Decizia penală nr. 1710/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR. 1710/R/2011

Ședința publică din 27 octombrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. - judecător JUDECĂTORI: V. G.

D. P. GREFIER : M. N.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin

PROCUROR: D. S.

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul B. A. B. împotriva sentinței penale nr. 832 din 23 iunie 2011 a Judecătoriei C.-N., pronunțată în dosar nr.(...), trimis in judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă

J. C. N., pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire prev. și ped. de art. 180 al.2

C., cu aplic. art.37 lit.a C. și furt calificat prev. și ped. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. e și g, al.2 lit.b C., cu aplic. art. 37 lit.a C., totul cu aplic. art. 33 lit.a C.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul personal, asistat de apărătorul desemnat din oficiu avocat R. V., din cadrul Baroului de avocați

C., cu delegația la dosar, lipsă partea civilă T. G. D..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care,

Întrebat fiind de instanță inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărâriiatacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond.

Solicită a se reține circumstanțele atenuante care sunt incidente în cauză, respectiv vârsta fragedă a inculpatului, faptul că a recunoscut și a regretat faptele.

Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului declarat deinculpat ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

În continuare se arată de reprezentantul parchetului că, potrivit art. 72 din Codul penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor s-a ținut seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, precum și cele prevăzute de art. 3201 alin.7 Cod procedură penală, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strictpersonal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adoptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Instanța de fond a apreciat că trebuie acordată clemență inculpatului prin aplicarea unor pedepse sub minimul special, aplicând circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului pentru a ajunge la pedepse sub limita specială, potrivit art. 74 alin 2 Cod penal raportat la art. 76 lit d și e Cod penal, reținând deopotrivă ambianta în care inculpatul a comis fapta încurajată oarecum de partea vătămată cu care a consumat o noapte întreagă băuturi alcoolice și fără a lăsa impresia că victimei i se poate reproșa ceva de natură a-l incita pe inculpat.

Inculpatul B. A. B. având ultimul cuvânt, arată că regretă faptele comise.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr.832 din 23 iunie 2011 pronunțată de

Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr.(...), a fost condamnat inculpatul B. A. B., pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art. 180 al. 2 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, la o pedeapsa stabilita in conditiile art 320 indice 1 alin 7 Cod procedura penala mod prin legea 2. cu aplic art 74 alin 2 C. rap. la art 76 lit e C. penal de 1 luna inchisoare; furt calificat, prev. și ped. de art. 208 al.l, art. 209 al. 1 lit. e și g, al. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, la o pedeapsa stabilita in conditiile art 320 indice 1 alin 7 Cod procedura penala mod prin legea 2. cu aplic art 74 alin 2 C. rap. la art 76 lit d C. penal de 6 luni inchisoare.

In temeiul art 37 lit a C. penal s-a constatat ca prezentele fapte sunt comise in conditiile recidivei postcondamnatorii primul termen al acesteia constand in pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe termen de încercare de 2 ani și 8 luni, prin S. penală nr. 380/(...) a Judecătoriei C.-N., def. prin neapelare la data de (...) faptele fiind comise in perioada termenului de incercare.

In baza art. 83 C. penal s-a dispus revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei de 8 luni inchisoare aplicata prin s.p. nr. 380/(...) a

Judecătoriei C.-N., def. prin neapelare la data de (...) si s-a dispus executarea in intregime a pedepsei la care se adauga pedepsele aplicate prin prezenta hotarare de 6 luni inchisoare respectiv 1 luna inchisoare inculpatul executand in final pedeapsa de: 9 luni inchisoare in regim de detentie; 1 ani 2 luni inchisoare in regim de detentie;

În temeiul art 33 lit a C. penal s-a constatat concursul real de infractiuni si in baza art 34 lit b C. penal au fost contopite pedepsele aplicate urmand ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea aceea de 1 ani 2 luni inchisoare in regim de detentie.

Conform art. 71 alin.2 C.penal s-a interzis inculpatului ca si pedepse accesorii exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit a teza a II-a C.penal pe durata stabilita in art. 71 alin.2 C.penal.

In temeiul art 88 C. penal s-a dedus din pedeapsa aplicata dutara retinerii de 24 ore din data de (...) pana la data de (...).

