Decizia penală nr. 71/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.71/2011
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : V. C. - judecător JUDECĂTORI : V. G.
M. B.
GREFIER : M. B.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : D. S.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul M. C. împotriva Încheierii penale nr.11/C din (...) pronunțată în dosar nr.(...) al
T.ui C., având ca obiect cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. C., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Chilea M., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar și apărător ales av.Maier M. Raul din cadrul Baroului C., cu împuternicire la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care apărătorul din oficiu al inculpatului solicită a se constata că mandatul său a încetat de drept prin prezența apărătorului ales al inculpatului și a se acorda plata onorariului avocațial parțial pentru studiul dosarului și prezentarea la două termene de judecată.
Apărătorul ales al inculpatului depune la dosar trei caracterizări ale inculpatului, solicitând a fi avute în vedere la pronunțarea hotărârii.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților prezente pentru dezbaterea cauzei.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza să fie admisă cererea de liberare sub control judiciar.
În susținerea recursului arată că instanța de fond nu a analizat cererea prin prisma persoanei inculpatului.
După încadrarea juridică dată faptei, inculpatul este acuzat că lovind cu palmele partea vătămată a încercat să suprime viața acesteia, împrejurare care însă este greu de crezut.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului și cercetarea inculpatului în stare de libertate, cu impunerea în sarcina sa a tuturor măsurilor prevăzute de lege.
Reprezentantul M.ui P. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind temeinică și legală, apreciind că o astfel de cerere nu este oportună în cauză.
Inculpatul având ultimul cuvânt arată că lasă soluția la aprecierea instanței.
C U R T E A Prin încheierea penală nr.11 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), în temeiul art.1608a al.6 Cod procedură penală a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul M. C.-I., fiul lui Ș. și I., născut la data de (...) în Târgoviște, jud. Dâmbovița, posesor al CI seria TC nr.1. eliberată de P. mun. T., CNP 1., fără antecedente penale, aflat în Arestul IPJ C.. În baza art.192 al.2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 50 lei. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin încheierea penală nr. 149/C/(...) a T.ui C. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M. C. I. pentru o durată de 29 de zile, începând cu data de (...) și până la data de (...), alături de inculpatul S. M. N. A. inculpatului s - a dispus în temeiul art. 143 rap. la art. 148 lit. f Cod Procedură Penală, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 Cod P. Sub aspectul stării de fapt s-a reținut prin încheierea mai sus menținută că în cursul nopții de 14/(...) inculpatul M. C. I. împreună cu inculpatul S. M. N., aflându-se în locuința inculpatului M. C.-I., împreună cu partea vătămată, au aplicat mai multe lovituri cu palmele, cu intensitate deosebită, în zona capului părții vătămate F. G., cauzându-i leziuni traumatice. Conform concluziilor preliminare nr. 10051/II/a/197 ale I.M.L. C. leziunile corporale sunt vindecabile în 25-30 zile îngrijiri medicale dacă nu survin complicații, leziunile au pus în primejdie viața victimei și s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure. Potrivit art. 1602 al. 1 și 2 Cod Procedură Penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. S-a constatat că prima condiție este îndeplinită în cauză, având în vedere că inculpatul este cercetat pentru o faptă pedepsită cu închisoare de la 5 la 10 ani, nesuscitând nici un fe3l de discuții. De asemenea și cea de a doua condiție este îndeplinită având în vedere că la dosar nu există date concrete în sensul încercării zădărnicirii aflării adevărului, de către inculpat. La analizarea condițiilor necesare pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar se iau în calcul și aspecte referitoare la oportunitatea unei astfel de perspective, prin prisma datelor ce caracterizează persoana inculpatului, așa cum a stabilit Curtea de A. C. într-o practică relativ recentă. Astfel, inculpatul are domiciliul stabil în orașul T., și are reședința, fără forme legale, în loc. F. jud. C., numai din luna mai 2010, unde lucrează în construcții. Așa cum a arătat în fața instanței, inculpatul locuiește cu chirie la adresa din F.. Prin urmare, ținând seama că în perioada în care inculpatul a fost arestat preventiv a întrerupt prestația locativă, iar pe perioada iernii munca în construcții este oprită, inculpatul ar avea dificultăți în găsirea unui loc de muncă și a sursei de venit necesare plății chiriei, instanța apreciază că măsurile de control judiciar nu ar fi suficient de eficiente pentru a asigura participarea inculpatului la lucrările organelor judiciare și prin controloarea sigură a acestuia în vederea respectăriimăsurilor ce compun acest contro, judiciar. Tot aici este locul să precizăm că inculpatul are o slabă pregătire școlară, aceasta nefiind aptă să-i asigure găsirea rapidă a unui loc de muncă cu caracter constant. Pentru toate aceste motive, în temeiul art.1608a al.6 Cod Procedură Penală, instanța a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către Inculpatul M. C.-I.. În baza art.192 al.2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 50 lei. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza să fie admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar. În motivele de recurs inculpatul prin apărătorul acestuia a arătat că instanța de fond nu a analizat cererea inculpatului în baza datelor ce caracterizează persoana acestuia, reținând doar că acesta a lovit cu palmele pe partea vătămată încercând să suprime viața acestuia, împrejurare care este greu de crezut. Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului și cercetarea inculpatului în stare de libertate, cu impunerea în sarcina acestuia a unor măsuri prevăzute de lege care să asigure buna desfășurare a procesului penal. Recursul formulat de inculpat nu este întemeiat. Instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art.1602 alin.1 C.p.p. referitoare la cuantumul pedepsei prev. de lege, care să nu fie mai mare de 18 ani, având în vedere că inculpatul este cercetat pentru o faptă pedepsită de legea penală cu închisoarea de la 5 la 10 ani, însă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1602 alin.2 C.p.p. referitoare la temeinicia cererii. Inculpatul are domiciliul în orașul T. și doar reședința în localitatea F. jud. C. unde din luna mai 2010 a lucrat în construcții. Având în vedere că inculpatul după luarea măsurii arestării preventive și-a întrerupt munca în domeniul construcțiilor, iar pe perioadă de iarnă activitatea în acest domeniu este întreruptă, inculpatul în condițiile actuale ar avea dificultăți în găsirea unui alt loc de muncă care să-i asigure venituri pentru plata chiriei, motive pentru care apreciem că în acest moment nu se poate dispune admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât inculpatul nu ar fi în măsură să respecte obligațiile prev. de lege în cazul admiterii unei asemenea cereri. Susținerile inculpatului referitoare la încadrarea juridică a faptei nu pot fi analizate în această fază a procesului de recurs la încheierea prin care s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de acesta. Asupra încadrării juridice a faptei urmează să se pronunțe instanța de fond după administrarea tuturor probelor necesare soluționării cauzei. În baza art.189 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de A. C. suma de 50 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu care va fi suportat din FMJ. Potrivit art.192 alin.2 C.p.p. inculpatul urmează să plătească statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare din care suma de 50 lei reprezentând onorariu avocațial. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. C. I., fiul lui S. și I., născut la 14 august 1980, împotriva încheierii penale nr. 11 din 10 ianuarie 2011 a T.ui C.. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 50 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 20 ianuarie 2011 . PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, V. C. V. G. M. B. GREFIER M. B. Red.V.G./S.M.D. 2 ex./(...) Jud.fond.L. C.
← Decizia penală nr. 405/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 188/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|