Decizia penală nr. 1767/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/a4
DECIZIA PENALĂ NR.1767/R/2011
Ședința publică din 03 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. G. judecător JUDECĂTORI: D. P.
M. B. GREFIER: D. S.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Î., D. de I. a I. de C. O. și T., S. T.
C., reprezentat prin procuror: D. D.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul L. P. I. împotriva Încheierii penale din 27 octombrie 2011 a T.ui B.-N., pronunțată în dosar nr.(...), având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător din oficiu, av.C. Cuibuș, din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, inculpatul arată că-și menține recursul și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, să se dispună revocarea arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea sa de libertate. S-a împlinit termenul rezonabil, inculpatul fiind arestat de peste 1 an de zile, iar temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă și nici nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a recurentului. Acesta a recunoscut comiterea faptei, a fost sincer, a colaborat cu organele de anchetă, au fost audiați aproape toți martorii, iar celelalte persoane cercetate în dosar au fost deja puse în libertate. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpată ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii atacate. Temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă în continuare și impun privarea de libertate a inculpatului. A., sunt îndeplinite condițiile prev.de art.143 și 148 lit.f C.pr.pen., în sensul că există la dosar probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracțiuni este mai mare de 4 ani închisoare și lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică. Aceste fapte provoacă un impact negativ major în rândul membrilor colectivității, inculpatul și-a câștigat existența prin sumele de bani obținute de pe urma activității infracționale și există riscul ca în libertate săcomită din nou infracțiuni de acest gen pentru a-și asigura mijloacele de subzistență și să influențeze aflarea adevărului prin influențarea părților vătămate.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate, deoarece nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
C U R T E A : Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului constată că Tribunalul Bistrița Năsăud prin încheierea penală din 27 octombrie 2011, conform art. 300/2 Cod procedură penalăraportat la art. 1. Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul L. P. I., fiul lui I. și M., născut la data de (...) în L., domiciliat în sat L., comuna L., nr. 14, jud. B.-N., cetățenie română, necăsătorit, CNP 1. ca fiind legală și temeinică, întrucât temeiurile care au stat la baza luării acesteia subzistă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin Rechizitoriul nr.51/D/P/2010 al DIICOT-Biroul T. B. N., a fost trimis înjudecată în stare de arest preventiv inculpatul L. P. I., pentru comiterea infracțiunilor prev.de: art. 13 al. 1 din L. 678/2001 cu aplic.art.41 al. 2 C.pen. (descrisă la punctul V); art. 329 a l. 1 C.pen., cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen. ( descrisă la punctul V); art.
198 al. 1 C. pen. (descrisă la punctul V), toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen, cumotivarea că acesta se face vinovat de comiterea infracțiunilor arătate, prin Î. penalănr. 41/CC/(...) a T.ui B. N., dispunându-se arestarea sa preventivă pe o perioadă de
29 de zile, respectiv până la data de 27 august 2010, orele 17,30, măsura arestăriipreventive luată fiind prelungită succesiv de instanță.
La luarea măsurii arestării preventive s-a reținut că prin O. din (...) s-a dispus reținerea pentru o durată de 24 de ore, iar apoi s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpatul L. P. I., cercetat sub aspectul infracțiunii de trafic de minori prev.de art.13 al.1 din L. 678/2001, modificată prin L. nr. 2., cu aplic. art. 41, al. 2 C. pen., întrucât acesta, în cursul lunii martie a anului 2010 inculpatul L. P. I. le-a recrutat pe părțile vătămate minore F. M. G. și K. M. S., în scopul exploatării prin practicarea prostituției, iar de atunci și până în luna iulie 2010 le-a găzduit lalocuința lui din L., în scopul anterior arătat. În această perioadă, la diferite intervalede timp, inculpatul le transporta personal pe minore fie cu trenul fie cu taxiul, sauasigura transportul acestora cu taxiul până în mun. B., în scopul practicării de către acestea a prostituției, pe drumul de centură, în zona Rombat. După ce racolau clienți și întrețineau cu ei relații sexuale, minorele încasau de la aceștia sumele de bani, din care o parte le predau inculpatului. U. inculpatul se ocupa personal de găsirea clienților cu care minorele întrețineau relații sexuale, inculpatul încasând sumele de bani convenite cu acei clienți, proveniți din zona Lechinței.
Prin hotărârile judecătorești prin care s-a dispus luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpat s-a apreciat că sunt incidente disp. art.
