Decizia penală nr. 260/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.260/2011

Ședința publică din 1 martie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : I. M., Judecător

JUDECĂTORI : M. Ș.

V. V. A.

GREFIER : M. B.

Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : S.

D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul L. I. F. împotriva deciziei penale nr.128/A din 20 decembrie 2010 a Tribunalului B. Năsăud, pronunțată în dosarul nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev.și ped.de art.208 al.1, art.209 al.1 lit.a,e,g,i C.pen., cu aplic.art.41 al.2 C.pen. (8 acte materiale), cu aplic.art.37 lit.a C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul L. I. F., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu av.B. I., din cadrul Baroului

C., cu delegația la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul L. I. F. arată că își menține recursul declarat și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea cauzei.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate împreună cu hotărârea instanței de fond și rejudecând cauza să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicată inculpatului.

Apreciază că instanțele nu au reținut în favoarea inculpatului circumstanțele personale și nu s-a făcut aplicarea art.320/1 C.pr.pen., față de atitudinea sinceră a inculpatului de recunoaștere a faptei. Solicită a se reține că prejudiciile au fost reduse și în mare parte recuperate. Cu acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.

Reprezentantul M.ui P. solicită respingerea recursului declarat de inculpatul L. I. F. și menținerea hotărârilor atacate ca fiind temeinice și legale, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

În susținerea poziției procesuale arată că instanțele au reținut în mod corect starea de fapt, aplicând inculpaților pedepse just dozate și individualizate.

Inculpatul L. I. F., având ultimul cuvânt solicită reducerea pedepsei.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr.1140 din 28 septembrie 2010 pronunțată de

Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr.(...) s-a respins schimbarea încadrării juridice pusă în discuție, din oficiu, de către instanță, în sensul înlăturării stării de recidivă postcondamnatorie, pentru inculpatul L. I. F., dat fiind conținutul cazierului de la fila 192.

A fost condamnat inculpatul L. I. F., fiul lui I. și F., născut la data de (...) în Zalău, județul Sălaj, domiciliat în B., str.R., nr.2, sc.A, ap.7, județul B.-

Năsăud, cetățean român, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, necăsătorit, CNP 1., cu antecedente penale, deținut în Penitenciarul

Gherla, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev.de art.208 al.1, 209 al.1, lit.a, e, g și i Cod penal, cu aplic.art. 41 al.2 Cod penal (8 acte materiale), cu aplic.art.37 lit.a Cod penal la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Conform art.61 Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate acordat inculpatului L. I. F., în ceea ce privește pedeapsa rezultantă de 1 an și

8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.964/(...), pronunțată în dosarul penal (...) a Judecătoriei Târgu Mureș, sens în care s-a contopit restul de 88 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa menționată, cu pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată ce face obiectul prezentului dosar penal, în pedeapsa de 4 ani închisoare,care a fost sporită cu 2 luni, în total 4 ani și 2 luni închisoare.

În temeiul și în condițiile art.71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prev.de art.64 al.1 lit.a teza a-II-a și lit.b Cod penal.

Conform art.350 Cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului L. I. F.

Potrivit art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatului L. I. F., reținerea din data de 17.decembrie

2009 și durata arestării preventive începând cu data de 18 decembrie 2009 la zi.

Prin aceeași hotărâre a fost condamnat inculpatul B. A. I., fiul lui I.-E. și M., născut la data de (...) în B., județul B.-Năsăud, cetățean român, studii 8 clase, domiciliat în B., A. Z., nr.3, sc.1, ap.9, județul B.-Năsăud, CNP 1., pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prev.de art.208 al.1, 209 al.1, lit.a, g și i Cod penal, cu aplic.art. 41 al.2 Cod penal (6 acte materiale), cu aplic.art.37 lit.a Cod penal la pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare.

Conform art.86/4 Cod penal s-a dispus revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului B. A. I. prin sentința penală nr.73/2008 a Judecătoriei B., sens în care s-a dispus executarea alăturată a pedepsei mai sus menționate și a pedepsei de 3 ani și 9 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea de furt calificat, în formă continuată, ce face obiectul prezentului dosar penal, inculpatul urmând a executa astfel pedeapsa de 5 ani și 9 luni închisoare.

În temeiul și în condițiile art.71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prev.de art.64 al.1 lit.a teza a-II-a și lit.b Cod penal.

Conform art.350 Cod procedură penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului B. A. I.

