Decizia penală nr. 1982/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.1982/R/2011

Ședința publică din 6 decembrie 2011

I. constituită din :

PREȘEDINTE : L. H. - judecător

JUDECĂTORI : I. M.

: V. V. A.

GREFIER : L. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin P. - S. D.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpatul S. A. C. și partea civilă SC S. C. SRL, împotriva deciziei penale nr. 214 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj, privind pe inculpații M. A. I. și S. A. C., trimiși în judecată prin R. P. de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev.de art.208 alin.1, art.209 alin.1, lit.a,g și i , alin.2 lit.b C.penal cu aplic.art.41 alin.2 C.penal și art.99 li urm. C.penal.

La apelul nominal făcut în cauză prezintă inculpatul M. A. I. aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.C. Cuibuș, din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul S. A. C., av.I. M., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar și reprezentantul SC S. SRL, numitul A. I., lipsă fiind inculpatul S. A. C., părțile responsabile civilmente M. D., M. Ana, S. I., S. R. și S. de P. de pe lângă Tribunalul Cluj.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța, pune în vedere reprezentantului SC S. SRL că i s-a luat o declarație la instanța de fond unde a arătat că solicită o sumă de bani cu titlu de despăgubiri în sumă de 30.000 lei pentru o serie de fapte comise în perioada 2005-2007 de mai multe persoane și dacă știe care este obiectul dosarului în ceea ce-l privește.

R.ul SC S. SRL arată că pentru acest dosar nu știe care este situația. A avut trei spargeri și el s-a referit la spargerea din acest dosar nu și la celelalte. A considerat că prejudiciul a fost de 30.000 lei pentru că s-a luat mărfuri din magazin. În acea dată s-a intrat pe geam și s-au luat produse, apoi inculpații au revenit să spargă ușa însă în acel moment au fost surprinși de organele de poliție astfel că ușa nu a mai fost spartă.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului S. A. C., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună aplicarea unei pedeapse într-un cuantum mai redus ținând cont că acesta este o persoană tânără, are un copil minor în întreținere, a avut o atitudine sinceră și și-a manifestat disponibilitatea de a repara prejuduciul cauzat care nu este foarte mare. C. că pedeapsa este prea mare, sens în care ar putea beneficia de mai multă clemență din partea instanței prin aplicarea unei pedepse mai reduse care ar îndeplini scopul de prevenție generală și specială. În ceea ce privește recursul părții civile, solicită respingerea lui întrucât la dosar există un proces verbaldin care rezultă că nu s-au sustras bunurile acestei societăți. Cu onorar din

FMJ.

R.ul părții vătămate SC S. SRL, solicită admiterea recursului întrucât dorește recuperarea prejudiciului. Dacă instanța va aprecia că nu a fost păgubit, solicită admiterea recursului în parte și să se rețină în sarcina inculpaților cheltuielile de judecată și onorariu avocațial. Cu privire la recursul inculpatului S. C. A., lasă la aprecierea instanței.

Apărătorul M. A. I., solicită respingerea recursului ca nefondat. C. că în mod corect a reținut instanța de fond că făptuitorul nu a reușit să sustragă nici un bun, în acest sens existând procesul verbal prin care inculpatul a fost prins în flagrant de organele de poliție. A. că nu a fost dovedit că datorită acestei fapte s-a adus un prejudiciu părții vătămte. Cu onorar din FMJ.

R.ul P., cu privire la recursul părții civile arată că nu poti fi obligați inculpații la despăgubiri atâta timp cât au fost prinși în flagrant. E. adevărat că în ceea ce privește cheltuielile judiciare în apel, acestea sunt cam mari. Cu privire la recursul inculpatul S. A. C., solicită respingerea lui ca nefondat.

Inculpatul M. A. I., având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului părții civile.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 586/(...) a Judecătoriei C.-N. a fost condamnat inculpatul M. A. I., fiul lui D. și Ana, născut la data de 12 iulie 1990 în C.-N., cetățenie română, stagiul militar nesatisfăcut, studii 7 clase, fără antecedente penale, domiciliat în C.-N., str. A., nr. 10 ap. 7, jud. C., CNP 1., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i, al.2 lit. b C. cu aplic. art. 41 al.2 C., art.99 și urm. C., la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

S-a contopit cu măsura educativă a libertății supravegheate aplicată prin S. penală nr. 187/(...) a Judecătoriei C.-N., definitivă la data de (...) și conform art. 33 C. și art. 34 C., inculpatul urmând a executa pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 88 C. s-a dedus din pedeapsa perioada reținerii din data de

(...).

Conform art. 71 C., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a C., după împlinirea vârstei majoratului, pedeapsa urmând a fi executată în regim de detenție.

