Decizia penală nr. 189/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA P.Ă ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 189/R/2011
Ședința publică din 16 februarie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : ANA C. - judecător JUDECĂTORI : M. R.
L. M. GREFIER : M. N.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. - A.
C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către P. DE PE L. TRIBUNALUL CLUJ împotriva deciziei penale nr.310 din 27 septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., privind pe inculpatul Ț. D., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă prev. de art.219 alin.1 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul personal, asistat de apărătorul ales - avocat T. A. S., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar, lipsă părțile civile C. C. I. și C. Ana M.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul arată că dorește să dea o declarație în fața instanței de recurs.
În acest sens, se ia declarație inculpatului, declarație consemnată în procesul-verbal atașat la dosar ( fila 14).
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul P. solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, casarea deciziei penale atacate, cu consecința pronunțării unei noi hotărâri de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă prev. de art.219 alin.1 Cod penal, la pedeapsa amenzii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată de către reprezentantul parchetului că ambele instanțe au dat o greșită interpretare probelor administrate în privința aprecierii ca neîntrunită condiția esențială pentru existența elementului material al infracțiunii deduse judecății, respectiv lipsa pericolului public. Din probele administrate în cauză a rezultat starea de fapt reținută prin rechizitoriu, aceasta nefiind contestată sub aspectul acțiunilor care au condus la producerea urmăririlor vătămătoare, ori sub aspectul urmărilor materiale concrete, atât instanța de fond, cât și instanța de control judiciar dând o interpretare diferită probelor doar în privința aprecierii existenței pericolului public.
Inculpatul avea obligația de a lua măsurile necesare pentru a asigura securitatea persoanelor care lucrau efectiv, a proprietarilor apartamentului și a bunurilor acestora precum și siguranța personală și a bunurilor celorlalți locatari ai imobilului. Cu alte cuvinte, prin însăși natura lucrărilor, a instrumentelor folosite și a obiectelor asupra cărora urma să se desfășoareactivitatea periculoasă, se genera un pericol potențial care viza o colectivitate de persoane și bunuri, pericolul potențial, prezumtiv, fiind de la bun început unul public. În ciuda opiniilor exprimate, privitor la caracterizarea incendiului ca fiind unul de mici dimensiuni, ce putea fi stins de către inculpat și în lipsa ajutorului profesionist al echipei de intervenție, în opinia reprezentantului parchetului, însuși demersul pompierilor care au intervenit prompt și au evacuat mobila și aparatura electrică, acționând pentru stingerea focului care ardea mocnit, pentru a preveni propagarea acestuia și în vederea limitării efectelor distructive, este de natură să întărească aprecierea existenței la momentul intervenției, a unui pericol public concret.
În final, se arată că, raportat la criteriile de individualizare a pedepselor înscrise în art.72 Cod penal, față de conduita bună a inculpatului anterior comiterii infracțiunii, în timpul comiterii faptei, precum și pe parcursul urmăririi penale și a judecății, aplicarea unei pedepse, în limitele legale, constând în amenda penală, este în măsură să asigure rolul și scopul pedepsei, potrivit art.52 Cod penal. C. judiciare avansate de stat în recurs să rămână în sarcina acestuia.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului formulat în cauză,cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
În opinia sa, instanța de fond, în mod temeinic a dispus achitarea inculpatului sub aspectul infracțiunii de distrugere din culpă prev. de art.219 alin.1 Cod penal. Din probele administrate în cauză rezultă faptul că, acțiunea inculpatului nu a avut ca urmare un pericol public concret, nefiind îndeplinite condițiile pentru existența laturii obiective a infracțiunii.
Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, este necesar ca fapta să producă pericol public; totodată, pericolul trebuie să se producă în mod efectiv, nefiind suficientă numai posibilitatea producerii acestuia. Ori, însuși martorul L. N., unul din pompierii care a făcut parte din echipa de intervenție și care a și întocmit procesul-verbal de intervenție a declarat că, incendiul a fost la scară redusă, nu a pus în primejdie celelalte apartamente, ușa de la apartamentul în discuție era metalică așa încât, incendiul nu se putea extinde pe casa scărilor, la celelalte apartamente.
