Încheierea penală nr. 1087/2011, Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR.(...)

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.1087/R/2011

Ședința publică din 23 iunie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. B. judecător

JUDECĂTORI: V. G.

D. P.

GREFIER: D. S.

Direcția de I. a I. de C. O. și T., S. T. C. reprezentat prin procuror: D. D.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații M. V. G., POP N. și A. C. F. împotriva încheierii penale nr.62/C din data de (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr.(...), având ca obeict prelungirea măsurii arestării preventive.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpații, aflați în Arestul

IPJ C., asistați de apărător ales, av.M. Dairatani, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătorul ales al inculpaților solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a studia câteva declarații din dosarul de urmărire penală. D. la dosar o cerere prin care solicită eliberarea unor copii din dosarul de urmărire penală.

Instanța încuviințează cererea de eliberare a unor copii din dosarul de urmărire penală, urmând să se ia cauza la a doua strigare.

La a doua strigare se prezintă inculpații, aflați în Arestul IPJ C., asistați de apărător ales, av.M. Dairatani, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.

Se constată că s-a depus la dosar de către apărătorul din oficiu al inculpatului Pop N., av.C. C., o cerere prin care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial pentru studierea dosarului.

Se prezintă și apărătorul din oficiu al inculpatuilui A. C., av.Borz B., care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial pentru studierea dosarului.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.

Apărătorul inculpaților solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se constate încetată de drept măsura arestării preventive a inculpaților în baza art.140 alin.1 lit.a rap.la art.159 alin.8 C.pr.pen. Prin încheierea penală nr.56/C/2011 a T.ui C. s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de DIICOT S. T. C., dispunându-se arestarea preventivă a inculpaților cu începere din 18 mai 2011 până la 15 iunie 2011 inclusiv. Prin încheierea nr.62/C/(...) a T.ui C. s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților, iar la data de

15 iunie 2011 aceștia au declarat recurs. Conform art.159 alin.8 C.pr.pen. recursul se soluționează înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate. Măsura arestării a expirat șa 15 iunie 2011,astfel că se impune a se constata încetat mandatul. D. la dosar decizia nr.25/2008 a ÎCCJ.

În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând, să se respingă propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de DIICOT S. T. C., cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpaților. H. instanței de fond nu este motivată. Față de probațiunea administrată în cauză, nu rezultă că inculpații ar fi comis infracțiunile care li se rețin în sarcină, deoarece persoanele care s-au prostituat nu au fost obligate să facă acest lucru, ci știau pentru ce se deplasează în afara țării. Se poate reține vinovăția eventual pentru infracțiunea de proxenetism, nicidecum pentru trafic de persoane. De asemenbea, nu există la dosar probe din care că rezulte că a existat o înțelegere prealabilă între inculpați pentru a comite infracțiunile reținute în sarcina lor. Martora M. C. a declarat că știa că merge în Olanda în vederea practicării prostituției. Aceasta s-a întors în țară pentru susținerea unor examene, după care a arătat că va pleca din nou în Olanda în același scop. Cât timp persoanele care au dat declarații au arătat că s-au dus de bunăvoie în afara țării pentru a practica prostituția, atunci nu se poate reține că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Conform Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să justifice prin ce se manifestă atingerea adusă ordinii publice. În subsidiar, s-ar putea lua măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, în condițiile în care martorii au fost audiați și nu se poate reține că inculpații ar încerca să influențeze buna desfășurare a procesului penal.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca nefondate și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. Cu privire la excepția invocată, arată că și în prezent inculpații se află sub puterea unui mandat de arestare preventivă. În cauză s-a pronunțat încheierea penală nr.62/(...) a T.ui C. prin care a fost prelungită măsura arestării preventive a inculpaților. P. instanțelor este că nu se poate discuta de expirarea măsurii arestării preventive dacă aceasta a fost prelungită de instanța de fond. Pe fondul cauzei, arată că sunt îndeplinite condițiile prev.de art.143 C.pr.pen. în sensul că există indicii că inculpații au săvârșit infracțiunile care li se rețin în sarcină. Aceste indicii nu trebuie să aibă forța juridică să ducă la condamnarea inculpaților, ci doar la bănuiala rezonabilă că aceștia au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați. Argumentele inculpaților se referă la fondul cauzei, motiv pentru care nu pot fi avute în vedere. De asemenea, sunt îndeplinite și condițiile prev.de art. 148 lit.d și f C.pr.pen. pentru inculpatul M., art.148 lit.b și f C.pr.pen. pentru inculpatul A. și art.148 lit.f C.pr.pen. pentru inculpatul P. R. la circumstanțele faptei, la modalitatea de săvârșire, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, lăsarea inculpaților în stare de libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Inculpatul M. V., având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, deoarece nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Inculpatul Pop N., având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate.