A fost condamnat inculpatul S. A. C., fiul lui I. și R., născut la data de

18 iulie 1990 în C.-N., cetățenie română, stagiul militar nesatisfăcut, studii 7 clase, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în C.-N., str. P. nr. 47, ap. 13 jud. C., CNP 1., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i, al.2 lit. b C. cu aplic. art.41 al. 2 C., art.99 și urm. C., la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

S-a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 6 luni închisoare din S. penală nr. 253/(...) a Judecătoriei C.-N. și pedeapsa de 8 luni închisoare din S. penală nr. 392/8 mai 2008 a Judecătoriei C.-N., s-a constatat concursul cu faptele deduse judecății, aplicând un spor de 6 luni, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 88 C. s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii din data de

(...). la (...).

Potrivit art. 36 alin. 3 C., s-a dedus perioada executată din data de (...)

Conform art. 71 C., s-a interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a C.penal, după majorat.

A fost condamnat inculpatul F. L., fiul lui M. și A., născut la data de 21 iulie 1991 în B. jud. Maramureș, cetățenie română, stagiul militar nesatisfăcut, studii 7 clase, necăsătorit, cu antecedente penale, domiciliat în localitatea V. de Sus, str. M., nr. 69, jud. Maramureș, f.l.l. în municipiul C.-N., str. F. de Z., nr.

51 jud. C., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i, al.2 lit. b C. cu aplic. art.41 al.2 C., art.99 și urm. C., la o pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

Conform art. 103 alin. 6 C., s-a revocat măsura educativă a libertății supravegheate din S. penală nr. 359/(...) a Judecătoriei C.-N.

Conform art. 71 C.penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a C., pedeapsa urmând a fi executată în regim de detenție.

În baza art. 118 lit. e C., s-a confiscat de la inculpatul M. A. I. suma de

2895 lei, 100 USD și 7 Euro, de la inculpatul S. A. C. suma de 825 lei, 50 Euro

și de la inculpatul F. L. suma de 1650 lei, 100 USD și 157 Euro.

În baza art.14, art. 346 C., art. 998 C.c., a fost obligat inculpatul M. A.

I., în solidar cu părțile responsabile civilmente M. D. și M. Ana, la despăgubiri de 523 lei către partea civilă SC B., la 2000 lei în favoarea părții civile P. C., la

1700 lei în favoarea părții civile G. C. E., la 3100 lei către partea civilă L. R., la

3000 lei în favoarea părții civile C. L. M., la 3000 lei în favoarea părții civile M. C. A fost obligat inculpatul M. A. I. în solidar cu coinculpatul S. A. C. și în solidar cu părțile responsabile civilmente M. D. și M. Ana, S. I. și S. R., la 1300 lei despăgubiri în favoarea părții civile SC B. C. SRL, la 4000 lei în favoarea părții civile C. E., la 2000 lei în favoarea părții civile P. A., la 4000 lei în favoarea părții civile P. I., la 5500 lei în favoarea părții civile C. S.

În baza art.14, art. 346 C., art. 998 C.c., a fost obligat inculpatul S. A. C. în solidar cu părțile responsabile civilmente S. I. și S. R., la 5000 lei despăgubiri în favoarea părții civile U. G.

Potrivit art. 191 C., a fost obligat inculpatul M. A. I. în solidar cu părțile responsabile civilmente M. D. și M. Ana, pe inculpatul S. A. C. în solidar cu părțile responsabile civilmente S. I. și S. R., pe inculpatul F. L. în solidar cu părțile responsabile civilmente F. M. și F. A., la câte 1000 lei cheltuieli judiciare, sumă care include și onorariile apărătorilor din oficiu de câte 300 lei în favoarea av. Stan Olimpiu, av. Stavar C. și av. Stan A., onorarii ce s-au plătit din FMJ.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că inculpații M. A. I., S. A. C. și F. L. au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 4. al P. de pe lângă Tribunalul Cluj după cum urmează:

- inculpatul M. A. I. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i, al.2 lit. b C. cu aplic. art.41 al.2 C., art.99 și urm. C.

- inculpatul S. A. C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i, al.2 lit. b C. cu aplic. art.41 al.2 C., art.99 și urm. C.

- inculpatul F. L. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i, al.2 lit. b C. cu aplic. art.41 al.2 C., art.99 și urm. C.

Inculpatul F. L. a fost cercetat în stare de detenție, arestat fiind într-o altă cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele:

La data de (...) în jurul orelor 21:00, după o înțelegere prealabilă inculpatul M. A. împreună cu minorul S. C. C., au pătruns prin escaladare în vestiarul sălii de sport a școlii Ion Agârbiceanu din municipiul C. unde din haina aparținând părții vătămate S. L. C. au sustras un telefon mobil marca Nokia în valoare de 200 lei iar din buzunarul părții vătămate G. H. au sustras un al telefon mobil în valoare de 750 lei. Inculpatul a păstrat telefonul pentru el iar minorul l-a înstrăinat. În timpul urmăririi penale a fost restituit telefonul părții vătămate G. H., partea vătămată S. L. nu are pretenții civile deși bunul nu a fost restituit și nici prejudiciul recuperat în vreun alt fel.