Inculpatul Ț. D. având ultimul cuvânt, arată că lasă la apreciereainstanței soluționarea recursului, dar precizează că a fost de bună credință, nu a intenționat să producă vreun rău.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.485/(...) a Judecătoriei C.-N. în baza art. 11 pct.
2 lit. a din C.p.p. rap. la art. 10 al. 1 lit. d din C.p.p. a fost achitat inculpatul
Ț. D. ( fiul lui N. și M., născut la data de 13 octombrie 1945 în comuna V., jud.
C., cetățean român, CNP 1., căsătorit, pensionar, fără antecedente penale, domiciliat C.-N., str. N., nr. 2A, ap. 47, jud.) C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă prev. de art. 219 al. 1 din C..
În temeiul art. 14 și la art. 346 al. 2 din C.p.p rap. la art. 998-999 C. s-a admis în parte, acțiunea civilă formulată de către părțile civile C. C. I. și C. Ana
M. și a fost obligat inculpatul Ț. D. la plata sumei de 13.000 lei, reprezentând daune materiale.
S-a respins capătul de cerere reprezentând daunele morale, ca fiind neîntemeiat.
În temeiul art. 193 al. 6 din C.p.p. a fost obligat inculpatul să plătească părților civile suma de 1000 lei, reprezentând cheltuielile de judecată făcute de către părțile civile proporțional cu admiterea acțiunii.
În baza art. 192 al. 1 pct. 1 lit. c C.p.p. a fost obligat inculpatul să plătească suma de 500, lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate de către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a fost trimis în judecată inculpatul Ț. D. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă prev. de art. 219 al. 1 din C.
S-a reținut că fapta învinuitului T. D., constând în aceea că la data de
(...) în jurul orelor 15.00-15.30, în timp ce efectua lucrările de tăiere a unor țevi metalice și blindare a orificiilor de la coloana de termoficare a apartamentului aparținând martorului T. M., nu a luat măsurile corespunzătoare pentru prevenirea riscului declanșării unui incendiu, astfel că scânteile produse, ca urmare a folosirii instrumentelor necesare pentru efectuarea lucrării (un polizor unghiular și un aparat de sudură) au căzut pe lângă coloana de termoficare în apartamentul situat la etajul inferior, servind drept locuință părților civile C. C. I. și C. Ana M. și declanșând un incendiu, în urma căruia au fost degradați pereții interiori ai apartamentului și au fost distruse mai multe bunuri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere din culpă prevăzută de art.219 alin.1 din Codul penal.
Instanța a audiat inculpatul și a administrat proba cu înscrisuri și proba cu martori.
Urmărirea penală a început împotriva inculpatului prin rezoluția din data de 15 septembrie 2009, confirmată de către procuror la data de 5 noiembrie 2009.
La data de 22 iulie 2009, inculpatul, la solicitarea martorului T. M. s-a oferit să îl ajute la efectuarea unor amenajări în interiorul apartamentului acestuia situat în C.-N., str. M. nr. 70-72, et. II, C.-N.. Inculpatul urma să taie țevile metalice, care făceau parte din coloana de termoficare, cu un polizor unghiular (flex).
Chiar dacă inculpatul ar fi solicitat cârpe umede pentru a le așeza în jurul zonei de lucru, după cum susține martora G. I. M. care era în apartamentul martorului T., totuși scântei rezultate în urma tăierii țevilor metalice au căzut pe lângă coloana de termoficare în apartamentul părților vătămate C. C. I. și C. Ana M. situat la etajul imediat inferior. În colțul camerei apartamentului părților vătămate unde au căzut scântei, se aflau jucării de pluș care au luat foc. Geamul camerei fiind deschis, persoanele care lucrau la apartamentul martorului T. au simțit imediat mirosul de fum și au constatat că fumul provine de la apartamentul părților vătămate. Î. nu era nimeni acasă la părțile vătămate, martorul T. a coborât din balconul apartamentului său în apartamentul părților vătămate, a intrat în apartament și a deschis ușa de la intrare pentru a permite inculpatului să intre.
