Decizia penală nr. 1802/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 1802/R/2011
Ședința publică din data de 9 noiembrie 201I Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. R.
JUDECĂTORI : I. C. M.
V. C.
GREFIER : T. G.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : A. C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către P. de pe lângă
Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinței penale nr. 659 din 24 mai 2011 pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei C.-N., cauza privind pe inculpatul
M. D. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu poseda permis de conducere, prevăzuta de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 modificat prin OUG nr.63/2006 și republicata și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o imbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge prev. de art.87 al.1 din OUG nr.195/2002, totul cu aplicarea art. 33 lit. b C.penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. D., asistat de apărător ales, av. Borz B., cu delegație avocațială la dosar.
Procedura de citare este legea îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului M. D., av.Albu S. L., care solicită acordarea onorariului avocațial parțial și încetarea mandatului avocatului din oficiu.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentanta P.ui în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d C., solicită casarea sentinței penale atacate în ceea ce privește pedeapsa aplicată pentru cele două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, pedeapsa rezultantă și modalitatea de executare a acesteia. În urma rejudecării cauzei, solicită reindividualizarea pedepsei, în sensul de a se constata că este nelegală și neîntemeiată reținerea de circumstanțe atenuante și modalitatea de executare a pedepsei conform art. 81 C. Consideră că pedeapsa aplicată pentru fiecare din cele două infracțiuni este vădit netemeinică, întrucât chiar dacă s-a aplicat procedura prev. de art. 3. C., instanța de fond a considerat că se impune reținerea de circumstanțe atenuante prev. de art. 74 și 76 C., fără a indica conform art. 79 C. la care dintre circumstanțele atenuante face trimitere. Apreciază că instanța de fond a procedat în mod nelegal, deoarece simpla împrejurare că inculpatul își asigură existența prin muncă nu este suficientă pentru a se reține circumstanțe atenuante în favoarea acestuia întrucât este cert că fără permis de conducere și după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul s-a urcat la volan și a soldat un eveniment rutier cu pagube materiale. În aceste condiții, apreciază că nu se impune în niciun caz reținerea de circumstanțe atenuante în detrimentul celor reale.
Având în vedere și avizul nr. 11/2008 al Consiliului Judecătorilor Europeni consideră că hotărârea pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca este extrem de criticabilă.
Consideră că faptele comise de către inculpat sunt caracterizate de gravitate deosebit de ridicată, determinată de împrejurarea că inculpatul nu are aptitudini de conducere, se afla sub influența băuturilor alcoolice și a produs un eveniment rutier.
Pentru cele învederate solicită admiterea recursului, reindividualizarea pedepselor cu înlăturarea circumstanțelor atenuante, iar modalitatea de executare a pedepsei să fie în conformitate cu dispozițiile art. 86/1 C., pentru a se putea dispune interzicerea dreptului de a mai conduce pe drumurile publice. Cu cheltuieli judiciare în sarcina statului.
Apărătorul inculpatului M. D. în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. d C., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței penale atacate ca temeinică și legală.
Referitor la motivul de nelegalitate invocat, respectiv împrejurarea că pedeapsa nu a fost coborâtă sub limita de 8 luni prevăzută de lege, prin reținerea dispozițiilor art. 3. C. și a circumstanțelor atenuante, solicitându-se prin raportare și la decizia nr. 7. a C. de A. B. înlăturarea circumstanțelor atenuante. Solicită a se avea în vedere că există multe alte decizii și în sprijinul tezei contrare. În opinia sa instanța de fond a soluționat corect cauza, procedând la individualizarea pedepsei conform art. 72 C. și reținând circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a și c C. în favoarea inculpatului, respectiv conduita acestuia, faptul că a recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunii și colaborarea acestuia cu organele de anchetă. Mai mult, inculpatul a realizat consecințele faptei sale, depunând în acest sens cereri la dosar pentru a afla care este situația acestuia și a depus scripte pentru a anunța plecarea din țară la muncă.
