Decizia penală nr. 158/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.158/A/2011
Ședința publică din 26 septembrie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : L. M. - judecător JUDECĂTORI : ANA C.
G. : M. B.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin
P. - V. T.
S-au luat spre examinare apelurile declarate de către P. de pe lângă Tribunalul Maramureș și inculpatul P. M., împotriva sentinței penale nr.283/2011, pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui M., inculpatul fiind trimis în judecată prin R. P. de pe lângă Tribunalul Maramureș pentru săvârșirea infracțiunii tentativă la omor deosebit de grav, prev.și ped.de art. 20 C.penal rap.la art.174 alin.1, art.176 alin.1 lit.e C.penal.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 septembrie 2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.283 din data de 13 mai 2011 a T.ui M. s-a respins cererea inculpatului P. M. de a se schimba încadrarea juridică a faptei din tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav prev.de art. 20
C.pen. rap.la art. 174 alin.1, 176 alin.1 lit.e C.pen. în infracțiunea de vătămare corporală prev.de art. 181 alin.1 C.pen. sau de vătămare corporală gravă prev.de art. 182 alin.2 C.pen.
A fost condamnat inculpatul P. M., fiul lui M. și H., născut la 24 noiembrie 1981 în comuna P. de sub M., jud.M., studii are 8 clase, divorțat, are doi copii minori, agricultor, fără antecedente penale, CNP 1., dom.în comuna P. de sub M., nr.130, jud.M., arestat preventiv, aflat la P. la: 9 ani închisoare cu interzicerea pe 3 ani a drepturilor prev.de art. 64 lit.a,b C.pen. pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat și omor deosebit de grav prev.de art. 20 C.pen. rap.la art. 175 alin.1 lit.a,c,i, 176 alin.1 lit.e C.pen. după schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav prev.de art. 20 C.pen. rap.la art.174 alin.1, 176 alin.1 lit.e C.pen., conf.art. 334 C.pr.pen.
Cu consecințele prev.de art. 71, 64 lit.a,b C.pen.
În baza art. 350 C.pr.pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C.pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și a arestului preventiv (18 iunie 2010 la zi).
În baza art. 14 C.pr.pen. și a art. 998 C.civil, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile P. A. (în prezent B. A.), dom.în comuna
P. de sub M., nr. 130, jud.M. cu reședința în comuna P. de sub M., str. Cvașnița, nr. 725, jud.M. suma de 20.000 lei - desp.pt.daune morale.
A fost obligat inculpatul să plătească S.ui J. de A. M. suma de
781,95 lei cu dobânda legală aferentă calculată de la data rămânerii definitive a sentinței până la plata integrală a debitului - cheltuielile de asistență medicală ale părții civile P. A.
A fost obligat inculpatul să plătească S.ui V. de S. suma de 200,37 lei cu dobânda legală aferentă calculată de la data rămânerii definitive a sentinței și până la plata integrală a debitului - chelt.de spitalizare ale aceleiași părți civile.
A fost obligat inculpatul la plata către S. J. de U. „.-tin O. B. M. a sumei de 2.766,15 lei cu dobânda legală calculată de la aceeași dată (cea a rămânerii definitive a sentinței) până la plata în totalitate a debitului cu același titlu.
În temeiul art. 118 lit.b C.pen., s-a dispus confiscarea în favoarea statului de la inculpat următoarele bunuri: o cagulă improvizată tricotată de culoare neagră marca „Adidas";, o pereche de mănuși tricotate de culoare neagră și un cuțit marca „Hong Li"; cu lama din oțel înregistrate la poz. nr. 4. în registrul de corpuri delicte al acestei instanțe. Dispune restituirea în favoarea inculpatului a unei perechi de pantaloni de culoare bej marca „Solaris";, a unei perechi de cizme de cauciuc de culoare neagră având mărimea nr. 43, a unui hanorac din fâș marca";Capricio"; de culoare neagră-violet-roz și a unui tricou de culoare neagră marca";Nelle"; având mărimea 46, înregistrate la aceeași poziție în același registru. Dispune restituirea către partea civilă P. A. a unui batic cu motive florale pe fond vișiniu înregistrat la aceeași poziție în registrul menționat.
