Decizia penală nr. 135/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/a5
DECIZIA PENALĂ NR.135/2011
Ședința publică din 2 februarie 2011
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: M. R., judecător
JUDECĂTORI: L. M.
ANA C.
GREFIER: M. B.
Ministerul Public, P. de pe lângă I. - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. reprezentat prin P. : D. D.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - S. T. C., inculpații B. T. și F. F. împotriva încheierii penale din 26 ianuarie 2011 a T. C., pronunțată în dosarul nr.(...), având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul G. C., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu av. M. L. și apărător ales av. Mladin M., inculpatul B. T., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu av. Bara S. și apărător ales av. Todea Călin și inculpatul F. F., în stare de arest asistat de avocat desemnat din oficiu av. Pașcalău D. și av. Purcărin P. în substituirea apărătorului ales al inculpatului av. N. M. P., toți avocații din cadrul Baroului C. cu delegațiile la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorii desemnați din oficiu pentru inculpați solicită a se constata că mandatele lor au încetat prin prezența apărătorilor aleși ai inculpaților și a se acorda plata onorariilor avocațiale parțiale avansate din FMJ.
Instanța constată încetate mandatele apărătorilor din oficiu ai inculpaților prin prezentarea apărătorilor aleși ai acestora.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul M. P. solicită admiterea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - S. T. C. în ce-l privește pe inculpatul G. C., cu privire la soluția dată de instanță asupra măsurii arestării preventive.
În susținerea recursului arată că, în continuare, față de acest inculpat subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, temeiuri care conduc la presupunerea rezonabilă că acesta ar fi comis faptele pentru care este judecat, fiind îndeplinite în cauză condițiile prev.art.148 lit. f și 143 C., pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele imputate inculpatului fiind mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, arată că există patru motive care pot determina refuzul eliberării unui acuzat : atunci când există riscul ca inculpatul să nu se prezinte la proces, când există temerea că lăsat în libertate va săvârși noi infracțiuni, când existătemerea că inculpatul în stare de libertate va tulbura ordinea publică și există temerea că va influența martorii sau părțile din cauză.
S. că în toate încheierile pronunțate până acum s-a făcut vorbire despre activitatea pe care inculpatul a desfășurat-o, existând temerea că odată pus în libertate, va încerca să influențeze părțile vătămate și martorii.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și în consecință, a se respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul G. C. și a se menține arestarea preventivă a acestuia.
Apărătorul inculpatului G. C. solicită respingerea recursuluiparchetului, cu consecința menținerii în întregime a încheierii tribunalului
C., ca fiind temeinică și legală.
În susținerea poziției procesuale arată că, la acest moment instanța de fond a dispus în mod corect înlocuirea măsurii arestării preventive, analizând toate temeiurile arestării, atât în funcție de dispozițiile prev.de art.148 lit.f teza II-a C., cât și prin prisma dispozițiilor art.136 C., scopul acestei măsuri, atitudinea și conduita inculpatului precum și probele administrate până la acest moment.
Având în vedere că în cauză s-a declanșat cercetarea judecătorească, s-au audiat în fața instanței de fond toți martorii care-l privesc pe inculpat, apreciază că nu se mai poate vorbi de existența riscului influențării părților din dosar sau a martorilor și totodată, nu se poate vorbi de pericolul pentru ordinea publică, pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului.
Instanța de fond a ajuns corect la concluzia că martorii, față de inculpat, nu au simțit vreo temere, mai mult, l-au descris ca fiind o persoană onestă.
Solicită a se avea în vedere și termenul rezonabil prevăzut de art.3 paragraf 5 din C., circumstanțele personale ale inculpatului, care este tată a doi copii minori, există din partea Penitenciarului Gherla o caracterizare favorabilă inculpatului, acesta s-a înscris la majoritatea programelor educative la locul de deținere și consideră că măsura preventivă a arestului și-a îndeplinit scopul.
Mai mult, justificat instanța a concluzionat că nu mai subzistă scopul măsurii arestării preventive și prin urmare, a dispus înlocuirea acesteia cu o măsură neprivativă de libertate.
De altfel, înlocuirea arestării preventive este suficientă în momentul de față, pentru a asigura atât controlul asupra inculpatului, cât și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
Nu trebuie analizată depășirea sau nu a termenului rezonabil de detenție, raportat la trecerea unei perioade de 1 an și 6 luni, ci acest lucru trebuie analizat în prezent. Cele patru motive de refuz al liberării unui acuzat invocate de reprezentantul M. P. nu se regăsesc în cauză, având în vedere că inculpatului i se impun obligații care trebuie respectate, în caz contrar știind că va fi rearestat.
Consideră că nu se poate vorbi de pericolul pentru ordinea publică, întrucât nu trebuie confundat pericolul social concret al infracțiunii cu pericolul pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului Apărătorul inculpatului F. F., solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea deciziei atacate și pe cale de consecință, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii cu o măsură mai puțin restrictivă și anume cu obligarea de a nu părăsi localitatea, impunându-se în sarcina inculpatului obligațiile prevăzute de lege.
În susținerea recursului arată că aprecierile instanței de fond sunt subiective și se bazează pe declarația unui martor, pe care instanța încearcă să o amplifice, prin temerea pe care acest martor susține că i-ar provoca-o inculpatul.
Consideră că judecata trebuie făcută în stare de libertate, apreciind că se poate lua și față de inculpatul F. F. o măsură neprivativă de libertate.
Solicită a se avea în vedere și durata de aproximativ 12 luni de zile de arest preventiv și chiar dacă infracțiunea pentru care este trimis în judecată inculpatul este pedepsită cu închisoare până la 5 ani, apreciază că acesta nu are nici un interes să se sustragă de la cercetarea judecătorească sau să săvârșească o nouă infracțiune, să tulbure liniștea și ordinea publică sau să influențeze martorii sau părțile civile din prezentul dosar.
Solicită a se aprecia că inculpatul nu ar împiedica buna desfășurare a procesului penal și a se avea în vedere că probatoriul în cauză nu a fost administrat în întregime, astfel că cercetarea judecătorească este posibil să mai dureze o perioadă lungă de timp.
Apărătorul inculpatului B. T. solicită admiterea recursului, casareaîncheierii atacate și rejudecând cauza, să se constate că în ceea ce-l privește pe acest inculpat, s-au modificat temeiurile inițiale ale arestării și, pre cale de consecință și ale menținerii arestării, așa încât se poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, cu impunerea obligațiilor prevăzute de lege.
În susținerea recursului arată că până la acest moment, nu a fost valorificată suficient atitudinea inculpatului în cursul procesului, atitudine din care rezultă modificarea condițiilor avute inițial în vedere de către instanță, comparativ cu ceilalți inculpați și cu faptele imputate fiecăruia.
