Decizia penală nr. 1673/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/a1
DECIZIA PENALĂ NR. 1673/R/2011
Ședința publică din 21 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : I.A C. M. - judecător
JUDECĂTORI: V. C.
C. I. GREFIER : M. V.-G.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D. DE I. A I. DE C. O.
ȘI T. S. T. C., reprezentat prin
PROCUROR - DOBOCAN D.
Pe rol fiind verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv luată față de inculpatul T. G. I. dispusă prin încheierea penală f.n. din 12 octombrie 2011, pronunțată în dosar nr. (...)/a1 al Tribunalul Sălaj, acesta fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin 1 și 2 din L. nr. 1. republicată, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal și art. 16 din L. nr. 1. republicată.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul T. I. G. în stare de arest, asistat de apărătorul ales, avocat S. - C. R., din cadrul Baroului de avocați S., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, inculpatul, întrebat fiind de către instanță, arată că-și însușește recursul formulat de apărătorul său.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului T. I. G., avocat S. - C. R. susține în totalitate concluziile scrise depuse la dosar și în esență solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale din data de (...) a T.ui S. și, rejudecând cauza să se dispună revocarea măsurii arestării preventive.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Arată că s-a luat măsura arestării preventive a inculpatului în temeiul art. 143 și 148 lit.f Cod pr.pen., apreciindu-se că există indicii temeinice că inculpatul a comis infracțiunea de trafic de droguri de mare risc și că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. Acest pericol a fost apreciat de instanța de judecată că rezidă în aceea că dacă inculpatul ar fi judecat în stare de libertate, în rândul opiniei publice s-ar induce un sentiment de revoltă și de neîncredere în eficiența și fermitatea ripostei autorităților judiciare.
Apreciază că, opinia publică nu este așa de contrariată având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, este student, sportiv de performanță, este integrat în societate, fapta comisă a fost un accident în viața acestuia, a conștientizat și regretat fapta comisă, a colaborat cu organele de cercetare penală, sens în care prin rechizitoriu s-a reținut incidența dispozițiilor art. 16 din L. nr. 1., cauza de reducere a pedepsei ca urmare a formulării unui denunț față de anumite persoane față de care s-a început urmărirea penală și s-au aplicat amenzi.
Inculpatul a demonstrat că nu dorește să influențeze buna desfășurare a procesului penal, și a recunoscut în integralitate faptele reținute în sarcina sa.
Într-adevăr pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este cuprinsă între 10-20 ani închisoare, însă fiecare cauză trebuie analizată separat.
De asemenea, apreciază că termenul rezonabil al duratei arestării preventive a inculpatului este îndeplinită și consideră că această măsură a fost luată discriminat față de celelalte persoane care dețineau saitul.
Reprezentantul Parchetului solicită în temeiul art. 38515 pct. 1 lit.b Cod pr.pen. respingerea ca nefondat a recursului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Încheierea recurată este legală și temeinică, întrucât temeiurile prev. de art. 143, 148 lit.f Cod pr.pen. care au determinat luarea, prelungirea și menținerea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent. În ceea ce privește temeiul prev. de art. 143 Cod pr.pen. arată că există indicii temeinice și probe din care rezultă că inculpatul a comis infracțiunile reținute în sarcina sa, inculpatul fiind prins în flagrant, temei care nu este contestat nici de apărare. De asemenea, sunt întrunite și condițiile prev. de art. 148 lit.f Cod pr. pen. în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile prezumat a fi săvârșite de către inculpat este mai mare de 4 ani închisoare iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În ceea ce privește teza a II-a art. 148 lit.f Cod pr.pen. apreciază că este îndeplinită în cauză având în vedere că lăsarea în libertate a inculpatului în acest moment prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Solicită să se aibă în vedere și particularitățile cauzei, respectiv cantitatea mare de droguri găsite la percheziția domiciliară, cercul de