Decizia penală nr. 1811/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.1811/R/2011
Ședința publică din 10 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. P. judecător JUDECĂTORI: V. G.
M. B. GREFIER: D. S.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: D. S.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul I. M. împotriva sentinței penale nr.450 din 04 mai 2011 a J. D., pronunțată în dosar nr.(...), trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev.de art.184 alin.2 și 4 C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al părții civile C. V., av.B. O. M., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul I. M., părțile civile C. V., S. C. de U. C. și asiguratorul SC A. Ț. A. SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru judecarea recursului.
Apărătorul părții civile solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, apreciind că s-a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate. Nu s-a opus suspendării condiționate a executării pedepsei, având în vedere că inculpatul este tânăr, a regretat comiterea faptei și este student. Cu toate acestea, a încercat să obstrucționeze actul de justiție lipsind de la termenele de judecată. Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul se deplasa pe direcția de mers D. - B. M. și cu toate că avea în față indicatorul „cedează trecerea"; și-a continuat drumul, producând impactul aproape frontal cu autoturismul condus de partea civilă. Prin urmare, este vinovat în exclusivitate de producerea accidentului soldat cu vătămarea părții vătămate. Cu privire la latura civilă, pretențiile solicitate au fost mai mari decât cele acordate de instanța de fond, dar nu s-a declarat recurs. Solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare, în sumă de 2000 lei reprezentând onorariul avocațial.
Reprezentantul P. solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
C U R T E A Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului constată că Judecătoria Dej prin sentința penală nr.450 din 4 mai 2011 în baza art.184 alin. 2 și 4
C.pen., a condamnat pe inculpatul inculpatul lerima M., fiul lui M. și G.-
I., născut la (...), în municipiul T., județul Timiș, de cetățenie română, fără antecedente penale, studii liceul, stagiu militar nesatisfăcut, necăsătorit, ocupația student, posesor C.1. seria MM nr.2., C.N.P.1., domiciliat în municipiul S. M., str.L. B. nr.37, județul Maramureș, la pedeapsa de - 8 - (opt) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, parte vătămată fiind C. V. - senior, cu domiciliul în municipiul C., str. S. S. nr.4, scara B, apt. 14, județul Caraș-Severin.
În baza art.71 Cod penal s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art.64 alin. 1) lit.a) teza a II-a Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.81 din Codul penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 2 ani și 8 luni, termen de încercare stabilit în conditiile art.82 Cod penal.
În baza art.71 alin.5) Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art.359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art.83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art.14 și art.346 din Codul de procedură penală raportat la art.998 și urm. cod civil s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C. V. - senior și în consecință, obligă inculpatul să-i plătească suma de 6.000 euro, echivalentă în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului - (...), comunicat de B., cu titlul de daune morale, și suma de 20.000 lei cu titlu de daune materiale.
În baza art.14 și art.346 din Codul de procedură penală raportat la art.998 și urm. Cod civil, art. 313 din L. nr.95/2006, a fost obligat inculpat la plata sumei de 3.919,84 lei în favoarea părții civile S. C. J. de
U. C., cu sediul în C.-N. str.C.ilor nr.3 - 5, jud. C., cu titlu de cheltuieli de spitalizare, plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii, până la achitarea integrală a debitului.
S-a constatat că S. A. Ț. S. are calitatea de asigurător de răspundere civilă, în baza poliței de asigurare obligatorie seria
RO/07/R7/0E nr.ll1466641 din (...), ce răspunde pentru plata despăgubiri lor civile și a cheltuielilor judiciare, în limita contractului de asigurare.
La rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, C. de E. P. al
J. D. s-a comunicat pe bază de adresă un exemplar din hotărâre S.ui
Poliției Rutiere din cadrul LP.J. Maramureș, pentru anularea permisului de conducere al inculpatului, în condițiile art.l14 din O.G. nr.195/2002 raportat la art.203 din H.G. nr.1391/2006.
În baza art.191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de -600- lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art.193 alin.l Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata sumei de -400- lei către partea vătămată-civilă C. V. - senior, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
UII. Din analiza coroborată a probelor administrate în ambele faze procesuale, instanța a constatat că situația de fapt imputată inculpatului, potrivit căreia, la data de (...), în jurul orei 13:50, în timp ce conducea autoturismul marca Renault Clio, cu numărul de înmatriculare (...), pe strada L. din municipiul D., înspre direcția B. M., la intersecția cu străzile B. M. și Bistriței, deși avea indicatorul «. trecerea», nu a respectat semnificația acestuia, intrând în intersecție fără a acorda prioritate de trecere autoturismului marca Ford Focus, cu numărul de înmatriculare (...), care circula pe str.Bistriței - drum prioritar - din direcția Beclean înspre D., condus de numitul C. V.-junior, situație în care s-a produs coliziunea frontală a vehiculelor, având drept consecință vătămarea corporală gravă a părții vătămate C. V. - senior, pasager în autotu- rismul Ford Focus, a fost corect stabilită prin actul de inculpare, iar încadrarea juridică dată faptei săvârșite, de vătămare corporală gravă din culpă, este conformă cu textul de lege invocat.