Potrivit art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa de 5 ani și 9 luni închisoare aplicată inculpatului B. A. I., reținerea din data de 17.decembrie

2009 și durata arestării preventive începând cu data de 18 decembrie 2009 la zi.

Inculpatul L. I. F. a fost obligat să plătească părții civile T. F., suma de

300 lei, reprezentând contravaloarea flexului sustras și nerestituit, respingând celelalte pretenții civile formulate.

S-a constatat că, partea vătămată A. C. de T. din localitatea S., deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță prin reprezentanții săi și nici nu s-a constituit parte civilă în prezentul proces penal.

S-a constatat că partea vătămată C. I., nu mai are pretenții civile față de inculpați, deși nu i s-au restituit bunuri în valoare de 600 lei, motiv pentrucare potrivit art.112 lit.f rap. la art.118 lit.e Cod penal s-a dispus confiscarea de la fiecare dintre inculpații L. I. F. și B. A. I. a sumei de 300 lei.

S-a constatat că, D. R. B., nu s-a constituit parte civilă, paguba fiind reparată prin restituirea bunului sustras.

S-a constatat că, partea vătămată R. L., nu are pretenții civile față de inculpați, deși nu i s-au restituit bunuri în valoare de 2000 lei, motiv pentru care potrivit art.112 lit.f rap. la art.118 lit.e Cod penal s-a dispus confiscarea de la fiecare dintre inculpații L. I. F. și B. A. I. a sumei de 1000 lei.

S-a constatat că, partea vătămată G. L., nu s-a constituit parte civilă, paguba în cuantum de 1000 lei fiind reparată integral.

S-a constatat că, partea vătămată F. P., nu s-a constituit parte civilă, nereclamând vreun prejudiciu.

S-a constatat că, părții vătămate C. M., i s-a restituit ceasul Rolex și că nu mai solicită obligarea inculpaților la restituirea sumei sustrase de 20 lei, motiv pentru care potrivit art.112 lit.f rap. la art.118 lit.e Cod penal s-a dispus confiscarea de la fiecare dintre inculpații L. I. F. și B. A. I. a sumei de 10 lei.

S-a constatat că, partea vătămată L. M., deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță prin reprezentanții săi și nici nu s-a constituit parte civilă în prezentul proces penal.

S-a stabilit în favoarea av. Cotu T., suma de 300 lei, cu titlu onorariu avocat desemnat din oficiu, pentru inculpatul L. I. F., ce se va achita din fondurile M.ui Justiției.

Inculpatul L. I. F. a fost obligat să plătească statului suma de 700 lei, cu titlu cheltuieli judiciare, din care 300 lei reprezintă onorariu apărător oficiu, pentru faza de judecată.

S-a stabilit în favoarea av. Cotu T., suma de 300 lei, cu titlu onorariu avocat desemnat din oficiu, pentru inculpatul B. A. I., ce se va achita din fondurile M.ui Justiției.

Inculpatul B. A. I. a fost obligat să plătească statului suma de 600 lei, cu titlu cheltuieli judiciare, din care 300 lei reprezintă onorariu apărător oficiu, pentru faza de judecată.

Pentru a pronunța această sentință penală, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

1. În data de (...), în jurul orelor 21.30-21.45, inculpatul L. I. F., s-a deplasat din cart. Viișoara în localitatea S. (jud. B.-Năsăud) cu un autoturism marca Mercedes condus de numitul „." (persoană care nu a putut fi identificată până în prezent). Nu i-a spus șoferului care sunt intențiile sale. Sub pretextul că merge la mătușa sa, i-a cerut acestuia să-1 transporte în localitatea S. A. la intrarea în localitate, i-a cerut șoferului să oprească și să-1 aștepte lângă podul de peste râul Șieu. După aceea inculpatul s-a deplasat la locuința părții vătămate. A escaladat gardul împrejmuitor al imobilului și s-a îndreptat spre anexa gospodărească existentă în curte. A pătruns în interior pe ușa ce nu era asigurată. De aici a sustras un flex și 2 drujbe (motofierăstraie) marca Stihl. Având asupra sa bunurile sustrase, inculpatul a părăsit locuința părții vătămate urmând același traseu și prin același mod. S-a întors la mașină și i-a spus șoferului că bunurile îi aparțin și le-a avut depozitate la locuința mătușii sale. S-a întors în cart. Viișoara și în cursul aceleași seri a vândut bunurile sustrase cu suma de 650 de lei. Inculpatul nu a putut da detalii despre cumpărător, astfel că acesta nu a putut fi identificat. In aceste condiții nu au fost recuperate bunurile înstrăinate.