În baza art. 191 alin.1 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.765 lei - cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență că prin rechizitoriul întocmit la 7 iulie 2010 în dosarul nr.
179/P/2010 de P. de pe lângă Tribunalul Maramureș s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P. M. pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav prev.de art. 20 C.pen. rap.la art. 174 alin.1, 176 alin.1 lit.e C.penal.
S-a reținut, în esență, faptul că în data de 6 iunie 2010 inculpatul a încercat să suprime viața părții vătămate P. A. (soția sa) care era însărcinată (sarcina a avut o vechime de 38 de săptămâni), aplicându-i lovituri cu pumnii și picioarele, cauzându-i leziuni corporale vindecabile în
25-30 de zile de îngrijiri medicale care i-au pus în pericol viața și care au dus la decesul fătului.
Inculpatul a recunoscut doar parțial fapta.
Partea vătămată P. A. s-a constituit parte civilă cu suma de 40.000 lei - despăgubiri pentru daune morale.
Din actele de la dosar au rezultat următoarele:
Părțile au fost căsătorite din anul 2007, căsătoria lor fiind desfăcută prin sentința civilă nr. 1007 din 21 aprilie 2010 a Judecătoriei V. de S.
(rămasă definitivă și irevocabilă la data de 2 iulie 2010 prin neapelare - f.44-47 dosar urmărire penală și f.91 dosar tribunal). Din această căsătorie au rezultat doi copii minori, la data de 6 iunie 2010 partea civilă P. A. fiind din nou însărcinată, sarcina având o vechime de 38 de săptămâni.
Pe fondul unei stări conflictuale existente între cele două părți, în data de 6 iunie 2010 inculpatul P. M. s-a deplasat în pădurea din comuna P. de sub M. situată la locul numit „. după ce, în prealabil, și-a pus o cagulă improvizată și o pereche de mănuși și și-a luat cu el și un cuțit. Aici inculpatul i-a aplicat părții civile P. A. mai multe lovituri cu mâinile și picioarele la nivelul mâinii stângi, a abdomenului și a picioarelor, i-a introdus pământ în gură și a aruncat-o în pârâul aflat în acea zonă, partea civilă reușind să scape și să se deplaseze apoi la locuința mătușii sale - martora H. T. de unde a fost transportată la S. V. de S. și apoi la S. J. de
U. „. O. B. M.
Potrivit rapoartelor de expertiză medico-legală nr. 613/2010 și
643/2010 întocmite de S. B. M., partea civilă P. A. a prezentat echimoze tegumentare extinse, a avut o sarcină de 38 de săptămâni cu făt ce s-a născut mort din cauza traumatismului abdominal suferit de aceasta, leziunile i-au pus părții civile în pericol viața și au necesitat pentru vindecare 25-30 de zile de îngrijiri medicale (f.27-30, 34-35 dosar urmărire penală).
Cererea inculpatului de a se înlătura declarațiile părții civile cu motivarea că aceasta suferă de anumite afecțiuni psihice se va respinge, acestea coroborându-se cu celelalte probe de la dosar (depozițiile martorelor H. T., B. M., procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de percheziție domiciliară, rapoartele de expertiză medico-legală, iar martorii C. I. și M. I. nu au fost în măsură să relateze aspecte legate de acest incident).
