Decizia penală nr. 1534/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.1534/R/2011

Ședința publică din data de 3 octombrie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE: ANA C. - judecător

JUDECĂTORI: M. Ș.

L. M.

G.: M. B.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. -

V. T.

S-a luat spre examinare recursul formulat de către Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare, împotriva sentinței penale nr.1373 din

20 iunie 2011 a J.ecătoriei B. M., pronunțată în dosarul nr. (...), privind pe inculpatul I. D. C. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev.de art.87 al.1 din OUG nr.195/2002.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul I. D. C., asistat de către apărător desemnat din oficiu av.Ancheș D. din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul I. D. C., arată că este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea cauzei.

Reprezentantul M.ui P., susține recursul așa cum a fost formulat înscris, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței atacate, doar în ceea ce privește procesul de individualizare a pedepsei și să se dispună, prin înlăturarea art.74 lit.a,c C.pen., aplicarea unei sancțiuni reduse cu 1/3 potrivit art.320/1 C.pr.pen., și art.81 C.pen.

În motivarea recursului arată că prima instanță a reținut în mod netemeinic dispozițiile art.74 lit.a,c C.pen., deoarece prima instanță nu a motivat în nici un fel reținerea circumstanțelor atenuante, menționând expres doar aplicarea art.74 C.pen. Pe de altă parte, și în ceea ce privește reținerea acestora se bazează doar pe elementele referitoare la persoana inculpatului, valoarea alcoolemiei și atitudinea acestuia.

Consideră că neexistând nici o motivare a raționamentului juridic, acesta nu se reflectă în mod corect, în rezultatul său final, respectiv considerarea faptei ca având un pericol social atât de mic încât să conducă în final la aplicarea unei sancțiuni cu amendă, iar pe de altă parte completând raționamentul instanței, din dosarul cauzei nu rezultă nici un element care să conducă la concluzia că s-ar fi impus reținerea unei astfel de circumstanțe.

Apreciază că este o situație tipică, inculpatul a condus un autoturism pe drumurile publice având o alcoolemie mult peste limita legală.

In ce privește persoana sa, excepție făcând circumstanța de recunoaștere, susține că nu există nici un element care să conducă instanța la aplicarea unei pedepse sub minimul special.

În consecință, solicită admiterea recursului și reformarea sentinței în sensul aplicării inculpatului a unei sancțiuni care să reflecte circumstanțele probate în dosar.

Apărătorul inculpatului I. D. C., în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen., solicită respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat și menținerea sentinței penale atacate ca fiind temeinică și legală.

În susținerea poziției procesuale arată că la individualizarea pedepsei pe care instanța de fond a aplicat-o inculpatului, aceasta a avut în vedere prev.art.72 C.pen., lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, pericolul social concret al faptei reflectat și în valoarea alcoolemiei precum și atitudinea inculpatului în raport cu autoritățile judiciare.

Toate aceste aspecte au determinat aplicarea unei pedepse pecuniare substanțiale de 3.000 lei pe care o consideră suficientă și potrivită în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei.

Raportat la criticile parchetului, arată că instanța este liberă în a da efect circumstanțelor atenuante, dar este adevărat că s-ar fi comis o nedreptate față de inculpat dacă instanța ar fi ignorat aceste prevederi. Atâta timp cât aceste circumstanțe există, instanța este liberă în aprecierea acesteia.

Consideră că pedeapsa aplicată inculpatului este suficientă și corespunde cu circumstanțele concrete ale cauzei și cu scopul pedepsei instituit de legea penală. Inculpatul nu are antecedente penale. Raportat la acest aspect al comportamentului bun al inculpatului, rezultă că scopul pedepsei poate fi atins, și a fost atins, și fără aplicarea unei pedepse cu închisoare cu executare, respectiv cu suspendare, întrucât inculpatul conștientizează greșeala făcută și regretă comiterea acesteia.

Raportat la toate aceste aspecte și la împrejurarea că din fapta pe care inculpatul a comis-o nu a rezultat nici o pagubă, consideră că sentința penală atacată este legală și temeinică, motiv pentru care solicită respingerea recursului declarat de parchet.

Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.

Inculpatul I. D. C., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă

și solicită respingerea recursului formulat de parchet.