Cu prilejul audierii, partea vătămată T. F. a precizat că drujbele aparțin Asociației C. de T. din localitatea S. (asociație al cărui membru este), iar flexul este proprietatea sa.

P. vătămată prezentă la termenul din 8 martie 2010 a evaluat bunurile sustrase la suma de 6000 lei sumă cu care se constituie parte civilă în procesul penal. Potrivit adresei de la fila 72, valoarea flexului este de 300 lei.

2. În noaptea de 04/(...), inculpații L. I. F. și B. A. I. s-au deplasat pe str. A. Z. din orașul B., jud. B.-Năsăud. Inculpatul B. A. I. era vecin cu partea vătămată C. I. și cunoștea faptul că acesta și-a amenajat o boxă la subsolul blocului în care locuiește. Intenționând să sustragă bunuri în vederea valorificării, cei doi inculpați s-au deplasat la blocul cu nr. 5, sc. 1, situat pe str. A. Z. A. au coborât la subsolul blocului și au constatat că ușa de acces în boxă era asigurată cu un lacăt. Inculpatul B. A. I. a descuiat lacătul cu o cheie pe care o avea asupra sa, după care cei doi au pătruns în interiorul beciului. De aici inculpații au sustras următoarele bunuri: o mașină de înfiletat cu baterii, o mașină de găurit electrică, o mașină de șlefuit, o trusă de chei tubulare cu set de chei tip imbus, o trusă de chei tubulare în carcasă din plastic de culoare gri, tip geanta diplomat. După ce au luat bunurile, cei doi inculpați s-au deplasat cu trenul în mun. B. În cursul zilei au vândut mașina de înfiletat și mașina de găurit numitei P. C.-M. din B., str. Sucevei, bl. 8, sc. A, ap. 9, jud. B.-Năsăud. În schimbul bunurilor vândute inculpații au primit suma de 70 de lei (bani ce au fost cheltuiți pe țigări și mâncare). Trusa de chei tubulare cu set de chei tip imbus i-au dat-o taximetristului C. F. în schimbul cursei efectuate din zona gării până la domiciliul cumpărătoarei de bună- credință, P. C.-M. Cu prilejul audierii, numiții P. C.-M. și C. F. au declarat că nu au cunoscut proveniența bunurilor primite. A. le-au predat organelor de poliție pentru a fi restituite părții vătămate și au declarat că nu au pretenții de natură civilă față de inculpați.

P. vătămată a precizat că valoarea totală a bunurilor sustrase este de

15.000 lei. După identificarea autorilor i-au fost predate pe bază de dovadă mașina de înfiletat cu baterii, mașina de găurit electrică precum și trusa de chei tubulare cu set de chei tip imbus (în carcasă din plastic de culoare gri, inscripționată K - TEL), valoarea bunurilor nerecuperate este de 950 lei, sumă cu care nu se constituie parte civilă în procesul penal. Potrivit adresei aflate la dosar (fila 75) valoarea unei mașini de înfiletat cu acumulatori este de 520 lei iar a unei mașini de găurit electrică este de 310 lei.

Prezentă la termenul de judecată din 8 martie 2010, partea vătămată a precizat că nu și-a recuperat prejudiciul de 600 lei, dar nu se constituie parte civilă.

3. În data de (...), în jurul orei 19.00, partea vătămată D. R. B. se afla în apropierea casei, pe str. R. din mun. B. și la un moment dat s-a apropiat de el cei doi inculpați. Pe unul dintre ei (L. I. F.,), partea vătămată îl cunoștea din vedere. Acesta i-a cerut telefonul mobil sub pretextul de a suna pe cineva. P. vătămată 1-a refuzat, moment în care inculpatul L. lonuț F. i-a luat telefonul din mână. Inculpatul a scos cartela din telefon, i-a înmânat-o părții vătămate, după care s-a îndreptat spre piața D., fiind urmat de inculpatul B. A. I. D. partea vătămată i-a cerut telefonul înapoi, inculpatul nu i l-a restituit. In aceste condiții, numitul D. R. B. a sesizat organele de poliție. În scurt timp, acestea i-au identificat pe inculpați pe str. R. A. inculpatului L. lonuț F. a fost găsit telefonul părții vătămate (marca Samsung SGH-E250). Întrebat despre proveniența acestuia, inculpatul le-a declarat lucrătorilor de poliție că 1-a sustras de la numitul D. R. B. B. a fost ridicat și predat ulterior părții vătămate.

