Decizia penală nr. 1409/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.1409/R/2011
Ședința publică din 19 septembrie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : M. Ș.- judecător
: ANA C. GREFIER : M. B.
JUDECĂTORI : L. M.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. -
V. T.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul Cluj și inculpatul R. D. D., împotriva deciziei penale nr.145 din 4 aprilie 2011 a T.ui C., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev.de art.239 al.2 și 5 c.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul R. D. D. asistat de către apărătorul desemnat din oficiu av.Ianoliu M. și apărător ales av.G.
Adela L., ambii avocați din cadrul Baroului C. cu delegațiile la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul desemnat din oficiu solicită a se constata că mandatul său a încetat și a se acorda plata onorariului avocațial parțial pentru studiul dosarului și prezentarea în instanță.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul M.ui P., în susținerea recursului declarat de parchet,solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale nr.145/2011 a T.ui C., și rejudecând cauza, doar cu privire la modalitatea de individualizare a sancțiunii, să fie înlăturate dispozițiile art.74, 76 C., și să se orienteze pedeapsa spre o sancțiune cu închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia.
Apreciază că individualizarea pedepsei aplicată inculpatului este necorespunzătoare principiilor de individualizare, nici unul dintre elementele reținute ca având natură de circumstanțiere nefiind relevante sub acest aspect.
Consideră că în final instanța a manifestat o blândețe excesivă apreciind că în sarcina inculpatului se rețin circumstanțe atenuante, împrejurări care în opinia parchetului nu ar trebui să fie primite în acest fel. Astfel instanța a reținut că în cuprinsul procesului de individualizare ar fi aplicabil art.72 și 74 lit.a C., arătându-se în motivare că acordă dublă valoare lipsei de antecedente penale a inculpatului pe care o valorifică atât ca element prin prisma art.72 cât și ca circumstanțe atenuante.
Lipsa de antecedente penale prin ea însăși nu poate constitui circumstanță atenuantă pentru că nu se încadrează în această conduită și nu poate avea această relevanță.
Problema în cauză legată de aceste circumstanțe nu rezidă din faptul că inculpatul nu are antecedente penale ci din faptul că instanța a considerat elementele favorabile inculpatului, făcându-se referire la elementele legate de calitatea de student a acestuia și faptul că era la data respectivă asociat într-o societate comercială. Consideră că aceste calități prin ele însele nu erau de natură să poarte efecte asupra alegerii sancțiunii în cauză. Orice persoană este obligată să-și întrețină principial mijloace de existență prin mijloace oneste iar faptul că inculpatul era student la data respectivă, nu trebuie să constituie circumstanță atenuantă pentru că nu are această natură. La dosar s-a depus o adeverință din partea facultății din care rezultă că a urmat ciclul normal de învățământ în perioada anilor 2006-2009 și apoi și-a prelungit încă un an pentru că avea restanțe. Faptul că un student are restanțe și își prelungește anul școlar, nu i se pare un element de bună conduită.
Pe de altă parte, Tribunalul Cluj a reținut ca element de natură să atenueze răspunderea inculpatului, faptul că partea vătămată a avut o conduită prealabilă agresiunii, în sensul că a lovit mâna inculpatului generând reacția acestuia de violență. Ori, exact acest element nu este reținut de instanță în motivare că a determinat achitarea, arătându-se doar că acest element îl constituie o reacție instinctivă a părții care l-a lovit peste mână ca urmare a faptului că inculpatul dorea să o filmeze sau să o fotografieze.
Învederează că toate aceste elemente expuse de către instanță sunt contrabalansate în dosarul cauzei de elementele care constituie circumstanțe reale. Fapta în sine, așa cum a fost dovedită, are un grad de gravitate substanțial care nu se justifică ca fiind reflectat printr-o amendă pentru că se referă la un ultraj cu violență exercitat asupra părții vătămate, organ de poliție în exercițiul funcțiunii.
Prin urmare, opinează că raportat la fapta reținută de instanță, sancțiunea aplicată în final este nejustificată prin prisma respectării de către aceasta a tuturor elementelor de individualizare.
În consecință, solicită a se constata că circumstanțele atenuante reținute în cauză nu au suport juridic și probatoriu, astfel că se impune aplicarea unei pedepse cu închisoare în limitele legale prevăzute de textul de lege, față de care să se aplice suspendarea condiționată a executării acesteia avânde în vedere elementele legate de vârsta acestuia și lipsa antecedentelor penale.
