Încheierea penală nr. 1104/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

Î. PENALĂ NR.1104/R/2011

Ședința publică din 27 iunie 2011

I. constituită din :

PREȘEDINTE : V. G. judecător

JUDECĂTORI : M. B.

D. P.

GREFIER : D. S.

Direcția de I. a I. de C. O. și T., S. T. C. reprezentat prin procuror: L.T. CRĂCIUNESCU

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații Z. R. I. și T. G. D. împotriva încheierii penale nr.74 din (...) pronunțată în dosar nr.(...) al T.ui B.-N., având ca obiect prelungirea măsurii arestării preventive.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul T. G. D., aflat în Arestul IPJ B.-N., asistat de apărător desemnat din oficiu, av.M. L. și inculpatul Z. R. I., aflat în Arestul IPJ B.-N., asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Pașcalău D., ambii avocați din Baroul Cluj, cu delegații la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, inculpații arată că sunt de acord să fie asistați de apărătorii desemnați din oficiu.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.

Apărătorul inculpatului T. G. D. solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, apreciind că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri și nici nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a inculpatului. A. inculpatului s-a dispus în baza art.148 lit.f C.pr.pen., însă în prezent nu este îndeplinită cea de-a doua condiție cerută cumulativ de acest text de lege și anume la dosar nu există probe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Susținerea instanței că acest pericol ar rezulta din natura și gravitatea faptelor comise nu suplinește condiția cerută de art.148 lit.f C.pr.pen. Împrejurarea că urmărirea penală nu a fost finalizată nu i se poate imputa inculpatului, care a recunoscut comiterea faptelor, având o atitudine sinceră. Probele ce urmează a fi administrate nu justifică cercetarea în stare de arest preventiv a inculpatului. Nu există riscul ca acesta să influențeze buna desfășurare a procesului penal, având în vedere că a recunoscut fapta, nu are antecedente penale, a colaborat cu organele de urmărire penală și chiar a formulat 14-15 denunțuri împotriva altor persoane. În subsidiar, dacă se consideră necesară luarea unei măsuri preventive, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Apărătorul inculpatului Z. R. I. solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, să se dispună în principal, respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, iar în subsidiar,înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara. Achiesează concluziilor formulate de apărătorul inculpatului T. și arată că dacă inițial s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică, în prezent acest pericol nu mai este de actualitate, deoarece inculpatul a conștientizat gravitatea faptei comise, a avut o atitudine sinceră și a colaborat cu organele de urmărire penală. Urmărirea penală nu este finalizată, dar aceasta nu este imputabilă inculpatului, care nu poate influența probele științifice ce urmează a fi administrate. Trebuie să se aibă în vedere la analizarea pericolului pentru ordinea publică și aspectele ce țin de persoana inculpatului. A. nu are antecedente penale, a fost sincer până în prezent, a colaborat cu organele de anchetă și are o familie. Pentru toate aceste motive, apreciază că se poate dispune cercetarea inculpatului în stare de libertate. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. I. de fond în mod justificat a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, constatând că sunt îndeplinite condițiile prev.de art.155 C.pr.pen. Astfel, subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, respectiv dispozițiile art.143 și 148 lit.f C.pr.pen., în mod corect instanța apreciind că raportat la fapta comisă și la persoana inculpaților, lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Există temerea că în libertate aceștia ar comite noi infracțiuni, că s-ar sustrage judecății sau că ar încuraja alte persoane în comiterea acestui gen de infracțiuni. În raport cu complexitatea cauzei, urmărirea penală nu a fost finalizată din motive obiective până în acest moment, astfel că instanța de fond în mod just a dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați.

Inculpatul Z. R. I., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor formulate de apărătorul său și solicită judecarea în stare de libertate. A recunoscut și regretat comiterea faptei, iar după trei luni de arest preventiv a conștientizat gravitatea infracțiunii săvârșite. Dacă va fi pus în libertate se va prezenta în fața organului de urmărire penală și nu va lua legătura cu celelalte persoane cercetate în dosar și cu martorii. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură mai puțin restrictivă cum ar fi obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.