În cauză au fost aplicate dispozițiile art. 3. C., dar solicită a se avea în vedere și că medicul care l-a examinat pe inculpat a declarat că acesta este în parametrii normali și poate fi sub influența băuturilor alcoolice, deși avea posibilitatea de a declara că se află sub influența băuturilor alcoolice.
Solicită a se avea în vedere și situația în concret a inculpatului, respectiv că muncește, este singurul întreținător al familiei, iar din anul 2006 pleacă la muncă în străinătate la același loc de muncă, dând astfel dovadă de seriozitate. În aceste condiții apreciază că schimbarea modalității de executare a pedepsei i- ar afecta deosebit inculpatului viața câtă vreme acesta vara lucrează în Italia.
De asemenea, solicită a se avea în vedere și poziția reprezentantei P.ui din fața instanței de fond, care a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 81 C.
Inculpatul M. D., având ultimul cuvânt, arată că regretă comiterea faptei.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.659 din 24 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr.(...), a fost condamnat inculpatul M. D. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu poseda permis de conducere, prevăzuta de art. 86 alin.
1 din OUG nr. 195/2002 modificat prin OUG nr.63/2006 si republicata, rap. la art. 74 si art. 76 C.penal, art. 3201 C. pr. penala, la o pedeapsa de: 6 luni închisoare. A fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o imbibatie alcoolica de peste 0, 80 gr/l alcool pur in sânge, prevăzută si pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, modificat prin OUG nr.63/2006 si republicata, rap. la art. 74 si art. 76 C.penal, art. 3201 C. pr. penala, la o pedeapsa de: 8 luni închisoare. Conform art. 33 lit. b C.penal si art. 34 C.penal, inculpatul M. D. executa pedeapsa de: 8 luni inchisoare. In baza art. 71 C., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevăzută de art.71 alin.2 C.penal. In baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei de 8 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani si 8 luni, stabilit in condițiile art.82 Cod penal . In baza art.71 alin. 5 Cod penal, raportat la art. 64 lit. a C.penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii. In temeiul art.359 Cod proc. penala s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art.83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. In baza art.191 Cod pr. penala, a fost obligat inculpat sa plătească statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, suma in care se include si onorariu de 100 lei pentru apărătorul din oficiu a inculpatului av. M. A. V., onorariu ce s-a plătit din FMJ. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în noaptea de (...) inculpatul M. D. se găsea la volanul autoturismului marca BMW cu nr. de înmatriculare (...) pe care îl conducea pe str. F. de Z. din mun. C.-N. in jurul orelor 22,15. Deoarece inculpatul conducea cu o viteză mai mare decât condițiile de trafic a pierdut controlul mașinii, a intrat în coliziune ușoară cu un alt autoturism condus regulamentar de martora A. B. C. Întrucât inculpatul emana miros de alcool a fost condus la IML C. unde i s- au recoltat probe biologice, stabilindu-se o alcoolemie de 2,30 gr. %o la prima proba si de 2,10 %o la cea de a doua proba. Judecarea inculpatului s-a făcut în condițiile art. 320 ind. 1 C. Atât in timpul urmăririi penale cat si in timpul cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, recunoașterea sa coroborându-se cu celelalte probe administrate in cauza, respectiv: proces verbal de constatare), acte, depoziție martor. Fapta inculpatului M. D. de a conduce pe drumurile publice un autovehicul având o alcoolemie mai mare decât cea legala, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 republicata. Fapta inculpatului M. D. de a conduce pe drumurile publice un autovehicul fără a poseda permis, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 republicata. Instanța a reținut vinovăția inculpatului si ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev.de art.72 C. l-a condamnat pentru infracțiunea prev. de art. 86 al. 1 la pedeapsa de 6 luni închisoare iar pentru infracțiunea prev.d e art. 87 al. 1 ambele din OUG 