Decizia penală nr. 57/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)/a1
DECIZIA PENALĂ NR. 57/R/2011
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : C. I. , judecător
JUDECĂTORI : L. H.
: I. M.
GREFIER : L. S.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. - reprezentat prin P. - D. D.
S-a luat spre examinare recursului declarat de către inculpatul T. G., împotriva încheierii penale din data de 10 ianuarie 2011 pronunțată în dosar nr.(...) al T.ui C., având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul T. G. aflat în stare de arest asistat de apărător ales, av. S. B., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind, inculpatul arată că-și însușește recursul declarat.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului, depune la dosar plângerea formulată de inculpat la C. menționând că la termenul de azi va susține aceleași argumente. S. admiterea recursului cu consecința punerii inculpatului în stare de libertate iar în subsidiar, aplicarea unei alte măsuri neprivative de libertate. A., arată că măsura arestului preventiv poate fi dispusă doar în situația în care există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Presupunerea esențială pe care se bazează dispunerea unei asemenea măsuri privative de libertate trebuie să fie aceea că în momentul dispunerii unei asemenea măsuri există probe suficiente care să indice că persoana arestată preventiv va putea fi în final condamnată pentru comiterea unei infracțiuni. Rezultă că suspiciunile rezonabile ale comiterii unei fapte de către cel care urmează să fie arestat nu trebuie să provină din simple date ci din probe care într-un final ar putea contribui la fundamentarea unei condamnări a celui arestat preventiv.
Arată că de nenumărate ori subzistența indiciilor temeinice cu privire la comiterea unei infracțiuni de către cel arestat, constituie o condiție sine qua non, ori, având în vedere derularea cauzei pe fond, trebuie menționat că acest caracter temeinic al suspiciunii privind comiterea unor infracțiuni apare în acest stadiu procesual ca fiind cel puțin discutabil.
Din motivările instanțelor naționale se observă însă că acestea refuză să valorifice în analiza lor cu privire la legalitatea și temeinicia menținerii arestului preventiv probele obținute în fața instanței de fond cu ocazia cercetării judecătorești, încheierile acestora cu privire la menținerea arestului preventiv fiind ancorate exclusiv în dosarul de urmărire penală.
Arară că niciunul dintre cei care în faza de urmărire penală l-au recunoscut pe inculpat ca fiind „." nu l-a recunoscut în faza procedeelor probatorii derulate în fața instanței ca fiind într-adevăr cel care s-a prezentat în fața reprezentanților părților vătămate sub numele de P. Din contră, unii dintre aceștia au declarat că inculpatul seamănă mai degrabă cu E. G., în condițiile în care organul de urmărire penală a stabilit în mod clar că E. G. și P. A. sunt persoane diferite.
Se mai arată că privarea de libertate a inculpatului s-a întemeiat pe prevederile art. 148 lit. b și f din C.pr.pen. Termenul rezonabil al privării de libertate trebuie analizat de caz la caz. A. judiciare naționale le aparține sarcina de a verifica necesitatea menținerii unei persoane în stare de arest preventiv. Apreciază că reținerea repetată a celor două motive în hotărârile prin care s-a dispus arestarea și menținerea inculpatului în stare de arest preventiv sunt neconforme textului Convenției.
Având în vedere raționamentul instanțelor naționale, pericolul concret pentru ordinea publică se deduce din gravitatea faptei și în nici un moment din circumstanțele faptelor de înșelăciune care să probeze modalitatea concretă prin care ordinea publică ar fi afectată de către inculpat în cazul nedispunerii măsurii arestului preventiv.
