Decizia penală nr. 1828/2011, Curtea de Apel Cluj

0R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR. 1828/R/2011

Ședința publică din 11 noiembrie 2011

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : V. C.- președinte secție

JUDECĂTORI : I. C. I.

: M. Ș.

G.IER : M. N.

P. de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin

PROCUROR - V. GĂZDAC

S-a luat spre examinare recursul declarat de P. DE PE L.

JUDECĂTORIA BISTRIȚA-N. împotriva sentinței penale nr.1225 din 20 septembrie 2011, pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei B.-N., privind pe inculpatul D. G. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, art. 209 alin 1, lit i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit a Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu avocat M. M., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Întrebat fiind de instanță, inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere gravitatea faptei comise de către acesta, aplicarea unei măsuri de siguranță a confiscării. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, prin aplicarea inculpatului a pedepsei de 3 ani închisoare, hotărârea instanței de fond este una netemeinică raportat la gravitatea faptei deduse judecății, la modalitatea de comitere a acesteia, la valoarea însemnată a prejudiciului cauzat și la perseverența inculpatului în câmpul infracțional.

Inculpatul a fost condamnat în repetate rânduri pentru infracțiuni de aceeași natură cu cea dedusă judecății, ultima dată fiind liberat condiționat la data de 27 octombrie 2006, iar la nici un an de zile de la date liberării condiționate, acesta a reînceput activitatea infracțională. Prin stabilirea unui cuantum atât de mic al pedepsei aplicate inculpatului, nu se poate atinge scopul pedepsei potrivit art. 52 Cod penal pentru constrângerea și reeducarea inculpatului, urmările ce s-ar fi putut ivi fiind deosebit de grave, astfel că solicită majorarea pedepsei aplicate, având în vedere trecutul infracțional al acestuia- aspect evidențiat de fișa de cazier judiciar, ce are o puternică rezonanță în aprecierea periculozității persoanei inculpatului. P. anterioare aplicate inculpatului nu au fost în măsură să-l determine pe acesta să adopte un comportament în afara ilicitului penal.

Instanța de fond a omis să dispună confiscarea sumei de 50 lei încasată de inculpat de la cumpărătorul M. I., inculpatul făcând un schimb de telefoane cu acesta, cumpărătorul primind telefonul mobil sustras de la partea vătămată, iar inculpatul un alt telefon mobil și suma de 50 lei. Cumpărătorul nu s-a mai constituit parte civilă în cauză cu suma de 50 lei, însă instanța de fond trebuia să dispună confiscarea de la inculpat a acestei sume.

Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.

În continuare se arată de apărătorului inculpatului că, acesta a recunoscut și regretat faptele comise în mare parte, atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de judecată. Se mai solicită a se avea în vedere că prejudiciul este mic, părțile vătămate neconstituindu-se părți civile în cauză. La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere pericolul social concret al faptei, persoana inculpatului și antecedentele penale ale acestuia, limitele speciale prevăzute de lege pentru fapta săvârșită, circumstanțele concrete de comitere a faptei, modul de acțiune, valoarea prejudciului cauzat, precum și recunoașterea parțială făcută de inculpatul cu privire la fapta de care este acuzat.

Instanța de fond nu a dispus confiscarea sumei de 50 lei încasată de inculpat, motivat de faptul că nu s-a probat că inculpatul a beneficiat de această sumă.

Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.

Inculpatul D. G. având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului parchetului menționând și faptul că nu a luat suma de 50 lei de la cumpărătorul M. I.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr.1225 din 20 septembrie 2011, pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei B.-N., a fost condamnat inculpatul D. G., fiul lui A. și M. H., născut la data de (...), în loc. Onești, județul Bacău, domiciliat în loc. Onești, str. Păcii, nr.3, sc.A, ap.3, județul Bacău, CNP 1., recidivist, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1, art. 209 al.1 lit. i din Codul penal, cu aplic. art.37 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a revocat restul de 494 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin S.P.nr.648/(...) a Judecătoriei Onești, definitivă prin decizia penală nr. 967/A/(...) a Tribunalului Bacău, care s-a contopit cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea ce face obiectul prezentului dosar, în pedeapsa de 3. închisoare.

