Decizia penală nr. 1783/2011, Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.1783/R/2011

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : L. M., judecător

JUDECĂTORI : ANA C.

: M. Ș.

GREFIER : M. V.-G.

M. public, P. de pe lângă Curtea de A. C.- reprezentat prin procuror V. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către P. de pe lângă J. C. N. împotriva sentinței penale nr. 991/(...) Judecătoriei C. N., privind pe inculpatul B. I. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 modificată prin OUG 6..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul B. I. asistat de apărător ales, av. G. A. L. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av. B. D. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar și solicită acordarea onorariului parțial pentru studiu dosarului și prezentarea la instanță.

Instanța constată încetat mandatul apărătorului desemnat din oficiu și asupra onorariului parțial urmează a se pronunța prin hotărârea ce o va pronunța.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului.

Reprezentantul M.ui P. solicită în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d Cod pr.pen. admiterea recursului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-

Napoca, casarea sentinței penale nr. 991/2011 a Judecătoriei C. N. și, rejudecând cauza să se dispună condamnarea inculpatului B. I. pentru comiterea infracțiunii prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 modificată prin OUG 6. la pedeapsa închisorii într-un cuantum sporit, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, ca urmare a înlăturării circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 Cod penal.

Apreciază că lipsa antecedentelor penale și caracterizarea inculpatului nu justifică pedeapsa de 4 luni închisoare, cu atât mai mult cu cât inculpatul a produs și un accident de circulație.

Apărătorul ales al inculpatului B. I., av. G. A. L. solicită în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod pr.pen. respingerea ca nefondat a recursului formulat de de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca cu consecința menținerii sentinței penale nr. 991/2011 a Judecătoriei C. N., ca legală și temeinică.

Apreciază că hotărârea primei instanțe este corectă având în vedere că inculpatul a avut o atitudine sinceră și cooperantă, și-a câștigat existența prin activități licite, nu are antecedente penale.

De asemenea, arată că inculpatul a uzat de dispozițiile art. 3201 Cod pr.pen. și ca urmare pedeapsa aplicată a fost redusă cu o treime.

Inculpatul B. I., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 991/(...) pronunțată de J. C. N. a fost condamnat inculpatul B. I. - fiul lui G. și R., născut la data de (...) in C. N., jud. C., CNP 1., cetățenie romana, studii 10 clase, agent de paza in cadrul S. G. S. domiciliat in comuna G., sat S. R., nr. 194, jud. C., fara antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002, modificat prin OUG nr.6. și republicata, cu aplicarea art. 74 si art. 76 C., art. 3201 C.pr.penala, la o pedeapsa de 4 (patru) luni inchisoare.

In baza art. 71 C.pen., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevăzuta de art. 71 alin.2 C.. In baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei de 4 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni, stabilit în condițiile art. 82

Cod penal. In baza art. 71 alin. 5 Cod penal, raportat la art. 64 lit. a C., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. In temeiul art. 359 Cod proc. penala s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art. 83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

In baza art. 191 Cod pr. penala, a fost obligat inculpatul sa plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, suma în care se include și onorariu parțial de 200 lei, pentru apărătorul din oficiu a inculpatului av. D. C., onorariu ce se va plăti din FMJ.

Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut că inculpatul B.

I., a fot trimis in judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă J. C. N., din data de (...), dosar parchet nr. 10869/P/2010, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o imbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge prev. de art.87 al.1 din OUG nr.195/2002.

S-a reținut că la data de (...) în jurul orelor 18:00 organele de poliție au fost sesizate despre producerea unei coliziuni frontale pe DJ 1. în zona localității T. S. la fața locului organele de poliție au constatat că inculpatul se găsea la volanul autoturismului marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare (...) după care a fost testat cu aparatul alcooltest ce a indicat 0,77 mg./l alcool pur în aerul expirat. Față de rezultatul aparatului și pentru că inculpatul emana miros de alcool a fost condus la I. C. unde i s-au recoltat probe biologice, stabilindu-se o alcoolemie de 1,70 gr. %o la prima proba si de 1,55 %o la cea de a doua proba.

Ca urmare a impactului cu autoturismului marca Opel Insignia cu nr. de înmatriculare (...), nu au rezultat victime și nici vătămări corporale.

Atât in timpul urmăririi penale cât și în timpul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, recunoașterea sa coroborându-se cu celelalte probe administrate in cauza, respectiv: proces verbal de constatare , acte, depoziție martor.

Judecarea inculpatului s-a făcut potrivit dispozițiilor art.3201 C.p.p.

S-a reținut că fapta inculpatului B. I. de a conduce pe drumurile publice un autovehicul având o alcoolemie mai mare decât cea legala, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 republicata.