La data de (...) inculpatul S. A. C. împreună cu minorii A. M. V., M. B. D. și M. R. C., în baza unei înțelegeri prealabile prin escaladarea gardului au pătruns în incinta Scolii generale D. P. din municipiul C.-N. Prin desprinderea grilajului și forțarea închizătorilor unui geam în timp ce făptuitorul M. B. D. asigura paza ceilalți au pătruns în cabinetul de informatică de unde au sustras un server, marca H B, o unitate de calculator marca HB,o combină muzicală marca Sony, 3 boxe marca Sony, 3 telecomenzi, un cablu pentru antenă video, un mouse, cauzând un prejudiciu de 8000 lei, în cauză neexistând constituire de parte civilă deoarece bunurile au fost recuperate în timpul urmăririi penale.

În noaptea de 12/(...) inculpatul M. A. I., împreună cu făptuitorul minor

C. G. A., cu o țeavă au încercat să spargă ușa magazinului alimentar aparținând SC S. SRL situat pe str. G. nr.1 din mun. C. cu intenția de a sustrage diferite bunuri, însă au fost prinși la fața locului de un echipaj de poliție.

La data de (...), pe timp de noapte inculpatul M. A. I. împreună cu făptuitorul minor A. M. V., după o înțelegere prealabilă, prin escaladarea gardului, au pătruns într-un imobil aflat în construcție situat la intersecția N.

C. și Gh. L. din municipiul C. de unde au sustras o mașină de găurit marca Bohrhmmer, o mașină de găurit marca Butget și 4 cabluri prelungitoare, bunuri aparținând părții vătămate BMT SRL C. F. au fost surprinși de organele de poliție și au abandonat bunurile sustrase care a fost restituite ulterior reprezentantului părții vătămate.

La data de (...) pe timp de zi inculpații M. A. I. și S. A. I. au pătruns prin escaladare în interiorul bisericii Buna Vestire, biserică aflată în construcție situată pe str. C. f.n. din municipiul C., de unde au sustras un moto ferăstrău marca stihl, aparținând SC B. C. SRL C., cauzând un prejudiciu de 1300 lei, sumă pentru care există constituire de parte civilă.

La data de (...), în jurul orelor 10, inculpații M. A. I., și S. A. I., se găseau pe str. I. din municipiul C. N., unde la apartamentul cu nr.4 situat la parterul imobilului a observat un geam deschis. După ce s-au asigurat că nu mai este nimeni acasă, prin escaladare au pătruns în locuința părții vătămate T. I. de unde au sustras o unitate de calculator, marca Flamingo, și un DVD- player cauzând un prejudiciu de 1200 lei. În timpul urmăririi penale bunurile au fost restituite,astfel că în cauză nu există constituire de parte civilă.

La data de (...), pe timp de zi inculpații M. A. I., S. A. I. și făptuitorul minor L. C. au pătruns prin escaladarea gardului pe șantierul organizat pe str.

B. nr.16 din municipiul C. unde prin efracție au sustras dintr-o băracă, 2 mașini de găurit rotopercutoare, un flex, un motofierăstrău și un aparat circular manual cauzând un prejudiciu SC T. C. SA C., în valoare de 4209 lei, prejudiciul recuperat în totalitate prin restituirea bunurilor.

În după amiaza zile de (...) inculpatul M. A. I. împreună cu făptuitorul minor L. C. s-au deplasat pe str. P. din municipiul C. N., unde în imobilul cu nr. 42 își are sediul SC M. SRL. Inculpații au pătruns în incintă prin acoperiș și din interior au sustras un miniseif metalic, 120 lei, 2 monitoare TFT, și untelefon mobil, bunurile au fost restituite în cursul urmăririi penale , în cauză neexistând constituire de parte civilă.

În noaptea de (...) inculpații M. A. I., F. L. și făptuitorii K. G. și K. M. B., după o înțelegere prealabilă, prin escaladare au intrat în incinta motelului Casa Alesiu situat pe str. C. din mun. C.-N. Prin escaladarea geamului au sustras borseta părții vătămate L. C. în care se găseau acte, respectiv cartea de identitate, pașaport, brevet de zbor, permis de conducere, asigurarea de viață, brevet de revoluționar, carduri bancare, 600 USD, și 300 lei, cauzând o pagubă totală de 3000 lei. În timpul urmăririi penale prejudiciul a fost recuperat.

La data de (...) inculpatul M. A. I. a pătruns prin escaladarea geamului în apartamentul părții vătămate M. I. situat pe str. T. nr.15-17, din mun. C.-N. de unde au sustras o poștă ce conținea 104 lei, 22 bonuri valorice și acte, cauzând un prejudiciu de 260 lei, prejudiciu pentru care nu există constituire de parte civilă, deși bunurile sustrase nu au fost recuperate.

La data de (...) pe timp de zi, inculpatul S. A. C. a pătruns prin escaladarea geamului de la bucătărie în apartamentul nr.8 situat pe str. I. din municipiul C.-N., aparținând părții vătămate C. M. C. de unde a sustras 3 pachete de țigări, fără ca în cauză să existe constituire de parte civilă.

