Decizia penală nr. 418/2011, Curtea de Apel Cluj

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2011)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)/a3

DECIZIA PENALĂ NR.418/2011

Ședința publică din 23 martie 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : L. M. - judecător

JUDECĂTORI : ANA C.

M. R.

GREFIER : M. B.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă I. - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T.

C. reprezentat prin P. - L. C.

S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații C. G., M. C. N. și L. A. N. împotriva încheierii penale f.n. din data de 14 martie

2011 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr.(...), având ca obiect menținerea stării de arest a inculpaților.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul C.

G., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu av.M. L. și av.Borz B. în substituirea apărătorului ales av.L. Lorette, inculpatul M. C. N., în stare de arest, asistat de apărător ales av.Borz B. și inculpatul L. A. N., în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu av.Dobai G. și av.Borz B., în substituirea apărătorului ales av.L. Lorette, toți apărătorii din cadrul Baroului C. cu delegațiile la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorii desemnați din oficiu solicită a se constata că mandatul lor a încetat prin prezența apărătorului ales al inculpaților și solicită acordarea onorariului parțial pentru studiul dosarului și prezența în instanță.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea cauzei.

Apărătorul ales al inculpaților C. G., M. C. N. și L. A. N., solicită admiterea recursurilor inculpaților, casarea încheierii atacate cu consecința revocării măsurii arestului preventiv și punerii în libertate a inculpaților.

In subsidiar, solicită luarea unei măsuri preventive mai puțin restrictive aceea de a nu părăsi localitatea.

În susținerea recursului, arată că la multe termene când s-a verificat măsura arestului preventiv, a invocat o multitudine de motive pentru care inculpații ar trebui judecați în stare de libertate, astfel că la acest termen le va indica din nou și va adăuga că termenul rezonabil a fost depășit.

Încheierea din 14 martie 2011 este motivată foarte amplu. Măsura s-a luat în baza art.148 lit.f C., într-adevăr la nivel pur teoretic teza I-a este îndeplinită, dacă ar fi de acord cu încadrarea juridică reținută în sarcina inculpatului și dacă există indicii că s-a săvârșit fapta prevăzută de legea penală. Nu se știe dacă există infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina inculpaților, cea prevăzută în rechizitoriu, pentru că prejudiciul este foarte neclar, nu este cert și au existat discuții ample în acest sens.

Cu privire la teza a II-a arată că încheierea atacată ca și număr de pagini este impresionantă însă nu face referire la probe și dovezi. Apreciază că este o motivare pur formală, generală, stereotipă. Instanța trebuia săarate de ce fiecare dintre inculpați nu poate fi cercetat în stare de libertate. C. a dezvoltat patru motive pentru justificarea măsurii arestului preventiv. În speță, nu este îndeplinit nici unul dintre aceste motive.

Inculpații sunt arestați de 10 luni, art.6 din C. arată că orice persoană are dreptul să fie judecat într-un termen rezonabil, acesta a fost de deplin depășit, raportat la diminuarea acestuia odată cu trecerea timpului. De asemenea, C. arată că pericolul unui inculpat trebuie raportat și la circumstanțele de ordin personal.

Cu privire la aceste aspecte arată că inculpatul C. G. este întreținător de familie, starea sănătății mamei sale este precară și nu are antecedente penale.

Inculpatul L. A. N. de asemenea are familie, doi copii minori în întreținere și nu are antecedente penale.

Inculpatul M. C. N. are la rândul său familie și este fără antecedente penale.

Raportat la egalitatea de tratament apărătorul inculpaților susține că instanța a respectat drepturile inculpaților liberi în ce privește apărarea. Se reține în sarcina a cel puțin doi inculpați liber, comiterea a exact acelorași infracțiuni. Mai mult, se reține că ar fi fost finanțatorii grupului. Însă, dacă dânșii pot fi cercetați în stare de libertate, nu înțelege de ce nu pot fi cercetați în libertate și inculpații arestați.

Se mai arată că inculpatul C. G. a fost audiat, a dat declarații complete însă inculpații L. A. și M. C. nu au fost audiați din cauze străine lor.

Concluzionând, față de termenul rezonabil depășit, de diminuarea pericolului inculpaților, principiul egalității de tratament și persoana inculpaților apreciază că nu se mai impune menținerea lor în stare de arest preventiv. Art.145 C., prevede o mulțime de obligații pe care instanța le poate institui în sarcina inculpaților, astfel încât să se garanteze că aceștia vor respecta obligațiile procesuale. Așa fiind, solicită aplicarea unor alte măsuri și anume obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea.

În consecință, solicită admiterea recursului și a se proceda în consecință.

Reprezentantul M.ui P. solicită respingerea recursurilor ca nefondate

și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În susținerea poziției procesuale arată că instanța de fond în mod justificat a menținut în procedura reglementată de art.3002 C., măsura arestului preventiv, constatând întrunite condițiile prev.de art.143 și 148 lit.f C., apreciind că lăsarea în libertate a inculpaților ar prejudicia ordinea publică.

