Decizia penală nr. 1912/2011, Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 1912/R/2011

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : L. M., judecător JUDECĂTORI : ANA C.

: M. Ș.

G. : M. V.-G.

M. public, P. de pe lângă Curtea de A. C.- reprezentat prin procuror V. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA BAIA MARE împotriva sentinței penale nr. 1934 din 15 septembrie 2011 J.ecătoriei B. M., privind pe inculpatul C. V. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. de art.87 alin. 1 din OUG 195/2002.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul C. V. asistat de apărător desemnat din oficiu, av. B. R. din cadrul Baroului de avocați C., cu delegație avocațială la dosar.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, inculpatul, întrebat fiind de către instanță, arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului.

Reprezentantul M.ui P. solicită în temeiul art. 38515 pct. 2 lit.d Cod pr.pen. admiterea recursului formulat de P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare, casarea sentinței penale nr. 1934/2011 a J.ecătoriei B. M. și, rejudecând cauza să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată conform art. 81 Cod penal.

Apreciază că hotărârea recurată este nelegală sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei și a condamnării inculpatului la pedeapsa amenzii penale, consecință a reținerii în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a Cod penal.

Consideră că pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1000 lei aplicată inculpatului C. V. nu reflectă gradul de pericol social al infracțiunii comise și urmările faptei având în vedere că s-a produs avarierea unui alt autovehicul.

Instanța de fond a acordat o importanță disproporționată elementelor cel caracterizează pe inculpat, respectiv atitudinea sinceră și lipsa antecedentelor penale în detrimentul celor care relevă pericolul social concret ridicat al infracțiunii.

În ceea ce privește atitudinea sinceră a inculpatului arată că acesta a înțeles să uzeze de dispozițiile art. 3201 Cod pr.pen.

Apărătorul inculpatului C. V., av. B. R. solicită în temeiul art. 38515 pct.

1 lit.b Cod pr.pen. respingerea ca nefondat a recursului formulat de P. de pe lângă J. baia M. și menținerea sentinței penale nr. 1934 din data de 15 septembrie 2011 a J.ecătoriei B. M., ca legală și temeinică.

Apreciază că pedeapda amenzii penale aplicată inculpatului de prima instanță a fost corectă individualizată conform criteriilor de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, 74 lit.a și art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 3201 Cod pr.pen. raportat la circumstanțele concrete de comitere a faptei și circumstanțele ce țin de persoana inculpatului.

Solicită să se rețină că inculpatul a condus un autoturism în stare de ebrietate, interesat fiind de achiziționarea acestuia, fapta nefiind comisă din teribilism.

Apreciază că scopul pedepsei prev. de art. 52 Cod penal poate fi atins

și prin pedeapsa aplicată de instanța de fond.

Inculpatul C. V., având ultimul cuvânt, achiesează concluizilor puse de apărătorul său și arată că nu realizează venituri și din acest motiv a fost nevoit să locuiască la mama sa, la țară. Lasă la aprecierea instanței recursul formulat de parchet.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 1934 din data de 15 septembrie 2011 a

J.ecătoriei B. M. pronunțată în dosarul nr. (...), în baza art. 87 alin. 1 din

OUG 195/2002, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod de procedură penală, art. 74 lit. a rap. la art. 76 lit. e teza I, s-a dispus condamnarea inculpatului C. V., fiul lui V. și A., născut la data de (...) în M., jud. N., cetățenie română, studii 10 clase, stagiul militar satisfăcut, șomer, divorțat, domiciliat în Brașov, str. C., nr. 141/6, jud. Brașov, cu reședința în comuna M., sat H., nr. 401, jud. N., fără antecedente penale, CNP: 1., la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1000 RON pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 ind. 1 cod penal, care prevăd înlocuirea pedepsei amenzii penale cu închisoarea.

În baza art. 191 al. 1 C. proc. Pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei către av. Ilea D., fiind avansat din fondurile M.ui Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Baia Mare înregistrat sub dosar nr. (...) inculpatul C. V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o alcoolemie in sânge peste limita legala prevăzută de art. 87 al. 1 din OUG

195/2002.

S-a reținut în partea expozitivă a rechizitoriului faptul că, la data de (...), în jurul orei 22.20, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul C. V. a urcat la volanul autoturismului marca Ford cu nr. de înmatriculare MM

0., pe care l-a condus pe str. T. R. A. în dreptul imobilului cu nr. 19 A, autoturismul condus de inculpat a derapat și a acroșat partea din spate a autoturismului marca Audi cu nr. de înmatriculare (...), parcat pe marginea părții carosabile.

