Decizia penală nr. 1425/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.1425/R/2011
Ședința publică din 20 septembrie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : I. M., judecător
JUDECĂTORI : V. V. A.
: L. H.
GREFIER : L. S.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - S. D.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpatul M. P. I., partea civilă H. G. și partea responsabilă civilmente SC A. R. T. S., împotriva deciziei penale nr.191/A/2011, pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C., inculpatul fiind trimis în judecată prin R. P. de pe lângă J. C. N., pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală gravă din culpă, prev.de art.184 alin.2 și alin.4 C.penal ( 2 fapte ) și vătămare corporală simplă din culpă, prev.de art.184 alin.1 și alin.3 C.penal ( 1 faptă ) cu aplic.art.33 lit.b C.penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al inculpatului, av.P.a A., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, apărătorul ales al părții civile H. G., av.Oriana C. L., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar și reprezentantul părții responsabile civilmente SC A. R. T. S., av.S. T., din cadrul Baroului B., lipsă fiind inculpatul M. P. I., părțile civile H. G., V. N., N. M. M., S. C. J. C., S. C. de A. C. și asiguratorii SC I. SA și AC E. A. SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursurilor.
Apărătorul părții civile H. G., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza, să se dispună, rejudecarea cauzei de către instanța de apel apreciind că în mod greșit aceasta a respins ca tardiv apelul declarat de partea civilă. Raportat la împrejurarea că la dosarul cauzei există o dovadă de comunicare prin afișare, arată că în mod efectiv copia după dispozitiv nu a fost afișată astfel că înscrisul nu a intrat în posesia părții civile. A. în vedere că în procesul verbal de afișare a comunicării copiei după dispozitiv nu se menționează locul afișării acesteia, cu toate că mențiunea locului afișării este prevăzută în art.100 C.pr.pciv., sub sancțiunea nulității, această procedură este nulă.
Reprezentantul părții responsabile civilmente SC A. R. T. S., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza, să se dispună respingerea despăgubirilor morale acordate părților civile V. N. și N. M. respingerea cererii de angajare a răspunderii părții responsabile civilmente ca nefondată și obligarea în mod direct a asiguratorului SC E. A. SA la plata tuturor despăgubirilor.
Referitor la respingerea despăgubirilor morale acordate părții civile V. N. arată că aceasta s-a constituit parte civilă cu suma de 70.000 lei, precizând că în urma accidentului a rămas șchioapă cu piciorul drept, or, această împrejurare este nedovedită de acte medicale. Mai mult, la fila 27 din dosarul de urmărire penală rezultă că în raport cu diagnosticul constatat în certificatul medico legal, partea civilă nu a prezentat complicații ulterioare. A. că se impunea ca instanța de apel să constate că partea civilă nu a făcut în nici un fel dovada vreunei suferințe fizice sau psihice. De altfel, instanța nu a indicat care au fost argumentele care au justificat menținerea hotărârii instanței de fond referitor la acordarea daunelor morale.
Referitor la respingerea despăgubirilor morale acordate părții civile N. M., arată că partea civilă nu a evidențiat criterii orientative pe baza cărora a evaluat despăgubirile solicitate și nu a probat existența vreunei împrejurări care să justifice acordarea daunelor morale.
Referitor la respingerea cererii de angajare a răspunderii părții responsabile civilmente, arată că instanța de apel, fără a face o minimă motivare, a considerat că sunt întrunite condițiile pentru atragerea răspunderii părții responsabile civilmente. P. angajarea răspunderii comitentului se cer întrunite două condiții și anume existența raportului de prepușenie și prepușii să fi săvârșit fapta în funcțiile ce li s-au încredințat. În cauză nu s-a făcut dovada că partea responsabilă civilmente, în calitate de comitent, nu a îndeplinit obligațiile de natură să contribuie la săvârșirea faptelor de către prepusul său întrucât inculpatul avea obligația întreținerii, reparării și asigurării corectei funcționări a autovehiculului iar acesta este singurul responsabil de existența defecțiunilor. Declarația inculpatului nu este dublată de nici o dovadă că efectua transportul în interesul părții responsabile civilmente și nu a depus nici o foaie de parcurs care să ateste că la momentul producerii accidentului desfășura o activitate de serviciu, cu atât mai mult cu cât la dosar nu există foaie de parcurs emisă de societate cu toate condițiile de formă valabile. De asemenea, inculpatul a condus autovehiculul cunoscând că avea inspecția tehnică expirată, deși inculpatul avea obligația de a asigura întreținerea dar nu s-a preocupat de efectuarea ITP-ului și nu a informat societatea despre acest lucru. Din probele existente la dosar rezultă că societatea din B. nu a cunoscut starea autovehiculului nici la o dată anterioară nici la o dată concomitentă producerii accidentului.
