Decizia penală nr. 308/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/a2
DECIZIA PENALĂ NR.308/R/2011
Ședința publică din 8 martie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : V. V. A., judecător
JUDECĂTORI : I. M.
: L. H. GREFIER : L. S.
P. de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - V. G.
S-au luat spre examinare recursul declarat de către P. de pe lângă Tribunalul Cluj, împotriva încheierii penale din data de (...), pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C., prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților H. A. și B. B. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie cu consecințe deosebit de grave, prev.de art.211 alin.1, alin.2 lit.a,c, alin.2/1 lit.a,b și alin.3 C.pen..
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă inculpații H. A. și B. B., ambii aflați în stare de arest, asistați de apărători aleși, av.C. C. G., Ban T., M. G., toți din cadrul Baroului C., cu delegații avocațiale depuse la dosar și av.H. V., din cadrul Baroului București, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul P.ui, susține recursul declarat solicitând în temeiul art.141 aliln.1
C., coroborat cu art.385/15 pct.2 lit.d, art.385/9 pct.17/2 C., admiterea recursului, casarea încheierii penale recurate și rejudecând cauza, să se dispună respingerea ca neîntemeiate a cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, iar pe cale de consecință a se menține starea de arest a inculpaților. A. încheierea atacată prin prisma dispozițiilor legale ale art.139 alin.1 C. care reglementează instituția procesuală a înlocuirii măsurilor preventive, se poate constata netemeinicia și nelegalitatea soluției instanței de fond întrucât au fost încălcate flagrant condițiile stipulate expres de lege pentru posibilitatea dispunerii înlocuirii. Istanța fondului a apreciat că au intervenit modificări ale temeiurilor prev.de art.148 lit.f C., ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive cu referire expresă la pericolul concret pentru ordinea publică.
In ceea ce privește existența și subzistența actuală a temeiurilor prev.de art.143 alin.1 C., care vizează mijloacele de probă, s-a statuat în considerentele încheierii aspectul că din coroborarea tuturor probelor și indiciile cauzei se desprinde cu necesitate concluzia identității de persoane dintre autorii infracțiunii și cei doi inculpați trimiși în judecată. Raportat la ansamblul împrejurărilor și circumstanțelor cauzei precum și în considerarea jurisprudenței CEDO care se poate circumscrie situațiilor particulare ce vizează în concret disp.art.5 paragraful 1 lit.c din Convenție, reiese fără echivoc aspectul că în realitate punerea în libertate a inculpaților nu este nici legală și nici întemeiată. In speță, rezonanța socială negativă a celor întâmplate nu s-a diminuat aproape deloc prin trecerea timpului fiind actual interesul opiniei publice față de mersulprocesului fapt reliefat prin aceea că la fiecare termen de judecată este intens și reflectat prin mijloacele de informare mass-media.
Din momentul arestării preventive a inculpaților, scopul luării acestei măsuri a fost legitim și perfect întemeiat. Durata măsurii arestării preventive nu poate constitui prin ea însăși un temei suficient pentru a justifica diminuarea sau dispariția pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpaților. P. criterii de apreciere a termenului acceptabil al unei proceduri penale de asemenea natură privesc complexitatea cauzei, comportamentul inculpaților și conduita autorităților competente ale statului și niciunul din aceste criterii nu pledează în favoarea constatării vreunei încălcări a drepturilor inculpaților la un proces echitabil și imparțial chiar și în ipoteza menținerii arestului preventiv.
In realitate și în raport cu datele cauzei și cu personalitatea și caracterul inculpaților, fiecare din cele patru criterii își păstrează încă actualitatea. Este indiscutabil că, chiar în ipoteza reținută de către instanța fondului, a existenței unor riscuri minime este absolut necesară luarea unor măsuri adecvate și ferme de îndepărtare a respectivelor pericole ceea ce în speță se poate face prin menținerea măsurii arestului preventiv față de ambii inculpați.
