Decizia penală nr. 168/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/a1
DECIZIA PENALĂ NR.168/R/2011
Ședința publică din 10 februarie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : V. V. A., judecător
JUDECĂTORI : I. M.
: L. H. GREFIER : L. S.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - V. G.
S-au luat spre examinare - în vederea pronunțării - recursurile declarate de către inculpații H. A. și B. B., împotriva încheierii penale din data de 01 februarie 2011, pronunțată în dosar nr. (...) al Tribunalului C., prin care s-a menținut starea de arest a inculpaților și s-a respins cererea de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie cu consecințe deosebit de grave, prev.de art.211 alin.1, alin.2 lit.a,c, alin.2/1 lit.a,b și alin.3 C.pen..
La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședină din data de 8 februarie
2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin încheierea penală din 1 februarie 2010, pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului C., în temeiul art.300/2 rap. la art.160/b C., a fost constatată legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpații:
- H. A. D., fiul lui I. și D. D., născut la data de (...) în C.-N., județul C., domiciliat în
C.-N., A. M., nr.17, ap.7, județul C., CNP 1.;
- B. B., fiul lui C. și E., născut la data de (...) în C.-N., județul C., domiciliat în C.- N., str.B. nr.11, bl.A1, ap.170, județul C., CNP 1., arestați în Penitenciarul Gherla.
A fost menținută starea de arest a inculpaților H. A. D. și B. B. începând cu data de (...), respingând implicit cererea de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin R. nr.8/P/ (...) al Parchetului de pe lângă Curtea de A. C., au fost trimiși în judecată inculpații H. A. D. și B. B. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie cu consecințe deosebit de grave prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.a, c, alin.2 ind.1 lit.a, b și alin.3 C.pen., reținându-se în fapt că la data de (...), în jurul orelor 16,30-16,45, cei doi inculpați, având fețele acoperite cu cagule, au pătruns în incinta Agenției Mănăștur, situată în C.-N., str. B. nr. 13-15, aparținând Băncii
T. S., și după amenințarea cu un pistol și agresarea agentului de pază B. I. S., inculpatul B. B. a intrat în casierie și a agresat-o fizic pe numita F. O. G. (casieră), împingând-o și lovind-o în zona capului cu pistolul pe care-l avea asupra sa, după aceasta, inculpatul mai sus amintit a luat sumele de bani care se găseau în zona unuighișeu din casierie, părăsind în grabă imobilul, în total prejudiciul fiind calculat la suma de 246.650 lei.
Prin încheierea penală nr. 3/C/(...) pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului C., în temeiul art.149/1C. raportat art.148 alin.1 lit.f C. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților H. A. D. și B. B. pentru o durată de 29 de zile cu începere din data de 20 ianuarie 2010 și până la data de 17 februarie 2010, măsură care a fost prelungită succesiv prin încheierile penale nr.8/C/15.02. și nr.25/C/(...), iar la sesizarea instanței de fond, prin încheierea din (...), în temeiul art.300/1 rap. la art.160/b C., s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpați, menținând prevenția acestora.
Ulterior, prin încheierile fără număr de la data de (...), (...), (...), (...) și respectiv
(...), în baza art. 300 ind. 2 C., instanța a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpați, măsura fiind menținută începând cu acea dată.
Prin încheierile fără număr de la data de (...), (...) și respectiv (...), în baza art. 139 alin. 1 C., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revocare a măsurii arestării preventive luate și menținute față de inculpați prin încheierea nr. 3/C/(...) pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului C..
Potrivit dispozițiilor art.300/2 C. în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând potrivit art. 160/b C., respectiv dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. C. instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.
Ca urmare, instanța de fond are obligația verificării în temeiul art.300/2 C. la un interval de maxim 60 de zile, legalitatea și temeinicia măsurii preventive.
Tribunalul a apreciat că de la data de 13 decembrie 2010, când s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv nu au intervenit modificări de natură a impune punerea în libertate a celor 2 inculpați.