La data de (...), pe timp de zi, prin escaladarea geamului, inculpatul M. A. I. au pătruns în apartamentul părții vătămate P. C., situat pe str. T. nr.11 din mun. C. de unde a sustras 450 lei, și 2 aparate foto, cauzând un prejudiciu de 1500 lei, prejudiciul pentru care există constituire departe civilă.

La data de (...), pe timp de zi, inculpații M. A. I. și S. A. C. împreună cu făptuitorul minor L. F. prin escaladarea geamului, au pătruns în apartamentul părții vătămate C. E. situat în imobilul cu nr.83 de pe str. B. din mun. C.-N., de unde au sustras, un laptop, bijuterii din aur și argint, un telefon mobil, cauzând un prejudiciu de 6500 lei, constituirea de parte civilă, fiind de 4000 lei, întrucât în timpul urmăririi penale o parte din bunuri au fost restituite.

La data de (...), pe timp de zi, prin escaladarea geamului inculpatul M. A. I. a pătruns în apartamentul părții vătămate D. D. D. situat pe str. A. nr.3 din mun. C.-N. de unde a sustras o unitate de calculator,un S. și o cutie de bijuterii, cauzând un prejudiciu de 700 lei, prejudiciu nerecuperat, dar fără constituire de parte civilă.

La fel a procedat inculpatul S. A. C., care la data de (...) a sustras din apartamentul părții vătămate U. G. un video proiector în valoare de 5000 lei, sumă pentru care există constituire de parte civilă. Apartamentul este situat în imobilul cu nr.36 de pe str. T. din municipiul C.-N.

La data de (...), inculpații M. A. I., S. A. C. și minorul A. M. V. prin escaladarea unui geam au pătruns în atelierul SC I. SA situat pe str. G. nr.28 din mun. C.-N., de unde au sustras o bară metalică în valoare de 300 lei, fiind surprinși pe str. B. de către un echipament de poliție, ocazie cu care au abandonat bunul sustras și au luat-o la fugă. Nu există pretenții civile.

La data de (...), pe timp de zi inculpații M. A. I. și F. L. au pătruns prin escaladarea gardului în curtea locuinței părții vătămate, C. S. situată pe str. B. nr.28 din municipiul C.-N. Au start cu piciorul ușa sin din casă au sustras 215 euro, 200 USD, și un telefon mobil. Prejudiciul nu a fost recuperat, dar nu există pretenții civile.

La data de (...), inculpatul F. L. și făptuitorul minor K. M. B., prin escaladarea geamului au pătruns în locuința părții vătămate, P. M. situată pe str. 21 D. nr.93 din mun. C.-N. și din interior au sustras un lanț de aur cu medalion, o brățară și o pereche de cercei, cauzând un prejudiciu de 200 lei, pentru care nu există constituire de parte civilă.

În noaptea de 7/(...) inculpatul M. A. I. prin escaladare pe balcon și geam a pătruns în apartamentul părții vătămate L. R. C. situat pe str. F. de Z. nr.13 din mun. C.-N., de unde a sustras un rucsac cu obiecte de îmbrăcăminte

430 euro și 1513 lei. Partea vătămată se constituie parte civilă cu 3100 lei.

În perioada 15-(...) inculpații M. A. I., S. A. C. și făptuitorul R. I. C., după o înțelegere prealabilă, prin escaladarea geamului au pătruns în apartamentul părții vătămate, P. I. situat în P-ța A. din mun. C.-N., de unde au sustras un laptop un CD-player și bijuterii cauzând un prejudiciu de 4000 lei, pentru care există constituire de parte civilă.

La data de (...), pe timp de zi, prin escaladarea geamului, inculpatul M.

A. I., a pătruns în apartamentul părții vătămate C. L. situat pe str. F. nr.19 din mun. C.-N., de unde a sustras bijuterii de aur și argint, un telefon mobil cu încărcător și 200 euro, cauzând un prejudiciu de 1500 lei, pentru care există constituire de parte civilă.

La data de (...) inculpații M. A. I. și S. A. C. după o înțelegere prealabilă, prin escaladarea geamului au pătruns în apartamentul părții vătămate M. A. situat pe str. C. nr.9, de unde au sustras, bijuterii și 2 telefoane mobile cauzând un prejudiciu de 1600 ei pentru care nu s-au formulat pretenții deși prejudiciul nu este recuperat.

La data de (...), inculpații M. A. I. și S. A. C., procedând în același mod au pătruns în apartamentul părții vătămate C. S. M., situat pe str. D. nr.28 din mun. C.-N., de unde au sustras un aparat foto în valoare de 250 lei, sumă pentru care nu există constituire de parte civilă, deși prejudiciul nu este recuperat.

La data de 1(...), pe timp de zi inculpatul M. A. I. prin escaladarea geamului a pătruns în apartamentul părții vătămate M. C. situat pe str. R. din mun. C.-N., de unde a sustras bijuterii, un ceas de mână, un mp3, un telefon mobil, o pereche de pantofi, un aparat foto, o brățară, cauzând un prejudiciu de 3000 lei, pentru care există constituire departe civilă.