Încă din cursul urmăririi penale, se reține că inculpatul a recunoscut parțial unele fapte. În cursul cercetării judecătorești a intervenit o modificare, în sensul că, a arătat că inițial a spus că ar cunoaște pe cineva, ce anume s-a întâmplat, dacă s-au executat acte de violență sau amenințări. S-a precizat că a avut unele înțelegeri după care, au intervenit unele discuții. S-a constatat că are o oarecare dreptate. Ceea ce este cert, este că într- adevăr au existat înțelegeri liber consimțite cu părțile vătămate și pe parcursul derulării acestora au intervenit neînțelegeri. Aceste aspecte sunt susținute de inculpat și părțile vătămate din cauză, urmând a se verifica care este realitatea. Până la acest moment această atitudine nu a fost valorificată, chiar dacă au fost audiate părțile vătămate.
În opinia sa, se poate constata cu certitudine că nu mai există nimic concret care să poată argumenta posibilitatea influențării de către inculpat a bunei desfășurări a procesului penal, prin influențarea unor martori sau părți vătămate.
Pentru aceste considerente, solicită a se dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate.
Reprezentantul M. P., cu privire la recursurile formulate de inculpații B.
T. și F. F., solicită respingerea acestora ca nefondate.
În susținerea poziției procesuale arată că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă, respectiv sunt probe
și indicii că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor, pedeapsa pentru faptele în discuție este mai mare de 4 ani închisoare, iar judecarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică.
Apreciază că majoritatea argumentelor apărării sunt legate de fondul cauzei. Intr-adevăr, legea prevede pentru infracțiunea de șantaj pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, dar raportat la modalitatea de săvârșire afaptelor, s-ar impune ca atunci când se va judeca cauza din perspectiva probatoriului, pedeapsa să meargă până spre maximul special.
Arată că însăși complexitatea acestei organizări a inculpaților, care prin ea însăși prezintă și induce o stare de temere părților vătămate, confirmă din nou că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, creând un sentiment de insecuritate în rândul comunității.
Pentru toate aceste considerente, solicită respingerea recursurilor formulate de cei doi inculpați.
Inculpatul G. C. având ultimul cuvânt solicită respingerea recursului parchetului și să se constate ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond. S. că timpul petrecut în arestul preventiv are influență asupra întregii sale familii. Dorește să se angajeze în muncă și se obligă să respecte toate măsurile impuse de instanța de fond.
Inculpatul B. T. având ultimul cuvânt solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Inculpatul F. F. având ultimul cuvânt solicită admiterea recursului șiînlocuirea măsurii arestării preventiv, arătând că va respecta toate obligațiile impuse de instanță.
C U R T E A
Prin încheierea penală din 26 ianuarie 2011 pronunțată în dosar nr.
(...)/ al T. C., în temeiul art.3002 C. raportat la art.160b C. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații B. T. și F. F., iar în baza art. 139 alin. 1 C., s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului G. C. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de reședință, municipiul Dej, jud. C., fără încuviințarea instanței, cu excepția chemărilor în fața organului judiciar și a chemărilor de către organul de poliție desemnat cu supravegherea respectării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, măsură prevăzută de art. 145 C. În baza art. 145 alin.1/1 C., s-a impus inculpatului G. C. respectarea următoarelor obligații: să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este citat; să se prezinte la P. Dej și la I.- B. C.-N., organe de poliție desemnate cu supravegherea respectării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliție sau ori de câte ori este chemat ; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme. În baza art. 145 alin.1/2 C., s-a impus inculpatului G. C. ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea: să nu se apropie de părțile și persoanele vătămate, membrii familiilor acestora, de coinculpații S. O. A., F. F., M. M. și B. T., de martorii care au fost audiați în faza de urmărire penală în prezenta cauză și să nu comunice cu aceste persoane în mod direct sau indirect; să nu se afle în locuința persoanelor vătămate S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 145 alin.2/2 C., cu privire la înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive, în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor și a măsurilor impuse de instanță sau de organele de poliție desemnate cu supravegherea pe durata acestei măsuri preventive. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin încheierea penală nr.28/C/2009 pronunțată în dosarul nr.(...) al T. C. s-a dispus în temeiul art.1491 C. raportat art.148 alin.1 lit.b,e și f C.arestarea preventivă a inculpaților : G. C., F. F., M. M., B. T. și S. O. A. pentru o câte o durată de 29 de zile cu începere din data de 30 martie 2009 și până la data de 27 aprilie 2009, fiind emise mandatele de arestare preventivă pe numele acestora cu nr.26/(...), nr.27/(...), 28/(...), 29/(...) și nr.30/(...), reținându-se în esență, sub aspectul stării de fapt că inculpații au constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de șantaj, iar în perioada anilor 2004-2009, aceștia, prin amenințări și violențe, le-au obligat pe părțile vătămate B. M., S. A. I., V. A. C., T. C., S. D., M. O., C. I. A., M. N., M. D. P., B. F. G. C., D. A. și martorul K. A. F., să plătească sume de bani sub formă de dobânzi, în interes propriu sau în interesul celorlalți inculpați, să predea bunuri sau să încheie contracte de vânzare cumpărare asupra unor bunuri. Măsura arestării preventive a inculpaților G. C., F. F., M. M., B. T. și S. O. A. a fost prelungită succesiv prin încheierile penale nr.38/C/(...) pronunțată în dosarul nr.(...), nr.50/C/(...), nr.55/C/(...) pronunțată în dosarul nr.(...) toate ale T. C., iar temeiurile care au stat la baza luării și prelungirii măsurii arestării preventive au fost verificate și confirmate de instanța de control judiciar cu ocazia soluționării recursurilor promovate. Prin încheierea penală nr.287/02 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr.(...) a Tribunalul Cluj, s-a admis cererea formulată de către inculpatul S. O. A. și s-a dispus punerea în libertate sub control judiciar a acestuia, hotărâre ce a fost menținută și de instanța de control, cu ocazia soluționării recursului declarat în cauză. Prin rechizitoriul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. cu nr.42D/P/2008 din data de 21 iulie 2009 și înregistrat la data de 21 iulie 2009 pe rolul T. C. sub nr.(...), s-a dispus trimiterea în judecată în fața acestei instanțe în stare de arest preventiv a inculpaților B. T., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.l și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, art.33 lit.a și art.37 lit.a C.pen; F. F., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, înșelăciune prev. de art.215 al.1 și 3 C., cu aplic. art.33 lit.a C.; M. M., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, art.33 lit.a C.; G. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, art.33 lit.a C. și înaintarea dosarului potrivit prevederilor art.264 C. spre competentă soluționare acestei instanțe. Alături de cei patru inculpați, a mai fost trimis în judecată și inculpatul S. O. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, asociere și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, șantaj, prev. de art.194 al.1, cu aplicarea art.41 al.2, înșelăciune prev. de art.215al.1 și 3 C., cu aplicarea art.33 lit.a C. Sub aspectul stării de fapt s-a reținut prin actul de sesizare a instanței că începând cu anul 2006, cei cinci inculpați au constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de șantaj, iar în perioada anilor 2004-2009, aceștia, prin amenințări și violențe, le-au obligat pe părțile vătămate B. M., S. A. I., V. A. C., T. C., S. D., M. O., C. I. A., M. N., M. D. P., B. F. G. C., D. A. și martorul K. A. F., să plătească sume de bani sub formă de dobânzi, în interes propriu sau în interesul celorlalți inculpați, să predea bunuri sau să încheie contracte de vânzare cumpărare asupra unor bunuri. În plus, inculpații S. O. A. și F. F. au indus-o în eroare pe partea vătămată P. A. D. cu ocazia încheierii unui contract, deposedând-o în acest fel de o garsonieră și cauzându-i un prejudiciu de 50.000 lei. Tribunalul Cluj a fost sesizat cu soluționarea cauzei la data de 21 iulie 2009, fiind înregistrat sub nr.(...), în sistem aleatoriu cauza fiind repartizată pentru termenul din 18 august 2009. Prin încheierea penală fără număr din data de 24 iulie 2009 pronunțată în dosarul nr.(...) al T. C. în temeiul art.160 C. raportat la art.3001 alin.3 C. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații : G. C., F. F., M. M., B. T. și s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a acestora. Prin încheierile penale fără număr din data de 08 septembrie 2009, 02 noiembrie 2009, 30 noiembrie 2009, 23 decembrie 2009, 21 ianuarie 2010, 17 februarie 2010, 17 martie 2010, 20 aprilie 2010, 15 iunie 2010, (...), (...), (...) și respectiv (...) pronunțate în dosarul nr.(...) al T. C. în temeiul art.3002 C. raportat la art.160b C. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații : G. C., F. F. și B. T. și s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a acestora. Potrivit dispozițiilor art.3002 din Codul de procedură penală în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând potrivit art. 160b, respectiv dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. C. instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive. Ca urmare, instanța de fond are obligația verificării în temeiul art.3002 C. la un interval de maxim 60 de zile, legalitatea și temeinicia măsurii preventive. Potrivit dispozițiilor art.143 C. coroborat cu art.148 alin.1 C. măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, instanța a constatat și la termenul din 26 ianuarie 20111 că aceasta este legală și temeinică și subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpații B. T. și F. F., respectiv cele prev. de art.143 C., în sensul că există indicii și chiar probe în sensul că s-au comis fapte prevăzute de legea penală, acestea conducând și la presupunerea rezonabilă că au fost comise de către inculpați. P. amintite constau în declarațiile părților vătămate, ale martorilor, dintre aceștia amintind doar pe N. V. N., D. G. C., M. C., K. A. F., K. L., V. M. A., V. I., P. D. M., S. V. A., etc, fără pretenții de ierarhizare în funcție de relevanță și utilitate, concluziile raportului de constatare medico-legală ce atestă numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării părții vătămate D. A. și transcrierile convorbirilor telefonice fiind relevante în acest sens. Maiamintim procesele verbale de percheziție domiciliară cât și în mediu informatic, procesele verbale de recunoaștere după planșă fotografică, înscrisuri ce atestă tranzacțiile civile perfectate de inculpați. Toate acestea formează bănuiala rezonabilă că inculpații B. T., F. F., dar și G. C. au acordat bani împrumut părților vătămate, percepând dobânzi cât și dobânzi la dobânzi, că datoriile au ajuns astfel din sume modice, exorbitante și că pentru recuperarea lor cei doi inculpați, împreună și cu inculpații M. M. și G. C. au exercitat amenințări și respectiv agresiuni asupra părților vătămate sau ale rudelor sau apropiaților acestora, reușind în acest fel să obțină bani și bunuri de la ele cum ar fi apartamente, autovehicule, aparate electrocasnice sau terenuri. S-a mai arătat că în cauză există date care formează presupunerea rezonabilă că s-au comis fapte prevăzute de legea penală. Contrar celor susținute de apărătorii inculpaților cu ocazia dezbaterilor asupra legalității și temeiniciei stării de arest preventiv, instanța a constatat că materialul probator administrat în faza de urmărire penală nu a fost combătut convingător pană la acest moment procesual, raportat la stadiul în care se află cercetarea judecătorească, iar nuanțele în declarațiile părților vătămate si a martorilor renunțători la calitatea de parte vătămată urmează a fi analizate cu ocazia soluționării fondului cauzei. Sub aspectul subzistenței temeiurilor de arestare, tribunalul a constatat că în mod indiscutabil, , la momentul luării măsurii preventive, subzistau temeiurile prev. de art. 148 lit.";b";, „e"; și „f"; C. Declarațiile constante ale părților vătămate și ale martorilor au fost în sensul că ulterior luării măsurii preventive față de inculpați, aceștia nu au încercat în nici un mod să ia legătura cu persoanele în cauză, nici în mod direct și nici în mod indirect, neavând loc nici acțiuni de intimidare a acestora. Se constată astfel că ulterior luării măsurii arestării preventive a inculpaților nu au apărut indicii suplimentare privind încercarea de zădărnicire a adevărului prin influențarea părților vătămate sau a martorilor și nici cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra părților vătămate. În aceste condiții, prin încheierea de la data de (...) (menținută în recurs) au fost înlăturate ca temeiuri de actualitate a măsurii arestului preventiv cele prevăzute de art. 148 lit. b și e C., astfel că, instanța la 26 ianuarie 2011 a verificat doar subzistența temeiului de arestare prevăzut de art. 148 lit. f C. S-a relevat însă de către instanță evidentul ascendent pe care inculpații B. și F. îl au asupra părților vătămate și a martorilor (sens în care s-a arătat că inclusiv la termenul de judecată de la data de (...), cu ocazia audierii martorului M. C. - care a durat nu mai puțin de 2 ore, datorită dificultăților evidente ale martorului de a face declarații complete în fața organului judiciar, recunoscând cu reținere că este „posibil"; să îi fie teamă pentru siguranța sa și a familiei sale datorită datelor pe care le cunoaște; inclusiv la termenul de judecată din 26 ianuarie 2011, când au fost citați în vederea audierii tocmai acei martori care în faza de urmărire penală și-au exprimat cele mai mari temeri cu privire la siguranța lor fizică, raportat la împrejurările pe care aceștia le cunosc, instanța a putut constata faptul că prin referirile exprese, martorii au cele mai mari rezerve față de inculpatul F. F., martorul audiat cu identitate protejată făcând la rândul său referiri exclusive la caracterul violent și la amenințări proferate tocmai de