Decizia penală nr. 1651/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2011)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.1651/R/2011

Ședința publică din 20 octombrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. P. judecător JUDECĂTORI: V. G.

M. B.

G.: D. S.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Î., D. N. A., S. T. C. reprezentat prin procuror:

A. MĂRINCEAN

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpatul P. G. V. și D. N. A., S. T. C. împotriva sentinței penale nr.313 din 03 iunie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosar nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracțiunile de rambursare ilegală de T., evaziune fiscală, fals contabil, spălare de bani prevăzute de art. 8 alin. 1 și 2 din L. nr. 241/2005 raportat la art. 17 lit. g din L. nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 9 lit. c din L. nr.

241/2005 raportat la art. 17 lit. g din L. nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2

Cod penal, art. 43 din L. nr. 82/1991, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 23 lit. a și c din L. nr. 656/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al inculpatului, av.C. G., din Baroul Maramureș, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av.Ancheș D., care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial pentru studierea dosarului.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.

Reprezentanta Parchetului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la Tribunalul Maramureș față de inculpatul P. G. V. P. art.250 C.pr.pen. după punerea în mișcare a acțiunii penale, dacă au fost efectuate actele de urmărire penală necesare, organul de cercetare penală îl cheamă pe inculpat și îi pune în vedere că are dreptul să ia la cunoștință de materialul de urmărire penală, totodată, arătându-i încadrarea juridică a faptei săvârșite. Deoarece inculpatul s-a sustras urmăririi penale, acesta a fost arestat în lipsă la 03 septembrie 2009 și apoi dat în urmărire generală. În speță, sunt aplicabile disp.art.254 C.pr.pen., organul de cercetare penală fiind în imposibilitatea de a prezenta materialul de urmărire penală, astfel că cercetarea se termină fără efectuarea acestei activități.

În ceea ce privește întocmirea unui referat potrivit art.259 C.pr.pen. în care să se menționeze și aspectele privind motivele pentru care nu s-a realizat prezentarea materialului de urmărire penală, este de observat că urmărirea penală poate fi efectuată de organul de cercetare penală sau de procuror în situația urmăririi penale proprii. Prin urmare, sunt două situații, în care urmărirea penală este efectuată de organul de cercetare penală sub directasupraveghere a procurorului, activitate care este finalizată printr-un referat de terminare a urmăririi penale și care trebuie întocmit potrivit disp.art.259

C.pr.pen. și alta, în care urmărirea penală este efectuată exclusiv de procuror și se finalizează prin rechizitoriu, ordonanță de scoatere de sub urmărire penală sau ordonanță de încetare a urmăririi penale. În această ultimă situație, procurorul nu are obligația de a întocmi un referat potrivit art.259 C.pr.pen.

Un alt motiv care a stat la baza restituirii cauzei la procuror a fost faptul că în lipsa citării inculpatului în vederea prezentării materialului de urmărire penală și a încunoștiințării avocatului său cu privire la efectuarea acestui act procesual, dreptul la apărare al inculpatului a fost încălcat în faza de urmărire penală. Apărătorul ales al inculpatului P. G. a reprezentat în faza de urmărire penală și pe inculpatul T. O., inclusiv la activitatea de prezentare a materialului de urmărire penală, astfel că a luat la cunoștință de întreg materialul de urmărire penală. Prin urmare, chiar în lipsa unei înștiințări a apărătorului ales al inculpatului P. G. despre activitatea de prezentare a materialului de urmărire penală, acesta cunoscând întreg materialul probator din dosar putea să exercite dreptul la apărare prin formularea de cereri în probațiune pentru inculpatul P. G.. Pe de altă parte, prezentarea materialului de urmărire penală se face învinuitului sau inculpatului și nu apărătorului acestuia. Chiar dacă i s-ar fi prezentat materialul de urmărire penală apărătorului inculpatului, iar în cursul cercetării judecătorești asistența juridică era asigurată de un alt apărător, activitatea de prezentare a materialului de urmărire penală ar fi fost fără nicio finalitate.