Potrivit dispozițiilor art.143 C. coroborat cu art.148 alin.1 C. măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Verificându-se legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, instanța constată că aceasta este legală și temeinică și subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv dispusă față de cei doi inculpați, respectiv cele prev. de art.143 C., în sensul că există indicii și chiar probe în sensul că s -au comis fapte prevăzute de legea penală, acestea conducând și la presupunerea rezonabilă că au fost comise de către inculpați.
Astfel, în faza de urmărire penală și în faza cercetării judecătorești au fost administrate probe, acestea fiind relevante în sensul conturării presupunerii rezonabile că inculpații ar putea fi autorii faptei care li se impută.
Fără a reitera la acest moment ansamblul probelor administrate în faza de urmărire penală și ulterior în faza cercetării judecătorești (dintre care cea mai relevantă probă îl constituie concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifică nr.342650/(...) și nr.343202/(...) întocmite de I. G. al P. R. - I. de C. - S. de B., adresa nr.3078/(...) emisă de B. T. S., adresa nr.343202/1/(...) emisă de I. G. al P. R. - I. de C.
- S. de B., care nu au fost invalidate până la acest moment procesual), ne vom limita la sublinierea faptului că la acest moment procesual, când persistența indiciilor temeinice a fost analizată în mod repetat și prin raportare la evoluția probațiunii în cauză, instanțeiîi revine sarcina de antamare a probelor de care se prevalează inculpații prin apărători aleși pentru a susține lipsa de temeinicie a acuzațiilor, probe care au fost administrate ulterior termenului de la data de (...).
Astfel, deși este real faptul că începând cu termenul din (...) au fost administrate probe testimoniale cu precădere în favoarea inculpaților, instanța nu poate face abstracție de natura relațiilor dintre incupați și martorii audiați, dar nici de nuanțarea declarațiilor date de unii din acești martori în faza de urmărire penală, într-o turnură favorabilă inculpaților.
La acest moment procesual instanța nu are căderea de a analiza sinceritatea declarațiilor date de martorii acuzării sau de martorii apărării, astfel că ne vom limita la a constata că prin prisma probelor tehnice administrate în faza de urmărire penală, indiciile privind temeinicia acuzațiilor aduse împotriva inculpaților subzistă.
Pentru a conchide, la acest moment procesual, când cercetarea judecătorească a fost declanșată, fiind deja audiați nemijlocit inculpații, părțile vătămate, dar și un număr semnificativ de martori, nu se poate susține că indiciile temeinice care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpații ar putea fi autorii faptei deduse judecății ar fi fost înlăturate. Sub acest aspect, instanța reamintește jurisprudența constantă a instanței de contencios european de la S., în lumina căreia forța juridică a probelor și indiciilor temeinice care ar putea justifica măsura arestării preventive nu este necesar să fie echivalentă celor care ar putea justifica o condamnare, doar aceste din urmă probe fiind necesar a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că persoanele trimise în judecată sunt autorii faptelor sesizate.
