Decizia penală nr. 1379/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR. 1379/R/2011

Ședința publică din 14 septembrie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. D. L., judecător JUDECĂTORI : M. B.

C. I. GREFIER : M. V.-G.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : V. G.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul L. M. L. împotriva sentinței penale nr.409 din 7 aprilie 2011 a J. C. - N., pronunțată în dosarul nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev.de art.208 al.1 și 4, art.209 al.1 lit.a,e,g C., cu aplic.art.41al.2 C., art.75 lit.c C.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul L. M. L. asistat de avocat M. M. cu delegație în substituirea apărătorului ales, avocat P. A. din cadrul Baroului C. cu delegația la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul L. M. L. av.Pașcalău D. din cadrul Baroului C. cu delegația la dosar și solicită acordarea onorariului parțial pentru studiu dosarului și prezentarea la instanță.

Instanța constată încetat mandatul apărătoului desemnat din oficiu și urmează a se pronunța asupra onorariului parțial prin hotărârea ce o va pronunța.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul inculpatului L. M. L., avocat M. M. solicită în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b Cod pr.pen. admiterea recursului, casarea sentinței penale nr.409 din 7 aprilie 2011 pronunțată de J. C. -. și, rejudecând cauza să se reanalizeze atât starea de fapt pe care inculpatul a recunoscut-o solicitând aplicarea procedurii prevăzute de art. 3201 Cod pr.pen. cât și situația concretă a inculpatului care nu este una favorabilă și în consecință să se dispună în temeiul art. 11 pct. 2 lit.a rap.la art. 10 lit. b1 Cod pr.pen. și art. 181 Cod penal achitarea inculpatului și aplicarea sancțiunii maxime prevăzută de art. 912 Cod pr.pen.

Inculpatul a săvârșit la un interval de o lună de zile după fapta supusă judecății o altă faptă pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii de

4 ani cu suspendare sub supraveghere. Dacă faptele ar fi fost judecate împreună, situația inculpatului nu ar fi fost așa de gravă în prezent.

În cauza respectivă inculpatul a fost arestat preventiv 4 luni de zile și de la data punerii în libertate (februarie 2011)a respectat planul de supraveghere, și-a continuat studiile, nu mai frecventează cluburi și nici anturaje care l-ar putea duce pe o cale greșită, s-a apropiat de familie, așa cum se poate observa părinții săi sunt astăzi prezenți în sala de judecată.

Scopul dispozițiilor art. 52 Cod penal și acela de a urmări o atitudine corectă față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, aspecte care sunt îndeplinite în ceea ce-l privește pe inculpat.

Chiar dacă inculpatul a optat pentru aplicarea dispozițiilor prevăzute de art. 3. pr.pen. consideră că se poate face aplicarea dispozițiilor prevăzute de art. 181 Cod penal și art. 912 Cod penal raportat la faptele comise de inculpat, circumstanțele personale ale inculpatului, recuperarea prejudiciului.

Reprezentantul M.ui P. solicită respingerea ca nefondat a recursului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat ocazionate cu judecarea recursului.

Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, în procedura simplificată prevăzute de art. 3201 Cod pr.pen.pedeapsa fiind stabilită la limita minimului special ca urmare a reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă.

Pedeapsa rezultantă cu executare în regim de detenție este consecința revocării unei suspendări sub supraveghere privind o pedeapsă anterioară, respectiv pedeapsa de 4 ani închisoare. Hotărârea judecătorească a intrat în puterea lucrului judecat astfel că nu mai poate fi criticată sub niciun aspect.

Pentru aceste motive, solicită respingerea ca nefondat a recursului. Apărătorul inculpatului L. M. L., avocat M. M., în replică, arată că într-adevăr pedeapsa este anterioară din luna martie 2011, însă fapta pentru care a fost condamnat este ulterioară faptei din prezenta cauză. În dosarul respectiv inculpatul nu a considerat să declare recurs, a respectat toate obligațiile stabilite de instanță și nu a cunsocut la acea dată posibilitatea anulării suspendării sub supraveghere. Inculpatul a dat dovadă de reintegrare, dorește să-și continue studiile și în opinia sa se poate face aplicarea art. 181 Cod penal raportat la circumstanțele sale personale.

