Decizia penală nr. 1376/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR. 1376/R/2011

Ședința publică din 13 septembrie 2011

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : L. H.

JUDECĂTORI : I. M.

: V. V. A.

GREFIER : L. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - S. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către condamnatul H. M. H., împotriva sentinței penale nr.315/D/2011 pronunțată în dosar nr.(...) al Tribunalului C., având ca obiect cererea de întreruperea eexecutării pedepsei.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul H. M. H. aflat în stare de arest asistat de apărător ales, av.Călin B., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.

P. de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, condamnatul învederează instanței că-și menține recursul declarat.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul condamnatului, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale recurate și rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii de întreruperea executării pedepsei. Se reține în hotărârea atacată că nu ar fi incidente disp.art.453 lit.c C.pr.pen. și anume că aceste împrejurări nu ar fi speciale și care să aibă consecințe grave asupra familiei, condamnatului și asupra societății unde condamnatul a lucrat înainte să fie încarcerat. Solicită a se observa că instanța de fond a întocmit două adrese, respectiv către ANP și Penitenciarul Gherla. Se solicită de către instanță, relații cu privire la bolile de care suferă condamnatul, dacă acestea pot fi tratate, dacă aparatul la care este conectat în fiecare noapte, poate să aibă revizii și consumabile în cadrul acestei rețele de penitenciare din România. La fila 23 și 31 din dosar, există două adrese, respectiv una de la S. U. din Lion și una de la S. de P. C. de unde reiese că această revizie trebuie să fie făcută regulat, la 6 luni de zile. La dosar mai există o adresă de la Penitenciarul Botoșani din care rezult că penitenciarul nu are posibilitatea să ofere revizii a aparaturlui și nici consumabilele necesare. Penitenciarul Gherla nu a răspuns dacă acest aparat poate sau nu să fie revizuit și dacă se pot oferi acele consumabile funcționării optime și în parametrii normali. Pe de altă parte, situația inculpatului este una specială și așa cum reiese din toate scriptele medicale, tatăl inculpatului are aproximativ

80 de ani și se află întrr-o situație delicată întrucât suferă de cancer rectal și este într-o fază terminală și s-a considerat de către instanța de fond că această situație oricum nu ar putea fi remediată sau influențață de către condamnat dacă ar fi pus în libertate. Mai mult, condamnatul nu a solicitat niciodată întreruperea executării pedepsei. Soția acestuia suferă de cancer de piele și care se datorează în mare parte stresului. Apreciază că toate acele situațiiprevăzute de C. de P. Penală sunt incidente în cauză.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Situația familiei este într-adevăr delicată însă, având în vedere și argumentele primei instanțe, soluția pronunțată de aceasta este temeiică și legală.

Condamnatul H. M. H., avâmd ultimul cuvânt, consideră că a avut o atitudine civilizată. A depus la dosar acte medicale din care rezultă că acel aparat trebuie revizuit din 6 în 6 luni. I s-a spus că aparatul merge și dacă nu e revizuit însă, acel aparat i se potrivește numai lui și este reglat după respirația lui. Starea de sănătate a tatălui și a soției este gravă precum și starea lui de sănătate.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 315 din 16 august 2011 a Tribunalului C., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul H. M. H., fiul lui M. I. și M., ns. la data de (...), în prezent deținut la Penitenciarul Gherla.

În baza art. 189 alin. 1 C.pr.pen., s-a stabilit în favoarea Baroului C. suma de 50 lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, av. R. Vescan, care s-a avansat din FMJLC.

În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., a fost obligat petentul la plata în favoarea statului a sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare, sumă care include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de (...), petentul- condamnat H. M.-H. a solicitat încuviințarea întreruperii executării pedepsei de 10 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prin sentința penală nr. 134/2000 a Tribunalului Suceava.

În motivarea cererii sale, petentul a arătat că executarea imediată a sentinței ar atrage consecințe deosebit de grave pentru starea sa de sănătate, pentru familia sa- având în vedere situația medicală a tatălui și a soției sale, dar și asupra societății comerciale angajatoare, care în prezent se află în prag de faliment urmare a lipsirii de experiența managerială a condamnatului.

Astfel, se arată că petentul suferă de apnee nocturnă, pentru tratarea căreia folosește un aparat electric în presiune pozitivă. Precizează că buna funcționare a aparatului necesită reprogramarea constantă la parametrii de funcționare stabiliți în funcție de evoluția bolii, or în România nu există specialiști care ar putea proceda la verificarea și recalibrarea aparatului, motiv pentru care ultima recalibrare s-a făcut în cursul anului 2008.

Cu privire la situația medicală a tatălui petentului se arată că acesta suferă de o boală incurabilă în stadiu terminal, considerente de umanitate impunând acordarea posibilității petentului de a-i fi alături părintelui său în ultimele zile de viață.