Apărătorul inculpaților, av.Ban T., solicită respingerea recursului cu consecința de a se constata legalitatea și temeinicia încheierii instanței de fond. S. a se avea în vedere că judecătoarea fondului este cea care, cenzurând toate motivele care ar fi justificat menținerea stării de arest a inculpaților, a ajuns la concluzia că aceasta nu mai este necesară și s-au diminuat considerabil temeiurile care au justificat prelungirea și menținerea acesteia. Însăși instanța de fond reține că la această dată temeiurile care atunci au justificat menținerea măsurii arestării preventive s-au diminuat în mod considerabil și făcând o pertinentă analiză a celor patru riscuri majore pe care le întâlnim în cauza Calmanovici contra României și anume riscul de sustragere, riscul de alterarea probelor, riscul de influențarea martorilor și riscul de a comite o nouă infracțiune, la acest moment nu subzistă. Din concluziile parchetului și motivele de recurs ale acestuia se poate constata referiri de ordin general, nu se face o trimnitere concretă la vreo probă care să convingă un observator imparțial care să convingă că aceste patru riscuri ar motiva menținerea acestei stări de arest. Ne aflăm la un an și două luni de la luarea măsurii arestării dar nici o probă de la dosar nu convinge că pe viitor lăsarea în libertate a inculpaților ar proiduce o stare de temere în rândul comunității. S-a făcut referire că această posibilitate de influențarea martorilor nu mai subzistă. C. că termenul rezonabil al măsurii arestării preventive s-a împlinit.
Apărătorul inculpaților, av. M. G., solicită respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii încheierii instanței de fond. S. a se avea în vedere că deciziile CEDO, în mod constant, arată că pericolul social după un anumit timp se risipește și nu sunt necesare probe noi care să indicie motive pentru înlocuirea acestei măsuri ci motive noi care să indice de ce o altă măsură neprivativă de libertate nu e suficientă. Instanța a arătat de ce o altă măsură neprivativă de libertate ar fi suficientă raportându- se la faptul că probațiunea în aproape totalitatea ei a fost făcută. Nu există vreun martor care ar putea fi influențaț de către inculpați. C. ce s-a susținut de către parchet, respectiv că menținerea stării de arest s-ar justifica având în vedere complexitatea cauzei, consideră că acest criteriu sau pericolul infracțiunii nu sunt motive pentru menținerea inculpaților în stare de arest. De-a lungul probațiunii nu a existat un motiv care să arate că inculpații au săvârșit infracțiunea, ci dimpotrivă, de la un termen la altul probele au început să « se clatine« . Pentru toate aceste motive, solicită respingerea recursului.
Apărătorul inculpaților, av. C. C. G., solicită respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii încheierii instanței de fond. A. că toate probele dosarului vorconduce probabil spre concluzia că inculpații nu sunt vinovați. Cercetarea tehnico științifică indică faptul că cei doi suspecți ar fi mai înalți decât inculpații iar martorii audiați au relevat o altă statură a celor doi suspecți, însă, proba ADN care urmează a fi efectuată în Germania va veni să facă lumină în dosar. C. că este momentul ca inculpații să fie puși în libertate. Existența indicilor în sensul comiterii unei fapte penale nu este suficientă pentru menținerea arestului preventiv. Scopul măsurii este acela de a aduce în fața autorității judiciare competente a personelor bănuite că au săvârșit infracțiunea, ceea ce semnifică trimitere acestora în judecată. Ori, în prezenta cauză, scopul măsurii a fost atins, inculpații fiind arestați de un an și două luni. Mai mult, gravitatea faptei nu este un motiv pentru menținerea inculpaților în stare de arest. Cu privire la pericolul social concret arată că la termenul din (...) a depus 180 de caracterizări în ceea ce-i privește pe inculpați. Pe parcursul cercetării judecătorești au intervenit o serie de probleme în familiile lor și cu privire la sănătatea membrilor acestora. Chiar la termenul din (...), tatăl inculpatului H. a suferit un al doilea accident vascular, fiind dus de urgență la spital. S. punerea în libertate a inculpaților întrucât instanța are la dispoziție toate modalitățile de a impune o anumită conduită pe care inculpații o vor respecta.
Apărătorul inculpaților, av. H. V., solicită respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii încheierii instanței de fond. În urmă cu un an și două luni Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă a inculpaților deoarece la acel moment existau indicii temeinice că cei doi ar fi fost autorii unei infracțiuni, însă s-au destabilizat serios acuzațiile și în prezent apreciază că au apărut temeiuri noi care justifică înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. S-a vorbit despre reacția negativă a opiniei publice în cazul lăsării în libertate a inculpaților însă, împotriva acestor vorbe apărarea are acte, respectiv caracterizări de la diferite persoane, care dovedesc că opinia publică nu are o reacție negativă. Starea de arest afectează psihic pe inculpați pentru că sunt niște copii care nu au nici un alt interes în cauză decât acela de ași dovedi nevinovăția. Nu există nici un impediment ca aceștia să-și dovedească nevinovăția în stare de libertate. C. că măsura dispusă de prima instanță, respectiv aceea de a nu părăsi localitatea, este una modernă care oferă aceleași garanții ca și detenția pentru că inculpaților li s-au impus anumite obligații pe care să le respecte iar în cazul în care nu le vor respecta, se va putea dispune oricând rearestarea lor. Pentru toate acestea, solicită respingerea recursului.
