Decizia penală nr. 153/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.153/R/2011
Ședința publică din 08 februarie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : V. V. A., judecător
JUDECĂTORI : I. M.
: L. H.
GREFIER : L. S.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - V. G.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul H. E. S., împotriva sentinței penale nr.562/2010 pronunțată în dosar nr.(...) al
Judecătoriei T., inculpatul fiind trimis în judecată prin R. P. de pe lângă
Judecătoria Turda pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 alcool pur în sânge, faptă prev.și ped.de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av.Danca I., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind inculpatul H. E. S.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la dosarul cauzei s-a depus de către inculpat o cerere prin care arată că-și retrage recursul declarat în cauză.
Față de această situație, instanța acordă cuvântul părților.
Apărătorul inculpatului, față de această împrejurare, solicită a se lua act de retragerea recursului. Cu onorar din FMJ.
Reprezentantul P., față de manifestarea de voință a inculpatului, solicită a se lua act de retragerea recursului. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 562/2010 pronunțată în dosar nr.(...) al
Judecătoriei T., în baza art. 87 alin.1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 320 ind.1 alin.1-4, 7 C. pr. penală, a fost condamnat inculpatul H. E. - S. - fiul lui R. și O., născut la data de (...) în T., jud. C., cetățenia - română, căsătorit, studii - 12 clase, stagiul militar - satisfăcut, tinichigiu auto, fără antecedente penale, cu domiciliu în T., str. S. H., nr.5, jud. C., C.N.P. 1., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care o îmbibație alcoolică de peste 0,80 alcool pur în sânge, la o pedeapsă de 11 luni inchisoare.
In baza art. 71 C. s-a interzis inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a tz II C. de la data ramanerii definitive a prezentei si pana la finalizarea executarii pedepsei.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani si 11 luni calculat conform art. 82
C. pen.
În baza art. 71 alin.5 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În baza art. 359 C. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Rechizitorul nr. 1443/P/2010 al P. de pe lângă Judecătoria Turda s- a dispus trimiterea în judecată a inculpatului H. E. S. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolica de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge, prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 modificată.
S-au atașat dosarului de urmărire penală: procesul verbal de constatare a infracțiunii - f.5, declarațiile învinuitului - f. 13, 14, declarație martor- f. 17,
18, proces verbal testare cu aparatul Alcotest Printer - f. 8, buletin de analiză toxicologică alcoolemie- f.12, planșă foto (f. 6, 7).
In fața instanței de judecată, anterior deschiderii cercetării judecătorești, inculpatul, in baza art. 320 ind.1 C. pr. penală, a declarat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, nu solicită administrarea de probe și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, cererea sa fiind încuviințată.
Analizând actele și lucrările dosarului, în baza probelor administrate, instanța a reținut următoarea stare de fapt:
La data de (...), în jurul orelor 15,18, doi agenți de poliție rutieră din cadrul Poliției Municipiului T., acționând cu aparatul radar pe str. G. B. din mun. T., au observat un autoturism marca Dacia 1310 care venea din direcția str. Ion C. și care la un moment dat s-a oprit pe partea dreaptă a drumului public. De la volanul autoturismului în cauză a coborât un bărbat de aproximativ 40-45 ani îmbrăcat în haine tip salopetă și care s-a îndreptat prin spatele autoturismului spre portiera dreapta față. În momentele următoare la volanul autoturismului marca Dacia 1310 arătat mai sus, s-a urcat un tânăr de aproximativ 25 ani. Autoturismul s-a pus în mișcare și a rulat pe str. G. B. spre str. B. până în momentul când unul din lucrătorii de poliție a efectuat semnalul regulamentar de oprire la adresa conducătorului auto.
La volanul autoturismului oprit s-a aflat martorul S. A. -M. aspect constatat cu ocazia prezentării de către cel în cauză a documentelor solicitate pentru control.
Pe locul din dreapta față în autoturism se afla inculpatul H. E.-S., fapt reieșit în urma prezentării de către acesta a actului de identitate.
Lucrătorii de poliție l-au recunoscut pe inculpat după fizionomie și îmbrăcăminte ca fiind persoana care a condus inițial autoturismul marca Dacia 1310 menționat anterior, autoturism înmatriculat sub numărul (...) și care s-a schimbat la volan cu martorul S. A. - M. (fila nr. dosar u.p.).
În urma discuțiilor purtate cu inculpatul H. E. - S., a genții de poliție s- au sesizat că se afla sub influența alcoolului, fapt ce i-a determinat să-l testeze cu aparatul alcooltest seria ARRK-0326, care la poziția 00423, a indicat valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat (fila nr.8 dosar u.p.).
Inculpatul a fost condus la S. mun. T., unde la un interval de o oră i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie (filele nr. 10, 11 dosar u.p.).
După cum reiese din buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr.1265/(...), emis de I. C.-N., rezultatul alcoolemiei inculpatului a fost la prima probă de 1,25 g %o, iar la proba a doua a fost de 1,10 g %o( fila nr. 12 dosar u.p.).