Potrivit adresei de la fila 73, valoarea telefonului mobil sustras de inculpat a fost de 339 lei. Având în vedere că prejudiciul cauzat prin furt a fost recuperat, partea vătămată nu s-a mai constituit parte civilă.

4. În noaptea de 08/(...) inculpații s-au deplasat în orașul B. Cu ajutorul unei chei potrivite, inculpatul B. A. I. a descuiat ușa unei frizerii situată pe str. A. G., la nr. 1. părții vătămate R. L. Din sertarul unei mese inculpatul L. I. F. a sustras două mașini de tuns (și nu patru, așa cum susține partea vătămată). Ulterior, una dintre ele a fost oferită spre vânzare numitului I. I.-R., iar cealaltă a fost aruncată la gunoi întrucât era defectă.

P. vătămată a precizat că i-a fost restituită o mașină de tuns marca Remington (în valoare de 84 lei, conform adresei de prejudiciu de la filai 76), iar valoarea bunurilor nerecuperate este de 2000 de lei și nu se mai constituie parte civilă în cauză.

5. În perioada 11.12-(...), inculpații s-au deplasat pe timp de noapte la parterul blocului cu nr. 2, sc. 2, situat pe str. F. D. G. din orașul B., cu intenția de a sustrage bunuri. Aici, partea vătămată G. L. deține o debara în care depozitează diferite bunuri. În seara zilei de (...) aceasta a depozitat aici o geantă conținând 2 microfoane și cablurile aferente, un încărcător pentru microfoane, un prelungitor electric precum și câteva cabluri pentru stația de amplificare, după care a asigurat ușa cu un lacăt. În data de (...) a constatat lipsa genții precum și a unui flex marca Stern Austria și a unui redresor pentru încărcarea acumulatorului auto (acesta din urmă a fost menționat în documentele întocmite de lucrătorii de poliție ca fiind aparat de sudură, confuzie făcută ca urmare a faptului că redresorul este confecționat de partea vătămată și se aseamănă cu un aparat de sudură).

Cu prilejul audierii, inculpații au declarat că au pătruns în incinta anexei, folosindu-se de o cheie potrivită. Din interiorul acesteia, cei doi au sustras bunurile sus-menționate, după care au pus lacătul la loc.Cu bunurile sustrase, inculpații s-au întors în B. Flexul precum și redresorul pentru încărcarea acumulatorului auto („aparatul de sudură") au fost vândute numitei B. L. contra sumei de 150 de lei. R. bunurilor sustrase au fost remise numitului C. P. O. în vederea valorificării lor de către acesta. Bunurile nu au fost vândute, astfel că ele au fost predate organelor de poliție pentru a fi restituite părții vătămate. De menționat că numitul C. P. O. nu a cunoscut proveniența bunurilor.

De asemenea, bunurile achiziționate de cumpărătoarea de bună-credință B. L. au fost predate poliției în vederea remiterii părții vătămate. A. a precizat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.

Având în vedere că prejudiciul cauzat părții vătămate G. L. (estimat de acesta la suma de 1000 lei) a fost recuperat integral, aceasta nu s-a mai constituit parte civilă în procesul penal.

6. În noaptea de 15/(...), inculpații L. I. F. și B. A. I. au pătruns prin folosirea unei chei potrivite în apartamentul părții vătămate F. P., situat în orașul B., str. 1 Decembrie 1918, bl. D 1-2, sc. 4, ap. 10. Inculpatul B. A. I. știa că imobilul este în renovare. Cei doi au pătruns înăuntru cu intenția de a sustrage bunuri. Întrucât nu au găsit obiecte ce puteau fi luate, inculpații s- au deplasat la un bloc din apropiere.

P. vătămată F. P., întrucât nu a constatat lipsa vreunui bun și nici distrugere, a declarat că nu are pretenții civile față de inculpați.

