Decizia penală nr. 366/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.366/2011

Ședința publică din 16 martie 2011

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : M. R. - judecător

JUDECĂTORI : L. M.

ANA C.

G. : M. B.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P.

: A. C.

S-a luat spre examinare recursul declarat de revizuientul B. S. V. împotriva sentinței penale nr.47 din 9 februarie 2011 a J.ecătoriei S. M., pronunțată în dosarul nr.(...), având ca obiect revizuire.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă revizuientul B. S. V., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu av.C. Manuela, din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile vătămate C. I. M. și T. S. V.

P. de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul arată că își însușește recursul declarat de apărătorul său și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.

Cu privire la motivele de recurs arată că, i s-a aplicat un spor la pedeapsă pe care-l consideră nejustificat și de asemenea, este nemulțumit de faptul că s-a judecat cauza în absența sa. Susține că la data judecării cauzei era arestat în Italia, fiind în imposibilitate de a anunța instanța despre această împrejurare.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.

Apărătorul inculpatul consideră că cererea de revizuire este întemeiată,inculpatul a fost judecat în lipsă, fiind în imposibilitate de a se prezenta în fața instanței de fond. A. nu i-au fost aduse la cunoștință faptele penale pentru care a fost trimis în judecată, menționând că nu înțelege raționamentul pentru care a fost condamnat. Instanța de fond a invocat decizia nr.60/2007 a Î.C.C.J., prin care se arată că motivele de revizuire altele decât cele prev. de art.394 C. nu pot sta la baza unei cereri admisibile de revizuire.

Solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, să fie admisă cererea de revizuire formulată de condamnat. Cu plata onorariului avocațial avansat din FMJ.

Reprezentantul M.ui P. solicită respingerea ca nefondat a recursului, în baza art.385/15 pct.1 lit.b C. și menținerea ca temeinică și legală a hotărâriiatacate, cu obligarea revizuientului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

În susținerea poziției procesuale arată că cererea de revizuire nu se încadrează în disp.art.394 C., motivele fiind strict și limitativ prevăzute de textul de lege, sens în care, în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea condamnatului.

Susținerile revizuientului sunt nereale, acesta se afla în țară când s-a judecat cauza pe fond, la data de (...) s-a prezentat în instanță, însă a părăsit teritoriul României atunci când a știut că împotriva sa se derulează un proces penal.

În consecință, solicită respingerea recursului ca nefondat.

Revizuientul B. S. V., având ultimul cuvânt, arată că lasă soluția laaprecierea instanței.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 47 din 9 februarie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) de Judecătoria Sighetu Marmației, în temeiul art. 403 alin.3 din Codul de P. Penală, s-a respins cererea de revizuire înaintată de condamnatul B. S.-V. (fiul lui P. și Eva, născut la data de (...) în S. M., deținut in Penitenciarul Baia Mare) privind sentința penală nr. 122 din 17 martie 2010 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar nr. (...), rămasă definitivă prin neapelare, ca inadmisibilă.

A fost obligat inculpatul la plata sumei 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. 3/III/6 din (...) pe rolul P. de pe lângă

Judecătoria Sighetu Marmației, condamnatul B. S.-V. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 122 din 17 martie 2010 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr. (...), rămasă definitivă prin neapelare. In motivarea cererii, condamnatul a invocat faptul că a fost judecat în lipsă, nefiindu-i cunoscute faptele ce au făcut obiectul actului de sesizare și care au antrenat răspunderea sa penală, menționând că nu înțelege rațiunea pentru care la individualizarea pedepsei, i s-a aplicat un spor de 1 an închisoare.

Instanța a fost sesizată de către procuror în vederea examinării admisibilității în principiu a cererii de revizuire, prin înaintarea concluziilor întocmite în urma efectuării actelor de cercetare.

Urmare a modificărilor aduse Codului de P. penală prin L. nr. 2., etapa admisibilității în principiu implică o procedură necontradictorie, în care cererea de revizuire este examinată în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

Concluziile procurorului, înaintate potrivit art. 399 alin. 5 din Codul de P. Penală, au fost de respingere a cererii de revizuire ca nefondată.

