Decizia penală nr. 1846/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.1846/R/2011
Ședința publică din 15 noiembrie 2010
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : L. H. , judecător JUDECĂTORI : I. M.
: V. V. A. GREFIER : L. S.
P. de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin
PROCUROR - S. DOBRESCU
S-a luat spre examinare recursul declarat de P. de pe lângă J. C. N., împotriva sentinței penale nr. 389/(...), pronunțată de J. C. N., in dosarul nr. (...), privind pe inculpatul M. I. A., trimis în judecată prin R. P. de pe lângă J. C. N., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev.de art.211 alin.1, alin.2 lit.c și alin.2/1 lit.b C..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. I. A. personal asistat de av.D. D. C. în substituirea apărătorului ales, av.Ignat M., lipsă fiind partea vătămată S. D.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, în instanță se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av.Bărbos C., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, care solicită acordarea onorariului parțial din oficiu pentru studierea dosarului și prezentarea la termenul de judecată.
Apărătorul inculpatului depune la dosar o caracterizare din partea școlii unde frecventează cursurile inculpatul.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instața acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul P., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună, condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii într-un cuantum sporit având ca modalitate de executare, executarea în regim de detenție, având în vedere activitatea infracțională complexă desfășurată de inculpat, modalitățile concrete de materializare a acestora, valorile sociale lezate, modul de operare, scopul urmărit precum și valoarea ridicată a prejudiciului.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate. Apreciază că în momentul în care se discută executarea în regim de detenție, ar trebui avut în vedere și conduita inculpatului. A. s-a înscris din nou în clasa 11-a deci este un elev care dorește să-și continue studiile. Din actele dosarului nu rezultă că inculpatul a dorit să-și însușească autoturismul în valoare de 20.000 euro ci doar bunurile din acesta. Mai mult, inculpatul a regretat enorm fapta, a predat toate bunurile însușite, nu are antecedente penale, familia acestuia este alături de el, își ia angajamentul să acopere prejudiciul, iar în cele 6 luni de arest a conștientizat impactul cu penitenciarul.
Inculpatul M. I. A., având ultimul cuvânt, solicită să i se acorde o șansă să-și termine studiile arătând că regretă foarte mult fapta săvârșită.
C U R T E A Deliberând retine că prin sentința penală nr. 389/(...), pronunțată de J. C. N., in dosarul nr. (...), a fost respinsă cererea de schimbare a incadrarii juridice din infractiunea prevazuta de art. 211 alin. 1, alin.2 lit.c si alin. 21 lit.b C., in infractiunea de talharie prevazuta de art. 211 alin. 1, alin.2 lit.c C.. A fost condamnat inculpatul M. I. A., fiul lui C.-F. si M.-D., nascut la data de (...) in mun. Dej, jud. C., cetatean roman, elev in clasa a XI-a la L. S. Dej, necasarorit, stagiul militar nesatisfacut, domiciliat in Dej str. R., nr. 9, bl. T, sc. B, ap. 11, jud. C., CNP 1., pentru savarsirea infractiunii de talharie, prevazuta de art. 211 alin. 1, alin.2 lit. c si alin. 21 lit. b C., cu art. 74 si art. 76 C., la o pedeapsa de: 3(trei) ani inchisoare. S-a interzis inculpatului pe durata executarii pedepsei, exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a C., conform art. 71 C.. Potrivit art. 861 C. s-a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere. În baza art. 862 C. s-a stabilit termenul de incercare de 3 ani, termen care s-a adaugat cuantumului pedepsei aplicate, rezultand un termen de incercare de 6 ani. S-a instituit masurile de supraveghere prevazute de art. 863 alin. 1 C.. Pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere: a) sã se prezinte, la datele fixate, la judecãtorul desemnat cu supravegherea lor sau la S. de protectie a victimelor si reintegrare socialã a infractorilor; b) sa anunte, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si