Instanța a reținut vinovăția inculpatului si ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev.de art.72 C.pen. l-a condamna pentru infracțiunea săvârșita la pedeapsa de 4 luni închisoare. La stabilirea cuantumului pedepsei instanța a reținut circumstanțele atenuante facultative prev. de art. 74,76 C. constând, lipsa antecedentelor penale și caracterizările favorabile depuse la dosar.

În baza art.71 al.2 C. pen. instanța a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a, C. pen., apreciind că se impune interzicerea pedepselor accesorii privind dreptul de a alege și a fi ales în autorități publici sau în funcții elective publice în contextul faptei săvârșite.

Instanța a apreciat că scopul prevenției generale și speciale poate fi atins

și daca pedeapsa nu va fi executata în regim de detenție, astfel ca a facut aplicarea art.81 C. pen. și a dispus suspendarea condiționata.

Împotriva sentinței sus menționate a declarat recurs în termen legal P. de pe lângă J. C. N. solicitând majorarea pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, apreciind că o pedeapsă în cuantum de doar 4 luni închisoare nu corespunde scopului pedepsei nerealizându-se nici aspectul sancționator și nici cel preventiv.

Analizând recursul declarat din prisma motivelor invocate, aprobatoriului administrat și a dispozițiilor art. 3856 alin.3 C.p.p. Curteaconstată că acesta este fondat urmând a fi admis pentru următoareleconsiderente:

Instanța fondului a constatat că sunt incidente prevederile art.320/1

C.p.p. raportat la faptul că în faza de urmărire penală au fost administrate probe suficiente care să dovedească vinovăția inculpatului și că inculpatul, audiat de către instanță, a solicitat a fi judecat în baza procedurii simplificate recunoscând săvârșirea faptei reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței. Astfel instanța a acționat în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

Curtea mai constată că fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală de 1,70 g/mir la prima probă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002.

Curtea opinează însă că se impune înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute de către instanța de fond în mod generic respectiv doar art.74 Cp deoarece lipsită de antecedente penală este majoritatea populației României, iar o atitudine sinceră este o atitudine normală a persoanelor acuzate de săvârșirea unor infracțiuni.

Instanța fondului, la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, nu a dat suficientă atenție aspectelor concrete în care a fost comisă fapta reținută în sarcina sa, respectiv nu a ținut cont că alcoolemia inculpatului depășea cu mult limita legală și că acesta a produs un accident de circulație soldat din fericire doar cu daune materiale, încălcând astfel disp. art.72 C.p.

Astfel, instanța de control judiciar apreciază că aceste aspecte sunt deosebit de importante deoarece dovedesc gravitatea sporită a faptei comise de către inculpat care conducând pe drumurile publice un autovehicul în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice a produs un eveniment rutier, ceea ce denotă faptul că aptitudinile sale de a conduce un autovehicul erau grav afectate.

Trebuie de asemenea menționat că România se situează printre primele locuri din Europa în privința comiterii unor asemenea fapte la regimul rutier, ceea ce denotă și faptul că organele judiciare și instanțele judecătorești nu sunt suficient de ferme în stoparea acestui fenomen.

Aplicarea unor pedepse într-un cuantum mai sporit este, în opinia noastră, aptă să tragă un semnal de alarmă cu privire la consecințele pe care acest gen de fapte le poate avea în planul procesului penal, descurajând astfel pe cei care le comit.

Pentru aceste considerente va fi admis recursul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și va fi majorată pedeapsa aplicată inculpatului B. I. de la 4 luni la 8 luni închisoare menținându-se modalitatea de executare a acesteia, respectiv suspendarea condiționată pe un termen de încercare de 2 ani și 8 luni.

Constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau de netemeinicie a hotărârii atacate, Curtea va menține restul dispozițiilor acesteia.

PENTRU ACESTE M.IVE IN NUMELE LEGII

DECIDE :

În baza art.38515 pct.2 lit.d Cpp admite recursul declarat de către P. de pe lângă J. C. N. împotriva s.p. 991/(...) Judecătoriei C. N. pe care o casează în parte, doar sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului B. I. și rejudecând în aceste limite:

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului B. I., fiul lui G. și R., n. la (...) în

C. N., cetățean român, studii 10 clase, agent de pază la S. G. S., fără antecedende penale, CNP 1., domiciliat în com. G., sat S. R. nr.194, jud. C. pentru comiterea infracțiunii prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 modificată prin OUG 6. cu aplicarea art.3201 Cpp ca urmare a înlăturării circumstanțelor atenuante prev. de art.74 Cp de la 4 luni închisoare la 8 luni închisoare.

Dispune, conform art.81, 82 Cp, suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate prin prezenta pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni .

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu ce se va avansa din fondul MJLC în favoarea av. D. B..

Cheltuielile judiciare avansate de stat cu prezentul recurs rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 07 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

L. M. ANA C. M. Ș.

Red.MS Dact.SzM/3ex./(...)

M. V.-G.

GREFIER

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1783/2011, Curtea de Apel Cluj