Inculpatul A. C., având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, deoarece nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

C U R T E A Prin încheierea penală nr.62/C din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr.(...), a fost admisă propunerea formulată de D. - S. T. C.

În temeiul art.159 C.pr.pen. s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților : O. T., fiul lui I. și R., născut la data de (...) în C.-N., jud. C., CNP 1., M. V.-G., fiul lui G.-V. și L.-M., născut la data de (...) în C.-N., jud. C., CNP 1., Pop N., fiul lui G. și Ana, născut la data de (...) în C.-N., jud. C., CNP 1.,

- cu o durată de 30 de zile, începând cu data de 16 iunie 2011 și până la data de 15 iulie 2011; A. C.-F., fiul lui F. și N., născut la data de (...) în C.-N., jud. C., CNP 1., cu o durată de 17 zile, începând cu data de 29 iunie 2011 și până la data de 15 iulie 2011.

Conform art.189 C.pr.pen. s-a stabilit în favoarea Baroului C. suma de

50 lei reprezentând onorariul avocațial parțial din oficiu (cuvenit av. Chilea M.- Irina), care s-a avansat din F.M.J.

Potrivit art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive (în care se include și onorariul avocațial din oficiu) au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța ceastă soluție instanța a reținut că prin încheierea penală nr.53/C/(...) a T.ui C., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului O.

T., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, trafic de persoane, prev. și ped. de art.12 alin.1, alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., trafic de minori, prev. de art.13 alin.1, alin.2, alin.3 rap. la art.12 alin.2 lit.a din Legea nr.678/2011 și proxenetism, prev. de art.329 alin.1, alin.2 teza 1, C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. și art.33 lit.a C.pen, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de (...) și până la data de (...). Totodată, încheierea penală nr.56/C/(...) a T.ui C., s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților M. V.-G., cercetat pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, trafic de persoane, prev. și ped. de art.12 alin.1, alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. și proxenetism, prev. de art.329 alin.1, alin.2 teza 1 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., și art.33 lit.a C.pen. și Pop N., cercetat pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, trafic de persoane prev. și ped. de art.12 alin.1, alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., trafic de minori prev. de art.13 alin.1, alin.2, alin.3 rap. la art.12 alin.2 lit.a din Legea nr.678/2011 și proxenetism, prev. de art.329 alin.1, alin.2 teza 1, C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. și art.33 lit.a C.pen., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de (...) și până la data de (...). De asemenea, prin încheierea penală nr.60/C/(...) a T.ui C., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A. C.-F., cercetat pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.7 alin.1 și 3 din Legea nr.39/2003, trafic de persoane, prev. și ped. de art.12 alin.1, alin.2 lit.a din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. și proxenetism, prev. de art.329 alin.1, alin.2 teza 1 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., și art.33 lit.a C.pen., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de (...) și până la data de (...).

În sarcina inculpaților s-a reținut, în esență, că pe parcursul anilor

2009-2010, au constituit împreună cu învinuiții B. R.-D., B. I., C. I., S. P.-D., L. S.-A. și A. S.-M. un grup infracțional organizat, sprijinit și de învinuitul G.