Apărarea formulată de inculpat în sensul că partea civilă i-a adresat injurii și a exercitat acte de agresiune fizică înainte de a exercita asupra acesteia, la rândul său, acte de agresiune nu poate fi primită, nefiind probată. Prin urmare, nu se poate reține în favoarea sa circumstanța atenuantă a scuzei provocării. Dimpotrivă, s-a dovedit faptul că inculpatul a comis fapta cu premeditare, pregătindu-și în acest sens o cagulă, mănuși (pe care le-a și folosit) și înarmându-se cu un cuțit. Chiar dacă inculpatul a contestat faptul că a avut asupra sa primele două obiecte menționate, această împrejurare rezultă din declarațiile părții civile, ale martorelor H. T. și B. M. și din procesul-verbal de percheziție domiciliară
(potrivit căruia la domiciliul acestuia s-a găsit într-o anexă o sacoșă în care s-au aflat, pe lângă alte obiecte de îmbrăcăminte și înscrisuri, un batic cu urme de noroi, o cagulă improvizată tricotată, mănuși, un cuțit - f.56, 57 dosar urmărire penală).
Fapta inculpatului P. M. constituie tentativă la infracțiunea de omor calificat și omor deosebit de grav prev.de art. 20 C.pen. rap.la art. 175 alin.1 lit.a,c,i, 176 alin.1 lit.e C.pen., tribunalul urmând să schimbe încadrarea juridică a acesteia din tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav prev.de art. 20 C.pen. rap.la art. 174 alin.1, 176 alin.1 lit.e C.pen. Instanța a reținut incidența și a prev.art. 175 alin.1 lit.a C.pen. întrucât, în raport de actele de pregătire efectuate de inculpat (pregătirea unei cagule, a unor mănuși și înarmarea cu un cuțit), acesta a comis fapta cu premeditare. Sunt aplicabile și prev.art. 175 alin.1 lit.c C.pen. întrucât la data comiterii faptei (6 iunie 2010) sentința de divorț nu a fost încă definitivă (ea a devenit definitivă, dar și irevocabilă doar la data de 2 iulie
2010) astfel că părțile au avut la acea dată calitatea de soți. De asemenea, tribunalul a reținut aplicabilitatea și a prev.art. 175 alin.1 lit.i C.pen. având în vedere că fapta s-a comis într-un loc public - în pădure (martora B. M. a precizat faptul că deși nu știe în proprietatea cui se află, orice persoană poate să treacă prin locul respectiv pentru că este un drumforestier; deci tribunalul consideră că acesta este un loc întotdeauna accesibil publicului).
Cererea inculpatului de a se schimba încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de vătămare corporală prev.de art. 181 alin.1 C.pen. sau de vătămare corporală gravă prev.de art. 182 alin.2 C.pen. se va respinge având în vedere faptul că acesta i-a aplicat părții civile multiple lovituri cu pumnii și picioarele inclusiv în zone vitale (abdomen cu atât mai mult cu cât știa că aceasta este însărcinată), acestea au fost intense (pentru că au dus la decesul fătului și i-au pus în pericol părții civile viața) și a aruncat- o și în pârâu - elemente specifice intenției de a-i suprima viața.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului tribunalul a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei (dat de modalitatea de comitere a ei - cu premeditare, asupra soției însărcinate, într-un loc public, prin aplicarea de multiple lovituri inclusiv în abdomenul părții civile) și al acestuia (nu a recunoscut decât parțial săvârșirea faptei, nu are antecedente penale).
Inculpatului i se vor interzice pe o perioadă de 3 ani drepturile prev.de art. 64 lit.a,b C.pen. întrucât, în raport de gravitatea faptei comise, acesta nu este în măsură să facă aprecieri cu privire la modul în care se alege organul legiuitor și celelalte organe de stat care se aleg prin vot. De asemenea, ocuparea funcțiilor la care se referă art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen. este incompatibilă cu conduita reprobabilă a acestuia. Nu se impune a i se interzice și drepturile prev.de art. 64 lit.c C.pen. întrucât inculpatul nu s-a folosit de vreo funcție, profesie, activitate pentru a comite fapta și nici cele prev.de art. 64 lit.d C.pen. întrucât acesta a urmărit să suprime viața părții civile și nu în mod direct pe cea a fătului.