În ceea ce privește temeiul de arestare prev. de art.148 lit.";f"; C. instanța a reținut că potrivit art.148 lit.f măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Infracțiunea de tâlhărie care a produs consecințe deosebit de grave , prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.";a";, „c";, alin.2 1 lit.";a";, „b";, alin.3 C.pen. se sancționează de legiuitor cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, astfel încât cerința cuprinsă în teza I a textului de lege sus-menționat este îndeplinită. Referitor la probele certe din care rezultă pericolul social concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaților, acesta rezultă mai întâi din gravitatea deosebită a faptei imputate, din modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, din împrejurările în care fapta a fost comisă (inculpații acționând pe baza unui plan foarte bine pus la punct, mascați cu cagule și folosind arme, agresând agentul de pază și casiera de la agenția bancară, forțând ușa de acces în casierie, la o oră de vârf, într-o zonă aglomerată a mun. C.-N., dovedind astfel o îndrăzneală ieșită din comun și un total dispreț pentru valorile patrimoniale și integritatea fizică a persoanelor), precum și din faptul că lăsarea în libertate a unor persoane care au comis o astfel de infracțiune ce a ajuns la cunoștința opiniei publice, producând un puternic impact negativ, ar crea o stare de insecuritate socială gravă și de neîncredere în organele abilitate ale statului în luarea de măsuri ferme împotriva celor care comit fapte penale cu un grad de pericol social foarte ridicat. Pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a celor doi inculpați, trebuie observat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei, fiind însă imperios necesară și existența unor date și probe care să convingă judecătorul că pentru siguranța publică se impune privarea de libertate a inculpatului, ceea ce face ca aceste noțiuni să nu fie privite izolat, ci interdependent. Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp. De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială. Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității. Ori, în contextul în care la cunoștința opiniei publice ajung cu regularitate știri privind săvârșirea unor fapte similare, săvârșite printr-un mod de operare similar, lipsa de fermitate a organelor chemate a înfăptui justiția în fața unor asemenea fapte, ar fi de natură a încuraja fenomenul infracțional. În speța de față, există bănuieli rezonabile în sensul că faptele pentru care sunt cercetați inculpații, constituiau infracțiuni la momentul în care s-au produs, și al trimiterii în judecată (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).Prin prisma legislației C. s-a dovedit în afara oricărei îndoieli că scopul măsurii arestării inculpatului a fost acela de a-l prezenta autorității competente conform art.5 paragraf 3 din C., verificându- se de către instanțe independente și imparțiale, legalitatea măsurii arestării și ulterior menținerea acesteia.(cauza Benham contra Regatului Unit 1996; Jecius contra Lituaniei 2000; Nevmerzhitsky contra Ucrainei 2005). Așadar, condiția pericolului public, solicitată de lege există și ea pentru cei doi inculpați, acest pericol rezultând, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor de care inculpații sunt învinuiți cât și din modalitatea în care acestea au fost concepute și realizate. Cu privire la aspectele juridice invocate de către inculpați prin apărătorii lor aleși, de a nu se mai menține măsura arestului preventiv luată față de aceștia, cercetarea și judecarea lor în stare de libertate cât și aspectele invocate în subsidiar de a se înlocui măsura arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate constând în obligarea inculpaților de a nu părăsi localitatea C.-N., conform prevederilor art.145 C., instanța urmează să rețină că acestea nu au suportul juridic necesar pentru a fi admisibile. Astfel, în speță atât la luarea măsurii arestării preventive cât și la prelungirea sau menținerea măsurii arestării preventive s-a avut în vedere faptul că regula procesului penal este cercetarea inculpatului în stare de libertate, dreptul la libertate fiind garantat atât de normele interne cât și de normele internaționale (Convenția Europeană a Drepturilor Omului) iar arestarea se va putea dispune în condiții strict prevăzute de lege și numai dacă este absolut necesară. Ori, în ceea ce privește situația acestor inculpați, conduita acestora impune menținerea măsurii arestului preventiv și conferă măsurilor obligării de a nu părăsi localitatea o totală ineficiență în cazul infracțiunii de tâlhărie care a produs consecințe deosebit