A fost admisă actiunea civila a partii civile T. G. D. si in temeiul art 14

C.proc. penala rap. la art 346 C. proc. P.a combinat cu art 998 si urm C civil și a fosto bligat inculpatul la plata sumei de 350 lei catre partea civila cu titlu de daune materiale.

Conform art 189 C. proc. penala onorariul av oficiu in suma de 200 lei s-a avansat din FMJ d -lui av Ceapa Ion.

În conformitate cu art.191 alin.1 C.proc.penală obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 700 lei.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în noaptea de

(...)/(...) inculpatul B. A. B. a ajuns în barul TANJA Caffe, de pe str. 21 D., nr.

108 pentru a consuma băuturi alcoolice. S-a așezat la o masă unde se afla martorul G. O. (f. 36-38) și partea vătămată T. G. D. și a consumat împreună cu aceștia băuturi alcoolice, fără a-și plăti însă consumația. Martorul a declarat că partea vătămată avea asupra sa o borsetă și o plasă ș părea că nu are mulți bani.

In dimineața zilei de (...), inculpatul a plecat împreună cu partea vătămată T. G. D. din barul TANJA Caffe, spre zona G., deși cei doi se cunoscuseră în acea seară. Pe drum, în zona Piața 1 Mai, inculpatul i-a cerut părții vătămate telefonul mobil pentru a vorbi la el și a refuzat să i -l înapoieze astfel că a izbucnit un conflict între acesta și partea vătămată. Inculpatuli susține că intenționa să îi înapoieze telefonul mobil, dar purta o conversație și din această cauză s-a enervat. De asemenea, inculpatul susține că partea vătămată, enervată fiind, a dorit să plece iar după aprox. 10 m, inculpatul s-a dus după ea, fiind lovit ușor în cap.

In urma conflictului, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu pumnul părții vătămate iar aceasta s-a dezechilibrat și a căzut jos. Inculpatul declară că a sustras din posesia părții vătămate o borsetă care îi căzuse părții vătămate în momentul agresiunii. Inculpatul a constatat că în borsetă sunt acte de identitate și un portmoneu cu bani, a sustras suma de bani din interior (aprox.

50 lei) și a plecat, fără a mai restitui telefonul părții vătămate.

Pe de altă parte, partea vătămată T. G. D. susține că inculpatul a intenționat să îi sustragă un portmoneu pe care îl avea în buzunarul din spatele pantalonilor și atunci el a încercat să se apere, fară a-l lovi pe inculpat.

Partea vătămată mai declară că inculpatul 1-a prins de geacă cu ambele mâini, 1-a răsucit, și partea vătămată a căzut pe spate.

In fața organelor de cercetare penală partea vătămată a declarat că în momentul în care a căzut i-a fost sustras portmoneul în care avea carte de identitate și bani, iar după ce a căzut inculpatul 1-a lovit cu picioarele și pumnii în față, iar la plecare i-a luat și o borsetă pe care o avea într-o plasă și în care avea înscrisuri.

Fiind reaudiat în fața procurorului partea vătămată arată împrejurările în care a fost lovit de inculpat, și declară faptul că după ce 1-a lovit inculpatula observat portmoneul pe care 1-a luat și a fugit, fără a mai face nici o precizare cu privire la borsetă.

Conform certificatului medico-legal nr. 2207/II/a/59 din (...) al IML C. (f

26), partea vătămată T. G. D. a prezentat leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și cădere, ce necesită pentru îngrijire 4-5 zile de îngrijiri medicale și care pot data din (...).

Din ultimle relatari ale părții vătămate și a inculpatului a rezultat faptul că inculpatul B. A.-B. a exercitat acte de violență asupra părții vătămate T. G.- D. fără a avea intenția de a o deposeda de vreun bun și în timpul cât partea vătămată se afla pe jos, inculpatul a observat lângă acesta o borseta, în care se afla un portmoneu, pe care a luat-o, plecând de la fața locului atât cu bunul cât și cu un telefonul mobil marca Nokia pe care anterior îl ceruse de la partea vătămată, cauzând un prejudiciu în valoare de 350 lei.

Pe de altă parte, declarațiile inculpatului sunt partial sincere în ceea ce privește împrejurările în care a lovit-o pe partea vătămată, acesta declarând că i-a aplicat o lovitură cu pumnul pe obrazul drept. Astfel din analiza certificatului medico-legal nr. 2207/II/a/59 din (...) al IML C. se constată faptul că partea vătămată prezintă o echimoză roșie violaceea pe pleoapa superioară a ochiului drept.