Inculpatul T. G. D., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor formulate de apărătorul său și solicită judecarea în stare de libertate.

C U R T E A

Prin încheierea penală nr.74 din (...) pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr.(...), în baza art. 155 și următ. Cod procedură penală a fost admisă propunerea DIICOT - B. T. B. N. și în consecință s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive luată față de inculpații Z. R. I. și T. G. D., începând cu data de 28 iunie 2011, ora 00.50 și până în data de 27 iulie

2011, ora 00:50, în ce-l privește pe inculpatul Z. R. I. și începând cu data de

28 iunie 2011, ora 00:15 și până în data de 27 iulie 2011, ora 00:15 în ce-l privește pe inculpatul T. G. D.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin Î. penală nr.

38/CC/2 aprilie pronunțată de T. B.-N. în dosarul penal nr. (...), s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Z. R. I. pentru comiterea în concurs realprev. de art. 33 lit. a Cod penal și în formă continuată a infracțiunilor de trafic de droguri de mare prev. de art. 2 alin. 2 din L. nr. 143/2000, modificată prin O. nr.6., cu aplic. art. 41 alin.2 C.p., introducere în țară de droguri de mare risc prev. de art. art. 3 alin. 2 din L. nr. 143/2000 modificată prin O. nr. 6., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. 2 din L. 143/2000, modificată prin O. nr.

6., art. 41 alin. 2 C.p..

Prin aceiași încheiere a fost arestat preventiv și inculpatul T. G. D., pentru comiterea în formă continuată și în concurs real prev. de art. 33 lit. a Cod penal a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din L. nr. 143/2000, modificată prin O. nr. 6., cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, introducere în țară de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. 2 din L. nr. 143/2000 modificată prin O. nr. 6., cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. 2 din L. 143/2000, modificată prin O. nr. 6., art. 41 alin. 2 și punere la dispoziție a locuinței pentru consum de droguri prev. de art. 5 din L. nr. 143/2000, modificată prin O. nr. 6. art. 41 alin. 2 Cod penal.

Î. penală nr. 38/CC/(...) a T.ui B.-N., prin care s-a luat măsura arestării preventive a rămas definitivă prin Î. penală nr. 593/R/(...) a Curții de A. C., prin respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de cei doi inculpați.

Ulterior măsura arestării preventive a fost prelungită față de cei doi inculpați prin Î. penală nr. 50/(...) a T.ui B.-N. (definitivă prin Î. penală nr.

50/CC/(...) a Curții de A. C.) și Î. penală nr. 62/CC/(...) a T.ui B.-N. (definitivă prin Î. penală nr. 873/R/(...) a Curții de A. C.), aceasta urmând să expire la 28 iunie 2011 ora 00:50 în cazul inculpatul Z. R. I. și 28 iunie 2011 ora 00:15 în cazul inculpatului T. G. D.

Instanțele care au dispus luarea și prelungirea măsurii arestării preventive au reținut că față de inculpații Z. R. I. și T. G. D. s-a început urmărirea penală prin R. din data de 30 martie 2011 fiind cercetați sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 2, art. 3 alin. 2 și art. 4 alin. 2 din L. nr. 143/2000, modificată prin O. nr. 6. iar în cazul inculpatul T. G. D. și sub aspectul infracțiunii prev. de art. 5 din L. nr. 143/2000 modificată prin O. nr.

6., toate cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (fila 10-14 volumul I).

Ulterior, prin O. date de procuror la 02 aprilie 2011 (f. 133-135 și f. 143-

144 volumul I) s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Z. R. I., pentru comiterea în concurs real prev. de art. 33 lit. a Cod penal a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din L. nr. 143/2000 (modificată prin O. nr. 6.), art. 41 alin. 2 Cod penal, introducere în țară de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. 2 din L. nr.

143/2000 (modificată prin O. nr. 6.), art. 41 alin. 2 Cod penal și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. 2 din L. nr.