întoarcerea; c) sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca; d)sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenta. S-a stabilit ca organ de supraveghere S. de P. de pe langa Tribunalul Cluj. Conform art. 350 C.proc.pen. s-a dispus punerea de indata in libertate a inculpatului daca nu este arestat in alta cauza si conform art. 88 C., s-a dedus din pedeapsa perioada retinerii si arestului preventiv cu incepere din (...), la zi. Conform art. 864 C., s-a atras atentia inculpatului asupra cazurilor de revocare prevazute de art. 83 si art. 84 C.. În baza art.71 alin 5 C. s-a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii aplicata inculpatului. În baza art.14, art.346 Cod pr. penala, art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul sa plateasca partii civile S. D., suma de 19.020 lei daune materiale si 3.000 lei daune morale. S-au respins restul pretentiilor civile. În baza art.193 C.pr. penala, a fost obligat inculpatul sa plateasca partii civile S. D. suma de 1550 lei cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat. În baza art.191 C.pr. penala, a fost obligat inculpatul sa plateasca statului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Inculpatul M. I. A., a fost trimis in judecata prin rechizitoriul P. de pe langa J. C. N. din data de (...), dosar parchet 9176/P/2010, pentru savarsirea infractiunii de talharie fapta prevazuta si pedepsita de art. 211 alin1, alin. 2 lit. c si alin. 2 ind. 1 lit. b C.. Inculpatul a fost cercetat în stare de arest. Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele: Inculpatul M. I. A. este elev în an terminal la un liceu din mun. Dej. Pe fondul unor neînțelegeri cu părinții, supărat fiind că aceștia nu i-au dat voie să conducă autoturismul familiei la data de (...), având asupra lui un cuțit de bucătărie cu lama de 7,5 cm inculpatul a venit în mun. C.-N. din mun. Dej și a intrat în parcarea subterană din Complexul Iullius Mall unde a observat un autoturism marca Audi A4 și pe partea vătămată Ș. D. care a intrat în mașină și s-a așezat pe scaunul șoferului. În acel moment inculpatul a intrat înmașină pe bancheta din spate și cu cuțitul în mână i-a cerut părții vătămate să pornească și să îl ducă unde vrea el. Partea vătămată s-a speriat dar a reacționat prompt și a coborât din mașină, imediat după aceea inculpatul sa urcat la volan și a plecat cu autoturismul spre ieșirea din mun. C.-N. prin cartierul S. și apoi spre loc. C. și V. C. unde a intrat pe un drum de țară. Pe o distanță scurtă, pe raza com. Mociu autoturismul condus de inculpat a fost urmărit de o mașină a poliției care însă în urma unui accident i-a pierdut urma. Realizând că poate fi prins inculpatul a abandonat autoturismul într-o zonă mlăștinoasă de pe raza satului V. C.. Din mașină inculpatul a luat 3 telefoane din care două marca Samsung și un Iphone marca Apple, 570 euro, 400 lei, bunuri care se găseau în poșeta părții vătămate, poșetă pe care a ascuns-o în niște tufe. După aceea inculpatul a sunat pe martorul S. G. căruia i-a spus că se găsește la bunicii săi în loc. Sucutard din jud. C. și l-a rugat să vină să-l ia cu mașina pentru că i s-a stricat scuterul. A doua zi inculpatul a venit cu scuterul în locul unde a abandonat mașina și pentru a-și acoperi urmele a dat foc genții părții vătămate într-un loc numit D. B. din apropierea mun. Dej. În seara aceleași zile inculpatul i-a povestit surorii sale J. M. M. cele întâmplate căreia i-a dat banii, aparatul foto și Iphone-ul. La scurt timp inculpatul a fost identificat de organele de poliție în fața cărora a avut o atitudine sinceră, atitudine păstrată în tot timpul procesului penal. Partea vătămată Ș. D. a apreciat valoarea pagubei în timpul urmăririi penale la 27.240 lei arătând că în geanta sustrasă a avut mai multe bunuri personale: farduri, acte, ochelari de soare, un plic de culoare albă în care se găsea suma de 3.300 euro, aceasta întorcându-se de puțin timp din Italia unde lucrează. Partea vătămată a acceptat testul poligraf în urma căruia se poate constata sinceritatea acesteia cu privire la existența sumei de bani. În timpul urmăririi penale autoturismul, suma de 500 de euro, aparatul foto și telefoanele mobile au fost restituite părții vătămate. In timpul cercetării judecătorești