Decizia penală nr. 1600/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 1600/R/2011

Ședința publică din data de 12 octombrie 2011

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : I. C. M. JUDECĂTORI : M. R. A. D. L.

GREFIER : T. G.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin

PROCUROR : ANEM. CIREAP

S-a luat spre examinate recursul declarat de inculpatul C. C. împotriva sentinței penale nr. 365/17 august 2011 pronunțată în dosar nr. (...) al J. T., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b C.pen.

La apelul nominal făcut în cauză la prima strigare se prezintă inculpatul C. C., aflat în stare de arest.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul C. C. arată că își menține recursul declarat în cauză și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea prezentării apărătorului desemnat din oficiu al inculpatului.

La apelul nominal făcut în cauză la a doua strigare se prezintă inculpatul C. C., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Vișan Flavia A., cu delegație avocațială la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul C. C. arată că își menține recursul declarat în cauză și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului C. C. solicită admiterea recursului, întrucât decizia atacată este nelegală și netemeinică raportat la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, care este disproporțională în raport de gravitatea faptei. Arată că nu contestă încadrarea juridică și probele administrate în cauză, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320/1 C.pr.pen. și reducerea pedepsei cu 1/3. De asemenea, solicită a se avea în vedere dispozițiile art. 74

C.pen., deoarece inculpatul a cooperat cu organele de cercetare, s-a prezentat, s-a comportat sincer, arătând că regretă comiterea faptei. Cu onorariu din FMJ.

Reprezentanta P. solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen., cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în recurs și deducerea perioadei reținerii și a arestului preventiv. Constată că inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320/1 C.pr.pen., dar raportat la fapta concretă comisă de acesta,respectiv trei acte materiale de sustragere pe timp de noapte și prin escaladare, consideră că nu se impune reducerea pedepsei sau minimalizarea faptei săvârșite, din care rezultă un pericol infracțional crescut.

Inculpatul C. C., având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei, întrucât cea aplicată de către instanța de fond este prea mare, având în vedere că din anul 1999 nu a mai comis alte infracțiuni.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 365 din data de 17 august 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) de Judecătoria Turda, în temeiul art. 208 alin. 1, 209 alin.l lit. g și i C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. și art. 37 lit. b C. pen. și 3201 al. 1 - 4 și al. 7 CPP, s-a dispus condamnarea inculpatului C. C., fiul lui S. si Ana născut la data de (...) in municipiul C. T., jud. C., de cetățenie romana, studii generale, fără loc de munca si ocupație, cu antecedente penale, domiciliat în municipiul C. T., str.Ariesului, nr. 1 jud.C., fără forme legale pe str. R., nr. 8, apt. 121, jud. C. CNP 1., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată.

În temeiul art.71 alin. 2 din Codul penal s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut la art. 64 lit. a teza a II-a din Codul penal.

În baza art. 350 C. pr. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată prin prezenta durata reținerii și arestării preventive de la (...) la zi.

S-a constatat că partea vătămată SC C. S. nu a formulat pretenții civile în cauză.

În temeiul art. 191 alin. 1 din C.pr.penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului din care suma de 200 lei reprezintă onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, av. P. Balc, avansat din FMJ în favoarea Baroului C..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin R. P. de pe lângă Judecătoria Turda 1. emis la data de (...) și înregistrat pe rolul J. T. sub nr. (...) s-a dispus punerea în mișcare a actiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatul C. C., fiul lui S. si Ana născut la data de (...) in municipiul C. T. , jud. C., de cetățenie romana, studii generale, farà loc de munca si ocupație, cu antecedente penale, domiciliat in municipiul C. T., str.Ariesului, nr. 1, jud.C., fără forme legale pe str. R. nr. 8, apt. 121, jud. C., CNP 1., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, fapta prev si ped de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g si i din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b din Codul penal.