Inculpatul H. A., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorii săi susținând că este nevinovat. S. cercetarea lui în stare de libertate menționând că va respecta toate obligațiile impuse de instanță. S. a se avea în vedere că este student la două facultăți, provine dintr-o familie bună și nu a creat probleme în societate și familie.
Inculpatul B. B., având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului cu consecința cercetării lui în stare de libertate menționând că va respecta toate obligațiile impuse de instanță. Susține că este nevinovat și că toate probele împotriva lor sunt acum în favoarea lor. Martorii au fost audiația așa că nu vede pe cine ar mai putea influența.
C U R T E A
Deliberând reține că prin încheierea penală din 28 februarie 2011 a T.ui C., în temeiul art.3002 C. raportat la art.160b alin. 2 C., cu aplicarea art. 139 alin. 1 C., art. 145 C., s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpaților - H. A. D., fiul lui I. și D. D., născut la data de (...) în C.-N., județul C., domiciliat în C.-N., Aleea Moldoveanu, nr.17, ap.7, județul C., CNP 1.; și - B. B., fiul lui C. și E., născut la data de (...) în C.-N., județul C., domiciliat în C.- N., str.B. nr.11, bl.A1, ap.170, județul C., CNP 1., arestați în Penitenciarul Gherla, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu C.-N., jud. C., fără încuviințarea instanței, măsură prevăzută de art. 145 C. În baza art. 145 alin. 1/1 C., s-a impus inculpaților respectarea următoarelor obligații: - să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați - să se prezinte la organul de poliție de care aparțin, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliție sau ori de câte ori sunt chemați - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme. În baza art. 145 alin. 1/2 C., s-a impus inculpaților ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea: - să nu se apropie de părțile vătămate, membrii familiilor acestora, de martorii care au fost audiați în faza de urmărire penală și de judecată în prezenta cauză și să nu comunice cu aceste persoane în mod direct sau indirect S-a atras atenția inculpaților asupra prevederilor art. 145 alin. 2/2 C., cu privire la înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive, în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor și a măsurilor impuse de instanță sau de organele de poliție desemnate cu supravegherea pe durata acestei măsuri preventive. Pentru a hotărî astfel, asupra cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive luate și menținute față de inculpații H. A. D. și B. B. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie cu consecințe deosebit de grave, prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.a, c, alin.2/1 lit.a, b și alin.3 C.pen, T. a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr.8/P/ (...) al P.ui de pe lângă Curtea de A. C., au fost trimiși în judecată inculpații H. A. D. și B. B. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie cu consecințe deosebit de grave, prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.a, c, alin.2/1 lit.a, b și alin.3 C.pen., reținându-se în fapt că la data de (...), în jurul orelor 16,30-16,45, inculpații B. B. și H. A. D., având fețele acoperite cu cagule, au pătruns în incinta Agenției Mănăștur, situată în C.-N., str. B. nr. 13-15, aparținând Băncii T. S., și după amenințarea cu un pistol și agresarea agentului de pază B. I. S., inculpatul B. B. a intrat în casierie și a agresat-o fizic pe numita F. O. G. (casieră), împingând-o și lovind-o în zona capului cu pistolul pe care-1 avea asupra sa, după aceasta, inculpatul mai sus amintit a luat sumele de bani care se găseau în zona unui ghișeu din casierie, părăsind în grabă imobilul, în total prejudiciul fiind calculat la suma de 246.650 lei. Prin încheierea penală nr.3/C/(...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C., în temeiul art.1491 C. raportat art.148 alin.1 lit.f C. s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților H. A. D. și B. B. pentru o durată de 29 de zile cu începere din data de 20 ianuarie 2010 și până la data de 17 februarie 2010, măsură care a fost prelungită succesiv prin încheierile penale nr.8/C/15.02. și nr.25/C/(...), iar la sesizarea instanței de fond, prin încheierea din (...), în temeiul art.300 ind.1 rap. la art.160 ind.b C., a constat legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpați, menținând prevenția acestora. Ulterior, prin încheierile fără număr de la data de (...), (...), (...), (...), (...) și respectiv (...), în baza art. 300 ind. 2 C., instanța a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpați, măsura fiind menținută începând cu acea dată. Conform dispozițiilor art. 139 al.1 C., se poate dispune înlocuirea măsurii arestului cu una dintre măsurile prev. de art.136 al.1 lit.b, c C., în situația în care s-auschimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive. În speță, apărătorii inculpaților au solicitat înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Textul de lege indicat impune necesitatea schimbării temeiurilor care au stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, sens în care se impune sublinierea faptului că se impune o analiză diligentă nu doar a temeiurilor prevăzute de art. 143 C.