Decizia penală nr. 1885/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR. 1885/R/2011
Ședința publică din 22 noiembrie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : I. M., judecător
JUDECĂTORI : V. C.
: H. L.
G. : L. S.
P. de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - S. D.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către P. de pe lângă
Judecătoria Sighetu Marmației, împotriva sentinței penale nr. 350/(...), pronunțată în dosar nr. (...) al J.ecătoriei S. M., privind pe inculpatul A. G., trimis în judecată prin R. P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev.de art.211 alin.1, alin.2 lit.c C.penal cu aplic.art.41 alin.2 C.penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av.Răcășan C., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind inculpatul A. G. și partea civilă B. C. I.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul P., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună, condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție având în vedere că infracțiunea comisă este una gravă. De asemenea, consideră că circumstanța conduitei bune a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii nu se putea reține doar în lumina lipsei antecedentelor penale ale acestuia. De reținut este că după audierea din faza de urmărire penală, inculpatul nu s-a mai prezentat nici în vederea aducerii la cunoștință a conținutului materialului de urmărire penală nici în faza d ecercetare judecătorească.
Apărăotrul inculpatului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate. Apreciază că prima instanță a făcut o corectă individualizare a pedepsei și a reținut justificat conduita bună a inculpatului ținând seama de faptul că acesta nu are antecedente penale, are o vârstă tânără, a recunoscut și regretat fapta astfel că în mod corect s-a aplicat modalitatea de executare prev.de art.81 C.penal. cu onorar din FMJ.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 350 din (...), pronunțată în dosar nr. (...) al
J.ecătoriei S. M., în temeiul art. 345 al. (2) C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul A. G. , fiul lui C. și D. , născut la data de (...) , în G. Gheorghiu
Dej (Onești), jud. Bacău cetățean român, studii 12 clase, fără antecedente penale , posesor CI seria MM nr. 3., eliberat de P. S. M., CNP 1., domiciliat în S. M., str. B., bl. 3, apt. 11, jud. Maramureș pentru săvârșirea infracțiunii de :
- tâlhărie,prev. de art. 211 al. 1 și 2 lit. c Cp cu aplic art. 41 al.2 Cp , art. 74 lit. a și c și 76 lit. b la pedeapsa de 2 ani închisoare
În temeiul dispozițiilor art. 81 și 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
În temeiul art. 83 C.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării condiționate a pedepsei.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 370 lei reprezentând contravaloarea telefonului furat Nokia 6500 Slide AB 356400025470099 în favoarea părții civile B. C. I., domiciliată în S. M., str. P. L. , bl. 10/22 , jud. Maramureș
S-a constatat că nu au fost formulate pretenții civile împotriva inculpatului de către P. D. - L. , domiciliată în P., nr. 838, jud. Maramureș și
Ș. D. M., domiciliată în S. M., str. George C. , bl. 5 , apt. 31 , jud. Maramureș
În temeiul art. 191 al. 1 C. proc. Pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorariu avocat din oficiu care s-a suportat din fondurile M.ui de J.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, dosar nr.
778/P/2010, înregistrat la Judecătoria Sighetu Marmației sub nr. (...) din data de (...), s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. G. , fiul lui C. și D.
, născut la data de (...) , în G. Gheorghiu Dej ( Onești ), jud. Bacău, cetățean român, studii 12 clase, fără antecedente penale, posesor CI seria MM nr. 3., eliberat de P. S. M.,CNP 1., domiciliat în S. M., str. B. , bl. 3, apt. 11, jud. Maramureș pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 al. 1 și
2 lit. c Cp cu aplic art. 41 al.2 Cp S-a reținut în actul de sesizare al instanței că la sfârșitul lunii martie 2010 inculpatul A. G. s-a hotărât să sustragă telefoane mobile, bunuri ce sunt ușor de valorificat prin vânzare. Ca mod de operare inculpatul își alegea victimele dintre persoanele mai vulnerabile, tinere, de sex feminin care vorbeau pe stradă la telefon , inculpatul apropiindu-se de acestea prin spate și smulgându-le aparatele din mână după care fugea de la locul faptei. Astfel în după - amiaza zilei de 31 martie 2010 inculpatul a observat-o pe partea vătămată B. C. - I. , care se deplasa pe strada T. din S. M. vorbind la telefon. Inculpatul s-a apropiat de partea vătămată și i-a smuls telefonul din mână după care s-a îndepărtat în fugă . Inculpatul a vândut a doua zi telefonul unei persoane necunoscute cu suma de 170 lei. În data de 12 aprilie 2010 pe aceeași stradă și în aceeași modalitate inculpatul a sustras telefon mobil marca Samsung aparținând părții vătămate P. D. -. În data de 15 aprilie 2010 partea vătămată Ș. D. M., se întorcea de la școală și în timp ce se deplasa pe str. T. vorbind la telefon inculpatul s-a apropiat din spate și cu toată opoziția acesteia a reușit să o deposedeze de aparat după care s-a îndepărtat în fugă . Partea vătămată l-a urmărit însă nu a reușit să-l ajungă. La scurt timp însă inculpatul a fost identificat de organele de poliție iar telefonul a fost recuperat și restituit părții vătămate.