Apărătorul inculpatului R. D. D., în susținerea recursului declarat deinculpat solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea deciziei atacate și rejudecând cauza să se respingă ca neîntemeiat apelul formulat de P. de pe lângă J. C. N. cu consecința menținerii sentinței penale nr.882 din (...) a
Judecătoriei C. N., în sensul achitării inculpatului potrivit art.11 pct.2 lit.a C., rap.la art.10 al.1 lit.c C.
În privința recursului declarat de parchet solicită a se dispune respingerea acestuia ca nefondat.
În motivarea recursului arată că în mod greșit instanța de apel a procedat la desființarea sentinței în condițiile în care aceasta a fost pronunțată în deplină legalitate și temeinicie, urmare a menținerii unei stări de fapt de regret susținută de ansamblul probator din care nu rezultă că inculpatul ar fi fost persoana care a cauzat leziunile părții vătămate, motiv pentru care în mod corect a dispus achitarea inculpatului.
In ce privește decizia penală atacată apreciază că aceasta este criticabilă atât sub aspectul netemeiniciei cât și a nelegalității întrucât s-a comis o eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare urmare atât a săvârșirii unei erori de fapt cât și a reținerii în mod greșit a stării de fapt, având ca și consecință o hotărâre de condamnare.
O primă chestiune vizează faptul că din declarațiile părții vătămate dar și a inculpatului și martorului audiat, nu rezultă că cei doi s-au angajat în traversarea străzii și nici faptul că cei doi au încercat să treacă printre mașinile coloanei oficiale determinând astfel oprirea unor mașini din coloana oficială.
O altă critică adusă deciziei vizează faptul că instanța de apel nu reține că partea vătămată a adresat cuvinte jignitoare inculpatului și martorului V. R. Cei doi au dat declarații constante din care rezultă în mod clar că partea vătămată i-a făcut idioți, instanța de apel motivând faptul că aceste depoziții nu sunt susținute de probe.
In pofida faptului că declarațiile inculpatului și ale martorului V. R. sunt declarații constante și se coroborează între ele, instanța de apel consideră sinceră doar declarația părții vătămate.
De asemenea, arată că instanța de apel confundă incidentul de pe B-dul
21 decembrie 1989 cu cel pe de str.F.Jopliot C. intersecție cu str.B.Samuil și apreciază în mod greșit că doar inculpatul a înjurat-o pe partea vătămată.
Instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt și atunci când a reținut în considerentele deciziei faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea de lovire, în realitate acesta aflându-se la o distanță de aproximativ 5-6 metri.
De asemenea, cu toate că inculpatul a avut o poziție procesuală constantă de nerecunoaștere a faptei reținută în sarcina sa, coroborată cu declarația martorilor I. N. și V. R., precum și cu raportul de constatare tehnico- științifică efectuat în cauză de către IPJ C. N., S. C., care concluziona în sensul că inculpatul nu a avut un comportament simulat, instanța de apel înlătură fără temei această poziție pe motiv că este nesinceră.
Având în vedere toate argumentele arătate precum și cele expuse pe larg în motivele de recurs, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Reprezentantul M.ui P., în ce privește recursul formulat de inculpat, solicită respingerea acestuia ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiindtemeinică și legală, arătând că în mod corect instanța de apel a evaluat materialul probator aflat la dosar.
C U R T E A :
Prin sentința penala nr.882 din data de (...), pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în baza art. 11 pct. 2 lit. a din C.p.p. rap. la art. 10 al. 1 lit. c din C.p.p. a fost achitat inculpatul R. D.-D., fiul lui D. și N., născut la data de 13 martie 1986 C.-N., cetățean roman, domiciliat în B., sat B., nr. 601, jud. C., CNP 1., studii medii, stagiul militar nesatisfăcut, student, fără antecedente penale pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. de art. 239 al. 2 și 5 in C.
În temeiul art. 14 și 346 din C.p.p. cu aplicarea art. 998-999 din C.civ. s- a constatat că partea vătămate nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 192 al. 3 din C.p.p. cheltuielile de judecată au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul P.ui de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a fost trimis în judecată inculpatul R. D. D. cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj prev. de art. 239 al. 2 și 5 din C..
S-a reținut fapta inculpatului R. D. D. care, la data de 25 martie 2010 a exercitat violențe asupra părții vătămate S. M. A., agent de poliție în cadrul P. Municipiului C.-N. - Biroul rutier, în timp ce se afla în activitatea de dirijare a circulației în centrul municipiului C.-N.
Urmărirea penală împotriva inculpatului a început prin rezoluția procurorului din data de 25 martie 2010.
