Decizia penală nr. 185/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR. 185/R/2011

Ședința publică din 15 februarie 2011

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : C. I.

JUDECĂTORI : L. H.

: I. M.

GREFIER : L. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : S. D.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații V. D. și C. Ș., împotriva deciziei penale nr.482/A/2010 pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui C., inculpații fiind trimiși în judecată prin R. P. de pe lângă

Judecătoria Gherla, pentru săvârșirea infracțiunii de:

C. Ș. - furt calificat, prev.și ped.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,g și i din Codul penal cu aplicarea art.41 alin.2 și art.42 C.penal

V. D. - furt calificat, prev.și ped.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a,g și i C.penal cu aplicarea art.41 alin.2 și art.42 C.penal

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul V. D. personal asistat de apărător ales, av. A. M., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar și apărătorul ales al inculpatului C. Ș., av. A. M., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind inculpatul C. Ș.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, în instanță se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul C. Ș., av.Țicudean E., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, care solicită acordarea onorariului parțial din oficiu pentru studierea dosarului și prezentarea la termenul de judecată.

Inculpatul V. D. menționează că-și menține declarațiile date până în prezent.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursurilor.

Apărătorul inculpaților, solicită admiterea recursurilor, casarea hotărârilor pronunțate și rejudecând cauza, să se dispună, reducerea cuantumului pedepsei aplicate până la limita de 2 ani având ca modalitate de executare suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art.81

C.penal, ținând seama de recunoașterea inculpaților, situația financiară precară a acestora și de împrejurarea că prejudiciul a fost recuperat parțial. Solicită a se avea în vedere că inculpatul C. în prezent se află la muncă în P. tocmai pentru a putea recupera prejudiciul.

Reprezentantul P. solicită respingerea recursurilor ca nefondat apreciind că instanța de apel a redus deja pedeapsa de prima instanță cu toate că inculpații au o activitate infracțională bogată.

Inculpatul V. D., având ultimul cuvânt, solicită micșorarea pedepsei aplicate având ca modalitate de executare suspendarea condiționată a executării pedepsei.

C U R T E A

Deliberând reține că,

Prin sentința penală nr.1567/(...) a Judecătoriei G. în temeiul articolului 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și a art. 42 din Cod penal, precum și a art. 37 lit. b din Codul penal a fost condamnat inculpatul V. C. Z., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat;

- în temeiul articolului 71 din Codul penal s-a interzis acestui inculpat dreptul prevăzut de articolul 64 litera a teza a II-a din Codul penal pe durata executării pedepsei;

- în temeiul articolului 350 alin. 1 instanța de fond a menținut măsura arestării preventive;

- în temeiul articolului 357, aliniatul 2 lit. a din Codul de procedură penală raportat la art. 88 alin. 1 din Codul penal s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și a arestului preventiv, și anume (...) -

(...) și din (...) până la zi.

În temeiul articolului 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și a art. 42 din Cod penal a fost condamnat inculpatul C. S., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat;

- în temeiul articolului 861 Codul penal s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani și în temeiul articolului 359 alin. 1 din Codul de procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 864 din Codul penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei;

- în temeiul art. 863 alin. 1 Codul penal, s-a stabilit că, pe durata termenului de încercare de 5 ani, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

1. să se prezinte la S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de consilierul de probațiune responsabil de caz;

2. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

3. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

4. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

- în temeiul art. 863 alin. 3 lit. c din Codul penal, s-a stabilit ca, pe perioada termenului de încercare de 5 ani, condamnatul să nu frecventeze localurile în cadrul cărora există aparate de joc electronice de pe raza localității de domiciliu/reședință;

- în temeiul art. 863 alin. 3 lit. d din Codul penal, s-a stabilit ca, pe perioada termenului de încercare de 6 ani, condamnatul să nu intre în legătură cu V. D., V. C. Z., P. E. și P. I. A.

- în temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal;

- în temeiul articolului 71, aliniatul 5 din Codul penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate;

- în temeiul articolului 357, aliniatul 2 lit. a din Codul de procedură penală raportat la art. 88 alin. 1 din Codul penal s-a dedus din duratapedepsei aplicate perioada reținerii și arestării preventive cuprinsă între

(...)-(...).

În temeiul articolului 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și a art. 42 din Cod penal a fost condamnat inculpatul V. D., la pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat;

- în temeiul articolului 861 Codul penal s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 6 ani și în temeiul articolului 359 alin. 1 din Codul de procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 864 din Codul penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei;

- în temeiul art. 863 alin. 1 Codul penal, s-a stabilit că, pe durata termenului de încercare de 6 ani, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

1. să se prezinte la S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de consilierul de probațiune responsabil de caz;

2. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

3. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

4. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

- în temeiul art. 863 alin. 3 lit. d din Codul penal, s-a stabilit ca, pe perioada termenului de încercare de 6 ani, condamnatul să nu intre în legătură cu C. S., V. C. Z., P. E. și P. I. A.

- în temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal;

În temeiul articolului 71, aliniatul 5 din Codul penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate;

- în temeiul articolului 350 alin. 1 s-a revocat măsura obligării de a nu părăsi țara de la data rămânerii definitive a sentinței penale;

- în temeiul articolului 357, aliniatul 2 lit. a din Codul de procedură penală raportat la art. 88 alin. 1 din Codul penal s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și arestării preventive, respectiv anume

(...) - (...) și între (...)- (...);

- s-a luat act de faptul că partea vătămată I. G. nu s-a constituit parte civilă și s-a constatat că prejudiciul cauzat părții civile M. I. a fost recuperat integral, iar cel cauzat de inculpați părților civile P. G., M. A., A. I. și R. N. a fost recuperat parțial;

- în temeiul articolelor 14 și 346 din Codul de procedură penală raportat la articolul 998 și 1003 din Codul civil s-a admis în parte acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea vătămată P. G., din comuna C., sat C., nr. 132, jud. C., și în consecință au fost obligați inculpații să plătească în solidar în favoarea acesteia suma de 330 lei actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective cu titlul de daune materiale pentru prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de furt calificat;