Inculpatul L. M. L., având ultimul cuvânt, arată că regretă faptele comise, nu a conștientizat gravitatea faptelor și nici consecințele ce vor urma și solicită achitarea sa conform concluziilor puse de apărătorul său pentru a- și putea continua studiile la Ș. profesională de A. și M.

C U R T E A :

Deliberând constată că,

Prin sentința penală nr.408 din (...), Judecătoria Cluj-Napoca a condamnat pe inculpatul L. M. L. - fiul lui M. L. și I. - M., născut la data de (...), în C.-N., jud. C., de cetățenie română, domiciliat în T., str. T., nr. 38, ap.11, jud. C., posesor al CI seria KX nr. 4., CNP: 1., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208, alin. 1 și 4

-209, alin. 1, lit. a, e și g C. pen cu aplic. art. 41, alin. 2 C. pen și art. 75 lit. c C.p.. la o pedeapsa stabilita in conditiile art 320 indice 1 alin 7 Cod procedura penala mod prin legea 2. de: 2 ani inchisoare.

In temeiul art. 36 alin 1 C. penal s-a constatat ca prezenta infractiune sunt concurente cu infractiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa definitiva de 4 ani inchisoare cu suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei prin sentinta penala nr 108/(...) a judecatoriei T. definitiva la (...) prin decizia penală a Curții de A. C.

In baza art 86 indice 5 alin 1C. penal cu referire la art 85 alin 1 C. penal s-a dispus anularea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei de 4 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr 108/(...) a judecatoriei T. definitiva la (...) prin decizia penală a Curții de A. C.

In temeiul art 36 alin 2 C. penal rap. la art 33 lit. a C. penal s-a constatat ca infractiunea din prezentul dosar comisa de inculpat precum si cea pentru care s-a aplicat pedeapsa mentionata mai sus sunt concurente iar in baza art. 34 lit. b. C. penal contopeste cele 2 pedepse stabilite inculpatul urmand sa execute pedeapsa cea mai grea aceea de: 4 ani inchisoare in regim de detentie.

In baza art. 71 alin 2 C. penal s-a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua C. penal ca si pedepse accesorii pe durata stabilita in art. 71 alin 2 C. penal.

In baza art. 36 alin 3 C. penal s-a dedus din pedeapsa perioada executata din (...) pana la (...) .

A fost condamnat inculpatul P. C. C. - fiul lui A. și D., născut la data de (...), în T., jud. C., de cetățenie română, domiciliat în loc. Săndulești, sat C., nr. 172, ap. 5, jud. C., posesor al CI seria KX nr. 3., CNP: 1., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208, alin. 1 și 4 -209, alin. 1, lit. a, e și g C. pen cu aplic. art. 41, alin. 2 C. pen și art. 75 lit. c C.p.. la o pedeapsa stabilita in conditiile art 320 indice 1 alin

7 Cod procedura penala mod prin legea 2. de: 2 ani inchisoare.

In temeiul art. 36 alin 1 C. penal s-a constatat ca prezenta infractiune este concurenta cu infractiunile pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa definitiva de 3 ani inchisoare cu suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei prin sentinta penala nr 108/(...) a judecatoriei T. definitiva la (...) prin decizia penală a Curții de A. C.

In baza art 865 alin 1C. penal cu referire la art 85 alin 1 C. penal s- a dispus anularea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei de

3 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr 108/(...) a judecatoriei T. definitiva la (...) prin decizia penală a Curții de A. C.

S-a descontopit in elementele sale componente pedeapsa de mai sus si repune in individualitatea lor pedepsele rezultand .