Legea 202/2010 prevede în art. 741 că în cazul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la soluționarea cauzei în primă instanță, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. C. elemente care sunt reținute de instanță în motivarea pericolului concret pentru ordinea publică cum ar fi valoarea prejudiciului sunt tot elemente care țin structural de gravitatea infracțiunii și nu elemente extrinseci acestui element care să contribuie dintr-o altă perspectivă la conturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Faptele imputate au fost comise în 2004, urmărirea penală începând în anul 2006 iar inculpatul a fost arestat preventiv în 29 decembrie 2009. Existența pericolului pentru ordinea publică a fost în mod direct infirmată prin aceea că inculpatul în tot intervalul de la comiterea faptei și până la momentul arestării nu a comis nici o infracțiune și nu a periclitat în nicio altă manieră ordinea publică Mai mult, trecerea unui interval de aproximativ cinci ani de la comiterea faptelor, pune probleme evidente în ceea ce privește oportunitatea privării de libertate În afară de raționamentul care concluzionează periculozitatea inculpatului, la momentul dispunerii arestului preventiv nu a fost oferită altă probă corectă care să justifice in concreto această presupusă periculozitate. Singura referire a instanței este că inculpatul a fost anchetat și arestat pentru săvârșirea unor fapte similiare de către P. de pe lângă Tribunalul Harghita, însă, ceea ce nu se relevă este faptul că în această cauză inculpatul a fost scos de sub urmărire penală. Un al doilea motiv care a fost reținut în mod repetat de instanțele naționale ca motiv justificativ în privarea de libertate este acela că inculpatul ar fi încercat în cadrul unei convorbiri telefonice să influențez pe fratele său T. P. în legătură cu prezența acestuia la o audiere. Reținerea persistenței unui asemenea motiv ca temei de arestare este într-o vădită contradicție cu jurisprudența C. în materia arestului preventiv. Nu poate fi omis nici faptul că de fiecare dată când instanțele naționale au reținut acest motiv, ele au avut în vedere doar evenimentul în sine al convorbirii fără a analiza că o asemenea convorbire ar putea în continuare să constituie un temei al reținerii. Consideră că este inexplicabil de ce în 2006 când aceste convorbiri au fost interceptate, organul de urmărire penală nu a considerat că suntem în prezența unei încercări de zădărnicire a aflării adevărului și nu a propus luarea unei măsuri privative de libertate dar a considerat că acest pericol există și este de actualitate la sfârșitului anului 2009. Cu prilejul analizei privind legalitatea și temeinicia măsurii privative de libertate, instanța de fond concluzionează că o analiză propriu zisă a subzistenței unei stări de pericol, ordinea publică inclusiv din perspectiva trecerii timpului nu-și are locul cât timp instanța de control judiciar a proclamat anterior persistența motivelor de arestare preventivă. Toate hotărârile prin care s-a dispus respectiv menținut măsura arestui preventiv au conținut similar, fiind rezultatul unor motivări stereotipe utilizate de către instanță. A., dacă se are în vedere ultimele hotărâri ale instanțelor naționale prin care s-a decis menținerea inculpatului în stare de arest preventiv, se poate observa că acestea nu fac în niciun moment referire la motivele pentru care o altă măsură cu caracter preventiv ar fi insuficientă. Situația inculpatului este cu atât mai gravă cu cât starea de sănătate, atât fizică, cât și psihică este una precară, probată prin acte medicale ce s-a agravat în arest, având totodată o vârstă înaintată. A., deși conform expertizei medico-legale psihiatrice, reiese că inculpatul a fost internat în spitale pentru perioade semnificative de timp cu diagnosticul tulburare depresivă, instanța nu a luat în considerare aceste elemente Mai mult instanța a omis faptul că inculpatul este o persoană în vârstă și că familia s-a angajat în fața instanței în acordarea întregului său sprijin concretizat în oferirea unei locuințe și a unui loc de muncă. Reprezentantul P., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii instanței de fond ca temeinică și legală cu consecința menținerii stării de arest a inculpatului. S. a nu se lua în considerare argumentele folosite de apărătorul inculpatului pentru că nu suntem într-o astfel de etapă procesuală. În cauză există indici și probe că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și ca atare sunt îndeplinite condițiile prev.de art.143 C.pr.pen. Cu privire la vinovăția și încadrarea juridică, consideră că aceste aspecte revin în sarcina instanței. S. a se avea în vedere că sunt îndeplinite cerințele art.143 C.pr.pen., prin existența acelor indicii și probe aflate șa dosarul cauzei cu privire la comiterea infracțiunii de către inculpat. În ceea ce privește art.148 lit.b și f C.pr.pen., arată că dacă în ceea ce privește temeiul prev.de art.148 litb C.pr.pen., se poate admite că în timp acest aspect al încercării de a influența martorii s-a diminuat și că