A.-F., care avea ca scop racolarea, transportarea și găzduirea victimelor H. C.-I., G. E., H. N., M. C.-A., D. L., K. R.-C., F. M.-Reka, L.i P.-M., A. A.-C., K. R., M. C.-A., C. N., V. L.-A., precum și minorelor S. M.-M. și A. R.-T. în vederea exploatării prin obligarea la practicarea prostituției în Austria, Olanda, Spania, Franța, majoritatea sumelor de bani provenite din aceste activități fiind însușite de membrii grupului; numitele H. C. I., H. N., A. A. C., S. M. M. și K. R. au fost supuse de către membrii grupului unor violențe, în vederea practicării prostituției.

Instanța a constatat că, în cauză, sunt întrunite condițiile legale pentru prelungirea măsurii arestării preventive față de toți cei patru inculpați, întrucât temeiurile care au determinat arestarea inițială a acestora subzistă și impun în continuare privarea lor de libertate.

Astfel, în primul rând, declarațiile martorilor audiați în cauză, declarațiile părților vătămate, declarațiile învinuiților, procesele-verbale de recunoaștere după planșă foto, extrasele atestând transferurile bancare, procesele-verbale de investigații, perchezițiile domiciliare și auto, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și declarațiile inculpaților, relevă indicii temeinice cu privire la faptul că cei patru inculpați sus-menționați se fac vinovați de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina lor.

În al doilea rând, în ceea ce-l privește pe inculpatul M. V.-G., subzistă temeiul de arestare prevăzut de art.148 lit.d C.pr.pen., întrucât, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar, acesta a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat în prezentul dosar, în timp ce era cercetat, în stare de libertate, în dosarul nr.5816/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. A. temei de arestare subzistă și față de inculpatul A. C.-F., deoarece acesta a săvârșit prezentele infracțiuni în timp ce era condamnat în primă instanță pentru infracțiuni informatice, la data de (...), în dosarul nr.(...) al Judecătoriei C.-N.

În al treilea rând, în ceea ce-l privește pe inculpatul A. C.-F. subzistă și temeiul de arestare prev. de art.148 lit.b C.pr.pen., întrucât din probele aflate la dosar rezultă că inculpatul M. V.-G. a aflat despre plângerea formulată de către partea vătămată A. A.-C., informându-1 cu privire la acest lucru pe învinuitul B. R.-D., pe care l-a avertizat că împotriva lui se desfășoară o anchetă. A., la rândul său, l-a avertizat pe inculpatul A. C.-F. A. din urmă le-a contactat pe martorele H. N. și M. C.-A., cărora le-a solicitat să dea declarații mincinoase prin care să nege implicarea lui în exploatarea activității de prostituție a tinerelor aflate în Olanda. La data de 25 mai 2011, ambele tinere au fost audiate, în calitate de martor, dând declarații mincinoase cu privire la aceleași aspecte, respectiv modul în care au ajuns în Olanda, persoanele cu care au intrat în contact acolo, încercând să diminueze participarea inculpatului A. C.-F. la comiterea faptelor reținute în sarcina lui. Audiat fiind, inculpatul a dat declarații asemănătoare cu cele date de martore, fapt din care rezultă că acesta s-a înțeles cu ele cu privire la elementele pe care urmau să le declare. La data de 27 mai 2011, martora M. C.-A., din propria inițiativă a revenit asupra declarațiilor mincinoase pe care și le-a retras, arătând că inițial a mințit pentru a-l favoriza pe inculpat. De asemenea, din declarația martorei C. A.-C. rezultă că în cursul lunii mai 2011, inculpatul A. C.-F. a sunat- o de mai multe ori pe martora M. C.-A. cerându-i inițial să declare că „nu au plecat împreună"; și „să nu îi bage la înaintare". Ulterior, inculpatul a revenit cu un telefon spunându-i martorei să declare totuși că a fost și el în Olanda, întrucât mai multe persoane au declarat deja acest lucru. Totodată, și martora H. N. și-a retractat înparte declarațiile date în calitate de martor cu ocazia punerii ei sub învinuire pentru infracțiunile de mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului.