La data de (...), inculpatul M. A. I., în același mod a pătruns în apartamentul părții vătămate T. I. L., situat pe str. G. nr.1 din mun. C.-N., de unde a sustras 120 lei, nu există constituire de parte civilă. Prejudiciul nu este recuperat.

La data de (...) inculpații M. A. I. și S. A. C., au pătruns prin escaladarea geamului în apartamentul părți vătămate C. S. M. situat în imobilul cu nr.3 de pe str. S. din mun. C.-N. de unde au sustras un aparat GPS, o cameră video, 4 telefoane mobile, bijuterii, o cutie de trabucuri, prejudiciul fiind de 5500 lei, pentru care există constituire departe civilă.

Prin actul de sesizare al instanței, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, a învinuiților minori A. M. V., S. C. C., C. G. A., K. G. și R. I. C. și s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii minori L. C., K. M. B., M. B. D., M. R. C. și L. F.

Fapta inculpatului minor M. A. I. care în perioada iulie 2005- noiembrie

2006, prin efracție, pe timp de noapte, prin escaladare, singur sau împreună cu alte persoane a comis un nr. de 22 acte materiale de sustragere de bunuri și acte care dovedesc starea civilă, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al.1 , art. 209 al.1 lit. a,g,i și al.2 lit. b C., cu art. 41 al.2 C. și art.99 și urm. C.

Fapta inculpatului minor S. A. C. care în perioada iulie 2005- noiembrie

2006, prin efracție, pe timp de noapte, prin escaladare, singur sau împreună cu alte persoane a comis un nr. de 12 acte materiale de sustragere de bunuri și acte care dovedesc starea civilă, întrunesc elementele constitutive aleinfracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit. a,g,i și al.2 lit. b C., cu art. 41 al.2 C. și art.99 și urm. C.

Fapta inculpatului minor F. L. care în perioada iulie - august 2006, prin efracție, pe timp de noapte, prin escaladare, singur sau împreună cu alte persoane a comis un nr. de 3 acte materiale de sustragere de bunuri și acte care dovedesc starea civilă, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit. a,g,i și al.2 lit. b C., cu art. 41 al.2 C. și art.99 și urm. C.

I. a reținut forma continuată a infracțiunii pentru fiecare inculpat conf. art.41 al.2 C. având în vedere rezoluția infracțională unică, același mod de operare și distanța mică dintre fapte.

Faptele așa cum sunt ele descrise au fost recunoscute de către inculpați, recunoscute parțial, recunoașterea lor coroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv, procesele verbale de reconstituire, celelalte procese verbale întocmite conform dispozițiilor procedurale, actele privind urmele papilare, planșele foto, depozițiile martorilor A. M., S. C., C. G., C. G., R. I., L. C., K. M. B., M. B., M. R., L. F., C. S., B. C., B. L., F. V., S. L., D. N., B. P., S. L., L. F., F. L., C. E., K. A., D. S., P. Ana, M. M., S. A., C. V., B. T.,I. I., F. I., S. D., S. N., M. L., H. S., M. C., I. I., A. P. și S. A. De asemenea, instanța a reținut declarațiile părților vătămate și referatele de evaluare. E. de menționat că recunoașterea parțială a inculpaților se datorează în principal faptului că sunt autorii mai mult fapte antisociale, iar nr. mare de acte materiale îi împiedică să-și amintească în concret cum au procedat de fiecare dată.

I. de fond a reținut vinovăția inculpaților și ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C., i-a condamnat după cum urmează:

I. de fond a dispus condamnarea inculpatului M. A. I., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i, al.2 lit. b C. cu aplic. art. 41 al.2 C., art.99 și urm.

C., la o pedeapsa de: 4 ani închisoare.

I. a contopit pedeapsa cu măsura educativă a libertății supravegheate aplicată prin S. penală nr. 187/(...) a Judecătoriei C.-N., definitivă la data de (...) și conform art. 33 C. și art. 34 C., inculpatul urmând a executa pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 88 C. instanța a dedus din pedeapsă perioada reținerii din data de (...).

Conform art. 71 C., instanța de fiind i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a C., după împlinirea vârstei majoratului, pedeapsa urmând a fi executată în regim de detenție.

I. de fond a dispus condamnarea inculpatului S. A. C., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i, al.2 lit. b C. cu aplic. art.41 al. 2 C., art.99 și urm. C., la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

I. a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 6 luni închisoare din S. penală nr. 253/(...) a Judecătoriei C.-N. și pedeapsa de 8 luni închisoare din S. penală nr. 392/8 mai 2008 a Judecătoriei C.-N., și a constatat concursul cu faptele deduse judecății, aplicând un spor de 6 luni, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 88 C. instanța a dedus din pedeapsă perioada reținerii din data de (...).

Potrivit art. 36 alin. 3 C., instanța a dedus perioada executată din data de (...) la (...).