acest inculpat). În egală măsură, din declarațiile părților vătămate și a martoriloraudiați până la acest moment procesual transpare agresivitatea fizică a inculpatului B. T., acesta fiind cunoscut și cu antecedente penale, prin condamnarea la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod nelegal, inculpatul părând a se prevala de această condamnare tocmai pentru a spori reputația de temut pe care și-a creat-o la nivelul comunității, pentru a accentua că pentru el o eventuală altă pedeapsă cu închisoarea în regim de detenție nu ar reprezenta un inconvenient. A Constatarea actualității temerii pe care inculpații B. T. și F. F. au reușit să o inspire la nivelul comunității locale, s-a apreciat de către instanță că trebuie privită ca o dimensiune a pericolului social concret pe care lăsarea în libertate a inculpaților ar putea-o prezenta pentru ordinea publică. În același sens, nu se poate neglija faptul că unii dintre martorii propuși prin rechizitoriu au formulat cereri de audiere sub identitate protejată, în condițiile art. 86 ind. 1 C., aspect care de asemenea este de natură a contura pericolul actual pe care inculpații îl prezintă, astfel cum acesta este reflectat în conștiința comunității. În aceeași ordine de idei, s-a arătat că dispozițiile art. 136 alin. 1 C. indică drept scop al măsurilor preventive asigurarea bunei desfășurări a procesului penal. Or, în contextul în care probele se administrează cu dificultate evidentă în faza de cercetare judecătorească și aceasta, parțial și datorită reținerii manifestată de părți și martori de a face declarații complete în prezența inculpaților, nu se poate nega subzistența și în continuare, cu deplină forță, a necesității menținerii prevenției inculpaților B. și F. în scopul bunei desfășurări a procesului penal. Referitor la temeiul de arestare prev. de art.148 lit.";f"; C. instanța a reținut că prima condiție a textului legal este îndeplinită întrucât infracțiunea de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat prev.de art.7 din Legea 39/2003, ca și infracțiunea scop - de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. 1 C., se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare. Se cuvine a sublinia, în legătură cu limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile sesizate, că nu se poate face abstracție de forma continuată a infracțiunii de șantaj, ceea ce ar permite, în temeiul art. 42 C., aplicarea unui spor de până la 5 ani, astfel că nu este sustenabilă afirmația apărătorilor inculpaților în sensul că infracțiunile care fac obiectul dosarului au un grad de pericol social abstract redus. Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar. A., temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților B. și F. nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestora, apreciind că liberi fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, precum și de persoana și conduita inculpaților, care prin punerea în practică a rezoluției infracționale au vătămat grav relațiile sociale dintre membrii comunității. Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și- a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale. Curtea E. a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp. De asemenea,obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea E. în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului. De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială. Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpaților, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității. Ori, în speță inculpații sunt cercetați pentru comiterea unor infracțiuni deosebit de grave, gravitatea rezultând nu numai sub aspectul caracterului aspru sancționat de legea penală, ci, mai ales, prin consecințele produse. Așadar, pericolul concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaților B. T. și F. F. rezultă din gravitatea deosebită a faptelor imputate, din modul și mijloacele de comitere a acestora, din împrejurările în care au fost comise. Ca urmare, apare cu puterea evidenței rezonanța negativă în rândul opiniei publice a comiterii faptelor respective și constând într-o anumită stare de indignare și de dezaprobare publică, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând o anumită stare de insecuritate socială dacă împotriva unor fapte grave organele de stat nu acționează suficient, că legea nu este aplicată cu hotărâre cunoscut fiind impactul negativ pe care presupusa infracțiune de șantaj s-a derulat pe parcursul a mai multor ani, inculpații semănând o stare de teroare în rândul comunității din municipiul Dej (fiind cunoscuți ca oameni agresivi și periculoși) acționând în grup și au afectat grav integritatea fizică și psihică a părților vătămate, precum și patrimoniul acestora, prejudiciind grav și încrederea opiniei publice în forțele de ordine. Ori, în speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că faptele pentru care sunt cercetați inculpații, constituiau infracțiuni la momentul în care s-au produs, și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000). Prin prisma legislației C. s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-1 prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din C., verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005). A., condiția pericolului public, solicitată de lege există și ea pentru cei doi inculpați, acest pericol rezultând, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor de care inculpații sunt învinuiți cât și din modalitatea în care acestea au fost concepute și realizate. Pe de altă parte, instanța a apreciat în egală măsură relevant cauzei gradul de pericol social concret pe care îl prezintă persoana inculpaților B. T. și F. F., aflați în stare de arest preventiv. În acest sens, antecedența penală îl reprezintă doar un aspect, în condițiile în care agresivitatea inculpaților transpare din declarațiile date de părțile vătămate și de martorii audiați până la acest moment procesual, atât în faza de judecată, cât și în faza de urmărire penală. Instanța nu poate face abstracție de conținutul declarațiilormartorilor M. C. -f. 109-110 vol. III inst., f. 143 și urm. Vol I u.p., S. G., f. 21 și urm. vol. II u.p, M. A. I., f. 17 și urm. Vol. III u.p, f. vol. IV fond, dar și a martorului audiat cu identitate protejată - care au arătat în esență, că la nivelul comunității locale, deși se vorbea despre violența inculpaților, oamenii evitau să depună plângere de teama represaliilor, pentru a puncta doar o parte din probele administrate și care denotă caracterul violent și agresiv al acțiunilor inculpaților B. și F.. În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care admite că, în ceea ce privește posibilitatea reiterării activității infracționale, trebuie avută în vedere și persoana inculpatului. A. în cauza Affaire Paradysz c. France, Curtea a conchis că gravitatea unei infracțiuni, raportată la persoana inculpatului, poate justifica luarea arestării pentru a preveni comiterea de noi infracțiuni, dacă circumstanțele concrete evidențiază periculozitatea acestuia. Cu privire la solicitările de a se înlocui măsura arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate instanța a reținut că acestea nu au suportul juridic necesar pentru a fi admisibile. A., în speță atât la luarea măsurii