De față mai era și martorul T. G., locatar în același bloc, care a adus găleți cu apă de la apartamentul său pentru a fi stins focul. Deși martorul T. a declarat că a dat apă inculpatului și martorului T. care aruncau peste foc, martorul T. a declarat că nu a participat la stingerea focului fiind amețit de fum. D. martorului T. se coroborează cu declarația inculpatului, care a arătat că a stins singur focul.
Imediat după ce au simțit mirosul de fum, au fost alertați pompierii care au sosit la fața locului la aproximativ 10 minute de la apel, după declarațiile martorilor, dar coroborând procesul verbal de la filele 5-7 dos. u.p. cu procesulverbal de la fila 22 dos. u.p. rezultă că organele de intervenție au fost anunțate la ora 15.30 și au intervenit la ora 15.33.
Coroborând declarațiile M. L. N. și V. I., unii dintre pompierii care au intervenit, au declarat că au ajuns repede la fața locului, respectiv în aproximativ 6 minute și au constatat că focul era stins, dar nu era lichidat, adică nu exista flacără, ci doar ardea mocnit. Pentru lichidarea focului au folosit aproximativ 100 de litri de apă. La fața locului a fost găsit inculpatul care stingea focul. Martorii au declarat că, analizând timpul scurt de la anunțarea lor și până la intervenția efectivă, urmările incendiului localizat într- un colț al unei camere, precum și dimensiunile focului constatat imediat când au ajuns, raportat la dimensiunile probabile ale incendiului, în condițiile concrete, nu exista posibilitatea extinderii incendiului la alte camere, la casa scării sau la bucătărie, unde erau țevile de gaz și chiar dacă, ipotetic, ar fi ajuns aici, nu exista pericolul de explozie.
Constatările și aprecierile celor doi martori, care au experiența necesară pentru a face aprecierile arătate mai sus, se coroborează cu celelalte probe, în sensul că incendiul a fost de dimensiuni reduse, flacăra fiind stinsă de către inculpat în câteva minute, folosind o cantitate mică de apă, având în vedere că apa era adusă cu gălețile de la un apartament vecin.
Conform art. 219 al.1 din C. distrugerea, degradarea ori aducerea in stare de neîntrebuințare, din culpă, a unui bun, chiar daca acesta aparține făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârșită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc și dacă rezultă pericol public, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.
Instanța a reținut că un element esențial al laturii obiective a infracțiunii de distrugere din culpă prev. de art. 219 al. 1 din C., este acela ca, în urma incendiului să fi rezultat pericol public. Această condiție implică în mod necesar existența unui astfel de pericol, exprimat în speță, prin extinderea focului la alte camere sau apartamente ori la rețelele de utilități și astfel să fie pusă în pericol siguranța bunurilor sau a sănătății celorlalți locatari, nefiind suficientă prezența unui potențial pericol public.
Din probele administrate rezultă atât faptul că, focul nu s-a extins mai departe de un colț al unei camere din apartamentul părților vătămate, dar și faptul că nici nu exista posibilitatea concretă de extindere, dată fiind intervenția rapidă a inculpatului și mai apoi a pompierilor.
În aceste condiții de fapt, constatând că fapta inculpatului nu a avut ca urmare un pericol public și astfel, nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența laturii obiective a infracțiunii de distrugere din culpă prev. de art. 219 al. 1 din C., instanța, în baza art. 11 pct. 2 lit. a din C.p.p. rap. la art. 10 al. 1 lit. d din C. p.p. l-a achitat pe inculpatul Ț. D. pentru săvârșirea acestei infracțiuni.
