Decizia penală nr. 1718/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)/a12
DECIZIA PENALĂ NR. 1718/R/2011
Ședința publică din 27 octombrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. B. - judecător
JUDECĂTORI: V. G.
D. P.
G. : M. N.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D. DE I. A I. DE C. O. ȘI T. S. T. C., reprezentat prin
PROCUROR - DOBOCAN DORU
S-a luat spre examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, D. DE I. A I. DE C. O. ȘI T. B. T. M. împotriva încheierii penale din 19 octombrie 2011 a T.ui M., pronunțată în dosar nr. (...), privind pe inculpatul H. A.-O. trimis în judecată pentru infracțiunile de trafic de persoane prev. de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal și art.37 lit.b Cod penal
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul în stare de arest asistat de apărătorul desemnat din oficiu avocat P. O., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care,
Întrebat fiind de instanță, inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se mențină starea de arest a acestuia.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, sub aspectul înlocuirii măsurii arestării preventive a inculpatului, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu- B. M., județul M..
Aprecierea instanței de fond în sensul că, temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat, iar pericolul concret pentru ordinea publică s-a diminuat, precum și că privarea de libertate nu se mai justifică, iar scopul procesului penal poate fi realizat și în condițiile luării alteimăsuri preventive mai puțin severe, având în vedere timpul scurs de la luarea măsurii, la faptul că în cauză s-a procedat la demararea cercetării judecătorești, iar durata procedurilor judiciare nu poate justifica măsura punerii în libertate a inculpatului sub control judiciar, temeiul prevăzut de art. 148 lit.f Cod procedură penală, nemodificându-se, după cum nu a dispărut nici temeiul prevăzut de art. 148 lit d Cod procedură penală privind săvârșirea de către inculpat a unei noi infracțiuni (cea de trafic de persoane care i se reține în acest dosar).
De asemenea, este criticabilă și aprecierea instanței de fond, care a arătat că nu mai sunt date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni și nici că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, deoarece în cursul urmăririi penale s-a demonstrat că inculpatul s-a manifestat agresiv, violent, abuziv și practicând tactici de intimidare a unor părți vătămate pentru a le induce un puternic sentiment de frică în scopul de a-i determina astfel să nu dezvăluie autorităților demersul său infracțional.
Nimic nu garantează că inculpatul, odată pus în libertate, se va manifesta pașnic, în condițiile în care a demonstrat nu o dată predispoziție pentru comportament violent, iar poziția sa pe parcursul cercetării judecătorești este departe de a reprezenta o conștientizare a gravității faptelor penale pe care le-a comis și a consecințelor acestora.
Criticabile sunt și aprecierile potrivit cărora privarea de libertate nu se mai justifică, iar scopul procesului penal se poate realiza și în condițiile luării altei măsuri preventive mai puțin severe, avându-se în vedere timpul scurt de la luarea măsurii și, nu în ultimul rând, că durata procedurilor judiciare nu poate justifica prin ea însăși menținerea stării de arest, întrucât practica ÎCCJ a contrazis acest argument invocat de instanța de fond, în acest sens invocând decizia nr. 5719 din 10 octombrie 2005 a ÎCCJ; decizia penală nr.1325 din 22 februarie 2005 a ÎCCJ; decizia penală nr. 234 din 13 ianuarie 2006 a ÎCCJ; decizia penală nr. 3493 din 3 iunie 2005 a ÎCCJ.
Măsura punerii inculpatului în libertate, indiferent sub ce formă, inclusiv a aceleia de a fi obligat să nu părăsească localitatea de domiciliu - se poate justifica eventual în cazul unor infracțiuni cu un grad de pericol mai redus, însă nu are temeinicie în situația unui ansamblu infracțional care presupune deja caracteristici aparte, angrenând un mecanism de natura criminalității organizate.