143/2000 (modificată prin O. nr. 6.), art. 41 alin. 2 Cod penal, iar față de inculpatul T. G. D. pentru comiterea în concurs real prev. de art. 33 lit. a Cod penal a infracțiunilor de: trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din L. nr. 143/2000 (modificată prin O. nr. 6.), art. 41 alin. 2 Cod penal, introducere în țară de droguri de mare risc prev. de art. 3 alin. 2 din L. nr.

143/2000 (modificată prin O. nr. 6.), deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. 2 din L. nr. 143/2000 (modificată prin O. nr. 6.), art. 41 alin. 2 Cod penal, precum și infracțiunea prev. de art. 5 din L. nr. 143/2000.

În esență, în baza probelor administrate în dosar nr. 93 D/P/2010 al D.I.I.C.O.T. - B. T. B.-N., s-a reținut în sarcina inculpaților că începând din vara anului 2010 și până în prezent, în baza unor înțelegeri intervenite între ei sau cu alți învinuiți din dosar, au procurat, au deținut fără drept, au oferit spre consum și au vândut, în mai multe rânduri, pe raza municipiului B. sau a altor localități din județul B.-N., diferite cantități din drogul de mare risc „4- metilmetcatinonă"; cunoscut și sub denumirea de „. de baie";, mai multor consumatori sau colaboratori autorizați ai investigatorilor sub acoperire desemnați în cauză, obținând astfel diferite sume de bani.

S-a mai reținut cu ocazia luării măsurii arestării preventive și prelungirii acestei măsuri, că în aceeași perioadă de timp inculpații au procurat și deținut, pentru consum propriu, în mai multe rânduri, diferite cantități din drogul de mare risc anterior menționat, pe care l-au consumat.

Referitor la inculpatul Z. R. I., s-a reținut că în cursul lunii septembrie

2010 a introdus în țară din Ungaria, o cantitate de circa 10 grame din drogul de mare risc „4-metilmetcatinonă"; (mefedronă) cu intenția de a comercializa acest drog către mai multe persoane, printre care Lăcătuș B. Sorin (arestat preventiv în altă cauză și care s-a autodenunțat cu privire la cumpărarea cantității de 3 grame „. de baie"; de la inculpatul Z.), iar la 1 octombrie 2010 inculpatul i-a solicitat inculpatului T. G. D., care se deplasa dinspre A. spre R. să preia din Budapesta de la o altă persoană un pachet ce conținea o anumită cantitate de sare de baie conținând drogul de mare risc mefedronă, pentru a o introduce în R., lucru pe care T. G. D. l-a făcut în cursul nopții de 1/2 octombrie 2010, iar după sosirea în municipiul B. i-a predat o parte din drogul de mare risc lui Z. R. I.

În sarcina inculpatului T. G. D. s-a mai reținut și faptul că începând din vara anului 2010 și până la începutul anului 2011, a pus la dispoziție pentru consum ilicit de droguri în mai multe rânduri fie apartamentul cu nr. 23 situat în municipiul B., pe str. C., nr. 2, sc. B, fie imobilul casă deținut de părinții săi pe raza cartierului V., cu ocazia unor petreceri organizate de el în acest locații, o parte din drogul de mare risc mefedronă, consumat la aceste petreceri, fiind pus la dispoziție de acest inculpat (T. G. D.).

I. care a pronunțat luarea și prelungirea măsurii arestării preventive, a apreciat prin prisma actelor și lucrărilor dosar nr. 93 D/P/2010 al D.I.I.C.O.T.

- B. T. B.-N., că la dosar există probe și indicii suficiente, în sensul art. 143

Cod procedură penală, că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați și că aceste fapte au fost comise în modalitatea descrisă în referatul procurorului. Prin prisma acelorași probe s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ cerințele art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală întrucât în sarcina inculpaților se rețin infracțiuni pentru care pedepsele prevăzute de lege sunt mai mari de 4 ani închisoare și că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

La aprecierea stării de pericol pentru ordinea publică, instanța care a pronunțat luarea măsurii arestării preventive a avut în vedere nu doar natura infracțiunilor pentru care sunt cercetați inculpații ci și caracterul organizat al comiterii activității infracționale, modalitatea concretă în care au fost săvârșite faptele cât și datele care caracterizează persoana inculpaților.

