Decizia penală nr. 1664/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 1664/R/2011
Ședința publică din 21 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.A C. M.-judecător
JUDECĂTORI:V. C.
C. I. GREFIER: M. V.-G.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - V. G.
S-a luat spre examinare recursul declarat de Ministerul Public P. de pe lângă Judecătoria Turda împotriva sentinței penale nr.255 din 18 mai 2011 a J. T., pronunțată în dosarul nr.(...), privind pe inculpatul T. I. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.și ped.de art.86 al.1 din OUG nr.195/2002 republicată cu aplic.art.37 lit.a C.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul T. I., în stare de arest, asistat de apărător ales, av. N. L. B. din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu av.Mărginean I. din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar și solicită acordarea onorariului parțial pentru studiu dosarului și prezentarea la instanță.
Instanța constată încetat mandatul apărătorului desemnat din oficiu și asupra onorariului parțial urmează a se pronunța prin hotărârea ce o va pronunța.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbatarea judiciară a recursului.
Reprezentantul M.ui P. solicită admiterea recursului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Turda, casarea sentinței penale nr.255 din 18 mai 2011 a J. T. și trimiterea cauzei spre rejudecare J. T. pentru a se avea în vedere la pronunțarea hotărârii toate condamnările anterioare avute de inculpat.
Apreciază că hotărârea recurată este nelegală deoarece nu s-a revocat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 2 ani închisoare dispusă prin sentința penală nr. 67/2009 a J. T.
Apărătorul ales al inculpatului T. I., av. N. L. B. solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Turda și menținerea ca legală și temeinică a sentinței penale nr. 67/2009 a J. T.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate, consideră că pedeapsa aplicată inculpatului este legală și temeinică, ba mai mult decât atât suspendarea condiționată dispusă prin sentința 67/ 2009 pronunțată în dosarul nr. (...) al J. T. a fost revocată prin sentința penală nr.396/2010 pronunțată în dosarul nr.
(...), iar prezenta faptă supusă judecății este concurentă.
În ceea ce privește pedeapsa de 1 an închisoare cu executare, apreciază că este suficientă având în vedere că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat, respectiv conducere fără permis, a fost săvârșită în noaptea de 6/7 februarie
2010, în jurul orelor 330 pe DJ 107, a condus pe o distanță foarte scurtă de 500m., pe un drum necirculat la acea oră, astfel că nu a pus în pericol siguranța traficului. De asemenea, arată că nu este reală susținerea din motivele de recurs în sensul că inculpatul a contactat mai mulți prieteni ai acestuia să se deplaseze la P. de P. pentru a creea o presiune asupra lucrătorilor de poliție. F. noaptea de sâmbătă spre duminică persoane au fost la discotecă și deplarea acestora la poliție s-a datorat sirenelor autoturismului de poliție. Inculpatul T. I., având ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței. C U R T E A : Prin sentința penală nr.255 din 18 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr.(...), în baza art. 86 al.l din OUG 195/2002 cu modificările ulterioare cu aplicarea, art. 37 lit.a. C.Pen, și art. 74 lit. c C. pen, 76 lit. d C. pen., a fost condamnat inculpatul T. I. la o pedeapsă de 1 an inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. În baza art. 191 alin.1 C. pr. pen., a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu av. oficiu N. L., pentru faza de urmărire penală, se va avansa din FMJ. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în noaptea de 06/(...), în jurul orelor 03,30, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza satului I., efectuând serviciul de patrulare cu autoturismul poliției împreună cu numiții V. M. (polițist comunitar), Mărginean I. și Șandor D. (ambii din cadrul Grupării de J. C.), un lucrător de poliție din cadrul P. de P. I. a observat circulând pe DJ 107 M, autoturismul marca Dacia de culoare roșie, cu număr de înmatriculare Ci - 04 -BPH, la volanul căruia se atla inculpatul T. I. C. faptul că inculpatul nU posedă permis de conducere, lucrătorul de poliție a procedat la urmărirea autoturismului condus de inculpat, pornind semnalele acustice și luminoase. După aproximativ 500 de metri, inculpatul T. I. a virat pe o stradă secundară, a oprit autoturismul, a stins farurile și a oprit motorul, rămânând la volan. inculpatului i s-au solicitat actele pentru control, însă acesta a refuzat să le prezinte, susținând că nu el condusese autoturismul. în continuare, deoarece inculpatul avea un comportament violent verbal și fizic, a fost necesară încătușarea sa; apoi inculpatul a fost condus la sediul P. de P. I., însă aici a refuzat să dea o declarație cu privire la cele întâmplate. Din adresa nr. 95298/(...) a Prefecturii Județului C. - S.P.C.R.P.C.I.V. reiese faptul că inculpatul T. I. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule (f. 10). Inițial, în fața organului de cercetare penală, atât la sediul postului de poliție cât și după începerea urmăririi penale, în prezența apărătorului din oficiu desemnat întrucât inculpatul a fost arestat în altă cauză, T. I. nu a dorit să dea o declarație cu privire la învinuirea care i se aduce (f. 19-20). Ulterior, fiind audiat de către procuror, inculpatul T. I. a declarat că în dimineața de (...), având un autoturism Dacia cumpărat de la cumnatul său și întrucât acel autoturism era defect, a împins autoturismul până la domiciliul unui mecanic din sat, dar fiindcă mecanicul nu era acasă, a lăsat autoturismul parcat pe o stradă laterală. în noaptea de 06/(...), inculpatul a mers la discoteca din satul I. împreună cu mai mulți prieteni, acolo a consumat băuturi alcoolice, iar la un moment dat le-aspus prietenilor săi că merge să se culce, astfel că a plecat singur și s-a culcat în autoturismul pe care susține că îl lăsase parcat în dimineața precedentă. inculpatul afirmă că după aproximativ două ore a fost trezit de către un lucrător de poliție, care era însoțit de un polițist comunitar și de doi jandarmi, el a refuzat să coboare din autoturism deoarece nu condusese mașina, astfel că a fost scos cu forța din autoturism, încătușat și condus la P. de P. I.(f. 21-23). Susținerile inculpatului T. I. se dovedesc a fi nereale, în contradicție cu depozițiile martorilor audiați în cauză. Astfel, polițistul comunitar V. M. S., precum și jandarmii Mărginean I. și Șandor D. V. l-au văzut pe inculpat conducând autoturismul în noaptea de 06/(...) și, aflându-se în autoturismul poliției condus de către un lucrător de poliție din cadrul P. de P. I., împreună cu care efectuau serviciul de patrulare, au urmărit autoturismul condus de inculpat; acesta nu a oprit autoturismul la semnalele lucrătorului de poliție ci doar după aproximativ 500 de metri, pe o stradă secundară, a stins farurile, a oprit motorul și a refuzat să coboare de la volan, susținând că nu el condusese autoturismul. Martorii au afirmat fără rezerve că inculpatul este cel care a condus autoturismul și că nicio altă persoană nu s-a aflat cu el în autoturism. De asemenea, au precizat că inculpatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a refuzat să prezinte actele solicitate de lucrătorul de poliție, a avut un comportament agresiv față de ei, astfel că a fost necesară încătușarea și conducerea sa la sediul P. de P. I., unde a refuzat să dea o declarație și a început să amenințe că se automutilează, că sparge geamurile, etc. (f. 11-17). În drept fapta inculpatului T. I. care în noaptea de 06/(...), în jurul orelor 03,30, a condus pe drumurile publice din satul I. autoturismul marca Dacia cu număr de înmatriculare (...) tară a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. Potrivit fișei de cazier judiciar (f. 27), inculpatul T. I. a suferit o condamnare la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Pedeapsa a fost pronunțată prin s.p. (...)09 a J. T. (definitivă prin neapelare). In raport cu această condamnare, în privința inculpatului T. I. sunt aplicabile dispozițiile art. 37 lit. a Cp. Ținând cont de caracterul penal al faptei comise, vazand si imprejurarea ca inculpatul nu are antecedente penale, instanța a aplicat acestuia o pedeapsă penală conform criteriilor generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 C. Astfel, în baza art. 86 al.l din OUG 195/2002 cu modificările ulterioare cu aplicarea, art. 37 lit.a. C.Pen, și art. 74 lit. c C. pen, 76 lit. d C. pen., a fost condamnat inculpatul T. I. la o pedeapsă de 1 an inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. În baza art. 191 alin.1 C. pr. pen., a fost obligat inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu av. oficiu N. L., pentru faza de urmărire penală, s-a avansat din FMJ. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termenul legal P. de pe lângă Judecătoria Turda solicitând admiterea recursului, casarea sentinței penale și trimiterea cauzei spre rejudecare J. T. pentru a se avea în vedere la pronunțarea hotărârii toate hotărârile de condamnare anterioare ale inculpatului. Examinând probele dosarului Curtea va constata că recursul declarat în cauză este fondat. Instanța de fond ca urmare a administrării unor probe pertinente, și concludente a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, iar încadrarea juridică a faptei se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prev. și ped. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002. Astfel în esență s-a reținut că inculpatul în noaptea de 06/(...), în jurul orelor 03,30, a condus pe drumurile publice din satul I. autoturismul marca Dacia cu număr de înmatriculare (...) tară a poseda permis de conducere. Cu ocazia individualizării pedepsei aplicate inculpatului instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de art.72 C. adică gradul de pericol social al faptei, modul concret de comitere a acesteia precum și persoana inculpatului care a menționat instanța de fond că nu are antecedente penale deși a specificat că potrivit fișei de cazier inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată prin sentința penală nr.67 din (...) a J. T. și în raport cu această condamnare sunt aplicabile disp. art.37 lit.a C. referitoare la recidiva postcondamnatorie, existând deci contradicții în chiar considerentele hotărârii atacate, și în consecință instanța de fond nu a efectuat nicio operație juridică în concordanță cu cele reținute. Mai mult instanța de fond nu a depus diligențe pentru clarificarea reală a și actuală a situației juridice a inculpatului având în vedere că conform fișei de cazier s-a pus la data de 22 aprilie 2009 respectiv 29 octombrie 2009, în mișcare acțiunea penală față de inculpat pentru comiterea infracțiunii prev. de art.208 alin.4, art.184 alin.2,4 C. art.86 alin.1, art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002, respectiv pentru infracțiunea prev. de art.85 alin.1,2, art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 (f.27 d.u.p.), ceea ce a condus la pronunțarea unei soluții nelegale, referitoare la pedeapsa aplicată. Cu ocazia soluționării prezentului recurs au fost depuse la dosar mai multe sentințe penale de condamnare a inculpatului, aferente dosarului de penitenciar al acestuia, (filele 13, 15, sentința penală nr.67 din (...), sentința penală nr.246/(...), sentința penală nr.323 din (...), sentința penală nr.396/(...)), impunându-se efectuarea unor operații juridice corespunzătoare raportat atât la data comiterii faptelor cât și a modalității de executare a pedepselor aplicate respectiv suspendare condiționată a executării pedepsei respectiv executare în regim de detenție însă pentru a nu priva pe inculpat de o cale de atac, aceste operații juridice urmează a fi efectuate de către instanța de fond în urma unor verificări atât a cazierului cât și a datelor la care au rămas definitive hotărârile de condamnare ale inculpatului motiv pentru care se va dispune trimiterea spre rejudecare instanței de fond. În contextul celor expuse mai sus Curtea în baza art.38515 pct.2 lit.c C. va admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Turda, împotriva sentintei penale nr. 255 din 18 mai 2011 pronuntata de Judecătoria Turda, pe care în temeiul art. 385 ind. 15 pct.2 lit.c Cod proc.penala o va casa si in consecință va dispune rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotătâre a fost casată, respectiv Judecătoria Turda. În baza art.189 C. se va stabili în favoarea Baroului C.- suma de 100 lei reprezentând avocațial partial al apărătorului din oficiu ce se va avansa din fondul M.ui Justiției. În baza art.192 alin.3 C. cheltuielile judiciare din recurs vor rămâne în sarcina statului. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Turda, împotriva sentinței penale nr. 255 din 18 mai 2011 pronunțata de Judecătoria Turda, pe care in temeiul art. 385 ind. 15 pct.2 lit.c Cod proc.penala o caseaza si in consecință: Dispune rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotătâre a fost casată, respectiv Judecătoria Turda. Stabilește în favoarea Baroului C.- suma de 100 lei reprezentând avocațial parțial al apărătorului din oficiu ce se va avansa din fondul M.ui Justiției. Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din data de 21 octombrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI I.A C. M. V. C. C. I. GREFIER M. V.-G. Red.I.C.M./S.M.D. 4 ex./(...) Jud.H. O. T.
← Sentința penală nr. 38/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 960/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|