3 ani inchisoare pentru complicitate la talharie

6 luni inchisoare pentru art 86 alin 2 din OUG 195/2002

In temeiul art 36 alin 2 C. penal rap. la art 33 lit. a C. penal s-a constatat ca infractiunea din prezentul dosar comisa de inculpat precum si cea pentru care s-au aplicat pedepsele mentionate mai sus sunt concurente iar in baza art. 34 lit. b. C. penal contopeste toate cele 3 pedepse stabilite inculpatul urmand sa execute pedeapsa cea mai grea aceea de: 3 ani inchisoare

In baza art. 71 alin 2 C. penal s-a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua C. penal ca si pedepse accesorii pe durata stabilita in art. 71 alin 2 C. penal.

In temeiul art.865 alin 2 C. penal rap.la art 86 indice 1 C. penal si art

85 alin, 3 C. penal s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de incercare de 6 ani stabilit in conditiile art. 86 indice 2 C. penal termen care se calculeaza de la data ramanerii definitive a primei hotarari prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei respectiv (...). iar in temeiul art. 71 alin

5 C. penal s-a dispus suspendarea executarii pedepselor accesorii pe durata suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere a pedepsei inchisorii.

In temeiul art. 863 alin 1 C. penal pe durata termenului de incercare inculpatul se supune urmatoarelor masuri de supraveghere date S. de P. de pa langa T. C.

-a).sa se prezinte la S. de P. de pe langa T. C. conform programului ce urmeaza a fi stabilit

-b). sa anunte in prealabil; orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile precum si intoarcerea

-c). sa comunice si sa justifice orice schimbare a locului de munca d). sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele de existenta

In temeiul art. 863 alin 2 C. penal s-a dispus a se comunica datele prevazute mai sus S.ui de P. de pe langa T. C.

In baza art. 359 C. proc. penala s-a atras atentia inculpatului asupra prev. art. 864 C. penal a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii executarii pedepselor sub supraveghere.

In baza art. 36 alin 3 C. penal s-a dedus din pedeapsa perioada executata din (...) pana la (...).

A fost condamnat inculpatul minor P. A. - fiul lui A. și Ana, născut la data de (...), în C.-N., jud. C., de cetățenie română, domiciliat în com. T., sat T., nr. 33, jud. C., posesor al CI seria KX nr. 5., CNP : 1., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208, alin. 1 și 4 -209, alin. 1, lit. a, e și g C. pen cu aplic. art. 41, alin. 2 C. pen și art. 99 alin. 2 C. p la o pedeapsa stabilita in conditiile art 109 C penal precum si in conditiile aplicarii prevederilor art 320 indice 1 alin 7 Cod procedura penala mod prin legea 2. de 1 an inchisoare

În temeiul art. 71 C.p.s-a interzis inculpatului exercițiul dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a C.p. după împlinirea vârstei de 18 ani.

In baza art. 81 C. penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata unui termen de incercare de 3 ani stabilit in conditiile art. 110 C. penal iar in temeiul art 71 alin 5 C. penal dispune suspendarea executarii pedepselor accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii a pedepsei inchisorii.

In baza art. 359 C. proc. penala s-a atras atentia inculpatului asupra prev. art 83 C. penal a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepselor.

S-a constatat ca partile vatamate K. A. si SC F. R. G. S. nu au formulat actiuni civile in cauza prejudiciul produs partilor vatamate fiind recuperat prin restituirea bunurilor sustrase.

In baza art. 118 alin.1 lit. b C. penal s-a dispus confiscarea speciala in favoarea statului de la inculpatul P. A. a 1 bucata rucsac tip sport culoare inchisa inscriptionat cu alb-Champion, 1 buc punga confectionata din staniol acoperit cu hartie si scotch.

Potrivit dispozitiilor art 169 C. proc. penala s-a dispus restituirea urmatoarelor bunuri inculpatului P. A. patent cu maner culoare galbena cu negru, 2 buc surubelnite 1 buc tip stea maner negru cu galben si 1 buc dreapta cu maner negru cu rosu in suportul de plastic pe care se afla pretul inscriptionat « MOL » pret 6,70 lei.

In temeiul art. 191 alin 1,2 C. proc. penala au fost obligați inculpatii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 800 lei fiecare.