În al patrulea rând, în ceea ce privește condițiile prevăzute la lit.f a articolului 148 C.pr.pen., toți cei patru inculpații sunt acuzați că au comis infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, astfel încât cerința cuprinsă în teza I a textului de lege sus-menționat este îndeplinită. Referitor la probele certe din care rezultă pericolul social concret pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaților, acesta rezultă mai întâi din gravitatea deosebită a faptelor imputate, din modul și mijloacele de săvârșire a acestora și din împrejurările în care faptele au fost comise, acțiunile inculpaților afectând grav libertatea și integritatea corporală a părților vătămate, precum și ordinea juridică. La aprecierea pericolului concret trebuie avut în vedere faptul că inculpații fac parte dintr-un grup infracțional care și-a desfășurat activitatea timp de mai mulți ani, pe teritoriul mai multor țări, perioadă în care au racolat mai multe tinere, dintre care unele minore, pe care le- au comercializat ca pe niște mărfuri, în unicul scop de a obține, pentru ei sau pentru ceilalți membrii ai grupului, mijloace de trai. P. pentru ordinea publică este conturat și de faptul că opinia publică este informată aproape zilnic despre activități de acest gen desfășurate de diverse persoane, proliferarea fenomenului infracțional de această natură fiind fără precedent și implicând consecințe de nebănuit pentru psihicul persoanelor ce cad victime ale unor asemenea infracțiuni, ca și pentru climatul familial din care provin acestea. N.area unor măsuri ferme în cazuri de acest fel, în care viitorul ori chiar însăși viața unor persoane tinere, lipsite de experiență de relaționare, sunt distruse sau puse în grav pericol, ar putea induce cetățenilor onești neîncrederea în ordinea juridică, în protecția oferită cetățenilor de legile naționale și în necesitatea respectării legii.

În sfârșit, este de precizat faptul că, din motive obiective, datorită complexității cauzei, urmărirea penală nu a putut fi finalizată până la momentul expirării duratei arestării preventive dispuse inițial față de inculpați, urmând a se proceda în continuare la transcrierea tuturor convorbirilor relevante în cauză și întocmirea proceselor-verbale aferente, analiza bunurilor ridicate la perchezițiile domiciliare și a datelor obținute în urma perchezițiilor informatice, audierea tuturor martorilor identificați, finalizarea investigațiilor financiare privind transferurile sumelor de bani dintre suspecți și persoanele exploatate, revenirea cu adrese către organele de poliție din Olanda, Austria și Spania în vederea comunicării datelor solicitate, citarea în vederea audierii a tuturor suspecților, prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului.

În consecință, propunerea D. - S. T. C. a fost admisă, iar în temeiul art.159 C.pr.pen. s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților O. T., M. V.-G. și Pop N. cu o durată de 30 de zile, începând cu data de 16 iunie 2011 și până la data de 15 iulie 2011, respectiv a inculpatului

A. C.-F. cu o durată de 17 zile, începând cu data de 29 iunie 2011 și până la data de 15 iulie 2011.

Conform art.189 C.pr.pen. s-a stabilit în favoarea Baroului C. suma de

50 lei reprezentând onorariul avocațial parțial din oficiu (cuvenit av. Chilea M.- Irina), care s-a avansat din F.M.J.

Potrivit art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive (în care se include și onorariul avocațial din oficiu) au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații M. V. G., POP N., A. C. F. prin care au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza să se constate încetată de drept măsura arestării preventive potrivit art.140 alin.1 lit.a raportat la art.159 alin.8 C.p.p. cu motivarea că prin încheierea penală nr.56/2011 a T.ui C. s-a admis propunerea de arestare preventivă a inculpaților începând cu data de 18 mai

2011 și până la 15 iunie 2011.

Prin încheierea nr.62 din 14 iunie 2011 a T.ui C. s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, iar la data de 15 iunie 2011 inculpații au promovat recurs, care potrivit art.159 alin.8 C.p.p. se soluționează anterior expirării măsurii arestării preventive, însă aceasta a expirat la data de 15 iunie

2011, sens în care se impune constatarea încetării de drept potrivit deciziei nr.25 din 2008 a Înaltei Curți de C. și J.