consumatori sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 13 și 20 ani, inculpatul a fost prins în timp ce vindea droguri unui copil de 13 ani în fața școlii. Astfel că, lăsarea în libertate a inculpatului ar crea o stare de neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului asupra ordinii publice și pentru crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială. Lipsa antecedentelor penale și colaborarea inculpatului cu organele de urmărire penală, pot constitui circumstanțe care pot fi reținute de instanța fondului. Inculpatul T. G. I., având ultimul cuvânt, arată că regretă foarte mult ce a făcut, nu se va mai ocupa cu așa ceva niciodată și solicită judecarea sa în stare de libertate. C U R T E A : Prin încheierea penală f.n. din 12 octombrie 2011, pronunțată în dosar nr. (...)/a1 al Tribunalul Sălaj, în baza art.3001 alin.1 Cod procedură penală rap. la art. 160 C., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului T. I. G., fiul lui I. și M.-R., născut la data de (...), în Z., jud. S., CNP 1., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.5/U/(...), emis de Tribunalul Sălaj. În baza art. 3001 alin.3 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului T. I. G. . În baza art. 139 alin. 1 și urm. C., s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, formulată de inculpatul T. I. G. Pentru a pronunța această încheiere tribunalul a reținut că prin rechizitoriul din data de (...), dosar nr.1/D /P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. S. , a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul T. I. G., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art.2 al. 1 si 2 din L. nr. 1. rep., cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. si art.16 din L. nr. 1. rep. S-a reținut, prin rechizitoriu, în esență, că în perioada 2010-(...), în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin acte repetate, T. I. G. a valorificat droguri de mare risc ( pliculețe de câte 0,25 g inscripționate „Chocolate";, conținând substanța „JWH018";, care se regăsește în tabelul anexa nr.1 la L. nr. 1. modif.),prin vânzarea către învinuiții A. M., M. D., N. A. Z., P. A., P. R. I., dar și altor persoane ce nu au putut fi identificate. În cursul urmăririi penale, inculpatul a denunțat și alte persoane care au săvârșit infracțiuni legate de traficul de droguri. Instanța a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului impun în continuare privarea de libertate a acestuia. În acest sens, la aprecierea gradului de pericol social concret pentru ordinea publică, instanța a avut în vedere modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a infracțiunii, modalitatea și circumstanțele reale ale comiterii infracțiunii, natura acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum și recrudescența faptelor de acest gen. Astfel, instanța a reținut faptul că activitatea infracțională a inculpatului a constat în comiterea de acte materiale repetate, într-o perioadă mare de timp,între produsele comercializate de acesta regăsindu-se droguri de mare risc,iar numărul de consumatori a fost mare. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina lui T. I. G. este de la 10 ani la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, prin reținerea art. 16 din L. nr.1. inculpatul beneficiind de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. Cât privește recrudescența faptelor de acest gen, este evident că infracțiunile de trafic de droguri de mare risc sunt de o amploare deosebită, aducând atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea publică,criminalitatea ce ține de traficul de droguri atentând la sănătatea și viața celor cărora li se creează dependență. Totodată, s-a reținut și circumstanțele personale ale inculpatului, sens în care s-a avut în vedere faptul că T. I. G. este tânăr, se află la prima confruntare determinată de încălcarea legii penale, a recunoscut, în timpul urmăririi penale, cele reținute în sarcina sa, a denunțat alte persoane care au săvârșit infracțiuni legate de traficul de droguri, dar, în același timp, nu se poate ignora faptul că acesta este acuzat de comercializarea, în mod repetat, de droguri de mare risc, cumpărători fiind în special tineri cu vârste cuprinse intre 13 si 20 de ani, inculpatul alegând ca în acest mod să obțină ușor venituri substanțiale, indiferent de consecințele pe care le-ar fi putut avea acțiunile sale. La fel