partea vătămată a formulat pretenții civile pentru 27.420 lei daune materiale reprezentând pagubele produse în urma săvârșirii infracțiunii precum și 100.000 euro reprezentând daune morale. Bunurile materiale asupra cărora s- au formulat pretenții civile sunt descrise în cererea de constituire de parte civilă existentă la f. 19-22 din dosar, în sprijinul cărora s-a depus copia facturii de transport a autoturismului de la locul abandonării și o ofertă de preț în limba italiană pentru un portțigaret. Ulterior s-au mai depus acte cu privire la reparația autoturismului și poze foto privitoare la contravaloarea unei poșete pe care partea vătămată pretinde că o avea asupra sa. Alte probe nu au fost administrate în dovedirea laturii civile. Așa cum s-a arătat atât în timpul urmăririi penale cât și în timpul cercetării judecătorești inculpatul a avut o atitudine sinceră arătând doar că, cuțitul pe care îl avea asupra sa nu a fost folosit pentru intimidarea părții vătămate. Starea de fapt prezentată rezultă din probele administrate în timpul urmăririi penale precum și în timpul cercetării judecătorești. Fapta inculpatului M. I. A. care la data de (...) în jurul orelor 16,45 prin amenințare cu un cuțit a deposedat-o pe partea vătămată Ș. D. de autoturismul marca Audi A4 în timp ce se găsea în parcarea subterană a unui complex comercial sustrăgând ulterior geanta cu bani. acte și bunuri personale a părții vătămate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de talharie, prevazuta de art. 211 alin. 1, alin.2 lit. c si alin. 21 lit. b C.. Instanța a respins cererea de schimbare a incadrarii juridice din infractiunea prevazuta de art. 211 alin. 1, alin.2 lit.c si alin. 21 lit.b C., in infractiunea de talharie prevazuta de art. 211 alin. 1, alin.2 lit.c C., întrucât din starea de fapt prezentată rezultă că inculpatul a avut asupra sa și s-a folosit pentru intimidarea părții vătămate de un cuțit de bucătărie cu lama de 7 ,5 cm cu care a pornit de acasă din mun. Dej. Instanța a reținut vinovăția inculpatului și ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C. l-a condamnat pe inculpatul M. I. A., pentru savarsirea infractiunii de talharie, prevazuta de art. 211 alin. 1, alin.2 lit. c si alin. 21 lit. b C., cu art. 74 si art. 76 C., la o pedeapsa de: 3(trei) ani inchisoare. Ținând seama de atitudinea inculpatului, de lipsa antecedentelor penale și de vârsta tânără a acestuia la stabilirea cuantumului pedepsei instanța a reținut circumstanțele atenuante facultative prev. de art. 74, 76 C. Instanța a interzis inculpatului pe durata executarii pedepsei, exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a C., dreptul de a alege și a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, conform art. 71 C., exercitarea acestui drept civil fiind impropriu în contextul faptei săvârșite. Instanța a apreciat că scopul prevenției generale și speciale poate fi atins și dacă inculpatul nu execută pedeapsa în regim de detenție astfel că potrivit art. 861 C. a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere. În baza art. 862 C. instanța a stabilit termenul de incercare de 3 ani, termen care se adauga cuantumului pedepsei aplicate, rezultand un termen de incercare de 6 ani. Instanța a instituit masurile de supraveghere prevazute de art. 863 alin. 1 C.. Pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere: a) sã se prezinte, la datele fixate, la judecãtorul desemnat cu supravegherea lor sau la S. de protectie a victimelor si reintegrare socialã a infractorilor; b) sa anunte, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si întoarcerea; c) sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca; d) sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele sale de existenta. Instanța a stabilit ca organ de supraveghere, S. de P. de pe langa Tribunalul Cluj. Conform art. 350 C.pr.penala instanța a dispus punerea de indata in libertate a inculpatului daca nu este arestat in alta cauza si conform art. 88 C., instanța s-a dedus din pedeapsa perioada retinerii si arestului preventiv cu incepere din (...), la zi. La stabilirea cuantumului pedepsei și a formei de executare instanța a reținut că inculpatul este elev în ultimul an, că nu are antecedente