Conform art. 189 C. proc. penala onorariul av. oficiu s-a dispus a fi avansat din FMJ astfel suma de 300 lei d-lui av Pantea I. A. suma de 300 lei d-lui av Partig D. Stefan si suma de 300 lei d-nei av P. A. I..

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. C. N. emis in dosar nr.

9003/P/2009 la data de (...) și inregistrat sub nr. de mai sus pe rolul J. C. N. la data de (...), au fost trimisi in judecată inculpatii L. M. L., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art.

208, alin. 1 și 4 -209, alin. 1, lit. a, e și g C. pen cu aplic. art. 41, alin. 2 C. pen și a art. 75 lit. c C.p. P. C. C., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208, alin. 1 și 4 -209, alin. 1, lit. a, e și g C. pen cu aplic. art. 41, alin. 2 C. pen și a art. 75 lit. c C.p.si P. A., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208, alin. 1 și 4 -209, alin. 1, lit. a, e și g C. pen cu aplic. art. 41, alin. 2

C. pen și a art. 99 alin. 2 C.p.

Sub aspectul invinuirilor s-a reținut pe scurt in actul de sesizare al instanței aceea că inculpatii in data de (...), împreună au sustras mai multe bunuri din magazinul D., din incinta Polus C. și ulterior, în timpul nopții, au sustras un scuter parcat pe str. I. din mun. C.-N..

In fata instantei de judecata inculpatii au avut o atitudine sincera si cooperanta au recunoscut in totalitate faptele retinute in actul de sesizare al instantei aratand modul de comitere a acestora, si au regretat profund fapta comisa solicitand ca judecata sa se faca in baza probelor admnistrate in faza de urmarire penala pe care le cunosc si le insusesc si nu solicita admnistrarea de probe uzand de prevederile art 320 indice 1 C. proc. penala judecata in cazul recunoasterii vinovatiei.

IN FAPT

În data de (...), inculpatul P. împreună cu inculpatul L., au pornit din localitatea C. înspre C.-N. cu un autoturism de ocazie. În localitatea T. cei doi l-au luat și pe inculpatul P. A. și toți trei s-au deplasat la magazinul „. din mun. C.-N.. Cei trei au pornit cu intenția de a sustrage bunuri din magazin, bunuri pe care să le valorifice ulterior, iar pentru aceasta aveau asupra lor un ghiozdan căptușit pe interior cu o bucată de carton învelit în folie de aluminiu, pentru ca produsele să nu fie detectate de sistemele de siguranță ale magazinului.

Inculpatii s-au deplasat la magazinul D., din incinta Polus C.. Aici, inculpatul P. împreună cu inculpatul L. au intrat într-o cabină de probă în care au introdus două cămăși și un pulover după care au introdus bunurile în ghiozdanul căptușit cu folie de aluminiu. Cei trei au părăsit magazinul fără să achite contravaloarea bunurilor, ghiozdanul fiind asupra inculpatului P. A.

După ce au părăsit Complexul Polus, în jurul orelor 22,00-23,00, s-au deplasat în cartierul M. unde pe str. I. au observat un scuter pe care s-au hotărât să-l sustragă. Din declarațiile inculpatilor rezultă că aceștia s-au hotărât ca unul dintre ei să meargă spre casă pe scuter-ul sustras, iar ulterior să-l valorifice, iar banii obținuți să-i împartă în mod egal. Înainte de sustragerea scuter-ului, inculpatii au cumpărat de la benzinăria „. un patent și două șurubelnițe pentru a le folosi la furtul scuteru-lui. Cei trei inculpati au împins scuter-ul câțiva metri fără a încerca să-l pornească, iar conform declarației inculpatului P., pe scuter se afla inculpatul L., iar inculpatii P. și P. se deplasau pe lângă acesta. Întrucât nu au reușit să pornească scuter-ul, inculpatii l-au abandonat la câțiva zeci de metri de la locul în care fusese parcat.

Sustragerea scuteru-lui a fost observată de pe balconul domiciliului său, de către martorul B. N., care l-a anunțat pe proprietarul scuteru-lui, pe partea vătămată K. A. A. din urmă a anunțat organele de poliție, inculpatii fiind depistați la scurt timp și scuter-ul recuperat și restituit părții vătămate.

