Decizia penală nr. 179/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă
DECIZIE Nr. 179/2011
Ședința publică de la 14 F. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE { F. | } inculpat M. L.
și pe parte civilă I. D. G., având ca obiect vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.) împotriva deciziei numărul
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind:
- parte civilă - I. D. G.
- martor B. I. A.
- martor C. V.
- asigurător S. U. V. I. G. S.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. învederează
CURTEA
Prin sentința penală nr.1005 din 30 noiembrie 2010 pronunțată de
Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr.(...),
Din declarația părții vătămate, coroborată cu declarația martorului C. V., instanța reține faptul că partea vătămată s-a asigurat la traversare doar din partea opusă sensului de deplasare reglementat pe acel sector de drum, neobservând acțiunea inculpatului, care a efectuat manevra de mers înapoi, intenționând să parcheze autoturismul.
Declarația martorei B. I., persoană aflată în autoturismul inculpatului la momentul săvârșirii faptei, potrivit căreia inculpatul s-a asigurat cu privire la posibilitatea de efectuare în condiții de siguranță a manevrei de mers înapoi, nu poate fi reținută în cauză având în vedre faptul că martora nu posedăpermis de conducere pentru a se putea aprecia că aceasta a făcut constatări obiective cu privire la situația de fapt și în plus, martora, a creat instanței convingerea că a fost influențată cu privire la ceea ce a declarat de către inculpat, cu care aceasta are o relație de prietenie. De asemenea, se observă că martora a descris starea de fapt folosind aceleași explicații ca și inculpatul în declarația sa dată în timpul urmăririi penale. Martora nu a constatat starea de fapt personal, fiind mai probabil să fi aflat cele petrecute din discuțiile ulterioare cu inculpatul și să se fi lăsată convinsă de nevinovăția lui, pentru ca mai apoi să preia construcția argumentativă direct de la inculpat.
În urma impactului, partea vătămată a suferit leziuni ale brațului drept ce au necesitat pentru vindecare 65-70 de zile de îngrijiri medicale, astfel cum reiese din certificat medico-legal și raportul de expertiză medico-legală, în această perioadă partea vătămată nefiind în măsură să muncească folosind brațul drept.
În drept, fapta inculpatului M. L. care, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare (...) pe strada I. M., ca urmare a faptului că nu s-a asigurat pentru efectuarea manevrei de mers cu spatele, pe sensul invers al unei străzi cu sens unic, în condiții de siguranță pentru ceilalți participanți la trafic încălcând dispozițiile art. 54 alin.1 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, a lovit partea vătămată aflată în traversarea străzii, cauzându-i acesteia leziuni ale brațului drept care au necesitat pentru vindecare 65-70 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.184 alin.2 și
4 din C. și sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Latură obiectivă a infracțiunii se concretizează în cauză, prin acțiune de lovire a părții vătămate cu autoturismul condus de către inculpat, acțiune ce a avut ca urmare o vătămare corporală ce a necesitat pentru vindecare mai mult de 10 zile de îngrijiri medicale, respectiv 65-70 de zile.
Având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea victimei, criteriul folosit de către legiuitor pentru evaluarea nivelului de gravitate al faptei săvârșite, s-a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.184 alin.2 C..întrucât fapta a avut o urmare specifică vătămării corporale grave, adică leziunile corporale cauzate au necesitat mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, în cauză este îndeplinită și condiția suplimentară prevăzută de art. 184 alin.4 C., aceea ca fapta ce a avut o urmare specifică vătămării corporale grave să fie săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale pentru îndeplinirea unei activități, în speță activitatea de conducere a unui autoturism pe drumurile publice.
Dispozițiile legale încălcate de către inculpat sunt cele prevăzute de art. 54 alin.1 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice care impun conducătorului de vehicul care urmează să meargă cu spatele obligația de a semnaliza din timp și de a se asigura că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
Între acțiune și rezultatul produs există raport de cauzalitate întrucât vătămarea corporală a victimei este rezultatul direct al acțiunii de lovire.
În ceea ce privește latura subiectivă, fapta este una săvârșită din culpă, fiind vorba despre o culpă profesională, așa cum este prevăzută de art. 184 alin. 4 C.. întrucât inculpatul a încălcat obligația de diligență prevăzută de normele legale în materia conducerii pe drumurile publice, respectiv nu s-a asigurat în momentul efectuării manevrei dacă poate să o efectueze în condițiide siguranță. În cauză, inculpatul nu a prevăzut rezultatul faptei sale deși trebuia și putea să-l prevadă, fiind incidentă forma de vinovăție a culpei fără prevedere, prevăzută de art.19 alin.1 pct.2 lit.b. Obligația de prevedere a rezultatului reiese din dispozițiile legale care reglementează conducerea pe drumurile publice iar posibilitatea prevederii rezultatului reiese din împrejurările da fapt reținute în cauză, respectiv faptul că inculpatul i-a observat pe cei doi pietoni aflați pe trotuar și astfel putea să prevadă cu ușurință faptul că după ce acesta a trecut cu autoturismul prin dreptul lor îndreptându-se spre str. A. I. se vor angaja în traversare și va exista posibilitatea de a-i lovi în timpul manevrei.