Chiar dacă s-ar admite că nu au fost respectate dispozițiile legale care reglementează procedura prezentării materialului de urmărire penală, acest caz nu se regăsește între cazurile de nulitate absolută prev.de art.197 alin.2

C.pr.pen., neîncadrându-se în noțiunea de sesizare a instanței. Sancțiunea ce ar putea interveni ar fi nulitatea relativă, ceea ce presupune și dovedirea unei vătămări procesuale, ori aceasta nu există.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, în temeiul art.332 alin.2 C.pr.pen., să se dispună restituirea întregii cauze la procuror în vederea refacerii urmăririi penale. În mod legal Tribunalul Maramureș a dispus restituirea cauzei la procuror urmare a constatării încălcării dreptului la apărare în ceea ce-l privește pe inculpatul P. G. V. H. instanței de fond este nelegală, pentru că se impunea restituirea întregii cauze la procuror, cu privire la toți inculpații și nu doar referitor la inculpatul P. G., deoarece există situația de indivizibilitate prev.de art.33 lit.a C.pen. Asupra acestui aspect, s-a pronunțat Curtea de A. C., prin încheierea nr.119/R/(...), prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. G. V. împotriva încheierii penale nr.453/(...) a T.ui M., prin care s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a acestuia. Pe cale de consecință, constatând că subzistă cazul de indivizibilitate prev.de art.38 C.pr.pen. se impune restituirea întregului dosar la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

Cu privire la recursul declarat de DNA S. T. C., solicită respingerea acestuia ca nefondat. S. că potrivit art.197 alin.2 C.pr.pen. constituie caz de nulitate absolută încălcarea dispozițiilor privitoare la sesizarea instanței. În speță, actul de sesizare al instanței, respectiv rechizitoriul din (...), este lovit de nulitate absolută, deoarece procurorul nu a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală, obligație stabilită prin decizia nr.24/(...) a Curții Constituționale. S-a încălcat această obligație prin faptul că inculpatul nu a fost citat în vederea prezentării materialului de urmărire penală. La dosar nu există nicio dovadă că inculpatul a fost citat, pentru că, altfel, ar fi trebuit să existe dovada de îndeplinire a procedurii de citare. În condițiile în care prezentareamaterialului de urmărire penală este obligatorie, se impunea și prezența apărătorului ales al inculpatului, însă procurorul a nesocotit dispozițiile art.172 alin.1 C.pr.pen., conform cărora apărătorul trebuie să fie încunoștiințat de data și ora efectuării acestui act procesual, ceea ce nu s-a întâmplat. Cât timp, inculpatului nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, instanța investită cu soluționarea cauzei a fost sesizată în condiții de nelegalitate. P. art.259 C.pr.pen., procurorul trebuia să întocmească un referat în care să arate împrejurările concrete din care să rezulte cauza împiedicării. Tribunalul

Maramureș în mod legal a constatat că în cauză, nu există dovada citării inculpatului și nici nu s-a procedat la întocmirea unui referat. Mai mult, la dosar nu există vreo dovadă cu privire la faptul că inculpatul a fost căutat la domiciliu pentru a i se pune în vedere să se prezinte la procuror pentru prezentarea materialului de urmărire penală. Împrejurarea că inculpatul s-ar fi sustras de la urmărirea penală, nu justifică lipsa citării acestuia.

În concluzie, inculpatului nu i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, astfel că acesta nu a avut posibilitatea să propună probe și să-și formuleze apărări, ceea ce atrage nulitatea absolută a actului de urmărire penală, vătămarea neputând fi înlăturată în alt mod, decât prin restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat. În raport de considerentele din recursul declarat, cazul de restituire nu operează nici în privința inculpatului P. G. V., nici în privința celorlalți inculpați. C. urmărirea penală este efectuată de procuror, acesta nu are obligația de a întocmi un referat potrivit art.259 C.pr.pen. Dispozițiile legale privesc referatul de terminare a urmăririi penale, pe care organul de cercetare penală trebuie să-l întocmească, ori procurorul nu este organ de cercetare penală.