Din declarația părții vătămate date în fața procurorului la data de 25 martie 2010 s-a reținut că la data de 25 martie 2010 se afla în exercițiu funcției, fiind agent principal desemnat să asigure dirijarea traficului rutier laintersecția str. 21 D. 1989 cu str. J. C. fiind preconizată trecerea unei coloane oficiale. Inculpatul însoțit de martorul V. R. se aflau pe o parte a trotuarului cu intenția de a traversa pe trecerea de pietoni. La culoarea verde a semaforului electric cei doi au început traversarea prin spatele părții vătămate care, în acel moment a făcut semn autovehiculelor să se pună în mișcare. F. surprinși în traversare, inculpatul și martorul s-au oprit în spatele părții vătămate care văzându-i, a declarat că le-a atras atenția asupra obligațiilor pe care le au participanții la trafic în momentul în care circulația este dirijată de către un agent de poliție. Inculpatul și martorul au continuat traversarea, iar pe celălalt trotuar, martorul s-a întâlnit întâmplător cu un cunoscut. D. trecerea coloanei oficiale, partea vătămată s-a îndreptat spre trotuarul pe care se aflau cei doi cu intenția de a se deplasa pe str. J. C. și apoi pe o stradă adiacentă unde își avea parcat autoturismul. În declarația dată procurorului a mai arătat că a trecut pe lângă cei doi fără să le adreseze nici un cuvânt dar a fost urmată de către cei doi, iar inculpatul s-a arătat indignat de măsurile luate de către partea vătămată în intersecție. Abia apoi partea vătămată le-a reamintit obligațiile pe care le au pietonii când circulația este dirijată de un agent de poliție. D. parcurgerea unei distanțe de aproximativ 200 de metri inculpatul s-ar fi repezit la partea vătămată și i-a aplicat o lovitură în zona umărului stâng, după care a încercat să-i aplice o lovitură în zona feței, dar partea vătămată s-a ferit ridicând mâna în care avea stația de emisie recepție și a solicitat imediat ajutorul colegilor. A mai adăugat că în aceeași zonă, pe trotuar se afla un lucrător din cadrul P. Comunitare care nu a intervenit în apărarea sa, ceea ce presupune că partea vătămată a avut reprezentarea că acel lucrător a văzut ce s-a întâmplat. Inculpatul și martorul care îl însoțea au fost prinși imediat de către polițiștii veniți în sprijinul părții vătămate, iar inculpatul a fost dus la sediul P., partea vătămată fiind trimisă de către colegi la IML pentru a i se elibera un certificat medico-legal (fila 16 dos. UP).
În declarația olografă din aceeași dată partea vătămată a declarat că în momentul în care le-a atras atenția cu privire la obligațiile pe care le au cei doi i-au adresat injurii și s-a simțit indignată de violența verbală total nejustificată (fila 17 verso dos. UP). La intersecția str. J. C. cu str. B. Samuil inculpatul i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona umărului stâng după care a continuat să o înjure. În completarea declarației din data de 10 aprilie 2010 partea vătămată a precizat că nu le-a adresat nici un cuvânt jignitor, iar la întrebarea expresă a apărătorului inculpatului a arătat că în timp ce se deplasa pe str. J. C. inculpatul s-ar fi apropiat foarte tare având în mână un telefon mobil îndreptat spre partea vătămată ca și cum ar fi încercat să o fotografieze și având în vedere că ținea telefonul foarte aproape de figura mea, din instinct l-am lovit cu mâna peste telefon și și-a scăpat telefonul din mână, moment în care mi-a aplicat lovitura în umăr (fila 19).
În fața instanței de judecată partea vătămată a declarat în esență aceleași împrejurări cu nuanțări care vor da măsura adevărului. A declarat că după ce a finalizat misiunea de fluidizare a traficului s-a apropiat de trotuarul unde se aflau cei doi și fără ca inculpatul și martorul să-i fi spus ceva le-a atras din nou atenția asupra acelorași împrejurări ca și pe trecerea de pietoni. A., deși în declarația din data de 10 aprilie 2010 își amintea că inculpatul i-a adresat injurii, în declarația din fața instanței nu-și mai amintește această împrejurare. Totodată a arătat că mai întâi a fost lovită de către inculpat și apoi i-a pus mâna sub bărbie, iar în mână avea un telefon mobil, moment în care cu gest reflex i-a dat peste mână. Totuși în finalul declarației a arătat că inculpatul i-a spus că urmează să fie filmată cu telefonul mobil.