- în temeiul articolelor 14 și 346 din Codul de procedură penală raportat la articolul 998 și la art. 1003 din Codul civil s-a admis în parte acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către părțilevătămate A. I., R. N. și M. A., din comuna C., jud. C., și în consecință au fost obligați inculpații să plătească în solidar în favoarea acestora suma de 16.000 lei actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective cu titlul de daune materiale pentru prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de furt calificat;

- în temeiul articolului 191, aliniatul 1 din Codul de procedură penală s-a stabilit cheltuieli de judecată în sumă de 2850 lei (în care este inclusă

și suma de 1200 lei - onorariu apărător din oficiu - avocat B. N. P., avansat din fondurile M.ui Justiție), din care fiecare dintre inculpații V. C. Z. și V. D. au fost obligați să achite suma de 1050 lei, iar inculpatul C. Ș. a fost obligat să achite suma de 750 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că cei trei inculpați locuiesc în comuna B., sat B., iar C. S. este proprietarul unei autoutilitare tip dubă, marca Hyundai cu număr de înmatriculare 28 - 04 - ON, înmatriculată în P..

Pe la mijlocul lunii februarie 2010, inculpatul C. S. circula cu autoturismul proprietate personală prin localitatea B., când a fost oprit de către inculpatul V. D., care i-a solicitat să-l ajute contra cost să transporte o anumită cantitate de sârmă din localitatea D., jud. C. în localitatea B., jud. C.. Inculpatul C. Ș. l-a refuzat inițial, însă în următoarele zile V. D. a reiterat cererea până la acceptarea propunerii contra sumei de 300 lei. Inculpatul C. S. a întrebat despre ce sârmă este vorba, însă V. D. i-a spus că este sârmă de cupru de la transformatoare, stabilind de comun acord să se întâlnească în aceeași seară, după ce se vor contacta telefonic.

Pe la orele 0100, inculpatul C. S. a fost sunat pe telefonul mobil de V.

D., stabilind să se întâlnească în zona stației CFR din B. Cu autoturismul proprietate personală, C. S. s-a deplasat în zona de întâlnire, de unde l-a luat pe V. D. și împreună au plecat spre localitatea D., jud. C.. A. acolo, la indicațiile inculpatului V. D. au intrat aproximativ 10 m pe un drum lateral dreapta, unde au oprit într-o zonă întunecată. Au coborât din autoturism și au deschis ușa din spate a vehiculului, moment în care a apărut lângă ei și inculpatul V. C. Z., pe care C. S. îl cunoștea sub numele de Z. La o distanță mică de autoturism se aflau două cazane de cupru și alte componente ale acestora, iar în apropiere se afla o clădire în formă de grajd, în care inculpatul C. S. și-a dat seama că funcționa o distilerie. Toți trei au încărcat cazanele și celelalte componente în autoturism, iar pentru a încăpea în vehicul au îndoit țevile mai lungi. Toată operațiunea de încărcare a durat aproximativ 3-5 minute, după care au urcat toți trei în mașină și au plecat spre localitatea B. Inculpatul C. S. și-a dat seama că bunurile sunt furate, iar pe traseul de întoarcere acesta le-a spus celorlalți doi inculpați că dacă i se întâmplă ceva, îi va „aprinde";.

V. D. l-a sunat de pe telefonul mobil pe P. I. A. care locuia în chirie în localitatea B., pe care l-a rugat să se asigure că nu este pe stradă mașina poliției sau alte persoane și să-l anunțe dacă apare ceva. Odată ajunși în localitatea B. la reședința numitului P. I. A., autovehiculul a intrat în curtea acestuia, unde au descărcat bunurile, care au fost preluate după cântărire de P. I. A. și P. E. Inculpatul V. D. a primit suma de 2200 lei, din care suma de 300 lei a revenit inculpatului C. S., conform înțelegerii dintre cei doi.

În data de (...) P. I. A. și P. E. au predat cazanele de cupru și celelalte componente la centrul de preluare a fierului vechi din municipiul C.-N., str. Valea Seacă f.n., aparținând SC Profitabil Invest SRL. După intervenția organelor de poliție, înainte de identificarea inculpaților, P. I. A. și P. E. auspus că au cumpărat cele două cazane de la persoane necunoscute din județul Bistrița.

Bunurile au fost recuperate de către partea vătămată M. I., care le-a ridicat de la centrul de colectare a fierului vechi.

La 2-3 zile după comiterea faptei descrise anterior, inculpatul V. D. l-a sunat pe telefonul mobil pe inculpatul C. S. și i-a propus să meargă în localitatea L. pentru a sustrage alte cazane. În jurul orei 130, inculpatul C. S. s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală în zona stației CFR din B., unde s-a întâlnit cu inculpatul V. D. și, împreună s-au deplasat în localitatea L., comuna C., jud. C.. A. în localitate, după indicațiile date de V. D. au intrat pe un drum lateral dreapta și au oprit într-un loc slab iluminat, lângă un magazin, unde erau așteptați de inculpatul V. C. Z.

Cazanele de cupru erau scoase din distilerie (două cazane, două capace, două țevi de legătură și doi cilindri de cupru) și toți trei le-au încărcat în autoturism, după care au plecat spre localitatea B. A. la reședința lui P. I. A., au intrat cu mașina în curte, unde au descărcat cele două cazane și componentele aferente, care au fost cântărite și preluate de P. I. A. și P. E. V. D. a primit suma de 2200 lei, din care i-a dat lui C. S. suma de 300 lei.

După 2-4 zile de la fapta descrisă anterior, V. D. l-a sunat pe telefonul mobil pe C. Ș. și i-a propus să meargă împreună după niște cazane, solicitându-i să se implice și în sustragerea acestora. În jurul orelor 2330 inculpatul C. S. s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală în zona stației CFR B., unde s-a întâlnit cu inculpații V. D. și V. C. Z. și împreună s- au deplasat în localitatea S., comuna C., conform indicațiilor date de V. D. care in timpul zilei a fost în recunoaștere în localitatea respectivă pentru a identifica distileria și împrejurimile acesteia.