C U R T E A

Prin sentința penală nr.313 din 03 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...), în temeiul art. 332 alin. 2 C. pr. pen. a fost admisă cererea formulată de avocatul ales al inculpatului P. G. V. și restituită cauza la procuror doar cu privire la acest inculpat în vederea refacerii urmăririi penale.

A fost disjunsă cauza cu privire la ceilalți inculpați și continuă judecata.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că potrivit art. 250

Cod procedură penală, după punerea în mișcare a acțiunii penale, dacă au fost efectuate actele de urmărire penală necesare, organul de cercetare penală cheamă pe inculpat în fața sa, prezentându-i materialul de urmărire penală, legea procesuală descriind în continuare modalitățile concrete de aducere la cunoștință de materialul de urmărire penală.

Atât din conținutul textului legal anterior menționat, cât și din interpretarea dată de Curtea Constituțională (Decizia nr. 24/(...)) cât și din jurisprudența constantă a instanțelor naționale, rezultă că prezentarea materialului de urmărire penală nu este o facultate, ci o obligație a organului de urmărire penală.

În acest sens, Curtea Constituțională în decizia menționată mai sus, a statuat: „Este de aceea cu atât mai necesar ca rezolvarea cauzei să se facă după chemarea învinuitului și după înștiințarea sa despre punerea în mișcare a acțiunii penale, în prezența apărătorului său, care, alături de cel în cauză, poate determina sau influența pronunțarea altei soluții de natură să excludă trimitereaîn instanță a dosarului (scoaterea de sub urmărire, încetarea urmării penale, clasarea, etc.).";

Verificând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, tribunalul a constatat că inculpatul nu a fost citat în vederea prezentării materialului de urmărire penală, neexistând nici o dovadă în acest sens.

Simplul fapt că inculpatul fusese citat la datele de 21 august 2009, 24 august 2009 și 25 august 2009, în vederea aducerii la cunoștință a învinuirii și nu a fost găsit la domiciliu, chiar dacă ar echivala cu o sustragere de la urmărire penală, nu poate avea ca și consecință încălcarea dreptului la apărare al inculpatului, prin lipsa oricăror demersuri ulterioare ale organului de urmărire penală de înștiințare a inculpatului despre efectuarea urmăririi penale, cu atât mai mult cu cât inculpatul avea avocat angajat în cauză. T. nu-și poate însuși un astfel de argument al parchetului întrucât aceasta ar însemna ca inculpatul să nu fie citat nici ulterior în cursul judecății la fiecare termen de judecată, având în vedere că a fost citat la începerea urmăririi penale și nu s-a prezentat la solicitarea organelor de anchetă, ori acest lucru este inacceptabil atât prin prisma dispozițiilor legale naționale care guvernează procesul penal, cât și raportat la exigențele impuse de Curtea E. de la S., în privința respectării dreptului la un proces echitabil.

De altfel, art. 254 Cod procedură penală, prevede că atunci când prezentarea materialului nu a fost posibilă din cauză că inculpatul este dispărut sau s-a sustras de la chemarea înaintea organului de cercetare penală în referatul care se întocmește potrivit art. 259 Cod procedură penală, se arată împrejurările concrete din care rezultă cauza împiedicării.

T. a constatat că la dosarul de urmărire penală nu există atât dovada citării inculpatului, cât și referatul care trebuia întocmit în mod obligatoriu de procuror, în care să se arate împrejurările concrete pentru care prezentarea materialului de urmărire penală nu a fost posibilă.

T. a apreciat că în lipsa citării inculpatului în vederea prezentării materialului de urmărire penală și a încunoștințării avocatului său ales cu privire la efectuarea acestui act procesual, în condițiile în care asistența juridică era obligatorie, dreptul la apărare a inculpatului a fost încălcat în faza de urmărire penală, pentru următoarele considerente:

La data de 24 august 2009, avocatul G. C. din cadrul Baroului M. depune la dosarul de urmărire penală (fila 347, vol. I) împuternicire avocațială pentru asistarea și reprezentarea inculpatului P. G. V., iar la data de 26 august 2009 solicită prin memoriul depus la dosar o copie a procesului-verbal de începere a urmăririi penale începută față de învinuitul P. G. V., în vederea pregătirii unei apărări calificate.