În raport de gravitatea faptei comise și în raport de pedeapsa aplicată, aceasta se va executa în regim de detenție, respectiv în condițiile prev.de art. 71, 64 lit.a,b C.pen. (aplicarea acestor texte legale se justifică, nu și cele ale art. 71, 64 lit.c,d C.pen. pentru aceleași motive pentru care acestuia i s-au aplicat și prev.art. 64 lit.a,b C.pen., nu și cele ale art. 64 lit.c,d C.pen.).
În temeiul art. 350 C.pr.pen., se va menține starea de arest preventiv a inculpatului, iar, în baza art. 88 C.pen., se va deduce din pedeapsă perioada reținerii și a arestului preventiv (18 iunie 2010 la zi).
Având în vedere suferințele fizice și psihice la care a fost supusă partea civilă P. A. urmare a faptei comise de inculpat (inclusiv urmare a decesului fătului), acesteia i se cuvin despăgubiri pentru daune morale în sumă de 20.000 lei.
Inculpatul va fi obligat să achite S.ui J. de A. M. suma de 781,95 lei cu dobânda legală aferentă calculată de la data rămânerii definitive a sentinței până la plata integrală a debitului reprezentând cheltuielile de asistență medicală ale părții civile P. A. De asemenea, inculpatul va fi obligat la plata către S. V. de S. a sumei de 200,37 lei cu dobânda legală calculată în același mod reprezentând cheltuielile de spitalizare ale aceleiași părți. Inculpatul va achita S.ui J. de U. „. O. B. M. suma de
2.766,15 lei cu dobânda legală calculată în aceeași modalitate cu același titlu ( acestea s-au constituit părți civile cu aceste sume - f. 64, 51, 55 dosar tribunal).
În baza art. 118 lit.b C.pen., se vor confisca de la inculpat în favoarea statului o cagulă, o pereche de mănuși (folosite la comiterea faptei) și un cuțit (cu care acesta s-a înarmat în acest sens). I se vor restitui inculpatului următoarele obiecte de îmbrăcăminte: o pereche depantaloni, o pereche de cizme, un hanorac și un tricou și i se va restitui părții civile P. A. un batic (toate aceste bunuri sunt individualizate în dispozitivul sentinței).
În temeiul art. 191 alin.1 C.pr.pen., inculpatul va fi obligat la plata către stat a sumei de 1.765 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care suma de 1.200 lei reprezintă cheltuielile de urmărire penală, 100 lei - onorariul avocatului numit din oficiu în faza de judecată, 135 lei - contravaloarea expertizei psihiatrice.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel în termen legal P. de pelângă Tribunalul Maramureș și inculpatul P. M.
P. de pe lângă Tribunalul Maramureș a solicitat admiterea apelului
și majorarea pedepsei aplicate inculpatului P. M., arătând că instanța de fond nu a ținut seama la individualizarea pedepsei de gravitatea faptei, care decurge din faptul că inculpatul s-a pregătit pentru săvârșirea acesteia, a folosit o cagulă pentru a nu fi recunoscut, a așteptat-o pe partea vătămată într-un loc izolat, unde i-a aplicat lovituri puternice în toate zonele corpului, în special în abdomen, iar când starea părții vătămate s-a agravat a aruncat-o în apa pârâului din apropiere.
Pedeapsa trebuia să reflecte și consecința gravă a faptei inculpatului constând în uciderea fătului intrauterin, prin care s-a pus în primejdie viața părții vătămate.
Inculpatul nu a avut nicio justificare pentru a o agresa pe partea vătămată, mai mult nici nu a negat faptul că fătul era rezultatul relațiilor sale de coabitare cu partea vătămată.