Telefonul sustras a fost ridicat din posesia inculpatului B. A. B., conform art. 97 al. 1 C. Pr. Pen., și predat părții vătămate, conform art. 109 C. Pr.Pen.

Fapta și vinovăția inculpatului sunt dovedite cu următoarele mijloace de probă: D. inculpat B. A. B. (f. 28, 30-33); declarație parte vătămată T. G. D. (f.

20-25);declarație martor G. O. (f. 36-38); copie certificat medico-legal (f.

26);proces-verbal de ridicare/predare (f. 39-40);

IN DREPT

Fapta inculpatului B. A. B., care, în dimineața zilei de (...), în timp ce se afla pe o stradă de lângă calea ferată din zona Pieței 1 Mai, a exercitat acte de violență asupra părții vătămate T. G.-D. fără a avea intenția de a o deposeda de vreun bun cauzandu-i leziuni ce au necesitat spre vindecare un numar de 4-5 zile ingrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art. 180 al. 2 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal

Fapta inculpatului B. A. B., care, în dimineața zilei de (...), în timp ce se afla pe o stradă de lângă calea ferată din zona Pieței 1 Mai, și dupa ce a agresat-o pe partea vatamata T. G.-D. în timpul cât partea vătămată se afla pe jos, inculpatul a observat lângă acesta o borseta, în care se afla un portmoneu, pe care a luat-o, plecând de la fața locului atât cu bunul cât și cu un telefonul mobil marca Nokia pe care anterior îl ceruse de la partea vătămată, cauzând un prejudiciu în valoare de 350 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art 208 alin 1, art. 209 al. 1 lit. e

și g, al. 2 lit. b Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal

In temeiul art 37 lit a C. penal s-a constatat ca prezentele fapte sunt comise in conditiile recidivei postcondamnatorii primul termen al acesteia constand in pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe termen de încercare de 2 ani și 8 luni, prin S. penală nr. 380/(...) a Judecătoriei C.-N., def. prin neapelare la data de (...) faptele fiind comise in perioada termenului de incercare.

Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea și aplicarea pedepselor s-a ținut seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, precum si cele prev de art 320 alin 7 C. proc. P.a, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate. Așa fiind, inculpatul trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății. Sub aspectul individualizării pedepsei în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C., ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret relativ ridicat al faptei comise agravata de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care nu este strain de rigorile legii penale este o persoana tanara

21 ani care pe fondul consumului de alcool nu si-a mai controlat actiunile devenind violent si care superficial a abordat protejarea parimoniului apartinand altor persoane insusindu-si fara retinere bunurile partii vatamate. In lumina criteriilor prevăzute de art.72 C., gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului.

Astfel instanta a apreciat ca trebuie acordata clementa inculpatului prin aplicarea unor pedepse sub minimul special aplicand circumstante atenuante in favoarea inculpatului pentru a ajunge la pedepse sub limita speciala potrivit 74 alin 2 C. penal rap la art 76 lit d si e C. penal retinand deopotriva ambianta in care inculpatul a comis fapta incurajata oarecum de partea vatamata cu care a consumat o noapte intreaga bauturi alcoolice si fara a lasa impresia ca victimei i se poate reprosa ceva de natura a-l incita pe inculpat totusi deschiderea de care a dat dovada fata de un necunoscut l-a incurajat pe inculpat concurand deopotriva si starea euforica in care se afla.

Judecând in aceste limite, instanța a apreciat că aplicarea unor pedepse de 6 luni inchisoare pentru furt respectiv, 1 luna închisoare pentru lovire sunt in măsură să contribuie la realizarea scopurilor coercitive și reeducative ale legii penale.

In baza art. 83 C. penal s-a dispus revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei de 8 luni inchisoare aplicata prin s.p. nr. 380/(...) a

Judecătoriei C.-N., def. prin neapelare la data de (...) si va dispune executarea in intregime a pedepsei la care se adauga pedepsele aplicate prin prezenta hotarare de 6 luni inchisoare respectiv 1 luna inchisoare inculpatulexecutand in final pedeapsa de: 9 luni inchisoare in regim de detentie; 1 ani 2 luni inchisoare in regim de detentie

In temeiul art 33 lit a C. penal s-a constatat concursul real de infractiuni si in baza art 34 lit b C. penal au fost contopite pedepsele aplicate urmand ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea aceea de 1 ani 2 luni inchisoare in regim de detentie.