Prin rezoluția din 26 august 2009 din dosarul nr. 46/P/2009 a DNA - S. T.

C., cererea formulată de avocatul ales al învinuitului P. G. V. este respinsă, procurorul apreciind „prin prisma dispozițiilor art. 6 și 70 alin. (2) Cod procedură penală că, învinuirea și drepturile învinuitului/., se aduc la cunoștință acestuia personal și nu prin intermediul apărătorului ales";.

Verificând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, tribunalul a constatat că în afara rezoluției din 26 august 2009 și a adresei emise la data de

25 august 2009 prin care avocatul ales al inculpatului este invitat în vederea aducerii la cunoștință a învinuirii (fila 257, vol. XXIX), apărătorul inculpatului nu a mai fost înștiințat cu privire la efectuarea niciunui act procesual.

S-a precizat că prin O. din 20 august 2009 (filele 40-46, vol.II dosar urmărire penală) urmărirea penală a fost începută doar pentru infracțiunea prevăzută de art. 8 alin. 1 și 2 din L. nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2

Cod penal, citarea inculpatului, încunoștințarea avocatului acestuia viza exclusivînvinuirea cu privire la această faptă, în condițiile în care ulterior, față de inculpat urmărirea penală a fost extinsă prin O. din data de 23 octombrie 2009

(filele 95-100), aspect despre care nici inculpatul și nici avocatul acestuia nu au fost înștiințați, deși era obligatoriu, întrucât la data de 3 septembrie 2009 cu privire la inculpatul P. G. V. a fost dispusă măsura arestării preventive în lipsă, ori potrivit art. 171 alin. 2 Cod procedură penală, asistența juridică era obligatorie, inclusiv în faza de urmărire penală.

Având în vedere dispozițiile art. 171 alin. 2, 4, 41 Cod procedură penală și art. 172 alin, 1, 2, 4 Cod procedură penală, avocatul ales al inculpatului P. G. V., inculpat arestat preventiv în lipsă, trebuia înștiințat despre efectuarea actelor de urmărire penală în cauză și despre terminarea urmăririi penale și prezentarea materialului de urmărire penală pentru a putea realiza o apărare adecvată și eficientă în cauză. De altfel, prin modificarea adusă art. 254 prin L. nr. 2. de modificare a C. de procedură penală, legiuitorul a urmărit tocmai asigurarea dreptului la apărare, făcându-se referire expresă la prezența avocatului în situația imposibilității prezentării materialului de urmărire penală.

Pe de altă parte, tratamentul juridic al inculpatului P. G. V. în cursul urmăririi penale ar fi total neechitabil în raport cu ceilalți inculpați cercetați în cauză, având în vedere că în privința acestora dreptul la apărare a fost respectat, procurorul încunoștințând apărătorii aleși ai acestora despre efectuarea fiecărui act de urmărire penală ( a se vedea vol. XXIX , pag. 179-325).

Oricum, în condițiile în care asistența juridică a devenit obligatorie din momentul arestării inculpatului P. G. V. (3 septembrie 2009) procurorul trebuia, în situația în care inculpatul nu avea avocat ales să procedeze la desemnarea unui avocat din oficiu, respectându-se astfel dreptul la apărare al inculpatului, cu atât mai mult în situația angajării unui avocat, acesta trebuia să fie încunoștințat despre efectuarea urmării penale, respectiv terminarea acesteia.

Simplul fapt că inculpatul nu s-a prezentat la citarea efectuată de organul de urmărire penală, la două citații emise în cursul urmăririi penale, nu trebuie să submineze caracterul echitabil al procesului demarat împotriva inculpatului, prin încălcarea dreptului la apărare a acestuia.