Coroborând declarațiile constante ale inculpatului și ale martorului V. R., date în faza de urmărire penală și în faza de judecată, precum și din declarațiile martorului V. R. dată în fața instanței s-a reținut că la data de 25 martie 2010, în jurul orei 10.30 cei doi se aflau pe str. 21 D. 1989 la intersecție cu str. J. C. și intenționau să traverseze pe trecerea de pietoni. La culoarea verde a semaforului electric alături de alți pietoni au traversat strada. F. surprinși de coloana de mașini care s-a pus în mișcare la indicațiile părții vătămat pe care au văzut-o că dirija circulația fiind îmbrăcată în uniforma de serviciu, cei doi au rămas în spatele acesteia. Martorul V. a declarat că partea vătămată li s-a adresat cu apelativul idioților, iar inculpatul a declarat că li s-a adresat cu apelativul tâmpiților. Cei doi au traversat strada, iar după ce a trecut coloana oficială a venit și partea vătămată și i-a urmat continuând să le adreseze cuvinte jignitoare, martorul V. precizând că le-ar fi spus idioților, nu aveți carte și nu știți să traversați strada (de altfel și partea vătămată a arătat că s-a adresat celor doi pentru a le atrage atenția încă o dată care sunt obligațiile pietonului în cazul în care circulația este dirijată de un agent de poliție). Mergând pe str. J. C., la intersecția cu str. B. Samuil inculpatul, partea vătămată și martorul au declarat că au văzut un polițist comunitar care se afla la o distanța precizată de primii doi 5-6 metri, iar de către martor 1-2 metri. Inculpatul și martorul au arătat că inculpatul a scos un telefon mobil pe care l-a îndreptat spre partea vătămată cu intenția exprimată verbal de a o înregistra. În acel moment partea vătămată i-a dat cu mâna peste telefon și l-a proiectat pe carosabil. I., partea vătămată a chemat ajutoare prin stație și câțiva polițiști au sosit la fața locului în aproximativ 5 minute.
Din declarația martorului I. N., s-a reținut că, la data de 25 martie 2010, era lucrător în cadrul P. Comunitare și avea misiunea de a asigura paza unui obiectiv pe str. J. C. A văzut-o pe partea vătămată care venea pe str. J. C. mergând pe șosea, iar pe trotuar, în paralel venea inculpatul și martorul V. A auzit că între inculpat și partea vătămată s-a iscat o dispută verbală și a auzit când inculpatul a înjurat-o pe partea vătămată. Discuția dintre cei doi era agitată și a văzut când inculpatul a făcut un gest de a lovi pe partea vătămată, însă nu a văzut să o fi lovit. Martorul I. a declarat că a venit în sprijinul părții vătămate și i-a cerut inculpatului să se legitimeze. A.a nu avea acte de identitate asupra sa și imediat au sosit la fața locului colegi de-ai părții vătămate care l-au încătușat pe inculpat. A. împrejurare, respectiv că nu a văzut ca partea vătămată să fi fost lovită de către inculpat a arătat-o și în faza de urmărire penală. Din detaliile date de către martorul I., din declarațiile părții vătămate, a inculpatului și a martorului V. care au arătat la ce distanță se afla martorul I., precum și din faptul că martorul I. a declarat că a venit în sprijinul părții vătămate solicitând inculpatului să se legitimeze, noi vom reține că acesta a văzut întreaga desfășurare a evenimentelor. Reținem cu certitudine că cei trei mergeau în paralel pentru că aveau aceeași direcție, respectiv partea vătămată se deplasa către autovehiculul său, iar inculpatul cu martorul V. spre un magazin din apropiere unde urmau să facă niște copii după acte de identitate ale martorului. Cel mai probabil gestul pe care martorul I. l-a interpretat ca fiind exprimarea unei intenții de a lovi, fără ca intenția să fie materializată, a fost gestul prin care inculpatul a apropiat telefonul de partea vătămată pentru a o înregistra.
Din declarațiile părții vătămate, a inculpatului și a martorului V. s-a reținut cu certitudine că la un moment dat, în timp ce mergeau în paralel, inculpatul a scos un telefon mobil și i-a spus părții vătămate că urmează să o înregistreze. În acel moment partea vătămată i-a dat peste mână inculpatului, iar acesta a scăpat telefonul pe jos. Inculpatul a recunoscut că în acel momenta înjurat-o pe partea vătămată, aspect confirmat de către martorul I. Din declarațiile contradictorii date de către partea vătămată reținem că aceasta nu poate preciza succesiunea evenimentelor, respectiv dacă mai întâi a dat cu mâna peste telefonul inculpatului și apoi ar fi fost lovită de către acesta, sau mai întâi a fost lovită și apoi a dat cu mâna peste telefonul inculpatului. C. este că inculpatul nu ar fi avut nici un motiv să o înregistreze pe partea vătămată decât dacă aceasta ar fi spus ceva memorabil sau dacă, așa cum susține inculpatul și martorul V., aceasta i-ar fi adresat cuvinte jignitoare. Singura explicație rațională a faptului că partea vătămată a dat declarații contradictorii cu privire la succesiunea celor două evenimente arătate mai sus, la scurt tip după producerea acelor evenimente nu poate fi alta decât cea relevată și de către martorul I. care era în apropiere și care a și intervenit, respectiv că partea vătămată nu a fost lovită de către inculpat. A. adevăr explică și conduita ulterioară a inculpatului, care, știindu-se nevinovat, deși a auzit că partea vătămată a chemat ajutoare nu a părăsit acel loc. Deși această concluzie este în concordanță cu concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr.