Cu privire la apărarea formulată de către apărătorul inculpatului potrivit căreia în speță este incidentă o cauză care înlătură caracterul penal al faptei întrucât victima este singura vinovată de producerea accidentului încălcând dispozițiile art. 72 alin. 2 și 3 din. OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prin traversarea neregulamentară a străzii și în consecință fiind aplicabile prevederile alin. 4 ale aceluiași articol, unde se arată că: „ pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinată acestora sau nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector "; instanța o va înlătura pentru următoarele considerente:
În primul rând trebuie arătat că în această situație nu suntem în prezența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei dintre cele expres prevăzute în Codul penal ci legea specială reglementează situația lipsei culpei conducătorului auto în situațiile expres arătate, ca și element constitutiv al infracțiunii. În speță nu poate fi reținută incidența acestei prevederi legale întrucât, din probele administrate, reiese faptul că inculpatul se face vinovat de încălcarea prevederilor din legislația rutieră, întrucât nu s-a asigurat cu privire la efectuarea manevrei de mers înapoi în condiții de siguranță. O eventuală culpă concurentă a victimei nu înlătură răspunderea penală a inculpatului, dar va fi avută în vedere la angajarea răspunderii delictuale.
În ceea ce privește cauza de înlăturare a caracterului penal al faptei, prevăzută de art.47 din C. pen., respectiv cazul fortuit, care înlătură existența culpei ca element constitutiv al infracțiunii precum și vinovăția ca trăsătură generală a acesteia, nu este nici aceasta incidentă în cauză pentru a se putea pronunța achitarea în baza art.11 pct. 2 lit. a C.proc.pen. raportat la art. 10 alin.1 lit. e C.proc.pen, astfel cum a solicitat apărătorul inculpatului în dezbateri, deoarece nu este vorba aici despre o imprevizibilitate generală și obiectivă cu privire la acțiunea victimei de angajare în traversarea străzii.
Acțiunea părții vătămate, astfel cum reiese din probatoriul administrat, nu a fost una ce nu putea fi prevăzută, acesta nu a alergat și nu s-a aruncat brusc în fața autoturismului, astfel încât să se poată susține că șoferul și nici o altă persoană, nu ar fi avut posibilitate să o observe din timp și să oprească autoturismul, ci din contră, a traversat în mod firesc strada după ce în prealabil a fost observată prezența sa pe trotuar de către inculpat, astfel cum reiese din declarația martorei B. I.
Faptul că partea vătămată a avut și ea o culpă în producerea accidentului, întrucât nu s-a asigurat suficient în momentul în care a traversat pe la colțul străzii, printr-un loc nemarcat cu trecere de pietoni nu are relevanță juridică în ceea ce privește vinovăția inculpatului în săvârșireainfracțiunii atât timp cât în sarcina lui poate fi reținută o culpă în manevrarea autoturismului.
La individualizarea pedepsei instanța are în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 alin.1 din C.proc.pen, respectiv dispozițiile generale ale Codului P., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel, instanța va avea în vedere faptul că inculpatul este la prima încălcare a legii penale, a săvârșirit fapta din culpă fără prevedere, dintr-o neglijență în desfășurarea activității de conducere pe drumurile publice iar după accident a condus victima la spital.
Raportându-se la aceste criterii de individualizare, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse de 6 luni închisoare, respectiv minimul special prevăzut de lege, este în măsură să contribuie la realizarea scopurilor prevăzute de art.52 C., respectiv scopul constrângerii, reeducării inculpatului și prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni
În temeiul art.71 alin.2 Cod penal, raportat la art.64 alin.1 lit.a teza a II- a Cod penal, instanța a aplicat inculpatului pedepsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, apreciind că în urma săvârșirii infracțiunii acesta nu mai este demn să ocupe astfel de funcții dând dovadă că nu este o persoană suficient de responsabilă pentru îndeplinirea unor astfel de atribuții.
În aplicarea pedepsei accesorii instanța a avut în vedere criteriile stabilite în art.71 alin.3 Cod penal, respectiv natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana infractorului, neaplicând această pedeapsă în mod automat, astfel cum a stabilit prin D. L. Înalta Curte de Casație și
Justiție, decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii.
În ceea ce privește regimului executării pedepsei, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării, în temeiul art.81 din Codul penal, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia și că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege: cuantumul pedepsei aplicate fiind în cauză mai mic de 3 ani și inculpatul nu a mai fost anterior condamnat.
Instanța și-a format convingerea că scopul pedepsei, respectiv reeducare inculpatului și prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni se poate realiza și prin suspendarea executării pedepse închisorii, având în vedere lipsa unui pericolului social ridicat al faptei sale, aceasta fiind săvârșită din culpă, persoana inculpatului care nu a mai fost condamnată penal, este angajat în muncă și are un copil minor.
În temeiul art. 82 alin.1 din Codul penal, instanța a stabilit un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, perioadă în care inculpatul va trebui să dovedească că s-a reeducat și că scopul pedepsei s-a atins fără executarea efectivă a acesteia. Totodată, instanța, în baza art. art.359 C.. i-a pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 C.. privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare al suspendării condiționate.