Pericolul concret, starea infracțională, necesitatea unei prevenții impuse de factori care se manifestă la momentul pronunțării cu privire la menținerea stării de arest preventiv, constituie fără dubiu elemente care nu pledează în favoarea aprecierii de a pune în libertate infractori implicați în angrenaje infracționale grave.
În final, se arată de reprezentantul parchetului că, instanța de fond nu a dat dovadă de suficient rol activ în evaluarea temeiurilor arestării preventive, prin neraportarea la situația concretă din dosar.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat, cu consecința menținerii încheierii atacate ca fiind legală și temeinică.
În continuare se arată de apărătorul inculpatului că, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive s-au schimbat, aspect ce rezultă din declarațiile părților vătămate și ale martorilor, alta fiind starea de fapt decât cea descrisă în rechizitoriu. Chiar dacă la momentul luării măsurii, aceasta ar fi fost temeinică, azi, la un an și nouă luni, măsura preventivă tinde să se transforme într-o pedeapsă.
Raportat la practica C., apărătorul inculpatului apreciază că termenul rezonabil a fost depășit, aducându-se atingere prezumției de nevinovăție, după un an și nouă luni de detenție, măsura preventivă se schimbă în detenție.
În final, arată apărătorul inculpatului că, în cauză nu există date din care să rezulte că inculpatul ar obstrucționa desfășurarea procesului, care apreciază că este la final.
Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.
Inculpatul H. A.-O. având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorului său.
C U R T E A :
Prin încheierea penală fără număr din 19 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.1907/10072010, în temeiul art. 139 alin.1 Cod procedură penală, art.145 Cod procedură penală, a fost înlocuită măsura arestării preventive a inculpatului H. A.-O., CNP 1., arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla - cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv localitatea B. M., județul M..
S-a impus inculpatului H. A.-O. să respecte următoarele obligații: a). să se prezinte la organul de urmărire penală și la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b). să se prezinte la P. T. M. (organ de poliție desemnat cu supravegherea) conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; c). să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; d). să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; e). să nu se apropie de părțile civile M. O. M., F. V. D., R. I. D., C. V. I., B. S. L., M. C., S. G. C., S. I., G. C., G. V. T., B. N. R., Ș. R. G., Ș. P., Ș. V., Ș.
C., Ș. M., B. T., G. S. F., D. C. D., L. I., S. V. Z., B. B., G. G., C. G. B., M. A., T. I. V., M. M., M. A., O. V. F., D. Z., H. R. V., M. M. L., părțile vătămate N. I., B. V. F., I. A. C., B. G., A. N., M. D. M., L. M. V., de membrii familiilor acestora și de martorii A. A. C., Ș. S., D. S., B. MIA V., V. A., S. G. M., K. I., G.-H. E., P. C. M., F. F. I., C. I. D. și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia; f). să nu conducă niciun vehicul.
S-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.3/U/14 ianuarie 2010 emis de
Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...) , dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a pronunța această soluție instanța nalizând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, în conformitate cu dispozițiile legale, a constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii s-au schimbat, în cauză devenind aplicabile dispozițiile art.139 al.1 Cod procedură penală referitoare la înlocuirea măsurii arestării cu o altă măsură preventivă.
Arestarea preventivă a inculpatului s-a dispus în cauză reținându-se că sunt indicii temeinice că a comis faptele penale pentru care este cercetat și în considerarea dispozițiilor art.148 lit.f Cod procedură penală, respectiv lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol apreciat ca fiind dat de gravitatea faptelor și rezonanța lor negativă în rândul opiniei publice.
Dacă în cauză continuă să fie incidente dispozițiile art.143 Cod procedură penală, în ceea ce privește „pericolul concret pentru ordinea publică"; la care se referă art.148 lit.f Cod procedură penală, și care a determinat o reacție promptă a organelor judiciare la acel moment prin dispunerea măsurii arestării, dată fiind scurgerea unui interval mare de timp din momentul comiterii faptelor de care este acuzat inculpatul și până în prezent, acest pericol s-a diminuat. Sintagma conținută de textul legal presupune existența unor riscuri de natură a pune în primejdie funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora, elemente ce decurg din circumstanțele reale ale cauzei și care în prezent nu se mai evidențiază.