Despre latura civilă, instanța a reținut că, urmare a incendiului provocat din neglijență de către inculpat, întreg apartamentul părților civile a necesitat reparații, respectiv toți pereții au fost înnegriți de fum, geamul termopan de la camera unde a fost localizat focul s-a spart și a trebuit înlocuit, la fel și parchetul și covorul, plăcile de faianță de la baie s-au desprins din cauza căldurii degajate.
Inculpatul a încercat repararea prejudiciului prin angajarea celor doi martori M. N. și M. T., care au lucrat la apartamentul părților civile timp de aproape 2 zile, însă datorită faptului că lucrau încet și foloseau materiale de calitate scăzută, părțile civile nu au mai permis inculpatului și celor doi martori accesul în apartament. Desigur, inculpatul a încercat să acopere prejudiciul cauzat folosind calea cea mai puțin costisitoare, însă, ținând seamade faptul că era vorba de locuința părților civile, s-a apreciat că este rezonabilă atitudinea acestora de a urgenta repararea locuinței pentru a fi folosită în mod corespunzător, inclusiv prin angajarea unei societăți specializate în astfel de lucrări. C. efectuate de către părțile civile au fost probate cu înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală la filele 29-51 și se ridică la suma de
13.000 lei. De altfel, organele de intervenție au făcut o estimare aproximativă a bunurilor distruse specificând suma de 40.000 lei (fila 22).
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 al. 2 din C.p.p. rap. la art. 998-999 din
C., constatând că fapta ilicită a inculpatului, săvârșită din culpă cu prevedere, a produs un prejudiciu în patrimoniul părților civile, instanța de fond a admis acțiunea civilă și a obligat inculpatul la plata sumei de 13000 lei, cu titlu de daune materiale.
Cât privește daunele morale solicitate de către părțile civile, instanța de fond a reținut disconfortul emoțional produs de lipsa de folosință a locuinței pe o perioadă relativ scurtă de timp, precum și faptul că au fost distruse unele bunuri care făceau parte din cadrul familial, însă aceste aspecte țin în primul rând de un eventual prejudiciu material, care însă nu a fost probat de către părțile civile. A., a respins capătul de cerere referitor la daunele morale ca fiind neîntemeiat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate și pronunțarea unei hotărâri legale ținând cont de criticile formulate în motivele de apel.
În motivare s-a arătat că, în analiza desfășurată, instanța de fond a plecat de la unele premise greșite și se bazează pe o analiză trunchiată a probelor; astfel, este eronată concluzia instanței că, în speță, nu a existat posibilitatea extinderii incendiului la alte camere sau rețele de utilități, de vreme ce martorul L. N., unul dintre pompierii care au intervenit a arătat că, era posibilă extinderea incendiului și în celelalte camere, dacă nu se intervenea rapid.
Pe de altă parte, chiar dacă nu a existat posibilitatea extinderii incendiului la celelalte apartamente (concluzie îndoielnică), instanța nu a analizat și posibilitatea producerii unor explozii ale aparatelor electronice și electrocasnice, cu consecințe mult mai grave pentru apartamentele învecinate, deoarece nu doar țevile de gaz pot exploda.
Totodată, în mod eronat a reținut instanța că incendiul creat a fost de mici dimensiuni, întrucât, din declarațiile martorilor reiese contrariul; în plus, nu doar focul poate pune în pericol sănătatea celorlalți locatari, ci și fumul degajat ca urmare a incendiului declanșat.
Prin decizia penală nr. 310 din 27 septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. s-a respins ca nefondat apelul declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA împotriva sentinței penale nr. 485/(...) a Judecătoriei C.-N..
În baza art.192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Fără a reitera pe larg mijloacele de probe elocvente ce au condus la starea de fapt reținută de prima instanță la care tribunalul a achiesat întrutotul, s-au impus doar unele precizări față de motivele de apel invocate în cauză:
Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, este necesar ca fapta să producă pericol public; totodată, pericolul trebuie să se producă în mod efectiv, nefiind suficientă numaiposibilitatea producerii acestuia; ori, însuși martorul L. N., unul din pompierii care a făcut parte din echipa de intervenție și care a și întocmit procesul-verbal de intervenție a declarat că, incendiul a fost la scară redusă, nu a pus în primejdie celelalte apartamente; ușa de la apartamentul în discuție era metalică așa încât, incendiul nu se putea extinde pe casa scărilor.
