Decizia penală nr. 1941/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 1941/R/2011
Ședința publică din data de 30 noiembrie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. D. L. JUDECĂTORI : C. V.
M. R. GREFIER : T. G.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror: A. C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud împotriva încheierii penale nr. 102/F/2011 pronunțată în dosar nr. (...) a T.ui B.-N., prin care s-a admis excepția ridicată de inculpatul D. G. A.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al inculpatului D. G. A., av. F. O. din Baroul Hunedoara, cu delegație avocațială la dosar, lipsă fiind inculpatul D. G. A.
Procedura de citare este legal îndeplinită prin afișare.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentanta P.ui arată că susține recursul declarat în cauză împotriva încheierii penale nr. 102/F/2011 a T.ui B.-N., prin care acesta s-a desesizat de judecarea cauzei, întemeiată pe dispozițiile art. 332 alin. 2 C., dispunând restituirea dosarului pentru refacerea urmăririi penale în ceea ce- l privește pe inculpatul D., ca urmare a admiterii excepției ridicate de către apărătorul ales al acestuia. Apreciază că încheierea penală atacată este nelegală pentru greșita dispoziție de restituire a dosarului și cu privire la dispozitivul încheierii. Ceea ce este criticabil este că se dispune restituirea dosarului, menținerea măsurii asiguratorii, dar nu se găsește nicio mențiune cu privire la ceilalți 48 de inculpați. C. că hotărârea cel puțin din acest punct de vedere este vădit nelegală și se impune a fi casată. De asemenea, consideră că hotărârea instanței de fond nu este întemeiată și pentru greșita aplicare a art. 332 alin. 2 C., fiind vorba despre o greșită aplicare a acestui text de lege, deoarece acesta presupune trimiterea și limitarea restituirii pentru refacerea urmăririi penale, nefiind prezente niciuna din situațiile prevăzute expres de art. 332 alin. 2 C. Chiar dacă instanța ar identifica o nulitate relativă a urmăririi penale și chiar dacă aceasta ar fi reală, nu ar putea determina restituirea dosarului la procuror.
C., totodată, că în cauză nu a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului D., neaducerea la cunoștință a începerii urmăririi penale, a învinuirii aduse sau a unor dispoziții legale nu pot determina aplicarea art. 332 alin. 2 C. Solicită, însă, a se reține că dispozițiile ce vizează sesizarea instanței de judecată vizează strict sesizarea cu rechizitoriu la instanța competentă, însă solicită a se constata că rechizitoriul cauzei cuprinde toate cerințele impuse de lege.
Apreciază că și dispozițiile art. 300 C. sunt îndeplinite în cauză, raportat la încălcarea procedurii invocate de apărător, precum și că inculpatul D. avea posibilitatea de a invoca aceste încălcări în faza de urmărire penală, respectiv în urmă cu 4 ani.
Pentru toate motivele invocate solicită a se constata că încheierea penală atacată este eminamente nelegală, întrucât încălcările invocate nu se circumscriu prevederilor art. 332 alin. 2 C., iar dispozitivul încheierii face referiri doar cu privire la restituirea dosarului, fără a face mențiuni la soarta celorlalți 47 de inculpați din dosar. A., în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d C. solicită casarea încheierii penale atacate în integralitatea ei și trimiterea cauzei la Tribunalul Bistrița Năsăud pentru continuarea judecății. Cu cheltuieli judiciare în sarcina statului.
Apărătorul inculpatului D. G. A. în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C. solicită respingerea ca nefondat a recursului și menținerea încheierii atacate. Învederează că prin încheierea atacată instanța de fond reține că faptele din
20, 23, 24 și 26 mai 2006 nu au fost descrise în rechizitoriu, în sarcina clientului său reținându-i-se o infracțiune de furt calificat și una de dare de mită. Așa cum a arătat și în fața instanței de fond și cum aceasta a reținut, solicită a se constata că inculpatul D. a săvârșit infracțiunea de furt calificat în 20, 23, 24 și 26 mai 2006 în baza aceleiași rezoluții infracționale, fără însă ca în vreun act de urmărire penală să se precizeze modalitatea de săvârșire a infracțiunii.
Constată că în pagina nr. 8 ultimul alineat din motivele de recursul ale
P.ui, căruia îi dă citire, se susține că în conformitate cu dispozițiile art. 263
C. organul de urmărire penală are obligația de a lămuri cauza sub toate aspectele, fără a exista posibilitatea ca această obligație să fie transferată instanței de judecată. În aceste condiții P. în motivele de recurs arată că în procesul verbal de începere a urmăririi penale și cel de aducere la cunoștința inculpatului a învinuirilor aduse se recunoaște existența unor vicii de procedură, cu privire la care apreciază că nu sunt foarte grave, însă apreciază că instanța fond în mod corect a detaliat și clarificat aceste aspecte.