arestării preventive cât și la prelungirea măsurii arestării preventive s-a avut în vedere faptul că regula procesului penal este cercetarea inculpatului în stare de libertate, dreptul la libertate fiind garantat atât de normele interne cât și de normele internaționale (Convenția E. a Drepturilor Omului) iar arestarea se va putea dispune în condiții strict prevăzute de lege și numai dacă este absolut necesară. Ori, în ceea ce privește situația acestor inculpați, conduita acestora impune menținerea măsurii arestului preventiv și conferă măsurilor obligării de a nu părăsi localitatea sau țara o totală ineficiență în cazul infracțiunilor de șantaj, cu o asemenea arie de desfășurare. Lăsarea în libertate a inculpaților ar reprezenta o încurajare a săvârșirii unor fapte similare atât de către inculpați cât și de către persoane care au această tendință, văzând lipsa de fermitate a justiției față de cei bănuiți ca autori a unor astfel de fapte, mai ales că unele măsuri dispuse anterior față de unii inculpați s-au dovedit a fi ineficiente, atât timp cât aceștia au înțeles sa persevereze în acțiuni ilicite, iar într-o asemenea situație, pericolul social concret pentru ordinea publică este mai mult decât evident. Pericolul pentru ordinea publică rezidă și în însuși pericolul social al faptelor deduse judecății, ținând seama de amploarea fenomenului infracțional prezent în societatea românească, opinia publică fiind aproape zilnic informată prin mass-media cu privire la proliferarea faptelor de acest gen, în medii sociale dintre cele mai diverse. S-a apreciat că la acest moment procesual, când a fost declanșată cercetarea judecătorească și au fost audiați toți cei cinci inculpați și parțial părțile vătămate, precum și un număr de martori esențiali în cauză - temerea față de inculpații B. și F. apărând cu evidență, nu este oportună revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive, și pentru că, față de datele anterior detaliate, există posibilitatea ca inculpații să încerce să determine părțile vătămate cât și martorii să își schimbe declarațiile într-o turnură favorabilă lor. Având în vedere că infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați, și rezonanța încă actuală în rândul opiniei publice, sau cel puțin a persoanelor care au calitatea de părți vătămate sau martori în prezenta cauză a unor fapte de acest gen, nu se va putea considera că s- ar putea pune în discuție atingerea punctului critic în ceea ce priveștetermenul rezonabil de soluționare a cauzei și ca urmare, inculpații B. și F. să fie cercetați în stare de libertate. Este real că măsura arestării preventive nu trebuie să se transforme în pedeapsă și că orice cauză trebuie să fie soluționată într-un termen rezonabil, și tocmai pentru aceste considerente legiuitorul a prevăzut că în faza de judecată această măsură încetează de drept când a fost atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care face obiectul învinuirii. Referitor la invocarea duratei arestului preventiv, instanța a reținut faptul că după o perioadă de peste 1 an și 10 luni de la luarea măsurii arestării preventive, detenția provizorie nu poate fi considerată ca transformandu-se într-o pedeapsă privativă de libertate, nefiind încălcate cerințele legislației europene nici sub acest aspect. Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 C., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză. Potrivit art.6 alin. 1 din Convenția E., orice persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să obțină, într-un termen rezonabil, o "decizie definitivă" cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce. Instanța europeană a făcut sublinierea, de principiu, că scopul acestui text al Convenției este ca persoanele aflate în această situație "să nu rămână multă vreme, nejustificat, sub o asemenea acuzație". ( cauza Eckle c.Germaniei din 27 iunie 1968). O altă subliniere făcută de Curte, se referă la "criteriile după care se apreciează termenul rezonabil al unei proceduri penale", statuându-se că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.(decizia C. din 31 martie 1998 paragraf 97). Totuși, instanța de contencios european face distincție între durata rezonabilă a procedurilor judiciare și durata rezonabilă a arestului preventiv. A., în privința duratei rezonabile a procedurilor, referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea E. face precizarea că noțiunea de "acuzație penală" în sensul art.6 alin.l din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante" privitoare la situația învinuitului (decizia C. din 25 mai 1998 cauza Hozee c.Olandei). Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în "considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat, (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei). Ba mai mult, Curtea E. a avut în vedere și "comportamentul acuzatului" cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței), dar că nu i se va putea imputa prelungirea procedurii de urmărire penală dacă a voit să producă anumite probe de natură să-1 disculpe sau, pentru că a cerutefectuarea unor investigații suplimentare pertinente, ori pentru că a utilizat toate căile de atac disponibile în legislația națională, (decizia din 8 februarie 1996 în cauza A. contra D.emarcei; decizia din 29 aprilie 1998 în cauza Henera contra Franței; decizia din 31 martie 1998, paragraful 99, cit. de C. B.). Curtea E. a mai decis că dacă o persoană se află în detenție este un element ce trebuie luat în considerație pentru a se determina dacă s-a statuat într-un "termen rezonabil" cu privire la temeinicia acuzației formulate împotriva ei (decizia din 25 noiembrie 1992 în cauza Abdoella contra Olandei). Durata rezonabilă a detenției conform art. 5 par. 3 din Convenție se apreciază tot in concreto, punctul de plecare al duratei termenului fiind, de această dată, momentul la care persoana acuzată a fost reținută sau arestată, iar punctul terminus al acestei durate fiind cel al pronunțării unei hotărâri de condamnare în primă instanță, sau cel al punerii în libertate . În speță, nu poate fi negată anvergura activității infracționale, numărul mare de acte materiale și de părți vătămate, cu consecința necesității administrării unui amplu material probator care este îngreunată și de atitudinea persoanelor vătămate și a martorilor, fiind necesare mai multe chemări ale acestora în fața organului judiciar chiar prin mijlocirea mandatelor de aducere. În egală măsură, trebuie subliniat faptul că pe rolul instanței se află un număr semnificativ de cauze, care în egală măsură necesită o soluționare cu celeritate, sens în care raportat și la complexitatea cauzei se procedează la judecarea dosarului separat de alte ședințe de judecată, cu termene de judecată la intervale de apoximativ o lună, chiar mai scurte, astfel cum permite organizarea administrativă a T. C. (confruntat cu un număr limitat de săli de ședință și de personal auxiliar). În aceste condiții, instanța a apreciat că durata detenției preventive a inculpaților B. și F. este pe deplin justificată din această perspectivă. A., raportat la evoluția cauzei, instanța constată că punând în balanță dreptul inculpaților la libertate individuală și necesitatea protecției ordinii publice împotriva unui pericol concret pe care l-ar prezenta lăsarea acestor persoane