Instanța a identificat cel puțin un număr de trei riscuri majore, a reținut că există o temere de reluare a activității infracționale de către inculpați, durata activității infracționale, a sesizat corect și riscul încercării de a zădărnicii aflarea adevărului și riscul de a încerca să se sustragă judecății.

Având în vedere toate acestea și apreciind de asemenea că în raport de complexitatea cauzei, pe baza căreia se poate aprecia că în cauză se va efectua o cercetare judecătorească de durată, pentru buna desfășurare a procesului penal, în mod temeinic măsura arestării a fost menținută.

Inculpatul C. G. având ultimul cuvânt depune un memoriu la dosar și arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.

Inculpatul M. C. N., având ultimul cuvânt solicită judecarea sa în stare de libertate și arată că se va supune tuturor obligațiilor impuse.

Inculpatul L. A. Nicoler, având ultimul cuvânt solicită cercetarea în stare de libertate. S. că toate mașinile care i s-au adus nu sunt ale sale ci ale coinculpaților. Mai mult, nu a semnat nici un contract și nu a săvârșit nici o infracțiune.

C U R T E A :

Prin încheierea penală fără număr din data de 14 martie 2011 a T.ui C. în temeiul art.3002 Cod Procedură Penală, rap. la art.160b C., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații 1. C. G., fiul lui G. și I., născut la data de (...) în C.-N., jud. C.,

CNP 1., 2. L. A.-N., fiul lui I.-N. și M., născut la data de (...) în Reghin, jud. Mureș, CNP 1., 3. M. C.-N., fiul lui N. și F., născut la data de (...) în B. M., jud. Maramureș, CNP 1., toți aflați în Penitenciarul Gherla, măsură ce s-a menținut, respingând implicit cererile de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

În baza art.192 al.3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut în esență că prin rechizitoriul D. S. T. C. au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații C. G., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 din Legea nr.39/2003 și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. și ped. de art.215 alin.1,2,3 și 5 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2

C.pen. și art.33 lit.a C.pen.; M. C. N., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 din Legea nr. 39/2003 și înșelăciune cu consecințe deose bit de grave, prev. și ped. de art.215 alin.1,2,3 și 5 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.

2 C.pen. și art.33 lit.a C.pen.; L. A. N., pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art.7 din Legea nr.39/2003 și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. și ped. de art.215 alin.1,2,3 și 5 C.pen., cu aplicarea art.41 alin. 2 C.pen. și art.33 lit.a C.pen. Alături de cei trei inculpați au fost trimiși în judecată, fiind cercetați în stare de libertate, și inculpaț ii B. N., F. L., B. A. M. și B. Ș.

Sub aspectul stării de fapt, în sarcina inculpatului C. G., s-a reținut că, începând cu anul 2009, a constituit împreună cu inculpatul M. C.-N. și învinuitul M. D. V., un grup infracțional organizat, care avea ca și scop inducerea sau menținerea în eroare a mai multor societăți comerciale de leasing cu prilejul executării clauzelor contractuale având ca și obiect utilizarea unor autoturisme de lux, dobândind în cadrul asocierii infracționale rolul de a identifica societățile comerciale, persoanele interesate să vândă autoturisme achiziționate în leasing, să transporte autoturismele în

Germania, să finanțeze achiziționarea de astfel de autoturisme și apoi să găsească persoane interesate de cumpărarea acestora, urmărind prin aceasta obținerea unui profit material substanțial. În baza înțelegerii prealabile avute cu ceilalți învinuiți și inculpați, membri ai grupului, inculpatul C. G. a indus în eroare mai multe societăți comerciale de leasing, la momentul perfectării contractului, respectiv a instigat persoane semnatare ale contractelor de leasing să mențină în eroare pe reprezentanții societăților de leasing, prin semnarea unor acte de cesiune a părților sociale,obținând în această modalitate posesia autoturismelor marca BMW 530d și Mercedes Mercedes M.L. utilizator SC Ximena Mar S. C.- proprietatea B. C. L. I. SA, Seat Cordoba utilizator Rozal Progress S. C., proprietatea SC Porche L. I. SA, marca Mercedes Mercedes M.L. utilizator SC Royal Progress S. C.- proprietatea proprietatea SC R. L. I. SA B., marca BMW X5 și BMW seria 7, utilizator SC Rayo Structures S. C.- proprietatea SC U. L. C. I. SA, 2 autoturisme marca BMW X5, utilizator SC Ximena Mar S. C.- proprietatea SC Ț. L. I. SA, marca Ford Mondeo, utilizator SC DNSI S. C.- proprietatea I. L. I. SA, marca BMW X5, utilizator SC Andanic S. Vîlcea- proprietatea SC U. L. C. I. SA, marca Audi A6, utilizator SC All Trade S. S.- proprietatea SC B. L. I. SA, 3 autoutilitare marca Mercedes Sprinter, utilizator SC All Trade S. S.- proprietatea SC U. L. C. I. SA și VW P., utilizator SC I. S. S. M., autoturisme de care a dispus pe nedrept, obținând un beneficiu material substanțial și cauzând în această modalitate un prejudiciu total de aproximativ 1.180.438 lei și 91.256 Euro.