În fine, pericolul social concret pentru ordinea publică în cazul cercetării inculpaților în stare de libertate, a fost argumentat pe larg în considerentele Încheierii penale nr. 873/R/(...) a Curții de A. C. prin care s-au respins ca nefondate recursurile declarate de inculpați. I. de recurs a mai subliniat căîmprejurările favorabile inculpaților, invocate în apărare (lipsa antecedentelor penale, poziția procesuală corectă, de recunoaștere a faptelor și colaborarea cu organele de urmărire penală, comportamentul corespunzător în comunitatea din care provin), nu sunt relevante în sensul schimbării indiciilor temeinice ale comiterii faptelor sau sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică al lăsării în libertate al inculpaților. S-a evidențiat totodată că acești factori favorabili (relevați în apărare) nu pot prevala interesului public real, al necesității protejării ordinii publice, care are o pondere mai mare comparativ cu interesul particular al inculpaților de a fi cercetați în stare de libertate.

Examinând propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați, Z. R. I. și T. G. D., instanța a constatat că aceasta esteîntemeiată întrucât pe lângă motivele care au justificat inițial luarea măsurii arestări preventive, au intervenit elemente noi care impun menținerea măsurii înscopul bunei desfășurări a procesului penal.

Prin prisma actelor aflate în dosarul de urmărire penală nr. 93

D/P/2010 al D.I.I.C.O.T. - B. T. B.-N., instanța a constatat că există probe și indicii temeinice de natură a justifica presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, în modalitatea descrisă în O. de punere mișcare a acțiunii penale și în referatul procurorului. Sub aspectul dispozițiilor art. 143 Cod procedură penală sunt relevante îndeosebi următoarele probe care se coroborează cu declarațiile de recunoaștere a săvârșirii faptelor date de inculpați, respectiv rapoartele întocmite de investigatorii sub acoperire f. 22, 37, 31, 62, rapoartele de constatare tehnico- științifice întocmite de D. - B. C.-N., L. de A. a drogurilor nr, 9. din (...) f. 24-

25, nr. 9. din (...) f. 33-34, nr. 3. din (...) f. 42-43, nr. 383161/(...) f. 58-60, declarațiile martorilor N. I. f. 47-48, B. I. f. 63, procesele-verbale de analiză listingurilor telefonice, în vederea stabilirii perioadelor când inculpatul Z. R. I. a fost plecat în străinătate f. 64-66, declarația inculpatului T. I. f. 77-81, declarația martorilor B. V. f. 86-90, B. I. f. 93-94, 97, F. A. f. 100, C. P. T. f.

106-108, aflate în dosar volumul I, declarațiile învinuitului O. A. f. 169-171 volumul II, învinuitului C. S. I. f. 174.176-179 vol. II, Duca D. Ionuț f. 83-86 volumul II, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice purtate de inculpați, aflate în vol. II și III.

Sunt îndeplinite cumulativ și în momentul de față cerințele art. 148 alin.

1 lit. f Cod procedură penală, întrucât pedepsele prevăzute de lege pentru faptele reținute în sarcina inculpaților sunt mai mari de 4 ani închisoare, iar lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.

I. a apreciat că acest din urmă aspect rezultă atât din natura și gravitatea faptelor de care sunt acuzați inculpații, reflectată de limitele mari ale pedepselor prevăzute de lege, dar și din modalitatea concretă în care le-au săvârșit timp îndelungat, atrăgând un număr mare de persoane.

Faptele de natura celor comise de inculpați lezează ordinea de drept în comunitatea locală, cauzează tulburarea liniștii publice și un sentiment firesc de dezaprobare din partea colectivității, în contextul în care infracțiunile legate de droguri au luat amploare și se așteaptă o reacție mai fermă din partea autorităților judiciare chemate să țină sub control acest fenomen. Este de amintit că pe motivul gravității în dauna reacției publice (în circumstanțe deosebite), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat că anumite infracțiuni care pot constitui cauza unor dezordini sociale, pot justifica detenția înainte de proces cel puțin pentru un timp, (cauza Letellier v Franța).