A. în localitatea S., au intrat pe un drum lateral și au oprit autoturismul într-un loc slab iluminat, la aproximativ 15 m față de DJ 109

B, de unde s-au deplasat pe jos până la o clădire aflată pe partea stângă a sensului de mers, înainte de un podeț. S-au deplasat la ușa distileriei, situată în partea opusă iluminatului public, unde inculpatul V. C. Z. a deschis lacătul cu ajutorul unei sârme și au pătruns în interior. Acolo, cu ajutorul unui levier au dislocat cărămizile în care erau clădite cele două cazane de cupru. La un moment dat, pe drum au trecut două tinere, iar pentru a nu fi văzută mișcare în interiorul distileriei inculpații au acoperit geamurile încăperii cu cârpe găsite în interior și au continuat activitatea de dislocare a cazanelor.

Cei trei au transportat cazanele, răcitoarele, țevile de legătură și cilindrii la autoturism, fiind nevoie de trei drumuri pentru a le încărca în mașină. Ulterior s-au întors în localitatea B., la reședința lui P. I. A. și P. E., unde au descărcat bunurile sustrase și au primit suma de 2400 lei, pe care au împărțit-o în mod egal.

În data de (...) P. I. A. și P. E. au predat cazanele de cupru și celelalte componente la centrul de preluare a fierului vechi din municipiul C.-N., str. Valea Seacă f. n., aparținând SC Profitabil Invest SRL. După intervenția organelor de poliție, înainte de identificarea inculpaților, P. I. A. și P. E. au spus că au cumpărat cele două cazane de la niște persoane din județul Bistrița.

Bunurile sustrase au fost recuperate de către partea vătămată P. G., care le-a ridicat de la centrul de colectare a fierului vechi.

În data de (...), în jurul orelor 2400, inculpatul C. S. s-a întâlnit cu inculpatul V. C. Z. în localitatea B., pe strada S., stabilind de comun acordsă se deplaseze în localitatea G., jud. C., pentru a sustrage cazane de cupru. L-au apelat pe telefonul mobil și pe inculpatul V. D., însă acesta nu a răspuns. Cei doi inculpați s-au deplasat în localitatea G., jud. C. și au parcat într-o zonă slab iluminată, mai retrasă, în apropierea unei distilerii. Inculpatul V. C. Z. a încercat să deschidă lacătul care asigura ușa de acces cu o sârmă, însă nu a reușit, situație în care inculpatul C. S. l-a forțat cu un levier.

Auzind zgomot la distilerie, partea vătămată I. G. a ieșit din locuința sa situată vis-a-vis de distilerie și a strigat spre cei doi, situație în care inculpații au fugit peste deal, în localitatea B., județul C., abandonând mașina în localitatea G. În drum spre localitatea B., jud. C. inculpatul V. C. Z. l-a sunat pe inculpatul V. D., care s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală pentru a-i recupera pe cei doi inculpați și a-i transporta în localitatea B., prin municipiul C.-N.

În jurul orelor 730, inculpatul C. S. s-a deplasat împreună cu soția sa în localitatea G. pentru a-și recupera mașina, însă a fost identificat și legitimat de lucrătorii de poliție care efectuau cercetări la fața locului. Inculpatul C. S. a negat inițial comiterea acestei fapte, însă ulterior a recunoscut implicarea sa și a inculpatului V. C. Z.

Din nota de relații întocmită de organele de poliție din localitatea B. reiese că inculpatul C. S. este căsătorit, nu are copii, locuiește împreună cu soția la socrii săi de aproximativ 2 ani, de când a revenit din P., unde a lucrat aproximativ 6 ani. În prezent acesta este angajat al SC Iacobo Construct SRL, unde este apreciat datorită comportamentului adoptat.

Inculpatul V. D. nu este căsătorit, locuiește împreună cu părinții și a fost sancționat cu amendă administrativă pentru săvârșirea unor fapte de furt calificat în dosarul penal nr. 312/P/2009 al P. de pe lângă Judecătoria Gherla. În prezent, acesta este angajat al SC Trenkwalder SRL Sibiu.

Inculpatul V. C. Z. a fost condamnat anterior de 6 ori pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat, trei dintre pedepsele aplicate fiind executate prin privare de libertate. A fost liberat condiționat din executarea pedepsei de 3 ani 1 lună închisoare aplicată prin sentința penală nr. 798/2005 a Judecătoriei G. la data de (...) cu un rest neexecutat de 375 zile închisoare, iar după liberarea din penitenciar a fost sancționat administrativ cu suma de 500 lei amendă în dosarul penal nr.

3792/P/2008 al P. de pe lângă Judecătoria Gherla pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Inculpatul este necăsătorit, însă din relația de concubinaj a rezultat un copil minor în vârstă de 3 ani 6 luni.

Raportat la starea de fapt reținută și la toate probele administrate și analizate anterior, instanța de fond a constatat că în drept:

Fapta inculpatului V. C. Z., care împreună cu inculpații C. Ș. și V. D., în perioada februarie - martie 2010, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale și-a însușit pe nedrept și a pus în executare hotărârea de a însuși pe nedrept, pe timp de noapte, prin efracție, bunuri în valoare totală de aproximativ 39.000 lei, din patrimoniul părților vătămate M. I., M. A., A. I., R. N., P. G. și I. G. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de 208 alineatul 1 și 209 alineatul 1 literele a, g și i din Codul penal, cu aplicarea articolelor 41 alineatul 2, 42 din Codul penal.

Întrucât inculpatul V. C. Z. a săvârșit infracțiunea mai sus menționată după executarea pedepsei de 3 ani 1 lună închisoare aplicată prin sentința penală nr. 798/2005 a Judecătoriei G., în cauză suntaplicabile și prevederile art. 37 alin. 1 lit. b din Codul penal, fapta fiind comisă în condițiile recidivei post-executorii.

În vederea unei juste individualizări judiciare a pedepsei la care a fost condamnat inculpatul și a modalității de executare a acesteia, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prescrise de art. 72 C., respectiv gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările concrete ale comiterii acesteia, precum și persoana inculpatului.

