Decizia penală nr. 1551/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 1551/R/2011
Ședința publică din data de 5 octombrie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : C. I., judecător JUDECĂTORI : A. D. L.
: I. M. GREFIER : M. V.-G.
P. de pe lângă Curte de A. C., reprezentat prin
PROCUROR - ANEM. CIREAP
S-a luat spre examinare recursul declarat de către P. de pe lângă
Judecătoria Zalău împotriva sentinței penale nr. 208 din 18 mai 2011 pronunțată în dosar nr. (...) a Judecătoriei Z., privind pe inculpatul B. T. trimi în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul B. T., av. T. M. T. din cadrul Baroului de avocați C. cu delegație avocațială la dosar, lipsă fiind inculpatul.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul M.ui P. susține recursul formulat de P. de pe lângă
Judecătoria Zalău împotriva sentinței penale nr. 208/ 2011 a Judecătoriei Z. ca fiind netemeinică raportat la greșita reținere în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit.a și c Cod penal și a dispozițiilor art. 76 lit.e Cod penal în condițiile în care inculpatul a ales procedura simplificată a judecării cauzei și a beneficiat de dispozițiile art. 3201 alin. 7 Cod pr.pen. și a aplicării pedepsei amenzii penale în cuantum de 2.000 lei. Prima instanță a făcut o greșită individualizare judiciară a pedepsei și a aplicat inculpatului o pedeapsă inaptă pentru îndeplinirea funcțiilor pedepsei atât în ce privește prevenția specială cât și prevenția generală. Inculpatul a comis infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală. La prima recoltare a probelor biologice s-a stabilit că acesta are o îmbibație alcoolică de 0,95 g/l alcool pur în sânge și 0,80 g/l la a doua probă, însă chiar în aceste condiții în care alcoolemia se situează la limita inferioară ce constituie infracțiune, apreciază că pedeapsa aplicată de prima instanță este excesiv de blândă având în vedere că până și contravenția la regimul circulației pe drumurile publice este mai drastic sancționată decât săvârșirea unei infracțiuni. În concluzie, solicită în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d Cod pr. pen. admiterea recursului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Zalău, casarea sentinței penale nr. 208/ 2011 a Judecătoriei Z. în ceea ce privește netemeinicia pedepsei aplicate și, rejudecând cauza, chiar dacă se vor menține circumstanțele atenuante, să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendare condiționată conform art. 81 Cod penal. Cheltuielile judiciare avansate de stat, să rămână în sarcina acestuia. Apărătorul inculpatului B. T., av. T. M. T. solicită în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod pr.pen. respingerea ca nefondat a recursului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Zalău și menținerea sentinței penale nr. 208/ 2011 a Judecătoriei Z. ca fiind legală și temeinică. Apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată raportat la circumstanțele reale ale cauzei și circumstanțele personale ale inculpatului. În acest sens solicită să se aibă în vedere că inculpatul a avut atitudine sinceră și de regret, motiv pentru care a înțeles să uzeze de judecarea cauzei în procedura simplificată, prev. de art. 3201 Cod pr.pen., nu posedă antecedente penale, a manifestat o conduită corectă în familie și societate, beneficiază de susținerile soției, copiilor și a colegilor de muncă așa cum rezultă și din referatul de evaluare. C U R T E A : Prin sentința penală nr. 208 din data de 18 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Zalău, în baza art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare,cu aplic. art. 3201 al. 7 C.p.p. și art. 74 al. 1 lit. a) , c) și al. 2 C.p., art. 76 al.1 lit.e C.p., a fost condamnat inculpatul B. T., fiul lui A. și Ana, născut la data de (...) în localitatea C., jud.S., fără antecedente penale, domiciliat în Z., str. Sărmaș,nr.14,bl. S28, sc.A, ap. 8, jud.S., CNP 1., la pedeapsa de: 2.000 lei (două mii lei) amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumuri publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, amenda penală executându-se conform prevederilor art.425 Cod procedură penală. S-a atras atenția inculpatului cu privire la prevederile art. 631 C.p.. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Balog Roberth, avansați din fondurile M.ui de Justiție către Baroul de A. S. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prinrechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Zalău din data de (...) din dosar nr. 3062/P/2010, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului B. T. pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art.87 alin.1 din O.U.G.nr.195/2002 republicată. Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței la data de (...) sub nr. (...). În fapt, în actul de sesizare a instanței s-a reținut că în după-amiaza zilei de (...), în jurul orei 16.00, B. T. a consumat cantitatea de 100 ml coniac, fără aport alimentar. În jurul orei 1830 s-a urcat în autoturismul cunr. (...), pe care l-a condus de la domiciliul său spre zona A., fiind oprit pe str. T. V. de către un echipaj de poliție. Învinuitul a fost testat cu aparatul etilotest la ora 1845, rezultând o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool în aerul expirat (f.12). A fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice, acestea fiind recoltate la orele 1910 și 2010 (f.14-15). În urma efectuării analizelor toxicologice s-a stabilit că învinuitul a avut o alcoolemie de 0,95 g/l alcool pur în sânge la prima probă, respectiv 0,80 g/l alcool pur în sânge la a doua probă (f.17). În susținerea stării de fapt reținută în sarcina inculpatului s-au indicat următoarele mijloace de probă:procesul-verbal de constatare a infracțiunii (f.6); declarațiile învinuitului B. T. (f.9,10-11); declarațiile martorului H. A. (f.18,19); declarațiile martorului D. A.-V. (f.22-23, 24); rezultatul alcooltestului (f.13); cerere de analiză (f.10); proces-verbal de prelevare (f.14); buletin de examinare clinică însoțitor al prelevării probelor biologice (f.15); buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1411/IX/a/593,594 din (...) (f.17); fișă cazier judiciar (f.8); proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (f.20). La termenul de judecată din (...), inculpatului i s-au adus la cunoștință prevederile art.3201 C.p.p. și consecințele care decurg din alegerea procedurii simplificate, B. T. declarând că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței, nu formulează cereri privind administrarea de probe și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește (f. 30). Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale, instanța de fond a reținut că declarațiile date de inculpat pe parcursul urmăririi penale și confirmate în fața instanței (f.9,10-11,30) se coroborează cu celelalte probe administrate în legătură cu săvârșirea faptei reținută în sarcina sa, respectiv cu: procesul-verbal de constatare (f.6), cu rezultatele buletinului de analiză toxicologică alcoolemie (f.17), cu buletinul de examinare clinică (f.15), cu imprimata alcotest (f.13), cu declarațiile martorului H. A. (f.18,19), cu declarațiile martorului D. A.-V. (f.22-23, 24), astfel că situația de fapt și vinovăția inculpatului sunt pe deplin dovedite: în data de (...), în jurul orei 16,00, inculpatul a consumat, potrivit propriei declarații, aproximativ 100 ml cognac, fără aport alimentar, iar în jurul orei 18,30 a urcat la volanul autoturismului marca „Seat";, cu nr. de înmatriculare (...), conducându-l în municipiul Z., pe str. T. V. fiind oprit de un echipaj al Poliției Rutiere. B. T. a acceptat testarea cu aparat alcoltest, alcoolemia sa în aerul expirat fiind de 0,46 mg/l la ora 1. (f.12). Ulterior, inculpatului i s-a solicitat să se supună recoltării de probe biologice, acesta acceptând să se deplaseze în acest scop la S. J. S. Conform buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr.1411/IX/a/593,595 din (...) întocmit de S. J. de M. L. S., inculpatul a prezentat în sânge o alcoolemie de 0,95 g/l la ora 1. și de 0,80 g/l la ora 20,10 (f.17).În cursul urmăriri penale, inculpatul a recunoscut cele reținute în sarcina sa. În drept, fapta inculpatului B. T., care, la data de (...), a condus un autoturism pe drumuri publice de pe raza municipiului Z.,inculpatul având o îmbibație alcoolică în sânge de peste 0,80 g %o alcool pur în sânge (0,95 g %0 la prima probă și 0,80 g %0 la cea de-a doua probă), s-a reținu că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibațiealcoolică peste limita legală, prevăzută de art.87 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată. Din analiza fișei de cazier a inculpatului a rezultat că acesta nu a mai suferit condamnări anterioare, fiind la prima confruntare cu legea penală. Reținând vinovăția inculpatului, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, faptă prevăzută de art.87 alin.1 din O.U.G.nr. 195/2002 republicată. La individualizarea pedepsei și proporționalizarea acesteia, instanța a aut în vedere disp.art.72 alin.1 și art.52 Cod penal. În conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. G. de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art.181 alin.2 Cod penal, avându-se în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă și cea care s-ar fi putut produce, precum și persoana și conduita inculpatului. Raportat la aceste criterii, instanța de fond a apreciat că fapta inculpatului prezintă pericol social ridicat, date fiind nivelul alcoolemiei, dar și consecințele care s-ar fi putut produce ca urmare a faptei sale, cu atât mai mult cu cât a condus autoturismul pe o stradă intens circulată a municipiului Z. Instanța a avut totodată în vedere circumstanțele privitoare la conduita și persoana infractorului, care este în vârstă de 45 de ani, nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine sinceră pe parcursul urmăririi penale. Potrivit referatului de evaluare întocmit de S. de P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, inculpatul se află la prima experiență a cercetării penale, dar acest comportament nu îl caracterizează, manifestându-se în mod excepțional în cadrul conduitei sale generale, pe care a avut-o până la vârsta pe care o are în prezent. B. T. este o persoană apreciată în vecinătate, în familie și la locul de muncă, având un caracter pozitiv, cu interes pentru muncă, cu toleranță și respect pentru cei din jur, dedicat familiei. Inculpatul are un nivel de pregătire mediu, a lucrat 20 de ani la C. E.