Inculpatul P. M., prin apărător ales, a solicitat admiterea apelului, recalificarea faptei în vătămare corporală gravă prev.de art.182 alin.2 Cod penal sau provocarea ilegală a avortului prev.de art.185 alin.2 Cod penal, cu consecința diminuării cuantumului pedepsei, arătând că insistă în solicitarea de schimbare a încadrării juridice.
S-a arătat că ținând seama de diferența dintre constituția fizică a inculpatului (atletică, în plină putere, circa 90 de kg.) și cea a părții vătămate (slabă, având circa 50 kg.), inculpatul putea să ucidă partea vătămată, dar a lăsat-o să plece, fiind incidente prevederile art.22 Cod penal referitoare la desistare.
În ședința publică din data de19 septembrie 2011 inculpatul a depus la dosarul cauzei o cerere de restituire a telefonului mobil marca Nokia 1200, arătând că acest telefon a fost ridicat de organele de urmărire penală în dosar nr.179/P/2010, dar acesta nu este produsul infracțiunii și nu a fost folosit la săvârșirea infracțiunii.
A mai precizat inculpatul că telefonul mobil se află la P. de pe lângă
Tribunalul Maramureș.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarulcauzei, conform prevederilor art.378 Cod procedură penală, curtea constată că apelul P. de pe lângă Tribunalul Maramureș este fondat și va fi admis, iar apelul inculpatului nu este fondat, urmând a fi respins, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, analiza obiectivă a probelor administrate relevă justețea soluției instanței de fond sub aspectul existenței faptei și a vinovăției inculpatului P. M. în comiterea acesteia, vinovăție parțial recunoscută de inculpat, punând însă în evidență caracterul neadecvat al cuantumului pedepsei aplicate.
A rezultat din ansamblul probator că în data de 6 iunie 2010 inculpatul a încercat să suprime viața părții vătămate P. A., care era încăsoția sa, hotărârea de divorț fiind irevocabilă la data de 2 iulie 2010, și care era însărcinată în săptămâna 38, aplicându-i lovituri cu pumnii și picioarele, cauzându-i leziuni corporale vindecabile în 25-30 de zile de îngrijiri medicale, care i-au pus în pericol viața și care au dus la decesul fătului.
Potrivit art.52 C.penal pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni trebuie privită în sens larg, respectiv descurajarea și a altor persoane în săvârșirea de noi infracțiuni și nu doar a inculpatului.
Ori un astfel de scop - prevenția generală în săvârșirea de noi infracțiuni - nu poate fi atins dacă pentru fapte deosebit de grave îndreptate împotriva vieții persoanelor s-ar aplica pedepse care să nu aibă caracter disuasiv.
Raportat la caracterul imprevizibil al comportamentului uman, riscul repetării unor fapte similare este crescut dacă pentru fapte de o extremă gravitate și violență sancțiunea aplicată ar fi una modică.
În cazul concret se impune reconsiderarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului P. M. curtea constatând că actele de violență comise de inculpat denotă ferocitate și sadism, un mod inuman, ieșit din comun de săvârșire a faptei, care potrivit, articolelor apărute în mass-media, a fost de natură să provoace un puternic sentiment de indignare în conștiința opiniei publice, astfel că pentru a se asigura justul echilibru dintre gravitatea faptei și pedeapsa aplicată urmează a se majora cuantumul pedepsei aplicate inculpatului de la 9 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a, b Cod penal, l a 1 2 an i ș i 6 lun i
înch iso are ș i 3 an i in terz icere a drep tur ilor prev.de ar t.64 l it. a, b Cod pen al .
Curtea a procedat la reindividualizarea pedepsei în limitele reduse la jumătate ale pedepsei închisorii, având în vedere că P. nu a solicitat pedeapsa alternativă, care în cazul concret este detențiunea pe viață, sancționată în caz de tentativă în limite de la 10 la 25 de ani închisoare, conform art.21 alin.2 Cod penal.