Astfel, instanța de fond a reținut că faptele săvârșite de inculpatul V. C. Z. față de părțile vătămate prezintă un grad ridicat de pericol social, care rezultă din numărul persoanelor implicate (trei inculpați), din modul în care au fost comise faptele (pe timpul nopții, după o prealabilă studiere a terenului și cu o anterioară organizare), din paguba suferită de părțile vătămate (peste 39.000 lei), dar mai ales din perseverența cu care a comis astfel de fapte, chiar după ce organele de poliție au început efectuarea cercetărilor și chiar dacă a fost surprins împreună cu inculpatul V. D. pe raza localității D. M., jud. C. - aspect care denotă o anumită sfidare a organelor judiciare și un grad sporit de pericol pentru valorile ocrotite prin legea penală.

În plus, acest inculpat nu este la primul conflict cu legea penală, el fiind condamnat anterior de 6 ori pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat și pentru care a fost încarcerat de 3 ori, ultima dată fiind liberat condiționat la data de (...) cu un rest neexecutat de 375 zile închisoare. Având în vedere faptul că inculpatul nu a valorificat într-un sens pozitiv experiența privării lui de libertate, avertismentele organelor judiciare în vederea renunțării la comportamentul infracțional sau încrederea membrilor comunității în capacitatea sa de a se reintegra după liberarea din penitenciar din executarea pedepsei aplicate anterior, precum și lipsa de colaborare cu organele de cercetare penală, instanța nu a reținut nicio circumstanță atenuantă în procesul de individualizare judiciară a pedepsei.

Luând în considerare disponibilitatea inculpatului pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin săvârșirea faptelor pentru care este judecat în prezent, eforturile depuse în acest sens - limitate datorită privării sale de libertate, perioada relativ medie petrecută în libertate după liberarea sa condiționată și până la luarea măsurii preventive, precum și colaborarea cu organele de urmărire penală (a dat o declarație în fața procurorului în data de (...) în care a recunoscut implicarea sa în săvârșirea faptelor) și cu instanța de judecată (în declarația dată în data de (...)), instanța de fond s-a orientat spre minimul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea de comiterea căreia este acuzat, apreciind pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în penitenciar ca fiind aptă de a asigura deopotrivă constrângerea inculpatului, cât și atenționarea acestuia asupra necesității de a-și îndrepta conduita și de a nu mai comite infracțiuni în viitor.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța de fond a reținut că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea dreptului de natură electorală prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, motiv pentru care exercitarea acestuia a fost interzisă pe durata executării pedepsei.

În consecință, în temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal instanța de fond i-a interzice inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal, pe durata executării pedepsei aplicate.

În temeiul articolului 357, aliniatul 2 lit. a din Codul de procedură penală raportat la art. 88 alin. 1 din Codul penal instanța de fond a dedus din durata pedepsei aplicate de 4 ani închisoare perioada reținerii și a arestului preventiv, și anume din (...) - (...) și din (...) până în prezent.

În temeiul articolului 350 alin. 1 instanța de fond a menținut măsura arestării preventive.

Fapta inculpatului C. S., care împreună cu inculpații V. C. Z. și V. D., în perioada februarie - martie 2010, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale și-a însușit pe nedrept și a pus în executare hotărârea de a însuși pe nedrept, pe timp de noapte, prin efracție, bunuri în valoare totală de aproximativ 39.000 lei, din patrimoniul părților vătămate M. I., M. A., A. I., R. N., P. G. și I. G. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de 208 alineatul 1 și 209 alineatul 1 literele a, g și i din Codul penal, cu aplicarea articolelor 41 alineatul 2, 42 din Codul penal.

În vederea unei juste individualizări judiciare a pedepsei la care a fost condamnat inculpatul și a modalității de executare a acesteia, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prescrise de art. 72 C., respectiv gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările concrete ale comiterii acesteia, precum și persoana inculpatului.

Astfel, instanța de fond a reținut că faptele săvârșite de inculpatul C.

S. față de părțile vătămate prezintă un grad ridicat de pericol social, care rezultă din numărul persoanelor implicate (trei inculpați), din modul în care au fost comise faptele (pe timpul nopții, după o prealabilă studiere a terenului și cu o anterioară organizare), din paguba suferită de părțile vătămate (peste 39.000 lei), dar mai ales din perseverența cu care a comis astfel de fapte, chiar după ce organele de poliție au început efectuarea cercetărilor și chiar dacă pentru o scurtă perioadă de timp (sfârșitul lunii februarie - sfârșitul lunii martie 2010) a întrerupt șirul actelor infracționale

- aspect care denotă o anumită sfidare a organelor judiciare și un grad sporit de pericol pentru valorile ocrotite prin legea penală.

Având în vedere cele mai sus menționate, dar mai ales perseverența infracțională în ciuda riscului la care se expunea mai ales după ce organele de cercetare penală au aflat de implicarea lui P. I. A. și P. E. în comiterea faptelor, instanța de fond nu a reținut nicio circumstanță atenuantă în procesul de individualizare judiciară a pedepsei.

Luând în considerare disponibilitatea inculpatului pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin săvârșirea faptelor pentru care este judecat în prezent, eforturile depuse în recuperarea aproape integrală a prejudiciului, dar mai ales colaborarea cu organele judiciare, instanța s-a orientat spre minimul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea de comiterea căreia este acuzat, apreciind pedeapsa de 3 ani închisoare ca fiind aptă de a asigura deopotrivă constrângerea inculpatului, cât și atenționarea acestuia asupra necesității de a-și îndrepta conduita și de a nu mai comite infracțiuni în viitor.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea dreptului de natură electorală prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice,motiv pentru care exercitarea acestuia i-a fost interzisă pe durata executării pedepsei.

În consecință, în temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal instanța de fond i-a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal, pe durata executării pedepsei aplicate.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, având în vedere lipsa antecedentelor penale, regretul de care a dat dovadă pe parcursul procesului penal, conștientizarea gravității faptelor și asumarea răspunderii cu privire la comiterea acestora, instanța de fond a considerat că reeducarea inculpatului este posibilă și fără executarea în regim privativ de libertate a pedepsei stabilite.