Cu ocazia primelor cercetări, prin declarația dată organelor de poliție în chiar ziua accidentului, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, arătând că circula pe ruta D. - B. M., iar când a ajuns în intersecția respectivă a observat mai târziu semnul « cedează trecerea », dându-și seama că a greșit, astfel că a încetinit, dar cu fața autoturismului, partea stângă, a intrat pe celălalt sens de mers, de unde venea autoturismul ce se deplasa pe str.Bistriței, care a intrat în el, astfel că nu a reușit să evite produ- cerea accidentul. (f.29 dosar).
Ulterior, prin declarația dată în cursul cercetării judecătorești, inculpatul și-a șchimbat poziția procesuală, arătând că nu este vinovat de producerea evenimentului rutier, deoarece circula de fapt pe ruta D. - B., spre S. M., deci pe drumul cu prioritate, iar conducătorului celuilalt vehicul, care circula cu viteză foarte mare a intrat în coliziune cu el.
Susținerile inculpatului au fost infirmate însă de ansamblul probator administrat în cauză, ce relevă faptul că nu și-a respectat obligațiile decurgând din normele de circulație privind acordarea priorității de trecere, cu referire la dispozițiile art.6 pct.l, art.56 și 57 alin.(2) din O. nr.19512002, privind circulația pe drumurile publice.
Astfel, în lumina dispozițiilor art.6 pct.l din O. nr.19512002, prin acordarea priorității se înțelege «obligația oricărui participant la trafic de a nu își continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească;», iar potrivit dispozițiilor art.56 « La apropierea de o intersecție conducătorul de vehicul trebuie să circule cu o viteză care să îi permită oprirea, pentru a acorda prioritate de trecere participanților la trafic care au acest drept. », pentru ca art.57 alin.(2) din același act normativ să prevadă că « La intersecțiile cu circulație dirijată, conducătorul de vehicul este obligat să respecte semnificația indicatoarelor, culoarea semaforului sau indicațiile ori semnalele polițistului rutier,».
Așadar, având semnul de « cedează trecerea », inculpatul era obligat să respecte semnificația indicatorului întâlnit, în sensul de a reduce viteza și de a se asigura că pe drumul prioritar nu circulă alte vehicule, și abia apoi să patrundă în intersecție. Dacă pe drumul prioritar circulau în acel moment alte vehicule, acesta fiind cazul în speță, era obligat să oprească pentru acordarea priorității de trecere.
Inculpatul nu a respectat obligația de a ceda trecerea, aspect recunoscut prin declarația dată cu ocazia primelor cercetări la poliție în chiar ziua accidentului, așa cum s-a arătat mai sus.
După cum este cunoscut, ca regulă, declarațiile care reflectă cel mai exact adevărul sunt cele pe care părțile sau martorii le fac în momentele inițiale ale urmăririi penală, când relatează liber faptele și împrejurările cauzei, întrucât nimeni dintre cei implicați nu este încă în măsură să conceapă strategii de apărare.
Instanța a constatat ca fiind reală varianta prezentată prin declarația inițială făcută de inculpat, potrivit căreia circula pe ruta D. - B. M., iar când a ajuns în intersecția respectivă a observat mai târziu semnul « cedează trecerea », dându-și seama că a greșit, însă mult prea târziu din moment ce nu a mai putut fi evitată coliziunea cu autoturismul marca Ford Focus, cu numărul de înmatriculare (...), care circula pe str.Bistriței - ca drum prioritar - din direcția Beclean înspre D., variantă confirmată de însăși mama acestuia, lerima G. I., pasageră în auto turismul inculpatului, care a menționat prin declarația dată organelor de poliție ca martor, tot în ziua accidentului, (f.33), că fiul ei se deplasa pe ruta C.-B. M., iar în intersecție intenționau să meargă pe direcția înainte, spre municipiul B. M., și nicidecum pe drumul cu prioritate spre B. R. făcută prin declarațiile date de cei doi în cursul judecății (f.129,146), s-a făcut din motive evident subiective, în încercarea de exonerare de răspundere a inculpatului.
Starea de fapt expusă a fost confirmată și de declarațiile părții vătămate (f.130), ale martorilor C. V. - junior (f.131) și C. E. (f.132), ce s- au coroborat cu procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto întocmite de organele de cercetare penală la data incidentului rutier.(f.5 și urm. Dosar parchet).
De vreme ce nu există o ordine de preferință, relativ la forța doveditoare, între probele administrate în cursul urmăririi penale și cele administrate în faza de cercetare judecătorească, instanța este îndrituită ca, în cazul constatării unor nepotriviri sau contradicții între declarațiile părților și/sau ale martorilor, să aprecieze și să rețină motivat, în contextul tuturor probelor administrate, doar acele date, elemente și împrejurări, care sunt de natură să-i formeze convingerea că exprimă adevărul și că, deci, celelalte relatări nu exprimă realitatea, consecința fiind înlăturarea lor totală sau parțială, indiferent că respectivele dovezi au fost administrate în faza de urmărire penală sau de judecată.