De altfel, Curtea Europeană a D. O. a admis că în unele cauze complexe autoritățile naționale competente sunt îndreptățite să creadă că menținerea unui suspect în detenție este necesară pentru ca acesta să nu perturbe desfășurarea anchetei cel puțin la începutul ei. T., cu timpul, numai imperativele anchetei penale nu mai justifică detenția celui în cauză pentru că, în mod normal, riscurile inițiale ale perturbării ei se atenuează pe măsura efectuării investigațiilor necesare.
T. a apreciat că la acest moment procesual, privarea de libertate a inculpatului nu se mai justifică, iar scopul procesului penal poate fi realizat și în condițiile luării altei măsuri preventive, mai puțin severe. Se are în vedere timpul scurs de la luarea măsurii arestării, că procesul este în stadiul cercetării judecătorești, fiind audiați inculpații, părțile civile și o parte din părțile vătămate și din martori, urmând a fi audiate celelalte părți vătămate și martorii și, nu în ultimul rând, că durata procedurilor judiciare nu poate justifica prin ea însăși menținerea stării de arest.
În plus, prin impunerea de obligații stricte inculpatului, inclusiv de a nu lua legătura cu părțile și martorii în cauză, se asigură garanții pentru buna desfășurare a procesului penal.
Instanța are, de asemenea, obligația de a evalua periodic durata arestării preventive prin prisma rezonabilității ei și de a lua în calcul alte măsuri preventive care să servească aceluiași scop, respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, astfel cum rezultă din dispozițiile art.136 Cod procedură penală.
Doar acuzația săvârșirii unei infracțiuni grave, chiar dacă este un factor pertinent, nu legitimează prin ea însăși o lungă perioadă de arestare preventivă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.139 Cod procedură penală, raportat la art.145 Cod procedură penală, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv localitatea B. M., impunându-se totodată inculpatului să respecte următoarele obligații: a). să se prezinte la organul de urmărire penală și la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b). să se prezinte la P. T. M. (organ de poliție desemnat cu supravegherea) conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; c). să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; d). să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; e). să nu se apropie de părțile civile M. O. M., F. V. D., R. I. D., C. V. I., B. S. L., M. C., S. G. C., S. I., G. C., G. V. T., B. N. R., Ș. R. G., Ș. P., Ș. V., Ș. C., Ș. M., B. T., G. S. F., D. C. D., L. I., S. V. Z., B. B., G. G., C. G. B., M. A., T.
I. V., M. M., M. A., O. V. F., D. Z., H. R. V., M. M. L., părțile vătămate N. I., B. V. F., I. A. C., B. G., A. N., M. D. M., L. M. V., de membrii familiilor acestora și de martorii A. A. C., Ș. S., D. S., B. MIA V., V. A., S. G. M., K. I., G.-H. E., P. C. M., F. F. I., C. I. D. și să nu comunice direct sau indirect cu aceștia; f). să nu conducă niciun vehicul.
S-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.3/U/14 ianuarie 2010 emis de Tribunalul Maramureș în dosarul nr.(...) , dacă nu este arestat în altă cauză.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs DIICOT - B. T. M. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza menținerea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat.
În motivele de recurs s-a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond prin care s-a înlocuit măsura arestării preventive pe motiv că pericolul concret pentru ordinea publică s-a diminuat iar privarea de libertate nu se mai justifică, este netemeinică întrucât pericolul pentru ordinea publică pe care îl prezintă inculpatul nu s-a diminuat fiind incident în cauză art.148 lit.f C.p.p.
La fel nu a dispărut nici temeiul prevăzut de art.148 lit.d C.p.p. privind săvârșirea de către inculpat a unei noi infracțiuni.