De altfel, Curtea E. a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa bogată a considerat în cauza Poitrimol contra Franța (23 noiembrie 1993) că refuzul inculpatului de a compărea nu justifică privarea sa de dreptul la asistență efectivă a unui apărător. Aceasta constituie o sancțiune disproporționată, ținând seama de „. primordial"; pe care îl ocupă drepturile la apărare într-o societate democratică. De altfel, în cauza Karastas și Sari contra Franța (16 mai 2002), CEDO reținând că deși, acuzații s-au sustras, a arătat că aceștia nu pot fi privați de beneficierea dreptului la apărare.

Având în vedere considerentele expuse anterior, tribunalul a apreciat că în cauză, dreptul la apărare al inculpatului P. G. V. a fost încălcat, întrucât inculpatul nu a fost citat în mod procedural pentru prezentarea materialului de urmărire penală, nefiind încunoștințat nici apărătorul ales al acestuia, deși asistența juridică era obligatorie din momentul dispunerii măsurii arestării preventive față de inculpat la data de 03 septembrie 2009, iar procurorul trebuia să întocmească referatul potrivit art. 254 Cod procedură penală.

În consecință, cauza a fost restituită la procuror, urmând ca acesta să procedeze la refacerea urmăririi penale față de numitul P. G. V. cu respectarea tuturor dispozițiilor legale arătate, începând cu actele de urmărire efectuate după data de 3 septembrie 2009.

Măsura preventivă și măsurile asiguratorii a fost menținută în continuare, oricum urmărirea penală față de inculpatul P. G. V. se impune a fi reluată dupădata arestării preventive a inculpatului, moment din care asistența juridică a devenit obligatorie, cu toate consecințele legale menționate anterior.

T. a apreciat că potrivit art. 38 Cod procedură penală în interesul unei bune judecăți a dispus disjungerea cauzei, având în vedere că măsura disjungerii este posibilă fiind în situația prevăzută de art. 33 lit. a Cod procedură penală, iar interdicția judecării separate a faptelor este impusă de legiuitor doar în ceea ce privește cazul de indivizibilitate prevăzut la art. 33 lit. c Cod procedură penală.

De altfel, tribunalul a apreciat că soluția disjungerii cauzei cu privire la ceilalți inculpați se impune și în raport de motivul care a determinat restituirea cauzei la procuror, încălcările de procedură constatate de instanță vizându-l exclusiv pe inculpatul P. G. V.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs DNA - S. T. C. și inculpatul P. G.

V.

DNA - S. T. C. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate cu trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecății.

În motivele de recurs s-a arătat că potrivit art.250 C. după punerea în mișcare a acțiunii penale, dacă au fost efectuate actele de urmărire penală necesare, organul de cercetare penală îl cheamă pe inculpat și îi pune în vedere că are dreptul să ia la cunoștință de materialul de urmărire penală, totodată arătându-i încadrarea juridică a faptei.

Inculpatul P. G. V. s-a sustras urmăririi penale, acesta fiind arestat în lipsă la data de 3 septembrie 2009, după care a fost dat în urmărire generală, iar în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.254 C. organul de cercetare penală fiind în imposibilitatea de a prezenta materialul de urmărire penală, astfel că cercetarea se termină fără efectuarea acestei activități.

Cu privire la întocmirea unui referat potrivit art.259 C. în care să se menționeze și aspecte privind motivele pentru care nu s-a realizat prezentarea materialului de urmărire penală, este de observat că urmărirea penală poate fi efectuată de organul de cercetare penală sau de procuror în situația urmăririi penale proprii și prin urmare sunt două situații în care urmărirea penală este efectuată de organul de cercetare penală sub directa supraveghere a procurorului, activitate care se finalizează printr-un referat de terminare a urmăririi penale și care trebuie întocmit potrivit disp. art.259 C. și cea de-a doua în care urmărirea penală este efectuată exclusiv de procuror și se finalizează prin rechizitoriu, ordonanță de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, iar în această situație, procurorul nu are obligația de a întocmi un referat potrivit art.259 C.