Pe de altă parte, se susține că evoluția negativă a stării sănătății soției petentului este influențată în mod direct de starea de tulburare emoțională cauzată de încarcerarea acestuia.

În sfârșit, petentul a mai arătat că activitatea SC AAM Services- fost angajator al petentului înainte de încarcerare a fost afectată în mod profund de lipsa abilităților manageriale ale condamnatului, aflându-se actualmente în prag de faliment, sens în care a fost contactat în mod repetat de reprezentanții societății în vederea elaborării unei strategii și a adaptării strategiei la condițiileeconomice existente, aspect care nu este posibil în lipsa accesului la informațiile contabile specifice.

Petentul-condamnat și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 453 pct 1 lit. c C.pr.pen.

În dovedirea cererii petentul a atașat la dosar înscrisuri medicale, adeverințe emanând de la Penitenciarul Botoșani cu privire la posibilitățile de asigurare a consumabilelor necesare funcționării aparatului deținut de petent, acte de stare civilă ale membrilor familiei sale, înscrisuri medicale privind situația tatălui și soției petentului, copii ale decretului de extrădare, acte fiscale atestând evoluția activității societății comerciale la care a fost angajat petentul, copie a carnetului de muncă al petentului, administrându-se și proba cu anchetă socială la domiciliul tatălui petentului și la domiciliul soției petentului.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut că petentul- condamnat H. M.-H. se află încarcerat în executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prin sentința penală nr. 134/2000 a Tribunalului Suceava.

Astfel cum rezultă din înscrisurile medicale atașate la dosar, petentul- condamnat a fost diagnosticat cu apnee nocturnă, tratamentul medical specific presupunând utilizarea unui aparat cu oxigen cu presiune pozitivă, aparat care necesită intervenția unui tehnician pentru verificare regulată la fiecare 6 luni. Totodată, starea sănătății petentului se impune a fi reevaluată anual de către un specialist pneumolog.

Potrivit susținerilor din cuprinsul cererii introductive, aparatul proprietatea personală a petentului-condamnat nu a mai fost supus verificărilor periodice din cursul lunii noiembrie 2008.

Or, conform relațiilor comunicate și a înscrisurilor dosarului, petentul nu a solicitat verificarea aparatului cu oxigen cu presiune pozitivă (f. 93), acesta motivând în fața instanței omisiunea de a solicita verificarea aparatului prin aceea că avea certitudinea că în cadrul penitenciarului nu va putea obține un astfel de serviciu tehnic.

Instanța a constatat că referirea petentului la adresa oficială comunicată de Penitenciarul Botoșani este lipsită de fundament, atestându-se exclusiv lipsa posibilităților asigurării consumabilelor necesare funcționării aparatului (f. 33), petentul-condamnat nefiind totuși lipsit de varianta de a-și procura prin mijloace proprii aceste consumabile.

Pe de altă parte, instanța constată că petentul însuși recunoaște că ultima verificare a aparatului a avut loc în noiembrie 2008, condiția consecințelor imediate și de natură păgubitoare pentru evoluția stării de sănătate a condamnatului fiind exclusă prin chiar pasivitatea de care acesta a dat dovadă pe parcursul unui interval de cel puțin 2 ani și 6 luni.

Nu s-a putut omite nici împrejurarea că potrivit datelor comunicate de

Penitenciarul Gherla, afecțiunea de care suferă petentul poate beneficia de asistență medicală atât în cadrul penitenciarului, cât și la nivelul penitenciarelor spital, acesta fiind evaluat pneumoftiziologic la data de (...), urmând a fi suspus unor investigații suplimentare.

S-a constatat, prin urmare că sub aspectul primului motiv invocat în susținerea cererii de întrerupere a executării pedepsei, acesta nu este întemeiat, evoluția stării de sănătate a petentului nefiind supusă unui risc imediat și de natură păgubitoare întrucât patologia de care suferă poate fi tratată de medicii specialiști în cadrul sistemului penitenciar.

În al doilea rând, evoluția negativă a stării de sănătate a membrilor familiei petentului-condamnat nu ar putea fi influențată în nici un mod prinliberarea temporară a acestuia, nefiind îndeplinită condiția legală pentru a justifica întreruperea executării pedepsei pe motive familiale.

În sfârșit, nici din perspectiva situației în care se află SC AAM Services, cererea formulată de petentul-condamnat nu este întemeiată. Sub acest aspect, este relevant contextul economic actual, care în sine reprezintă o cauză de reducere drastică a activității operatorilor economici, dar și aspectul că inițiativa formulării cererii de întrerupere a executării pedepsei a aparținut condamnatului și nicidecum societății angajatoare. Chiar dacă legitimarea procesuală aparține deopotrivă societății și condamnatului aflat în executarea pedepsei, aspectul că cel din urmă este cel care și-a oferit serviciile pentru redresarea societății este apreciat de instanță ca expresie a faptului că în realitate operatorul economic nu atribuie declinul activității economice lipsei expertizei condamnatului, ci mai degrabă altor factori, iar consilierea din partea petentului nu este apreciată ca fiind indispensabilă redresării economice a societății comerciale.