Apreciază, totodată, că este inadmisibilă disjungerea cauzei cu privire la inculpatul D., deoarece există și infracțiunea de sprijinire a unui grup infracțional, care este indivizibilă. Mai mult, există o complexitate a dosarului, în care de la momentul la care a fost sesizat T. B.-N. și până la momentul sesizării cu excepția de nelegalitate, a fost lipsă de procedură în cauză, aceste împrejurări neputând să i se impute inculpatului.
Având în vedere dreptul la apărare, care este consacrat și recunoscut de C. R. și C., apreciază că nu se poate dispune trimiterea în judecată pentru o singură faptă, iar în rechizitoriu să apară 6 fapte, fără a exista măcar o rezoluție de extindere a urmăririi penale. Depune note de ședință și solicită respingerea recursului.
C U R T E A :
Prin încheierea penală nr. 102/F/2011 din data de 10 octombrie 2011 pronunțată de T. B.-N. s-a admis excepția invocată de inculpatul D. G. A., prin apărător, și în consecință, în baza dispozițiilor art. 332 alin. 2 Cod procedură penală, s-a dispus restituirea cauzei procurorului în vederea refacerii urmării penale în privința inculpatului D. G. A., fiul lui N. și V.,născut la data de 20 mai 1980 în H., jud. H., domiciliat în H., str. A.I., nr.5, bl. 138, sc.B, ap. 20 jud. H., CNP - 1., menținându-se măsurile asiguratorii luate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin
R. nr. 2 D. al DIICOT - B. T. H. s-a dispus trimiterea în judecată a unui număr de 49 de inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere/constituire a unui grup infracțional organizat ori aderare la un astfel de grup, prev. de art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003, tentativă la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 Cod penal, rap. la art. 175 alin.1 lit. „i"; Cod penal; tâlhărie, prev. de art. 211 alin.1 și alin.2/1 lit. „a"; și
„b"; Cod penal; furt calificat, prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. „a";, „e";,
„g"; și „i"; și alin.4 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal; vătămare corporală, prev. de art. 181 Cod penal, lovire prev. de art. 180 alin.1 și 2 Cod penal; șantaj, prev. de art. 194 alin.1 Cod penal, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice, prev. de art. 321 alin.1 și 2
Cod penal; dare și luare de mită, prev. de art. 254 și art. 255 Cod penal; denunțare calomnioasă, prev. de art. 259 Cod penal, delapidare prev. de art. 2. alin.1 și 2 Cod penal; fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cod penal; evaziune fiscală prev. de art. 9 alin.1 lit. „c"; din Legea nr. 241/2005, precum și infracțiuni de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin.2 din Legea nr. 143/2000.
Printre inculpați se numără și numitul D. G.-A., în sarcina căruia prin actul de sesizare a instanței de judecată, s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003; furt calificat, prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. „a";, „e";, „g"; și „i"; și alin.4 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal și dare de mită prev. de art. 255 alin.1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. „a"; Cod penal.
În concret, în sarcina inculpatului s-a reținut că, în calitatea sa de administrator al SC ";. D. S. H., inculpatul D. G.-A. deținea un centru de colectare a fierului vechi, prin intermediul căruia achiziționa bunuri sustrase din cadrul Combinatului Siderurgic aparținând SC";A. M.";SA H. (fostă SC";M. S.";SA, fostă SC";Siderurgica H.) de către echipe de hoți alcătuite din unii dintre coinculpați; că, în perioada aprilie - iunie 2006, în timpul derulării contractului de prestări servicii încheiat cu SC ";M. S."; SA H. inculpatul a sustras în repetate rânduri - respectiv la datele de 20, 23, 24 și 26 mai 2006
-, cu complicitatea coinculpaților B. C.-C., S. L.-N., T. V.-D. și S. D., cantitatea de 90 tone de fier vechi, rezultat din dezmembrări, în valoare de
56.022,3 lei, pe care apoi îl valorifica la centrul de colectare aparținând SC
";CASITO TRANSIMPEX"; S. Valea Handrului, împărțind câștigul realizat cu paznicii combinatului, coinculpații în cauză.
La termenul de judecată din data de 19 septembrie 2011, inculpatul D.
G.-A., prin apărătorul ales, a invocat neregularitatea actului de sesizare a instanței solicitând, potrivit disp. art. 332 alin.2 Cod procedură penală, desesizarea instanței și restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.