143 C.pr.pen. și art. 148 lit. f Cod procedură penală, întrucât faptele reținute însarcina sa sunt pedepsite cu închisoarea între 5 și 15 ani și interzicerea unor drepturi, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică,întrucât în aprecierea pericolului pentru ordinea publică nu se poate face abstracțiede gravitatea faptelor reținute în sarcina sa și de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni și de posibilitatea săvârșirii unor fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți autori ai unor astfel de infracțiuni.
Totodată, s-a mai arătat că în condițiile în care din probele dosarului rezultăcă inculpatul își asigura principalele surse de existență din practicarea prostituției de către minorele pe care le trafica, există riscul real ca acesta să continue săvârșirea de infracțiuni de același gen dacă ar fi lăsat în libertate. S-a apreciat de asemenea, că măsura arestării este justificată și de împrejurarea că infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul nu sunt clar stabilite, fiind nevoie de administrarea unui material probator complex, din care să rezulte fără echivoc implicarea sa în activitatea infracțională care face obiectul dosarului nr. 51D/P/2010 și corecta încadrare juridică a faptelor pentru care este cercetat, în acest context fiind necesar a fi împiedicată orice posibilitate a inculpatului de a zădărnici aflarea adevărului prin influențarea declarațiilor părților vătămate și ale martorilor, cu atât mai mult cu cât acesta nu recunoaște săvârșirea infracțiunilor pentru care sunt cercetați sau le recunosc doar în parte.
S-a apreciat de asemenea că există probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat și că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Sub acest din urmă aspect s-a relevat că existența pericolului public rezultă din pericolul social al faptelor comise, din reacția publicului la comiterea unor asemenea fapte, din posibilitatea săvârșirii unor infracțiuni similare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare din partea autorităților judiciare față de cei bănuiți autori ai unor astfel de fapte.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că motivele care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă, existând probe și indicii temeinice de natură să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este trimis în judecată, fiind astfel întrunite condițiile prev. de disp. art. 143 Cod procedură penală.
Inculpatul se găsește și în situația reglementată de art. 148 lit. f Cod procedurăpenală, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este trimis în judecată fiind închisoarea mai mare de 4 ani, existând probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, relevat de aspectele reținute prin hotărârile judecătorești prin care s-a luat, respectiv prelungit măsura arestării preventive, apreciindu-se în acest context și în condițiile în care nu s-au învederat motive temeinice pentru înlocuirea măsurii preventive existente (așa cum este cerința disp.art.139 al.1 Cod procedură penală), că luarea unei măsuri mai puțin restrictive, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, ar impieta asupra actului de justiție Aspectele relevate de inculpat, în sensul că pericolul social s-a diminuatprin trecerea timpului sunt neîntemeiate, reacția societății raportat la fapte de natura celor pentru care este trimis în judecată fiind constant de dezaprobare a acestora și de solicitare a unei atitudini și intervenții ferme din partea autorităților, astfel că s-a apreciat că luarea unei măsuri preventive mai puțin restrictive, de genul celei a obligării de a nu părăsi țara ar impieta asupra actului de justiție.
De asemenea, susținerea sa că a recunoscut faptele comise, a fost sincer, a colaborat cu organele de urmărire penală precum și cu instanța de judecată, priveșteaspecte ce pot fi examinate doar cu ocazia soluționării fondului cauzei, și nu în acestcadru procesual.
S-a apreciat de asemenea că nu este împlinit termenul rezonabil al soluționării cauzei, raportat la obiectul dedus judecății și la complexitatea acesteia (cercetareajudecătorească fiind în desfășurare, la prezentul termen de judecată fiind audiați 13 martori, iar pentru următorul termen de judecată fiind citate încă 14 persoane spre afi audiate, din care 5 sunt martori propuși de inculpat), Curtea E. a Drepturilor Omului precizând, în cauzele Wemhoff împotriva Germaniei, B. împotriva Austriei, T. împotriva Austriei (opinie confirmată mai apoi în mai multe hotărâri împotriva Italiei), că, în această materie, trebuie ținut seama de complexitatea cazului - dacă e adevărat că un acuzat reținut are dreptul la examinarea mai rapidă a cazului său, aceasta nu trebuie să prejudicieze eforturile magistraților de a lămuri toate aspectelede fapt, de a furniza atât apărării cât și acuzării ocazia de a prezenta mijloacele de probă și explicațiile pe care le consideră necesare și de a se pronunța doar după ce au reflectat îndelung asupra existenței infracțiunii și a pedepsei.
Pentru aceste considerente, conform art. 300/2 Cod procedură penală raportat la art. 1. Cod procedură penală a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpatul L. P. I. ca fiind legală și temeinică, întrucât temeiurile care au stat la baza luării acesteia subzistă.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpatul L. P. I. solicitând casarea acesteia și rejudecând, să se dispună revocarea arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea sa de libertate.