De asemenea, este criticabilă și aprecierea instanței de fond, care arată că nu sunt date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni și nici că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, deoarece în cursul urmăririi penale s-a făcut dovada că inculpatul a exercitat acte de agresiune asupra unor părți vătămate pentru a le induce un puternic sentiment de frică în scopul de a determina ca acestea să nu dezvăluie autorităților faptele comise de inculpat.
Inculpatul pus în libertate poate exercita un comportament violent față de părțile vătămate, iar poziția sa pe parcursul cercetării judecătorești face dovada că nu conștientizează gravitatea faptelor comise.
Criticabile sunt și aprecierile potrivit cărora privarea de libertate nu se mai justifică, iar scopul procesului penal se poate realiza și în condițiile luării altei măsuri preventive, fără privare de libertate, avându-se în vedere timpul scurs de la luarea măsurii arestării preventive, întrucât practica Înaltei Curți de C. și Justiție a contrazis acest argument invocat de instanța de fond.
Măsura punerii în libertate a inculpatului cu obligația de a nu părăsi localitatea de domiciliu, poate fi justificată în cadrul unor infracțiuni cu un grad de pericol social redus, însă nu are temeinicie în situația unui ansamblu infracțional, care presupune un mecanism de criminalitate organizată Verificând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de DIICOT - B. T. M. și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu Curtea rețineurmătoarele:
Instanța de fond prin încheierea atacată cu recurs a stabilit în mod corect că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul H. A. nu mai subzistă, întrucât trecerea timpului a condus la diminuarea acestora.
În raport de dispozițiile art.136 C.proc.pen., se constată că în cauză scopul măsurilor preventive poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului, respectiv prin aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.145 raportat la art.145 alin.1 indice 1 și 2 C.proc.pen. și rap.la art.145 alin.22 C.proc.pen.și art.143alin.1 C.proc.pen., existând probe și indicii temeinice privind comiterea de către inculpat a infracțiunii pentru care acesta este cercetat. Se apreciază că restricțiile pe care inculpatul va fi obligat să le respecte sunt apte a asigura normala desfășurare a procesului penal, încălcarea acestora cu rea credință dând posibilitatea luării măsurii arestării preventive. Convenția pentru Apărarea D. O. și a Libertăților Fundamentale prevede, în art.5 par.3 că „orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prev.de par.1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere";. Termenul rezonabil prevăzut de norma mai sus menționată se calculează de la data la care persoana acuzată este reținută sau arestată și se sfârșește la momentul pronunțării unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă. Durata rezonabilă a detenției conform art.5 par.3 se apreciază în concret, instanțele naționale având obligația să prezinte argumentele prelungirii măsurii prin raportare la probe și, întrucât persistența motivelor plauzibile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni după trecerea unei anumite perioade de timp nu mai este suficientă în motivarea măsurii, acestea trebuie să evidențieze existența, fie a pericolului de fugă, fie a riscului săvârșirii unor noi infracțiuni, fie protejarea ordinii publice sau să prezinte modul în care a fost instrumentată cauza de către autorități, prin sublinierea complexității.(restituiri, perioade de stagnare ale anchetei) La art.6 par.1 din Convenția Europeană se stipulează că „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa";. Termenul rezonabil în cazul acestei din urmă prevederi are ca moment de început „. unei acuzații în materie penală";, a cărei semnificație a fost stabilită pe calea jurisprudenței C. E. a D. O., în cauza Eckle contra R.F.G., hotărârea din 15 iulie 1982, în paragraful 73 și anume „. oficială provenită de la o autoritate competentă a învinuirii de a fi săvârșit o faptă penală, ceea ce corespunde ideii de consecințe importante cu privire la situația persoanei suspectate";, iar ca moment final, tot pe cale jurisprudențială s-a stabilit că termenul se raportează la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare sau de achitare, respectiv încetare a procesului penal. Curtea Europeană a D. O. în