Așa fiind, instanța nu a primit declarațiile ulterioare făcute în proces de inculpat și martora lerima G. I., deoarece nu exprimă adevărul, fiind contrazise de ansamblul probelor administrate, ce relevă fără putință de tăgadă vinovăția exclusivă a inculpatului în producerea accidentului.
De altfel și expertiza judiciară concluzionează că inculpatul se deplasa pe direcția de mers D. - B. M. și cu toate că a întâlnit indicatorul de «. trecerea» și-a continuat deplasarea.(f.227 și urm.).
Instanța nu și-a însușit concluziile expertului privind locul impactului - poziționat pe sensul de mers al inculpatului, prin pătrunderea autoturismului Ford Focus datorită vitezei neadecvate în curbă la stânga.
Aceasta deoarece, atât declarațiile inițiale date de conducătorii auto și de ocupanții mașinilor, cât și procesul-verbal de cercetare locală însoțit de plansa fotografică (f.5 și urm.), acte analizate de expert, pun înevidentă rară putință de tăgadă faptul că impactul, aproape frontal, s-a produs prin intrarea autoturismului condus de inculpat pe contrasens, loc în care au rămas efectiv fragmentele din bările de protecție și alte subansamble față, precum și cioburile rezultate prin spargerea farurilor celor două vehicule și de unde fluidele specifice motorului au început să curgă.
Dinamica producerii accidentului prin prisma probelor administrate îl prezintă pe inculpat vinovat exclusiv și singurul care putea evita incidentul rutier, dacă ar fi oprit să cedeze prioritatea de trecere vehiculului care circula pe contrasens.
În raport de regulile de circulație menționate mai sus, văzând starea de fapt rezultată din coroborarea declarațiilor părților cu depozițiile martorilor audiați, procesul-verbal de cercetare la fața locului și schița întocmită de organele judiciare, precum și concluziile raportului de expertiză tehnică, cu referire la comportamentul inculpatului, s-a constatat că acesta este culpabil vinovat de producerea accidentului de circulație soldat cu vătămarea corporală gravă a părții vătămate C. V. - senior.
Potrivit certificatului medico-legal emis de L. C.-N. sub nr.6713/IIIb/242/(...), partea vătămată a suferit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 90- 100 de zile de îngrijiri medicale.
În considerarea celor expuse, instanța a constatat că fapta inculpatului I. M., care la data de 30 august 2008 în jurul orei 13;50, în timp ce conducea pe raza municipiului D. autoturismul marca Renault Clio cu numărul de înmatriculare (...), a provocat un accident de circulație prin nerespectarea semnificației indicatorului rutier «. trecerea», în urma căruia partea vătămată C. V.-senior a suferit leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 90-100 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele obiectiv si subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. și ped. de art. 184 alin.(2) și (4) din Codul penal, pentru care răspunde penal, urmând să fie condamnat.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce i-a fost aplicată, potrivit art.52 Cod penal, prin prisma criteriilor generale prev. de art.72 Cod penal, instanța a ținut seama de natura și gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, urmările produse, persoana și conduita inculpatului, ce nu posedă antecedente penale, dar care nu a înțeles să recunoască în final învinuirea, nefiind preocupat nici de repararea prejudiciilor cauzate, situație în care s-a dispus aplicarea unei pedepse cu închisoarea dozate în mod corespunzător, potrivit limitelor de pedeapsă speciale prevăzute de textul de lege incriminator.
În raport de circumstanțele reale și personale menționate, instanța a apreciat, totuși, că scopul prevenției generale și speciale poate fi atins față de inculpat și fără privarea sa de libertate, fapt pentru care, în conformitate cu dispozițiilr art.81 din Codul penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei ce i-a fost aplicată, pe durata termenului de încercare stabilit în condițiile art.82 Cod penal.
Potrivit art.71 alin.2) Cod penal, condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art.64 alin.1) lit.a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă, iar potrivit alin.5) al aceluiași articol, pe durata suspendăriicondiționate a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepsei accesorii.
Văzând și Decizia de îndrumare pronunțată de instanța supremă sub nr.74/2007, ținând seama de natura și gravitatea infracțiunilor deduse judecății, precum și de împrejurările concrete ale comiterii acestora, în condițiile culpei, instanța a apreciat că în speță nu se justifică aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege al inculpatului.
Așa fiind, instanța a dispus doar interzicerea dreptului prev. de art.64 alin.1) lit.a) teza a 11- a pedeapsă accesorie a cărei executare va fi suspendată pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării cerințelor impuse de lege pentru această institutie juridică.
IV. În privința laturii civile a cauzei, instanța a reținut următoarele:
Din economia prevederilor art.14, art.346 Cod procedură penală, raportat la art.998 și urm. Cod civil, a rezultat că instanța penală investită cu judecarea unei fapte penale în cazul infracțiunilor cu efecte complexe cum sunt cele de vătamare corporală din cupă săvârșite de către un conducător auto, este competentă să soluționeze potrivit legii civile pretențiile de această natură formulate de persoanele vătămate prin infracțiune. (Decizia LC.C.J. nr.1/2004).