Un alt motiv care a stat la baza restituirii cauzei la procuror a fost faptul că în lipsa citării inculpatului în vederea prezentării materialului de urmărire penală și a încunoștințării apărătorului său cu privire la efectuarea acestui act procesual, dreptul la apărare al inculpatului a fost încălcat în faza de urmărire penală.

Apărătorul ales al inculpatului P. G. a reprezentat în faza de urmărire penală și pe inculpatul T. O., inclusiv la prezentarea materialului de urmărire penală, astfel că acesta a luat cunoștință de întregul material probator.

Prin urmare în lipsa unei încunoștință a apărătorului ales al inculpatului

P. G. despre activitatea de prezentare a materialului de urmărire penală, acesta cunoscând întregul material probator, putea să exercite dreptul la apărare prin formularea de cereri în probațiune pentru inculpatul P. G..

Pe de altă parte prezentarea materialului de urmărire penală se face învinuitului sau inculpatului și nu apărătorului acestuia.

Chiar dacă s-ar admite că nu au fost respectate dispozițiile legale care reglementează procedura prezentării materialului de urmărire penală, acesta caznu se regăsește între cazurile de nulitate absolută prev. de art.197 alin.2

C., neîncadrându-se în noțiunea de sesizare a instanței.

Inculpatul P. G. prin apărătorul ales al acestuia a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza în temeiul art.332 alin.2 c.p.p. să se dispună restituirea întregii cauze la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

În motivele de recurs s-a arătat că sentința penală pronunțată de instanța de fond prin care s-a dispus restituirea cauzei la procuror ca urmare a încălcării dreptului la apărare în ceea ce-l privește pe inculpatul P. G. este nelegală, întrucât se impune restituirea întregii cauze la procuror cu privire la toți inculpații și nu doar referitor la inculpatul P. G., deoarece există situația de indivizibilitate prev. de art.33 lit.a C.p. Asupra acestui aspect s-a pronunțat și Curtea de A. C. prin încheierea nr.119/17 septembrie 2009 prin care s-a respins ca nefundat recursul declarat de inculpatul P. G. împotriva încheierii penale nr.453/(...) a T.ui M. prin care s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului.

Pe care de consecință, constatând că subzistă cazul de indivizibilitate prev. de art.38 C. se impune restituirea întregii cauze la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

Verificând sentința penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocatede DNA - S. T. C. și inculpatul P. G. V., precum și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:

H. instanței de fond privind restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale în ceea ce-l privește pe inculpatul P. G. V., este nelegală pentru următoarele considerente:

P. disp. art.250 C. după punerea în mișcare a acțiunii penale, dacă au fost efectuate actele de urmărire penală necesare, organul de cercetare penală cheamă pe inculpat în fața sa, îi pune în vedere că are dreptul să ia la cunoștință de materialul de urmărire penală, punându-i în vedere și încadrarea juridică a faptei, asigurându-i posibilitatea de a lua la cunoștință de întregul material de urmărire penală și îl întreabă dacă are de formulat cereri noi sau dacă dorește să facă declarații suplimentare.

Inculpatul P. G. s-a sustras urmăririi penale, acesta fiind arestat în lipsă la data de 3 septembrie 2009 și apoi dat în urmărire generală.

Ca urmare în ceea ce privește pe inculpatul P. G., cu referire la activitatea de prezentare a materialului de urmărire penală, sunt aplicabile disp. art.254 C., respectiv imposibilitatea prezentării materialului de urmărire penală.

În situația în care inculpatul este dispărut sau s-a sustras de la chemarea organului de cercetare penală sau a procurorului, prezentarea materialului de urmărire penală nu poate avea loc din culpa sa procesuală astfel că cercetarea penală se termină fără efectuarea acestei activități.

Referitor la acest demers (prezentarea materialului de urmărire penală) trebuie avut în vedere că suntem în situația unui inculpat dispărut, dat în urmărire generală, față de care se desfășurau și se desfășoară și în prezent activități de căutare, localizare și prindere în scopul aducerii acestuia în fața organelor judiciare, astfel că în cauză erau aplicabile disp. prev. de art.254 C.