Cu ocazia audierii toți cei trei inculpati au recunoscut săvârșirea faptelor (f. 33, 40, 46).

Întrucât inculpatul P. A. avea vârsta sub 16 ani la data săvârșirii faptei în cauză a fost efectuată o expertiză medico - legală psihiatrică,raport în care s-a concluzionat faptul că inculpatul avea discernământ la data săvârșirii faptelor (f -. 54-55).

Fapta si vinovatia inculpatilor sunt dovedite cu urmatoarele mijloace de proba proces-verbal de depistare - f. 6-8; declarații parte vătămată K. A.

- f. 10-11; declarații reprezentant SC F. R. G. S. - f. 20-23; declarație martor B. N. - f. 24-25; declarație martor C. R. M. -f. 28-29; declarație inculpatP. C. C. , L. M. L. - f. 38, 40-43; P. A. - f. 44,46-47; raport de expertiză medico - legală psihiatrică nr. 6063/IV/a/132 din (...) - f. 54-55; alte înscrisuri.

IN DREPT

1. Fapta inculpatului L. M. L., care în data de (...), împreună cu inculpatii P. și P. a sustras mai multe bunuri din magazinul D., din incinta Polus C. și ulterior, în timpul nopții, a sustras cu aceiași doi inculpati un scuter parcat pe str. I. din mun. C.-N., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208, alin. 1 și 4 -209, alin. 1, lit. a, e și g C. pen cu aplic. art. 41, alin. 2 C. pen.

Întrucât inculpatul P. A. avea vârsta de 15 ani la data săvârșirii faptei, fapt cunoscut de către inculpatul L., în cauză sunt aplicabile și prevederile art. 75 lit. c C.p.

2. Fapta inculpatului P. C. C., care în data de (...), împreună cu inculpatii L. și P. a sustras mai multe bunuri din magazinul D., din incinta

Polus C. și ulterior, în timpul nopții, a sustras cu aceiași doi inculpati un scuter parcat pe str. I. din mun. C.-N., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208, alin. 1 și 4 -209, alin. 1, lit. a, e și g C. pen cu aplic. art. 41, alin. 2 C. pen.

Întrucât inculpatul P. A. avea vârsta de 15 ani la data săvârșirii faptei, fapt cunoscut de către inculpatul P., în cauză sunt aplicabile și prevederile art. 75 lit. c C.p.

3. Fapta inculpatului P. A., care în data de (...), împreună cu inculpatii L. și P. a sustras mai multe bunuri din magazinul D., din incinta Polus C. și ulterior în timpul nopții a sustras cu aceiași doi inculpati un scuter parcat pe str. I. din mun. C.-N., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208, alin. 1 și 4 -209, alin. 1, lit. a, e și g C. pen cu aplic. art. 41, alin. 2 C. pen.

Întrucât inculpatul P. avea la data săvârșirii faptei, vârsta de 15 ani, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 99 alin. 2 C.p.

La individualizarea judiciară a pedepselor instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art 72 Cod penal respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute în partea specială cele aplicabile minorilor precum si cele prevazute de art 320 indice

1 alin 7 Cod procedura penala modificat prin legea 2. ( de la 2 ani la 10 ani respectiv de la 1 an la 5 ani in cazul minorului), gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite raportat la împrejurările concrete în care au acționat inculpatii, persoana inculpatilor gradul de educatie, instruire, numarul de acte materiale, cuantumul prejudiciului produs si recuperat in prezent, precum si modul si mijloacele folosite la comiterea faptei dupa un plan bine pus la punct si minutios elaborat.

Potrivit art. 72 din Codul penal la stabilirea și aplicarea pedepsei se tine seama de dispozițiile generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de numărul de acte materiale săvârșite, de persoana infractorului și de imprejurările concrete ale săvârșirii faptei.

Analizand situatia inculpatului L. M. L. in temeiul art. 36 alin 1 C. penal s-a constatat ca prezenta infractiune este concurenta cu infractiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsa definitiva de 4 ani inchisoare cu suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei prin sentinta penala nr 108/(...) a judecatoriei T. definitiva la (...) prin decizia penală a Curții de A. C.