Partea vătămată C. V. - senior a înțeles să formuleze pretenții civile în sensul obligării inculpatului și a societății de asigurare S. A. Ț. S. la plata de daune materiale în cuantum total de 47.413 lei, din care:
40.400 lei pierderi suferite pe perioada incapacității temporare de muncă
- 201 zile x 200 lei/zi de lucru, din prestarea de activități diverse cum ar fi: zidărie, zugrăveli, pus faianță etc., pentru care era plătit cu ora sau ziua;
- 2.000 lei c/valoarea deplasărilor la C. de O. din cadrul S.ui C. de U. C., la I. C.-N., plus trei drumuri pentru control medical. Ruta a fost C.-C.-N., la un singur drum plătind suma de 500 lei transportatorului auto reprezentând ziua de lucru a acestuia, masa și alte cheltuieli inerente controlului medical;
- 2.013 lei c/valoarea medicamentelor și tratamentelor diverse, plus alimentație specială pe perioada covalescenței, potrivit actelor justificative depuse la dosar; - 3.000 lei pierderi suferite de soția sa în perioada celor 20 de zile de spitalizare, când a lipsit a lipsit de la serviciu și a plătit o altă persoană care să grijească gospodăria.
De asemenea, partea vătamată a cerut și plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale, pentru suferința fizică și psihică îndurată
și compensarea celorlalte pierderi, inclusiv în planul muncii pe care nu o mai poate presta, prin vătămarea gravă a integrității corporale și sănătății, ca urmare a accidentului rutier.(f.103 dosar).
Văzând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că partea vătămată a fost internată în perioada 31.08 - (...) la nivelul C. O. T. II din cadrul S.ui C. J. de U. C., cu diagnosticul «F. cominutivă pertrohanteriană stg.TCC minor gr. O. F. coasta VII pe linie axilară. Contuzie hemitorace stg .. Contuzie stern. Contuzie bazin. Escoriații multiple. Accident rutier» unde a suferit o intervenție chirurgicală urmată de un tratament postoperatoriu.(f.66 și urm.dosar).
Totodată, s-a stabilit că leziunile corporale au necesitat pentru vindecare nu mai puțin de 110- 120 zile de îngrijiri medicale.
În atare situație, este evidentă puternica traumă fizică și psihică încercată de partea civilă, o persoană aflată încă în puterea vârstei, căreia accidentul i-a zdruncinat grav starea de sănătate și viața sufletească, afectându-i în mod negativ participarea în continuare la viața socială și de familie, pe fondul unui efort suplimentar fizic și psihic în raport de situația anterioară vătămării produse prin fapta ilicită. Leziunile traumatice i-au schimbat fundamental perspectivele de viață, atât în plan personal și de familie, cât și pe linie profesională și socială, fiind mai mult decât că partea a fost profund afectată de urmările nefaste ale accidentului rutier produs la data de (...).
Din aceste motive s-a impus repararea prejudiciului moral suferit, fapt realizabil prin plata unui echivalent pecuniar.
Raportat la cele expuse, instanța a considerat că prejudiciul încercat de partea civilă poate fi reparat integral prin plata sumei de
6.000 euro, echivalentă în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului - (...), comunicat de B., ca o despăgubire justă și suficientă pentru paguba produsă cu acest titlu.
În speță, stabilindu-se că inculpatul a fost culpabil vinovat exclusiv de producerea accidentului de circulație, a fost obligat la plata în întregime a despăgubirii acordate pentru prejudiciul moral suferit de partea civilă C. V. - senior, plătibilă la cursul de schimb valutar amintit.
În privința despăgubirilor materiale solicitate de partea civilă la nivelul sumei de 47.413 lei, s-a arătat că reprezintă cheltuielile de spitalizare, contravaloarea tratamentelor medicale aplicate și de alimentație suplimentară, precum și cheltuielile efectuate la unitățile medicale și cele de tratament, inclusiv sub aspectul transportului si al prezenței soției în unitatea medicală.
Având în vedere perioada în care partea civilă a fost internată la nivelul clinicii amintite, care a suportat cheltuielile de spitalizare lato sensu, implicând deci costul medicamentelor și tratamentelor de recuperare, mai pot fi luate în considerare doar costurile cu tratamentul medicamentos ambulatoriu și al deplasărilor dintre localitatea de domiciliu și spital, lipsind alte dovezi privind eventualele cheltuieli suplimentare făcute de partea civilă.
La dosar partea civilă nu a depus înscrisuri doveditoare pentru astfel de cheltuieli, iar singurul martor propus spre audiere sub acest aspect a relatat următoarele: - Enoiu Ionuț Alin (f.133) a fost șoferul contactat în ziua accidentului de fiul părții vătămate, martorul C. V., care i-a cerut să se deplaseze cu o mașină la D., de unde a preluat bagajele și împreună cu acesta au mers la spitalul din C. iar de acolo au plecat la C., pentru toată această activitate primind de la fiul victimei suma de 400 lei. A mai arătat martorul că partea vătamată se ocupa cu lucrări de amenajări interioare, respectiv zugrăveli, montat gresie, faianță, pe care în prezent nu le mai poate presta.