Starea de fapt prezentată rezultă din :
- plângerile și declarațiile părților vătămate B. C. -. , f. 14-16, P. D. -. , f.
18-19 și Ș. D. -. , f. 21-23
- procesul verbal de examinare și planșa cu fotografii judiciare , f. 7-13;
- declarația inculpatului A. G. , f. 30;
În drept faptele inculpatului A. G. care în perioada 31 martie - 15 aprilie
2010, în baza unei rezoluții infracționale unice în locuri publice , a deposedat pe părțile vătămate B. C. - I. , P. D. L. și Ș. D. -. cărora le-a smuls telefoanele mobile din mână constituie infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 al. 1 , alin.2 lit. c Cp cu art. 41 al. 2 Cp. Cu privire la persoana inculpatului A. G.menționăm că acesta este în vârstă de 27 ani, necăsătorit, fără antecedente penale , pe parcursul cercetărilor a plecat din țară astfel că nu a putut fi audiat după schimbarea încadrării juridice a faptei și nu a fost posibilă prezentarea materialului de urmărire penală .
Deși citat în repetate rânduri și cu mandat de aducere, inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței de judecată pentru a fi audiat. Conform proceselor verbale de la dosarul cauzei s-a luat legătura cu doi dintre vecinii inculpatului care au declarat faptul că este plecat în Italia, respectiv în F.
Instanța a avut în vedere însă declarația dată în faza de urmărire penală, filele 30-31 prin care inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor. Astfel în timp ce se deplasa pe str. T. din S. în zona restaurantului Zimbru a observat o fată care vorbea la telefon. I-a luat acesteia telefonul din mână și a fugit printre blocuri în cartierul T. Era vorba despre un telefon Nokia 6500 Slide . A II a zi a vândut telefonul respectiv unei persoane necunoscute cu suma de 170 lei . A aruncat cartela SIM a telefonului respectiv. În ziua de (...) se afla în zona magazinului Pătrunjelu din S.. A văzut o fată care vorbea la telefonul mobil. I-a luat telefonul mobil din mână din spatele ei. A fugit în cartierul N. F. respectivă a fugit după el, l-a prins de haină din spate moment în care s-a eliberat și a fugit în oraș . A vândut în aceeași zi telefonul mobil cu suma de
150 lei unei persoane necunoscute. Era vorba de un telefon Samsung cu touch screen din care a aruncat cartela telefonică . În data de (...) mergea pe str. T. înspre magazinul Pătrunjelu . În fața magazinului L.T.T Halow a văzut o fată care vorbea la un telefon mobil. F. avea gluga de la tricou pe cap. I-a smuls telefonul mobil marca LG model KT 500 , moment în care i-a căzut capacul de la baterie. Cu acest telefon mobil a fost găsit de către organele de poliție la jocurile mecanice de lângă H. C. Inculpatul mai arată în cuprinsul de declarației sale faptul că este de acord să plătească contravaloarea prejudiciului cauzat.
Ținând seama de dispozițiile art. 72 și 52 C.pen., raportat la pericolul social al faptei, la persoana inculpatului A. G., care este în vârstă de 27 ani, necăsătorit, fără antecedente penale, instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de : tâlhărie,prev. de art. 211 al. 1 și 2 lit. c Cp cu aplic art. 41 al.2 Cp art. 74 lit. a și c și 76 lit. b la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul dispozițiilor art. 81 și 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.
În temeiul art. 83 C.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării condiționate a pedepsei.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a reținut faptul că numita B. C. I. se constituie parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 370 lei ce reprezintă contravaloarea telefonului furat conform facturii seria OSH nr.