de grave, prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.";a";, „c";, alin.21 lit.";a";, „b";, alin.3 C.pen., care a produs în rândurile comunității locale un ecou profund negativ. A apreciat că la acest moment procesual, când a fost declanșată cercetarea judecătorească și au fost audiați inculpații, părțile vătămate și o parte din martorii încuviințați, nu este oportună revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive, și pentru a evita posibilitatea ca inculpații să încerce să determine martorii să îșischimbe declarațiile într-o turnură favorabilă lor, indicii într-un asemenea sens reieșind din analiza conduitei unora dintre membrii familiei inculpatului H., în încercarea de a furniza alibiuri credibile inculpaților, mai ales în contextul în care inculpații au menținut o atitudine constantă de nerecunoaștere a săvârșirii faptei- în fapt o exprimare a poziției procesuale. Sub acest aspect, se cuvine a se face sublinierea faptului că cercetarea judecătorească a evoluat cu celeritatea permisă de condițiile administrative de care dispune Tribunalul Cluj. În al doilea rând, martori care au fost avuți în vedere la întocmirea rechizitoriului nu au fost încă audiați în prezenta cauză, sens în care subzistă un risc rezonabil de influențare a acestora. Având în vedere că infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați, și rezonanța unor fapte de acest gen, numărul de aproximativ 1 an de zile de arestarea acestora, nu se va putea considera că s-ar putea pune în discuție atingerea punctului critic în ceea ce privește termenul rezonabil de soluționare a cauzei și ca urmare, inculpații să fie cercetați în stare de libertate, aspecte susținute de apărătorii aleși ai inculpaților. Este real că măsura arestării preventive nu trebuie să anticipeze o eventuală pedeapsă privativă de libertate și că orice cauză trebuie să fie soluționată într-un termen rezonabil, tocmai pentru aceste considerente legiuitorul a prevăzut că în faza de judecată această măsură încetează de drept când a fost atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care face obiectul învinuirii. Referitor la invocarea duratei arestului preventiv, instanța a reținut faptul că după o perioadă de aproximativ 1 an de zile de la luarea măsurii arestării preventive, având ca și reper complexitatea probațiunii care urmează a fi administrată în continuare în cauză, detenția provizorie nu poate fi considerată ca transformandu-se într-o pedeapsă privativă de libertate, nefiind încălcate cerințele legislației europene nici sub acest aspect. În cadrul verificării periodice a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive nu trebuie omise nici dispozițiile art.136 alin.8 C. referitoare la scopul măsurii arestării preventive, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, viața, antecedentele și alte situații privind persoana față de care a fost luată măsura. Menținerea stării de arest preventiv a inculpaților, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestora la un proces echitabil, aceștia având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării. În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce instanța trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate a inculpaților. Susținerea instanței este justificată și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008),în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile pretins săvârșite de inculpați și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art. 145 și 1. C.. În speță, menținerea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați a fost justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor, impunându-se menținerea acestora în continuare în stare de arest preventiv. Dincolo de considerentele umanitare ce trebuie avute în vedere la alegerea unei măsuri preventive de o gravitate extremă, credem că nu există nici un alt argument solidcare să justifice nelegalitatea și netemeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpați și implicit a luării unei alte măsuri neprivative de libertate. Toate aceste temeiuri impun și justifică în continuare privarea de libertate a inculpaților, pentru buna derulare a procesului penal, sens în care, în temeiul art.300/2 C. raportat la art.160/b C., instanța a constatat că această măsură a arestării preventive luată față de cei doi inculpați, a fost legală și temeinică și, pe cale de consecință s-a menținut și s-au respins implicit cererile de revocare și cele formulate în subsidiar de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Împotriva acestei soluții au declarat recurs inculpații H. A. și B. B., criticând încheierea atacată ca fiind nelegală și netemeinicp