În temeiul și în condițiile art.71 al.2 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prev.de art.64 al.1 lit.a Teza a-II-a și lit.b Cod penal.

S-a constatat că partea vătămată M. I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a dispuse confiscarea de la inculpat a sumei de 400 lei, reprezentând banii sustrași de inculpat și contravaloarea bunului sustras și nerestituit de acesta.

S-a stabilit în favoarea av. Dehelean Rădăcină C. suma de 200 lei, ce se va achita din fondurile M.ui Justiției.

Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 700 lei, cu titlu cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, în faza de judecată.

Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Bistrița nr. 2., înregistrat la

Judecătoria Bistrița sub dosar nr. (...) a fost trimis în judecată inculpatul D.

G., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev.de art.208 al.1, 209 al.1 lit.i Cod penal, cu aplic.art.37 lit. a Cod penal, reținându-se în sarcina sa că în data de (...) a pătruns prin efracție în garsoniera părții vătămate M. I., de unde a sustras o stație de amplificare cu 5 boxe, un telefon mobil marca Sharp, încărcătorul acestuia și suma de 260 lei.

Partea vătămată M. I., legal citată, nu s-a prezentat în instanță, însă în cursul urmăririi penale a arătat că nu se constituie parte civilă în cauză.

Inculpatul D. G., audiat fiind la termenul de judecată din 22 iunie 2011, a recunoscut și regretat fapta comisă, arătând că pe timp de zi, a rupt ușa de la intrarea locuinței părții vătămate M. I. de unde a sustras stația de amplificare, boxe audio și un telefon mobil. Inculpatul precizează că nu a sustras suma de 260 lei și că telefonul mobil era în stare de funcționare când l- a predat (f. 79).

Raportat la această stare de fapt, instanța a apreciat că fapta inculpatului D. G., care în data de (...), a pătruns prin forțarea ușii de acces în locuința părții vătămate M. I., de unde a sustras mai multe bunuri, întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1, art. 209 al.1 lit. i din Codul penal, cu aplic. art.37 lit. a Cod penal, text legal în baza căruia a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a menționat că inculpatul a solicitat să fie judecat în procedură simplificată, dar cu prilejul declarației ce i-a fost luată la termenul de judecată din (...), nu a recunoscut în totalitate faptele de care a fost acuzat (așa cum pretinde art. 3201 Cod procedură penală) - a afirmat că a pătruns în imobil în condițiile descrise în rechizitoriu sustrăgând bunurile menționate, dar fără a lua și suma de bani indicată în actul de inculpare, motiv pentru care instanța a încuviințat cererea procurorului de administrare integrală a probatoriului propus prin actul de sesizare al instanței.

Totodată, s-a menționat că martorii audiați în cauză au confirmat starea de fapt reținută în rechizitoriu, iar în ceea ce privește suma de bani, martorul

L. M. E., audiat fiind la termenul de judecată din (...), a declarat că era împreună cu partea vătămată când acesta s-a întors la garsonieră și a observat că ușa de la intrare era forțată, constatându-se lipsa unui telefon mobil, a unei stații de amplificare și a unei sume de bani, motiv pentru care în sarcina inculpatului s-a reținut și sustragerea sumei de bani indicată de partea vătămată în cuprinsul plângerii penale formulată.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere pericolul social concret al faptei, persoana inculpatului și antecedentele penale ale acestuia, limitele speciale prevăzute de lege pentru fapta săvârșită, circumstanțele concrete de comitere a faptei, modul de acțiune, valoarea prejudiciului cauzat, precum și recunoașterea parțială făcută de inculpat cu privire la fapta de care este acuzat.

Conform art. 61 Cod penal, rap. la art. 39 alin. 2 Cod penal, instanța a revocat restul de 494 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin S.P.nr.648/(...) a Judecătoriei Onești, definitivă prindecizia penală nr. 967/A/(...) a Tribunalului Bacău, pe care l-a contopit cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea ce face obiectul prezentului dosar, în pedeapsa de 3. închisoare.