de grav este faptul că inculpatul este acuzat de comercializarea de droguri de mare risc și în apropierea unei școli. Este adevărat că, potrivit jurisprudenței naționale și internaționale, măsura arestării preventive este una de excepție, dar, în prezenta cauză, prin raportare la cele mai sus expuse, instanța reține gravitatea faptei comise,existența pericolului public rezultând și din însuși pericolul social deosebit de ridicat al infracțiunii de care este învinuit inculpatul. În ceea ce privește concepția estompării pericolului social prin trecerea timpului, instanța a apreciat că aceasta este cel puțin discutabilă în prezenta cauză. Pericolul social, fiind, de fapt, o stare de insecuritate, de neliniște la nivelul societății - nu se estompează, în general, prin trecerea timpului (și in nici un caz prin trecerea a aproximativ trei luni de zile), mai ales când vine vorba de trafic de droguri de mare risc. De altfel, este cunoscut faptul că, luând în discuție durata rezonabilă a privării de libertate, Curtea E. a D. O. a precizat că, în circumstanțe excepționale, prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp (cauza Letellier c.Franței). Față de considerentele mai sus expuse, instanța a apreciat că se impune privarea de libertate a inculpatului și în continuare, cu atât mai mult cu cât, și la acest moment procesual, subzistă temeiurile avute la momentul emiterii mandatului de arestare preventivă. Împotriva încheierii mai sus menționate a declarat recursinculpatul T. I. G. În susținerea recursului s-a apreciat că opinia publică nu ar fi atât de contrariată de activitatea infracțională a inculpatului, din cauză că acesta nu are antecedente penale, este student, este sportiv de performanță integrat în societate și a colaborat cu organele de cercetare penală. De asemenea, pe parcursul procesului penal a demonstrat că nu dorește să influențeze buna desfășurare a procesului penal, iar termenul rezonabil al arestării preventive este îndeplinit. Examinând încheierea atacată din perspectiva motivelor de recursinvocate, Curtea reține următoarele: În mod temeinic prima instanță a apreciat că subzistă motivele care au determinat arestarea preventivă a inculpatului. Într-adevăr, acesta a fost arestat la data de 23 iunie 2011 pentru cazul de arestare prev. de art.148 alin.1 lit.f C.. Contrar susținerilor recurentului, potrivit cărora lăsarea sa în libertate nu ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică datorită lipsei rezonanței negative a faptelor sale în rândul comunității, din cauza datelor personale favorabile care îl caracterizează, se poate observa, din datele de la dosar, periculozitatea recurentului. Astfel, acesta a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art.2 alin.1 și 2 din L. nr.1. cu aplic. art.41 alin.2 C.p. deoarece în perioada 2010 - iunie 2011 a valorificat droguri de mare risc în rândul mai multor consumatori. Datele sale personale nu pot înlătura periculozitatea inculpatului -., pe parcursul a aproximativ 2 ani și-a lărgit nu numai numărul de consumatori, ajungând să vândă prin intermediari, ci și aria geografică, extinzându-și distribuția și în localitatea J. - și nu l-au împiedicat să desfășoare asemenea activități periculoase; dintre acestea se detașează aceea de a distribui droguri de mare risc unor elevi, chiar în mod repetat în cursul aceleiași zile. Datorită acestor motive este lipsită de relevanță trimiterea în judecată a recurentului cu reținerea disp. art.16 din legea specială, ce vizează reducerea limitelor de pedeapsă. Referitor la termenul rezonabil al arestării preventive, acesta nu a fost depășit, deoarece din luna iunie 2011, până în prezent, s-a desfășurat urmărirea penală și a avut loc trimiterea în judecată a inculpatului. Așa fiind, în baza art.38515 pct.1 lit.b C. va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Văzând și disp.art.192 C. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE : Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul T. I. G., arestat în Arestul I.P.J. S., împotriva încheierii penale din 12 octombrie 2011 a T.ui S. Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 21 octombrie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I.A C. M. V. C. C. I. GREFIER M. V.-G. Red.CV Dact.SzM/3ex. (...)
← Decizia penală nr. 1394/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 379/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|