și au solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună revocarea măsurii arestului preventiv, cu consecința punerii lor de îndată în libertate. În subsidiar, solicită a se dispune luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate. În motivarea recursurilor inculpații au arătat că este fără suport probator argumentul potrivit căruia inculpații ar influența martorii, deoarece martorii principali au fost audiați, singura probă de administrat fiind cea privind expertiza ADN care se va efectua în Germania. S-a mai invocat și depășirea termenului rezonabil deaorece prima instanță s-a raportat la momentul arestării inculpaților și nu la momentul declanșării procedurilor judiciare după cum s-a exprimat și C.. Referitor la criteriile avute în vedere de C., respectiv comportamentul părții, arată că C. a stabilit că invocarea unor probe nu pot constitui un element imputabil inculpaților pentru că ele se referă la dreptul la apărare. S-a mai arătat că Inculpații nu au antecedente penale, iar inculpatul H. este student la două facultăți. Cu privire la solicitarea subsidiară se arată că sunt suficiente garanții de a se dispune obligarea de a nu părăsi localitatea. Procedând la soluționarea recursurilor prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 3/C/(...) pronunțată în dosarul nr.(...) al Tribunalului C., s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților H. A. D. și B. B. o perioadă de 29 de zile, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prev.de art. 143 C. și art.148 lit. f C. Ulterior această măsură a fost prelungită, iar după sesizarea instanței de judecată a fost menținută, constatându-se subzistența temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestului preventiv. În fapt, s-a reținut existența indiciilor temeinice potrivit cărora inculpații ar fi comis infracțiunea de tâlhărie cu consecințe deosebit de grave prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.a, c, alin.2 ind.1 lit.a, b și alin.3 C.pen., respectiv că la data de (...), în jurul orelor 16,30-16,45, cei doi inculpați, având fețele acoperite cu cagule, ar fi pătruns în incinta Agenției Mănăștur, aparținând Băncii T. S., , situată în C.-N., str. B. nr. 13-15, și după amenințarea cu un pistol și agresarea agentului de pază B. I. S., inculpatul B. B. ar fi intrat în casierie și ar fi agresat-o fizic pe numita F. O. G. (casieră), împingând-o și lovind-o în zona capului cu pistolul pe care-l avea asupra sa, după care inculpatul mai sus amintit ar fi luat sumele de bani care se găseau în zona unui ghișeu din casierie, părăsind în grabă imobilul, în total prejudiciul fiind calculat la suma de 246.650 lei. Potrivit art. 160/b al. 1 și 3 C. la care face trimitere art. 300/2 C. în cursul judecatii, instanta verifică periodic, dar nu mai tărziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive. C. instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Procedând în temeiul textelor de lege menționate, Curtea constată că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 C. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi comis faptele pentru care sunt cercetați, în acest sens fiind procesul- verbal de cercetare la fața locului întocmit de către organele de urmărire penală,raportul de constatare tehnico-științifică din care rezultă că profilele genetice ale probelor biologice de referință, recoltate de la inculpați, se regăsesc în fracțiile minoritare ale amestecurilor obținute din microurmele prelevate de pe mânerul sistemului de închidere de la ușa de acces în casierie (cazul lui H. A. D.), respectiv de pe partea frontală a sertarului de la ghișeul nr. 3 din casierie (în această probă regăsindu-se profilele genetice ale ambilor inculpați, atât H. A. D., cât și B. B.). Ca urmare a calculelor biostatistice, s-a stabilit că inculpatul B. B. are de 54.945.055 ori mai multe șanse să fie contributor la formarea amestecului obținut din microurma prelevată de pe partea frontală a sertarului menționat mai sus, decât o altă persoană necunoscută din populație, iar probabilitatea de includere a profilului genetic al inculpatului B. B. în acest amestec este, exprimată procentual, de 99,9.. In ceea ce îl privește pe inculpatul H. A. D., referitor la amestecul obținut din microurma prelevată de pe mânerul sistemului de închidere de la ușa de acces în casierie, calculele biostatistice arată că acest inculpat are de 12.722.646 ori mai multe șanse să fie contributor la formarea acestui amestec, decât o altă persoană necunoscută din populație; probabilitatea de includere a profilului genetic al inculpatului H. A. D. în acest amestec este de 99,9.. În cauză mai există declarațiile părților vătămate