378084/14 aprilie 2010 care nu relevă vreun comportament simulat al inculpatului care a răspuns la întrebările relevante, totuși vom înlătura această probă din ansamblul probator, pe de o parte pentru că nu prezintă certitudine factuală, dar mai ales pentru că specialistul care a analizat comportamentul inculpatului este lucrător din cadrul aceleiași structuri ca și partea vătămată, fiind înlăturat caracterul de obiectivitate al demersului științific.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 2311/II/a/52/25 martie
2010 a rezultat că partea vătămată prezenta pe fața anterioară a umărului stâng echimoză roșie de 6/5 cm, pe fond indurat, leziune car s-a putut produce prin lovire cu un corp dur la data de 25 martie 2010 și pentru vindecarea căreia au fost necesar 5-6 zile de îngrijiri medicale.
Cum însă, din coroborarea probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, dar mai ales în faza de judecată nu rezultă nici direct și nici indirect că inculpatul ar fi fost persoana care a cauzat leziunea pe umărul stâng al părții vătămate în baza art. 11 pct. 2 lit. a din C.p.p. rap. la art. 10 al. 1 lit. c din
C.p.p. instanța de fond a dispus achitarea inculpatului R. D.-D. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. de art. 239 al. 2 și 5 in C.
În temeiul art. 14 și 346 din C.p.p. cu aplicarea art. 998-999 din C.civ. s- a constatat că partea vătămate nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 192 al. 3 din C.p.p. cheltuielile de judecată au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca iar prin decizia penală nr.145 din 4 aprilie 2011 a T.ui C. s-a admis apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinței penale nr. 882/(...) a Judecătoriei C.-N., care a fost desființată în întregime.
Pronunțând o nouă hotărâre: în baza art. 239 alin. 2 și 5 C., cu aplicarea art. 74 lit. a- art. 76 lit. e C., i s-a aplicat inculpatului R. D.-D., pedeapsa amenzii penale în cuantum de 600 lei pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63 ind. 1 C., privind cazurile de înlocuire a pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.
S-a luat act de faptul că partea vătămată S. M. A. nu a formulat pretenții civile în prezenta cauză.
În baza art. 191 alin. 1 C., a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 150 lei cheltuieli judiciare la fond.
În baza art. 192 alin. 3 C., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluționării prezentului apel, au rămas în sarcina acestuia.
Analizând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente în cauză și în limitele caracterului devolutiv, prev. de art. 371 C., tribunalul a constatat următoarele:
Prin Rechizitoriul P.ui de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca din data de
4 iunie 2010, cu nr. 3143/P/2010, inculpatul R. D.-D. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prev. de art. 239 alin. 2 și 5
C., faptă constând în aceea că, la data de (...), a exercitat acte de violență asupra părții vătămate S. M. A., agent de poliție în cadrul P. Mun.C.-N.-Biroul Rutier, în timp ce se afla în activitatea de dirijare a circulației în centrul mun.C.-N.
In urma agresiunii, partea vătămată a suferit leziuni corporale vindecabile în 5-6 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de constatare medico-legală nr.231 l/II/a/52/(...) întocmit de IML C.-N.