Referitor la obligarea în mod direct a asiguratorului SC E. A. SA, la plata integrală a despăgubirilor, arată că la data producerii accidentului, mașina condusă de inculpat era asigurată la societatea de asigurare, fiind vorba de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto. Despăgubirea se plătește de către asigurator chiar și atunci când accidentul este produs de o altă persoană decât asiguratul. R. asiguratorului față de persoana prejudiciată este o răspundere contractuală asumată prin contractul de asigurare. P. contractului de asigurare, asiguratorul răspunde pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului obligându-se să despăgubească persoanele prejudiciate indiferent dacă între persoana inculpatului și cea a asiguratului există identitate. Inculpatului i se va reține răspunderea civilă delictuală reglementată prin disp.art.998-999 C. care este guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al prejudiciului iar asiguratorului, în temeiul răspunderii contractuale, îi va reveni obligația acoperirii atât a prejudiciilor materiale cât și morale, înregistrate de terțele persoane păgubite prin accident. A., solicită ca inculpatul să fie exclusiv obligat la plata despăgubirilor civile pe care la va acorda instanța urmândca asiguratorul să plătească efectiv aceste despăgubiri. Drept urmare, nu se poate pune problema unei solidarități între inculpat, parte responsabilă civilmente și asigurator, cu atât mai mult cu cât solidaritatea nu se prezumă, ea trebuind să rezulte expres, fie din lege fie din voința părților.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului inculpatului pentru următoarele considerente: în principal, apreciază că acțiunile civile formulate în cauză nu sunt întemeiate cu excepția acțiunilor formulate de S. C. J. C. și S. C. de A. C. cu precizarea că se impune îndreptarea erorii materiale în sensul că aceste sume de bani reprezintă lei vechi. Din probele administrate în cauză nu se poate reține vinovăția inculpatului astfel că este evident că în cauză lipsește una din condițiile esențiale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale și anume vinovăția. În speță, nu sunt întrunite condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale și sub un alt aspect și anume lipsa raportului de cauzalitate între fapta prepusului, respectiv a inculpatului și prejudiciul cauzat părții civile. A. că fapta ilicită generatoare de prejudiciu este neîndeplinirea obligațiilor legale prev.de art.50 alin.5 din Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice de către proprietarul autovehiculului.
În subsidiar, în cazul în care instanța apreciază că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, solicită a se avea în vedere că în ceeace privește cererea de constituire de parte civilă formulată de partea civilă H.,, acesta și-a precizat cererea de constituire de parte civilă. Prin această precizare, solicită daune materiale și nu solicită daune morale. Pretențiile materiale nu au fost dovedite. În data de (...), partea civilă a formulat o altă precizare a cererii de constituire de parte civilă prin care solicită atât daune materiale cât și daune morale, ori, această cerere este inadmisibilă întrucât s-a depus după citirea actului de sesizare al instanței.
În ceea ce privește cererea de constituire de parte civilă formulată de partea civilă N. M., acesta s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 10.000 lei fără a preciza cuantumul daunelor materiale și morale. În faza de cercetare judecătorească, după citirea actului de sesizare, a depus la dosar cerere de constituire de parte civilă prin care solicită 13.000 lei daune morale și 13.000 lei daune materiale. A. că se impune respingerea acțiunii civile ca nedovedită în ce privește daunele materiale și inadmisibilă în privința daunelor morale.
În ceea ce privește cererea de constituire de parte civilă formulată de partea civilă V. N., aceasta s-a constituit parte civilă cu suma de 70.000 lei reprezentând daune morale. A. cuantumul acestora ca fiind excesiv.
Consideră că instanța trebuia să aibă în vedere că în mod cert inculpatul nu este singurul vinovat de producerea prejudiciului, culpa acestuia, dacă există, este o culpă concurentă cu a altor persoane și pe cale de consecință răspunderea civilă a acestuia este concurentă cu a altor persoane.
Solicită a se constata că partea responsabilă civilmente este asigurată pentru cazurile de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de circulație conform contractului de asigurare încheiat cu asiguratorul SC I. SA în prezent SC E. A. SA și în consecință, a se dispune obligarea asiguratorului la plata daunelor materiale și morale pe care instanțe le va stabili.