Într-adevăr, martorul a declarat că incendiul se putea extinde și în celelalte camere, dacă nu se intervenea, însă, în speță, inculpatul a acționat rapid, dovadă fiind și faptul că, pompierii au ajuns la fața locului în 6 minute conform depozițiilor acestora, iar focul ardea mocnit, adică fără flacără, într-o singură încăpere, așa încât, pericolul public nu s-a produs în mod efectiv.
De asemenea, s-a făcut vorbire în motivele invocate de depoziția martorului V. I. M., alt pompier din echipa de intervenție și care a declarat că „. posibil ca plăcile de faianță să fi căzut din cauza căldurii emanate în prima fază de foc";; însă și el, la fel ca și colegul său L. a precizat clar faptul că,
„raportat la timpul necesar pentru intervenție, la faptul că am găsit incendiul localizat într-o singură cameră și deja focul mocnea fără flacără, apreciez că incendiul nu se putea extinde nici într-un caz la alte apartamente și nici în camere; focul nu putea ajunge în bucătărie la instalația de gaz, dar și dacă ar fi ajuns, dacă nu era pornit gazul, nu se putea produce vreo explozie";;
Martorul a mai menționat că și fără intervenția lor, inculpatul putea să stingă singur focul.
S-a mai invocat în motivele de apel că și fumul degajat ca urmare a incendiului declanșat, poate pune în pericol sănătatea persoanelor; în speță, la momentul izbucnirii incendiului, în apartamentul părților civile nu era nici o persoană; iar din declarațiile martorilor audiați în cauză, nu reiese că ar fi fost afectată sănătatea vreunei persoane.
Împotriva deciziei T.ui C., în termen legal, a declarat recurs P. de pe lângă Tribunalul Cluj solicitând casarea acesteia împreună cu sentința Judecătoriei C.-N. și, pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună condamnareainculpatului Ț. D. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă prev. de art.219 alin.1 C., la pedeapsa amenzii.
S-a arătat în motivele de recurs că ambele instanțe au dat o greșită interpretare probelor administrate în privința aprecierii ca nefiind întrunită condiția esențială pentru existența elementului material al infracțiunii deduse judecății, respectiv lipsa pericolului public. Din probele administrate în cauză a rezultat starea de fapt reținută prin rechizitoriu, aceasta nefiind contestată sub aspectul acțiunilor care au condus la producerea urmăririlor vătămătoare, ori sub aspectul urmărilor materiale concrete, atât instanța de fond, cât și instanța de control judiciar dând însă, o interpretare diferită probelor doar în privința aprecierii existenței pericolului public.
Inculpatul avea obligația de a lua măsurile necesare pentru a asigura securitatea persoanelor care lucrau efectiv, a proprietarilor apartamentului și a bunurilor acestora precum și siguranța personală a bunurilor celorlalți locatari ai imobilului. Cu alte cuvinte, prin însăși natura lucrărilor, a instrumentelor folosite și a obiectelor asupra cărora urma să se desfășoare activitatea periculoasă, se genera un pericol potențial, care viza o colectivitate de persoane și bunuri, pericolul potențial, prezumtiv, fiind de la bun început unul public. În ciuda opiniilor exprimate, privitor la caracterizarea incendiului ca fiind unul de mici dimensiuni, ce putea fi stins de către inculpat și în lipsa ajutorului profesionist al echipei de intervenție, însuși demersul pompierilor care au intervenit prompt și au evacuat mobila și aparatura electrică, acționând pentru stingerea focului care ardea mocnit, pentru a preveni propagarea acestuia și învederea limitării efectelor distructive - este de natură să întărească aprecierea existenței la momentul intervenției, a unui pericol public concret.