- subzistența indiciilor temeinice că inculpații ar putea fi autorii infracțiunilor care li se impută, aspect care de altfel a și făcut, în repetate rânduri obiectul cenzurii instanțelor de control judiciar, dar și a temeiurilor prevăzute de art. 148 lit. f C., urmând a fi avute în vedere în egală măsură și dispozițiile art. 136 C., privind scopul măsurilor preventive. În privința temeiurilor prevăzute de art. 143 C., instanța a constatat că subzistă în continuare indicii în sensul că inculpații ar putea fi autorii faptelor sesizate. Fără a reitera la acest moment ansamblul probelor administrate în faza de urmărire penală și ulterior în faza cercetării judecătorești (dintre care cea mai relevantă probă îl constituie concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifică nr.342650/(...) și nr.343202/(...) întocmite de I. G. al P. R. - I. de C. - S. de B., adresa nr.3078/(...) emisă de B. T. S., adresa nr.343202/1/(...) emisă de I. G. al P. R. - I. de C. - S. de B., care nu au fost invalidate până la acest moment procesual), ne vom limita la a evidenția faptul că temeinicia probelor administrate în apărare și în susținerea acuzării vor fi analizate cu ocazia soluționării fondului, probele contradictorii urmând a fi avute în vedere, sau după caz, înlăturate în mod motivat, prin coroborarea întregului material probator. Cert este că probele științifice nu au fost combătute în mod corespunzător, acestea furnizând în sine indicii suficiente în prezenta cauză. Desigur, își păstrează în continuare valabilitatea și motivările încheierilor anterioare prin care s-a dispus în sensul menținerii măsurii arestului preventiv, la fel cum își păstrează valabilitatea și motivările de respingere a cererilor anterioare de înlocuire a prevenției, toate acestea argumentând subzistența indiciilor temeinice că inculpații ar putea fi autorii faptelor sesizate în înțelesul art. 68 ind. 1 C. Sub același aspect al subzistenței indiciilor temeinice de vinovăție, vom menționa faptul că marea majoritate a probelor testimoniale administrate la termenul de judecată de la data de (...) provin de la rude sau apropiați ai inculpaților, acestea nefiind în sine apte a combate în întregime și în mod convingător ansamblul probator administrat în precedent. Cu privire la temeiurile de arestare prev. de art.148 lit.f C., instanța a reținut că potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza W c. Elveției, cauza Stasaitis c. Lituaniei), simpla persistență a presupunerii rezonabile că inculpatul ar fi comis faptele pentru care a fost arestat preventiv, la un anumit moment al procedurii judiciare, nu mai este suficientă, în lipsa și a altor elemente care să demonstreze că există un interes public real mai puternic, care prevalează față de regula generală a cercetării în stare de libertate. Este incontestabil că la momentul arestării, într-adevăr, lăsarea inculpaților în libertate prezenta pericol concret pentru ordinea publică, pericol caracterizat prin prisma elementelor reținute în acest sens, la momentul respectiv. La acest moment însă, când cercetarea judecătorească a fost declanșată, fiind audiați inculpații, părțile vătămate și toți martorii propuși prin rechizitoriu sau de inculpați în apărare și chiar din oficiu de instanță, rămânând de administrat exclusiv probe de natură tehnică și științifică, se constată că nu mai există riscul ca mersul procedurii să mai fie influențat în vreun fel de atitudinea inculpaților, astfel că arestarea preventivă nu se mai legitimează, cu aceeași evidență ca la momentul inițial. Curtea europeană însăși a statuat în jurisprudența sa ( cauza Wemhoff c. Germaniei) cu titlu de principiu general în această materie, că detenția preventivătrebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind regula, iar persistența motivelor plauzibile de a bănui că persoana privată de libertate ar fi comis o infracțiune, după o anumită perioadă nu mai este suficientă, autoritățile trebuind să analizeze situația personală a acuzatului mai în detaliu și să găsească motive specifice pentru menținerea sa în detenție (cauza Khudoyorov c. R.iei). Pe această linie, Curtea a dezvoltat 4 motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea : riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces; riscul ca, în cazul eliberării, acuzatul să împiedice desfășurarea procesului sau să comită alte infracțiuni; riscul să tulbure ordinea publică. În privința primului aspect - riscul de a nu se prezenta la proces - în prezenta cauză, se constată a fi minim, deoarece, inculpaților li se pot impune în cazul unei măsuri alternative, anumite obligații, a căror nerespectare atrage revocarea măsurii neprivative de libertate și arestarea din nou a acestora; mai mult, Curtea europeană, în același caz - Wemhoff c. Germaniei - a arătat că, riscul ca acuzatul să se sustragă anchetei nu poate fi apreciat doar în raport de gravitatea pedepsei pe care ar putea să o primească acuzatul, ci și în raport de circumstanțele personale ale acestuia (moralitatea, domiciliul, profesia, resursele financiare, legăturile familiale, etc.) - circumstanțe care în cauza de față pledează pentru existența unui risc minim în acest sens (fiind relevante circumstanțele familiale ale inculpaților, vârsta acestora, statutul social, ambii inculpați fiind tineri aflați în întreținerea părinților, cu studiile încă nefinalizate, fiind susținuți în permanență de familiile de proveniență pe durata desfășurării procedurilor). Pentru următoarele două riscuri, prevăzute de altfel și de legislația națională - riscul de a împiedica desfășurarea procesului sau de a comite alte infracțiuni, se constată că față de stadiul în care se află cercetarea judecătorească, primul dintre cele două riscuri este minim, iar în privința celui de-al doilea risc, nu există date la dosar, chiar dacă inculpatul B. B. este cercetat într-un dosar similar, subzistând prezumția de nevinovăție. În ceea ce privește riscul de tulburare a ordinii publice, în chiar accepțiunea instanței europene - cauza Letellier c. Franței- s-a stabilit că, prin gravitatea lor și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare socială, de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp, însă trebuie demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menținerea măsurii este legitimă doar dacă ordinea publică este efectiv amenințată - cauza Kemmache c. Franței- astfel că și în cauza de față, instanța apreciază că acest risc nu se mai situează la același nivel, la aceleași dimensiuni, ca la momentul arestării, raportat tocmai la elementele de circumstanțiere ale inculpaților evidențiate anterior, coroborate cu împrejurarea că aceștia se află la prima confruntare cu legea penală, beneficiind de un număr impresionant de caracterizări favorabile. Pe de altă parte, potrivit art.136 C. scopul măsurilor preventive se poate realiza, nu neapărat prin măsuri privative de libertate, instanța fiind cea care, în funcție de datele concrete ale cauzei referitoare la fapta imputată și la elementele de circumstanțiere ale inculpatului, va opta pentru una din aceste măsuri. Or, raportat și la stadiul în care se află cercetarea judecătorescă, instanța constată că scopul măsurilor prevetive poate fi atins în egală măsură și prin măsuri alternative la detenție. Față de toate aceste considerente, constatând că în prezent, după 1 an și 1 lună de la data arestării, temeiurile arestării inculpaților s-au schimbat, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ca măsura arestării să fie înlocuită cu o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate, respectiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Împotriva acestei soluții a declarat recurs a declarat recurs P. de pe lângă Tribunalul Cluj, criticând încheierea instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală șia solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună respingerea ca neîntemeiate a cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, cu consecința menținerii măsurii arestului preventiv a inculpaților. În motivarea recursului s-a arătat că în speță, rezonanța socială negativă faptelor inculpaților nu s-a diminuat prin trecerea timpului, fiind actual interesul opiniei publice față de mersul procesului fapt reliefat prin aceea că la fiecare termen de judecată este intens și reflectat prin mijloacele de informare mass-media. S-a mai arătat că durata măsurii arestării preventive nu poate constitui prin ea însăși un temei suficient pentru a justifica diminuarea sau dispariția pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpaților și că în cauză sunt întrunite principalele criterii de apreciere a termenului acceptabil al unei proceduri penale de asemenea natură, respectiv complexitatea cauzei, comportamentul inculpaților și conduita autorităților competente ale statului. Se arată că nu s-au constatat încălcări ale drepturilor inculpaților la un proces echitabil și imparțial prin menținerea arestului preventiv. Procedând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 3/C/(...