Astfel, în temeiul articolului 861 Codul penal a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani și în temeiul articolului 359 alin. 1 din Codul de procedură penală i-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 864 din Codul penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 863 alin. 1 Codul penal, instanța de fond a stabilit că, pe durata termenului de încercare de 5 ani, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de consilierul de probațiune responsabil de caz; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Având în vedere faptul că una dintre problemele cu care se confruntă inculpatul C. S. și care indirect a favorizat implicarea lui în comiterea prezentei infracțiuni este reprezentată de participarea lui la jocurile de noroc (jocuri electronice - unde obișnuia să piardă sume importante de bani din veniturile obținute), instanța de fond a considerat oportună instituirea unei obligații în sarcina acestuia cu privire la conduita adoptată. Astfel, în temeiul art. 863 alin. 3 lit. c din Codul penal, instanța de fond a stabilit ca, pe perioada termenului de încercare de 5 ani, condamnatul să nu frecventeze localurile în cadrul cărora există aparate de joc electronice de pe raza localității de domiciliu/reședință.

Având în vedere împrejurările în care au fost comise faptele, instanța a considerat oportună instituirea unei obligații în sarcina acestuia, situație în care, în temeiul art. 863 alin. 3 lit. c din Codul penal, instanța de fond a stabilit ca, pe perioada termenului de încercare de 5 ani, condamnatul să nu intre în legătură cu V. D., V. C. Z., P. E. și P. I. A., persoane împreună cu care a comis faptele pentru care a fost condamnat prin prezenta sentință penală.

În temeiul articolului 71, aliniatul 5 din Codul penal a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.

În temeiul articolului 357, aliniatul 2 lit. a din Codul de procedură penală raportat la art. 88 alin. 1 din Codul penal instanța de fond a dedus din durata pedepsei aplicate de 3 ani închisoare perioada reținerii și a arestului preventiv, și anume din (...) - (...).

Fapta inculpatului V. D., care împreună cu inculpații V. C. Z. și C. S., în perioada februarie - martie 2010, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale și-a însușit pe nedrept și a pus în executarehotărârea de a însuși pe nedrept, pe timp de noapte, prin efracție, bunuri în valoare totală de aproximativ 39.000 lei, din patrimoniul părților vătămate M. I., M. A., A. I., R. N., P. G. și I. G. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de 208 alineatul 1 și 209 alineatul 1 literele a, g și i din Codul penal, cu aplicarea articolelor 41 alineatul 2, 42 din Codul penal.

În vederea unei juste individualizări judiciare a pedepsei la care a fost condamnat inculpatul și a modalității de executare a acesteia, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prescrise de art. 72 C., respectiv gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările concrete ale comiterii acesteia, precum și persoana inculpatului.

Astfel, instanța de fond a reținut că faptele săvârșite de inculpatul V. D. față de părțile vătămate prezintă un grad ridicat de pericol social, care rezultă din numărul persoanelor implicate (trei inculpați), din modul în care au fost comise faptele (pe timpul nopții, după o prealabilă studiere a terenului și cu o anterioară organizare), din paguba suferită de părțile vătămate (peste 39.000 lei), dar mai ales din perseverența cu care a comis astfel de fapte, chiar după ce organele de poliție au început efectuarea cercetărilor și chiar dacă a fost surprins împreună cu inculpatul V. C. Z. pe raza localității D. M., jud. C. - aspect care denotă o anumită sfidare a organelor judiciare și un grad sporit de pericol pentru valorile ocrotite prin legea penală.

În plus, acest inculpat nu este la primul conflict cu legea penală, el fiind sancționat în dosarul penal nr. 3792/P/2008 al P. de pe lângă

Judecătoria Gherla cu amendă administrativă în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat prevăzută de art. 208 - 209 din Codul penal și fiind cunoscut drept o persoană care are legături infracționale și cu alte persoane liberate din penitenciar de pe raza localității B., fiind suspect în comiterea mai multor furturi care figurează în evidențele Poliției Comunale B. cu autori necunoscuți.

Având în vedere cele mai sus menționate, dar mai ales perseverența infracțională în ciuda riscului la care se expunea mai ales după ce organele de cercetare penală au aflat de implicarea lui P. I. A. și P. E. în comiterea faptelor, instanța de fond nu a reținut nici o circumstanță atenuantă în procesul de individualizare judiciară a pedepsei.

Luând în considerare disponibilitatea inculpatului pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin săvârșirea faptelor pentru care este judecat în prezent, eforturile depuse în acest sens, colaborarea cu organele judiciare, dar mai ales gradul mai mare de implicare în comiterea faptelor comparativ cu inculpatul C. S., instanța de fond s-a orientat spre minimul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea de comiterea căreia este acuzat, apreciind pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare ca fiind aptă de a asigura deopotrivă constrângerea inculpatului, cât și atenționarea acestuia asupra necesității de a-și îndrepta conduita și de a nu mai comite infracțiuni în viitor.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța de fond a reținut că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea dreptului de natură electorală prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, motiv pentru care exercitarea acestuia i-a fost interzisă pe durata executării pedepsei.

În consecință, în temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal instanța de fond i-a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul

64, litera a teza a II-a din Codul penal, pe durata executării pedepsei aplicate.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, având în vedere lipsa antecedentelor penale și regretul de care a dat dovadă pe parcursul procesului penal, instanța de fond a considerat că reeducarea inculpatului este posibilă și fără executarea în regim privativ de libertate a pedepsei stabilite.

Astfel, în temeiul articolului 861 Codul penal a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 6 ani și în temeiul articolului 359 alin. 1 din Codul de procedură penală i-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 864 din Codul penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art. 863 alin. 1 Codul penal, instanța a stabilit că, pe durata termenului de încercare de 6 ani, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de consilierul de probațiune responsabil de caz; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Având în vedere împrejurările în care au fost comise faptele, instanța de fond a considerat oportună instituirea unei obligații în sarcina acestuia, situație în care, în temeiul art. 863 alin. 3 lit. c din Codul penal, instanța a stabilit ca, pe perioada termenului de încercare de 6 ani, condamnatul să nu intre în legătură cu C. S., V. C. Z., P. E. și P. I. A., persoane împreună cu care a comis faptele pentru care a fost condamnat prin prezenta sentință penală.