S-a arătata în final că, raportat la criteriile de individualizare a pedepselor înscrise în art.72 Cod penal, față de conduita bună a inculpatului anterior comiterii infracțiunii, în timpul comiterii faptei, precum și pe parcursul urmăririi penale și a judecății, aplicarea unei pedepse, în limitele legale, constând în amenda penală, este în măsură să asigure rolul și scopul pedepsei, potrivit art.52 Cod penal.
Ver if ic ând ho tăr âre a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de la dosar, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 C., Curtea constată fondat recursul în cauză, pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reținută în actul de sesizare a instanței, precum și de către instanța fondului, însușită apoi de către instanța de apel nu comportă discuții, întreaga problematică a speței rezumându-se la interpretarea dispozițiilor legale care incriminează fapta de distrugere din culpă.
Astfel, rezultă clar din conținutul art.219 alin.1 C. că legiuitorul incriminează distrugerea din culpă doar dacă sunt întrunite cumulativ două condiții: fapta de distrugere să fie comisă prin incendiere, explozie sau orice alt asemenea mijloc și dacă rezultă pericol public.
Prima condiție, indiscutabil, este îndeplinită în cauză, întrucât inculpatul nu a luat toate măsurile necesare prevenirii unui incendiu, asigurării securității bunurilor și persoanelor din jur, deși trebuia și putea să prevadă că, lucrând la o parte din instalația comună de termoficare a imobilului, cu instrumente apte să declanșeze focul, era posibilă izbucnirea unui incendiu.
Prin modul în care inculpatul a inițiat și realizat lucrarea la coloana de termoficare, dar și prin consecințele produse a rezultat un pericol public efectiv, adică o amenințare la adresa colectivității de bunuri și persoane din imobilul, în care se aflau mai multe apartamente, în apropierea celui în care s-au efectuat lucrările.
Este total greșită și excede textului legal incriminator, aprecierea instanței de fond în sensul că, pentru existența infracțiunii nu este suficientă prezența unui potențial pericol public, ci existența pericolului trebuia să se materializeze în speță, „prin extinderea focului la alte camere sau apartamente ori la rețelele de utilități și astfel, să fie pusă în pericol siguranța bunurilor sau a sănătății celorlalți locatari";.
Instanța de apel la rândul ei, mai mult, chiar adăugând la lege, arată că, pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii în discuție, este necesar ca fapta să producă pericol public, iar per icolul trebu ie s ă se produc ă în
mo d ef ectiv, nef iind s uf ic ien tă nu mai pos ib il itate a producer ii aces tu ia .
Legea prevede clar că, urmare a acțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii de distrugere, să rezulte un pericol public, adică o stare de pericol, de amenințare pentru o colectivitate de bunuri ori persoane.
În speță, pericolul a și fost materializat, prin distrugerile produse la nivelul apartamentului părților vătămate, iar faptul că focul nu s-a extins și la celelalte apartamente din imobil, doar pentru că inculpatul a intervenit rapid, nu înseamnă că pericolul nu a existat, dovada în acest sens fiind însăși faptul că, efectiv, unul din bunurile colectivității, au fost afectate.
Însăși impulsul inculpatului de acționa rapid și a stinge focul și apoi, acțiunea promptă a pompierilor care au evacuat mobila și aparatura electronică, acționând pentru lichidarea focului care ardea mocnit și pentru limitarea efectelor distructive - întărește concluzia că exista la momentul intervenției, un pericol public real
Așa fiind, pentru toate aceste considerente, Curtea constată că în speță, fapta inculpatului Ț. D., constând în aceea că la data de (...) în jurul orelor
15.00-15.30, în timp ce efectua lucrările de tăiere a unor țevi metalice și blindare a orificiilor de la coloana de termoficare a apartamentului aparținând martorului T. M., nu a luat măsurile corespunzătoare pentru prevenirea riscului declanșării unui incendiu, astfel că scânteile produse, ca urmare a folosirii instrumentelor necesare pentru efectuarea lucrării (un polizor unghiular și un aparat de sudură) au căzut pe lângă coloana de termoficare în apartamentul situat la etajul inferior, servind drept locuință părților civile C. C. I. și C. Ana M. și declanșând un incendiu, în urma căruia au fost degradați pereții interiori ai apartamentului și au fost distruse mai multe bunuri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere din culpă prevăzută de art.219 alin.1 din Codul penal.