Văzând că suma amintită nu a fost achitată de partea vătămată, ci de fiul acesteia, la rândul său prejudiciat prin accident, pentru serviciul de transport ce i-a fost prestat de respectivul martor, instanța nu a putut să o acorde la plată.
În privința cheltuielilor de transport, nu s-a făcut dovada existenței altor deplasări și a costurilor acestora între localitatea de domiciliu șiunitatea spitalicească din municipiul C.-N., precum s-a pretins, astfel că nici această pretenție de plată nu este întemeiată.
Prin urmare nu pot fi acordate suma de 2.000 lei reprezentând c/valoarea deplasărilor la C. de O. din cadrul S.ui C. de U. C., la I. C.-N., plus trei drumuri pentru control medical; suma de 2.013 lei reprezentând c/valoarea medicamentelor și tratamentelor diverse, plus alimentație specială pe perioada covalescenței, în lipsă de acte justificative sau alte probe.
Nu a putut fi acordată la plată nici suma de 3.000 lei pretinsă de partea vătamată în numele soției sale, care ar fi avut de suferit prin faptul că a lipsit de la serviciu și a plătit alte persoane să grijească gospodăria în perioada celor 20 de zile de spitalizare cât a stat lângă soțul ei. E. de observat că prejudiciul solicitat a fi reparat a fost încercat de altă persoană decât victima, care nu s-a constituit parte civilă în cauză, deși avea acest drept, așa încât analiza pretențiile este superfluă.
Cât privește plata sumei de 40.400 lei reprezentând pierderile suferite de partea vătamată pe perioada incapacității temporare de muncă - 201 zile x 200 lei/zi de lucru, din prestarea de activități diverse cum ar fi: zidărie, zugrăveli, pus faianță etc., pentru care era plătit cu ora sau ziua.
Pe lângă martorul anterior amintit, a fost ascultat în acest sens martorul M. A. (f.135), care a declarat că partea vătămată este cunoscută în localitatea de domiciliu prin calitățile sale de meșter în construcții, personal apelând la serviciile sale, având nevoie de modificări și îmbunătațiri la apartament, serviciu prestat în 3 zile de muncă, pentru care i-a plătit suma de 600 lei. A rezultat așadar, un venit de 200 lei/zi de muncă nerelizat de partea vătamată cel puțin pe perioada celor 100 de zile îngrijiri medicale, cât s-a stabilit prin certificatul aminit că necesită partea pentru vindecare. În lipsă de alte dovezi, prejudiciu material, cert și real încercat pe această linie, în relație de cauzalitate cu fapta ilicită, conform probelor administrate, nu poate corespunde decât acestei perioade și s-a cifrat la nivelul sumei de 20.000 lei, la un venit mediu de 200 lei/zi de muncă.
Așa fiind, instanța l-a obligat pe inculpat și la plata în parte a despăgubiri materiale, cuvenite părtii civile C. V. - senior în limita sumei de 20.000 lei.
În ce privește cererea de despăgubire formlată de S. C. J. de U. C., pentru plata cheltuielilor spitalicești în sumă de 3.919,84 lei, conform decontului anexat.(f.65 și urm.).
Sub acest aspect, din economia dispozițiilor art.313 alin.l din L. nr.95/2006, modificată prin O. nr.72/2006, instanța a reținut că persoanele care prin faptele lor pricinuiesc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și sunt obligate să repare prejudiciul cauzat fumizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată, indiferent dacă victima are sau nu statutul de asigurat în condițiile legii.
În speță, s-au constatat întrunite cumulativ în persoana inculpatului condițiile angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie ilicită, relativ la producerea accidentului de circulație și culpa sa concurentă în comiterea acestuia, cât și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită săvărșită și pagubele rezultate, așa încât a fost obligată la repararea prejudiciului patrimonial cauzat părții civile amintite, prin achitarea sumei de 3.919,84 lei S.ui C. J. de U. C.,reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate victimei C. V. - senior la nivelul C. de O. din cadrul acestui spital, potrivit decontului depus la dosar.(f.66 și urm.).
Deoarece prejudiciul suferit trebuie integral acoperit, cu referire atât la paguba efectiv produsă, cât și la câștigul nerealizat, s-a încuviințat plata dobânzii legale cerută de spital, cuvenită însă în materie delictuală doar de la data când hotărârea instanței a rămas definitivă, de când creanța în despăgubire devine certă, lichidă și exigibilă, iar nu cu începere din prima zi următoare datei externării cum s-a solicitat, ce va fi datorată până la achitarea integrală a debitului principal de plată.
În considerarea celor expuse mai sus, s-au admis în parte pretențiile părții civile amintite.
Privitor la situația asigurătorului S. A. Ț. S., instanța a reținut că răspunderea societății. de asigurare este antrenată baza prevederilor Legii nr.1. și celorlalte acte normative din materia asigurării de răspundere civilă obligatorie, în raport de care asigurătorul este chemat să stea în proces alături de asiguratul său față de persoana păgubită.