Cu privire la recursul părții civile H. G., solicită respingerea lui, iar cu privire la recursul părții responsabile civilmente, solicită admiterea lui înparte în ceea ce privește despăgubirile civile și respingerea lui în ceea ce privește calitatea de parte responsabilă civilmente.
Apărătorul părții civile H. G., solicită respingerea tuturor recursurilor.
Reprezentantul părții responsabile civilmente SC A. R. T. S., solicită respingerea recursului părții civile H. G. ca neîntemeiat iar referitor la recursul inculpatului, solicită admiterea lui în privința despăgubirilor întrucât coincide cu ce a susținut pentru partea responsabilă civilmente.
Reprezentantul P., solicită respingerea tuturor recursurilor ca nefondate, apreciind că hotărârea recurată este temeinică și legală și bine motivată.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 848 pronunțată la data de (...) de Judecătoria Cluj-Napoca s-a dispus condamnarea inculpatului M. P. I. la pedeapsa de 2 ani închisoare (pentru partea vătămată V. N.) pentru comiterea infracțiunii p.p.de art.184 al.2 și 4 C.penal.Prin aceeași sentință penală s-a dispus,în baza art.184 al. 2 și 4 C.pen. condamnarea aceluiași inculpat la 1 an închisoare-parte vătămată H. G. În baza art. 184 al. 1 și 3 C.pen. s-a dispus condamnarea inculpatului la 1 an închisoare - parte vătămată N. M. M.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C.pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, stabilind pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, care s-a dispus a fi suspendată condiționat pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de încercare.
Au fost puse în vedere inculpatului prev. art. 83 C.pen. și 84 C.pen.
În baza art. 14, 346 C.pr.pen. a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă H. G. și obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabila civilmente SC A. R. T. S. B. la plata către acesta a sumei de
7500 E., echivalent in lei la data plăatii, reprezentând daune morale.
În baza art. 14, 346 C.pr.pen. a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă V. N. și obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabila civilmente SC A. R. T. S. B., la plata către acesta a sumei de
45.000 lei reprezentând daune morale.
În baza art. 14, 346 C.pr.pen. a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă N. M. M. și obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A. R. T. S. B., la plata către acesta a sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale.
A fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. C. J. C. și obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A. R. T. S. B., la plata către aceasta a sumei de 8.257.424 lei cu dobânda legală începând din (...) si până la data achitării integrale-parte vătămată N., a sumei de 18.089.064 lei cu dobânda legală începând din (...) si până la data achitării integrale-parte vătămată H. si a sumei de 1.291.369 lei cu dobânda legală începând din (...) si până la data achitării integrale-parte vătămată V.
A fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. C. DE A. C.-N. și obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A. R. T. S. B., la plata către aceasta a sumei de 8.412.957 lei cu dobânda legală începând din (...) si până la data achitării integrale-parte vătămată
V.
S-a constatat calitatea de asigurator aparținând SC E. A. SA B., cu sediul în B., b-dul Decebal, nr. 25.29, sector 3.
În baza art. 193 al. 1 C.pr.pen. s-a dispus obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabila civilmente SC A. R. T. S. B., la plata către partea civila H. G. a sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de parte-onorariu avocatial - av. B. A. M. si a sumei de 1.500 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de parte-onorariu avocatial cenzurat cf art 274 al 3 Cpc - av. Remus Vlasin.
În baza art. 193 al. 1 C.pr.pen. inculpatul, în solidar cu partea responsabila civilmente SC A. R. T. S. B., a fost obligat la plata către partea civila N. M. M. a sumei de 1.190 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de parte-onorariu avocatial - av. P. A. L.
În baza art. 191 al. 1 C.pr.pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.
P. a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență,faptul că la data de (...), in calitate de conducător auto, prin încălcarea mai multor reguli privind respectarea normelor tehnice care asigură siguranța circulației rutiere, obligația efectuării inspecției tehnice periodice a vehiculelor și utilizarea părții carosabile in timpul mersului,acest inculpat a cauzat producerea unui grav eveniment rutier, in urma căruia părțile vătămate H. G., V. N. și N. M. M., toți din mun.T., au suferit leziuni traumatice vindecabile in 48-50 zile de îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieții victimei, respectiv 75-80 zile de îngrijiri medicale și 40-45 zile de îngrijiri medicale.