Referitor la inculpatul M. C.-N. s-a reținut că, începând cu anul 2009, împreună cu inculpatul C. G., precum și cu învinuitul M. D. V. a constituit un grup infracțional organizat, care avea ca și scop inducerea sau menținerea în eroare a mai multor societăți comerciale de leasing cu prilejul executării clauzelor contractuale având ca și obiect utilizarea unor autoturisme de lux, dobândind în cadrul asocierii infracționale rolul de a prelua societăți comerciale utilizatoare ale contractelor de leasing (SC Ximena Mar S. C.), să transporte autoturismele în Germania, să găsească persoane interesate de cumpărarea autoturismelor, de a asigura înmatricularea frauduloasă în Germania a autoturismelor achiziționate în sistem leasing, să găsească persoane pe numele cărora erau trecute societățile comerciale utilizatoare ale autoturismelor, urmărind în acest fel obținerea unui profit material substanțial. În baza înțelegerii prealabile avute cu ceilalți învinuiți și inculpați, membri ai grupului, inculpatul a indus în eroare mai multe societăți comerciale de leasing, fie cu ocazia perfectării contractului, fie cu prilejul executării contractului, în sensul că a instigat persoane semnatare ale contractelor de leasing să mențină în eroare pe reprezentanții societăților de leasing, prin semnarea unor acte de cesiune a părților sociale, obținând în această modalitate posesia autoturismelor marca Seat Cordoba, utilizator Royal Progress S. C. - proprietatea SC Porche L. I. SA; marca Mercedes ML 320 utilizator SC Royal Progress S. C. - proprietatea SC R. L. I. SA, marca BMW X5 și BMW seria 7, utilizator SC Rayo Structures S. C. - proprietatea SC U. L. C. I. SA; 2 autoturisme marca BMW X5, utilizator SC Ximena Mar S. C. - proprietatea SC T. L. I. SA; marca Ford Mondeo, utilizator SC D.N.S.I S. C. - proprietatea SC I. L. I. SA; marca Audi A6, utilizator SC AII Trade S. S. - proprietatea SC B. L. I. SA; 3 autoutilitare marca Mercedes Sprinter, utilizator SC AII Trade S. S. - proprietatea SC U. L. C. I. SA de care a dispus pe nedrept, obținând un beneficiu material și cauzând în această modalitate un prejudiciu total de aproximativ 939.080 Iei și 70.722 euro.

În privința inculpatului L. A.-N. s-a reținut că începând cu anul 2009, a aderat la grupul infracțional organizat inițiat de către inculpații C. G., M.

C. N. și învinuitul M. D. V., grup care avea ca și scop inducerea sau menținerea în eroare a mai multor societăți comerciale de leasing sau rent a car cu prilejul executării clauzelor contractuale având ca și obiect utilizarea unor autoturisme, dobândind în cadrul asocierii infracționale rolul de a identifica societăți comerciale finanțatoare în sistem leasing sau societăți comerciale al căror obiect de activitate era închirierea de autoturisme,persoane interesate să vândă autoturisme achiziționate în leasing, persoane pe numele cărora să fie cesionate societățile utilizatoare ale sistemului leasing, să transporte autoturismele astfel dobândite în Ungaria, să finanțeze achiziționarea de astfel de autoturisme și apoi să găsească persoane interesate de cumpărarea lor, urmărind prin aceasta obținerea unui profit material substanțial, respectiv că începând cu anul 2009 până în prezent, în baza înțelegerii prealabile avute cu ceilalți învinuiți și inculpați care formau grupul infracțional organizat, a indus în eroare mai multe societăți comerciale de leasing, la momentul perfectării contractului respectiv și a instigat persoane semnatare ale contractelor de leasing să mențină în eroare, prin semnarea unor acte de cesiune a părților sociale pe reprezentanții societăților de leasing sau i-a ajutat pe ceilalți membrii ai grupului ca după utilizarea acelorași metode să înmatriculeze fraudulos autoturisme dobândite anterior în sistem leasing; iar pe învinuiții B. A. M. și B. Ș., direct sau prin intermediar, i-a instigat să semneze contracte de închiriere cu mai multe societăți comerciale de rent a car, intrând în posesia autoturismelor marca Seat Ibiza (cu numerele de înmatriculare (...) și (...)), Seat Cordoba (cu numărul de înmatriculare (...)), Seat L. (cu numărul de înmatriculare (...)), utilizate de SC L. S. O. - proprietatea SC A. L. I. SA; marca BMW X6, utilizat de SC F. S. O. - proprietatea U. L. C. I. SA; marca Audia A6, utilizator SC AII Trade S. S., proprietatea SC B. L. I. SA; 3 autoutilitare marca Mercedes Sprinter, utilizator SC AII Trade S. S., proprietatea SC U. L. C. I. SA; marca VW P. - aflat în posesia SC I. S. C.; marca Hyundai Santa FE, aflat în posesia SC G. S. O.; marca Dacia Logan aflat în posesia SC D. C. S., marca Dacia Logan, aflat în posesia SC I. S. C., marca Mercedes Sprinter, aflat în posesia SC N. A. S. O., de care a dispus fără drept, cauzând prin aceasta un prejudiciu patrimonial de aproximativ 918.803 lei și 51.737 euro.