În aplicarea acestor dispoziții, a rezultat că răspunderea civilă delictuală, bazată pe art.998 Cod civil, a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, coexistă cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin L. nr. 1.. (Decizia I.C.C.J. nr.1/2005).
Potrivit prevederilor legale în materie, riscul asigurat prin efectul încheierii poliței obligatorii de răspundere civilă, a constat în accidentul ca delict cauzator de prejudicii terțelor persoane, eveniment care, potrivit legii civile, angajează răspunderea asiguratului, și pentru care asigurătorul acordă despăgubiri, în care se includ și cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil.
Față de considerentele mai sus expuse, s-a constatat că
Societatea de A. S. A. Ț. S. participă în proces ca asigurător de răspundere civilă, în baza poliței de asigurare obligatorie seria RO/07/R7/0E nr.111466641 din (...) și-n limita contractului de asigurare, fără a fi posibilă obligarea la plata unor sume concrete, astfel cum a solicitat partea civilă C. V. - senior.
După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, C. de E. P. al judecătoriei va înainta un exemplar din hotărâre pe bază de adresă șefului S.ui Poliției Rutiere din cadrul I.P.J .Maramureș, pentru aplicarea sancțiunii anulării permisului de conducere al inculpatului, în baza art.114 alin.l lit.b) din O. nr.195/2002 și art.203 din H.G. nr.1391/2006.
În baza art.193 alin.2 Cod procedură penală s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 400 lei părții vătămate-civile C. V. - senior, cu titlu de cheltuielijudiciare, reprezentând onorariu avocațial, potrivit chitanței nr.32/(...), emisă de C. avocat B. M.
Împotriva soluției instanței de fond a declarat recurs inculpatul I.
M. care a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea sentinței J. D. și rejudecând cauza, a se dispune achitarea sa de sub învinuirea infracțiunii imputate în baza art.10 lit.c rap.la art.11 pct.2 lit.a cu consecința exonerării totale de la plata daunelor materiale și morale acordate părții civile C. V., întrucât nu el este autorul accidentului produs la 30 august 2008.
Curtea examinând recursul promovat, prin prisma motivului invocat, ajunge la următoarele constatări:
În esență, instanța de recurs reține că prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Dej din (...), a fost trimis în judecată recurentul cu învinuirea de a fi comis infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev.de art.184 alin.2 și 4 C.pen., constând în aceea că la 30 august
2008 pe timp de zi în timp ce conducea autoturismul Renault Clio cu nr.de înmatriculare (...) pe str.L. din D., din direcția D. - B. M., ajuns în intersecția cu str.B. M. și str.Bistriței și având indicator „cedează trecerea";, nu l-a respectat, a pătruns în intersecție fără a acorda prioritate de trecere autoturismului Ford Focus care circula pe str.Bistriței, pe un drum prioritar, din direcția Beclean spre D., condus de partea vătămată C. V., intrând în coliziune frontală cu acesta.
În urma impactului a rezultat accidentarea părții civile care a necesitat pentru vindecare 100 zile îngrijiri medicale și încă 110 zile incpacitate temporară de muncă conform certificatului medico-legal din
23 septembrie 2008 al IML C..
Vinovăția inculpatului rezultă din declarațiile constante ale martorilor C. V. jr., C. E., B. B. coroborate cu declarațiile recurentului și ale părții vătămate și cu conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului și fotografiile judiciare anexate, care atestă indubitabil că recurentul nu a respectat indicatorul „cedează trecerea";, intrând în intersecție și accidentând frontal autovehiculul pilotat de victimă.
Din prima declarație olografă dată de recurent în faza de urmărire penală, rezultă că la (...) în jurul orelor 13,45 în timp ce conducea autovehiculul personal pe str.L. din D., din direcția C. spre B. M., ajungând în intersecția cu străzile Bistriței și B. M., a observat prea târziu indicatorul „cedează trecerea";, moment în care pe drumul prioritar rulând autoturismul părții vătămate, nemaiputând evita impactul, a intrat în coliziune cu acesta.
În fața instanței de judecată, recurentul a revenit fără justificare asupra declarației inițiale susținând că intenționa să se deplaseze cu vehiculul spre B. - fapt nereal - , dar așa cum reține expertul tehnic auto la pct.6.2 din raportul de expertiză tehnică atașat dosarului „indiferent de felul în care se deplasa inculpatul I. M. - spre B. M. sau spre B. - el avea obligația să respecte indicatorul „cedează trecerea"; care era plantat la intrarea în intersecție";.
În răspunsul la obiecțiunile făcute la proba științifică, expertul reține și de această dată în mod tranșant că „inculpatul ajungând în intersecția cu str.Bistriței unde avea așezat indicatorul „cedează trecerea"; nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de partea vătămată, care rula pe un drum prioritar. Expertul stabilește că producerea accidentului s-a datorat în exclusivitate nerespectării semnificației indicatorului „cedează trecerea";, de către inculpat.