Pe de altă parte aceeași instanță, pe parcursul cercetării judecătorești, a emis pe seama inculpatului P. G. și un mandat de urmărire internațională cu nr.50 din (...).

Cu privire la întocmirea unui referat potrivit art.259 C. în care să se menționeze printre altele și aspecte privind motivele pentru care nu s-a realizat prezentarea materialului de urmărire penală, este de observat că în ceea ceprivește urmărirea penală, aceasta poate fi efectuată de către organul de cercetare penală sau de către procuror.

Ca atare apar două situații distincte , respectiv una în care urmărire penală este efectuată de către organul de cercetare penală sub directa supraveghere a procurorului, activitate care este finalizată printr-un referat de terminare a urmăririi penale care trebuie întocmit potrivit dispozițiilor prevăzute de art.259 C. și alta în care urmărirea penală este efectuată exclusiv de procuror care se finalizează prin rechizitoriu , ordonanță de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.

În prima situație după terminarea cercetării penale se întocmește un referat în care se fac propuneri și care este înaintat procurorului în care se consemnează rezultatul cercetărilor efectuate și concluziile la care s -a ajuns.

În cea de-a doua situație, în care urmărirea penală este efectuată de către procuror , cum este cazul în speță, procurorul nu are obligativitatea întocmirii unui referat potrivit disp. prev. de art.259 C., neexistând dispoziții legale în acest sens.

Un alt motiv care a stat la baza restituirii cauzei la procuror a fost și faptul că în lipsa citării inculpatului în vederea prezentării materialului de urmărire penală și a încunoștințării apărătorului său ales cu privire la efectuarea acestui act procesual, în condițiile în care asistența juridică era obligatorie, dreptul la apărare a inculpatului a fost încălcat în faza de urmărire penală.

În analiza acestui motiv avut în vedere de către instanța de fond la luarea hotărârii de restituire a cauzei la procuror se impune faptul că apărătorul ales al inculpatului P. G. a reprezentat în faza de urmărire penală și pe inculpatul T. O., inclusiv la prezentarea materialului de urmărire penală, astfel că acesta a luat la cunoștință de întregul material de urmărire penală, inclusiv în ceea ce-l privește pe inculpatul P. G..

Ca urmare, chiar în lipsa unei înștiințări a apărătorului ales al inculpatului

P. G. despre activitatea de prezentare a materialului de urmărire penală, apărătorul inculpatului cunoscând întregul material probator din dosarul de urmărire penală, putea să exercite dreptul la apărare prin formularea de cereri și propuneri de probe în apărarea inculpatului P. G. pe care să le depună la dosar, ceea ce nu a făcut.

În al doilea rând prezentarea materialului de urmărire penală potrivit dispozițiilor legale se face învinuitului sau inculpatului și nu apărătorului ales al acestuia, sens în care restituirea cauzei la procuror sub acest aspect, nu are corespondent legal.

Sub acest aspect, dacă apărătorului ales al inculpatului P. G. i s-ar fi prezentat materialul de urmărire penală, iar în faza de cercetare judecătorească asistența juridică a inculpatului ar fi fost realizată de un alt apărător, activitatea de prezentare a materialului de urmărire penală ar fi fost fără nicio finalitate.

Chiar dacă am admite că nu au fost respectate dispoziții legale care reglementează procedura prezentării materialului de urmărire penală în ceea ce-l privește pe inculpatul P. G., care s-a sustras urmăririi penale, acest caz nu se regăsește între cazurile de nulitate absolută prev. de disp. art.197 alin.2 C. neîncadrându-se în noțiunea de „. a instanței";.

Sancțiunea ce ar putea interveni în această situație este nulitatea relativă, ceea ce presupune pe lângă invocarea acesteia în termenul prevăzut de lege și dovedirea unei vătămări procesuale, care nu a fost constatată în cauză până în prezent.