Prima instanță a pronunțat o soluție de achitare a inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a- art. 10 alin. 1 lit. c C. (fapta nu a fost săvârșită de inculpat), reținând în esență că partea vătămată a dat declarații contradictorii cu privire la succesiunea evenimentelor, fără a putea preciza dacă mai întâi a dat cu mâna peste telefonul inculpatului și apoi a fost lovită de acesta sau dacă mai întâi a fost lovită și apoi a dat cu mâna peste telefonul inculpatului. S-a apreciat că singura explicație rațională a acestor contradicții nu poate fi alta decât cea relevată și de către martorul I. R. care era în apropiere și care a și intervenit, respectiv că parte vătămată nu a fost lovită de către inculpat. A. adevăr ar explica și conduita ulterioară a inculpatului care, știindu-se nevinovat, nu a părăsit acel loc, concluzie care ar fi în concordanță și cu concluziile raportului de constatare tehnico-științifică referitoare la inculpat, care nu relevă vreun comportament simulat al acestuia, inculpatul răspunzând la întrebările relevante. Această probă a fost înlăturată, însă, din materialul probator, pentru că, pe de-o parte, nu prezintă certitudine factuală iar pe de-altă parte, pentru că specialistul care a analizat comportamentul inculpatului este lucrător în cadrul aceleiași structuri ca și partea vătămată, fiind astfel înlăturat caracterul de obiectivitate al demersului științific.
Contrar concluziilor primei instanțe de judecată, instanța de apel a reținut că starea de fapt descrisă în rechizitoriu este probată, urmând a proceda în cele ce urmează la analizarea mijloacelor de probă pe baza cărora se impune conturarea adevărului judiciar.
În fapt, la data de 25 martie 2010, partea vătămată S. M. A., agent de poliție în cadrul P. mun. C.-N. - Biroul Rutier, se afla în exercițiul funcției, având misiunea de a asigura fluidizarea traficului pe strada 21 D. 1989, în zona intersecției cu strada F. J. C., desfășurând activitate în zona respectivă între orele 09.30-10,30.
În timp ce se afla în centrul străzii, dirijând circulația rutieră, în momentul în care coloana oficială s-a angajat pe sectorul de drum respectiv, partea vătămată a observat doi tineri, respectiv inculpatul și martorul V. R., care s-au angajat în traversarea străzii fără a aștepta semnalul său regulamentar, încercând să treacă printre mașinile coloanei oficiale și determinând astfel oprirea unor mașini pentru a permite celor doi să treacă fără a fi accidentați. Văzând acest lucru, partea vătămată le-a atras atenția celor doi, care s-au oprit în spatele său, asupra faptului că ar fi trebuit să aștepte pe trotuar până la semnalul său, dar aceștia și-au continuat traversarea vociferând și indicându-i polițistei culoarea verde a semaforului.
Chiar dacă pe parcursul cercetărilor, inculpatul a susținut că partea vătămată le-ar fi adresat cuvinte jignitoare (probabil pentru a-și consolida în acest mod apărarea, prin invocarea dispozițiilor art. 10 lit. d C.), constatăm că poziția procesuală nu este susținută de alte probe, apte a forma convingerea instanței de sinceritatea acestor declarații. În acest sens, s-a subliniat faptul că deși martorul V. R., prieten și apropiat al inculpatului, a dat declarații în sensul că partea vătămată i-ar fi făcut idioți, totuși, declarațiile constante ale părții vătămate au fost acelea de negare a unui astfel de comportament, iar, pe de altă parte, martorul I. N.-L. (care chiar dacă a surprins un moment ulterior al incidentului, este în măsură a conferi o imagine asupra conduitei adoptate de fiecare dintre participanții la conflict) a făcut referire doar la agresivitatea inculpatului, pe care l-a perceput ca recalcitrant și cu o conduită jignitoare la adresa părții vătămate, fără să facă referire la un comportament de același fel care să fi fost adoptat de aceasta.
În raport de soluția adoptată de prima instanță de judecată, esențial pentru subzistența infracțiunii de ultraj prev. de art. 239 alin. 2 și 5 C. este în ce măsură, din coroborarea tuturor probele administrate în cauză, reiese săvârșirea de către inculpat a acțiunii ce constituie latura obiectivă a infracțiunii prev. în alin. 2 al art.239 C., respectiv acțiunea de lovire, în speță.
S-a constatat că probele administrate în cauză confirmă săvârșirea faptei de către inculpat, acesta lovind pe partea vătămată cu pumnul în zona umărului stâng în contextul în care partea vătămată îi dăduse peste mâna în care ținea telefonul mobil, încercând să o filmeze. În acest sens sunt declarațiile constante ale părții vătămate din cursul urmăririi penale și din fața instanței de fond, care se coroborează cu mențiunile din cuprinsul certificatului medico-legal (f. 3 d.u.p), dar și cu mențiunile din cuprinsul procesului-verbal de constatare întocmit la data de (...) (f. 12 dos. u.p.), care atestă starea de tulburare în care se afla partea vătămată, aceasta plângând și acuzând dureri la umărul stâng.