Tribunalul Cluj a fost sesizat cu soluționarea cauzei la data de 30 septembrie 2010, fiind înregistrată sub nr.(...), în sistem aleatoriu cauza fiind repartizată pentru termenul din 28 octombrie 2010.

Prin Încheierea f.n de la data de (...), instanța a constatat, în temeiul art.3001 C., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de cei trei inculpați, menținând prevenția acestora. Ulterior, prin încheierea penală de la data de (...), în temeiul art.139 alin.1 C., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de inculpați în vederea înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, iar prin încheierile f.n de la data de (...) și respectiv (...), în baza art.3002

C.pr.pen, rap.la art.160b C., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, menținându-se prevenția acestora.

Potrivit dispozițiilor art.3002 Cod procedură penală în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând potrivit art.160b, respectiv dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. C. instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

Ca urmare, instanța de fond are obligația verificării în temeiul art.3002

C. la un interval de maxim 60 de zile, legalitatea și temeinicia măsurii preventive.

T. a apreciat că de la data de 19 ianuarie 2011, când s-a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv nu au intervenit modificări de natură a impune punerea în libertate a celor 3 inculpați.

Potrivit dispozițiilor art.143 C. coroborat cu art.148 alin.1 C. măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

Verificându-se legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, instanța a constatat că aceasta este legală și temeinică și subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpați, respectiv cele prev. de art.143 C., în sensul că există indicii și chiar probe în sensul că s-au comis fapte prevăzute de legea penală, acestea conducând și la presupunerea rezonabilă că au fost comise de către inculpați.

Astfel, în faza de urmărire penală au fost administrate probe care constau în conținutul plângerilor formulate de societățile comerciale păgubite, declarațiile celorlalți învinuiți și inculpați audiați în cauză, respectiv F. L., B. N., D. G.-S. și T. V.-C., procesele-verbale de percheziție domiciliară și declarațiile martorilor asistenți, procesele-verbale de investigații, declarațiile martorilor C. R.-I. și A. C.-V., procesele-verbale de transcriere a convorbirilor și comunicărilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizațiilor emise de către Tribunalul Cluj și, nu în ultimul rând, declarațiile date de inculpații C. G., L. A.-N. și M. C.-N., acestea fiind relevante în sensul conturării presupunerii rezonabile că inculpații ar putea fi autorii faptei care li se impută.

Chiar dacă la termenul de judecată de astăzi, (...), inculpatul C. G. a fost audiat, revenind asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală, poziția procesuală exprimată de acesta, nu este de natură a înfrânge indiciile temeinice de vinovăție, în acest sens fiind dispozițiile art. 69 C. referitoare la valoarea probatorie a declarațiilor date de inculpat.

Fără a face o analiză de detaliu a probatoriului administrat, pentru a nu prejudicia fondul cauzei și fără a emite judecăți de valoare asupra validității mijloacelor de probă existente în dosarul cauzei și a actelor procesuale și procedurale realizate în faza de urmărire penală, instanța a constatat că în cauză există date care formează presupunerea rezonabilă că s-au comis fapte prevăzute de legea penală.

Sub acest aspect, instanța reamintește jurisprudența constantă a instanței de contencios european de la S., în lumina căreia forța juridică a probelor și indiciilor temeinice care ar putea justifica măsura arestării preventive nu este necesar să fie echivalentă celor care ar putea justifica o condamnare, doar aceste din urmă probe fiind necesar a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptul că persoanele trimise în judecată sunt autorii faptelor sesizate. Potrivit aceleiași jurisprudențe, rolul măsurii preventive este tocmai acela de a permite clarificarea, sau dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor rezonabile că s-a comis o faptă prevăzută de legea penală (cauzele Murray și Brogan împ. Regatului Unit). Se poate conchide că măsura arestării preventive este o excepție admisibilă de la prezumția de nevinovăție, raportat tocmai la indiciile temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații ar putea fi autorii faptei sesizate, fără ca pe fondulpricinii să se poată concluziona că instanța care a menținut prevenția inculpaților se raportează la o adevărată prezumție de vinovăție a acestora.

În ceea ce privește temeiul de arestare prev. de art.148 lit.f C. instanța a reținut că potrivit acestuia măsura arestării poate fi luată dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a recurentului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Fără îndoială că prima dintre condiții este îndeplinită în cauză, urmând a se discuta doar pe marginea celei de-a doua teze a art.148 lit.f

C.

Referitor la probele certe din care a rezultat pericolul social concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaților, acesta rezultă mai întâi din gravitatea deosebită a faptelor imputate, din modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, din împrejurările în care fapta a fost comisă, precum și din faptul că lăsarea în libertate a unor persoane care au comis o astfel de infracțiune ce a ajuns la cunoștința opiniei publice, producând un puternic impact negativ, ar crea o stare de insecuritate socială gravă și de neîncredere în organele abilitate ale statului în luarea de măsuri ferme împotriva celor care comit fapte penale cu un grad de pericol social foarte ridicat.

Pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a celor trei inculpați nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei, fiind însă imperios necesară și existența unor date și probe care să convingă judecătorul că pentru siguranța publică se impune privarea de libertate a inculpatului, ceea ce face ca aceste noțiuni să nu fie privite izolat, ci interdependent.

Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și- a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat în cazul Letellier vs

Franța că în circumstanțe excepționale, pe motivul gravității în dauna reacției publice, anumite infracțiuni, pot constitui cauza unor dezordini sociale în măsură să justifice detenția, cel puțin pentru un timp. De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.

Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.

Or, în cauza de față, activitatea infracțională desfășurată de inculpații

C. G., L. A.-N. și M. C.-N., respectiv ceilalți învinuiți durează de circa 1 an și jumătate și a fost una deosebit de laborioasă, minuțios pregătită și în care au fost implicate numeroase persoane, fiecare având bine determinată contribuția personală la reușita fiecărei operațiuni, ceea ce a și favorizat desfășurarea cu rapiditate a tuturor acțiunilor de ";. a autoturismelor și de valorificare a lor, inculpații și învinuiții acționând pe raza mai multor județe (cu legături între diferite grupări cu activitate similară) și în afara țării, prejudiciul produs fiind unul foarte ridicat, împrejurări ce imprimă faptelorcomise un grad de pericol social sporit, gravitatea faptelor imputate reflectându-se de altfel și în pedepsele deosebit de aspre prevăzute de lege. A., din modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, împrejurările în care au fost comise, urmările produse și atitudinea inculpaților ulterior comiterii faptelor, reies probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, existând temerea rezonabilă că odată lăsați în libertate aceștia ar putea continua activitatea infracțională sau ar putea zădărnici aflarea adevărului, având în vedere că procesul penal este în curs de desfășurare și presupune administrarea și a altor probe pentru conturarea pe deplin a stării de fapt.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la S. însăși, a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea inculpaților aflați în stare de arest preventiv: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra R.iei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-

10 nov.1969 și Letellier contra Franței-26 iunie 1991).

În aceeași ordine de idei, prin raportare și la scopul măsurilor preventive instituit de art.136 C., instanța apreciază că legăturile inculpaților cu persoane din afara granițelor țării (Germania, Ungaria), astfel cum acestea se conturează din probele administrate în faza de urmărire penală, dar și de la nivelul altor județe ale țării, fundamentează temerea rezonabilă că inculpații ar putea încerca să se sustragă judecății, o dată puși în libertate.

Chiar dacă potrivit actului de sesizare a instanței, inculpații nu posedă antecedente penale, iar inculpatul C. G. are o situație familială mai deosebită (membrii familiei sale având o stare de sănătate precară), față de gravitatea sporită a infracțiunilor de comiterea cărora sunt acuzați, amploarea activității infracționale desfășurate, aceste împrejurări, singure, nu pot constitui prin ele însele argumente suficiente pentru lăsarea în libertate a inculpaților, respectiv luarea față de aceștia a unor măsuri preventive neprivative de liberate.

Nu poate fi primit nici argumentul egalității de tratament invocat de apărătorii inculpaților, câtă vreme situația acestor inculpați nu este identică cu a celorlalte persoane cercetate în cauză, contribuția lor infracțională fiind mai conturată, ceea ce denotă un grad de pericol social sporit din partea acestora.

Toate aceste temeiuri impun și justifică în continuare privarea de libertate a inculpaților, pentru buna derulare a procesului penal, sens în care, în temeiul art.3002 Cod procedură penală, rap. la art.160b C., instanța a constatat că măsura arestării preventive luată față de inculpați, este legală și temeinică și a menținut-o.

Totodată instanța a apreciat că la momentul de față, când încă cercetarea judecătorească nu a fost declanșată și inculpații nu au fost încă audiați, revocarea arestării preventive și luarea unei alte măsuri de această natură dar mai puțin severă, nu este oportună pentru buna derulare a procesului penal și pentru desfășurarea în condiții normale a anchetei penale, fiind necesară ascultarea inculpaților de către instanța de fond, pentru ca această să perceapă direct și nemijlocit atitudinea inculpaților față de ancheta penală aflată în desfășurare împotriva lor.

Deși este real că după aproximativ 5 luni de la înregistrarea dosarului la instanță, numai la termenul de judecată de la data de (...) a fost declanșată cercetarea judecătorească, fiind audiat un singur inculpat

(urmând a se proceda la audierea eșalonată a inculpaților), instanța constată că acest aspect nu poate fi imputat autorităților judiciare, ci conduitei procesuale a coinculpaților aflați în stare de libertate, care în egală măsură au dreptul de a beneficia de o apărare eficientă în cauză, sens în care au solicitat termene în vederea pregătirii apărării. Complexitatea sporită a cauzei justifică acordarea unui interval de timp rezonabil pentru ca și acești inculpați, deși aflați în stare de libertate, să își poată exercita plenar drepturile procesuale.