În urma probațiunii administrate în cauză în ultima perioadă s-a constatat că se impune extinderea cercetărilor față de cei doi inculpați cu privire la alte acte materiale, componente ale infracțiunilor continuate de care sunt acuzați, referitor la care aceștia trebuie reaudiați. Se impune în continuare identificarea și audierea unor persoane care din transcrierea convorbirilor telefonice este posibil a fi implicate în tranzacțiile cu droguri despre care se face vorbire în cauză, aspect detaliat și argumentat de procuror în cuprinsul referatului. În acest context Curtea Europeană în cauza Labila c/a

Italia soluționată în 6 aprilie 2005 a stabilit că detenția preventivă trebuie apreciată, de la caz la caz, sub aspectul oportunității, care trebuie legată de existența unui interes public real care să aibă o pondere mai mare decât cea a regulii judecății în stare de libertate. În cauza de față, interesul autorităților judiciare de a clarifica starea de fapt și activitatea infracțională desfășurată de inculpați și alte persoane implicate în comiterea ei, are prioritate față de interesul particular al inculpaților de a fi judecați în stare de libertate.

Măsura arestării preventive, în pofida recunoașterii faptelor de către inculpați și a colaborării lor cu organele de urmărire penală, este justificată între altele și de împrejurarea că infracțiunile de care sunt acuzați nu au fost clar stabilite și este nevoie de administrarea unui material probator complex care să arate clar și indubitabil implicarea inculpaților în săvârșirea lor.

Faptul că inculpații recunosc săvârșirea faptelor, nu au antecedente penale și colaborează cu organele de urmărire penală, constituie argumente legale de natură a atrage reținerea de circumstanțe atenuante dacă vor fi găsiți vinovați. Aceste aspecte au existat și anterior ultimei prelungiri a măsurii arestării preventive și au fost examinate de instanța de control judiciar, care a apreciat că acest circumstanțe personale invocate în apărare de inculpați nu sunt relevante sub aspectul cerințelor art. 143 și 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, și nu pot prevala interesului public real și necesității de a se asigura buna desfășurare a procesului penal, cel puțin până la clarificarea activității infracționale care face obiectul dosarului.

Pentru considerentele arătate în baza art. 155 și următoarele Cod procedură penală, instanța a admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de DIICOT - B. T. B. N. și a dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpații Z. R. I. și T. G. D. cu încă 30 de zile, începând cu data de 28 iunie 2011, ora 00:50 și până în data de 27 iulie

2011, ora 00:50, în ce-l privește pe inculpatul Z. R. I. și începând cu data de

28 iunie 2011, ora 00:15 și până în data de 27 iulie 2011 ora 00:15 în ce-l privește pe inculpatul T. G. D.

Conform art. 192 al 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații prin care au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza să fie respinsă propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive.

Inculpatul T. G. în motivele de recurs a arătat că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă și că nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

A. inculpatului s-a dispus în baza art.148 lit.f C.p.p. însă în prezent nu este îndeplinită cea de-a doua condiție referitoare la pericolul public pe care l- ar prezenta inculpatul dacă ar fi lăsat în libertate.

Susținerea instanței de fond referitoare la natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului și că față de acestea inculpatul prezintă pericolpentru ordinea publică, nu este întemeiată, întrucât urmărirea penală nu a fost finalizată, însă nu datorită inculpatului, care a recunoscut comiterea faptelor, având o atitudine sinceră în faza de urmărire penală, iar probele ce urmează a fi administrate nu justifică cercetarea inculpatului în stare de arest preventiv.

Inculpatul nu are antecedente penale, a formulat un număr de 14 denunțuri împotriva altor persoane , iar față de aceste împrejurări apreciază că poate fi cercetat în stare de libertate.

În subsidiar inculpatul a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea .

Inculpatul Z. R. în motivele de recurs a arătat că poate fi cercetat în stare de libertate, întrucât a conștientizat gravitatea faptelor comise, a avut o atitudine sinceră și a colaborat cu organele de urmărire penală. Inculpatul nu are antecedente penale și a recunoscut comiterea faptelor.

