Decizia penală nr. 182/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR. 182/R/2011

Ședința publică din 15 februarie 2011

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : C. I.

JUDECĂTORI : L. H.

: I. M.

G. : L. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : S. D.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul P. M., împotriva deciziei penale nr.270/A/2010 pronunțată în dosar nr. (...) al Tribunalului Maramureș, inculpatul fiind trimis în judecată prin R. P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev.de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al inculpatului, av.Libotean I. A., din cadrul Baroului Maramureș, cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind inculpatul P. M.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, în instanță se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av.Nut C. T., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, care solicită acordarea onorariului parțial din oficiu pentru studierea dosarului și prezentarea la termenul de judecată.

Apărătorul inculpatului învederează instanței că a luat legătura cu acesta însă nu se poate prezenta deoarece este bolnav.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate de prima instanță și cea de apel și rejudecând cauza, să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.b rap.la art.10 lit.d C.pr.pen. Ambele soluții sunt netemeinice motivat de faptul că inculpatului i-au fost recoltate probele biologice la data de (...) iar la data de (...) probele au fost predate S.ui de M. L. B. M. și prelucrate la data de (...). În prezenta cauză, conform actelor de la dosar, dispozițiile normative nu au fost respectate , probele recoltate fiind duse la S. J. de M. L. abia după 9 zile și prelucrate în a 10 zi de prelevare. A. aspect este de a vicia procedura de determinare a alcoolemiei, ceea ce duce la înlăturarea acestei probe ca fiind administrată nelegal. S-a arătat de ambele instanțe că timp de 10 zile, în condiții de păstrare adecvată, probele de sânge nu suferă modificări care să afecteze rezultatul analizei de laborator și că la art.36 alin.4 din Ordinul nr.376/2006 se arată că termenul de păstrare a contraprobelor până la predarea lor în laboratoarele de toxicologie medico legală este de maximul 10 zile în condiții stricte de conservare la frigider. D. din înscrisurile depuse la dosar rezultă că probele au fost ținute la frigider, nu există nici un înscris care să se arate în ce condiții au fost ținute astfel că apare un dubiu care nupoate să profite decât inculpatului. Inculpatul a recunoscut că a consumat 100 ml coniac dar din aceasta nu se poate trage concluzia că ar fi avut o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.

Reprezentantul P., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinice și legale a hotărârilor pronunțate. În cauză se pune problema cu privire la dispoziția din Ordinul M.ui Sănătății dacă are caracter imperativ sau are caracter de recomandare. Pe de altă parte, există acele adrese solicitate IML-ului și poliției și în baza acelor adrese și a probelor de la dosar s-a ajuns la concluzia că probele nu au fost alterate iar vinovăția inculpatului a fost dovedită.

C U R T E A

Deliberând reține că,

Prin sentința penală nr. 407 din 27 septembrie 2010 a J.ecătoriei S. M. a fost condamnat inculpatul P. M. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 74 lit. c și

76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În temeiul art. 81 și 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. A fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare.

Din ansamblul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că la data de (...), în jurul orei 220 inculpatul P. M. a fost oprit în trafic, forțat, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală marca

„Suzuki Swift"; cu nr. de înmatriculare MM-0. DN 18, în loc. C..

S-a stabilit că inculpatul a condus autoturismul pe ruta T.-C., sub influența băuturilor alcoolice, rezultând o concentrație de alcool pur în aerul expirat de 0,72 mg/l și o îmbibație alcoolică de 1,10 g/l alcool pur în sânge.

În drept, a apreciat instanța de fond, fapta inculpatului P. M., care la data de (...), în jurul orei 220 a condus autoturismul marca „Suzuki Swift"; cu nr. de înmatriculare MM-0. pe DN 18, pe ruta T.- C. având o îmbibație alcoolică de 1,10 g/l alcool pur în sânge constituie infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată.

Referitor la persoana inculpatului P. M., s-a reținut că acesta este în vârstă de 55 ani, a fost sancționat administrativ pentru o infracțiune de circulație, a recunoscut și regretat fapta.

Starea de fapt expusă în rechizitor a fost dovedită și în faza cercetării judecătorești, coroborat cu declarația inculpatului, prin care recunoaște săvârșirea faptei.

La termenul de judecată din data de (...) apărătorul inculpatului a învederat instanței că probele biologice au fost recoltate la data de (...) și au fost predate S.ui Medico-Legal J. B. M. la data de (...), cu depășirea termenului de maxim 3 zile așa cum se prevede în art. 14 alin.3 din Ordinul

376/2006.