S-a considerat, în sensul menținerii inculpaților în stare de arest preventiv, că măsura arestării lor preventive are o durată rezonabilă, în contextul în care inculpații sunt arestați preventiv de circa 9 luni de zile, în contextul unei anchete deosebit de complexe, realizată cu extrem de multă celeritate, și ținând seama și de modul procedural în care inculpații și-au exercitat dreptul la apărare.

Cu privire la aspectele juridice invocate de către inculpați prin apărătorii lor aleși, de a nu s-a mai menținut măsura arestului preventiv luată față de aceștia, cercetarea și judecarea lor în stare de libertate cât și aspectele invocate în subsidiar de a se înlocui măsura arestului preventiv cu o altă măsură neprivativă de libertate constând în obligarea inculpaților de a nu părăsi localitatea sau țara, conform prevederilor art.145 C.pr.pen și respectiv art.1451 C. instanța urmează să rețină că acestea nu au suportul juridic necesar pentru a fi admisibile.

Astfel, în speță atât la luarea măsurii arestării preventive cât și la prelungirea măsurii arestării preventive s-a avut în vedere faptul că regula procesului penal este cercetarea inculpatului în stare de libertate, dreptul la libertate fiind garantat atât de normele interne cât și de normele internaționale (Convenția Europeană a Drepturilor Omului) iar arestarea se va putea dispune în condiții strict prevăzute de lege și numai dacă este absolut necesară. Ori, în ceea ce privește situația acestor inculpați, conduita acestora impune menținerea măsurii arestului preventiv și conferă măsurilor obligării de a nu părăsi localitatea sau țara o totală ineficiență în cazul infracțiunilor prev. de art.7 din Legea nr.39/2003 și de art.215 alin.1,2,3 și

5 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., care a produs în rândurile comunității locale și chiar naționale (având în vedere și legăturile cu alte grupări infracționale cu un obiect similar) un ecou profund negativ.

Lăsarea în libertate a inculpaților ar reprezenta o încurajare a săvârșirii unor fapte similare atât de către inculpați cât și de către persoane care au această tendință, văzând lipsa de fermitate a justiției față de cei bănuiți ca autori a unor astfel de fapte.

Pericolul pentru ordinea publică rezidă și în însuși pericolul social al faptelor deduse judecății, ținând seama de amploarea fenomenului infracțional prezent în societatea românească, opinia publică fiind aproape zilnic informată prin mass-media cu privire la proliferarea faptelor de acest gen, în medii sociale dintre cele mai diverse.

Având în vedere că infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați, și rezonanța unor fapte de acest gen, numărul de aproximativ 9 luni de zile de arestarea acestora și de aproximativ 5 luni scurs de la data remiterii dosarului instanței de judecată în vederea declanșării cercetării judecătorești, nu s-a putut considera că s-ar putea pune în discuție atingerea punctului critic în ceea ce privește termenul rezonabil desoluționare a cauzei și ca urmare, inculpații să fie cercetați în stare de libertate, aspecte susținute de apărătorii inculpaților.

Este real că măsura arestării preventive nu trebuie să anticipeze o eventuală pedeapsă privativă de libertate și că orice cauză trebuie să fie soluționată într-un termen rezonabil, tocmai pentru aceste considerente legiuitorul a prevăzut că în faza de judecată această măsură încetează de drept când a fost atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care face obiectul învinuirii, ceea ce nu este cazul în speță.

În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce instanța trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate a inculpaților.

S.rea instanței este justificată și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din

18 martie 2008),în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile pretins săvârșite de inculpați și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.145 și

1451.

În speță, menținerea măsurii arestării preventive a celor trei inculpați este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor, impunându-se menținerea acestora în continuare în stare de arest preventiv.

Dincolo de considerentele umanitare ce trebuie avute în vedere la alegerea unei măsuri preventive de o gravitate extremă, credem că nu există nici un alt argument solid care să justifice nelegalitatea și netemeinicia luării măsurii arestării preventive față de inculpați și implicit a luării unei alte măsuri neprivative de libertate.

Toate aceste temeiuri impun și justifică în continuare privarea de libertate a inculpaților, pentru buna derulare a procesului penal, sens în care, în temeiul art.3002 C. raportat la art.160b C., instanța a constatat că această măsură a arestării preventive luată față de cei doi inculpați, este legală și temeinică și, pe cale de consecință urmează a o menține urmând a respinge implicit cererile de revocare și cele formulate în subsidiar de înlocuire a acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

In baza art.192 al.3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs în termen legal inculpații C. G., M. C. N. și L. A. N., fără a indica motivele de nelegalitate ori netemeinicie.

În ședința publică din data de 23 martie 2011, prin apărător ales, inculpații recurenți au solicitat admiterea recursurilor, cu consecința revocării măsurii arestului preventiv și punerii lor în libertate sau, în subsidiar, luarea unei măsuri preventive mai puțin restrictive, aceea de a nu părăsi localitatea.

În susținerea recursului s-a arătat că termenul rezonabil a fost depășit, că nu sunt de acord cu încadrarea juridică reținută și nici cu reținerea instanței că există indicii că s-a săvârșit fapta prevăzută de legea penală. Prejudiciul este foarte neclar.