Conform art. 71 C., instanța de fond i-a interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a C., după majorat.

I. de fond a dispus condamnarea inculpatului F. L. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i, al.2 lit. b C. cu aplic. art.41 al.2 C., art.99 și urm. C., la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.

Conform art. 103 alin. 6 C., instanța a revocat măsura educativă a libertății supravegheate din S. penală nr. 359/(...) a Judecătoriei C.-N.

Conform art. 71 C., instanța de fond i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a C., pedeapsa urmând a fi executată în regim de detenție.

În baza art. 118 lit. e C., instanța de fond a dispus confiscarea de la inculpatul M. A. I. a sumei de 2895 lei, 100 USD și 7 Euro, de la inculpatul S.

A. C. suma de 825 lei, 50 Euro și de la inculpatul F. L. suma de 1650 lei, 100

USD și 157 Euro, reprezentând suma prejudiciilor nerecuperate, dar pentru care nu au fost formulate pretenții civile.

În baza art.14, art. 346 C. pr. penală, art. 998 Cod civil, instanța de fond l-a obligat pe inculpatul M. A. I., în solidar cu părțile responsabile civilmente M. D. și M. Ana, la despăgubiri de 523 lei către partea civilă SC B., la 2000 lei în favoarea părții civile P. C., la 1700 lei în favoarea părții civile G. C. E., la 3100 lei către partea civila L. R., la 3000 lei în favoarea părții civile C. L. M., la 3000 lei în favoarea părții civile M. C. A fost obligat inculpatul M. A. I. în solidar cu coinculpatul S. A. C. și în solidar cu părțile responsabile civilmente M. D. și M. Ana, S. I. și S. R., la 1300 lei despăgubiri în favoarea părții civile SC B. C. SRL, la 4000 lei în favoarea părții civile C. E., la 2000 lei în favoarea părții civile P. A., la 4000 lei în favoarea părții civile P. I., la 5500 lei în favoarea părții civile C. S. I. a apreciat pretențiile civile ca fiind justificate, în raport cu actele dosarului.

În baza art.14, art. 346 C., art. 998 Cod civil, instanța l-a obligat pe inculpatul S. A. C. în solidar cu părțile responsabile civilmente S. I. și S. R., la

5000 lei despăgubiri în favoarea părții civile U. G.

Potrivit art. 191 C., instanța de fond l-a obligat pe inculpatul M. A. I. în solidar cu părțile responsabile civilmente M. D. și M. Ana,pe inculpatul S. A. C. în solidar cu părțile responsabile civilmente S. I. și S. R., pe inculpatul F. L. în solidar cu părțile responsabile civilmente F. M. și F. A., la câte 1000 lei cheltuieli judiciare, suma care include și onorariile apărătorilor din oficiu de câte 300 lei în favoarea av. Stan Olimpiu, av. Stavar C. și av. Stan A., onorarii care au fost plătite din FMJ.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul M. A. I., fără a arăta în scris motivele și partea civilă S. „. C. S. C.-N., arătând în motivare faptul că, instanța de fond a omis a se pronunța asupra constituirii de parte civilă pe care a formulat-o în cauză.

De asemenea, prin înscrisul depus la dosar (f.29), inculpatul S. A. C. a declarat apel peste termen, arătând în motivare faptul că, a fost judecat și condamnat în lipsă în prezentul dosar, el fiind plecat de mai mulți ani în Italia, astfel că nu a avut cunoștință de proces, apel peste termen pus în discuția părților și admis în principiu la termenul din data de (...) (f.71-72).

Prin decizia penală nr. 214 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în baza art.379 pct.2 lit.a C., s-a admis apelul declarat deinculpatul M. A. I., fiul lui D. și Ana, ns. la data de (...) în mun. C.-N., jud. C., dom. în mun. C.-N., str. A. nr. 10, ap. 7, jud. C., CNP 1., arestat în altă cauză, deținut în prezent în PNT G., precum și apelul peste termen declaratde inculpatul S. A. C., fiul lui I. și R., ns. la data de (...) în mun. C.-N., jud. C., dom. în mun. C.-N., str. P. nr. 47, ap. 13, jud. C., CNP 1. împotriva S.

586/(...) a J. C.-N., pe care o desființează cu privire la latura penală.

Pronunțând o nouă hotărâre, în limitele de mai sus,

S-a redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului M. A. I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a,g,i, al.2 lit.b

C., cu aplic. art.41 al.2 C., art.99 și urm. C., de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

În baza art.33 lit.a C., s-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu cea pentru care inculpatului i s-a aplicat prin S. 187/(...) a J. C.-N., măsura educativă a libertății supravegheate pe timp de 1 an.

În baza art.34 C., s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu măsura educativă a libertății supravegheate de mai sus, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplic. art.71, 64 lit.a teza a-II-a C., după împlinirea majoratului.

În baza art.88 C., s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii de 24 ore din data de (...).

S-a redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului S. A. C., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a,g,i, al.2 lit.b C., cu aplic. art.41 al.2 C., art.99 și urm. C., de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.