În motivarea excepției s-a invocat faptul că rechizitoriul nu s-a întocmit potrivit disp. art. 263 Cod procedură penală, potrivit cărora acesta trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală, trebuind să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute de art. 203 Cod procedură penală, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, etc.
În concret, s-a relevat că, în ceea ce îl privește pe inculpatul D. G.-A., în rechizitoriu este reținută și descrisă doar modalitatea de săvârșire a faptei din data de (...), faptă pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cu toate că, la pct. 2 din actul de sesizare a instanței de judecată, se reține în sarcina acestuia că, la datele de 20,23,24 și 26 mai 2006, în baza aceleași rezoluții infracționale, a săvârșit infracțiunea de furt calificat, sustrăgând din incinta combinatului 5 rabe de fier, respectiv 90 tone fier, în valoare de totală de 56.022,3 lei, în ciuda faptului că, nici la fapta descrisă la punctul
23, nici în expunerea rechizitoriului și nici într-un alt act existent la dosarul cauzei nu se precizează și nici nu se motivează de către organul de urmărire penală modalitatea săvârșirii infracțiunii și nici locul săvârșirii acesteia, respectiv a actelor de sustragere din datele mai sus menționate.
Totodată, s-a arătat că învinuirea pentru infracțiunea de furt anterior precizată nu a fost adusă la cunoștința inculpatului.
Inculpatul a mai menționat că aceeași este situația și în cazul infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255 alin.1 Cod penal, reținută a fi săvârșită în perioada 20 - 26 mai 2006 (pct.23 din rechizitoriu), fără a se preciza însă modalitatea și locul comiterii acesteia.
În context s-a mai relevat că, privitor la infracțiunile de furt calificat și dare de mită - reținute a fi comise în perioada 20 - 26 mai 2006 - nu s-a dispus începerea urmării penale astfel încât nu se putea dispune trimiterea sa în judecată; că, prin procesul-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii din data de 13 iulie 2006 inculpatului i-au fost aduse la cunoștință învinuirile prev. de art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. „a,e,g,i"; și alin.4 și art. 255 alin. 1 Cod penal, însă numai cu privire la fapta din data de 6 iunie 2006, faptă pentru care s-a și propus arestarea preventivă și pentru care s-a luat această măsură preventivă; că în această modalitate s-au încălcat dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 250 Cod procedură penală, art. 66 și art. 70 Cod procedură penală; că plecând de la garanțiile privitoare la procedură, enumerate în art. 6 din Convenție, în faza de urmărire penală, unde se administrează majoritatea probelor, este firesc să se aplice garanții, cum ar fi dreptul de a fi informat asupra naturii și cauzei acuzației și că, în consecință, sesizarea instanței este nelegală.
Analizând excepția invocată în raport de actele și lucrările dosarului nr. 2 D., tribunal a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal din data de 30 iunie 2006 întocmit în dosarul nr.
12 D/P/2006 al DIICOT - S. T. Alba-I. s-a dispus începerea urmării penale față de un număr de 35 de făptuitori, printre aceștia numărându-se și numitul D. G.-A., față de care s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. „a,e,g,i"; și alin.4 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal și art. 255 Cod penal (f. 20 - 36 vol. I dosar urmărire penală).
În concret, în sarcina celui în cauză s-a reținut că, beneficiind de complicitatea învinuitului I. G. și a altora, a pătruns cu autobasculanta în combinat, de unde a sustras zeci de tone de fier, care ulterior era reintrodus în circuitul licit prin societatea SC ";. D. S. H., pe care o administra.
Mai exact, prin procesul-verbal de începere a urmării penale s-a reținut că, „în seara zilei de 6 iunie 2006, numitul D. G.-A., beneficiind de complicitatea agenților WBC, a sustras cantități importante de fier, cu pretextul că transportă deșeuri în incinta SC";M. S.";SA. La ora 21,45, un transport de 20 tone fier, aflat în autobasculanta cu nr. de înmatriculare HD
- 06 - APJ, a fost depistat de organele de poliție la ieșirea din Laminorul 800 mm. Din cercetări a rezultat faptul că autobasculanta aparține SC";. D.S. al cărei administrator este D. G.-A. și că în seara respectivă și în zilele anterioare au fost sustrase din combinat zeci de tone de material, în același sistem, realizându-se în acest fel câștiguri ilicite importante"; (f. 31 vol.I).
Ulterior, prin ordonanța din data de 13 iulie 2006 emisă în același dosar, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de învinuitul D. G.-A. pentru săvârșirea infracțiunilor anterior menționate (f.52-63 vol.I dosar urmărire penală).
