Decizia penală nr. 2067/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/a2
DECIZIA PENALĂ NR.2067/R/2011
Ședința publică din 15 decembrie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. G., judecător
JUDECĂTORI: D. P.
M. B.
G.: D. S.
Direcția de I. a I. de C. O. și T., S. T. C. reprezentat prin procuror:
DORU DOBOCAN
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul G. I. G. împotriva încheierii penale din 06 decembrie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosar nr.(...), având ca obiect liberarea provizorie sub control judiciar.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av.Sumlas Silviu, din Baroul Satu Mare, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av.Oprean P., care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial pentru studierea dosarului și prezența la instanță.
Întrebat fiind, inculpatul arată că-și însușește recursul formulat în numele său de apărătorul ales.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, fiind îndeplinite condițiile prev.de art.160/2 C. A. nu a prezentat probe în susținerea ideii că nu ar fi îndeplinite condițiile prev.de art.160/2 alin.2 C. și anume că inculpatul ar încerca să influențeze desfășurarea cercetării judecătorești. Au fost cercetate 4 persoane pentru comiterea infracțiunilor prev.de art.2 alin.1 și art.4 din Legea 143/2000 cu aplic.art.33 lit.a C.pen., însă trei au fost scoase de sub urmărire penală, în baza art.10 lit.b/1 C., rap.la art.18/1 C.pen., apreciindu-se că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. S-a încălcat principiul nediscriminării persoanelor acuzate că au comis aceeași faptă. Această concluzie trebuia să se regăsească în privința tuturor celor 4 persoane cercetate. Solicită a se reține că din analiza făcută a rezultat că din cânepa sălbatică nu se poate extrage drog, deși procurorul DIICOT reține contrariul. În urma cântăririi a rezultat cantitatea de 8 kg, s-a înmulțit cu 50 lei/g și a rezultat că valoarea drogurilor este peste 100.000 euro, concluzie greșită, în opinia sa. Solicită a se avea în vedere persoana inculpatului, acesta prezentând suficiente garanții pentru a putea beneficia de admiterea unei astfel de cereri.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. Prima condiție prev.de art.160/2 C. este dovedită, deoarece pedeapsa nu depășește 18 ani închisoare, însă nu este îndeplinită a doua condiție prevăzută de acest text de lege. Inculpatul s-a folosit de un minor pentru desfășurarea activității infracționale, cercetarea judecătorească este doar la început, există temerea că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea anumitor persoane minore. C. susțineri ale apărătorului cu privire la cantitatea de droguri, nu pot face obiectul acestui recurs, solicitând a nu fi avute în vedere.
Apărătorul inculpatului arată că în rechizitoriu se reține că inculpatul a recunoscut fapta, atunci se pune întrebarea ce poate să influențeze?
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, deoarece nu prezintă pericol pentru ordinea publică, nu a încercat să împiedice desfășurarea procesului penal și se va supune obligațiilor pe care le va impune instanța.
C U R T E A
Prin cererea depusă la data de (...), inculpatul G. I. G. a solicitat, prin apărătorul ales, liberarea sa provizorie sub control judiciar, arătând că sunt îndeplinite condițiile legale și că are cunoștință de dispozițiile art. 160 ind.
10 C., privind cazurile de revocare a liberării sub control judiciar.
Prin încheierea din (...), pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarnr. (...), s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciarformulată prin apărător ales, de inculpatul G. I. G., aflat în Penitenciarul
Gherla.
În temeiul art. 192 alin. 2 C., a fost obligat inculpatul la 30 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Examinând cererea formulată instanța a reținut următoarele: Tribunalul Maramureș în dosarul nr. 8507/10012011 a admis propunerea formulată de DIICOT - B. T. M. și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 zile, începând cu data de (...) și până la data de (...), inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr.40lU din (...).
În sarcina inculpatului s-a reținut prin rechizitoriu, în esență, că, în perioada martie-octombrie 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi cultivat, ar fi cules, ar fi procurat, ar fi deținut, ar fi oferit, ar fi distribuit, ar fi transportat, ar fi vândut și ar fi livrat altor persoane, în mod repetat, diverse cantități din drogul de risc cannabis, implicând și minori în derularea acestor activități; în aceeași perioadă, în baza aceleiași rezoluții infracționale, și-ar fi procurat droguri de risc (cannabis) și ar fi deținut pentru consum propriu, fără drept, astfel de droguri.
Sub aspectul condițiilor prev. de art.160/2 al. 1 și 2 C., instanța a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiuni sancționate de lege cu pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, iar în cauză nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni și nici că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Fiind o instituție destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenției) și protecția socială (impunând un control asupra persoanei liberate prin obligațiile instituite) liberarea provizorie necesită luarea în considerare a temeiurilor care au stat la baza luării măsuriiarestării preventive.