Prima instanță la pronunțarea soluției de condamnare a recurentului a reținut ca fiind reală ca modalitate de producere a accidentului, varianta prezentată de acesta în faza de cercetare penală, în sensul că a observat prea târziu semnul „cedează trecerea";, condiții în care și-a dat seama că a greșit și nu a mai putut evita coliziunea cu vehiculul pilotat de partea vătămată. Poziția inculpatului din faza de urmărire penală este confirmată de însăși mama acestuia I. G. I., pasageră a autoturismului recurentului care a afirmat în fața organelor de poliție că fiul ei se deplasa pe ruta C.-B. M., iar în intersecțieintenționau să se deplaseze pe direcția înainte, spre municipiul B. M. și nicidecum pe drumul cu prioritate spre B.
R. atât a recurentului cât și a mamei acestuia în fața judecătorului fondului asupra declarațiilor din faza de urmărire penală, s-a făcut cu scopul evident de a scăpa sau a-și atenua răspunderea penală.
De remarcat, că în fața instanței de fond recurentul a invocat culpa exclusivă a părții vătămate, învederând că de fapt el circula pe ruta D.-B. spre S. M., deci pe drumul cu prioritate, iar autoturismul victimei rulând cu viteză foarte mare a intrat în coliziune cu el.
Curtea apreciază că Judecătoria Dej în mod judicios a înlăturat declarațiile recurentului făcute în fața sa, împreună cu ale martorei I. G.
I., mama inculpatului, deoarece ele nu exprimă adevărul, fiind contrazise de ansamblul probelor testimoniale și științifice existente la dosar și administrate nemijlocit în fața magistratului fondului, respectiv: declarațiile părții vătămate C. V., ale martorilor C. V. jr., C. E., declarațiile inițiale ale inculpatului I. și ale mamei acestuia din faza de urmărire penală, care se coroborează perfect cu procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele foto întocmite de organele de cercetare penală. Și expertiza tehnică judiciară reține că inculpatul se deplasa pe direcția de mers D.-B. M. și cu toate că avea în față indicatorul „cedează trecerea";, și-a continuat drumul, producând impactul, aproape frontal. Astfel, s-a demonstrat fără dubiu că autoturismul condus de inculpat a intrat pe contrasens, loc în care au rămas și fragmentele din bara de protecție și alte subansamble față, precum și cioburile rezultate din spargerea farurilor celor două vehicule și unde a început să curgă uleiul motorului.
Nu în ultimul rând, se relevă că și expertul judiciar în răspunsul la obiecțiunile formulate la proba științifică atașată dosarului, precizează că
„producerea accidentului s-a datorat nerespectării indicatorului cedează trecerea de către inculpat, fără a fi nevoie de un alt suport probatoriu";.
Dispozițiile art.63 alin.2 C.proc.pen.exclud o ordine de preferință, nefăcându-se distincție în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forța acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparține sau de organul care le-a administrat.
Dând sens și dispozițiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanțele de fond și recurs au reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.
Cum, potrivit art.64 C.proc.pen. nu se face distincție între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și a judecății, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile inculpatului.
Pe de altă parte, declarațiile inculpatului date în faza judecății și în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.
Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la
Curtea E. de la S.).
În speță, se observă că dosarul a fost judicios soluționat de către prima instanță, avându-se în vedere și principiul procesului echitabil din punct de vedere al garanțiilor procesuale.
Judecătoria Dej a concluzionat că probele administrate conduc, cu certitudine la stabilirea situației de fapt expusă în considerentele hotărârii și a vinovăției inculpatului-recurent.
Curtea de A. analizând probele administrate constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanțe cu privire la situația de fapt și vinovăția recurentului sub aspectul comiterii infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată respectiv, aceea de vătămare corporală din culpă.
Deși inculpatul I. a negat constant comiterea faptei în fața instanței de fond, afirmând că a fost condamnat pe nedrept, susținerile acestuia nu au suport probator, inițial acesta recunoscând săvârșirea faptelor, revenirea asupra recunoașterii fiind nejustificată și singulară necoroborându-se cu probele științifice și testimoniale administrate nemijlocit în fața judecătorului, respectiv declarațiile părții vătămate C. V., ale martorilor C. V. jr., C. E., declarațiile inițiale ale inculpatului I. și ale mamei acestuia din faza de urmărire penală, care se potrivesc perfect cu procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele foto întocmite de organele de cercetare penală. Și expertiza tehnică judiciară reține că inculpatul se deplasa pe direcția de mers D.-B. M. și cu toate că avea în față indicatorul „cedează trecerea";, și-a continuat drumul, producând impactul, aproape frontal.
Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpatul I., respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.
În raport de starea de fapt prezentată mai sus, este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpatului I. M., deoarece evidența identității dintre autor și persoana inculpatului este indubitabilă.
Astfel fiind, apărarea inculpatului vizând achitarea sa în baza art.10 lit.c nu poate fi primită.
Întrucât condamnarea inculpatului I. M. s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăție, nu se poate vorbi de constatarea încălcării art.6 paragraf 2 din CEDO cu referire la art.66 și art.5/2
C.proc.pen. care reglementează prezumția de nevinovăție, garanție specifică a unui proces echitabil recunoscută persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni.