starea de arest în care se află inculpatul, riscul ca din această poziție să influențeze martorul sau să ajungă la o înțelegere frauduloasă este mai scăzut, dar în ceea ce privește art.148 lit.f C.pr.pen., prima teză este în mod evident realizată. În ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, acesta trebuie raportat și la complexitatea cauzei și valoarea prejudiciului pentru că încadrarea juridică nu este una exactă decât din punctul de vedere al limitelor de pedeapsă. Pentru data la care au fost comise faptele, având în vedere numărul mare de părți vătămate și prejudiciul cauzat, dau o gravitate mai mare faptelor reținute în sarcina inculpatului. În acest moment, inculpatul este trimis în judecată și pentru alte fapte în alt dosar. Inculpatul T. G., având ultimul cuvânt, arată că a lucrat la mai multe firme și de fiecare dată și-a făcut datoria dar niciodată nu a știut ce fac ceide la firmele respective. M. că este foarte bolnav și solicită să fie pus în libertate obligându-se să respecte toate condițiile impuse de instanță. C U R T E A Prin încheierea penală f.nr.din 19 ianuarie 2011 Tribunalul Cluj în baza art.3002 rap. la art. 1. al.3 C., a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul T. G., fiul lui G. și M., născut la (...) în com. L., jud.Maramureș, deținut în prezent în Penitenciarul Gherla. Verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luată față de inculpatul T. G., prin prisma dispozițiilor art. 143 și 148 lit.b și f C., tribunalul a constatat că aceasta a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive; astfel, din materialul probator administrat până în prezent în cauză, au rezultat probe și indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul este autorul faptelor pentru care este cercetat; în acest sens sunt pe de o parte, probele administrate în faza de urmărire penală: plângerile și declarațiile celor 18 părți vătămate-societăți comerciale (vol.III și IV); înscrisurile reprezentând diferite acte comerciale (contracte, facturi, comenzi, file CEC vol.III și IV); declarațiile martorilor C. C.-Ș. și procesele- verbale de recunoaștere de persoane din planșe fotografice (f.301-326 vol.V), T. A. (f.266-300 vol.V), P. M.-F. (f.323-356 vol.V), I. M. P. (f.385-407 vol.V), P. V. (f.410-411 vol.V), Costin O., procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate în mod autorizat (f.193-196 vol.VIII convorbire purtată între inculpat și T. P.), rapoartele de constatare tehnico- științifică grafică (f.293-337 vol.II); Pe de altă parte, cele administrate până în prezent în faza de cercetare judecătorească; astfel, martorul I. P. A. (f.385), deși nu l-a recunoscut pe inculpat din planșele foto, nici în faza de urmărire penală și nici în fața instanței, și-a menținut susținerile făcute în fața procurorului, respectiv că a predat un motoscuter unui bărbat al cărui nume nu-l știa la acea dată, aflând de la organele de cercetare penală că-l cheamă P.; l-a văzut și la depozit când a venit împreună cu E., în două rânduri; l-a descris ca fiind un bărbat cărunt, de cca 50 ani, purta barbă, de aceeași înălțime cu martorul; ori, până la proba contrarie, așa-numitul „. a fost identificat de organele de urmărire penală ca fiind inculpatul T. G. Din declarațiile martorilor P. V., P. M. F. (f.387, 388-389) a reieșit faptul că, deși inculpatul E. dirija întreaga activitate de la depozit, inculpatul T. „. șeful cel mare";, cel care i-a și plătit pentru serviciile prestate; totodată, au invederat instanței faptul că, își mențin cele declarate în faza de urmărire penală, inclusiv recunoașterea inculpaților din planșele foto. Totodată, martora T. Ana M. (f.400-401) a precizat faptul că, a fost contactată și angajată (fără a fi încheiat un contract de muncă individual) în calitate de secretară timp de două săptămâni în luna octombrie 2004, de un bărbat ce i s-a prezentat sub numele de P. A., pe care dealtfel l-a și recunoscut din planșele foto, atât în faza de urmărire penală, cât și în cea de judecată, identificat de organele de urmărire penală ca fiind inculpatul T. G. P. coordona întreaga activitate a firmei, având cunoștințe în domeniu, respectiv tot ce ținea de comenzile de mărfuri efectuate, inclusivcompletarea tipizatelor de comandă; îl direcționa și pe inculpatul E. G. care, din punctul ei de vedere, nu avea nicio pregătire în domeniu. Același P. i-a plătit martorei o sumă de bani pentru munca prestată. Faptul că, sus-numiții nu l-au recunoscut pe inculpatul prezent în fața instanței este explicabil, întrucât, la ora actuală are o cu totul altă înfățișare (ras în cap, fără barbă și ochelari) decât cea avută la momentul când l-au cunoscut și care a fost în urmă cu cca 6 ani, perioadă de timp care își pune de asemenea amprenta pe fizionomia oricărei persoane în general, deci inclusiv asupra inculpatului. Totodată, din relatările martorilor G. E. A. și P. M. V. a reieșit faptul că, la sediile SC „. S. F., jud. Sălaj, respectiv la punctul de lucru deschis în C.