B. I. S. și F. O. G., declarațiile martorilor M. I., F. G., B. A. M., M. Ana și M. G. D., B. D., etc. Din declarațiile acestor martori rezultă că autorii tâlhăriei erau tineri, după mers și ținută, aveau o înălțime între 170 și 180 cm, fiind mai degrabă firavi, decât voinici, aceste descrieri ale autorilor făcute de martori, corespunzând, în linii mari, cu datele antropometrice ale celor doi inculpați. Nu poate fi omis raportul de constatare nr. 388665/(...) întocmit de U. T. de A. a I. C. din care rezultă că cartela telefonică prepaid cu nr. de apel 0..076, număr utilizat de către inculpatul H. A. D. și la data comiterii faptei, așa cum rezultă din declarația dată de acesta în fața judecătorului, a primit un apel telefonic de tip voce la ora 1., cu durata de 243 secunde, moment în care cartela inculpatului era localizată în zona antenei de telefonie amplasată pe strada P. nr. 19 din C.-N.. În continuare, la alte două apeluri telefonice de tip voce recepționate de H. A. D., la orele 1., respectiv 1., cartela inculpatului era localizată în zona antenei de telefonie amplasată în C.-N., strada B. nr. 17, Bl. A4. Ori aceste date vin în contradicție cu susținerile inculpatului, potrivit cărora în intervalul orar 13,oo-18,oo, cu aproximație,din cele declarate de inculpat, se afla pe strada E., din centrul mun. C.-N.. Cartela prepaid utilizată de inculpatul B. B., cu nr. de apel 0..595 a primit un singur apel telefonic de tip voce, la ora 1., care a durat 42 secunde, în acel moment cartela fiind localizată în zona antenei de telefonie amplasată în corn. Gilău str. Suceag nr. 342. De altfel între declarațiile date de cei doi inculpați atât în fața procurorului cât și a judecătorului, rezultă unele contradicții, legate de alibiurile celor doi. Astfel, cu toate că inculpatul B. a susținut că în ziua respectivă a fost în Gilău, împreună cu inculpatul H., sau cel puțin în anumite intervale de timp dintre orele 15,oo și 20,oo, acesta din urmă, după ce detaliază ce a făcut în tot cursul zilei de (...), începând cu ora 13,oo, de unde rezultă că cel puțin până prin preajma orei 19,oo, când a plecat de acasă, a fost în imposibilitate de a se întâlni cu celălalt inculpat, revine susținând că este posibil totuși să se fi întâlnit,dar nu își mai amintește. După analiza obiectelor de încălțăminte ridicate de la cei doi inculpați cu ocazia perchezițiilor, s-a determinat că încălțămintea inculpatului B. are o lungime de 29,97 cm (f. 189 vol. VI u.p), iar încălțămintea inculpatului H. o lungime de 29,45 cm (f. 192 vol. VI u.p), corespunzătoare determinărilor efectuate prin raportul constatare tehnico-științifică întocmit de I. de T. A. (28,45-29,55 cm- pentru suspectul identificat cu P1- corespunzător inculpatului H. potrivit rechizitoriului, respectiv între 29,41 și 30,19 cm pentru suspectul identificat cu P2, corespunzător inculpatului B. potrivit rechizitoriului). Apoi, în apartamentul în care locuiește inculpatul B. B., au fost găsite, cu ocazia perchezițiilor domiciliare, obiecte vestimentare asemănătoare cu obiectele vestimentare purtate de acest inculpat cu ocazia săvârșirii infracțiunii, cum ar fi cureaua de culoare albă, și care au fost surprinse de sistemul de supraveghere video al unității bancare. De altfel, art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului admite privarea de libertate a unei persoane atunci când „există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune";. Curtea nu poate primi argumentul potrivit căruia prima instanță ar fi încălcat prezumția de nevinovăție deoarece a antamat fondul cauzei. Este adevărat că instanța de fond a făcut trimitere la o serie de probe existente la dosarul cauzei,însă, în acord cu jurisprudența C., se recunoaște autorităților judiciare naționale o anumită marjă de apreciere a dovezilor, deoarece ele se află bine plasate să evalueze situația de fapt. Pornind de la considerentul general care justifică detenția provizorie a unei persoane, respectiv acela al asigurări unei bune desfășurări a procesului penal și a protejării interesului public, Curtea reține că privarea de libertate a inculpaților recurenți se justifică în acest moment procesual în raport cu complexitatea deosebită a cauzei, dată de natura infracțiunii și amploarea activității infracționale pentru care sunt cercetați aceștia, de modul de concepere și de derulare a actelor materiale care se circumscriu acestei activități, de urmarea produsă, respectiv valoarea prejudiciului și de probele care se impun a fi administrate, aspecte de care nu se poate face abstracție la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică pe care-l prezintă inculpații mai sus menționați. În aprecierea pericolului concret