Conform art. 71 alin.2 C.penal instanta a interzis inculpatului ca si pedepse accesorii exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit a teza a II-a C.penal pe durata stabilita in art. 71 alin.2 C.penal.

In temeiul art 88 C. penal s-a dedus din pedeapsa aplicata dutara retinerii de 24 ore din data de (...) pana la data de (...).

Latura civila

Partea vătămată T. G. D. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de

350 lei

A fost admisă actiunea civila a partii civile T. G. D. si in temeiul art 14

C.proc. penala rap. la art 346 C. proc. P.a combinat cu art 998 si urm C civil, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 350 lei catre partea civila cu titlu de daune materiale acesta achiesand in intregime la plata sumei astfel formulata.

Conform art 189 C. proc. penala onorariul av oficiu in suma de 200 lei s-a avansat din FMJ d -lui av Ceapa Ion.

În conformitate cu art.191 alin.1 C.proc.penală instanța a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 700 lei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs inculpatul B. A. B. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate de instanța de fond.

În motivele de recurs inculpatul a arătat că a recunoscut săvârșirea infracțiunii, a regretat faptele comise și că este tânăr, apreciind că se pot reține în favoarea sa circumstanțe atenuante, cu consecința reducerii pedepselor aplicate de instanța de fond.

Verificând sentința penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:

Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și necontestată de inculpat, care a recunoscut comiterea infracțiunilor și a solicitat aplicarea în cauză a disp. art.3201 C.p. referitoare la recunoașterea faptelor și judecarea cauzei doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Corect au fost încadrate în drept faptele comise de inculpat întrucât acestea realizează elementele constitutive ale infracțiunii de lovire prev. de art.180 alin.2 C.p. cu aplicarea art.37 lit.a C.p. și furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.e șig , alin.2 lit.b C.p. cu aplicarea art.37 lit.a C.p., întrucât inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendare condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni prin sentința penală nr.380 din 12 aprilie 2010 a

Judecătoriei C.-N., sentință rămasă definitivă la data de 26 aprilie 2010 prin neapelare, iar faptele din prezenta cauză au fost comise în termenul de încercare.

În mod întemeiat instanța de fond în baza art.83 C.p. a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală menționată mai sus și a dispus cumularea acestei pedepse cu pedepsele aplicate în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare în regim de detenție.

Solicitarea inculpatului de a se reține în favoarea acestuia circumstanțe atenuante, cu reducerea pedepselor sub limita stabilită de instanța de fond nu este întemeiată , raportat la infracțiunile comise de inculpat, care a agresat pe partea vătămată, după care i-a sustras portmoneul și un telefon mobil, putând fi pusă în discuție eventualitatea comiterii unei infracțiuni de tâlhărie, însă inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat la instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar în propria cale de atac nu se poate agrava situația acestuia, raportat și la împrejurarea că inculpatul a mai fost condamnat anterior cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar infracțiunile din prezenta cauză au fost comise în perioada termenului de încercare, inculpatul nu a dat dovadă de încrederea acordată de organele judiciare, sens în care apreciem că nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea acestuia și reducerea pedepselor sub limita stabilită de instanța de fond.

Față de cele de mai sus, în baza art.38515 pct.1 lit.b C.p.p. recursul formulat de inculpat împotriva sentinței penale nr.832 din 23 iunie 2011 a

Judecătoriei C.-N. urmează să fie respins ca nefondat.

În baza art.189 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de

A. C. suma de 200 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din FMJ.

Potrivit art.192 alin.2 C.p.p. inculpatul urmează să plătească statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. A. B., domiciliat in T., str. L., nr. 13, ap.16 împotriva sentinței penale nr. 832 din 23 iunie 2011 a Judecătoriei C.-N..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 27 octombrie 2011 .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

M. B.

V. G.

D. P.

red.V.G./S.M.D./3 ex./(...)/Jud.fond. B. B.

GREFIER M. N.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1710/2011, Curtea de Apel Cluj