C U R T E A

Prin sentința penală nr.1373 din data de 20 iunie 2011 a

J.ecătoriei B. M. s-a dispus condamnarea inculpatului I. D. C., fiul lui D. G.

și E., născut la data de (...) în B. M., jud. Maramureș, CNP 1., cetățean român, studii superioare, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, sportiv, fără antecedente penale, domiciliat în B. M., str. I.L. Caragiale, nr. 4/8, jud. Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod procedură penală și cu reținerea art. 74 lit. a și c - 76 lit. e Cod penal, la pedeapsa amenzii de 3000 lei.penal.

S a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63 ind. 1 Cod

În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească suma de 750 RON cheltuieli judiciare statului din care suma de 200 RON reprezintă onorariul pentru avocat oficiu Ș. Dan, ce se va vira din fondurile M.ui Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență că prin R. P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare nr. 4. din (...) a fost trimis în judecată inculpatul I. D. C. sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002.

S-a reținut în conținutul actului de acuzare faptul că inculpatul, după ce a consumat băuturi alcoolice, a fost surprins în trafic conducând un autovehicul, de către agenții autorității publice.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii ce a format obiectul actului de inculpare și a solicitat judecarea sa în baza procedurii simplificate de recunoaștere a vinovăției, prevăzută de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.

Examinând R. procurorului în raport cu probele administrate în cauză, J. a reținut în fapt următoarele:

La data de (...), în jurul orei 0., în timp ce conducea autoturismul marca Dacia, cu numărul de înmatriculare (...), pe strada Ș. din Municipiul B. M., inculpatul I. D. C. a fost oprit pentru control de un echipaj al poliției rutiere.

Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 0.. Ulterior, inculpatul a fost condus la S. J. de U. ". C. O. din Municipiul B. M., unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Potrivit Buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 3. din (...) al Serviciului Medico-Legal J. Maramureș inculpatul I. C. D. a avut în sânge o îmbibație alcoolică de 1,20 g%o la prima probă recoltată la ora 0., respectiv 1,10 g%o la cea de-a doua probă recoltată la ora 0. (fila 5 dosar de urmărire penală).

În drept: Fapta inculpatului I. D. C., astfel cum a fost probată și recunoscută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002.

Vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii ce i-a fost reținută în sarcină a fost pusă în evidență prin administrarea următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de constatare a săvârșirii infracțiunii, Buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr. 3. din (...) al Serviciului Medico-Legal J. Maramureș, declarațiile martorilor T. B. A. și B. A. G., precum și propriile declarații detaliate ale inculpatului.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal respectiv: lipsa antecedentelor penale, pericolul social concret al faptei reflectat și în valoarea alcoolemiei testate, precum și atitudinea inculpatului în raport cu autoritățile judiciare, toate aceste aspecte determinând aplicarea unei pedepse pecuniare substanțiale, considerată suficientă și potrivită în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei și nevoile de apărare socială.

Fiind în culpă procesuală inculpatul a suportat cheltuielile judiciare avansate de stat în procesul penal.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termen legal P. de pelângă Judecătoria Baia Mare, solicitând admiterea recursului, cu consecința înlăturării circumstanțelor atenuante și condamnarea inculpatului la o pedeapsă care să reflecte gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Cu privire la circumstanța atenuantă prev. de art.74 lit.c Cod penal s-a arătat că aceasta se suprapune cu dispozițiile art.3201 Cod pr.pen., ceea ce înseamnă că s-a dat o dublă eficiență aceleiași împrejurări.

Într-adevăr inculpatul a recunoscut fapta comisă, dar s-a solicitat să se aibă în vedere că gradul ridicat de alcoolemie reflectă gradul ridicat de pericol social al faptei.

S-a considerat că instanța de fond a acordat o importanță disproporționată elementelor de fapt de natură a caracteriza favorabil persoana inculpatului, în detrimentul celor care relevă pericolul social concret ridicat al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.38514 Cod procedură penală curtea constată că recursul este fondat și îl va admite pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel se constată că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, susținută de probele administrate în cauză, stabilind în mod corect vinovăția inculpatului I. D. C. în comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibație alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. și ped. de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată, vinovăție de altfel recunoscută de inculpat, care a solicitat a fi judecat în procedura reglementată de art.3201

Cod procedură penală privind recunoașterea vinovăției.