Organele de poliție sosite la fața locului au constatat că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, după ce a fost testat cu aparatul etilotest, acesta fiind condus la S. J. de U. ". C. O. din B. M. unde i-au fost recoltate probe biologice stabilindu-se că acesta a avut în sânge o îmbibație alcoolică de 1,20 g %0 la prima probă recoltată, respective 1,05 g%0 la cea de-a doua probă recoltată.

Inculpatul a fost audiat și în cursul cercetării judecătorești, anterior citirii actului de sesizare a instanței, acesta recunoscând săvârșirea faptei și solicitând ca judecarea sa să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța constatând incidența dispozițiilor art. 320 ind. 1 alin. 7 cod de procedură penală, astfel cum acesta a fost modificat prin L. 2..

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

În data de (...), în jurul orei 22.20, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul C. V. a urcat la volanul autoturismului marca Ford cu nr. de înmatriculare MM 0., pe care l-a condus pe str. T. R. A. în dreptul imobilului cu nr. 19 A, autoturismul condus de inculpat a derapat și a acroșat partea din spate a autoturismului marca Audi cu nr. de înmatriculare (...), parcat pe marginea părții carosabile.

Organele de poliție sosite la fața locului au constatat că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, după ce a fost testat cu aparatul etilotest, acesta fiind condus la S. J. de U. ". C. O. din B. M. unde i-au fost recoltate probe biologice stabilindu-se că acesta a avut în sânge o îmbibație alcoolică de 1,20 g %0 la prima probă recoltată (ora 23.10), respectiv 1,05 g%0 la cea de-a doua probă recoltată (ora 00.10).

Starea de fapt astfel cum a fost descrisă se probează cu procesul verbal de constatare a infracțiunii (fila 5 din dosarul de urmărire penală), buletinul de analiză toxicologică nr. 333953/(...) (fila 9 din dosarul de urmărire penală), declarațiile inculpatului (fila 26-30, 33-37 din dosarul de urmărire penală, fila 15 din dosarul instanței), declarație martor (filele 23-24 din dosarul de urmărire penală).

În drept, fapta inculpatului C. V. care, în data de (...) a condus unautoturism pe drumurile publice din B. M., având o îmbibație alcoolică care depășește limita legală întrunește elementele constitutive ale infracțiunii conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o alcoolemie in sânge peste limita legala prevăzută de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002.

Având în vedere dispozițiile art. 320 ind. 1 alin 7 cod de procedură penală, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat, au fost reduse cu o treime.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. P., circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, atitudinea sinceră a acestuia care a recunoscut și a regretat fapta comisă, dar și nivelul alcoolemiei în sânge, apreciind că scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei amenzi penale.

Pentru aceste considerente, instanța l-a condamnat pe inculpatul C.

V., la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1000 RON pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 ind. 1 cod penal, care prevăd înlocuirea pedepsei amenzii penale cu închisoarea.

În baza art. 191 al. 1 C. proc. Pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului dinoficiu în cuantum de 200 lei către av. Ilea D. fiind avansat din fondurile M.ui

Justiției.

Împotriva acestei sentințe, P. DE PE L. JUDECĂTORIA BAIA MARE adeclarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și rejudecând cauza să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată conform art. 81 Cod penal.

S-a arătat că hotărârea recurată este nelegală sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei și a condamnării inculpatului la pedeapsa amenzii penale, care nu reflectă gradul de pericol social al infracțiunii comise și urmările faptei având în vedere că s-a produs avarierea unui alt autovehicul.

Instanța de fond a acordat o importanță disproporționată elementelor care îl caracterizează pe inculpat, respectiv atitudinea sinceră și lipsa antecedentelor penale, în detrimentul celor care relevă pericolul social concret ridicat al infracțiunii.

Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarulcauzei, conform prevederilor art.38514 Cod procedură penală curtea constată că recursul este fondat și îl va admite pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel se constată că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, susținută de probele administrate în cauză, stabilind în mod corect vinovăția inculpatului C. V. în comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prev. și ped. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată, vinovăție de altfel recunoscută de inculpat, care a solicitat a fi judecat în procedura reglementată de art.3201

Cod procedură penală privind recunoașterea vinovăției.