Nu au fost indicate probe și dovezi referitoare la pericolul pentru ordinea publică, motivarea instanței este pur formală, generală, stereotipă. Instanța trebuia să arate de ce fiecare dintre inculpați nu poate fi cercetat în stare de libertate. Nu este îndeplinit nici unul din cele patru motive acceptate de C. pentru justificarea măsurii arestului preventiv. Inculpații sunt arestați de 10 luni, termenul rezonabil a fost depășit, pericolul s-a diminuat odată cu trecerea timpului. la.

Cu privire la circumstanțele de ordin personal s-a arătat că inculpatul

C. G. este întreținător de familie, starea sănătății mamei sale este precară și nu are antecedente penale, inculpatul L. A. N. are familie, doi copii minori în întreținere și nu are antecedente penale, inculpatul M. C. N. are familie și este fără antecedente penale.

Raportat la egalitatea de tratament s-a invocat că cel puțin doi inculpați liberi sunt acuzați de comiterea exact a acelorași infracțiuni.

Inculpatul C. G. a fost audiat, a dat declarații complete însă inculpații

L. A. și M. C. nu au fost audiați din cauze străine lor.

Art.145 C., prevede o mulțime de obligații pe care instanța le poate institui în sarcina inculpaților, astfel încât să se garanteze că aceștia vor respecta obligațiile procesuale.

Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform art.38514 C.pr.penală, curtea constată că recursurile inculpaților sunt fondate și vor fi admise, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, se constată că prin rechizitoriul DIICOT S. T. C. din (...) au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpa ții C. G., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 din Legea nr.39/2003 și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. și ped. de art.215 alin.1,2,3 și 5

C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. și art.33 lit.a C.pen.; M. C.

N., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 din Legea nr. 39/2003 și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. și ped. de art.215 alin.1,2,3 și 5 C.pen., cu aplicarea art.41 alin. 2 C.pen. și art.33 lit.a C.pen.; L. A. N., pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art.7 din Legea nr.39/2003 și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. și ped. de art.2 15 alin.1,2,3 și 5 C.pen., cu aplicarea art.41 alin. 2 C.pen. și art.33 lit.a C.pen. Alături de cei trei inculpați au fost trimiși în judecată, fiind cercetați în stare de libertate, și inculpații B. N., F. L., B. A. M. și B. Ș.

Acuzațiile aduse inculpaților recurenți constau în aceea că începând cu anul 2009 inculpații C. și M., împreună cu învinuitul M. D. V., față de care s-a disjuns cauza în vederea continuării cercetărilor, ar fi constituit un grup infracțional organizat, în scopul inducerii în eroare a mai multor societăți de leasing, că inculpatul L. A. N. a aderat la acest grup infracțional începând din 2009 și că ar fi indus în eroare mai multe societăți comerciale de leasing, intrând în posesia unor autoturisme de lux, de care au dispus pe nedrept, cauzând un prejudiciu total de 939.080 lei și 70.722 euro - inculpatul M., de 1.180.438 lei și 91.256 euro - inculpatul C. și de 918.803 lei și 51.737 euro - inculpatul L.

Față de inculpații recurenți C. G. și L. A. N. s-a luat măsura arestării preventive la data de (...) prin încheierea penală nr.61/2010 a T.ui C., iar față de inculpatul M. C. N. măsura arestării preventive s-a luat la data de (...) prin încheierea penală nr.64/2010 a T.ui C., ca și temei al arestării fiind reținută incidența prevederilor art.148 lit.f C.pr.penală.

Analizând circumstanțele cazului concret al inculpaților recurenți,

Curtea constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestora s-au schimbat, caz în care potrivit art.139 alin.1 C.pr.pen devine posibilă înlocuirea măsurii preventive a arestării cu o altă măsură preventivă.

Astfel, referitor la pericolul pentru ordinea publică reprezentat de lăsarea în libertate a inculpaților, se constată că acesta s-a diminuat prin trecerea timpului.

Întocmirea rechizitoriului permite instanței să analizeze infracțiunile concrete de comiterea cărora sunt bănuiți inculpații, să evalueze gradul în care se presupune că este implicat fiecare inculpat în activitatea infracțională, să reevalueze detaliile apărute după luarea măsurii arestării preventive.

Persistența motivelor plauzibile de a bănui persoana arestată de comiterea unei infracțiuni este o condiție sine qua non de regularitate a menținerii acesteia în detenție, din perspectiva C. (cauza Contrada contra Italiei din 24 august 1998). În măsura în care legislația internă prevede necesitatea existenței unor motive suplimentare care să legitimeze privarea de libertate, este necesar ca și acestea să fie întrunite.

Totuși, după un anumit timp existența acestor motive plauzibile nu mai este suficientă pentru a justifica detenția preventivă, fiind necesar a se examina dacă autoritățile au depus diligențe suficiente în derularea procedurii.

Scopul măsurii arestării preventive din perspectiva C. este acela de a aduce în fața autorității judiciare competente a persoanei bănuite de comiterea unei infracțiuni, ceea ce semnifică trimiterea în judecată.