195/2002 la pedeapsa de 8 luni închisoare. Ținând seama de faptul că inculpatul are asigurată existența prin muncă nu are antecedente penale la stabilirea cuantumului pedepsei instanța a făcut aplicarea circumstanțelor atenuante facultative prev. de art. 74, 76 C. Instanța a constatat că faptele au fost săvârșite în forma concursului ideal de infracțiuni prev.d e art. 33 lit. b C. și a procedat la contopirea pedepselor conform art. 34 C., inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare. Instanța a apreciat ca scopul prevenției generale si speciale poate fi atins si daca pedeapsa nu va fi executata in regim de detenție, astfel ca s-a făcut aplicarea art.81 C. si s-a dispus suspendarea condiționată. Conform art.82 alin.2 C.pen, instanța a fixat termenul de încercare de 2 ani la care se adaugă cuantumului pedepsei aplicate. Potrivit art.83 C. instanța a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare, a suspendării condiționate a executării pedepsei, respectiv asupra consecințelor ce rezulta din săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate in perioada termenului de încercare care ar avea ca rezultat executarea in regim de detenție atât a pedepsei stabilite in prezenta cauza cat si a pedepsei ce se va hotărî pentru infracțiunea viitoare care nu se cumulează, ci se executa separat. Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform art.191 C. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală. În motivarea recursului său, P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a învederat faptul că raportat la gradul mare de alcoolemie a inculpatului, la pericolul social ridicat al faptei comise se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum majorat, nejustificându-se reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea acestuia. De altfel, instanța de fond nu a arătat în considerentele hotărârii motivele pentru care a considerat că se impune atenuarea răspunderii penale și nu a nominalizat împrejurările care au condus la reținerea circumstanțelor atenuante judiciare facultative. De asemenea, P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a mai criticat și modalitatea de executare dispusă în cauză, solicitând aplicarea dispozițiilor art.86 ind.1 și urm. C., fiind necesară supravegherea inculpatului în vederea atingerii scopurilor pedepsei. Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recursinvocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele: Instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, bazată pe probele administrate în faza de urmărire penală, probe necontestate de inculpat, care a solicitat judecarea sa în condițiile art.320 ind.1 C., recunoscându-și vinovăția și însușindu-și probele administrate în cauză. Astfel, s-a constata pe deplin dovedită vinovăția inculpatului care în noaptea de (...) se găsea la volanul autoturismului marca BMW cu nr. de înmatriculare (...), deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, autoturism pe care îl conducea pe str. F. de Z. din mun. C.-N. in jurul orelor 22,15. Deoarece inculpatul conducea cu o viteză mai mare decât condițiile de trafic a pierdut controlul mașinii, a intrat în coliziune ușoară cu un alt autoturism condus regulamentar de martora A. B. C. Întrucât inculpatul emana miros de alcool a fost condus la IML C. unde i s- au recoltat probe biologice, stabilindu-se o alcoolemie de 2,30 gr. %o la prima proba si de 2,10 %o la cea de a doua proba. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, curtea constată că se impune o reanalizare a criteriilor prevăzute de art.72 C. Astfel, raportat a gradul de pericol social concret al faptei comise, la gradul ridicat al alcoolemiei inculpatului, la faptul că a existat și o urmare a acestei conduite necorespunzătoare a inculpatului în traficul rutier, inculpat care deși nu poseda permis de conducere s-a urcat la volanul autoturismului descris mai sus, în condițiile în care anterior consumase o cantitate relativ mare de băuturi alcoolice. Apoi se va ține seama de persoana inculpatului, care a avut o atitudinesinceră, recunoscând comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, astfel că s-a dat eficiență dispozițiilor art.320 ind.1 C. Conchizând, curtea