La individualizarea judiciară a pedepsei însă instanța de fond a dat dovadă de o prea mare clemență față de inculpat, alegând pedeapsa alternativă a amenzii, ca efect al reținerii circumstanței atenuante prevăzute de art.74 lit.a Cod penal.

Este adevărat că inculpatul nu posedă antecedente penale, astfel că era posibilă reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art.74 lit.a Cod penal.

Cu toate acestea, reanalizând actele dosarului, curtea constată că nu se impune nici reținerea circumstanței atenuante și nici alegerea pedepsei alternative a amenzii, deoarece pedeapsa trebuie să reflecte nu doar datele referitoare la persoana inculpatului, ci și pe acelea care țin de gradul de pericol social concret al faptei comise.

Din acest ultim punct de vedere se constată că fapta inculpatului prezintă un grad de pericol social relativ ridicat, inculpatul prin nivelul de alcoolemie avut de 1,20 g/l alcool pur în sânge (f.9 dosar u.p.), și prin evenimentul rutier cauzat, respectiv acroșarea părții din spate a unui alt autovehicul, parcat pe marginea părții carosabile, punând în real pericol traficul rutier.

În consecință, curtea consideră că pedeapsa de 8 luni închisoare, stabilită la nivelul minimului special prevăzut de lege ca efect al reținerii prevederilor art.3201 Cod procedură penală, este mai în măsură să conducă la atingerea scopului pedepsei astfel cum este acesta reglementat de art.52

Cod penal, realizând totodată un just echilibru între gravitatea faptei și pedeapsa aplicată.

Ca urmare, în baza art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală curtea va admite recursul declarat de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA BAIA MAREîmpotriva sentinței penale nr.1934 din 15 septembrie 2011 J.ecătoriei B. M. pe care o va casa în parte, doar sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului C. V. și rejudecând în aceste limite va majora pedeapsa aplicată inculpatului C. V., fiul lui V. și A., n. la (...) în M., județul N., cetățean român, studii 10 clase, șomer, fără antecedente penale, CNP 1., domiciliat în Brașov, strada C., nr.141/6, cu reședința în M., sat H., nr.401, jud.N., pentru comiterea infracțiunii prev. de art.87 alin.1 din OUG

195/2002, cu aplicarea art.3201 Cod procedură penală, înlăturând circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit.a Cod penal de la 1000 lei amendă penală la 8 luni închisoare.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei curtea apreciază că

ținând seama de conduita inculpatului, care s-a prezentat în fața instanței, nu s-a mai confruntat până în prezent cu legea penală, scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate și fiind întrunite cerințele art.81 Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate prin prezenta pe un termen de încercare de 2 ani și 8 luni, stabilit conform art.82 Cod penal.

În baza art.359 C.pr.pen. va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art.71 Cod penal va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii va suspenda și pedeapsa accesorie.

Se vor înlătura prevederile art.631 Cod penal.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili suma de 200 lei ca onorariu pentru apărător din oficiu, sumă ce se va avansa din FMJ.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

În baza art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală admite recursul declarat de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA BAIA MARE împotriva sentinței penale nr. 1934 din 15 septembrie 2011 J.ecătoriei B. M. pe care o casează în parte, doar sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului C. V. și rejudecând în aceste limite:

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului C. V., fiul lui V. și A., n. la (...) în M., județul N., cetățean român, studii 10 clase, șomer, fără antecedente penale, CNP 1., domiciliat în Brașov, strada C., nr.141/6, cu reședința în M., sat H., nr.401, jud.N., pentru comiterea infracțiunii prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art.3201 Cod procedură penală, înlăturând circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit. a Cod penal de la 1000 lei amendă penală la 8 luni închisoare.

În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a pe durata executării pedepsei.

Dispune, conform art.81, 82 Cod penal, suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate prin prezenta pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni.

În baza art.71 alin.5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și pedeapsa accesorie.

În baza art.359 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra prevederilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, a prev.art.83 Cod penal.

Înlătură prevederile art.631 Cod penal.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

În baza art.189 Cod procedură penală stabilește în favoarea Baroului

C. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu ce se va avansa din fondul MJLC în favoarea av.B. R..

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 28 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

L. M. ANA C. M. Ș.

G., M. V.-G.

Red.L.M. Dact.H.C./4 ex./(...) J..fond: C. R..

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1912/2011, Curtea de Apel Cluj