Instanța în baza art. 112 lit. f art. 118 lit. e Cod penal, a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 400 lei, reprezentând banii sustrași de inculpat (260 lei) și contravaloarea bunului sustras și nerestituit de acesta

(140 lei)- conform înscrisului de la fila 25 - dosar urmărire penală.

Împotriva sentinței menționate a declarat recurs P. DE PE L.

JUDECĂTORIA BISTRIȚA.

În motivarea recursului s-a criticat hotărârea atacată apreciindu-se că pedeapsa de 3 ani închisoare este netemeinică față de gravitatea faptei, modalitatea de comitere, valoarea însemnată a prejudiciului și perseverența infracțională a inculpatului.

Sub un alt aspect s-a învederat că hotărârea este nelegală deoarece nu s- a dispus confiscarea sumei de 50 de lei încasată de către inculpat de la numitul M. I., cu care a făcut schimb de telefoane în sensul că i-a dat un telefon mobil sustras de la partea vătămată și a primit un alt telefon mobil, precum și suma de 50 lei.

Examinând hotărârea atacată din perspectiva motivelor de recursinvocate, precum și din oficiu - conform art.3856 alin.3 C.p.p. - Curteaconstată următoarele:

În mod temeinic prima instanță a reținut starea de fapt în baza probelor administrate, stare de fapt constând în aceea că în data de 13 sept.2007 a pătruns prin forțarea ușii de acces în locuința părții vătămate M. I. după ora

17,00 , de unde a sustras un telefon mobil Sharp cu încărcător, un sistem home cinema și 260 lei.

La individualizarea judiciară a pedepsei prima instanță a ținut seama de toate criteriile generale și speciale prev. de art.72 C. astfel, contrar susținerilor recurentului, fapta inculpatului nu prezintă un pericol social concret suficient de mare care să necesite aplicarea unei pedepse peste minimul legal, deoarece, deși fapta a constat în esență dintr-un furt din locuință, a avut loc în condițiile în care inculpatul se cunoștea cu partea vătămată, a vizitat-o de mai multe ori, au muncit împreună și îi știa programul.

Ca atare, fapta inculpatului nu poate fi asimilată categoriei obișnuite de furturi din locuințe de la persoane necunoscute, furturi care pot avea consecințe mult mai grave.

Este adevărat că inculpatul are antecedente penale (f.65 d.u.p.) însă acestea au fost avute în vedere atât la nereținerea circumstanțelor atenuante - cu toate că inculpatul a recunoscut parțial fapta, cât și la reținerea stării de recidivă postcondamnatorie.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs invocat, Curtea constată că potrivit art. 118 alin.1 lit.e C.p. sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite prin săvârșirea faptei penale dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia; din declarația martorului M. I. (f.39 d.u.p.) rezultă că la insistențele prietenei sale G. C., - care a auzit că inculpatul are un telefon Sharp ce i-a plăcut acesteia - a făcut un schimb de telefoane cu inculpatul dându-i un telefon Nokia, iar telefonul primit Sharp i l-a dat prietenei sale care i-ar mai fi dat inculpatului

50 de lei; din declarația martorei G. C. (f.35) nu rezultă însă acest aspect, ci doar că ea a primit telefonul cadou de la M. I., astfel încât nu se poate reține că inculpatul a primit și suma de 50 lei.

În consecință, în lipsa probelor care să dovedească că inculpatul a beneficiat de suma de 50 lei nu poate fi confiscată în favoarea statului această sumă.

Așa fiind, în baza art.38515 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondat recursul parchetului.

Văzând și disp. art. 192 alin.3 C.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE .

Respinge ca nefondat recursul declarat de către P. DE PE L. JUDECĂTORIA BISTRIȚA împotriva sentinței penale nr. 1225 din 20 septembrie 2011 a Judecătoriei B..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. - suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în prezentul recurs rămân în sarcina acestuia.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 11 noiembrie 2011 .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

V. C. I. C. I. M. Ș.

G.IER M. N.

Red. C.V. Dact.SzM/3 ex. (...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1828/2011, Curtea de Apel Cluj