-T. Z., până la data efectuării restructurării de personal.În anul 2003 a fost disponibilizat, după care aproximativ 4 ani a desfășurat diverse activități lucrative, fără contract de muncă: activități de taximetrie, șofer la diferite societăți comerciale, munci agricole în străinătate. De peste 3 ani este angajatul SC Unicarm, pe post de lucrător comercial. În această unitate a dovedit seriozitate în desfășurarea atribuțiilor de serviciu și s-a aflat în bune relații cu colegii, aspect important în situația în care, prin natura postului, se impun frecvente deplasări cu aceștia în exteriorul județului, la diferite puncte de lucru similare. Pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, se folosea frecvent de calitatea de conducător auto, fiind un atu în cadrul echipei de lucru; în prezent, ca urmare a infracțiunii comise, îi este suspendat permisul auto și este necesară substituirea lui de către colegi. Cu excepția acestui fapt, infracțiunea nu i-a creat alte neplăceri în plan profesional și nu i-a afectat imaginea pozitivă, fiind apreciat ca un bun angajat pe sectorul său. În privința consumului de alcool, firma are o politică restrictivă , care nu a fost încălcată niciodată de inculpat S-a apreciat că B. T. prezintă predispoziții personale și de mediu reduse de a manifesta comportamente ilicite; astfel, s-a considerat că principalele resurse interneale acestuia în procesul de reintegrare socială sunt motivația sa de a evita neplăcerile și de a-și păstra o imagine socială bună, caracterul său pozitiv, conștientizarea pericolului pe care îl prezintă un astfel de comportament pentru cei din jur. În susținerea deciziei sale de a avea o conduită prosocială, inculpatul beneficiază de susținerea soției, a copiilor, a colegilor de muncă și a altor membri din familia extinsă. (f.27-28). Față de cele mai sus expuse, instanța a apreciat că în cauză există împrejurări enumerate exemplificativ în art.74 al. 1 și 2 Cod penal, respectiv lipsa antecedentelor penale, atitudinea inculpatului de recunoaștere și de regret față de infracțiunea comisă, alcoolemia care nu a depășit cu mult limita admisă de lege, instanța reținându-le ca și circumstanțe atenuante și reducând pedeapsa principală sub minimul special. Potrivit prevederilor art. 3201 al. 7 C.p.p., în caz de recunoaștere a faptei reținute în actul de sesizare și solicitare ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul închisorii. Instanța a avut în vedere aceste prevederi, apreciind însă că, raportat la circumstanțele reale și personale ale cauzei, limitele de pedeapsă stabilite de lege în condițiile art.320 1 alin. 7 C.p.p, în favoarea lui B. T. se impune reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.a), c) și al 2 Cod penal și, dând eficiență dispozițiilor art.76 alin.1 lit.e) Cod penal, a aplicat inculpatului o pedeapsă cu amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumuri publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.. În ceea ce privește cuantumul pedepsei amenzii, instanța de fond a apreciat că aplicarea unei pedepse cu amenda în valoare de 2000 lei va fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.631 Cod penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită, în ipoteza sustragerii cu rea- credință de la executarea amenzii. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Balog Roberth, avansată din fondurile M.ui de Justiție către Baroul de A. S. Împotriva acestei sentințe, P. DE PE L. JUDECĂTORIA ZALĂU a declarat recurs în termen legal solicitând casarea parțială a sentinței atacate pe care a apreciat-o ca fiind netemeinică raportat la greșita reținere în favoareainculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit.a și c Cod penal și a dispozițiilor art. 76 lit.e Cod penal în condițiile în care inculpatul a ales procedura simplificată a judecării cauzei și a beneficiat de dispozițiile art. 3201 alin. 7 Cod pr.pen. și a aplicării pedepsei amenzii penale în cuantum de 2.000 lei. S-a mai arătat că prima instanță a făcut o greșită individualizare judiciară a pedepsei și a aplicat inculpatului o pedeapsă inaptă pentru îndeplinirea funcțiilor pedepsei atât în ce privește prevenția specială cât și prevenția generală. S-a solicitat deci admiterea