În subsidiar inculpații au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza să se dispună respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpaților.

În motivele de recurs inculpații prin apărătorul ales al acestora au arătat că hotărârea instanței de fond nu este motivată, iar față de probațiunea administrată în cauză , nu rezultă că inculpații ar fi comis infracțiunile care li se rețin în sarcină, deoarece persoanele care s-au prostituat nu au fost obligate la această activitate, ci cunoșteau pentru ce se deplasează înafara țării.

Se poate susține o eventuală vinovăție a inculpaților pentru infracțiunea de proxenetism, însă nu pentru trafic de persoane.

De asemenea nu există la dosar probe din care să rezulte că a existat o înțelegere prealabilă între inculpați pentru a comite infracțiunile reținute în sarcina acestora.

Martora M. C. a arătat că știa că se deplasează în Olanda în vederea practicării prostituției. Aceasta s-a întors în țară pentru susținerea unor examene, după care a plecat din nou în Olanda pentru același scop.

Având în vedere că persoanele care au fost audiate au arătat că au plecat de bună voie în afara țării pentru practicarea prostituției, sens în care nu se poate reține că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Într-un alt petit subsidiar inculpații au solicitat să se ia față de aceștia măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea .

Verificând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate deinculpați și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:

Excepția ridicată de inculpați prin apărătorul ales al acestora, referitoare la faptul că măsura arestării preventive a încetat de drept la data de 15 iunie

2011, anterior soluționării recursului promovat de aceștia împotriva încheierii pronunțate de instanța de fond, este neîntemeiată.

Prin încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză s-a admis propunerea formulată de DIICOT - S. T. C. și în consecință s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpații O. T., M. V. G. și POP N., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16 iunie 2011 și până la data de 15 iulie 2011, iar față de inculpatul A. C. F. pentru o perioadă de 17 zile începând cu data de 29 iunie 2011 și până la data de 15 iulie 2011.

Anterior, prin încheierea penală nr.53 din 18 mai 2011 a T.ui C. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților O. T., M. V. G. și POP N. pe operioadă de 29 zile începând cu data de 18 mai 2011 și până la data de 15 iunie 2011.

Corespunde adevărului că potrivit art.159 alin.8 C.p.p. recursul se soluționează înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate, însă potrivit art.159 alin.9 C.p.p. recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive, nu este suspensiv de executare, de unde rezultă că dispozițiile art.159 alin.8 C.p.p. sunt de recomandare.

Încheierea pronunțată de instanța de fond își produce efecte de la momentul în care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, iar nesoluționarea recursului anterior expirării măsurii arestării preventive, nu conduce la încetarea de drept a acestei măsuri.

Instanța de fond a reținut în mod întemeiat că prin încheierea nr.53 din

18 mai 2011 a T.ui C. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, reținându-se în sarcina acestora că au racolat, transportat și găzduit pe victimele H. C., G. E., H. N., M. C. A., D. L., K. R. C., F. M., L. P., A. A., K. R., M. C., C. N. și V. L., precum și pe minorele S. M. și A. R. în vederea practicării prostituției în Austria, Olanda, Spania și Franța, însușindu-și în mare parte sumele obținute din această activitate de către părțile vătămate.

În cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.143 și art.148 lit.f

C.p.p. , respectiv sunt indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunile pentru care sunt cercetați , în acest sens sunt declarațiile părților vătămate ale martorilor audiați în cauză, declarațiile învinuiților, extrasele atestând transferurile bancare, procesele verbale de investigații, de percheziții domiciliare și auto, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice și declarațiile inculpaților.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile presupus a fi comise de inculpați este închisoarea mai mare de 4 ani, iar aceștia prezintă pericol concret pentru ordinea publică prin natura deosebit de gravă a faptelor de care sunt învinuiți, de modalitatea de comitere a presupuselor fapte, de numărul mare al persoanelor vătămate, precum și efectul acestor infracțiuni de constrângere a libertății persoanei în desfășurarea unei anumite activități, împotriva voinței acesteia.