Ca și consecință a suspendării condiționate a executării pedepsei principale, în temeiul art.71 alin.5 din Codul penal, instanța a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate inculpatului.
Despre latura civilă Având în vedere constituirea de parte civilă cu privire la suma de 30.000 lei a părții vătămate I. D. și, constatând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, instanța în temeiul art.14, art.346 C.proc.pen. raportat la art.998-999 C. a admis în parte acțiunea civilă. Pentru admiterea în parte a acțiunii, instanța a avut în vedere și culpa concurentă a victimei în producerea accidentului rutier.
Astfel, cu privire la suma de 7.520 lei reprezentând daune materiale instanța apreciază ca întemeiată această pretenție având în vedere faptul că pe perioada de două luni necesară vindecării leziunilor suferite, partea vătămată nu a fost în măsură să-și desfășoare activitatea profesională, nu a încasat salariile ce i s-ar fi cuvenit în baza contractelor de muncă încheiate, conform adeverințelor depuse la dosar, filele 16-30.
În ceea ce privește daunele morale, instanța a apreciat că în cazul acestei infracțiuni având ca obiect juridic integritatea corporală și sănătatea persoanei, cererea de acordare a acestor daune este admisibilă și totodată justificată. Instanța va avea în vedere la evaluarea cuantumului daunelor morale cuvenite părții civile, suferința fizică prin care a trecut aceasta, prejudiciul de agrement suferit, faptul că, fiindu-i lezat brațul drept și imobilizat în ghips aproximativ două luni a fost pusă în situația de a nu putea desfășura în mod normal activitățile cotidiene, având nevoie de ajutor permanent din partea altor persoane.
Instanța a apreciat, având în vedere aceste aspecte că suma de 10.000 lei este o compensație suficientă pentru prejudiciul de natură morală pe care l- a suferit în urma accidentului.
Instanța a constatat faptul că pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare (...) condus de către inculpat s-a emis polița de asigurare seria
RO/12/S5/KX nr. 000462486/25 august 2008 încheiată la S. U. V. I. G. S.- A.
C.-N., valabilă începând cu data de 25 august 2008 și până la data de 24 august 2009, asigurătorul, căruia îi este opozabilă prezenta hotărâre, urmând să răspundă în condițiile contractuale și în limitele plafonului legal.
În temeiul art. 191 al. 1 din C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată avansate de stat. în baza art. 184 al. 2 și 4 din C. pen..a fost condamnat inculpatul M. L., cetățean român, fiul lui G. si M., nascut la data de 21 octombrie 1966 în C.-N., jud. C., cu studii medii, CNP 1., fără antecedente penale, tată a unui copil minor, divorțat, domiciliat în C.-N., str. Bucium, nr. 1, ap. 26, jud C., fără forme legale în C.-N., str. C., nr. 11-13, ap. 10, jud. C. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art. 71 al. 2 din C.. i s-a interzis inculpatei drepturile prevăzute la art. 64 al. 1 lit a teza a II-a din C.. pe perioada prevăzută de art. 71 al. 2 din C..
În baza art. 81 și 82 din C.. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei M. L. și s-a stabilit termenul de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 71 al. 5 din C.. s-a dispus suspendare executării pedepselor accesorii dispuse.
În baza 359 din C.p.p. i s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.
S-a constatat că pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare (...) condus de către inculpatul s-a emis polița de asigurare seria RO/12/S5/KX nr. 000462486/25 august 2008 încheiată la S. U. V. I. G. S. - A. C.-N. valabilă începând cu data de 25 august 2008 și până la data de 24 august 2009, asiguratorul urmând să răspundă în condițiile contractuale și în limitele plafonului legal.
În temeiul art. 14 și la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 C. admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă I. D. G. cu domiciliul în I., str. C., nr. 6, bl. Z1, sc. E, et. 1, ap. 4, jud. C. și a obligat inculpatul să plătească părții civile suma 7.520 lei la data plății, reprezentând daune materiale și suma de 10.000 lei, reprezentând daune morale.
În baza art. 191 al. 1 din C.p.p. a fost obligat inculpattul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul M. L. cu domiciliul în C.-N. str Bucium nr. 1 ap 26 județul C. împotriva sentinței penale nr. 1005/30 noiembrie 2010 a Judecătoriei C.-N. pe care o casează în întregime și rejudecând:
În baza art 11 pct 2 lit a raportat la art 10 lit d Cod procedură penală achită pe inculpatul M. L. de sub învinuirea de a fi săvârșit infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev de art 184 alin 2 și 4 Cod penal.
În baza art 346 alin 1 Cod procedură penală raportat la art 988 cod civil respinge acțiunea civilă formulată de partea vătămată I. D. G.
Respinge cererea inculpatului de obligarea părții vătămate la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 februarie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. I. A. D. L. I. C. M.
GREFIER M. N.
Red.I.C.M./S.M.D.
3 ex./
Jud.fond.Mihăiță L.M.
| ← Decizia penală nr. 381/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 131/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