pe care lăsarea în libertate a inculpaților menționați ar prezenta-o pentru ordinea publică, Curtea are în vedere regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența C. care în câteva cauze împotriva Franței (de exemplu Letellier, Hotărârea din 26 iunie 2001) a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă, însă doar pe un termen limitat și în orice caz, ar trebui demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menținerea măsurii este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată. Așa fiind, Curtea apreciază că, în acest moment procesual, față de natura infracțiunilor presupus a fi comise de inculpații arătați, față de gradul de pericol social deosebit de ridicat a faptelor presupuse a fi comise și a contribuției bine conturate a fiecărui inculpat în parte la comiterea infracțiunilor reținute în sarcina lor, ținând cont de rezonanța acestora în rândul opiniei publice, și determinând reacția negativă a acesteia, se justifică menținerea arestării preventive prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor, neexistând motive de înlocuire cu o altă măsură neprivativă de libertate. Concluzia Curții este justificată și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile comise de inculpati și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și 1451., respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara. Curtea reține că durata procedurii nu poate constitui temei pentru a justifica diluarea sau chiar dispariția pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpaților deoarece acest pericol nu poate fi disociat de gravitatea faptelor și natura infracțiunilor comise. Referitor la termenul rezonabil al detenției, Curtea observă că potrivit jurisprudenței C. "criteriile după care se apreciează termenul rezonabil al unei proceduri penale";, sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.(decizia C. din 31 martie 1998 paragraf 97 citat de C. B.). De asemenea, persistența unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție. Aplicând aceste criterii la speța de față, durata arestării preventive a inculpaților este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nefiind excesivă. Este de remarcat că urmărirea penală și cercetarea judecătorească a necesitat mai mult timp datorită complexității cauzei. În aceste condiții, este evident că autoritățile naționale au arătat o diligență specială în conducerea procedurilor, neputându-li-se imputa nimic. Față de circumstanțele personale ale inculpaților, Curtea reține, în acord cu jurisprudența Înaltei Curți de C. și Justiție, că vârsta, comportamentul anterior, studiile nu diminuează cu nimic pericolul pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a acestora. Aplicând la speța de față nu numai principiile mai sus enunțate, ci și acela potrivit căruia libertatea persoanei este regula iar excepția o constituie privarea de libertate, Curtea concluzionează că în mod corect instanța de fond a considerat, în ceea ce-i privește pe inculpații H. A. și B. B., că menținerea lor în stare de arest preventiv, cel puțin în acest moment procesual, nu afectează dreptul acestora la un proces echitabil și la judecarea cauzei într-un termen rezonabil, nefiind încălcat nici principiul prezumției de nevinovăție de care aceștia beneficiază. Pentru toate aceste motive în temeul art. 385/15 pct. 1 lit. b C. se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatii H. A. și B. B., iar încheierea atacată se va menține în totalitate ca fiind legală și temeinică. Inculpaților li s-a asigurat asistență juridică din oficiu astfel că în temeiul art. 189 C. se va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de câte 25 lei onorariu parțial pentru apărătorii din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. POtrrivit art. 192 al. 2 C. se vor obliga inculpatii să plătească în favoarea statului suma de câte 175 lei cheltuieli judiciare, din care câte 25 lei reprezentând onorariu avocațial. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatii H. A. și B. B., detinuți în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 1 februarie 2011 a Tribunalului C.. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de câte 25 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpati să plătească în favoarea statului suma de câte 175 lei cheltuieli judiciare, din care câte 25 lei reprezentând onorariu avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 10 februarie2011 . PREȘEDINTE JUDECATORI V. V. A. I. M. L. H. GREFIER L. SÎNGĂ Red.L.H/Dact.S.M 3 ex./(...) Jud.fond:L.M.F.
| ← Decizia penală nr. 599/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1518/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