În subsidiar și acesta a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea .

Verificând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpați și a celor care putea fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:

Prin încheierea penală nr.38 din 2 aprilie 2011 a T.ui B. N. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților T. G. și Z. R. pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. de art.2 alin.2 din L. nr.143/2000, introducerea de droguri de mare risc în țară prev. de art.3 alin.2 din L. nr.143/2000 și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu prev. de art.4 alin.2 din L. nr.143/2000.

Măsura arestării preventive a fost prelungită prin încheierea penală nr.50/27 aprilie 2011 a T.ui B. N. cu încă 30 de zile.

Ulterior, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de cei doi inculpați și pentru alte infracțiuni prevăzute de L. nr.143/2000.

S-a reținut în sarcina inculpaților că începând cu vara anului 2010 și până la data luării măsurii arestării preventive față de aceștia, în baza unor înțelegeri între cei doi inculpați și alți învinuiți , au procurat, au deținut fără drept și au oferit spre consum în mai multe rânduri pe raza localităților din județul B. N. diferite cantități de droguri de mare risc, cunoscute sub denumirea de „. de baie"; mai multor consumatori în schimbul unor sume de bani.

Măsura arestării preventive a fost dispusă în baza art.143 și art.148 lit.f

C.p.p. în sensul că sunt probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunile pentru care s-a început urmărirea penală împotriva acestora, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar inculpații prezintă pericol concret pentru ordinea publică prin natura deosebit de gravă a presupuselor infracțiuni comise de inculpați, modalitatea de săvârșire a infracțiunilor , caracterul organizat și numărul mare de persoane implicate în această activitate, precum și efectele profund negative asupra stării de sănătate a persoanelor care consumă astfel de substanțe, în special tinerii.

Urmărirea penală nu a fost finalizată până în prezent, sens în care se impune identificarea și a altor persoane care au participat alături de inculpați la comiterea presupuselor infracțiuni, audierea acestora, transcrierea convorbirilor telefonice purtate de inculpați, finalizarea perchezițiilorinformative asupra calculatoarelor ridicate de la inculpați și prezentarea materialului de urmărire penală.

Potrivit art.155 alin.1 C.p.p. arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat dacă temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

Având în vedere că urmărire penală nu a fost finalizată și că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați subzistă și în prezent, instanța de fond în mod întemeiat a dispus prelungire măsurii arestării preventive, sens în care în baza art.38515 pct.1 lit.b C.p.p. recursurile formulate de inculpați T. G. D. și Z. R. I. împotriva încheierii penale nr.74/23 iunie 2011 a T.ui B. N. urmează să fie respinse ca nefondate.

Susținerile inculpaților referitoare la faptul că nu au antecedente penale, că au recunoscut săvârșirea infracțiunilor, că au avut o comportare sinceră în faza de urmărire penală și că au formulat denunțuri împotriva altor persoane, nu pot fi verificate în această fază a procesului de recurs la încheierea de prelungire a măsurii arestării preventive.

Toate aceste împrejurări urmează să fie avute în vedere de către instanța de fond la o eventuală circumstanțiere a pedepselor, dacă inculpații vor fi condamnați pentru presupusele fapte pentru care sunt cercetați în prezenta cauză.

În baza art.189 C.p.p. urmează să de stabilească în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei reprezentând onorariu pentru apărătorii din oficiu, care va fi suportat din FMJ.

Potrivit art.192 alin.2 C.p.p. inculpații urmează să plătească statului suma de câte 300 lei din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații T. G. D. și Z. R. I. deținuți în Arestul IPJ B.-N. împotriva încheierii penale nr.74 din (...) pronunțată în dosar nr.(...) al T.ui B.-N..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de câte 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpați să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei, cheltuieli judiciare, din care câte 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

V. G. M. B. D. P.

GREFIER D. S.

Red.V.G./S.M.D.

5 ex./(...)

Jud.fond.Lazăr M. V.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 1104/2011, Curtea de Apel Cluj