În cuprinsul ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale a fost copiată prin procedeul copy-paste, starea de fapt din cuprinsul procesului- verbal de începere a urmării penale.
La aceeași dată prin procesul-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii, D. G.-A. a luat la cunoștință faptul că este învinuit de săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003, art. 208 alin.1,
209 alin.1 lit. „a,e,g,i"; și alin.4 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal
și art. 255 Cod penal (f. 163 vol. XXVIII dosar urmărire penală).
În concret, celui în cauză i s-a adus la cunoștință faptul că, în calitatea sa de administrator al SC ";. D. S. H. - societate ce avea ca obiect de activitate colectarea fierului vechi - a aderat la grupul infracțional condus de numitul I. G., care i-a permis accesul cu autobasculanta în incinta combinatului, favorizând pentru acesta săvârșirea de furturi de zeci de tone de fier, care ulterior era reintrodus în circuitul licit prin societatea ce o administra.
Prin același act s-a reținut că, în seara zilei de 6 iunie 2006 învinuitul
D. G.-A., beneficiind de complicitatea agenților societății de pază WBC, a sustras cantități importante de fier, cu pretextul că transportă deșeuri din incinta SC";M. S.";SA, la ora 21,45, un transport de 20 tone fier, aflat în autobasculanta cu nr. de înmatriculare (...) fiind depistat de organele de poliție la ieșirea din Laminorul 800 mm. Din cercetări a rezultat faptul că autobasculanta în cauză aparține societății administrată de D. G.-A. și că, în seara respectivă și în zilele anterioare au fost sustrase din combinat zeci de tone de material, în același sistem, realizându-se în acest fel câștiguri ilicite importante.
În fine, prin actul de sesizare a instanței, la pagina 386, pct. 3, s-a reținut că, în realizarea unui contract de prestări servicii cu SC";M. S."; SA
H., inculpatul D. G.-A. a sustras, în mod repetat, fierul rezultat din dezmembrări, cu complicitatea inculpaților B. C.-C., S. L.-N., T. V.-D. și S. D., valorificând metalul la un centru de colectare, câștigul realizat fiind împărțit cu paznicii mai sus menționați.
La pct. 23 din rechizitoriu, la fila 560, s-a reținut că inculpatul în cauză, în baza aceleași rezoluții infracționale, la datele de 20, 23,24 și 26 mai 2006 a sustras din combinat 5 rabe de fier, reprezentând o cantitate totală de 90 tone, în valoare de 56.022,3 lei cu complicitatea unor coinculpați, după care s-a procedat la încadrarea în drept a faptei de furt.
În cele din urmă, s-a încadrat în drept fapta inculpatului D. G.-A., care, în perioada 20 - 26 mai 2006, în mod direct sau indirect le-a dat inculpaților B. C.-C., S. L.-N., S. D. și T. V.-D., suma de 3.000 lei, în scopul de a face acte contrar îndatoririlor de serviciu.
Așa fiind, s-a constatat că față de inculpatul D. G.-A. s-a început urmărirea penală și apoi s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea unui act material de furt, comis la data de 6 iunie 2006 - chiardacă la încadrarea juridică a faptei s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 41 alin.2 Cod penal, alte acte materiale de sustragere nu au fost descrise - dar s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unui furt, comis în formă continuată, în perioada 20 - 26 mai 2006, faptă pentru care nu i s-a adus la cunoștință învinuirea.
Pe de altă parte, deși în sarcina aceluiași inculpat s-a reținut, în drept, și săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255 Cod penal, cu ocazia aducerii la cunoștință a învinuirii inculpatul nu a luat act în ce constă această învinuire, infracțiunea, nefiind descrisă în fapt.
De altfel, această faptă a fost omisă a fi descrisă și în rechizitoriu, procurorul limitându-se la a face doar încadrarea în drept a infracțiunii reținute.
În raport de cele de mai sus menționate s-a constatat că actul de trimitere în judecată nu răspunde cerințelor disp. art. 263 alin.1 Cod procedură penală, potrivit cărora rechizitoriul trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute de art. 20, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică ș.a.m.d.
Din economia textului legal rezultă că prezentarea încadrării juridice a faptei reținute nu este suficientă, impunându-se a se face și descrierea activității încriminate, ceea ce, în speță, nu s-a realizat.
Această înfrângere a dispoziției legale nu poate fi complinită în cursul cercetărilor judecătorești, întrucât, într-o atare situație, s-ar goli de conținut dispozițiile referitoare la garantarea dreptului la apărare, drept consfințit în cuprinsul art. 6 Cod procedură penală.