S-a reținut, în esență, în actul de sesizare al instanței în sarcina inculpatului ca în noaptea de 16/(...) in jurul orelor 24,00, fiind sub influenta băuturilor alcoolice, inculpatul C. C. s-a deplasat de la locuința sa, situată pe str. R. din mun.C. T. unde domiciliază fără forme legale, la magazinul proprietatea SC C. S. C. T. amenajat pe str. M. nr. 13, la apt. 21 jud. C., magazin care funcționează cu program NON STOP, cu scopul declarat de a-și cumpăra cafea pentru a doua zi.

Magazinul in cauza este amenajat la parterul unui bloc iar, pe timp de noapte, respectiv după orele 22.00, servirea se face printr-un geam special amenajat, fără a mai fi permis accesul clienților în magazin.

Ajuns în dreptul magazinului, inculpatul C. C. a bătut la acel geam si după ce a constatat că nu este nimeni în magazin, a forțat geamul prin care se face servirea iar după ce acesta a cedat a pătruns în incinta magazinului (primul act material).

In primă fază, învinuitul a sustras mai multe pachete de țigări si cafea pe care le-a pus in salopeta cu care era îmbrăcat după care s-a deplasat la domiciliul său unde a lăsat bunurile sustrase revenind la magazin cu scopul de a mai sustrage si alte bunuri.

Reîntors la magazin (al doilea act material), inculpatul a pătruns din nou în incinta acestuia, prin aceeași modalitate, respectiv prin geamul de servire, după care a sustras de Pe rafturile de expunere alte pachete de țigări pe care le-a pus în salopeta. După sustragerea țigărilor de pe rafturi, inculpatul C. C. s-a deplasat în depozitul magazinului aflat în partea din spate a acestuia, într-o altă încăpere de unde, dintr-un sertar, a sustras o suma mai mare de bani, în fisicuri, sumă care ulterior s-a constat ca fiind în valoare de 3.430 lei. Și aceste bunuri și valori nou sustrase au fost duse de către inculpat într-o magazie comună a locatarilor de la intrarea în scara blocului în care acesta locuiește, bloc situat pe strada R., în imediata vecinătate a magazinului.

La domiciliu, inculpatul s-a schimbat de salopeta, îmbrăcând o pereche de bermude si un tricou albastru, și s-a deplasat la o sala de jocuri electronice de pe str. Gh. B. din mun.C. T., locație în care a cheltuit o parte din banii sustrași (cea 200 lei) atât prin consumarea de băuturi alcoolice cât și prin folosirea banilor la jocurile electronice.

După terminarea banilor, inculpatului a revenit la magazinul din care a sustras bunuri si bani anterior, a pătruns din nou in interiorul acestuia (al treilea act material), tot prin același geam de servire, si a sustras din nou mai multe pachete de țigări.

Din declarația inculpatului mai rezulta faptul ca, in timp ce se afla in magazin, la geamul de servire, a apărut un cetățean necunoscut lui care, crezând ca este vânzător, i-a solicitat o sticla cu băutură alcoolică. Inculpatul i-a dat de pe rafturile de expunere doua sticle de alcool, a încasat contravaloarea acestora, iar după plecarea „clientului" a părăsit si acesta magazinul

După ce si-a dus în același loc țigările sustrase, inculpatul s-a deplasat din nou spre sala de jocuri unde a mai cheltuit o parte din banii sustrași, iar la întoarcerea spre casă a fost legitimat de către organele de politie si condus la sediul politiei pentru cercetări.

Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a negat săvârșirea faptei însă ulterior aceasta a revenit asupra atitudinii sale procesuale și a cooperat cu organele judiciare conducându-le pe acestea la locul depozitării banilor și a celorlalte bunuri sustrase pe care le-a restituit.