S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin S. 253/(...) a J. C.-N. la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere și respectiv la 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei prin S. 392/(...) a J. C.-N.

În baza art.85 C., s-au anulat suspendările pedepselor de mai sus și s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedepsele mai sus amintite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea sporită cu 6 luni, în final având de executat pedeapsa de 2 ani și 6 luni î nchisoare.

S-a făcut aplic. art.71, 64 lit.a teza a-II-a C., după împlinirea majoratului.

În baza art.88 C., s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii de 24 ore din data de (...).

În baza art.36 al.3 C., s-a scăzut din pedeapsa aplicată perioada executată din data de (...) până la (...) și respectiv de la (...) până la (...).

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.

Potrivit art.192 al.3 C., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelurilor au rămas în sarcina statului.

În baza art.189 C., s-a stabilit în favoarea Baroului de A. C. onorariu avocațial din oficiu în sumă de 300 lei, cuvenit av. Bîcu A. D., ce s-a avansat din FMJ.

2. În baza art.379 pct.1 lit.b C., s-a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă S. „. C. SRL - prin reprezentant legal-, cu sediul în mun. C.-

N., str. T. V. nr. 6-8, jud. C. împotriva S. 586/(...) a J. C.-N.

În baza art. 192 al.2 C., a fost obligată partea civilă - prin reprezentant legal - la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel în sumă de 400 lei.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

La termenul din data de (...), având în vedere manifestarea de voință a inculpatului F. L. de a-și retrage apelul declarat în cauză, tribunalul, în baza art. 38 C., a pus în discuția părților și a dispus disjungerea cauzei față deacesta și formarea unui nou dosar având ca obiect infracțiunea de furt calificat, prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a,g,i C., al.2 lit.b C., cu aplic. art.41 al.2 C., art.99 și urm. C., reținută în sarcina sus-numitului.

Astfel, prin S. 206/A/(...) pronunțată în dosarul nou format nr. (...) al

Trib. C., s-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul F. L.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, dealtfel necontestată de inculpați și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a probelor administrate în cauză.

Din întreg materialul probator administrat în cauză reiese că, în perioada iulie 2005-noiembrie 2006, prin efracție, pe timp de noapte, prin escaladare, singur sau împreună cu alte persoane, inculpatul minor M. A. I. a comis un nr. de 22 acte materiale de sustragere de bunuri și acte care dovedesc starea civilă.

În aceeași perioadă de mai sus, prin efracție, pe timp de noapte, prin escaladare, singur sau împreună cu alte persoane, inculpatul S. A. C. a comis un nr. de 12 acte materiale de sustragere de bunuri și acte care dovedesc starea civilă.

Vinovăția inculpaților fiind pe deplin dovedită, instanța de fond a procedat la o corectă încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina lor; în ce privește cuantumul pedepselor stabilite de prima instanță, tribunalul le apreciază ca fiind prea ridicate având în vedere criteriile prev. de art. 72 C., respectiv limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor și persoana inculpaților care erau minori la data comiterii faptelor.

Pentru toate aceste motive, în baza art.379 pct.2 lit.a C., tribunalul a admis apelul declarat de inculpatul M. A. I., precum și apelul peste termen declarat de inculpatul S. A. C. împotriva Sentinței penale nr. 586/(...) a Judecătoriei C.-N., pe care o va desființa cu privire la latura penală.

Pronunțând o nouă hotărâre, în limitele de mai sus,

A redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului M. A. I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a,g,i, al.2 lit.b C., cu aplic. art.41 al.2 C., art.99 și urm. C., de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

În baza art.33 lit.a C., a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu cea pentru care inculpatului i s-a aplicat prin S. penală nr.

187/(...) a Judecătoriei C.-N., măsura educativă a libertății supravegheate pe timp de 1 an.

În baza art.34 C., a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu măsura educativă a libertății supravegheate de mai sus, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art.71, 64 lit.a teza a-II-a C., după împlinirea majoratului.

În baza art.88 C., a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii de 24 ore din data de (...).

I. a redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului S. A. C., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a,g,i, al.2 lit.b C., cu aplic. art.41 al.2 C., art.99 și urm. C., de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.

S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin S. penală nr. 253/(...) a

Judecătoriei C.-N. la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere și respectiv la 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei prin S. penală nr. 392/(...) a Judecătoriei C.-N.

În baza art.85 C., s-a anulat suspendările pedepselor de mai sus și s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedepsele mai sus amintite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea sporită cu 6 luni, în final având de executat pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art.71, 64 lit.a teza a-II-a C., după împlinirea majoratului.

În baza art.88 C., s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii de 24 ore din data de (...).

În baza art.36 al.3 C., s-a scăzut din pedeapsa aplicată perioada executată din data de (...) până la (...) și respectiv de la (...) până la (...).

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Potrivit art.192 al.3 C., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelurilor vor rămâne în sarcina statului.