7. În cursul aceleași nopți (15/(...)), inculpații s-au deplasat la blocul cu nr. A4, sc. 2, ap. 3, situat pe str. Al. Z. (imobil aflat în proprietatea numitei G. M.). Inculpatul B. A. I. știa că proprietarul nu este acasă, astfel că cei doi au pătruns în interior (B. A. I. forțând ușa prin împingere cu umărul). Inculpații și-au însușit suma de 20 de lei precum și un ceas bărbătesc marca Rolex, fără brățară. Inculpații au înnoptat în apartament, aici fiind surprinși în cursul dimineții de către partea vătămată.

Cu ocazia investigării tehnico-științifîce a locului faptei au prelevate mai multe urme papilare. T., au fost ridicate din dormitor două mape din material plastic ce conțineau mai multe documente. Pe parcursul cercetărilor efectuate s-a stabilit că acestea aparțin inculpatului L. lonuț F., motiv pentru care au fost predate mamei acestuia, L. F. (copii de pe acesta documente au fost anexate la dosarul cauzei).

Din raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr.

35007/(...) rezultă că urma papilară ridicată de pe suprafața unei căni din porțelan, cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, a fost creată de degetul inelar de la mâna stângă a inculpatului B. A. I. T., au fost efectuate comparații dactiloscopice între urmele papilare ridicate din locuința numitei G. M. și impresiunile inculpatului L. I. F. rezultatul fiind negativ.

De precizat că suma sustrasă din apartamentul acesteia a fost cheltuită de. inculpați, iar ceasul inscripționat „Rolex" a fost restituit părții vătămate, care nu se constituie parte civilă în procesul penal.

8. În data de (...), pe timp de noapte, inculpații L. I. F. și B. A. I., s-au deplasat la apartamentul părții vătămate L. M. situat în B., str. Arțarilor, nr.

28 sc. B, ap.28.. Inculpatul B. A. I. a forțat cu o șurubelniță geamul tip termopan de la bucătărie (apartamentul fiind situat la parterul blocului).

Reușind să-1 deschidă au pătruns în interior. Au înnoptat în apartament. In cursul zilei de (...) au sustras din locuință următoarele bunuri: un aspirator marca „Storm", un mixer marca „Sanusy", un fier de călcat, o pătură, trei pijamale de damă, un capot, o pereche de papuci de casă, doua șorțuri de bucătărie, unsprezece prosoape de bucătărie, două perdele, două cearșafuri de plapumă, o față de masă, zece mileuri, patru cămăși bărbătești, trei tricouri bărbătești, o cravată, două maiouri de damă, un tricou de damă, o haină din imitație de piele pentru bărbați, treizeci și șapte de furculițe din inox, zece lingurițe din inox, douăzeci de cuțite din inox, cinci jucării din pluș și o sacoșă din rafie.

Bunurile enumerate mai sus au fost vândute cumpărătoarei de bună- credință P. C.-M. cu suma de 120 de lei. A. a predat lucrurile agenților de poliție pentru a fi restituite părții vătămate. N. P. C.-M. a declarat că nu are pretenții de natură civilă față de inculpați. A. s-au reîntors în locuința părții vătămate, pătrunzând în interior cu ajutorul unei chei adevărate (pe care au găsit-o în incinta apartamentului, cu o seara în urma), în cursul aceleași zile au sustras o mașină de spălat marca "Luxor" pe care au vândut-o numitei B. L. cu suma de 350 de lei.

Cumpărătoarea de bună-credință a predat obiectul achiziționat lucrătorilor de poliție precizând că nu se constituie parte civilă în cauză. În noaptea de 16/(...) au revenit în locuință pentru a dormi, aici fiind depistați în cursul dimineții de către organele de poliție. )

Inculpații au transportat din locuință bunurile sustrase din apartamentul părții vătămate L. M. cu ajutorul taximetristului C. F., acesta declarând că nu a cunoscut proveniența acestor lucruri. Bunurile descrise mai sus au fost predate pe bază de dovadă numitului P. L., vecinul părții vătămate

(acesta având grijă de apartament până la întoarcerea în țară a proprietarei).

Raportat la starea de fapt mai sus reținută, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului L. I. F., de a sustrage bunuri, în mod repetat și la intervale scurte de timp, din loc public, pe timp de noapte, prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate, parte din actele materiale fiind comise împreună cu inculpatul B. A. I., întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, e, g și i Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal ( 8acte materiale), cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal (starea de recidivă postcondamnatorie rezultând din condamnarea suferită anterior mai jos menționată), text legal în baza căruia a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

La stabilirea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere ansamblul infracțional comis de inculpat, persistența sa în câmpul infracțional, valoarea totală a pagubei, antecedentele penale, dar și atitudinea procesuală adoptată în cursul procesului penal.