În temeiul articolului 71, aliniatul 5 din Codul penal a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate.

În temeiul articolului 357, aliniatul 2 lit. a din Codul de procedură penală raportat la art. 88 alin. 1 din Codul penal a dedus din durata pedepsei aplicate de 4 ani închisoare perioada reținerii și a arestului preventiv, și anume din (...) - (...) și din (...) - (...).

În temeiul articolului 350 alin. 1 instanța de fond a revocat măsura obligării de a nu părăsi țara de la data rămânerii definitive a sentinței penale.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că în cursul urmăririi penale părțile vătămate I. G. și P. G. nu au formulat pretenții materiale, că partea vătămată M. I. s-a constituit inițial parte civilă cu suma de 35.000 lei, iar părțile vătămate M. A., A. I. și R. N. s-au constituit părți civile cu suma de 1.000.000 lei. Pentru evaluarea prejudiciului cauzat de inculpați părților vătămate M. A., A. I. și R. N. s-a dispus efectuarea unei adrese către SC Metal Nef Grup SRL, care în răspunsul trimis la dosarul cauzei a apreciat că valoarea reală a bunurilor sustrase de inculpați părților vătămate M. A., A. I. și R. N. este de 23.000 lei (cazan țuică complet de 250 l - aproximativ 8000 lei și cazan țuică complet de 450 l - aproximativ 15.000 lei).

Înainte de citirea actului de sesizare partea vătămată M. I. a precizat suma cu care se constituie parte civilă - respectiv suma de 5000 lei reprezentând contravaloarea distrugerilor făcute de inculpați prin săvârșirea faptei și cheltuielile efectuate în vederea restabilirii situației anterioare, însă la termenul de judecată din data de (...) partea vătămată și inculpații au precizat că au ajuns la o înțelegere cu privire la cuantumul daunelor, respectiv suma de 2130 lei. În cadrul aceleiași ședințe de judecată, inculpatul C. S. a arătat că a achitat două treimi din suma stabilită de comun acord, respectiv suma de 1420 lei, care reprezintă partea sa și partea inculpatului V. C. Z., care s-a obligat să îi restituie lui C. S. suma de

710 lei. În ședința de judecată din data de (...), inculpatul V. D. a arătat că a achitat suma de 720 lei, partea sa din paguba provocată la D. (partea vătămată M. I.), situație în care instanța de fond a constatat că prejudiciul cauzat părții civile M. I. a fost recuperat integral.

Pe parcursul procesului penal părțile vătămate M. A., A. I. și R. N. au dovedit deschidere față de inculpați, solicitând repararea în natură a pagubei suferite și acceptând diferite variante de acoperire a acesteia, situație în care inculpații au depus eforturi pentru achiziționarea unui cazan de 400 l de țuică (inculpatul C. S.) și a unui număr de 400 cărămizi

(inculpatul V. C. Z.), urmând să încerce să achiziționeze pe viitor un cazan de 450 l țuică și să contribuie ei înșiși la zidirea acestora și punerea sistemelor în funcțiune. Datorită imposibilității recuperării/refacerii cazanului de țuică de 460 l, părțile civile și-au precizat cuantumul daunelor solicitate - respectiv suma de 20.000 lei - reprezentând contravaloarea cazanului de țuică de 460 l nerecuperat, a distrugerilor cauzate prin săvârșirea faptei și a cheltuielilor care urmează a se efectua pentru restabilirea situației anterioare. Având în vedere adresa de evaluare primită din partea SC Metal Nef Grup SRL depusă la dosarul cauzei, din care reiese că valoarea unui cazan nou de țuică de 450 l este de aproximativ 15.000 lei, gradul de uzură al cazanului sustras de inculpați, precum și că pentru restabilirea situației anterioare comiterii furtului este nevoie și de celelalte componente ale sistemului (țevi, cilindri, zidire, cărămizi, manoperă lucrare etc.), în temeiul articolelor 14 și 346 din Codul de procedură penală raportat la articolul 998 și la art. 1003 din Codul civil instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către părțile vătămate A. I., R. N. și M. A., din comuna C., jud. C., și în consecință au fost obligați inculpații să plătească în solidar în favoarea acestora suma de

16.000 lei actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective cu titlul de daune materiale pentru prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Pe parcursul judecării cauzei, în ședința de judecată din data de (...), partea vătămată P. G. a precizat că se constituie parte civilă cu suma de

1000 lei - contravaloarea distrugerilor cauzate prin săvârșirea faptei și a cheltuielilor făcute pentru restabilirea situației anterioare, sumă cu care inculpații au fost de acord și din care au achitat două treimi (V. D. și C. Ș. au achitat fiecare câte 335 lei), rămânând un rest de 335 lei. Din cele de mai sus reiese că inculpații au achiesat la pretențiile părții civile, astfel că în temeiul articolelor 1204 și 1206 din Codul civil raportat la articolul 721 din codul de procedură civilă și în temeiul articolelor 14 și 346 din Codul de procedură penală raportat la articolul 998 și 1003 din Codul civil instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea vătămată P. G., din comuna C., sat C., nr. 132, jud. C., și în consecință au fost obligați inculpații să plătească în solidar înfavoarea acesteia suma de 330 lei actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective cu titlul de daune materiale pentru prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În temeiul articolului 191, aliniatul 1 din Codul de procedură penală instanța de fond a stabilit cheltuieli de judecată în sumă de 2850 lei (în care este inclusă și suma de 1200 lei - onorariu apărător din oficiu - avocat B. N. P., avansat din fondurile M.ui Justiție), din care fiecare dintre inculpații V. C. Z. și V. D. au fost obligați să achite suma de 1050 lei, iar inculpatul C. Ș. a fost obligat să achite suma de 750 lei.

Împotriva acestei hotărâri au promovat apel inculpații V. C. Z., V.

D. și C. S., declarațiile de apel ale inculpaților V. D. și C. S. fiind înregistrate la Judecătoria Gherla la data (...), iar inculpatul V. C. Z. a depus declarația de apel la administrația locului de deținere la data de (...), fiind apoi înregistrată la Judecătoria Gherla la data de (...).