cauza Allenet de R. contra Franței din 10 februarie 1995 în paragraful 47 a stabilit că durata rezonabilă a procedurii se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, după următoarele criterii: complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru cel interesat a obiectului procedurii. De asemenea, în jurisprudența instanței de contencios european s-a stabilit că perioada detenției în timpul procedurilor în apel sau în casație, nu poate fi examinată prin prisma art.5 par.3, ci potrivit art.6 par.1, care are în vedere durata unui proces, în ansamblul său. Dispozițiile art.21 alin.3 din Constituția României, precum și art.10 din Legea 304/2004 prevăd că toate persoanele au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. În codul de procedură penală nu există nicio dispoziție cu privire la dreptul persoanei la un proces penal desfășurat într-un termen rezonabil, spre deosebire de materia arestării preventive, unde este reglementată instituția termenului rezonabil al arestării. Astfel, în ceea ce privește măsura arestării preventive a învinuitului sau a inculpatului, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, în primă instanță, în apel sau în recurs, codul de procedură penală, cu modificările succesive începând cu anul 2003, reglementează prin dispoziții concrete, previzibile și accesibile luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea măsurii arestării preventive, conținând numeroase garanții procesuale, printre care și cele referitoare la durata măsurii cu distincțiile specifice fazelor procesuale. În lipsa unei reglementări exprese a legiuitorului referitoare la sancțiunea privind încălcarea duratei rezonabile a arestării preventive, fiind însă îndeplinită cerința prevăzută în art.143 C., respectiv existența probelor sau indiciilor temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, nu s-ar putea reține inexistența vreunui temei care să justifice menținerea măsurii preventive, în scopul dispunerii revocării măsurii, ci numai că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării s- au schimbat, ceea ce ar atrage aplicabilitatea disp.art.139 alin.1 C. privind înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. În contextul concret al prezentei cauze, Curtea apreciază că prima instanță, prin soluția pronunțată, în mod legal, în temeiul art.139 alin.1 C. a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul H. A. O. cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu prev.de art.145 C., făcând o corectă aplicare și a disp.art.145 alin.11 privind obligațiile impuse în mod efectiv inculpatului precum și art.145 alin.12 lit.c C., examinând condițiile prevăzute în art.148 alin.1 lit.f C. Astfel, Tribunalul Maramureș a efectuat un examen riguros asupra măsurii arestării preventive dispusă în cauză față de inculpat sub aspectul legalității și temeiniciei acesteia, ținând cont de stadiul procesual în care se află - judecată în primă instanță în fond - evaluarea întemeindu-se pe dispozițiile codului de procedură penală, referitoare la luarea măsurii arestării preventive și anume a condițiilor art.148 alin.1 lit.f, C.p.p. care au fost analizate de la momentul luării inițiale a măsurii, respectiv (...) și până la (...), când s-a pronunțat în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive. Așa fiind, tribunalul a considerat ca fiind justificată inițial măsura arestării preventive a inculpatului pentru buna desfășurare a procesului penal, în raport cu infracțiunile deduse judecății, perioada în care a fost evidențiată presupusa activitate infracțională respectiv iulie 2008 - ianuarie 2010, modalitățile de comitere a acestora, pedepsele stabilite de lege pentru aceste infracțiuni, măsură a cărei finalitate s-a estompat, însă, prin trecerea timpului, de la momentul dispunerii sale scurgându-se un interval de 1 an și 9 luni, până la înlocuirea dispusă de judecător - 19 octombrie 2011, ceea ce atenuează pericolul pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpatului în libertate. Instanța de recurs apreciază că Tribunalul Maramureș a efectuat o judicioasă analiză sub aspectul examenului de legalitate și temeinicie asupra măsurii arestării inculpatului, prin prisma dispozițiilor Codului de procedură penală și în mod corect a considerat că se impune înlocuirea acesteia cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, stabilind că faptele pretins a fi comise în perioada iulie 2008 - ianuarie 2010 și deduse judecății, în raport cu probele administrate, se circumstanțiază cerinței prevăzute în art.143 C. și a conferit, în mod legal, încălcării termenului rezonabil al măsuriiarestării, accepțiunea schimbării temeiului prevăzut în art.148 alin.1 lit.f din același cod și anume a condiției privind pericolul pentru ordinea publică, ceea ce a atras incidența art.139 alin.1 C. și înlocuirea arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, prev.