În ipoteza în care s-ar accepta o asemenea posibilitate dreptul la apărare, în sine, ar fi transformat într-un drept pur formal, într-un principiu proclamat dar neaplicat. Aceasta ar reprezenta o gravă atingere adusă dreptului la apărare al persoanei cercetate, atât din perspectiva reglementărilor legale naționale menționate, cât și din cea a normelor europene.
Din punctul de vedere al dispozițiilor legale naționale este de observat că dreptul la apărare este garantat, potrivit disp. art. 6 Cod procedură penală, în tot cursul procesului penal. Acest drept poate suferi restrângeri sau limitări doar în limita cadrului legal și doar pentru rațiunile avute în vedere la instituirea acestor restrângeri. Orice altă încălcare a acestui drept se impune a fi sancționată juridic deoarece, altfel, dreptul la apărare ar reprezenta doar un drept formal, lipsit de substanță, iar garanțiile procesuale ale acestuia ar rămâne doar la nivel declarativ, fără a li se aduce însă și o recunoaștere practică.
Pe de altă parte, din perspectiva normelor europene sunt de făcut următoarele precizări: Potrivit disp. art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa.
Totodată, prin paragraful 3 al aceluiași articol al Convenției, s-a recunoscut oricărui acuzat, dreptul de a fi informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit asupra naturii și cauzei acuzației, aduse împotriva sa.
În jurisprudența C. Europene a Drepturilor Omului în practica sa referitoare la art. 6 din Convenție s-a statuat că această dispoziție nu trebuieconfundată cu cea din art. 5 paragraful 2, întrucât aceasta din urmă vizează informarea persoanei arestate preventiv cu privire la motivele arestării pentru a-i oferi acesteia posibilitatea contestării măsurii, în timp ce dreptul reglementat de art. 6 urmărește informarea în vederea pregătirii apărării pe fond (cauza Bricmont contra Belgiei).
Prin hotărârile pronunțate Curtea a evidențiat în mod repetat importanța art. 6 din Convenție, care consacră, prin intermediul dreptului la un proces echitabil, principiul fundamental al preeminenței dreptului. Ca urmare, Curtea a subliniat constant, necesitatea unei interpretări extinse a textului articolului în cauză.
Pe de altă parte, a mai menționat tribunalul că, în practica judiciară a
C. s-a arătat că este esențial, în contextul art. 6 paragraful 3 a) ca infracțiunea pentru care o persoană este condamnată să fie aceeași cu cea de săvârșirea căreia fusese acuzată (cauza Pelissier și Sassi contra Franței hotărâre din (...)).
În raport de conținutul invocat dar și de interpretarea extensivă ce trebuie dată acestuia instanța apreciază că modalitatea în care s-a adus la cunoștința inculpatului învinuirea în cursul urmării penale înfrânge norma europeană.
În concret, tribunalul a apreciat că trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și dare de mită, fără a i se aduce la cunoștință învinuirea, prin prezentarea faptelor imputate în materialitatea lor, reprezintă o încălcare a disp. art. 6 paragraful 3 a) din Convenție, cel în cauză fiind lipsit de exercitarea efectivă a dreptului la apărare, astfel cum este acesta reglementat și garantat prin normele incidente.
Chiar dacă, cu ocazia aducerii la cunoștință a învinuirii inculpatul avea posibilitatea de a solicita lămuriri cu privire la faptele reținute în sarcina sa, în aprecierea instanței nu se poate proceda la o „. a obligațiilor și drepturilor procesual penale pentru că, într-o atare ipoteză s-ar ajunge în situația de a imputa inculpatului neîndeplinirea unei obligații ce incumbă acuzării.
În fine, trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiuni ce nu sunt descrise în condițiile art. 263 Cod procedură penală (în parte în ceea ce privește infracțiunea de furt și total în privința infracțiunii de dare de mită) atrage nulitatea actului de sesizare a instanței, în condițiile art. 197 alin.2
Cod procedură penală.
Așa fiind, admițând excepția invocată potrivit celor ce preced, în temeiul disp. art. 332 alin.2 Cod procedură penală, tribunalul a dispus restituirea cauzei procurorului în vederea refacerii urmării penale în privința inculpatului D. G.-A., făcându-se aplicarea dispozițiilor legale incidente, conform celor reținute de instanță.