-N., pe strada C., de către reprezentantul legal al SC „P. M.";S. V., jud. Satu-Mare -M. Sorin- s-a prezentat un bărbat îmbrăcat elegant, cu un pardesiu lung, negru, cu păr, descriere care, potrivit foștilor angajați ai SC „Nabuco"; S., corespunde lui P. A., identificat de organele de urmărire penală ca fiind inculpatul T. G. dealtfel, ambii martori au menționat că bărbatul prezent în boxa acuzaților seamănă cu cel prezent la sediile societăților de mai sus. Totodată, din concluziile raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză de IML M. M., a rezultat faptul că, inculpatul prezintă diagnosticul „tulburare poliformă de personalitate-depresie reactivă, dar cu toate acestea, are discernământul păstrat în raport cu faptele pentru care este cercetat. Infracțiunile pentru care sus-numitul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul 6. al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- S. T. C. sunt pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar probele certe că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică rezultă din gravitatea faptelor, natura lor, modul și împrejurările concrete de comitere a acestora; valoarea ridicată a prejudiciului cauzat; din urmările negative produse; în speță, imposibilitatea de redresare a unora din firmele prejudiciate, a condus în timp, la intrarea în faliment a acestora, aspect ce implică pierderi materiale și morale, atât pentru patronii acestora, cât și pentru angajați, prin pierderea locurilor de muncă; așa încât, durata trecerii timpului nu a condus la diluarea sau dispariția reacției negative în rândul opiniei publice, dimpotrivă. Pe de altă parte, împrejurarea că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică a fost constatată și prin încheierile penale pronunțate de Curtea de A. C., în baza cărora s-au respins până în prezent recursurile declarate de inculpat împotriva încheierilor prin care s-a dispus arestarea preventivă și respectiv menținerea acestei măsuri. Față de cele arătate, întrucât nu au intervenit împrejurări noi care să conducă la concluzia că temeiurile arestării preventive s-au schimbat sau dispărut, instanța, în baza art. 3002 rap. la art. 1. al.3 C., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv luată față de inculpatul T. G., pe care a menținut-o. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T. G. solicitând casarea acesteia și rejudecând să se dispună în principal, revocarea măsurii arestării preventive și în subsidiar, înlocuirea acesteia cu o altă măsură neprivativă de libertate. În motivarea recursului s-a arătat că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă întrucât, pe de o partedispozițiile art 148 lit b Cod procedură penală nu își mai găsesc justificare în condițiile în care a fost începută cercetarea judecătorească de mai mult timp, iar audierea fratelui inculpatului pe care se susține că acesta ar fi încercat să îl influențeze nu s-a mai dispus și art 148 lit f Cod procedură penală nu se mai poate reține în ceea ce privește condiția pericolului concret pentru ordinea publică după trecerea unei perioade de 1 an și 20 de zile de la arestarea preventivă. S-a mai susținut că faptele imputate inculpatului au fost comise în anul 2004, urmărirea penală a început în anul 2006, iar gravitatea faptei comise nu mai poate constitui motiv suficient pentru persistența pentru pericolul concret pentru ordinea publică, raportat la persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, starea sa de sănătate dar și împrejurarea că în raport de probele administrate în cursul cercetării judecătorești se poate ajunge la o altă stare de fapt decât cea stabilită în rechizitoriu și chiar la o altă încadrare juridică. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu mai impun în continuare privarea de libertate a inculpatului și acestea s-au schimbat în ceea ce privește condiția prevăzută de art 148 lit f teza a II-a Cod procedură penală și anume existența pericolului concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta-o. Potrivit art 5 paragraf 3 din C.E.D.O. orice persoană arestată în condițiile prevăzute de art 5 (1) din Convenție are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în timpul procedurii. Acest text de lege este menit să asigure că o persoană nu va petrece un timp nedeterminat în arest preventiv și de asemenea că acesteia îi este respectată prezumția de nevinovăție și dreptul la libertate. S. că s-a comis o infracțiune gravă poate justifica privarea de libertate însă, nu trebuie ignorate celelalte principii și drepturi fundamentale de care o persoană acuzată trebuie să se bucure. În cauza de față, luarea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia s-a bazat în principal pe dispozițiile art 148 lit f Cod procedură penală raportat la art 143 Cod procedură penală, reținându-se în fiecare situație în care a fost verificată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive că pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-a prezentat persistă și justifică detenția pe o perioadă care în acest moment se întinde la cca. 1 an și 20 de zile. În ceea ce privește temeiul prevăzut de art 148 lit b Cod