în libertate, se impune menținerea măsurii preventive cel puțin până la momentul audierii martorilor esențiali în cauză (care cunosc în mod direct aspectele legate de actele materiale deduse judecății), sau până la momentul când s-au depus toate diligențele necesare în vederea audierii nemijlocite a acestora. Menținerea stării de arest preventiv a inculpaților B. și F., în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestora la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării. Potrivit art.5 pct. 1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpații au fost arestați în vederea aducerii lor în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune. În speță, menținerea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați (B. și F.) este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor. De asemenea, instanța reține că independent de conduita inculpaților pe parcursul urmăririi penale cât și în ceea ce privește cercetarea judecătorească, de împrejurarea că aceștia nu auavut o atitudine cooperantă, iar unii dintre aceștia nu se află la prima confruntare cu legea penală , astfel că pericolul concret pentru ordinea publică subzistă și se impune menținerea acestora în continuare în stare de arest preventiv. În ceea ce îl privește pe inculpatul G. C., deși subzistă indiciiletemeinice că acesta s-ar putea face vinovat de infracțiunile ce îi sunt reținute în sarcină, totuși, față de acest inculpat, instanța a apreciat că măsura arestului preventiv a atins punctul critic dincolo de care durata măsurii preventive nu mai poate fi apreciată ca fiind rezonabilă. În acest sens, trebuie subliniat faptul că din materialul probator existent la dosar rezultă faptul că acest inculpat a fost privit de terți ca având un mod mai diplomat de abordare, în sarcina sa conturându-se până la acest moment un singur caz de violență fizică (față de M. O.- f. 111 vol. III fond), în contextul în care martorii esențiali privind situația acestui inculpat au fost deja audiați nemijlocit de instanță. Chiar și cu privire la martorii care au manifestat cele mai mari rețineri în a da declarații nemijlocite în fața instanței, se constată că aceștia nu au manifestat rezerve față de inculpatul G., menționând, dimpotrivă, în mod expres că acest inculpat nu le-a inspirat teamă (a se vedea în acest sens, în mod special, declarația martorului M. A.-I., dar și a martorului audiat cu identitate protejată), astfel că nu se poate susține că cercetarea inculpatului în stare de libertate ar putea influența în sens negativ buna desfășurare a procesului penal. Instanța constată că simpla persistență a presupunerii rezonabile că inculpatul ar fi comis faptele pentru care a fost arestat preventiv, la un anumit moment al procedurii judiciare, nu mai este suficientă , în lipsa și a altor elemente care să demonstreze că există un interes public real mai puternic, care prevalează față de regula generală a cercetării în stare de libertate. Este incontestabil că la momentul arestării, într-adevăr, lăsarea inculpatului în libertate prezenta pericol concret pentru ordinea publică, pericol caracterizat prin prisma elementelor reținute în acest sens, la momentul respectiv. La acest moment însă, când cercetarea judecătorească a fost declanșată, fiind audiați inculpații, părțile vătămate și martorii esențiali cu privire la activitatea inculpatului G., se constată că nu mai există riscul ca mersul procedurii să mai fie influențat în vreun fel de atitudinea inculpatului, astfel că arestarea preventivă nu se mai legitimează, cu aceeași evidență ca la momentul inițial. Curtea europeană însăși a statuat în jurisprudența sa ( cauza Wemhoff c. Germaniei - din 27 iunie 1968) cu titlu de principiu general în această materie, că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind regula, iar persistența motivelor plauzibile de a bănui că persoana privată de libertate ar fi comis o infracțiune, după o anumită perioadă nu mai este suficientă, autoritățile trebuind să analizeze situația personală a acuzatului mai în detaliu și să găsească motive specifice pentru menținerea sa în detenție ( cauza Khudoyorov c. R.iei). Pe această linie, Curtea a dezvoltat 4 motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea : riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces; riscul ca, în cazul eliberării, acuzatul să împiedice desfășurarea procesului sau să comită alte infracțiuni; riscul să tulbure ordinea publică. În privința primului aspect - riscul de a nu se prezenta la proces - în prezenta cauză, se constată a fi minim, deoarece, inculpatului i se potimpune în cazul unei măsuri alternative, anumite obligații, a căror nerespectare atrage revocarea măsurii neprivative de libertate și arestarea din nou a acestuia; mai mult, Curtea europeană, în același caz - Wemhoff c. Germaniei - a arătat că, riscul ca acuzatul să se sustragă anchetei nu poate fi apreciat doar în raport de gravitatea pedepsei pe care ar putea să o primească acuzatul, ci și în raport de circumstanțele personale ale acestuia (moralitatea, domiciliul, profesia, resursele financiare, legăturile familiale, etc.) - circumstanțe care în cauza de față pledează pentru existența unui risc minim în acest sens (fiind relevante circumstanțele familiale ale inculpatului și caracterizările depuse la dosar și emanând de la vecini sau cunoscuți ai inculpatului G., toate dovedite cu înscrisuri atașate dosarului). Pentru următoarele două riscuri, prevăzute de altfel și de legislația națională - riscul de a împiedica desfășurarea procesului sau de a comite alte infracțiuni, se constată că nu există date la dosar, chiar dacă inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unui număr de 5 acte materiale ale infracțiunii de șantaj și de constituire sau aderare la un grup infracțional organizat. În ceea ce privește riscul de tulburare a ordinii publice, în chiar accepțiunea instanței europene - cauza Letellier c. Franței din 26 iunie 1991 - s-a stabilit că, prin gravitatea lor și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare socială, de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp, însă trebuie demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menținerea măsurii este legitimă doar dacă ordinea publică este efectiv amenințată - cauza Kemmache c. Franței din 24 noiembrie 1994 - astfel că și în cauza de față, tribunalul apreciază că acest risc nu se mai situează la același nivel, la aceleași dimensiuni, ca la momentul arestării, raportat tocmai la elementele de circumstanțiere ale inculpatului, privit ca având un mod mai diplomat de abordare a datornicilor. Pe de altă parte, potrivit art.136 C. scopul măsurilor preventive se poate realiza, nu neapărat prin măsuri privative de libertate, instanța fiind cea care, în funcție de datele concrete ale cauzei referitoare la fapta imputată și la elementele de circumstanțiere ale inculpatului, va opta pentru una din aceste măsuri. Față de toate aceste considerente, constatând că în prezent, după 1 an și 10 luni de la data arestării, temeiurile arestării inculpatului s-au schimbat, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ca măsura arestării să fie înlocuită cu o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate, respectiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de reședință (în acest sens pledând dreptul inculpatului la viață familială), municipiul Dej, jud. C.. Pe cale de consecință, pentru buna desfășurare a procesului penal sub aspectul adminstrării probațiunii, în baza art. 139 alin. 1 C., instanța a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului G. C. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de reședință, municipiul Dej, jud. C., fără încuviințarea instanței, cu excepția chemărilor în fața organului judiciar și a chemărilor de către organul de poliție desemnat cu supravegherea respectării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, măsură prevăzută de art. 145 C., cu impunerea unor obligații corespunzătoare. Împotriva încheierii T. C. din 26 ianuarie 2011, în termen legal, au formulat recurs PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, DIICOT - S. T. C. și inculpații B. T. ȘI F. F. P. de pe lângă Î., DIICOT - S. T. C. a solicitatcasarea încheierii atacate doar în ceea ce privește soluția pronunțată față de inculpatul G. C. și, rejudecând, să se mențină starea de arest a acestuia cu privire la soluția dată de instanță asupra măsurii arestării preventive. În susținerea recursului s-a arătat că în continuare, față de acest inculpat subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, temeiuri care conduc la presupunerea rezonabilă că acesta ar fi comis faptele pentru care este judecat, fiind îndeplinite în cauză condițiile prev.art.148 lit. f și 143 C. pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele imputate inculpatului fiind mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică. Față de activitatea pe care inculpatul a desfășurat-o, există temerea că odată pus în libertate, va încerca să influențeze părțile vătămate și martorii. Inculpatul F. F., prin apărător, a solicitat casarea deciziei atacate și pe cale de consecință, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării cu o măsură mai puțin restrictivă și anume cu obligarea de a nu părăsi localitatea. În susținerea recursului s-a arătat că aprecierile instanței de fond sunt subiective și se bazează pe declarația unui martor, pe care instanța încearcă să o amplifice, prin temerea pe care acest martor susține că i-ar provoca-o inculpatul. S-a invocat durata de aproximativ 12 luni de zile de arest preventiv a inculpatului și împrejurarea că, raportat la infracțiunea pentru care este trimis în judecată inculpatul, acesta nu are nici un interes să se sustragă de la cercetarea judecătorească sau să săvârșească o nouă infracțiune, să tulbure liniștea și ordinea publică sau să influențeze martorii sau părțile civile din prezentul dosar, neexistând nici un risc ca inculpatul să împiedice buna desfășurare a procesului penal, Inculpatul B. T., prin apărător, a solicitat casarea încheierii atacate șirejudecând cauza, să se dispună înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. În motivarea recursului, s-a arătat că în ceea ce-l privește pe acest inculpat, s-au modificat temeiurile inițiale ale arestării, iar instanța, până la acest moment, nu a valorificată suficient atitudinea inculpatului în cursul procesului, atitudine din care rezultă modificarea condițiilor avute inițial în vedere la luarea măsurii arestării. În acest sens s-a arătat că, încă din cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut parțial unele fapte, apoi în cursul cercetării judecătorești a intervenit o modificare, inculpatul explicând poziția inițială, clarificând ceea ce s-a întâmplat, dacă s-au executat acte de violență sau amenințări, etc. Inculpatul a arătat că a avut unele înțelegeri cu părțile vătămate, dar că pe parcursul derulării acestora, au intervenit neînțelegeri - aspecte, de altfel, susținute și de părțile vătămate din cauză - dar pe care instanța, nu le-a valorificat, sub aspectul stării de detenție a inculpatului. În prezent nu mai există nimic concret, care să poată argumenta posibilitatea influențării de către inculpat a bunei desfășurări a procesului penal, prin influențarea unor martori sau părți vătămate. Ver if ic ând ho tăr âre a atac ată , în baza materialului și lucrărilor de la dosar, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 C., Curtea constată nefondate recursurile formulate în cauză, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În mod corect prima instanță, în virtutea dispozițiilor art.300/2 C. a procedat le termenul din 26 ianuarie 2011 la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpaților B. T., F. F. și G. C., făcând față de primii doi, aplicarea dispoz. art.160/b alin.3 C., constatând întemeiat că, temeiurile care au determinat arestarea lor preventivă subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestora. A., instanța a indicat detaliat probele din care rezultă indiciile temeinice în sensul dispoz. art.143 C., respectiv datele care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi comis infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată. În acest sens, se au în vedere declarațiile părților vătămate și ale martorilor, amintite în încheiere, precum și celelalte probe menționate și administrate în cursul urmăririi penale, o parte dintre ele fiind readministrate și în fața instanței-probe care conturează, pe lângă presupunerea comiterii faptelor și caracterul violent al acestor inculpați. Apoi, corect a reținut instanța de fond că, sunt îndeplinite în continuare și dispozițiile art.148 lit.f C., condiția privind limitele de pedeapsă necomportând discuții, iar cu privire la pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților, de asemenea, corect s-a apreciat că acesta subzistă și rezultă din: - natura și gravitatea presupuselor fapte ce li se impută inculpaților (gravitate ce nu este dată, neapărat, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste fapte, așa cum s-a încercat a se invoca în apărare, dar mai ales, de modalitățile concrete în care au fost concepute și s-au comis, de perioada în care s-au derulat activitățile presupus infracționale, nr. mare de persoane vătămate); - din datele ce caracterizează persoanele inculpaților - care nu sunt la prima confruntare cu legea penală, din fișele de cazier judiciar ale acestora rezultând că au mai multe condamnări anterioare, inclusiv pentru infracțiuni cu violență ( inculpatul F. F. fiind condamnat în 1996 la 4 ani și 7 luni închisoare pedeapsă finală pentru tâlhărie, iar inculpatul B. T. în 2001 a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru lipsire de libertate în mod ilegal); caracterul violent al inculpaților și temerea pe care au reușit să o inspire persoanelor cu care au intrat în contact în prezenta cauză rezultă și din declarațiile părților vătămate și martorii audiați de instanță (în acest sens declarațiile martorilor M. C., S. G., M. A. I., dar și a martorului audiat cu identitate protejată) care au arătat în esență, că la nivelul comunității locale, deși se vorbea despre violența inculpaților, oamenii evitau să depună plângere de teama represaliilor; mai mult, unii dintre martorii propuși prin rechizitoriu au formulat cereri de audiere sub identitate protejată, în condițiile art. 86/1 C., aspect care de asemenea, relevă potențialul violent al inculpaților, pericolul actual pe care lăsarea lor în libertate o reprezintă pentru comunitate; - impactul negativ la nivelul comunității, starea de insecuritate, de