Liberarea provizorie sub control judiciar presupune subzistența temeiurilor ce au determinat arestarea și se poate dispune în cazurile în care privarea de libertate nu mai este necesară pentru a fi atinse scopurile măsurii arestării preventive, în acest sens fiind și dispozițiile art. 136 Cod procedură penală care, la alin. 2 prevăd că "scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune".
Pe de altă parte, o eventuală admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar este facultativă pentru instanță, practic, inculpatul având doar o vocație în formularea unei asemenea cereri, modul de soluționare fiind lăsat la latitudinea instanței care, in cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare, în situația în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie a inculpatului. F. a aborda aspecte ce țin de soluționarea pe fond a cauzei, respectiv încadrarea juridică corectă sau nu a faptei, aspecte privind participația penală și cele care caracterizează persoana inculpatului, instanța a reținut că cererea formulată este neîntemeiată, apreciind că buna desfășurare în continuare a procesului penal justifică privarea de libertate în continuare a acestuia.
Pentru aceste considerente, cererea de liberare provizorie a fost respinsă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, prin apărătorul său,inculpatul G. I. G., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, fiind îndeplinite condițiile prev. de art.160/2 C. A. nu a prezentat probe în susținerea ideii că nu ar fi îndeplinite condițiile prev. de art.160/2 alin.2 C. și anume căinculpatul ar încerca să influențeze probele și desfășurarea cercetării judecătorești. Au fost cercetate 4 persoane pentru comiterea infracțiunilor prev.de art.2 alin.1 și art.4 din Legea 143/2000 cu aplic.art.33 lit.a C.pen., însă trei au fost scoase de sub urmărire penală, în baza art.10 lit.b/1 C., rap.la art.18/1 C.pen., apreciindu-se că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. S-a încălcat principiul nediscriminării persoanelor acuzate că au comis aceeași faptă. Această concluzie trebuia să se regăsească în privința tuturor celor 4 persoane cercetate. Solicită a se reține că din analiza făcută a rezultat că din cânepa sălbatică nu se poate extrage drog, deși procurorul DIICOT reține contrariul. În urma cântăririi a rezultat cantitatea de 8 kg, s-a înmulțit cu 50 lei/g și a rezultat că valoarea drogurilor este peste 100.000 euro, concluzie greșită, în opinia sa. Solicită a se avea în vedere persoana inculpatului, acesta prezentând suficiente garanții pentru a putea beneficia de admiterea unei astfel de cereri.
Recursul declarat in cauza de inculpat este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Prin rechizitoriul DIICOT B. T. M. s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului G. I. G. retinindu-se in esenta ca in perioada martie-octombrie
2011, in baza aceleiasi rezolutii infractionale ar fi cultivat, ar fi cules, ar fi procurat, ar fi detinut, ar fi oferit, ar fi distribuit, ar fi vandut si ar fi livrat altor persoane diverse cantitati de cannabis implicand si minori in derularea acestor activitati;in aceeasi perioada, in baza aceleiasi rezolutii infractionale si-ar fi procurat droguri de risc (cannabis ) si ar fi detinut pentru consum propriu astfel de substante.
In mod corect a retinut instanta de fond ca, sub aspectul conditiilor formale prevazute de dispozitiile art. 160/2 alin. 1 si 2 C.p. acestea sunt indeplinite, infractiunile pentru care este cercetat si a fost trimis in judecata inculpatul fiind sanctionate de lege cu pedeapsa inchisorii ce nu depaseste
18 ani iar in cauza nu exista date din care sa rezulte necesitatea de a-l impiedica pe inculpat sa savarseasca alte infractiuni si nici ca acesta ar incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului.
In ceea ce priveste temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulata de inculpat s-a retinut in mod corect ca temeiurile avute in vedere la luarea masurii arestarii preventive a inculpatului subzista iar buna desfasurare a procesului penal, raportat la gravitatea faptelor deduse judecatii si la imprejurarea ca in cauza abia a fost demarata cercetarea judecatoreasca ar fi impiedicata prin punerea in libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului.
Pentru toate aceste considerate, avand in vedere si dispozitiile art. 385/15 pct. 1 lit. b C.p.p. recursul declarat in cauza de inculpat va fi respins ca nefondat.
In temeiul art. 189 si 192 alin. 2 C.p.p. se va stabili onorar avocatial si va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G. I. G., deținut in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f.nr. din 6 decembrie
2011 a T.ui M..
Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui
Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 15 decembrie 2011.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | G. | |
V. G. D. P. | M. B. | D. S. |
Red.MB/dact.MS
4 ex./(...)
Jud.fond: L.R.M.S.
← Decizia penală nr. 244/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1409/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|