În baza art.189 C., s-a stabilit în favoarea Baroului de A. C. onorariu avocațial din oficiu în sumă de 300 lei, cuvenit av. Bîcu A. D., ce s-a avansat din FMJ.

2. Cu privire la apelul declarat de partea civilă S. " S. C. " SRL C.-N., tribunalul a constatat faptul că, instanța de fond a omis a se pronunța asupra constituirii de parte civilă formulată în cauză (f.68 dos.fond);

Totodată, potrivit declarației reprezentantului legal al părții vătămate, numitul A. I., dată în faza de urmărire penală (f.16 vol.I dup-dos. 2796/P/2006 al Parch. de pe lângă J. C.-N.), acesta nu s-a constituit parte civilă în cauză, întrucât, în noaptea de 12/(...), inculpatul M. A. I. și învinuitul minor C. G., nu au reușit să sustragă bunuri din incinta magazinului din mun. C.-N., str. G. nr.1- punct de lucru aparținând părții vătămate S. " S. C. " SRL C.-N. -, fiind surprinși în flagrant de către organele de poliție, așa cum reiese dealtfel și din procesul-verbal întocmit la fața locului (f.15 dup).

Față de cele arătate, tribunalul, în baza art.379 pct.1 lit.b C., a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă S. „. C. SRL - prin reprezentant legal - împotriva Sentinței penale nr. 586/(...) a Judecătoriei C.-N.

În baza art. 192 al.2 C., a fost obligată partea civilă - prin reprezentant legal - la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel în sumă de 400 lei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpatul S. A. C. și partea vătămată S. S. S. C. N. În recursul inculpatului S. A. C. s-a solicitat casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună aplicarea unei pedeapse într-un cuantum mai redus ținând cont de faptul că este o persoană tânără, are un copil minor în întreținere, a avut o atitudine sinceră și și-a manifestat disponibilitatea de a repara prejuduciul cauzat care nu este foarte mare. C. că pedeapsa este prea mare, sens în care ar putea beneficia de mai multă clemență din partea instanței prin aplicarea unei pedepse mai reduse care ar îndeplini scopul de prevenție generală și specială.

În recursul părții vătămate SC S. SRL, s-a solicitat casarea sentinței în ceea ce privește recuperarea prejudiciului. Dacă instanța va aprecia că nu a fost păgubită, s-a solicită admiterea recursului în parte și să se rețină în sarcina inculpaților cheltuielile de judecată și onorariul avocațial.

Analizând sentința atacată,pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea reține următoarele:

Prima instanță în urma analizării materialului probator administrat în cauză,a stabilit o stare de fapt corectă,corespunzătoare adevărului,din care a reieșit vinovăția inculpatului recurent în săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a,g,i, al.2 lit.b C., cu aplic. art.41 al.2 C.,art.99 și urm. C.

T.,cu ocazia soluționării apelurilor declarate de inculpați în cauză,a considerat că în ceea ce privește cuantumul pedepselor stabilite de prima instanță, acestea au fost prea ridicate, având în vedere criteriile prev. de art. 72

C., respectiv limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor și persoana inculpaților, care erau minori la data comiterii faptelor,astfel că a redus pedepsele,inculpatului recurent reducându-i pedeapsa aplicată de la 3 la 2 ani închisoare,pedeapsă pe care Curtea o pareciază ca fiind corespunzătoare atât gradului de pericol social al infracțiunilor comise ,cât și persoanei acestuia,astfel că nu se impune reducerea și mai mult a acesteia.

În ceea ce privește recursul părții vătămate,acesta este nefondat,raportat la împrejurarea că din probele dosarului rezultă că de la această societate,inculpații nu au sustras bunuri,fiind vorba despre fapta comisă în noaptea de 12/(...), când inculpatul M. A. I., împreună cu făptuitorul minor C. G. A., cu o țeavă, au încercat să spargă ușa magazinului alimentar aparținând SC S. SRL situat pe str. G. nr.1 din mun. C. cu intenția de a sustrage diferite bunuri, însă au fost prinși la fața locului de un echipaj de poliție.

În concluzie,ambele recursuri sunt nefondate,astfel că în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. le va respinge.

Va stabili în favoarea Baroului de A. C.- suma de 300 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

În baza art.192 al.2 C.pr.pen. va obliga pe inculpat si pe partea vătămată să plătească în favoarea statului suma de câte 100 lei cheltuieli judiciare, iar pe inculpat și la 300 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACE. M.IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul S. A. C. și partea vătămată S. S. S. C. N., împotriva deciziei penale nr. 214 din 17 octombrie 2011 a T.ui C.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 300 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat si pe partea vătămatî să plătească în favoarea statului suma de câte 100 lei cheltuieli judiciare, iar pe inculpat și la 300 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 6 decembrie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, L. H. I. M. V. V. A.

GREFIER, L. S.

Dact.I.M./Dact.S.M

4 ex./(...)

J.fond. O.ian C.

J.apel. I.N.BOICIUC/E.JELER

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1982/2011, Curtea de Apel Cluj