În aceeași fază procesuală partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

În faza cercetării judecătorești, prezent personal în fața instanțeiinculpatul C. C., în stare de arest preventiv în altă cauză, a declarat că dorește soluționarea cauzei potrivit procedurii simplificate a judecății reglementată de dispozițiile art.320/1 C.pr.pen., recunoscând în totalitate săvârșirea faptelor pentru care au fost trimis în judecată, nemaisolicitând administrarea altor probe decât cele din faza de urmărire penală pe care și le-a însușit (proces verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă - f. 7-16, Adresa interpretarea urmei papilare - f. 19,20, D. reprezentantului legal al părții vătămate - f.21-24, D. inculpatului - f. 25, 36-43, D.ridicare/restituire bunuri - f. 45,46 -Declarații martori - f 47-49, 71-72, P. verbal vizualizare înregistrare video - f. 50, Suport electronic (CD) înregistrare video - f. 51, Planșă foto a înregistrării video - f. 53-58, Planșă foto conducere în teren - f. 59-63, P. verbal de prezentare pentru recunoaștere și planșă foto aferentă - f. 64-70, P. verbal prezentare material urmărire penală - f. 78), în ședința publică din data de (...) instanța admițând cererea inculpatului și dispunând soluționarea pricinii potrivit procedurii speciale.

Analizând materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale,instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Starea de fapt reținută, vinovăția și comiterea infracțiunii de către inculpatul C. C. rezultă din declarațiile de recunoaștere ale acestuia date în faza de urmărire penală si în fata instanței de judecată care se coroborează cu procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto aferente, declaratiile martorilor asistenti la cercetarea la fata locului si reconstituire, declaratiile reprezentantului părtii vătămate și procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală .

Partea vătămată prin reprezentant legal a apreciat valoarea prejudiciului la suma de 3430 Ron, sumă cu care nu s-a constituit parte civilă in procesul penal întrucât prejudiciul a fost recuperat

Fiind audiat în cursul urmăririi penale inculpatul a negat săvârșirea faptei însă ulterior aceasta a revenit asupra atitudinii sale procesuale a recunoscut săvârșirea furtului, învederând împrejurările comiterii acestuia, declarațiile acestora coroborându-se cu întreg materialul probator.

Verificând fisa de cazier a inculpatului C. C. s-a constatat că la data comiterii infracțiunii dedusă judecății de fată, aceasta posedă antecedente penale suferind mai multe condamnări privative de libertate pentru fapte similare prezentei, fiind eliberat la data de (...) cu un rest de pedeapsă de

514 zile, termen împlinit, fiind astfel incidente dispozițiile art. 37 Iit. b C pen În drept, faptele inculpatului C. C. care, în noaptea de 16/(...), prinescaladare și efracție și în baza unei rezoluții infracționale unice, a săvârșit trei acte materiale de sustragere de bani și bunuri în valoare totală de 5.155 lei din incinta magazinului aparținând SC C. S. C. T. amenajat la parterul unui bloc de locuințe situat pe str. M. nr. 13, ap. 21, C. T., jud. C. întrunește dementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i C pen, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C pen, săvârșite în stare de recidivă postexecutorie, cu aplicarea art. 37 lit. b C pen.

Elementul material al faptelor îl reprezintă luarea bunurilor mobile din posesia persoanelor vătămate, iar forma de vinovăție cu care au fost săvârșite faptele este intenția directă, în acceptiunea art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din Codul penal, inculpatul prevăzând rezultatul si urmărind producerea lui prin săvârșirea acelor fapte. Totodată, din probatoriul administrat reiese scopul însușirii pe nedrept a bunurilor, acela al apropriațiunii, precum și lipsa consimțământului persoanelor vătămate, nefiind probat acordul acestora.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a sancțiunilor aplicate prima instanță a reținut că în situația judecării pricinilor penale potrivit procedurii simplificate a „pledoariei de vinovăție";, cum este situația speței dedusă judecății de față, în conformitate cu dispozițiile exprese ale art.320/1 alin.7 C.pr.civ. inculpații, în caz de condamnare beneficiază de cauza legală de reducere cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Circumstanța reală de la art. 209 alin 1 lit. g din Codul penal se răsfrânge asupra inculpatului întrucât faptele infracționale s-au petrecut pe timpul noptii.

Circumstanța de la art. 209 alin 1 lit. i din Codul penal se răsfrânge asupra inculpatului datorită faptului că infracțiunea a fost comisă prin efracție.

La individualizarea judiciară a pedepselor instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator reduse cu 1/3 în conformitate cu dispozițiile art.320/1 alin.7 Cod procedură penală, gradul de pericol social concret al faptelor comise.