Pentru toate aceste considerente, apreciind că nu au putut fi reținute în situația petentului-condamnat, a familiei acestuia sau a angajatorului SC AAM Services împrejurări excepționale de natură a dovedi existența unor consecințe grave și imediate în caz de continuare a executării pedepsei, cererea de întrerupere a executării pedepsei apare ca fiind neîntemeiată și a fost respinsă ca atare. V. și prevederile art. 192 alin. 2 C.pr.pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul H. M. H.solicitând admiterea recursului, casarea sentinței penale recurate și rejudecând cauza, să se dispună admiterea cererii de întreruperea executării pedepsei.

În motivare s-a arătat că în cauză sunt incidente disp.art.453 lit.c

C.pr.pen. și anume că există acele împrejurări speciale și care au consecințe grave asupra familiei condamnatului și asupra societății unde condamnatul a lucrat înainte să fie încarcerat,contrar celor reținute de prima instanță.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs ,precum și din oficiu,Curtea reține următoarele:

Având în vedere cererea condamnatului de întreruperea executării pedepsei,prima instanță în mod corect a dispus efectuarea atât a anchetelor sociale la domiciliul acestuia (f.97) și la domiciliul tatălui acestuia,cât și adresa la Penitenciarul Gherla pentru a afla dacă poate asigura asistența medicală necesară pentru patologia de care suferă condamntul,evaluarea periodică a stării sale de sănătate,precum și verificarea tehnică a aparatului medical aflat în dotarea condamnatului și a asigurării consumabilelor necesare funcționării acestui aparat .

Din raspunsul primit de la Penitenciarul Gherla a rezultat că afecțiunea de care suferă petentul poate beneficia de asistență medicală atât în cadrul penitenciarului, cât și la nivelul penitenciarelor spital, primește lunar tratamentul recomandat de medici, acesta fiind evaluat pneumoftiziologic la data de (...), urmând a fi suspus unor investigații suplimentare,că nu a solicitat niciodată verificarea aparatului care este proprietate personală ,iar că pe perioada detenției starea generală a fost bună.

Prin urmare,sub acest aspect ,al bolilor de care suferă condamntul,cererea sa în mod corect a fost apreciată ca nefondată de către prima instanță .

În ceea ce privește starea sanitară a membrilor familie acestuia,este adevărat că potrivit anchetelor sociale ,atât soția cât și tatăl său suferă de boli grave,însă aceste împrejurări nu constituie acele împrejurări speciale la care se referă art.453 lit.c C.pr.pen., împrejurări excepționale de natură a dovediexistența unor consecințe grave și imediate în caz de continuare a executării pedepsei,astfel că și sub acest aspect cererea de întrerupere a executării pedepsei a fost considerată în mod corect neîntemeiată de către prima instanță.

Din textul de lege rezultă că raportat la aceste împrejurări speciale,rămânerea încontinuare în stare de detenție a petentului trebuie să aibă consecințe grave asupra sa sau a familie acestuia ,ori nu este îndeplinită această condiție în speță,prezența condamnatului în familie neputând remedia situația medicală a familiei sale.

În altă ordine de idei ,raportat la acel aparat necesar inculpatului ,Curtea reține împrejurarea că petentul practic nu a solicitat P.ui G. verificarea aparatului,iar pe de altă parte,poate face demersuri personal pentru a solicita verificarea acestui aparat și asigurarea consumabilelor necesare.

Din perspectiva situației în care se află SC AAM Services, cererea formulată de petentul-condamnat s-a areciat în mod corect neîntemeiată,fiind relevant contextul economic actual, care în sine reprezintă o cauză de reducere drastică a activității operatorilor economici,iar pe de altă parte societatea nu atribuie declinul activității economice lipsei expertizei condamnatului, ci mai degrabă altor factori, iar consilierea din partea petentului nu este apreciată ca fiind indispensabilă redresării economice a societății comerciale.

În consecință,Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul H. M. H., detinut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinetei penale nr. 315 din 16 august 2011 a Tribunalului C.,pe care o apreciază ca legală și temeinică.

Va obliga condamnatul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul H. M. H., detinut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinetei penale nr. 315 din 16 august

2011 a Tribunalului C..

Obligă pe condamnat să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 13 septembrie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, L. H. I. M. V. V. A.

GREFIER, L. S.

Red.M.I/Dact.S.M

3 ex./(...) Jud.fond. L.-M. F.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1376/2011, Curtea de Apel Cluj