Prin decizia penală nr. 191 pronunțată la data de 23 mai 2011 de Tribunalul Cluj s-a admis apelul inculpatului M. P. I. și pronunțând o nouăhotărâre, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. a C., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru cele trei infracțiuni de vătămare corporală din culpă, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Prin aceeași sentință s-a respins ca nefondat apelul declarat de partea responsabilă civilmente S. A. R. T. S. B. și ca tardiv apelul părții vătămată H. G., menținându-se restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Împotriva acestei decizii și implicit împotriva hotărârii instanței de fond au declarat recurs inculpatul M. P.-I., partea civilă H. G. și partea responsabilă civilmente S. A. R. T. S. B.
În recursul părții civile s-a solicitat casarea hotărârilor recurate și rejudecând cauza să se dispună rejudecarea cauzei de instanța de apel, cu motivarea că apelul a fost respins ca tardiv în mod greșit, comunicarea hotărârii făcându-se prin afișare, dar partea civilă nu a intrat în posesia ei.
Partea responsabilă civilmente S. A. R. T. S. B. a solicitat casareahotărârilor atacate și rejudecând cauza să se respingă daunele morale acordate părților civile V. N. și N. M. și respingerea cererii de angajare a răspunderii părții responsabile civilmente ca nefondată, cu obligarea directă a asigurătorului la plata tuturor despăgubirilor.
Inculpatul M. P.-I. a solicitat casarea hotărârilor atacate și, înprincipal, să se respingă acțiunile civile formulate în cauză (cu excepția celor formulate de S. C. J. C. și S. C. de A. C.) ca neîntemeiate, iar în subsidiar, dacă se apreciază că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, să se constate că cererile de acordare a daunelor morale formulate de părțile civile H. G. și N. M. sunt inadmisibile, întrucât au fost formulate după citirea actului de sesizare a instanței.
În privința daunelor morale acordate părții civile V. N., inculpatul a arătat că sunt excesive.
Recursurile declarate în cauză sunt nefondate.
În baza probelor administrate în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, latura penală și civilă a cauzei fiind în mod legal și corect soluționate.
În mod legal și temeinic tribunalul a respins apelul părții civile H. G. ca tardiv, în temeiul art. 363 C. având în vedere că a fost înregistrat la data de (...), cu mult peste termenul de 10 zile prevăzut de lege.
Latura civilă a cauzei a fost soluționată în mod legal și temeinic atât în ce privește cuantumul daunelor materiale și morale acordate cât și a obligării inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata acestora.
Din probele aflate la dosar rezultă că inculpatul era angajatul părții responsabile civilmente și în exercițiul funcției sale, fiind într-un raport de prepușenie, răspunderea angajându-se pe ideea de garanție.
Solicitarea părții responsabile civilmente, de obligare directă a asigurătorului la plata tuturor despăgubirilor, nu poate fi primită întrucât, pe de o parte, răspunderea asiguratorului este angajată în baza contractului de asigurare, față de care părțile civilmente au calitatea de terți, iar pe de altă parte, ar încălca dispozițiile legale privind răspunderea inculpatului pentru fapta proprie și răspunderea pentru fapta altuia în baza raportului de prepusenie.
În egală măsură, susținerile inculpatului în ce privește respingerea ca inadmisibile a cererilor părților civile privind acordarea daunelor morale sunt neîntemeiate, acestea constituindu-se părți civile în cauză înainte de citirea actului de sesizare a instanței conform art. 15 alin. 2 C.
În fine, cuantumul daunelor morale acordate părții vătămate V. N. (45.000 lei) a fost stabilit în mod just având în vedere suferințele fizice și psihice cauzate de vătămările corporale descrise în certificatul medico-legal.
În afara motivelor de recurs invocate, Curtea a examinat cauza și din oficiu, constatând că nu există nici un motiv din cele prev. de art. 3. C. care să atragă casarea hotărârilor atacate.
Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C., Curtea va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate, obligând recurenții, conform art. 192 alin. 2 C., la 250 lei fiecare în favoarea statului, reprezentând cheltuieli judiciare în recurs.
P. ACESTE M.IVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E :
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul M. P. I., partea civilă H. G. și partea responsabilă civilmente S. „. R. T. S. împotriva deciziei penale nr. 191/A din 23 mai 2011 a T.ui C..
Obligă pe recurenți să plătească fiecare în favoarea statului suma de câte 250 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 20 septembrie
2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. M. V. V. A. L. H.
GREFIER, L. S.
Red.V.V.A. Dact.H.C./3 ex./(...). Jud.fond: B. L.; Jud.apel: A.I.,M.L.;
← Încheierea penală nr. 610/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 405/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|