00000188 de la fila 17 din dosarul de urmărire penală. În consecință instanța a obligat inculpatul la plata sumei de 370 lei reprezentând contravaloarea telefonului furat Nokia 6500 Slide AB 356400025470099 în favoarea părții civile B. C. I., T. instanța va constată că nu au fost formulate pretenții civile împotriva inculpatului de către P. D. - L. , și Ș. D. M.
În temeiul art. 191 al. 1 C. proc. Pen. instanța a obligat inculpatul să plătească statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorariu avocat din oficiu care s-a suportat din fondurile M.ui de J.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria
Sighetu Marmației ,solicitând casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună, condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție având în vedere că infracțiunea comisă este una gravă. Deasemenea, consideră că circumstanța conduitei bune a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii nu se putea reține doar în lumina lipsei antecedentelor penale ale acestuia.
Analizând sentința atacată ,pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea reține că hotărârea pronunțată de către instanța de fond este expusă criticilor după cum urmează:
În ceea ce privește reținerea existenței acelor împrejurări ce pot constitui circumstanțe atenuante prev. de art. 74 lit. a și c și 76 lit. "b" din C.pen. de către instanța de fond, Curtea apreciază că acestea au fost reținute în mod corect având în vedere lipsa antecedentelor penale a inculpatului ,și declarația de recunoaștere dată de acesta în faza urmăririi penale.
Însă este de observat faptul că după audierea din faza urmăririi penale acesta nu s-a mai prezentat nici în vederea aducerii la cunoștință a conținutului materialului de urmărire penală, nici în faza de cercetare judecătorească.
Prin urmare,Curtea va menține circumstanțele atenuante în favoarea inculpatului ,însă raportat la gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, infracțiunea de tâlhărie făcând parte din categoria infracțiunilor grave,având în vedere limitele ridicate ale pedepsei stabilite de legiuitor (închisoare de la 5 la
20 de ani),de faptul că inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței, plecând din țară, deși știa că este cercetat penal,Curtea va înlătura dispozițiile art.81
C.pen.privind suspendarea condiționată a executării pedepsei ,considerând această modalitate de executare ineficientă pentru reeducarea acestuia și pentru prevenirea săvârșirii pe viitor de noi fapte antisociale de către acesta,dispunând executarea acestei pedepse în regim de detenție.
Pentru cele mai sus expuse,Curtea va admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației împotriva sentintei penale nr. 350 din
29 august 2011 a J.ecătoriei S. M., pe care, în temeiul art. 385 ind. 15 pct.2 lit.d Cod proc.penala, o va casa doar sub aspectul modalității de executare a pedepsei si, rejudecând va înlătura dispozitiile referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului A. G., pentru infractiunea de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 al.1 și 2 lit.c Cod penal, cu aplicarea art. 41 al 2 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit.a și c Cod penal.
Va dispune executarea pedepsei in regim de detentie.
Va interzice inculpatului drepturile prev.de art. 64 lit.a teza a-II-a si lit.b
Cod penal, în conditiile art. 71 Cod penal.
Va mentine restul dispozitiilor sentintei atacate.
Va stabili in favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avasa din fondurile M.ui Justiției, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, av.
Răcășan C.-Olivia.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației împotriva sentintei penale nr. 350 din 29 august 2011 a J.ecătoriei S. M., pe care, în temeiul art. 385 ind. 15 pct.2 lit.d Cod proc.penala, o casează doar sub aspectul modalității de executare a pedepsei si, rejudecând:
Înlătură dispozitiile referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului A. G., pentru infractiunea de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 al.1 și 2 lit.c Cod penal, cu aplicarea art. 41 al 2 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit.a și c Cod penal.
Dispune executarea pedepsei in regim de detentie.
Interzice inculpatului drepturile prev.de art. 64 lit.a teza a-II-a si lit.b
Cod penal, în conditiile art. 71 Cod penal.
Mentine restul dispozitiilor sentintei atacate.
Stabilește in favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avasa din fondurile M.ui Justiției, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, av. Răcășan C.-Olivia.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22 noiembrie 2011.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, I. M. V. C. L. H.
G., L. S.
Dact.I.M./Dact.S.M
3 ex./(...)
J..fond. V. GEORG. C.
← Decizia penală nr. 82/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1858/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|