Măsurile asiguratorii luate în cursul urmării penale au fost menținute. Potrivit disp.art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei încheieri P. DE PE L. TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUDa declarat recurs, prin care a solicitat a se constata că încheierea penală atacată este nelegală, întrucât încălcările invocate nu se circumscriu prevederilor art. 332 alin. 2 C., iar dispozitivul încheierii face referiri doar cu privire la restituirea dosarului, fără a face mențiuni cu privire la soarta celorlalți 47 de inculpați din dosar. A., în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. c C.s-a solicitat casarea încheierii penale atacate în integralitatea ei și trimiterea cauzei la Tribunalul Bistrița Năsăud pentru continuarea judecății.
S-a susținut că hotărârea instanței de fond nu este întemeiată și datorită greșitei aplicări a art. 332 alin. 2 C., deoarece acesta presupune trimiterea și limitarea restituirii pentru refacerea urmăririi penale, nefiind prezente niciuna din situațiile prevăzute expres de art. 332 alin. 2 C.
S-a arătat totodată că în cauză nu a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului D., neaducerea la cunoștință a începerii urmăririi penale, a învinuirii aduse sau a unor dispoziții legale neputând determina aplicarea art. 332 alin. 2 C. De asemenea, s-a mai susținut că și dispozițiile art. 300
C. sunt îndeplinite în cauză, raportat la încălcarea procedurii invocate de apărător, precum și că inculpatul D. avea posibilitatea de a invoca aceste încălcări în faza de urmărire penală, respectiv în urmă cu 4 ani.
Analizând recursul declarat, prin prisma actelor de la dosar, adispozițiilor legale în materie și a motivelor invocate, Curtea rețineurmătoarele:
Inculpatul D. G. A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit în cauză (la (...)), pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 7 al. 1 din
Legea nr. 39/2003, prev. de art. 208 al. 1 Ut. a, e, g, iși al. 4 C., cu aplic. art. 41 al. 2 C. (faptă comisă în formă continuată, respectiv la data de 0(...) și în perioada 20-(...)), și prev. de art. 255 al. 1 C., cu aplic. art. 41 al. 2 C. (faptă comisă în formă continuată, de asemenea la data de 0(...) și respectiv în perioada 20-(...)).
Prin excepția invocată la termenul din (...), inculpatul a arătat faptul că, în rechizitoriu nu ar fi descrise în fapt, actele materiale de sustragere și dare de mită, aferente perioadei 20-(...), totodată, toate aceste învinuiri nefiindu-i aduse la cunoștință, iar pentru actul material de dare de mită din aceeași perioadă, în cauză nu s-a început urmărirea penală.
Raportat la cele reținute de tribunal, în cauză se constată că, în primul rând, nu este reală susținerea instanței, în sensul că prin rechizitoriul întocmit inculpatul nu ar fi fost trimis în judecată și pentru comiterea actului de sustragere de la data de 0(...), care dealtfel nici nu s-ar fi descris în partea expozitivă a actului de sesizare al instanței (acest aspect dealtfel nici măcar nu a fost invocat de către inculpat, prin excepția ridicată), întrucât acest act de furt calificat este descris de fapt la pagina 456-4. rechizitoriu.
În esență, în fapt, prin rechizitoriu s-a reținut că, din dispoziția lui și cu complicitatea coinculpaților B. C. și S. L. (paznicii de serviciu), martorul G. M. a sustras din incinta combinatului cu o autobasculantă, cantitatea de
19.640 kg fier (în valoare de 12.766 lei), fiind depistat însă la ieșirea din combinat de către organele de poliție.
În drept, cu privire la acest act material de furt, în cauză s-au reținut dispozițiile art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. e și g C.
Totodată, în cuprinsul rechizitoriului la aceleași pagini 456-457, s-a făcut vorbire și de un act de dare de mită (la cuprinsul încadrării în drept a faptelor), comis de către inculpat la aceeași dată, reținându-se în drept, dispozițiile art. 255 al. 1 C., act constând în aceea că în mod direct, inculpatul Ie-a dat cu acea ocazie, coinculpaților B. C. și S. L. (agenții de pază), suma de 600 lei, cu scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu, iar aceștia au primit suma de bani în scopul arătat. Deși nu este propriu-zis descris acest act material de dare de mită la starea de fapt, sereține că inculpatul D. G. A. „ alucrat"; în noaptea respectivă cu paznicii B. C.
și S. L. în același mod cum a „lucrat"; în cursul lunii aprilie 2006.
Cu privire la aceste fapte, comise deci la data de 0(...), atât începerea urmăririi penale, cât și aducerea la cunoștință a învinuirii s-au făcut cu respectarea cerințelor legii, deoarece în procesele-verbale întocmite la datele de (...) și respectiv la (...), este descris detaliat actul de furt comis la (...), act material reținut a fi fost săvârșit cu complicitatea agenților WBC (agenții de pază - care la rândul lor s-a reținut prin rechizitoriu, că au comis infracțiunea de luare de mită).