în art.145 C. Tribunalul Maramureș a procedat la o analiză efectivă, în contextul cauzei, asupra măsurii arestării preventive a inculpatului, prin prisma criteriilor stabilite de jurisprudența instanței de contencios european referitoare la termenul rezonabil prevăzut în art.6 par.1 din Convenția Europeană a D. O.. Față de aceste considerente ale T.ui M., Curtea învederează că „potrivit jurisprudenței constante a C. E. a D. O. (cauza Slezevicius contra Lituaniei și Tudorache contra României), caracterul rezonabil al procedurilor în materie penală se apreciază în funcție de complexitatea cauzei, atitudinea inculpatului și comportamentul autorităților";. Raportând criteriile mai sus-menționate la contextul concret al cauzei, se constată că procesul vizează un număr de 41 părți vătămate, care în mare parte au fost audiate, fiind citate pentru termenul din (...) 5 părți vătămate, precum și 7 martori, situație ce nu justifica întinderea procesului penal pe o perioadă de aproximativ 1 an și 9 luni, cu păstrarea inculpatului în stare de arest preventiv, nefiind depășită încă faza administrării probelor; față de cel de- al doilea criteriu referitor la atitudinea inculpatului, Curtea reține că nu se poate aprecia în nici un caz că aceasta a stat la baza prelungirii excesive a procedurii, judecătorul fondului a depus diligențe pentru soluționarea corectă a cauzei și pentru aflarea adevărului. Curtea, în baza propriului examen efectuat asupra condițiilor de legalitate și temeinicie a dispoziției de înlocuire a măsurii arestării preventive luată față de inculpat, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută în art.145 C., precum și a celorlalte prevederi legale care au fost dispuse și au conferit efectivitate măsurii, constată că aceasta este justificată, în raport cu cele trei criterii stabilite prin jurisprudența C. E. a D. O. și probele existente la dosarul cauzei, pentru infracțiunile pretins a fi comise în perioada iulie 2008 - ianuarie 2010, cu circa 1 an și 9 luni în urmă, prin trecerea unei perioade de timp nerezonabile referitoare la arestul preventiv de circa 1 an și 9 luni de zile, în condițiile nefinalizării primului ciclu procesual, urmat de exercitarea unor posibile căi de atac (apel, recurs), ceea ce ar putea duce la soluționarea definitivă a dosarului, cu mare întârziere și cu depășirea unui termen rezonabil. Astfel, în mod corect a fost apreciată în verificarea condițiilor prevăzute în art.160/b rap.la art.300/2 C. cu referire la art.350 C. încălcarea termenului rezonabil al măsurii arestării preventive prin prisma art.6 par.1 din Convenția Europeană a D. O., care a condus la schimbarea temeiului legal avut în vedere inițial la luarea măsurii arestării, respectiv cea de-a doua condiție a art.148 alin.1 lit.f C., privind pericolul pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, ceea ce a atras ca temei aplicabilitatea art.139 alin.1 C., în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Față de aceste considerente, Curtea în baza art.38515 pct.1 lit.b C. va respinge ca nefondat recursul declarat de DIICOT - B. T. M. împotriva încheierii penale din (...) a T.ui M.. În baza art.189 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de A. C. suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din FMJ. Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs urmează să rămână în sarcina acestuia, conform art.192 alin.3 pct.3 C. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de DIICOT B. T. M., privind pe inculpatul H. A. O., împotriva încheierii penale f.nr. din 19 octombrie 2011 a T.ui M.. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 27 octombrie 2011 . PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. B. V. G. D. P. G. M. N. Red.V.G./S.M.D. 4 ex./(...) Jud.fond.A. Soara F.
| ← Decizia penală nr. 1995/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1458/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