Conform adresei nr. 4959/X/287 din (...) de la I. de M. L. C. N., conform art. 14 din ordinul Ministrului Sănătății nr. 376/2006 pentru aprobarea normelor metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicației etilice și a stării de influență a produselor ori substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efect similare acestoracomportamentului conducătorilor de autovehicule și tramvaie, probele de sânge trebuie înaintate I.ui de M. L. în cel mai scurt timp (maximum 3 zile).

Pe de altă parte același Ordin prevede la art. 36 alin.3 că termenul de păstrare al contraprobelor până la predarea lor în laboratoarele de toxicologice medico-legală este de maximum 10 zile, în condiții stricte de conservare la frigider. A. presupune, implicit că timp de 10 zile, în condiții de păstrare adecvate, probele de sânge nu suferă nici o modificare care să afecteze rezultatul analizei de laborator și valoarea alcoolemiei. În condițiile în care apărătorul inculpatului nu a prezentat dovezi din care să rezulte că probele de sânge depuse cu depășirea termenului de minimum 3 zile prev. de art.14 alin.3 din Ordinul 376/2006 au suferit vreo modificare de natură să afecteze rezultatul analizei de laborator, instanța a considerat că în cauză au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcină, motiv pentru care a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 3 luni pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 74 lit. c și 76 lit. d Cod penal.

Împotriva acestei sentințe a declarat a declarat apel inculpatul P. M., solicitând desființarea acesteia și în urma reevaluării ansamblului probator, achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală.

Tribunalul Maramureș prin decizia penală nr.270/A din 23 decembrie

2010 a respins apelul declarat de inculpatul P. M. împotriva sentinței penale nr. 407 din 27 septembrie 2010 a J.ecătoriei S. M..

Împotriva deciziei a declarat recurs în termen legal inculpatul, solicitând casarea acesteia împreună cu hotărârea instanței de fond și rejudecând în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C.proc.pen.să se dispună achitarea inculpatului de sub învinuirea de a fi săvârșit infracțiunea prev.de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002.

În motivarea recursului s-a arătat că procedura de determinare a alcoolemiei a fost viciată prin aceea că probele biologice recoltate de la inculpat, au fost predate S.ui de M. L. B. M. pentru a fi prelucrate doar la data de 8 martie 2010 în condițiile în care prelevarea a avut loc la data de 27 februarie 2010, deci după o perioadă mai mare de 3 zile de păstrare încălcându-se astfel dispoz.art.36 alin.4 din Ordinul nr.376/2006.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că prima instanță

și instanța de apel au stabilit în mod corespunzător starea de fapt pe baza probelor administrate din cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală și au apreciat judicios că există probe certe de vinovăție privind săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prevăzute de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 prin aceea că la data de (...) a condus pe drumurile publice un autoturism deși avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1,10 gr./l alcool pur în sânge deci, peste 0,80 gr.%o .

Inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest imediat după oprirea în trafic, stabilindu-se că se află sub influența băuturilor alcoolice cu o concentrație de 0,72 mg.alcool pur în litru de aer expirat. A.a nu a contestat faptul că consumat băuturi alcoolice fiind condus pentru recoltarea probelor biologice la aceeași dată, chiar dacă prelevarea a avut loc, rezultatul a fost evidențiat doar la data de 9 martie 2010.

Cu toate că prin trecerea unui termen de 10 zile de la data recoltării probelor biologice până la înaintarea lor către S. medico-legal abilitat să efectueze analize, nu au fost respectate dispoz.art.14 din Ordinul nr.376/(...), care prevăd un termen maxim de 3 zile, având în vedere că nerespectareaacestui termen nu atrage automat constatarea alterării probelor ridicate, că alcoolemia stabilită se situează la nivelul celei constatate inițial cu aparatul acooltest și că potrivit adresei nr.4959/X/27 din 22 iulie 2010 a I.ui de M. L. C.-N. în această perioadă probele de sânge nu suferă modificări care să afecteze rezultatul analizei de laborator, în mod corect instanța a considerat că nerespectarea termenului prevăzut pentru înaintarea probelor biologice la I. de M. L., nu atrage nulitatea actului care dovedește rezultatul analizelor respective.

În consecință, recursul declarat în cauză de către inculpat este nefondat, pedeapsa fiind corect individualizată în raport de criteriile prev.de art.72 C.pen., în favoarea inculpatului reținându-se și circumstanțe atenuante, astfel că în baza art.38515 pct.1 lit.b C.proc.pen.va fi respins.

Văzând și disp.art.192 alin.2 C.proc.pen.,

PENTRU A.E MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. Ș.M. împotriva deciziei penale nr.270 din (...) a Tribunalului Maramureș.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C., suma de 50 lei onorariu parțial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial partial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 15 februarie 2011 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, G., C. I. L. H. I. M. L. S.

Red.C.I./A.C.

3 ex. - (...) J..fond.C. V.

J..apel:Rus A.; Gondor O.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 182/2011, Curtea de Apel Cluj