apreciază că în cauză nu se impune atenuarea răspunderii penale prin reținerea unor circumstanțe atenuante judiciare, scopul pedepsei prevăzut de art.52 C. putând fi atins prin stabilirea unor cuantumuri apropiate de limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare. Așa fiind, apreciem că o pedeapsă de 1 an și 2 luni pentru infracțiunea prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 și respectiv o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru cea de-a doua faptă prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 vor fi în măsură să contribuie la sancționarea și reeducarea inculpatului. Astfel, în baza art.385 ind.15 pct.2 lit.d C. va admite recursul declarat, va casa parțial hotărârea atacată și trecând la rejudecarea cauzei în aceste limite va înlătura circumstanțele atenuante reținute și va condamna pe,la pedepsele de câte: -1 (un) an si 2 luni închisoare, pentru infracțiunea de conducere fără permis, prev. si ped. de art. 86 al.1 din OUG 195/2002 -2 (doi) ani închisoare, pentru infracțiunea de conducere cu îmbibație alcoolică peste limita legală, prev. si ped. de art.87 al.1 din OUG 195/2002. În baza art. 33 lit.b Cod penal va constata existența concursului de infracțiuni si, în temeiul art. 34 al.1 lit.b Cod penal, va aplica pedeapsa cea mai grea de 2 (doi)ani închisoare. Conform art. 71 Cod penal, va interzice inculpatului drepturile prev.de art. 64 al.1 lit.a teza a-II-a si lit.b Cod penal. În temeiul art.81,82 Cod penal va suspenda condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, apreciind, raportat la circumstanțele personale ale inculpatului, care se află la prima confruntare cu lege penală, a avut o atitudine sinceră în cursul procesului penal, este încadrat în muncă și lucrează periodic și în străinătate că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia. Potrivit art. 71 al.5 Cod penal va constata suspendată executarea pedepselor accesorii. Va atrage atenția inculpatului asupra disp.art.83 Cod penal. Va menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Va stabili in favoarea Baroului C. suma de 100 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu - av. Albu S. L. - ce se va avansa din Fondul M.ui Justiției. Cheltuielile judiciare din recurs avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia. PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de către P. de pe lângă J. C.- N., împotriva sentinței penale nr. 659 din 24 mai 2011 a Judecătoriei C. N., pe care o casează parțial și, rejudecând: Înlătură circumstanțele atenuante facultative. Condamna pe inculpatul M. D., fiul lui D. si M., născut la (...) în C.-N., cetățean român, studii medii, domiciliat în C. N., str. F. de Z., nr. 65-69, bl.TC 76, ap.27, jud. C., fără antecedente penale ,la pedepsele de câte: -1 (un) an si 2 luni închisoare, pentru infracțiunea de conducere fără permis, prev. si ped. de art. 86 al.1 din OUG 195/2002 -2 (doi) ani închisoare, pentru infracțiunea de conducere cu îmbibație alcoolică peste limita legală, prev. si ped. de art.87 al.1 din OUG 195/2002. În baza art. 33 lit.b Cod penal constată existența concursului de infracțiuni si, în temeiul art. 34 al.1 lit.b Cod penal, aplică pedeapsa cea mi grea de 2 (doi)ani închisoare. Conform art. 71 Codpenal, interzice inculpatului drepturile prev.de art. 64 al.1 lit.a teza a-II-a si lit.b Cod penal. În temeiul art.81,82 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani. Potrivit art. 71 al.5 Cod penal constată suspendată executarea pedepselor accesorii. Atrage atenția inculpatului asupra disp.art.83 Cod penal. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Stabilește in favoarea Baroului C. suma de 100 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu - av. Albu S. L. - ce se va avansa din fondul M.ui Justiției. Cheltuielile judiciare din recurs avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitiva. Pronunțat în ședința publica din 9 noiembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. R. I. C. M. V. C. T. G. GREFIER Red.M.R./S.M.D. 4 ex./(...) Jud.fond.O. C.
← Decizia penală nr. 1776/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1973/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|