recursului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Zalău, casarea sentinței penale nr. 208/ 2011 a Judecătoriei Z. în ceea ce privește netemeinicia pedepsei aplicate și, rejudecând cauza, chiar dacă se vor menține circumstanțele atenuante, să se dispună condamnareainculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendare condiționată conform art. 81 Cod penal. Analizând recursul declarat prin prisma actelor de la dosar, a motivelorinvocate și a dispozițiilor legale în materie Curtea apreciază că acesta estefondat. În fața primei instanțe judecata s-a derulat în procedura prevăzută de art. 3. C., astfel încât prima instanță a procedat practic doar la individualizarea judiciară a pedepsei, în astfel de circumstanțe cercetarea judecătorească nemaiavând loc. În acord însă cu cele susținute de P., Curtea apreciază că în mod greșit nu s-a avut în vedere de către prima instanță în procesul de individualizare valoarea alcoolemiei cu care a fost depistat inculpatul precum și ora tronsonul de circulație pe care l-a parcurs, aspecte care trebuie avute în vedere pentru a fi respectate toate criteriile prevăzute de art. 72 C. și art. 52 C. În aceste condiții, Curtea apreciază că sancționarea inculpatului doar cu o amendă penală, în condițiile în care acest gen de infracțiuni sunt extrem de frecvente iar uneori se soldează cu consecințe tragice în trafic nu corespunde scopului preventiv al pedepsei, încurajând proliferarea acestui comportament infracțional. Chiar dacă prima instanță a arătat pe larg toate aspectele pozitive care țin de persoana inculpatului, așa cum acestea au fost reliefate de referatul de evaluare, trebuia să le aibă în vedere eventual doar la reținerea de circumstanțe atenuante și nu la felul pedepsei aplicate inculpatului, pedeapsa amenzii fiind, așa cum s-a arătat, total neadecvată. În consecință, Curtea va admite recursul declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA ZALĂU împotriva sentinței penale nr. 208 din 18 mai 2011 a Judecătoriei Z. pe care o va casa în parte cu privire la felul pedepsei aplicate inculpatului B. T. Rejudecând, va dispune condamnarea inculpatului B. T. în baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod de procedură penală, și cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a și c și art. 76 lit. e Cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare. În acord cu instanța de fond, Curtea apreciază că, raportat la persoana inculpatului, la valoarea alcoolemiei (foarte apropiată de cea care ar fi atras doar o sancțiune contravențională), având în vedere și celelalte criterii prevăzute de art. 72 Cod penal, se pot reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante facultative. În temeiul art. 81 Cod penal se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, prevăzut de art. 82 Cod penal, constatându-se că sunt îndeplinite în cauză toate criteriile prevăzute de art. 81 C. și apreciind că reeducarea inculpatului se poate realiza și fără executarea efectivă a pedepsei. Se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind cazurile de revocare a suspendării condiționate. Se va face aplicarea art. 64 lit. a teza a II-a și art. 71 alin. 5 Cod penal. Vor fi menținute restul dispozițiilor hotărârii atacate. Se va stabili onorariu în favoarea apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei ce se va avansa din FMJ. Potrivit art. 192 alin. 3 C. cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul P. vor rămâne în sarcina acestuia. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : În baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.pr.penală admite recursul declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA ZALĂU împotriva sentinței penale nr. 208 din 18 mai 2011 a Judecătoriei Z., pe care o casează cu privire la felul pedepsei aplicate inculpatului B. T. Rejudecând, condamnă pe inculpatul B. T. în baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 3201 alin. 7 Cod de procedură penală, art. 74 alin. 1 lit. a și c și art. 76 lit. e Cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare. În temeiul art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, prevăzut de art. 82 Cod penal. Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal. Face aplicarea art. 64 lit. a teza a II-a și art. 71 alin. 5 Cod penal. Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate. Stabilește onorariu în favoarea apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei ce se va avansa din FMJ. Cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul P. rămân în sarcina acestuia. Decizia este definitivă. Pronunțată în ședința publică din 5 octombrie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, C. I. A. D. L. I. M. GREFIER, M. V.-G. Red.A.D.L. Dact.H.C./ 3 ex./(...) Jud.fond: Țăran D.Brăduța;
← Decizia penală nr. 1045/2011, Curtea de Apel Cluj | Încheierea penală nr. 1320/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|