procedură penală, ce a fost avut în vedere inițial la luarea și menținerea măsurii preventive, se constată că acesta nu mai este de actualitate, mai ales în situația în care persoana cu care se presupune că ar fi luat legătura, încercând să influențeze depoziția sa de martor, nu va mai fi audiat în această calitate, și nu mai poate fi considerat ca un element care să fie avut în vedere atunci când se analizează necesitatea privării în continuare de libertate a inculpatului. Este real că inculpatul este cercetat pentru o infracțiune deosebit de gravă cu limite de pedeapsă foarte mari, între 10 și 20 de ani închisoare, consecințele produse sunt importante, cu întindere pe o perioadă lungă de timp, că această cauză este una complexă, însă prelungirea procesului nu se datorează inculpatului și nici autorităților judiciare, ci imposibilității audierii unor martori dar, în situația în care arestul preventiv a depășit un an, nu se mai poate considera că detenția se întinde pe un termen rezonabil. Pe lângă gravitatea faptei, motivul pentru luarea măsurii arestării preventive și apoi a menținerii acestei măsuri a fost acela al protejării ordinii publice și, chiar dacă acestea au existat la început și s-au menținut în timp, după o anumită perioadă, pericolul concret pentru ordinea publică trebuie reapreciat, iar durata detenției preventive nu poate să depășească anumite limite, nu trebuie să servească pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate și în toate situațiile trebuie să se întindă pe un termen rezonabil. În cauza Tomasi contra Franței, Curtea E.peană a apreciat că se poate considera în mod rezonabil că o tulburare a ordinii publice exista la început dar după un anumit timp trebuie să se fi risipit, iar în cauza Letellier contra Franței Curtea a admis că „prin gravitatea deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie cel puțin pentru o perioadă de timp. T. un asemenea element nu ar putea fi apreciat ca pertinent și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea deținutului ar tulbura în mod real ordinea publică."; Față de cele mai sus reținute și având în vedere că doar gravitatea faptei nu poate constitui prin ea însăși un motiv pentru menținerea măsurii arestării preventive pe o perioadă care depășește deja 1 an de zile și că, în raport cu toate criteriile pe care C. le-a stabilit pentru aprecierea termenului rezonabil al arestării preventive și anume complexitatea cauzei, durata detenției în raport cu infracțiunea, comportamentul inculpatului și durata scursă din momentul arestării până în prezent, se poate considera că acest termen a fost depășit, iar pericolul concret pentru ordinea publică nu mai este de actualitate. Scopul procesului penal poate fi realizat și prin luarea unei alte măsuri preventive care să asigure garanția că inculpatul se va prezenta la proces și că nu va periclita în nici un fel bunul mers al cercetării judecătorești . În consecință, recursul declarat în cauză este fondat și va fi admis în baza art 38515 pct 2 lit d Cod procedură penală urmând a se casa încheierea atacată și în baza art 1. alin 2 Cod procedură penală raportat la art 1. art 139 alin 1 Cod procedură penală se va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, stabilindu-se ca pe durata măsurii să se supună obligațiilor prevăzute de art 145 alin 1 1 lit a - d și alin 1 2 lit c și f Cod procedură penală după cum vor fi individualizate în prezentul dispozitiv. Văzând și dispozițiile art 192 alin 3 Cod procedură penală. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul T. G., fiul lui G. și M. născut la 6 aprilie 1956 în comuna L. jud.Maramureș, împotriva încheierii penalef.nr.din 10 ianuarie 2011 a T.ui C. pe care o casează în întregime și rejudecând, În temeiul art.139 C., art.1451 C.dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului T. G. cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Impune inculpatului să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organele de urmărire penală și la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la P. localității de domiciliu, comuna L. conform programului de supraveghere întocmit de aceasta, ori de câte ori este chemat; c) să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de armă; e) să nu se apropie de persoanele vătămate, părțile civile, de martorii și numiții E. G., T. P., T. D. și B. I. M. din prezenta cauză și să nu comunice direct sau indirect cu nici unul dintre aceștia; f) să nu exercite nici un fel de activitate cu caracter comercial, direct sau indirect. Se atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor stabilite, măsura obligării de a nu părăsi țara va fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză. În temeiul art.192 alin.3 C., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din 18 ianuarie 2011. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER, C. I. L. H. I. M. L. S. Red.C.I./A.C. 3 ex........... J.fond.B. I.
| ← Decizia penală nr. 29/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 418/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