neîncredere în organele abilitate, dacă, nu se iau și mențin măsuri ferme față de persoane bănuite că au comis astfel de infracțiuni. Față de toate aceste considerente, judicios a apreciat instanța fondului că alte măsuri preventive, mai puțin restrictive pentru inculpați la acest moment, nu sunt oportune și suficiente pentru realizarea scopului prev. de art.136 C., având în vedere că, în cauză nu s-a epuizat administrarea tuturor probelor ( bineînțeles că, durata detenției preventive nu se va raporta la această împrejurare) existând posibilitatea reală ca inculpații să încerce să determine restul martorilor neaudiați sau părțile vătămate să îșischimbe declarațiile într-o turnură favorabilă lor, să le influențeze poziția procesuală și, deci, să îngreuneze buna desfășurare a judecății. În plus, inculpații nu au făcut dovada că, ar fi realizat anterior luării măsurii arestării preventive venituri licite, ar fi avut o ocupație stabilă, astfel că și acest aspect conturează riscul ca, aflați în libertate, inculpații să comită noi infracțiuni. În mod pertinent și detaliat a analizat instanța și problema rezonabilității detenției provizorii, apreciind corect în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, dar și de jurisprudența C. în materie că, termenul rezonabil al detenției nu a fost depășit pentru acești inculpați. S-a avut în vedere, în acest sens - amploarea activității infracționale, numărul mare de acte materiale și de părți vătămate, cu consecința necesității administrării unui amplu material probator, activitate ce este îngreunată și de atitudinea persoanelor vătămate și a martorilor, fiind necesare mai multe chemări ale acestora în fața organului judiciar, chiar prin mijlocirea mandatelor de aducere, așa încât, prelungirea în timp a cercetării judecătorești, cu inculpații în stare de arest - deocamdată - nu poate fi imputată organului judiciar care instrumentează cauza. Nu sunt întemeiate susținerile inculpatului B. T., în sensul că temeiurile arestării s-au schimbat pentru că poziția sa procesuală s-ar fi nuanțat în cursul cercetării judecătorești, poziție ce ar fi fost confirmată și de părțile vătămate, însă instanța nu ar fi valorificat această atitudine a sa. Aceasta, deoarece, simpla schimbare a poziției procesuale a unui inculpat nu înseamnă automat schimbarea temeiurilor arestării, atâta vreme cât, starea de fapt conturată în actul de sesizare nu a fost răsturnată în totalitate, confirmările unora dintre părțile vătămate nu sunt suficiente, determinante pentru ca instanța să rețină o altă stare de fapt și, oricum, nu la acest moment, când probațiunea nu este epuizată. Mai mult, această atitudine, pe care inculpatul susține că instanța ar fi trebuit să o valorifice, nu este esențială sub aspectul temeiului prev. de art.148 lit.f teza II C.- pericolul pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului - pericol care, așa cum am arătat anterior, nu s-a estompat, nu și-a redus dimensiunile, fiind încă de actualitate. Cât privește situația inculpatului G. C., Curtea constată că și față de acesta, prima instanță a pronunțat o soluție corectă, dispunând înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. În mod corect, s-a avut în vedere în acest sens că, deși față de acest inculpat subzistă indiciile temeinice ale comiterii faptelor reținute în sarcina sa, cel de al doilea temei al arestării - pericolul pentru ordinea publică a lăsării în libertate a acestuia și, deci, riscul de tulburarea a ordinii publice (în concordanță și cu jurisprudența instanței europene - în accepțiunea de motiv de refuz al liberării unui acuzat) - acest pericol nu mai este atât de pregnant ca la momentul arestării, nu se mai situează la același nivel. Aceasta, deoarece, rezultă din probele administrate până în prezent că inculpatul nu a acționat cu violență fizică decât într-un singur caz (față de M. O.), că a avut un mod de abordare în realizarea activității frauduloase - lipsit de agresivitate, mai puțin dur, fiind mai diplomat, iar martorii audiați în instanță (în special M. A.-I., dar și martorul cu identitate protejată) nu au manifestat rezerve față de inculpatul G., menționând, dimpotrivă, în mod expres că acest inculpat nu le-a inspirat teamă. La acest moment procesual, când cercetarea judecătorească a fost declanșată, fiind audiați inculpații, părțile vătămate și martorii esențiali cu privire la activitatea inculpatului G., instanța a apreciat întemeiat că nu maiexistă riscul ca mersul procedurii să mai fie influențat în vreun fel de atitudinea inculpatului, astfel că arestarea preventivă nu se mai legitimează la fel de puternic ca la momentul inițial, inculpatul putând beneficia de o altă măsură preventivă, mai puțin restrictivă. Pe aceeași linie ca și a practicii C., instanța a analizat cele 4 motive care pot justifica refuzul liberării, constatând că nu se mai regăsesc în cauză în cazul inculpatului G. sau, în orice caz, riscurile de care vorbește instanța europeană sunt la un nivel minim și pot fi controlate, prin obligațiile impuse de instanță. Așa fiind, față de evoluția probatoriului în cauză față de acest inculpat și față de circumstanțele personale (contribuția personală la activitatea infracțională, modul concret de acțiune, circumstanțele familiale și caracterizările depuse la dosar și emanând de la vecini sau cunoscuți ai inculpatului ), instanța a apreciat întemeiat și pertinent că scopul măsurii preventive prev. de art.136 alin.1 C. poate fi realizat și fără privare de libertate, prin aplicarea unei alte măsuri preventive, restrictivă de drepturi. Pentru toate aceste considerente, se privește ca legală și temeinică încheierea atacată, iar recursurile fiind nefondate, vor fi respinse ca atare, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C. În baza art.189 C. se va stabili în favoarea Baroului de A. C. suma de 75 lei, onorarii parțiale pentru apărătorii din oficiu ( câte 25 lei pentru fiecare - avoc. Bara Smranda, M. L. și Pașcalău D.), sumă ce se va plăti din fondurile M. Justiției. În baza art.192 alin.2,3 C. vor fi obligați inculpații recurenți B. T. și F. F. să plătească suma de câte 300 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs rămânând în sarcina acestuia. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - S. T. C. privind pe inculpatul G. C. (fiul lui G. și Ana, născut la data de (...)) și de inculpații B. T. ( fiul lui I. I. și M., născut la (...)) și F. F. ( fiul lui S. și V., născut la (...)), aflați în Penitenciarul Gherla - împotriva încheierii penale din 26 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...). Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 75 lei, onorarii parțiale pentru apărătorii din oficiu ( câte 25 lei pentru fiecare - avoc. Bara Smranda, M. L. și Pașcalău D. ), sumă ce se va plăti din fondurile M. Justiției. Obligă inculpații recurenți B. T. și F. F. să plătească suma de câte 300 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs rămânând în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din 02 februarie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. R. L. M. ANA C. GREFIER M. B. Red.A.C./Dact.A.C. 7 ex./(...) Jud. fond: L.M.F.
| ← Decizia penală nr. 993/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1866/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