penale, că a fost cercetat în stare de arest, perioada petrecută în detenție fiind suficientă pentru a realiza consecințele faptei sale. De altfel procesul de îndreptare a inculpatului a început la o zi după săvârșirea faptei prin atitudinea de regret și colaborare cu organele de anchetă și prin faptul că a relatat surorii sale cele petrecute căreia i-ar fi înmânat bunurile sustrase. Ținând seama de actele dosarului din care rezultă că inculpatul se găsește pe o linie ascendentă în procesul de reintegrare socială instanța a considerat că punerea lui în libertate permite reintegrarea socială și terminarea studiilor. De asemenea instanța a reținut și stăruința depusă de familie în recuperarea parțială a prejudiciului. Conform art. 864 C., instanța a atras atentia inculpatului asupra cazurilor de revocare prevazute de art. 83 si art. 84 C. respectiv asupra consecințelor ce rezultă din săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate în perioada termenului de încercare fapt care ar avea ca rezultat executarea în regim de detenție atât a pedepsei dispuse în prezenta cauză cât și a pedepsei ce se va stabili pentru infracțiunea viitoare care nu se cumulează ci se execută separat. De asemenea instanța a atras atenția inculpatului asupra posibilității revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei dacă în perioada termenului de încercare nu vor fi plătite despăgubirile stabilite prin prezenta hotărâre. În baza art.71 alin 5 C. instanța a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii aplicata inculpatului. În baza art.14, art.346 Cod pr. penala, art. 998 Cod civil, instanța a obligat inculpatul sa plateasca partii civile S. D., suma de 19.020 lei daune materiale si 3.000 lei daune morale. Față de actele depuse la dosarul cauzei instanța a apreciat ca fiind justificată constituirea de parte civilă pentru suma de 19.020 lei, suma de 3.400 lei fiind depusă în contul CEC Bank de către familia inculpatului la dispoziția părții vătămate. În privința pretențiilor de 100.000 euro reprezentând daune morale instanța consideră suma ca fiind mult exagerată și pentru că în lipsa unor elemente suplimentare nu s-au putut face aprecieri asupra persoanei părții vătămate și a suferințelor de ordin psihic pe care aceasta le-a suferit prin deposedarea cu amenințarea cuțitului de către inculpat. T. nu se poate pune la îndoială spaima pe care partea vătămată a trăit-o în acel moment, suma de 3.000 lei fiind suficientă. Instanța va respinge restul pretentiilor civile care pot fi privite în condițiile date ca o cerere de îmbogățire fără just temei. În baza art.193 C.pr. penala, instanța a obligat inculpatul sa plateasca partii civile S. D. suma de 1550 lei cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat. În baza art.191 C.pr. penala, a fost obligat inculpatul sa plateasca statului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. de pe lângă J. C. N. , criticând sentinta instantei de fond ca netemeinică si a solicitat casarea acesteia si pronuntarea unei decizii prin care să se dispună majorarea cuantumului pedepsei aplicate a cărei executare să se realizeze prin privare de libertate. Procedând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele: Instanța de fond a stabilit o stare de fapt conforma cu realitatea si sprijinita pe analiza si interpretarea judicioasa a probelor administrate in cauza, ajungând în final la concluzia corecta că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. Curtea își însușește în întregime argumentația instanței de fond, astfel cum această posibilitate este conferită de practica C. și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare ( Helle impotriva Finlandei ), urmând a se va sublinia cu privire la criticile invocate de către inculpat următoarele: Potrivit art. 385/9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Curtea reține că potrivit art.72 din C. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Verificând modul în care s-au individualizat sancțiunile penale aplicate inculpatului, Curtea constată că s-au respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art.72 din Codul penal, evidențiind gravitatea faptelor comise, prin prisma circumstanțelor reale efective, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentulprocesual, cât și a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea fiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității de executare. Curtea consideră că aspectele invocate în motivele de recurs au fost avute în vedere în procesul de individualizare, acordându-se suficientă și echilibrată importanță gradului de pericol social al infracțiunii comise, condițiilor concrete în care s-a produs, dar și totalității urmărilor faptei din perspectiva atingerii dreptului de proprietate a altor persoane. Raționamentul instanței de fond care a condus la reținerea de circumstanțe atenuante este justificat. Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare este posibilă dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. A., „conduita bună";, în sensul art. 74 alin. 1lit. a C., presupune, între altele, absența antecedentelor penale (conditie îndeplinită în cauză); „stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită";, în sensul art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., se regăsește în prezenta; „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților";, în sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., desi nu se reduce la recunoașterea săvârșirii infracțiunii, pe fondul existenței, la dispoziția organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârșirea infracțiunii se justifică față de pozitia de colaborare efctivă a inculpatului care a condus la solutionarea cu celeritate a cauzei si la aflarea adevărului. Fără îndoială ca infractiunea comisă de inculpat este gravă, însă probele cauzei demonstreză că scopul legii penale se poate realiza și fără privare efectivă de libertate. Sub acest aspect Curtea consideră că reeducarea inculpatului a început încă de la momnetul epuzării activitătii infractionale si că privarea de libertate este excesivă, lipsind sanctiunea penală de finalitatea stabilita de lege. A., este de observat că inculpatul, imediat după comiterea faptei, a informat-o pe sora sa, a recunoscut sincer comiterea infractiunii, a recuperat partial prejudiciul si a reluat cursurile scolare unde, potrivit caracterizării nr. 1704/(...) emisă de G. S. „. - Dej (f. 20 dos.recurs) s-a inetgrat, nu ridică probleme de disciplină, nu are absente si a respectat Regulamentul de ordine interioară. În acest context Curtea apreciază că perioada arestului preventiv de 6 luni, prin caracterul său sever, a avut menirea de a atentiona inculpatul asupra consecintelor faptei sale si asupra comportamentului său viitor, determinându-l să evaluze corect impactul asupra viitorului său a unei sanctiuni preventive. Pentru aceste motive Curtea consideră că pedeapsa stabilită de către instanța de fond este justă și proporțională, în măsură să asigure funcțiile de constrângere și de reeducare, scopul preventiv al sancțiunii și că va contribui la conștientizarea consecințelor faptei, în vederea unei reinserții sociale reale a inculpatului motiv pentru care în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C.proc.pen. se va respinge ca nefondat recursul inculpatului, iar soluția atacată se va menține în totalitate ca fiind legală și temneinică. Inculpatului i s-a asigurat asistență juridică din oficiu astfel că în temeiul art. 189 C.proc.pen. se va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Potrivit art. 192 al. 2 C.proc.pen. se va dispune obligarea inculpatului la plata în favoarea statului a sumei de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial. PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E : Respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă J. C. N., împotriva sentintei penale nr. 389 din 7 aprilie 2011 a Judecătoriei C. N.. Potrivit articolului 88 C. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de (...) la (...). Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 100 lei onorariu partial pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 15 noiembrie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, L. H. I. M. V. V. A. GREFIER, L. S. Dact.L.H./Dact.S.M 3 ex./(...) Jud.fond. O. C.
← Decizia penală nr. 194/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1857/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|