Tribunalul Cluj prin decizia penală nr.482 din 20 decembrie 2010, a admis apelurile declarate de inculpații V. C. Z., fiul lui F. și M., născut la data de (...) în C.-N., jud. C., CNP 1., în prezent aflat în Penitenciarul Gherla, V. D., fiul lui D. și M., născut la data de (...) în C.-N., jud. C., CNP

1., dom. în com. B., sat. B., str. Gădălinului nr. 578, jud. C., C. Z., fiul lui Ș. și R., născut la data de (...) în C.-N., jud. C., CNP 1., dom. în C.-N. str. Cernei nr. 9, ap. 71, jud. C., fără forme legale în com. B., sat. B., nr. 906, jud. C., împotriva sentinței penale nr. 1567/(...) a Judecătoriei G., pe care o desființează cu privire la cuantumul pedepselor aplicate inculpaților apelanți și pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite:

A redus pedepsele aplicate inculpaților de către prima instanță cu câte 6 luni, iar în cazul inculpatului C. Z., reține și disp. art. 74 al. 1 lit. b și c Cod Penal și 76 al. 1 lit. c Cod Penal, urmând ca inculpatul V. C. Z. să execute pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, inculpatul V. D. să execute pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare iar inculpatul C. Z. să execute pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.

S-au menținut dispozițiile referitoare la modalitatea de executare a pedepselor aplicate, astfel cum au fost ele stabilite de instanța de fond.

În baza art. 88 Cod Penal s-a scazut din durata pedepsei aplicate inculpatului V. C. Z. timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de (...)-(...) și (...) la zi.

În temeiul art. 350 al. 1 Cod Procedură Penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului V.

Au fost menținute toate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Verificând hotărârea atacată, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei și prin prisma temeiurilor de apel, tribunalul a apreciat că prima instanță, deși a administrat un probatoriu complet, care a fost interpretat interdependent și coerent, a greșit în ceea ce privește individualizarea pedepselor. Așa fiind, instanța de apel a sesizat, din partea celor trei inculpați, o preocupare constantă pentru repararea prejudiciului,

și pentru recunoașterea faptelor, cel puțin într-un anume stadiu procesual. În acest sens, au purtat discuții cu părțile vătămate, încercând să găsească soluții comune, echitabile și avantajoase pentru ambele părți, și care să ducă la stingerea acțiunii civile a părților vătămate, prin repararea, fie în natură, fie în echivalent bănesc, a prejudiciilor constatate.

Așa cum fondat a arătat instanța de fond, deși partea vătămată M. I. s-a constituit inițial parte civilă cu suma de 5000 lei, reprezentând contravaloarea distrugerilor făcute de inculpați prin săvârșirea faptei și cheltuielile efectuate în vederea restabilirii situației anterioare, la termenulde judecată din data de (...) partea vătămată și inculpații au precizat că au ajuns la o înțelegere cu privire la cuantumul daunelor, respectiv suma de

2130 lei. În cadrul aceleiași ședințe de judecată, inculpatul C. S. a arătat că a achitat două treimi din suma stabilită de comun acord, respectiv suma de

1420 lei, care reprezintă partea sa și partea inculpatului V. C. Z., care s-a obligat să îi restituie lui C. S. suma de 710 lei. În ședința de judecată din data de (...), inculpatul V. D. a arătat că a achitat suma de 720 lei, partea sa din paguba provocată la D., adică aceleiași părți vătămate M. I., situație în care instanța de fond a constatat că prejudiciul cauzat acestei părți civile a fost recuperat integral.

De asemenea, pe parcursul judecății în fața primei instanțe, părțile vătămate M. A., A. I. și R. N. au dovedit deschidere față de inculpați, solicitând repararea în natură a pagubei suferite și acceptând diferite variante de acoperire a acesteia, situație în care inculpații au depus eforturi pentru achiziționarea unui cazan de 400 l de țuică, respectiv inculpatul C. S., iar inculpatul V. C. Z. a unui număr de 400 cărămizi, urmând să încerce să achiziționeze pe viitor un cazan de 450 l țuică și să contribuie ei înșiși la zidirea acestora și punerea sistemelor în funcțiune. Datorită imposibilității recuperării/refacerii cazanului de țuică de 460 l, părțile civile și-au precizat cuantumul daunelor solicitate - respectiv suma de 20.000 lei - reprezentând contravaloarea cazanului de țuică de 460 l nerecuperat, a distrugerilor cauzate prin săvârșirea faptei și a cheltuielilor care urmează a se efectua pentru restabilirea situației anterioare.

De asemenea, pe parcursul judecării fondului cauzei, în ședința de judecată din data de (...), partea vătămată P. G. a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 1000 lei - contravaloarea distrugerilor cauzate prin săvârșirea faptei și a cheltuielilor făcute pentru restabilirea situației anterioare, sumă cu care inculpații au fost de acord și din care au achitat două treimi (V. D. și C. Ș. au achitat fiecare câte 335 lei), rămânând un rest de 335 lei.

Este real că inculpații V. C. Z. și V. D. nu se află la prima confruntare cu legea penală, primul inculpat având anterior nu mai puțin de 6 condamnări, iar inculpatul V. a fost în antecedente sancționat administrativ. Cu toate acestea, sinceritatea inculpaților, care a intervenit pe parcursul procedurilor, ei realizând că numai o asemenea atitudine îi poate duce la obținerea unui regim sancționator mai blând, dublată de preocuparea de reparare a prejudiciului, reprezintă aspecte ce trebuiau reținute de instanță și eficientizate, în limitele de pedeapsă în care legiuitorul permite magistratului să se „deplaseze";.

De asemenea, în cazul inculpatului C. S., nu se justifică nereținerea de circumstanțe atenuante numai raportat strict la gravitatea socială concretă a faptei, aceasta nefiind totuși o faptă de violență, cu un număr foarte mare de acte materiale, și nici nu denotă o planificare minuțioasă, elaborată, a activității ce intră sub incidența normelor penale. Prin urmare, dorința acestui inculpat de a contribui grabnic la înlăturarea consecințelor materiale ale faptelor sale, ca și sinceritatea lui, acesta fiind primul dintre inculpați care a recunoscut contribuția sa și a celorlalți la consumarea faptelor, trebuia valorificată prin prisma prevederilor art. 74 al.1 lit. b și c

Cod Penal.