În ceea ce privește pe inculpatul B. A. I., s-a apreciat de prima instanță că fapta acestuia de a sustrage împreună inculpatul L. I. F. bunuri, în mod repetat și la intervale scurte de timp, pe timp de noapte, prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal (6 acte materiale) cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal (starea de recidivă postcondamnatorie rezultând din condamnarea suferită anterior, mai jos menționată), text legal în baza căruia l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare.

La alegerea și stabilirea cuantumului pedepsei, instanța de fond a luat în considerare gravitatea faptelor comise, circumstanțele concrete de comitere a acestora și consecințele lor inclusiv prejudiciile pricinuite, antecedentele penale ale inculpatului, dar și atitudinea procesuală adoptată de către acesta.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria

Bistrița și inculpații L. I. F. și B. A.-I., ce a fost soluționat prin decizia penală nr. 128/A din 20 decembrie 2010 a Tribunalului B.-Năsăud. A fost admisă calea de atac promovată de către Ministerul Public și în consecință s-a dispus desființarea parțială a sentinței penale atacate referitor la măsura confiscării și au fost respinse apelurile inculpaților.

În motivarea apelului s-a arătat că faptelor săvârșite de inculpați li s-a dat o legală încadrare juridică iar pedepsele aplicate au fost judicios individualizate, în raport de toate criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal.

Aspectele de netemeinicie invocate de inculpați privitor la proporționalitatea pedepselor, s-a constatat a fi neîntemeiate, întrucât prima instanță, prin considerarea criteriilor de individualizare, a procedat la stabilirea acestora evaluând corespunzător atât gradul de pericol social pe care l-a prezentat fapta dedusă judecății, cât și datele care caracterizează persoana apelanților, începând cu atitudinea sinceră manifestată pe parcursul procesului penal și terminând cu constatarea că ambii inculpați sunt recidiviști. Cererea inculpaților de a se reține circumstanțe atenuante nu va fi însușită de tribunal, având în vedere numărul mare al actelor de sustragere, modalitatea de săvârșire a faptei și statutul de recidiviști al apelanților. Din aceste considerente, s-a apreciat că pedepsele aplicate inculpaților răspund cerințelor legale și sunt de natură să asigure finalitatea educativă și preventivă reglementată de art. 52 Cod penal.

În ceea ce privește cererea P.ui de pe lângă Judecătoria Bistrița de confiscare a sumei de 2005 lei de la inculpatul L. I.-F. și 1655 lei de la inculpatul B. A.-I., s-a constatat a fi întemeiată în raport de dispozițiile art. 118 lit. e Cod penal, pentru motivele arătate în memoriul cuprinzând motivele de apel. De altfel, este de subliniat că inculpații nu au contestat modul de soluționare a laturii civile a cauzei, ci au criticat doar soluția adoptată de prima instanță în latura penală.

În aceste condiții, pe lângă sumele confiscate de prima instanță de la cei doi inculpați, tribunalul a apreciat că se impune confiscarea și a sumelormenționate în cererea de apel formulată de P. de pe lângă Judecătoria Bistrița. A., în cazul inculpatului L. I. F., la suma confiscată de prima instanță se va adăuga încă 695 lei (350 lei aferenți faptei descrise la punctul 1; 35 lei aferenți faptei descrise la punctul 2; 75 lei aferenți faptei descrise la punctul 5 și 235 lei aferenți faptei descrise la punctul 8), în total 2005 lei. În cazul inculpatului B. A.-I., se impune a fi confiscată, alături de suma stabilită de prima instanță (de 1310 lei) și suma de 345 lei, în total 1655 lei. Suma de 345 lei se compune din: 35 lei aferenți faptei descrise la punctul 2; 75 lei aferenți faptei de la punctul 5 și 235 lei aferenți faptei de la punctul 8.

Argumentele confiscării sumei totale de 2005 lei de la inculpatul L. I.-F.

și 1655 lei de la inculpatul B. A.-I., au fost expuse pe larg în cuprinsul motivelor de apel care au fost însușite de tribunal, relevându-se în plus că aceste sume nu au fost restituite părților vătămate (care nu s-au constituit părți civile) și nu servesc la despăgubirea acestora.