In baza art 865 alin 1 C. penal cu referire la art 85 alin 1 C. penal s-a dispus anularea suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei de 4 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr 108/(...) a judecatoriei T. definitiva la (...) prin decizia penală a Curții de A. C.

In temeiul art 36 alin 2 C. penal rap. la art 33 lit. a C. penal s-a constatat ca infractiunea din prezentul dosar comisa de inculpat precum si cea pentru care s-a aplicat pedeapsa mentionata mai sus sunt concurente iar in baza art. 34 lit. b. C. penal s-au contopit cele 2 pedepse stabilite inculpatul urmand sa execute pedeapsa cea mai grea aceea de: 4 ani inchisoare in regim de detentie.

In baza art. 71 alin 2 C. penal s-a interzis inculpatului exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua C. penal ca si pedepse accesorii pe durata stabilita in art. 71 alin 2 C. penal.

In baza art. 36 alin 3 C. penal s-a dedus din pedeapsa perioada executata din (...) pana la (...).

In cazul acestui inculpat ca urmare a operatiunilor effectuate pedeapsa rezultanta nu mai poate fi suspendata sub supraveghere deoarece este alcatuita dintr-un concurs astfel ca rezultanta nu poate fi mai mare de

3 ani inchisoare pentru o eventuala suspendare sub supraveghere.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul L. M. L. solicitând casarea acesteia și rejudecând, să se dispună în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b1 C.și art.181 C., achitarea inculpatului și aplicarea sancțiunii administrative prev.de art.912 C.

În motivarea recursului s-a arătat că inculpatul a avut o atitudine corespunzătoare în cursul procesului, iar față de circumstanțele personale și recuperarea prejudiciului se justifică aplicarea dispoz.art.181 C.

Analizând actele dosarului prin prisma motivelor de recurs, dar și din oficiu în baza dispoz.art.3856 alin.3 C., Curtea constată că în mod corect instanța de fond a stabilit starea de fapt și vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 alin.1 și 4, 209 alin.1 lit.a,e și g C. cu aplic.art.41 alin.2 și art.75 lit.c C., pe baza probelor administrate în cursulurmăririi penale, inculpatul prevalându-se de dispoz.art.1201 C.

Având în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptei, împrejurarea că acesta a participat în mod repetat la sustrageri de bunuri din magazine precum și la sustragerea unui scuter aflat pe str.I. din municipiul C.-N., dar și la faptul că acesta a fost condamnat pentru infracțiune concurentă la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere a executării acesteia, nu se poate considera că fapta sa este lipsită în mod vădit de importanță pentru a se face aplicarea dispoz.art.181 C.

De asemenea, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea reținută în prezenta cauză, se circumscrie criteriilor generale de individualizare prev.de art.72 C., și este în concordanță cu scopurile prevăzute de art.52 C.

Având în vedere că inculpatul a comis această infracțiune înainte de a fi fost condamnat definitiv prin sentința penală 108 din (...) a J. T., definitivăla (...), iar pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin această hotărâre a fost suspendată conform art.861 C., în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispoz.art.865 alin.1 C., dispunând ca pedeapsa rezultantă să se execute în regim de detenție.

În consecință, recursul declarat în cauză de către inculpat și va fi respins ca nefondat în baza art.38515 pct.1 lit.b C.

Văzând și disp. art.192 alin.2 C.,

PENTRU ACESTE M.IVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul L. M. L., fiul lui M. L. și I.-M., născut la data de (...). CNP 1. împotriva sentinței penale nr.409/(...) a J. C.-N..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 100 lei cu titlu de onorariu avocațial parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se avansează din FMJ.

În baza disp. art. 192 alin. 2 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în recurs în sumă de 500 lei, sumă, în care se include și onorariul avocațial parțial.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

A. D. L. M. B.

C. I.

M. V. G.

red.C.I./A.C./3 ex. - (...)jud.fond.Birău A.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1379/2011, Curtea de Apel Cluj