Sintetizând toate argumentele de mai sus, în temeiul art. 379 pct.2 lit.a Cod Procedură Penală, tribunalul a admis apelurile declarate de inculpații V. C. Z., V. D. și C. Z., împotriva sentinței penale nr. 1567/(...) a

Judecătoriei G., pe care o va desființa cu privire la cuantumul pedepseloraplicate inculpaților apelanți și pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite:

S-au redus pedepsele aplicate inculpaților de către prima instanță cu câte 6 luni, iar în cazul inculpatului C. Z., va reține și disp. art. 74 al. 1 lit. b și c Cod Penal și 76 al. 1 lit. c Cod Penal, urmând ca inculpatul V. C. Z. să execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, inculpatul V. D. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare iar inculpatul C. Z. să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

S-au menținut dispozițiile referitoare la modalitatea de executare a pedepselor aplicate, astfel cum au fost ele stabilite de instanța de fond. A. că nu se impune pentru inculpatul C. S. modificarea modalității de executare a pedepsei, numai pentru faptul că soția sa este în străinătate și însărcinată, al având posibilitatea, și în condițiile art. 862 Cod Penal, să părăsească localitatea de domiciliu pentru a se deplasa în străinătate, însă aceste deplasări sunt supuse unui control din partea consilierului de probațiune, pentru a determina și din partea inculpatului un anume autocontrol, pentru a nu se lăsa angrenat în activități ce ar putea să aibă repercusiuni asupra situației sale juridice.

Observând că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 88 Cod Penal, în temeiul art. 381 Cod Procedură Penală tribunalul a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului V. C. Z. și timpul scurs după pronunțarea sentinței atacate, și anume de la (...) la zi.

În temeiul art. 350 al. 1 Cod Procedură Penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului V., ținând seama de gravitatea faptelor deduse judecății, dar mai ales de perseverențța sa infracțională, rezultată din numărul destul de mare de condamnări anterioare.

S-au menținut toate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Împotriva deciziei au declarat recurs inculpații V. D. și C. Ș. solicitând casarea acesteia și reducerea pedepselor aplicate, până la limita de doi ani cu alegerea modalității de executare a suspendării condiționate a executării pedepsei conform art.81 C.ținându-se cont de atitudinea de recunoașterea faptelor de către inculpați, împrejurarea că prejudiciul a fost recuperat parțial și faptul că nu au antecedente penale.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că instanța de fond și cea de apel au stabilit o stare de fapt conformă cu probele administrate în cauză, coroborate cu declarațiile de recunoaștere a inculpaților și au dat încadrarea juridică corespunzătoare acestora.

Având în vedere gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite prin acte repetate, raportat la modalitatea de comitere și urmările produse, împrejurarea că prejudiciul nu a fost recuperat, pedepsele stabilite de instanța de apel corespund cu toate aceste criterii și nu se justifică reducerea lor mai mult decât a făcut-o tribunalul atunci când a admis apelurile declarate de cei doi inculpați.

Cât privește modalitatea de executare a pedepsei față de circumstanțele reale și personale, de împrejurarea că inculpații au dat dovadă de perseverență în activitatea infracțională și într-un interval scurt de timp au sustras prin efracție de la mai multe părți vătămate bunuri care nu au fost recuperate în totalitate, nu se poate considera că prin alegerea modalității de executare a suspendării condiționate a executării pedepsei se poate realiza scopul acesteia, coroborat cu împrejurarea că pedepsele aplicate nu se situează la limita celor pentru care se poate dispune în sensul prevederilor art.81 C.

Pentru aceste considerente, motivele de recurs invocate de cei doi inculpați nu sunt fondate și nu se justifică reducerea pedepselor și aplicarea dispozițiilor art.81 C.

Hotărârea este însă lacunară prin aceea că deși tribunalul a redus pedepsele aplicate inculpaților, nu a procedat și la stabilirea unui nou termen de încercare pentru suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei având în vedere că acesta se compune din pedeapsa aplicată la care se adaugă un interval pe care instanța îl determină între 2 și 5 ani.

În aceste condiții, recursurile vor fi admise în baza art.38515 pct.2 lit.d

C.proc.pen., decizia atacată fiind casată doar cu privire la omisiunea termenului de încercare și a menținerii obligațiilor stabilite de instanța de fond conform art.863 C., urmând a se stabili astfel un termen de încercare de 5 ani pentru inculpatul V. D. și 4 ani și 6 luni pentru inculpatul C. Ș.

Văzând și disp.art.192 alin.3 C.proc.pen.,

PENTRU ACESTE M.IVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de inculpații V. D. (fiul lui D. și M. născut la 25 iunie 1986 în C.-N. domiciliat în comuna B., sat B. str Gădălinului nr. 578 județul C.) și C. S. (fiul lui Ș. și R. născut la 11 aprilie

1977 în C.-N., domiciliat în C.-N. str Cernei nr. 9 ap 71 județul C. f.f.l. în comuna B., sat B. nr. 906 județul C.) împotriva deciziei penale nr.

482/A/20 decembrie 2010 a T.ui C. pe care o casează cu privire la omisiunea menționării termenului de încercare și a obligațiilor corelative prevăzute de art.863 Cod penal.

Rejudecând în aceste limite:

Stabilește un termen de încercare de 5 ani pentru inculpatul V. D. și de 4 ani și 6 luni pentru inculpatul C. S.

Față de ambii inculpați menține obligațiile stabilite prin sentința penală nr. 1567/1 octombrie 2010 a Judecătoriei G. .

Aplică dispozițiile art 359 Cod procedură penală față de ambii recurenți.

Menține restul dispozițiilor deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 februarie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, C. I. L. H. I. M. L. S.

Red.C.I./A.C.

3 ex. - (...) Jud.fond.M. D.

Jud.apel: Cociș L.; Mornăilă R.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 185/2011, Curtea de Apel Cluj