În consecință, recursul formulat în cauză de către parchet fiind fondat, va fi admis în temeiul art.385/15 pct.1 lit.d C., decizia atacată va fi casată împreună cu sentința penală nr. 485 din 12 mai 2010 a Judecătoriei C.-N. sub aspectul soluționării laturii penale si a temeiului legal al acordării despăgubirilor civile, precum și al obligării la cheltuieli judiciare către stat și părțile civile, a inculpatului Ț. D.
Rejudecând în aceste limite, va fi condamnat inculpatul Ț. D. la pedeapsa amenzii penale de 500 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă prev. de art. 219 al.1 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei, s-au avut în vedere criteriile prev de art.72 C., respectiv limitele speciale ale pedepsei pentru această infracțiune ( închisoarea de la 1 lună la 2 ani sau amenda de la 500 la 30.000 lei), gradul de pericol social al faptei - relativ ridicat ( raportat la consecințele efectiv produse), precum și persoana inculpatului - fără antecedente penale, cu un comportament sincer pe tot parcursul procesului penal.
S-a apreciat astfel că, pedeapsa amenzii penale situate la nivelul minimului special va fi în măsură să asigure scopul prev. de art.52 C.
Î. inculpatul nu a mai fost anterior condamnat, pedeapsa aplicată este amenda, iar față de persoana inculpatului se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, în baza art.81-82 C. se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 1 an.
In baza art. 359 C. se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
Se va menține cuantumul despăgubirilor civile, la care a fost obligat inculpatul de prima instanță să le plătească părților civile C. C. I. si C. Ana M., dar in temeiul art. 346 al.1 C. raportat la art. 14 C. si art. 998-999 Cod civil.
Se va menține cuantumul cheltuielilor judiciare către stat si către părțile civile, la care a fost obligat inculpatul, dar in temeiul art. 191 al.1 C., respectiv art. 193 al.1 C.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 C.,
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
In baza art. 385/15 pct.2 lit.d C. admite recursul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Cluj, împotriva deciziei penale nr. 310/A din 27 septembrie
2010 a T.ui C., pe care o casează împreună cu sentința penală nr. 485 din 12mai 2010 a Judecătoriei C.-N. sub aspectul soluționării laturii penale și a temeiului legal al acordării despăgubirilor civile, precum și al obligării la cheltuieli judiciare către stat, a inculpatului Ț. D. si, rejudecând:
Condamnă pe inculpatul Ț. D. ( fiul lui N. si M., nascut la 13 octombrie
1945, în comuna V., jud. C., cetățean român, CNP 1., căsătorit, pensionar, domiciliat in C.-N., strada N. nr. 2.A, ap.47, jud. C., fără antecedente penale), la pedeapsa amenzii penale de 500 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă prev.de art. 219 al.1 Cod penal.
În baza art. 81-82 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 1 an.
În baza art. 359 Cod proc. penală atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
Menține cuantumul despăgubirilor civile, la care a fost obligat inculpatul să le plătească părților civile C. C. I. si C. Ana M., dar în temeiul art. 346 al.1
Cod proc. penală raportat la art. 14 Cod proc. penală si art. 998-999 Cod civil; menține cuantumul cheltuielilor judiciare către stat și către părțile civile, la care a fost obligat inculpatul, dar în temeiul art. 191 al.1 Cod proc. penală, respectiv art. 193 al.1 Cod proc. penală.
C. judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina statului. Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 16 februarie 2011.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |
ANA C. M. R. | L. M. | M. N. |
Red.A.C./Dact.A.C.
4 ex./(...)
Jud. apel: Jeler E./Boiciuc I.N.
Jud. fond: M.L. M.
| ← Decizia penală nr. 418/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1751/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