Starea de fapt descrisă în rechizitoriu la paginile 560-561 cuprinde și descrierea actelor de furt comise de către inculpat în perioada 20-(...), acte constând în participarea lui la sustragerea celor 5 rabe cu fier (în total 90 tone, în valoare de 56,022,30 lei), fapte în raport de care s-a reținut prin actul de sesizare că vinovăția inculpatului rezultă din procesele-verbale de interceptare a unor convorbiri telefonice ale inculpatului B. C., efectuate la datele de 19, 20, 22, 23, 24 și (...).
Prin rechizitoriu s-a reținut totodată că aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev, de art. 208 al. 1, art. 209 al, 1 lit. a, e, g și i C., cu aplic, art, 41 al. 2 Cpen, (omițându-se însă să se facă aplicarea și a alin. 4 al art. 209 C.pen, aspect care însă nu poate atrage restituirea cauzei la procuror, fiind o chestiune de schimbare de încadrare juridică ce poate fi pusă în discuție și în cursul judecății).
În ce privește actul de dare de mită săvârșit în perioada 20-(...), în raport de care tribunalul a reținut că nu a fost descris în concret în fapt, ci doar în drept (f. 561 - rechizitoriu), descrierea acestuia în rechizitoriu fiind doar „implicită";, reținându-se generic că „în perioada 20-(...), în mod direct sau indirect, inculpatul Ie-a dat coinculpaților B. C., S. L., S. D. și T. V.
(agenții de pază), suma de 3.000 lei, în scopul de a face acte contrar îndatoririlor de serviciu, iar aceștia au primit suma de bani cu scopul arătat";, Curtea apreciază că o astfel de „. a actului de sesizare nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare și nici nu afectează regularitatea actului de sesizare. T. urmează ca pe parcursul cercetării judecătorești, în funcție de probatoriul administrat, să aprecieze dacă pentru aceste fapte s-a început în mod legal urmărirea penală, dacă au fost indicate în starea de fapt, sunt dovedite sau nu ori au fost descrise ca simple acțiuni „în circumstanțiere"; iar în funcție de cele constatate să pronunțe o soluție temeinică și legală.
Totodată, nereținerea dispozițiilor art. 41 al. 2 C., referitor la infracțiunea prev. de art. 255 al. 1 C. este din nou o chestiune de încadrare juridică care urmează a fi discutată în cursul cercetării judecătorești.
Referitor la încălcarea dreptului la apărare a inculpatului reținută în cauză de către tribunal, Curtea apreciază că acest drept a fost garantat pe tot parcursul urmăririi penale, așa cum reiese din actele dosarului.
În faza de urmărire penală inculpatul a uzat de dreptul său de a nu face nicio declarație, indiferent de învinuirile aduse (vol. XXVIII, f. 167-168), iar după finalizarea cercetărilor, cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, prev. de art. 208 al. 1, art. 209 al. 1 lit. a, e, g și i, al. 4
C., art. 41 al. 2 C.pen, și respectiv prev. de art. 255 C., inculpatul , în prezența a trei apărători aleși, nu a arătat că are cereri de formulat, probe de propus, obiecțiuni ori declarații suplimentare(voi. LXXXIII - f.114-115) și nici nu a invocat existența vreunei vătămări. Or, dacă inculpatul ar fi fost nemulțumit de modul în care i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile, ar fiinvocat aceasta cu aceea ocazie, ceea ce nu a făcut, cu atât mai mult cu cât a fost asistat de trei apărători aleși în prezența cărora a studiat întreg materialul de urmărire penală.
Curtea consideră că în cauză au fost respectate toate garanțiile majore ale dreptului la apărare prevăzute de normele interne în vigoare la acea dată astfel încât nu se poate vorbi de încălcări majore care să atragă incidența dispozițiilor art.197 C. referitoare la încălcarea dreptului la apărare, normele procesual penale sancționând cu nulitatea absolută doar nerespectarea asigurării asistenței juridice obligatorii, în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, respectiv de art.171 alin.2 și 3 C., o astfel de situație nefiind însă prezentă în speță.
Dimpotrivă, în cauza de față inculpatul a beneficiat de asistență juridică, având apărători aleși, încă din cursul urmăririi penale (și apoi pe tot parcursul cercetării judecătorești), respectiv din momentul în care a luat la cunoștință că împotriva lui există o anchetă penală în curs de desfășurare.