Și latura civilă a cauzei a primit o rezolvare corespunzătoare.
Nu se impune nici reducerea daunelor morale la care a fost obligat inculpatul în favoarea părții civile C. V. întrucât CEDO reamintește că o hotărâre prin care se constată o încălcare a drepturilor unei părți, determină statul de a pune capăt acelei încălcări și de a elimina consecințele păgubitoare pentru acea persoană. Dacă dreptul intern pertinent nu permite decât o eliminare imperfectă a consecințelor acestei încălcări, art.41 din C. E. conferă Curții competența de a acorda o reparație în favoarea părții vătămate. P. elementele luate în considerare de către Curte, atunci când se pronunță în materie, se numără prejudiciul material, mai precis pierderile efectiv suferite, rezultând direct din pretinsa încălcare, și prejudiciul moral, care reprezintă repararea stării de angoasă, a neplăcerilor și a incertitudinilor rezultânddin această încălcare, precum și din alte pagube nemateriale. (cauza
Ernestina Zullo din noiembrie 2004).
De altfel, în cazul în care diverse elemente constituind prejudiciul nu se pretează la un calcul exact, sau în cazul în care distincția între prejudiciul material și cel moral se realizează mai greu, Curtea le poate examina împreună. (cauza Comingersoll împotriva Portugaliei CEDO
2000).
Conform jurisprudenței Curții Europene, partea civilă poate obține rambursarea prejudiciului material în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia precum și caracterul rezonabil al cuantumului. Prin actele depuse la dosar au fost dovedite atât pagubele materiale ale părții civile C. reprezentând contravaloarea pierderilor suferite pe perioada incapacității temporare de muncă, contravaloarea deplasărilor la unitățile medicale pe perioada convalescenței, prețul medicamentelor și a supraalimentației pe perioada refacerii sănătății, contravaloarea pierderilor avute de soția părții civile care a lipsit de la serviciu pentru a-l îngriji, iar la un moment dat a angajat o persoană ca însoțitor pe perioada cât aceasta s-a deplasat la locul de muncă.
În aceste condiții, daunele materiale au fost judicios cuantificate de către Judecătoria Dej.
Referitor la daunele morale, cerințele legii impun ca persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăși redactarea art.998 și 999 din Codul civil, care folosesc termenul general de „., fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, ceea ce înseamnă că trebuie reparate atât prejudiciile materiale cât și cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci, și a celor cu caracter penal.
Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ ușoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale pentru daunele morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele de a fi evaluate în bani.
În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.
Pe de altă parte, această compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite.
În privința părții civile C. V., Curtea constată că victima unei infracțiuni de natura celei comise de inculpat, are dreptul la repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin vătămări corporale aduse sănătății sale, acest prejudiciu constând în suferințele fizice și psihice pe care le-a suportat de pe urma faptului ilicit.
Astfel, victima, o persoană în vârstă de 23 de ani, a fost supusă mai multor operații, ca urmare a fracturilor suferite, a fost spitalizată o lungă perioadă de timp, suferind intervenții chirurgicale, după care s-a aflat în tratament medical în cursul căruia a continuat să aibă dureri.
Internarea în spital, conștiința de a fi bolnav, suferința de a fi privat de o viață normală corespunzătoare vârstei, implică și o suferință psihică, ce presupune, de asemenea, o compensație, și anume sub formaunor daune morale pentru prejudiciul nepatrimonial ce i s-a cauzat și care, în cuantumul solicitat și acordat de judecătorie, este justificat.
Așadar, prin infracțiunea săvârșită, este neîndoielnic că inculpatul a determinat supunerea părții civile C. la traume fizice și psihice excepționale.
De aceea, existând raport de cauzalitate între activitatea delictuală a inculpatului și prejudiciul patrimonial și nepatrimonial încercat de partea civilă, Curtea apreciază că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică, corespunzătoare principiilor răspunderii civile delictuale stabilite prin dreptul intern și exigențelor art.3 din Protocolul nr.7 la C. E. a D. O. și L. F. pe care o va menține, respingând ca nefondat recursul inculpatului în baza art.38515 pct. 1 lit.b cod proc.pen. Întrucât partea civilă și-a angajat avocat în fața instanței de recurs, Curtea în baza art.193 C.proc.pen., îl va obliga pe recurent să achite acesteia suma de 2000 lei cheltuieli judiciare. Văzând disp.art.192 alin.2 C.proc.pen., inculpatul va plăti statului 200 lei cheltuieli judiciare. PENTRU ACE. MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul I. M., domiciliat în S. M., str. L. B., nr. 37, împotriva sentintei penale nr. 450 din 4 mai 2011 a J. D. Obligă pe inculpatul I. M. să plătească părtii civile C. V. sen., domiciliat în C., S. S., bl.4, sc.B, ap.14, jud.Caraș Severin, suma de 2000 lei cheltuieli judiciare. Obligă pe inculpatul I. M. să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 10 noiembrie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER D. P. V. G. M. B. D. S.red.PD/CA 4 ex. - (...)jud.fond. I. C.
| ← Decizia penală nr. 1105/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 300/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