Față de inculpatul M. V. sunt întrunite și condițiile prev. de art.148 lit.d C.p.p. , întrucât acesta potrivit fișei de cazier judiciar a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat în prezenta cauză în timp ce era cercetat în stare de libertate în dosarul nr.5816/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Cluj-Napoca.

A. temei juridic subzistă și față de inculpatul A. C., deoarece acesta a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat după ce a fost condamnat în primă instanță pentru infracțiuni informatice la data de (...) în dosarul nr.21.(...) al Judecătoriei C.-N.

Față de inculpatul A. C. există și temeiurile prev. de art.148 lit.b C.p.p., întrucât din probele de la urmărire penală rezultă că inculpatul M. V. a aflat despre plângerea formulată de partea vătămată A. A., informându-l pe învinuitul B. R. cu privire la acest fapt pe care l-a avertizat că împotriva sa se desfășoară o anchetă. A. din urmă l-a avertizat pe inculpatul A. C., care la rândul său le-a contactat pe martorele H. N. și M. C., cărora le-a solicitat să dea declarații mincinoase prin care să nege implicarea inculpatului în exploatarea activității de prostituție a părților vătămate aflate în Olanda.

Urmărirea penală nu este finalizată în cauză, urmând să fie transcrise toate convorbirile telefonice efectuate de inculpați, întocmirea procesului verbal în acest sens, analizarea bunurilor ridicate la perchezițiile domiciliare și a datelor rezultate în urma perchezițiilor informatice, audierea tuturor martorilor identificați , finalizarea investigațiilor privind transferul sumelor de bani între persoanele implicate, comunicarea de către organele de poliție din Olanda, Austria și Spania a datelor solicitate referitoare la activitatea inculpaților în aceste țări, precum și audierea tuturor suspecților de comitere a infracțiunilor alături de inculpați.

Având în vedere că urmărirea penală nu a fost finalizată și că în cauză temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent , pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art.38515 pct.1 lit.b C.p.p. recursurile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr.62/14 iunie 2011 a T.ui C. urmează să fie respinse, ca nefondate.

Susținerile inculpaților prin apărătorul ales al acestora referitoare la probele administrate în cauză până la această dată , nu pot fi analizate în această fază a procesului, de recurs la încheierii de prelungire a măsurii arestării preventive.

Asupra probelor administrate în cauză urmează să se pronunțe instanța de fond după finalizarea cercetării judecătorești, dacă inculpații vor fi trimiși în judecată pentru infracțiunile presupus a fi comise de aceștia.

Nici solicitarea inculpaților referitoare la înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate, nu este întemeiată, raportat la activitatea infracțională presupus a fi comisă de inculpați, modalitatea de comitere a infracțiunilor, numărul persoanelor implicate, a urmărilor produse, precum și a faptului că inculpații au comis prezentele infracțiuni în perioada cercetării în stare de libertate pentru alte infracțiuni sau după o condamnare pentru alte fapte.

În baza art.189 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de

A. C. suma de 150 lei reprezentând onorariu provizoriu pentru apărătorul din oficiu (3 x 50 lei), care va fi suportat din FMJ.

Potrivit art.192 alin.2 C.p.p. inculpații urmează să plătească statului suma de câte 150 lei, din care suma de câte 50 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații M. V. G., POP N., A. C. F., aflați in Arestul IPJ C. împotriva încheierii penale nr. 62 din 14 iunie 2011 a T.ui C.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 150 (3x50 lei) lei onorarii pentru apărătorii din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpați să plătească în favoarea statului suma de câte 150 lei cheltuieli judiciare, din care câte 50 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 23 iunie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. B. V. G. D. P.

GREFIER D. S.

Red.V.G./S.M.D.

6 ex./27.06.211

Jud.fond. M. L.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 1087/2011, Curtea de Apel Cluj