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C., s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților H. A. D. și B. B. o perioadă de 29 de zile, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prev.de art. 143 C. și art.148 lit. f C. Ulterior această măsură a fost prelungită, iar după sesizarea instanței de judecată a fost menținută, constatându-se subzistența temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestului preventiv. În fapt, s-a reținut existența indiciilor temeinice potrivit cărora inculpații ar fi comis infracțiunea de tâlhărie cu consecințe deosebit de grave prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.a, c, alin.2 ind.1 lit.a, b și alin.3 C.pen., respectiv că la data de (...), în jurul orelor 16,30-16,45, cei doi inculpați, având fețele acoperite cu cagule, ar fi pătruns în incinta Agenției Mănăștur, aparținând Băncii T. S., , situată în C.-N., str. B. nr. 13-15, și după amenințarea cu un pistol și agresarea agentului de pază B. I. S., inculpatul B. B. ar fi intrat în casierie și ar fi agresat-o fizic pe numita F. O. G. (casieră), împingând-o și lovind-o în zona capului cu pistolul pe care-l avea asupra sa, după care inculpatul mai sus amintit ar fi luat sumele de bani care se găseau în zona unui ghișeu din casierie, părăsind în grabă imobilul, în total prejudiciul fiind calculat la suma de 246.650 lei. Potrivit art. 160/b al. 1 și 3 C. la care face trimitere art. 300/2 C. în cursul judecatii, instanta verifică periodic, dar nu mai tărziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Procedând în temeiul textelor de lege menționate, Curtea constată că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 C. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi comis faptele pentru care sunt cercetați, în acest sens fiind procesul- verbal de cercetare la fața locului întocmit de către organele de urmărire penală, raportul de constatare tehnico-științifică din care rezultă că profilele genetice ale probelor biologice de referință, recoltate de la inculpați, se regăsesc în fracțiile minoritare ale amestecurilor obținute din microurmele prelevate de pe mânerul sistemului de închidere de la ușa de acces în casierie (cazul lui H. A. D.), respectiv de pe partea frontală a sertarului de la ghișeul nr. 3 din casierie (în această probă regăsindu-se profilele genetice ale ambilor inculpați, atât H. A. D., cât și B. B.). Ca urmare a calculelor biostatistice, s-a stabilit că inculpatul B. B. are de 54.945.055 ori mai multe șanse să fie contributor la formarea amestecului obținut din microurma prelevatăde pe partea frontală a sertarului menționat mai sus, decât o altă persoană necunoscută din populație, iar probabilitatea de includere a profilului genetic al inculpatului B. B. în acest amestec este, exprimată procentual, de 99,9.. In ceea ce îl privește pe inculpatul H. A. D., referitor la amestecul obținut din microurma prelevată de pe mânerul sistemului de închidere de la ușa de acces în casierie, calculele biostatistice arată că acest inculpat are de 12.722.646 ori mai multe șanse să fie contributor la formarea acestui amestec, decât o altă persoană necunoscută din populație; probabilitatea de includere a profilului genetic al inculpatului H. A. D. în acest amestec este de 99,9.. În cauză mai există declarațiile părților vătămate B. I. S. și F. O. G., declarațiile martorilor M. I., F. G., B. A. M., M. Ana și M. G. D., B. D., etc. Din declarațiile acestor martori rezultă că autorii tâlhăriei erau tineri, după mers și ținută, aveau o înălțime între 170 și 180 cm, fiind mai degrabă firavi, decât voinici, aceste descrieri ale autorilor făcute de martori, corespunzând, în linii mari, cu datele antropometrice ale celor doi inculpați. Nu poate fi omis raportul de constatare nr. 388665/(...) întocmit de U. T. de A. a I. C. din care rezultă că cartela telefonică prepaid cu nr. de apel 0..076, număr utilizat de către inculpatul H. A. D. și la data comiterii faptei, așa cum rezultă din declarația dată de acesta în fața judecătorului, a primit un apel telefonic de tip voce la ora 1., cu durata de 243 secunde, moment în care cartela inculpatului era localizată în zona antenei de telefonie amplasată pe strada P. nr. 19 din C.-N.. În continuare, la alte două apeluri telefonice de tip voce recepționate de H. A. D., la orele 1., respectiv 1., cartela inculpatului era localizată în zona antenei de telefonie amplasată în C.-N., strada B. nr. 17, Bl. A4. Ori aceste date vin în contradicție cu susținerile inculpatului, potrivit cărora în intervalul orar 13,oo-18,oo, cu aproximație,din cele declarate de inculpat, se afla pe strada E., din centrul mun. C.