Nu poate fi primită solicitarea inculpatului apelant P. M. de schimbare a încadrării juridice din tentativa la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav în infracțiunea de vătămare gravă prev.de art.182 alin.2 Cod penal sau provocarea ilegală a avortului prev.de art.185 alin.2 Cod penal, întrucât probele administrate în cauză au conturat intenția inculpatului de a suprima viața părții vătămate și nu de a cauza o vătămare însemnată integrității ei corporale și nici de a-i cauza avortul.
Inculpatul a pregătit comiterea faptei prin pregătirea unei cagule, a unor mănuși și înarmarea cu un cuțit, aspecte dovedite prin procesul- verbal de percheziție domiciliară din care reiese că la domiciliul inculpatului s-a găsit într-o anexă o sacoșă în care s-au aflat, pe lângă alte obiecte de îmbrăcăminte și înscrisuri, un batic cu urme de noroi, o cagulă improvizată tricotată, mănuși, un cuțit - f.56, 57 dosar urmărire penală.
Inculpatul P. M. a aplicat părții vătămate P. A. multiple lovituri cu pumnii și picioarele în zone vitale, inclusiv în abdomen, deși știa că aceasta este însărcinată, loviturile au avut o intensitate deosebită, conducând la decesul fătului și punând în pericol viața părții vătămate, a aruncat-o în pârâu, plecând din acel loc doar când a văzut că parteavătămată nu se mai mișca - elemente specifice intenției de a-i suprima viața.
Din raportul de expertiză medico legală de la f.27-30 dosar u.p reiese că partea vătămată P. A. a prezentat la data de 6 iunie 2010 multiple leziuni de părți moi, cu contuzii, echimoze și excoriații de părți moi, făt mort. Examenul obiectiv din (...)b a evidențiat echimoze violacee, tumefiate, cu fluctuență la palpare, pe brațul și antebrațul stâng, pe ¾ din suprafața abdomenului, pe ambele fese în totalitate, pe fața anterioară coapsa dreaptă în 1/3 superioară și medie, pe fața posterioară coapsă, dreaptă pe toată suprafața ei, pe fața posterior externă coapsa stângă în
1/3 superioară și medie, echimozele având dimensiuni de 1.-30-20 centimetri.
În declarațiile date în fața instanței inculpatul a arătat (f.72, 275) că nu are nicio explicație cu privire la faptul că fosta sa soție a ajuns la spital și că fătul a decedat, că el nu a lovit-o într-atât încât să ajungă la spital, că i-a dat doar două palme și a lovit-o în picior de 2-3 ori.
Ceea ce caracterizează infracțiunea de provocare ilegală a avortului fără consimțământul femeii însărcinate prev.de art.185 alin.2 Cod penal, este intenția de a întrerupe cursul sarcinii, care se poate realiza prin orice mijloace, inclusiv violența.
Ori inculpatul nu a recunoscut că a aplicat lovituri părții vătămate în zona abdominală cu intenția de a cauza pierderea sarcinii, iar declarația sa este contrazisă de celelalte probe administrate în cauză - declarația părții vătămate, a martorilor, raportul de expertiză medico-legală - care au conturat starea de fapt reținută în mod corect de instanța de fond, în sensul că inculpatul a premeditat suprimarea vieții soției sale gravide.
Nu poate fi reținută nici incidența prevederilor art.22 Cod penal referitoare la desistare, deoarece inculpatul nu pus capăt de bună voie acțiunilor sale agresive, ci a încetat să agreseze partea vătămată după ce aceasta, căzută fiind în râu, a încetat să se mai miște, inculpatul plecând de la fața locului deoarece a crezut că partea vătămată este moartă.
Pentru considerentele prezentate, curtea urmează ca în baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală să admită apelul declarat de către P. de pe lângă Tribunalul Maramureș împotriva sentinței penale nr.283/(...) a T.ui M. pe care o va desființa în parte, cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului.