Pentru considerentele arătate mai sus, în baza art. 379 alin.1 pct. 2 lit. a

Cod procedură penală, s-a admis apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria

Bistrița împotriva Sentinței penale nr. 1140 din 28 septembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Bistrița.

Nemulțumiți de soluțiile adoptate de către instanțele ierarhic inferioare inculpații au promovat recurs împotriva acestora. Datorită unor inadvertențe de ordin administrativ recursul inculpatului B. A. I. a fost înregistrat pe rolul C. de A. și a primit termen de soluționare la data (...), dată la care s-a și pronunțat decizia penală nr. 122/R/2011 prin care a fost respins ca nefundat recursul promovat.

Ulterior a fost înregistrat, în data de (...) și recursul formulat de către inculpatul L. I. F. M. invocat de către recurent în fața C. de A. C. a fost cu privire la cuantumul pedepsei ce i-a fost aplicată, cuantum care, în opinia sa, este prea mare având în vedere că a adoptat o poziție sinceră pe parcursul întregului proces, că prejudiciile cauzate părților civile au fost reduse și în mare parte recuperate.

Analizând calea de atac promovată, din prisma motivului invocat de către recurent și a celor ce, potrivit disp. art. 385 alin.3 C.p.p., precum și a materialului probator administrat în cauză, Curtea constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente.

Instanțele ierarhic inferioare au reținut o stare de fapt corectă urmare a administrării unui probatoriu suficient pentru a stabili adevărul. A. stare de fapt, de altfel, nici nu a fost contestată de inculpatul recurent, ce a recunoscut încă din fața de urmărire penale faptele reținute în sarcina sa (f.108-115 dosar urmărire penală).

De asemenea, și încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este legală și temeinică.

În atari condiții Curtea de A. își va însuși în totalitate argumentația instanței de fond atât cu privire la aspectele penale ale cauzei - stare de fapt, încadrare juridică și confiscare speciale - cât și cu privire la cele civile, respectiv despăgubirile acordate părților civile.

Critica adusă de inculpat hotărârilor judecătorești anterioare nu are fundament deoarece pedeapsa ce i-a fost aplicată a fost corect individualizată.

La stabilirea cuantumului sancțiunii aplicate instanțele au avut în vedere limitele de pedeapsă fixate în partea specială (între 3 și 15 ani închisoare) prevederile art.42 C.p. cu privire la pedeapsa pentru infracțiunea în formă continuată; gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului ce nu se află la prima încălcare a legii penale, precum și de împrejurările ce atenuează sau agravează răspunderea penală.

Opinăm că ar trebui să ne aplecăm puțin asupra pericolului concret al faptei reținute în sarcina inculpatului. E. evident că valoarea individuală a bunurilor sustrase de către inculpatul L., nu este una foarte mare, dar valoarea însumată depășește limitele acestea. Inculpatul L. a comis un număr de 8 acte materiale, atât singur - 2, cât și împreună cu numitul B. A. I., într- un interval de timp (...) - 15/(...), extrem de scurt de 10-11 zile, existând nopți când au fost săvârșite și câte 2 acte materiale. Actele materiale au fost comise pe timp de noapte, din loc public, prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate condiții ce agravează răspunderea penală.

Atitudinea sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal este lăudabilă, dar reținerea circumstanței atenuante nu este obligatorie pentru instanțe și nu se impune în condițiile în care, pe lângă împrejurările în care au fost comise actele materiale, inculpatul se găsește în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit.a C.p. raportat la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 964/(...) pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei Tg. Mureș.

De asemenea, apreciem că o pedeapsă în cuantumul aplicat de instanțe, este de natura a constitui atât o măsură de constrângere, cât și un mijloc de reeducare a inculpatului și să-i formeze o atitudine corectă față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

În aceste condiții, constatăm că recursul declarat de inculpat este nefondat urmând a fi respins conform art. 38515 pct.1 lit.b C.p.p.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 C.p.p.

PENTRU ACE. MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul L. I. F., fiul lui I. și F., născut la (...), CNP 1., în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva deciziei penale nr. 128/A din 20 decembrie 2010 a Tribunalului B. Năsăud.

Potrivit art. 88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului L.

I.-F. timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) și până în prezent.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpatul L. I.-F. să plătească în favoarea statului suma de

400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 1 martie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI I. M. M. Ș. V. V. A.

GREFIER M. B.

Red.MS Dact.SzM/3ex. (...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 260/2011, Curtea de Apel Cluj