Analizând cererea de revizuire în scopul verificării respectării condițiilor prevăzute de prevederile legale, instanța de fond a constatat că sentința atacată (sentința penală nr. 122 din 17 martie 2010 pronunțată de

Judecătoria Sighetu Marmației în dosar nr. (...)) a rămas definitivă prin neapelare și a soluționat fondul cauzei, condamnând inculpatul B. S. V. pentru săvârșirea unui concurs real de infracțiuni compus din infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. I din Codul Penal și infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 literele e și g.

Prin sentința mai sus menționată, s-a făcut aplicarea art. 61 din

Codul Penal, dispunându-se revocarea liberării condiționate a pedepsei de

283 zile rămasă neexecutată și contopirea acesteia cu pedeapsa de trei ani închisoare stabilită pentru concursul de infracțiuni, pedeapsa rezultantă de

3 ani închisoare, fiind sporită în condițiile art. 61 alin. 1 din Codul Penal cu

1 an închisoare, stabilindu-se ca inculpatul să execute în concret pedeapsa de 4 ani închisoare.

Instanța de fond a constatat că cererea de revizuire a fost introdusă de una din persoanele prevăzute de art. 396 alin. 1 Cod procedură Penală (în speță condamnatul) și în termenul indicat de art. 398 Cod P. Penală.

S-a reținut că nu au fost prezentate date din care să rezulte că motivele în baza cărora s-a formulat cererea de revizuire, nu au mai făcut obiectul unei cereri de revizuire anterioare.

Analizând motivele invocate de revizuient, instanța de fond a constatat că acestea nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 din Codul de P. Penală, în prezenta cauză aplicându-se prevederile

Deciziei nr. LX (60)/2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, care stabilesc că în cazul cererilor de revizuire întemeiate pe alte motive, decât cazurile indicate de art. 394 C.., cererea de revizuire se va respinge ca inadmisibilă.

În conformitate cu prevederile art. 403 alin. 3 din Codul de P. Penală, având în vedere considerentele în precedent expuse, instanța de fond a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Sighetu Marmației, întermen legal, revizuientul B. S. V. a declarat recurs, fără a arăta în scris motivele, dar în a cărui susținere de către apărător s-a solicitat casarea acesteia și, rejudecând, să fie admisă cererea de revizuire, fără a se arăta în concret, ce anume să se dispună, urmare a admiterii cererii de revizuire.

În motivare, s-au invocat aceleași argumente ca și în cererea introductivă, respectiv că revizuientul nu a avut cunoștință de procesul ce s- a derulat împotriva sa și, este nemulțumit de sporul ce i s-a aplicat la pedeapsa stabilită pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Ver if ic ând ho tăr âre a atac ată , în baza lucrărilor și materialului de ladosar, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/15 și art.385/6 alin. 3 C., Curtea constată nefondat recursul formulat în cauză.

Astfel, potrivit art. 394 C., revizuirea unei hotărâri penale definitive poate fi cerută când: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legatură cu cauza a carei revizuire se cere; când doua sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Așa fiind, se poate constata că, raportat la textul legal în materie, motivele invocate de revizuient nu se circumscriu niciunuia din cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, în care se poate cere revizuirea hotărârii penale.

Faptul că revizuientul a fost prezent la unul din termenele de judecată la fond - 9 decembrie 2009, după care nu s-a mai prezntat în instanță, îi este imputabil lui și, în niciun caz, nu poate constitui o împrejurare de care instanța nu a avut cunoștință - în sensul art.394 alin.1 lit.a C., fiind obligația acestuia de a încunoștiința organelle judiciare de faptul că și-a schimbat adresa.

De asemenea, cuantumul pedepsei aplicate, la rândul său, nu poate constitui motiv de revizuire, existând alte căi legale, prin care se pot contesta aspecte de acest fel.

În consecință, în mod corect prima instanță a respins cererea revizuientului, astfel că, hotărârea atacată este legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, va fi respins ca atare, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C.

În baza art.189 C. se va stabili în favoarea Baroului de A. C. suma de

200 lei, onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui

Justiției.

În baza art.192 alin.2 C. va fi obligat revizuientul recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care

200 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul B. S. V. (fiul lui P. si Eva, nascut la 19 noiembrie 1978, deținut în Penitenciarul Gherla), împotriva sentinței penale nr. 47 din 9 februarie 2011 a J.ecătoriei S. M..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei, onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe revizuientul recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 16 martie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. R. L. M. ANA C.

G. M. B.

Red.A.C./Dact.H.C.

3 ex./(...) J..fond:P. M.R.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 366/2011, Curtea de Apel Cluj