-N.. Cartela prepaid utilizată de inculpatul B. B., cu nr. de apel 0..595 a primit un singur apel telefonic de tip voce, la ora 1., care a durat 42 secunde, în acel moment cartela fiind localizată în zona antenei de telefonie amplasată în corn. Gilău str. Suceag nr. 342. De altfel între declarațiile date de cei doi inculpați atât în fața procurorului cât și a judecătorului, rezultă unele contradicții, legate de alibiurile celor doi. Astfel, cu toate că inculpatul B. a susținut că în ziua respectivă a fost în Gilău, împreună cu inculpatul H., sau cel puțin în anumite intervale de timp dintre orele 15,oo și 20,oo, acesta din urmă, după ce detaliază ce a făcut în tot cursul zilei de (...), începând cu ora 13,oo, de unde rezultă că cel puțin până prin preajma orei 19,oo, când a plecat de acasă, a fost în imposibilitate de a se întâlni cu celălalt inculpat, revine susținând că este posibil totuși să se fi întâlnit,dar nu își mai amintește. După analiza obiectelor de încălțăminte ridicate de la cei doi inculpați cu ocazia perchezițiilor, s-a determinat că încălțămintea inculpatului B. are o lungime de 29,97 cm (f. 189 vol. VI u.p), iar încălțămintea inculpatului H. o lungime de 29,45 cm (f. 192 vol. VI u.p), corespunzătoare determinărilor efectuate prin raportul constatare tehnico-științifică întocmit de I. de T. A. (28,45-29,55 cm- pentru suspectul identificat cu P1- corespunzător inculpatului H. potrivit rechizitoriului, respectiv între 29,41 și 30,19 cm pentru suspectul identificat cu P2, corespunzător inculpatului B. potrivit rechizitoriului). Apoi, în apartamentul în care locuiește inculpatul B. B., au fost găsite, cu ocazia perchezițiilor domiciliare, obiecte vestimentare asemănătoare cu obiectele vestimentare purtate de acest inculpat cu ocazia săvârșirii infracțiunii, cum ar fi cureaua de culoare albă, și care au fost surprinse de sistemul de supraveghere video al unității bancare. Potrivit art. 160/b al. 1 și 3 C. la care face trimitere art. 300/2 C. în cursul judecatii, instanta verifică periodic, dar nu mai tărziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi carejustifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. De altfel, art.5 paragraf 1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului admite privarea de libertate a unei persoane atunci când „există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune";. Curtea consideră că lipsa antecedentelor penale sau comportamentul corespunzător avut anterior în societate nu pot justifica, prin ele însele, cercetarea în stare de libertate. În susținerea argumentelor referitoare la lipsa pericolului concret pentru ordinea publică, inculpații recurenți au invocat aspecte legate de situația familială bună, împrejurarea că se bucurî de sprijinul familiei, sunt studenți și că prezintă referințe personale pozitive din partea unui număr ridicat de cunoscuți. Toate acestea nu constituie elemente lipsite de relevanță, dar în actualul moment procesual nu sunt de natură să înlăture pericolul social concret al faptelor pentru care au fost trimiși în judecată și, din perspectiva dispozițiilor art. 136 alin. 1 și 8 C., aceste circumstanțe personale favorabile invocate de către fiecare recurent nu pot constitui prin ele însele temei al reconsiderării privării lor de libertate, acestea fiind evaluate în contextul gravității faptelor de care sunt acuzați și a scopului urmărit prin măsura preventivă. Cu privire la durata arestării preventive, corespunde adevărului că măsura arestării preventive nu trebuie să se transforme în pedeapsă și că orice cauză trebuie să fie soluționată într-un termen rezonabil, și tocmai pentru aceste considerente legiuitorul a prevăzut că în faza de urmărire penală, durata totală a arestării preventive nu poate să depășească 180 de zile iar în faza de judecată această măsură încetează de drept când a fost atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care face obiectul învinuirii. După cum se poate observa, nici legiuitorul nu a stabilit un anumit termen care se poate considera ca fiind termen rezonabil, a stabilit doar limitele maxime care nu pot fi depășite, rezonabilitatea termenului urmând să fie apreciată în funcție de complexitatea fiecărei cauze. Referindu-se ca ". după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale";, CEDO a statuat că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.