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut că a urcat la volanul autoturismului după ce în prealabil consumase băuturi alcoolice.
La rândul său martorul S. A. - M. a declarat că la data de 18 mai 2010 în jurul orelor 09,00 s-a deplasat la domiciliul inculpatului, unde cel în cauză deținea un atelier. Aici, martorul susține că a fost ajutat de inculpat să confecționeze din tablă jgheaburi, în jurul orelor 15,00, materialul de execuție s-a terminat iar cei doi au convenit să procure altul de la un depozit de materiale de construcții. M. S. A. - M. a precizat că pentru acest fapt s-a urcat la volanul autoturismului marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare (...), despre care cunoștea că îi aparținea inculpatului și împreună cu acesta s-a deplasat până pe str. Ion C. la un depozit cu materiale pentru construcții. Întrucât aici nu au găsit materialul pe care îl căutau, martorul susține că inculpatul a venit cu propunerea de a merge la depozitul de materiale pentru construcție GIM IMPEX de pe str. Ș. cel Mare din centrul municipiului. În acel moment, inculpatul a urcat la volanul autoturismului marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare (...) iar martorul S. A. - M. a ocupat locul din dreapta față. În continuare inculpatul a condus autoturismul respectiv până pe str. G. B. unde după parcurgerea unei distanțe de circa 300 metri s-a oprit.
M. S. A. - M. a declarat că după ce s-a oprit inculpatul i-a cerut să treacă el la volan, fără a-i preciza motivul. M. S. A. - M. a menționat în continuare că a urcat el la volan, iar inculpatul a ocupat locul din dreapta față în autoturism
.Același martor a arătat că a condus autoturismul pe str. G. B. în linie dreaptă o distanță de circa 300 metri până în momentul când a fost oprit de organele de poliție (filele nr. 17, 18 dosar u.p.).
Faptul că inculpatul a condus pe str. G. B. autoturismul marca Dacia
1310, cu nr. de înmatriculare Cj-05-LGL și a schimbat cu martorul S. A. - M. conducerea aceluiași autovehicul a fost surprins și înregistrat de aparatul video radar din dotarea echipajului de poliție, aspect regăsit în planșa foto întocmită în cauză, (f.6, 7 dosar u.p.).
Astfel, în mod evident se poate concluziona că inculpatul, în momentul în care a observat organele de poliție, cunoscând că în prealabil a consumat băuturi alcoolice, a făcut schimb cu martorul S. A. - M. solicitându-i acestuia să conducă în continuare autoturismul său.
În drept, fapta inculpatului H. E.-S. care în data de (...), în jurul orelor
15,18, a condus pe str. G. B. din mun. T. autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare (...) având o îmbibație alcoolică în sânge de 1,25 gr/mie la prima probă și 1,10 gr/mie la cea de a doua probă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea pe drumurile pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care o îmbibație alcoolică de peste 0,80 alcool pur în sânge, faptă prev. și ped. de art. 87 al.1 din OUG nr. 195/2002 cu modificările ulterioare.
Ținând cont de caracterul penal al faptei comise, văzând și împrejurarea ca inculpatul a manifestat o atitudine sinceră, recunoscând și regretând comiterea faptei, iar potrivit fișei de cazier nu figurează cu antecedente penale, instanța a aplicat acestuia o pedeapsă penală conform criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 C., cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin.7 C. pr. penală.
Astfel, în baza art. 87 alin.1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 320 ind.1 alin.1-4, 7 C. pr. penală, a condamnat inculpatul H. E. - S., pentrusăvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care o îmbibație alcoolică de peste 0,80 alcool pur în sânge, la o pedeapsă de 11 luni închisoare
În baza art. 71 C. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a tz II C. de la data rămânerii definitive a prezentei si pana la finalizarea executării pedepsei.
Apreciind că scopul pedepsei a putut fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani si 11 luni calculat conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin.5 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În baza art. 359 C. pr. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
In baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 250 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul (f.3), solicitând casarea acesteia ca nelegală și netemeinică ,însă la data de 10 ianuarie 2011 a depus un script la dosar prin care arată că își retrage recursul (f.2).
Potrivit art.385/4 C.pr.pen. rap.la art.369 C.pr.pen. până la închiderea dezbaterilor în fața instanței de recurs, oricare din părți își poate retrage recursul declarat.
Față de aceste dispoziții și de manifestarea de voință a inculpatei,Curtea va lua act de retragerea recursului formulat în cauză.
Va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 350 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul H. E. S., domiciliat in T., str. S. H., nr. 5, jud. C., fiul lui R. si O., nasc.la (...), împotriva sentintei penale nr. 562 din 2 decembrie 2010 a Judecătoriei T..
Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 350 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 8 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECATORI V. V. A. I. M. L. H.
GREFIER L. SÎNGĂ Red.I.M/Dact.S.M
3 ex./(...)
← Decizia penală nr. 1083/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1528/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|