În egală măsură s-au reținut relevante cauzei declarațiile date de martorul I. N.-L., care a auzit cum inculpatul a înjurat-o pe partea vătămată, acesta caracterizând întregul comportament al inculpatului ca fiind recalcitrant, violent și agresiv la adresa părții vătămate (f. 27, f. 29 d.u.p, f.
20 fond). Deși martorul I. N.-L. a declarat constant, atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței, faptul că nu a văzut momentul în care inculpatul a lovit-o pe partea vătămată, acesta a văzut gestul acestuia prin care ar fi încercat să o lovească pe partea vătămată, explicația care poate fi acordată imposibilității de exprimare a martorului asupra lovirii efective găsindu-se, pe de o parte, în distanța dintre locația unde se afla martorul și locul desfășurării incidentului, în faptul că la rândul său martorul se afla angrenat în activități specifice, dar și în caracterul fulgerător al actului de agresiune.
De altfel, martorul I. nu a observat nici episodul cu lovirea inculpatului peste mâna în care ținea telefonul mobil destinat filmării părții vătămate și nici colectarea pieselor telefonului mobil de pe carosabil, confirmat de toate părțile implicate în incident, aspect care confirmă concluzia că martorul a observat doar secvențe fragmentare ale altercației.
Chiar dacă inculpatul a negat săvârșirea faptei, poziția sa procesuală fiind întărită de declarațiile date de martorul V. R., vom înlătura ca nesincere aceste declarații, pe de o parte datorită relațiilor apropiate dintre inculpat și martor, iar, pe de altă parte, prin prisma concluziilor Raportului de constatare tehnico-științifică nr.378.084 din (...) efectuat în cauză de IPJ C. - S. C. (f. 63-
66 d.u.p), care concluzionează în sensul că la răspunsurile furnizate demartor la întrebările relevante cauzei (referitoare la acțiunea de lovire a părții vătămate de către inculpat) au fost evidențiate reacții specifice ale comportamentului simulat.
O ultimă precizare s-a făcut în cauză, referitor la relevanța în cauză a acțiunii de lovire peste mână a inculpatului de către partea vătămată. Sub acest aspect, s-a constatat că nu s-ar putea susține că partea vătămată și-a exercitat funcția în mod abuziv, astfel încât să fie exclusă întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de ultraj, întrucât, declarațiile părților confirmă faptul că partea vătămată a reacționat instinctiv, lovindu-l pe inculpat peste mâna în care ținea telefonul mobil la o distanță foarte mică de fața părții vătămate, cu intenția vădită de a o filma sau fotografia. S-a reținut, așadar, că partea vătămată s-a apărat la un gest al inculpatului care o incomoda în mod vădit și care în fapt constituia un abuz din partea inculpatului însu-și, neputându-se reține depășirea limitelor funcției publice cu care fusese învestită victima.
Pentru a concluziona, s-a reținut că din declarațiile constante ale părții vătămate, coroborate cu concluziile raportului de constatare medico-legală și ale raportului de constatare tehnico-științifică privind determinarea comportamentului simulat, precum și cu declarația martorului I. N.-L. rezultă în mod indubitabil faptul că inculpatul R. D.-D. este autorul actului de agresiune exercitat asupra părții vătămate S. M.-A., agent de poliție aflat în exercițiul funcțiunii, iar declarația inculpatului, de nerecunoaștere a săvârșirii faptei, nu se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.
În consecință, s-a admis apelul declarat de P., și s-a pronunțat o soluție de condamnare a inculpatului R. D.-D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, prev. de art. 239 alin. 2 și 5 C.
La individualizarea sancțiunii care a fost aplicată inculpatului, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C., reținând în acest sens lipsa antecedentelor penale ale inculpatului (care a fost valorificată ca și circumstanță atenuantă judiciară, prev. de art. 74 lit. a C.), precum și restul circumstanțelor personale favorabile inculpatului (f.
30-31 fond), după cum s-a reținut și conduita prealabilă agresiunii, emanând de la partea vătămată, care a lovit peste mâna inculpatului, generând reacția acestuia de violență.
Pe baza acestor criterii, în baza art. 239 alin. 2 și 5 C., cu aplicarea art. 74 lit. a, art. 76 lit. e C., s-a aplicat inculpatului R. D.-D., pedeapsa amenzii penale în cuantum de 600 lei pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
Împotriva mai sus menționatei decizii au declarat recurs întermenul legal P. de pe lângă Tribunalul Cluj și inculpatul R. D. D.