(decizia CEDO din 31 martie 1998 paragraf 97 citat de C. B.). Situația recurenților se încadrează în rândul cauzelor complexe datorită volumului ridicat de acte procedurale efectuate și a căror necesitate a fost justificată de aflarea adevărului în cauză și identificarea făptuitorilor, la acestea concurând și numărul însemnat de probe administrate, natura infracțiunilor pentru care sunt cercetați inculpații, severitatea sancțiunilor aplicabile acestor tipuri de infracțiuni toate constituind motive suficiente și pertinente care să determine considerarea că luarea față de inculpați a unei măsuri preventive mai puțin severe nu satisface interesul bunei derulări a procesului penal. Având în vedere pericolul social concret al faptelor presupus a fi comise de inculpați, de impactul negativ produs asupra ordinii sociale, de valoarea ridicată a prejudiciului, curtea apreciază că în această fază a procesului penal eliberarea recurenților, chiar subsumată unor obligații sau garanții, ar provoca o reală tulburare a ordinii și liniștii publice, neexistând motive de revocare a acestei măsuri preventive sau de înlocuire cu o altă măsură neprivativă de libertate. Curtea reține că durata procedurii nu poate constitui temei pentru a justifica diluarea sau chiar dispariția pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate ainculpatului deoarece acest pericol nu poate fi disociat de gravitatea faptelor și natura infracțiunilor comise. Pe de altă parte, Curtea constată că durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 C., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză. Timpul scurs de la momentul comiterii faptelor nu este de natură a conduce la concluzia că rezonanța negativă în rândul opiniei publice s-a diminuat constant și cu puterea evidenței, cunoscut fiind că fapte de natura celor pentru care sunt cercetați inculpații sunt întotdeauna generatoare de sentimente de dezaprobare și sunt permanent în atenția opiniei publice care manifestă un interes constant în urmărirea modului de soluționare a unor astfel de cauze. În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a recurenților se pornește și de la pericol social al infracțiunilor de a căror comitere sunt bănuiți aceștia, fiind însă imperios necesară și existența unor date și probe care să convingă judecătorul că pentru siguranța publică se impune privarea de liberate a susnumiților, ceea ce face ca aceste noțiuni să nu fie privite izolat, ci interdependent. În cauză, inculpații sunt suspicionați de comiterea în mod coordonat a unei infracțiuni grave de rezultat, comise cu violență, aspru sancționată de legea penală și, din această perspectivă, susnumiții prezintă un pericol criminogen ridicat, rezultat din chiar modul de operare și din urmările cauzate. În acest context, pericolul concret pentru ordinea publică apare cu puterea evidenței prin rezonanța acestor gen de fapte constând într-o anumită stare de indignare și de dezaprobare publică, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând o anumită stare de insecuritate socială dacă împotriva unor fapte periculoase organele de stat nu Așa fiind, Curtea apreciază că, în acest moment procesual, față de natura infracțiunilor presupus a fi comise de inculpați, ținând cont de rezonanța acestora în rândul opiniei publice, și determinând reacția negativă a acesteia, se justifică menținerea arestării preventive, neexistând motive de revocare a acesteia sau de înlocuire cu o altă măsură neprivativă de libertate. Pentru toate aceste motive Curtea concluzioneză că, în speță, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat și nu au survenit elemente noi care să justifice judecarea acestora în libertate, astfel că în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d C. se va admite ca fondat recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva încheierii penale f.nr. din 28 februarie 2011 a T.ui C., pe care o va casa în întregime și, rejudecând, se va respinge cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpații H. A. D. și B. B., iar pe cale de consecință se va mentine starea de arest a inculpaților. Potrivit art. 189 C. se va stabilește suma de 50 lei onorariu partial pentru apărătorii din oficiu ce se va avansa din FMJ in favoarea Baroului de A. C.. În temeiul art. 192 al. 3 C. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Admite recursul declarat de P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ împotriva încheierii penale f.nr. din 28 februarie 2011 a T.ui C., pe care o casează în întregime si rejudecând: Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpații H. A. D. și B. B. Mentine starea de arest a inculpaților. Stabilește suma de 50 lei onorariu partial pentru apărătorii din oficiu ce se va avansa din FMJ in favoarea Baroului de A. C.. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 8 martie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, V. V. A. I. M. L. H. GREFIER, L. S. Dact.L.H./Dact.S.M 4 ex./(...) Jud.fond.L.M.F.
| ← Încheierea penală nr. 99/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1598/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