La individualizarea judiciară a pedepsei însă instanța de fond a dat dovadă de o prea mare clemență față de inculpat, alegând pedeapsa alternativă a amenzii, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 lit.a și c Cod penal.

Este adevărat că inculpatul nu posedă antecedentelor penale și a avut conduita bună înainte de săvârșirea infracțiunii, reflectată inclusiv de cazierul auto aflat la fila 10 din dosarul de fond, astfel că se justifică reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art.74 lit.a Cod penal.

În ce privește art.74 lit.c Cod penal, se constată că inculpatul a avut un comportament sincer în fața instanței de fond, s-a prezentat în fața autorităților atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, inclusiv în fața instanței de recurs, astfel că de asemenea corect s-a reținut

și această circumstanță atenuată.

Cu toate acestea, reanalizând actele dosarului, curtea constată că nu se impune alegerea pedepsei alternative a amenzii, deoarece pedeapsa trebuie să reflecte nu doar datele referitoare la persoana inculpatului, ci și pe acelea care țin de gradul de pericol social al faptei.

Din acest ultim punct de vedere se constată că fapta inculpatului prezintă un grad de pericol social relativ ridicat, inculpatul prin nivelul de alcoolemie avut prezentând un risc potențial pentru ceilalți participanți la trafic, doar hazardul făcând ca acțiunea sa de conducere a autovehiculului având în sânge o alcoolemie peste limita legală să nu se soldeze cu pagube materiale și victime omenești.

În consecință, curtea consideră că pedeapsa de 5 luni închisoare, stabilită sub nivelul minimului special prevăzut de lege ca efect al reținerii prevederilor art.3201 Cod procedură penală și a circumstanțelor atenuante prev.de art.74 lit.a și c Cod penal este mai în măsură să conducă la atingerea scopului pedepsei astfel cum este acesta reglementat de art.52

Cod penal, realizând totodată un just echilibru între gravitatea faptei și pedeapsa aplicată.

Ca urmare, în baza art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală curtea va admite recursul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva sentinței penale nr.1373 din 20 iunie 2011 a J.ecătoriei B. M. pe care o va casa sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicateinculpatului I. D. C. și, rejudecând în aceste limite în baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.320/1 C.pr.pen., art.74 lit.a și c. C.pen. și art.76 lit.c C.pen., va condamna pe inculpatul I. D. C. ( fiul lui D. H. și E., născut la (...) în B. M., domiciliat în B. M., strada I. nr.4/8, jud. Maramureș), la pedeapsa de: 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei curtea apreciază că ținând seama de conduita inculpatului scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate și fiind întrunite cerințele art.81 Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate prin prezenta pe un termen de încercare de 2 ani și 5 luni, stabilit conform art.82 Cod penal.

În baza art.359 C.pr.pen. va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art.71 Cod penal va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii va suspenda și pedeapsa accesorie.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili suma de 200 lei ca onorariu pentru apărător din oficiu, sumă ce se va avansa din FMJ.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

În temeiul art.38515 pct.2 lit. d C.pr.pen. admite recursul declarat de

P. de pe lângă J. B.-M. împotriva sentinței penale nr.1373 din 20 iunie 2011 a J.ecătoriei B.-M. pe care o casează sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatului I. D. C. și, rejudecând în aceste limite:

În baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.320/1

C.pr.pen., art.74 lit.a și c. C.pen. și art.76 lit.c C.pen.,

Condamnă inculpatul I. D. C. ( fiul lui D. H. și E., născut la (...) în B. M., domiciliat în B. M., strada I. nr.4/8, jud. Maramureș), la pedeapsa de:

5 luni închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.

Conform art. 81,82 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate prin prezenta pe un termen de încercare de 2 ani și 5 luni.

În baza art.359 C.pr.pen. atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal. privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, suspendă și pedeapsa accesorie.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Stabilește suma de 200 lei ca onorariu pentru apărător din oficiu, sumă ce se va avansa din FMJ.

Cheltuielile judiciare avansate de stat cu prezentul recurs rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 3 octombrie 2011.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

G.

ANA C. M. Ș.

L. M.

M. B.

Red.L.M.

2 ex/(...)

J..fond:O.F.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1534/2011, Curtea de Apel Cluj