În ceea ce privește persoana inculpatului s-a reținut că a suferit în repetate rânduri condamnări definitive. Cu toate acestea nu a părăsit mediul infracțional, ceea ce dovedește in opinia instanței, pe de o parte că aplicarea pedepselor nu si-a atins scopul educativ și preventiv special, dar mai ales o perseverentă și predispozitie infractională deosebită din partea inculpatului.

Pe cale de consecință, reținând că fapta există, a fost săvârșită de către inculpat și constituie infracțiune astfel In temeiul art. 208 alin. 1 , 209 alin. l lit. g și i C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen. și art. 37 lit. b C. pen. și 3201 al. 1 - 4 și al. 7 CPP, s-a dispus condamnarea inculpatului C. C., fiul lui S. si Ana născut la data de (...) in municipiul C. T., jud. C., de cetățenie română, studii generale, fără loc de muncă si ocupație, cu antecedente penale, domiciliat in municipiul C. T., str.Ariesului, nr. 1 jud.C., fără forme legale pe str. R. nr. 8, apt. 121, jud. C. CNP 1., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată.

În temeiul art. 71 alin. 2 din Codul penal s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut la art. 64 lit. a teza a II-a din Codul penal, iar în baza art. 350 C.pr.pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată prin prezenta durata reținerii și arestării preventive de la (...) la zi.

S-a constatat că partea vătămată SC C. S. nu a formulat pretenții civile în cauză.

În temeiul art. 191 alin.1 din C.pr.penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului din care suma de 200 lei reprezintă onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, av.P. Balc, avansat din FMJ în favoarea Baroului C..

Împotriva acestei sentințe, inculpatul C. C. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, apreciind hotărârea atacată ca nelegală și netemeinicăraportat la cuantumul pedepsei aplicate, care a fost apreciată ca fiind disproporțională în raport de gravitatea faptei.

S-a susținut că inculpatul a cooperat cu organele de cercetare penală, a avut un comportament sincer, iar în fața primei instanțe s-a prevalat de dispozițiile art. 320/1 C.pr.pen.

Analizând recursul declarat prin prima actelor de la dosar, a motivelor invocate și a dispozițiilor legale în materie, Curtea apreciază că acesta este nefondat.

Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, aceasta și în condițiile în care inculpatul a recunoscut în integralitate infracțiunea comisă.

Atitudinea sinceră și de cooperare a inculpatului a fost avută în vedere de către prima instanță, care i-a aplicat acestuia o pedeapsă egală cu limita minimă prev. de lege, ca urmare a reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă.

Curtea apreciază însă că nu se impune în cauză reținerea unor alte circumstanțe atenuante, având în vedere atât antecedentele penale ale inculpatului (acesta suferind mai multe condamnări anterioare pentru infracțiuni de furt calificat, înșelăciune, vătămare corporală dar și altele prevăzute de legi speciale), cât și modul concret de comitere a prezentei infracțiuni care, așa cum și prima instanță a reținut, dovedește perseverență

și predispoziție infracțională.

În consecință, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. C. împotriva sentinței penale nr. 365/17 august 2011 a J. T..

Se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200 lei cu titlu de onorariu avocațial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se avansează din FMJ.

În baza disp.art.192 alin. 2 C.pr.pen. inculpatul va fi obligat plata cheltuielilor judiciare în recurs în sumă de 400 lei, sumă, în care se include și onorariul avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. C., fiul lui S. și Ana, născut la 16 martie

1976, deținut în Penitenciarul Gherla împotriva sentinței penale nr. 365/17 august 2011 a J. T..

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei cu titlu de onorariu avocațial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se avansează din

FMJ.

În baza disp.art.192 alin. 2 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în recurs în sumă de 400 lei, sumă, în care se include și onorariul avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 12 octombrie 2011 .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I. C. M. M. R. A. D. L.

T. G.

GREFIER Red.A.D.L.

Dact. H.C./4 ex./(...)

Jud.fond. H. O.T.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1600/2011, Curtea de Apel Cluj