Ministerul Public, în susținerea căii de atac promovate, a solicitat casarea deciziei atacate doar cu privire la modalitatea de individualizare a sancțiunii aplicate inculpatului prin înlăturarea disp.art.74 și 76 C.p. și orientarea pedepsei spre o sancțiune cu închisoarea a cărei executare să fie suspendată condiționat apreciind că pedeapsa aplicată de Tribunalul Cluj este necorespunzătoare principiului de individualizare manifestându-se o blândețe excesivă și dându-se o dublă eficiență lipsei de antecedențe penale.
Inculpatul R. D. D. a cerut casarea deciziei atacate și, urmare a rejudecării, să se respingă ca neîntemeiat apelul formulat de P. de pe lângă
Judecătoria Cluj-Napoca cu consecința menținerii sentinței penale nr.882 din
(...) a Judecătoriei C.-N. prin care s-a dispus achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c C.p.p., arătând că instanța de apel a reținut o stare defapt nesusținută de ansamblul probator fiind criticabilă atât sub aspectul temeiniciei, cât și al legalității.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate și a probatoriului administrat, Curtea constată că acestea sunt nefondate urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
Curtea își însușește în întregime raționamentul instanței de apel și starea de fapt reținută de aceasta prin decizia atacată constatând că se bazează pe coroborarea judicioasă a probelor administrate, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată.
În mod legal și just au fost înlăturate o parte din declarațiile martorului
V. R. care au fost considerate ca nesincere din prisma relațiilor de prietenie existente între el și inculpat. În plus, declarațiile inculpatului și ale acestui martor nu se coroborează cu restul probelor administrate în cauză, cu concluziile raportului de constatare medico-legală și de constatare tehnico- științifică privind determinarea comportamentului simulat, precum și cu declarațiile martorului I. L.
Având în vedere că instanța de apel a analizat pe larg și a motivat amplu starea de fapt reținută și probele care au condus la stabilirea vinovăției inculpatului, instanța de recurs nu va insista asupra acestor aspecte.
Este lipsită de relevanță chestiunea invocată de inculpat în fața instanței de recurs sub aspectul stării de fapt și a încadrării juridice date acțiunii sale ilicite dacă s-au angajat în traversarea străzii înainte de trecerea coloanei oficiale sau printre mașinile coloanei oficiale. De asemenea, chiar dacă partea vătămată ar fi adresat cuvinte jignitoare inculpatului și martorului V. această acțiune a sa nu ar putea înlătura fapta ilicită a inculpatului, cu atât mai mult cu cât se susține de către aceasta din urmă că partea vătămată i-ar fi adresat apelative jignitoare în momentul în care a traversat strada, iar lovirea părții vătămate a avut loc după un oarecare interval de timp și la o oarecare distanță.
De asemenea, pare puțin probabilă ipoteza avansată de inculpat că partea vătămată ar fi continuat să adreseze injurii inculpatului care era însoțit de martor pe o stradă relativ circulată și în apropierea martorului I. N. L.
Pentru toate aceste motive considerăm că vinovăția inculpatului a fost dovedită fără putință de tăgadă prin întreg materialul probator administrat în cauză, urmând a respinge pe cale de consecință recursul declarat de inculpat.
Instanța de recurs constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată având în vedere disp.art.72 C.p., lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, împrejurarea că aceasta este o persoană tânără, precum și circumstanțele concrete în care s-a dovedit că a fost comisă fapta ilicită.
La comiterea faptei au concurat mai mulți factori printre care într-o mică măsură și atitudinea părții vătămate care a reacționat nepotrivit în momentul în care inculpatul a încercat să îndrepte înspre ea telefonul mobil în scopul de a o înregistra.
Apreciem că pedeapsa de 600 lei amendă este de natură a responsabiliza acest inculpat și de a preveni comiterea pe viitor de noi fapte penale în totală rezonanță cu principiile și cu scopul pedepselor prevăzut de legea penală.
Pentru aceste motive în baza art.385/15 pct.2 lit.b C.p.p. vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de către inculpat și P. de pe lângă tribunalul C., conform dispozitivului.
PENTRU A.E M.IVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :
În baza art.38515 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondate recursurile declarate de către P. de pe lângă Tribunalul Cluj și inculpatul R. D. D., domiciliat în B. nr.601, jud. C. împotriva d.p.145/A/(...) a T.ui C..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 25 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu - av. Ianoliu M., ce se va plăti din FMJ.
Obligă inculpatul R. D. D. să plătească în favoarea statului suma de 100 lei, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat rămânând în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19 septembrie 2011.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |
M. Ș. L. M. | ANA C. | M. B. |
Red.MS Dact.SzM/4ex. (...)
| ← Decizia penală nr. 2067/2011, Curtea de Apel Cluj | Sentința penală nr. 90/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