Pronunțând o nouă hotărâre, în limitele de mai sus, va majora cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P. M., fiul lui M. și H., născut la (...) în P. de sub M., județul M., CNP 1., cetățean român, studii 8 clase, divorțat, 2 copii minori, fără antecedente penale, domiciliat în P. de sub M., nr.130, jud.M., aflat în Penitenciarul Gherla, pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav prev. de art.20 Cod penal rap.la art.175 alin.1 lit.a,c și i, art.176 alin.1 lit.e Cod penal de la pedeapsa de 9 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a, b Cod penal, la pedeapsa de 12 ani și 6 luni închisoare și 3 an i interzicerea drept urilor prev.de art.64 lit.a, b Cod penal.
În baza art.383 alin.11, art.350 Cod procedură penală se va menține starea de arest a inculpatului P. M., acesta fiind în prezent deținut în baza unei hotărâri de condamnare, care chiar dacă nu este definitivă întrunește exigențele art.5 pct.1 lit.a din CEDO.
Totodată se va deduce din pedeapsa aplicată perioada detenției preventive începând cu data de 18 iunie 2010 la zi.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
În baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, pentru motivele mai sus arătate, curtea va respinge ca nefondat apelul inculpatului P. M., cu datele de mai sus, împotriva aceleiași sentințe.
Referitor la solicitarea inculpatului apelant P. M. de restituire a telefonului mobil marca Nokia 1200, curtea reține că acest telefon nu figurează nici printre obiectele ridicate de la inculpat cu ocazia percheziției domiciliare (f.56-57dosar u.p), nici printre obiectele enumerate în procesul verbal din 7 iulie 20101 al P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, conținând mijloace de probă și corpuri delicte (f.2 dosar fond).
În consecință curtea urmează a respinge cererea inculpatului P. M. de restituire a unui telefon mobil marca Nokia 1200, întrucât acest bun nu figurează printre cele ridcate de organele judiciare.
În măsura în care inculpatul deține alte date din care să rezulte că telefonul se află la P. de pe lângă Tribunalul Maramureș, acesta are posibilitatea de a formula o cerere de restituire la această instituție.
În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 100 lei reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, av.P.lău Diana G., ce se va achita din FMJ.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul să plătească suma de 500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar în baza art.192 alin.3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELEL LEGII DECIDE
I. În baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelul declarat de către P. de pe lângă Tribunalul Maramureș împotriva sentinței penale nr.283/(...) a T.ui M. pe care o casează în parte, cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului.
Rejudecând cauza, în limitele de mai sus, majorează cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P. M., fiul lui M. și H., născut la (...) în P. de sub M., județul M., CNP 1., cetățean român, studii 8 clase, divorțat, 2 copii minori, fără antecedente penale, domiciliat în P. de sub M., nr.130, jud.M., aflat în Penitenciarul Gherla, pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav prev. de art.20 Cod penal rap.la art.175 alin.1 lit.a,c și i, art.176 alin.1 lit.e Cod penal de la pedeapsa de 9 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a, b Cod penal, la pedeapsa d e 12 ani și 6 luni î nchisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a, b Cod penal.
Menține starea de arest și deduce din pedeapsa aplicată perioada detenției preventive începând cu data de 18 iunie 2010 la zi.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
II. În baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul inculpatului P. M., cu datele de mai sus, împotriva aceleiași sentințe
Respinge cererea inculpatului P. M. de restituire a unui telefon mobil marca Nokia 1200.
În baza art.189 Cod procedură penală stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei reprezentând onorariu parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, av.P.lău Diana G., ce se va achita din FMJ.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească suma de 500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar în baza art.192 alin.3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26 septembrie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, G., L. M. ANA C. M. B.
Red.L.M.. (...)/3 ex. Jud.fond: C.B.
← Decizia penală nr. 226/2011, Curtea de Apel Cluj | Sentința penală nr. 138/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|