Apărătorul inculpatului a apreciat că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea vizată de art.145 C.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Prin încheierea penală nr.41 din 30 iulie 2010 a T.ui B.-N. s-a dispus arestarea preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 13 alin. 1 din L. nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (descrisă la pct. V), art. 329 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (descrisă la pct. V), art. 198 alin. 1 Cod penal (descrisă la pct. V), toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal respectiv trafic de minori, proxenetism și raport sexual cu o minoră.
Dosarul a fost înregistrat la T. B.-N. sub nr.(...), iar instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive prin prisma disp.art.3001 C.
Cu această ocazie, s-a constatat de către T. B.-N. că luarea măsurii arestării preventive s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art.136 rap.la art.143 C.și că în privința recurentului este incident cazul de arestare prev.de art.148 lit. f C.
Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis faptele, probele și indiciile temeinice rezultă din declarațiile martorilor J. E., P. V.,
A. C., P. L., I. I., B. A., L. M., L. I., B. I., C. C., L. A., C. A., L. O.
Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.(cazul
Fox, Campbell și Hartley vs UK).
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din activitatea infracțională desfășurată de acesta.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a
Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al C.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune"; măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
Potrivit disp.art.3001 alin.3 C., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive. În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate. În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv șinu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs. Susținerea curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile comise de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451. În speța de față, menținerea măsurii arestării preventive a recurentului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor. Prin prisma acestor împrejurări, curtea apreciază că lăsarea recurentului în libertate în acest moment procesual ar putea influența cercetarea judecătorească. Conform hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză, s-a dovedit că persistența în timp a motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unor infracțiuni, este o condiție pentru menținerea detenției. Dincolo de aspectul factual, existența motivelor plauzibile de a bănui că recurentul ar fi comis faptele, impune în sensul art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția europeana, ca acestea să poată fi, în mod rezonabil, încadrate într-unul din textele Codului penal sau legi speciale, care incriminează anumite tipuri de comportament, ceea ce s-a și realizat în prezentul dosar, infracțiunile imputate recurentului fiind prevăzute în legea specială 678/2001 și în Codul penal. În speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că faptele pentru care este cercetat recurentul, constituiau infracțiuni la momentul în care s-au produs, și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000). Prin prisma legislației CEDO s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării recurentului a fost acela de a-l prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din CEDO, verificându-se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005). Contrar celor susținute de recurent prin apărătorul său și personal, în cauză, sunt îndeplinite condițiile cerute de art.143, 146 și 148 lit. f C., T. B.-N. apreciind corect asupra necesității menținerii stării de arest a acestuia. Condiția pericolului public, solicitată de lege există și ea pentru inculpat, acest pericol rezultând, din gravitatea faptelor de care recurentul este învinuit. Potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Prima condiție este îndeplinită întrucât infracțiunile de trafic de persoane se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare. Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar. Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a recurentului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că liber fiind ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, precum și de persoana și conduita inculpatului, care în mod constant a negat comiterea faptelor. Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale. Curtea E. a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp. De asemenea, obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de Curtea E. în interpretarea art.5 paragraf 3 din Convenția E. a Drepturilor Omului. De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială. Așa fiind, cererea inculpatului vizând revocarea arestului preventiv întemeiată pe lipsa probelor și indiciilor care să justifice privarea de libertate a acestuia, va fi respinsă ca nefondată. Judecătorul fondului prin analiza elementelor și a subzistenței temeiurilor arestării preventive, care s-a arătat că impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, implicit s-a pronunțat asupra ineficienței unor alte măsuri preventive. Curtea, la acest moment procesual apreciază ca inoportună înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, întrucât cercetarea judecătorească nu a fost finalizată, existând pericolul influențării martorilor ce nu au fost încă ascultați nemijlocit de către tribunal ( cauza Scundeanu și Jiga contra României). Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 C., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză. Așa fiind, recursul inculpatului apare ca nefondat și se va respinge conform art.38515 pct.1 lit.b C. Se va stabili în favoarea Baroului de A. C.- suma de 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției., conform art. 189 Cod procedură penală. Va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial, conform art. 192 alin 2 Cod procedură penală. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul L. P. I., deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f.nr. din 27 octombrie 2011 a T.ui B. N.. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 3 noiembrie 2011 . PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER V. G. D. P. M. B. D. S. Red.P.D./M.N 4 ex.- 4 nov.2011 Jud. fond- A. G.
| ← Decizia penală nr. 1824/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 2025/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