În plus, este important de menționat faptul că doctrina și jurisprudența C., referitor la obligația de informare prevăzută în art.6 paragraful 3 lit.a din Convenția Europeană, apreciază că obiectul informării îl constituie acuzațiile oficiale formulate prin actul de trimitere în judecată (și nu cele formulate prin actul de începere a urmăririi penale), întrucât informarea trebuie să fie detaliată (ceea ce nu este posibil la începutul investigației, aceasta având ca scop tocmai strângerea de probe pentru a se decide dacă o persoană va fi trimisă în judecată sau nu), iar garanția prevăzută de art.6 paragraful 3 lit.a nu poate fi interpretată în sensul că dă un drept la informare încă din fazele inițiale ale investigației, întrucât în acest fel ar fi lipsit de conținut dreptul prevăzut de art.5 paragraful 2 din Convenția Europeană (a se vedea hotărârea C. din 19 decembrie 1989, în cauza Kamasinski contra Austriei).
Prin urmare, este cert că inculpatul a beneficiat de toate garanțiile procesuale instituite de către legiuitor, neputându-se reține existența vreunei încălcări a dispozițiilor legale de natură să împiedice aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
Dimpotrivă, se poate aprecia chiar că soluția de restituire în vederea refacerii urmăririi penale, dispusă de instanța de fond după mai mult de 4 ani de la data sesizării instanței este de natură a încălca dreptul tuturor inculpaților din prezenta cauză la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, drept prevăzut în art.6 paragraful 1 din C. și art.21 alin.3 din C. R., termenul rezonabil al procedurii având drept scop tocmai protejarea inculpaților contra lentorii excesive a procesului penal, în vederea evitării prelungirii pe o perioadă prea mare de timp a incertitudinii cu privire la soarta acestora.
Din această perspectivă, pe de altă parte, soluția pronunțată de tribunal, de restituire a întregii cauze, apare ca fiind nelegală, atâta timp cât s-au constatat nulități doar cu privire la unul dintre inculpați. A., în mod corect în cauză se impunea, eventual, ca în temeiul art. 263 al. 4 și art. 38
C., să se dispună disjungerea cauzei doar față de inculpatul D. G. A., în vederea refacerii urmăririi penale deci, numai referitor la acesta (având în vedere totodată, că prin hotărârea pronunțată în cauză, nu s-au constatat încălcări ale legii și cu privire la ceilalți inculpați trimiși în judecată iar instanța nu s-a pronunțat în nici un fel asupra situației juridice a acestora).
Pe cale de consecință, în esență, Curtea apreciază că deficiențele procedurale vizând urmărirea penală reținute de către tribunal, nu sunt de natură a atrage nulitatea actului de sesizare, rechizitoriul fiind aparent întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de formă și de conținut prevăzute de art. 262-264 C., referitor la persoanele trimise în judecată, faptele reținute în sarcina acestora, încadrarea juridică a faptelor, fără a exista vreo neconcordanță între faptele descrise și încadrarea juridică a acestora.
Dealtfel, jurisprudența și doctrina au statuat în mod constant că dispozițiile privitoare la „. instanței", vizează doar îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 262, art. 263 și art. 264 C., și nu au în vedere modul în care au fost respectate dispozițiile procedurale care reglementează efectuarea urmăririi penale.
Eventualele deficiențe procedurale reținute de către tribunal cu referire la urmărirea penală efectuată în cauză, nu sunt deci de natură a atrage nulitatea actului de sesizare a instanței, în condițiile art. 197 al. 2 C., aspectele invocate în cauză de către inculpat urmând a fi examinate pe parcursul cercetării judecătorești.
În cazul în care instanța de fond va constata că anumite acte procedurale au fost întocmite cu încălcarea dispozițiilor legale, sancțiunea procedurală este înlăturarea acestora din ansamblul materialului probator și nevalorificarea lor la momentul pronunțării sentinței.
Din aceste considerente, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. c C. Curtea va admite recursul declarat de P. DE PE L. TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD împotriva încheierii penale nr. 102/F/2011 a T.ui B.-N., pe care o va casa în întregime și va trimite cauza spre continuarea judecății la Tribunalul Bistrița
Năsăud.
În temeiul art. 192 alin. 3 C. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
În baza art. 385 ind. 15 pct.2 lit.c Cod proc.penala admite recursul declarat de P. DE PE L. TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD împotriva încheierii penale nr. 102/F/2011 a T.ui B.-N., pe care o casează în întregime si trimite cauza spre continuarea judecății la Tribunalul Bistrița Năsăud.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. D. L. V. C. M. R.
GREFIER T. G.
Red.A.D.L. Dact.H.C./3 ex./(...) Jud.fond: P. A.D..
| ← Decizia penală nr. 912/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 158/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