Având în vedere că materialul de urmărire penală nu a fost prezentat inculpatului P. G. din culpa acestuia, întrucât inculpatul s-a sustras urmăririi penale, iar acesta nu-și poate invoca propria culpă în susținerea unui dreptprocesual, pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art.38515 pct.2 lit.d C. recursul formulat de DNA - S. T. C. împotriva sentinței penale nr.313 din 3 iunie 2011 a T.ui M. urmează să fie admis, iar această sentință va fi casată în întregime, cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la aceeași instanță, respectiv Tribunalul Maramureș față de inculpatul P. G. după conexarea la dosarul nr.(...) a cauzei disjunse și înregistrate în dosar nr.(...) al T.ui M..

Recursul formulat de inculpatul P. G. V. împotriva aceleiași sentințe urmează să fie respins pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Critica referitoare la neîntocmirea unui referat de către procuror potrivit disp. art.259 C. în care să arate împrejurările concrete din care să rezulte cauza împiedecării prezentării materialului de urmărire penală, nu este întemeiată și s- a răspuns la acest motiv de recurs în motivarea recursului DNA S. T. C., unde s-a arătat că în situația în care urmărirea penală este efectuată de către procuror, întocmirea unui referat nu este obligatorie, întrucât legea nu prevede dispoziții în acest sens.

Nici critica referitoare la faptul că inculpatul nu a fost citat în vederea prezentării materialului de urmărire penală nu este întemeiată, întrucât din actele existente la dosar rezulta cu certitudine că inculpatul se sustrage urmăririi penale, iar citarea acestuia nu avea nicio finalitate sub acest aspect.

Tot neîntemeiată este critica referitoare la neprezentarea materialului de urmărire penală apărătorului ales al inculpatului, motiv de recurs la care s-a răspuns în motivarea recursului promovat de DNA S. T. C., sens în care nu vor reveni cu privire la acesta.

Corespunde adevărului că în cauză există un caz de indivizibilitate, așa cum a arătat apărătorul ales al inculpatului, motiv pentru care sentința pronunțată de instanța de fond a fost desființată cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecății, după conexarea cauzei la dosarul inițial.

Având în vedere că neprezentarea materialului de urmărire penală de către procuror s-a datorat culpei exclusive a inculpatului P. G., care s-a sustras urmăririi penale și care nu-și poate invoca propria culpă în susținerea unui drept procesual, că în cauză există indivizibilitate , întrucât infracțiunile presupus a fi comise de toți inculpații au fost săvârșite în aceeași modalitate și în aceleași împrejurări, pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus în baza art.38515 pct.1 lit.b C. recursul formulat de inculpatul P. G. V. împotriva sentinței penale nr.313 din 3 iunie 2011 a T.ui M. urmează să fie respins ca nefondat.

În baza art.189 C. urmează să se stabilească în favoarea baroului de A. C. suma de 50 lei reprezentând onorariu provizoriu pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din FMJ.

P. art.192 alin.2 C. inculpatul urmează să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 50 lei reprezentând onorariu avocațial.

Cheltuielile judiciare suportate de stat în recursul promovat de DNA S. T.

C. urmează să rămână în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de către DNA - S. T. C. împotriva sentinței penale nr.313 din 3 iunie 2011 a T.ui M. pe care o casează în întregime și trimite cauza spre continuarea judecății la aceeași instanță - Tribunalul Maramureș, față de inculpatul P. G. V., după conexarea la dosarul nr.(...) a cauzei disjunse și înregistrarea în dosarul nr.(...) al T.ui M..

Stabilește onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu al inculpatului la

50 lei ce se achită Baroului de A. C. din FMJ.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Respinge ca nefundat recursul inculpatului P. G. V. împotriva aceleiași sentințe.

Obligă inculpatul să achite statului 200 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 20 octombrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. P. V. G. M. B.

G. D. S.

Red.V.G./S.M.D.

3 ex./(...)

Jud.fond.A. Codruța

← Încheierea penală nr. 1157/2011, Curtea de Apel Cluj  Decizia penală nr. 1829/2011, Curtea de Apel Cluj →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1651/2011, Curtea de Apel Cluj