În prezenta cauză scopul măsurii arestări preventive a fost atins doar din punct de vedere formal, căci trimiterea în judecată nu semnifică doar întocmirea rechizitoriului, ci și aducerea inculpatului în fața judecătorului în vederea audierii lui.

Totuși, de la data trimiterii în judecată - (...) - instanța de fond nu a reușit să declanșeze cercetarea judecătorească și să procedeze la audierea inculpaților, fiind audiat doar inculpatul C. G. la data de 14 martie 2011.

Dincolo de motivele de ordin obiectiv ce au determinat amânarea judecării cauzei - cereri de amânare formulate de către unii din inculpați pentru angajare de apărător, cereri de reziliere a contractelor de asistență juridică intervenite pe parcursul procesului sau cereri de amânare formulate de către unii dintre avocați, lipsa de procedură cu unii dintre inculpați sau cu părțile civile, lipsa de apărare a unor inculpați la anumite termene -, curtea observă că instanța avea la îndemână diverse mijloace procedurale prin care putea preveni tergiversarea soluționării cauzei și rămânerea în incertitudine a inculpaților arestați în cauză cu privire la situația lor.

Astfel, începând cu data de 25 noiembrie 2011, prin intrarea în vigoare a Legii nr.202/2010 instanța de fond avea posibilitatea de a numi un reprezentat - avocat din oficiu - pentru toate părțile civile , potrivit art.174 alin.3-6 C.pr.penală, care prevede, în esență, că în situația în care există un număr mare de părți civile sau părți vătămate, care nu și-au desemnat un reprezentant comun, instanța poate desemna prin încheiere motivată, un avocat din oficiu pentru a le reprezenta interesele, încheiere ce se comunică părților respective, iar toate actele de procedură comunicate reprezentantului sunt prezumate a fi cunoscute de persoanele reprezentate.

Instanța de fond a solicitat desemnarea unui apărător din oficiu doar pentru 4 dintre părțile civile.

Greșit a apreciat instanța de fond că procedura de citare este viciată cu cele patru părți civile, citația fiind afișată la sediul societăților comerciale părți civile, conform art.178 alin.4 coroborat cu alin.2 al aceluiași articol, procedura de citare fiind legal îndeplinită prin afișare.

În perioada de după trimiterea în judecată a inculpaților instanța de fond avea posibilitatea de a dispune efectuarea unor referate de evaluare care să ofere date despre situația personală și socială a inculpaților arestați, adresa către S. de P. putând fi dispusă în cadrul procesual al examinării legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv al inculpaților, în care nu este necesară îndeplinirea procedurii de citare cu toate părțile din dosar.

Activitatea S.ui de P. este destinată să îmbunătățească informațiile puse la dispoziția autorități judecătorești despre situația personală și socială a acuzaților, oferind date obiective despre aceasta, spre deosebire de caracterizările depuse de inculpați care au un anumit grad de subiectivism.

În ce privește rezilierea repetată a contractelor de asistență juridică de către unii dintre inculpați, instanța de fond avea posibilitatea desemnării unor apărători din oficiu și să procedeze la judecarea cauzei.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Vitan contra României a stabilit că în ciuda importanței relației de încredere dintre avocat și clientul său, dreptul de a fi asistat de un apărător ales, garantat de art.6 paragraf 3 lit.c din Convenția Europeană, nu are caracter absolut și revine instanțelor interne rolul să decidă dacă și în ce condiții interesele bunei administrări a justiției impun numirea unui avocat din oficiu pentru a apăra acuzatul.

Fără a nega gravitatea infracțiunilor de comiterea cărora sunt acuzați inculpații recurenți, curtea reține că gravitatea infracțiunilor și modalitatea de comitere nu sunt motive pertinente care la acest moment procesual, să justifice privarea de libertate a acestora (cauza Jiga contra României).

Detenția preventivă nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică este efectiv amenințată, aspect nedemonstrat în cauză la acest moment decât prin raportare stereotipă la gravitatea faptelor, iar menținerea detenției nu poate să servească pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în mai multe rânduri că art.5 paragraf 3 din Convenție oferă persoanelor arestate sau deținute cu motivarea că sunt bănuite că ar fi comis o infracțiune penală garanții împotriva lipsirii arbitrare sau nejustificate de libertate (Hotărârea Assenov și alții împotriva Bulgariei din 28 octombrie 1998, Culegere 1998-VIII, p.

3298, & 146).

În cauza Calmanovici contra României C. a arătat că art.5 paragraf 3

din Convenție are în esență ca obiect să impună punerea în libertate în momentul în care detenția încetează a mai fi rezo nab ilă, că există o prezumție în favoarea punerii în libertate, că cea de-a doua latură a art.5 paragraf 3 nu oferă autorităților judiciare o opțiune între trimiterea înjudecată intr-un termen rezonabil și o punere în libertate provizorie. Până la condamnarea sa, persoana acuzată trebuie considerată nevinovată, iar prevederea analizată are, în esență, ca obiect să impună punerea in libertate provizorie imediat ce menținerea în arest încetează a mai fi rezonabilă.

A., continuarea detenției nu se mai justifică într-o speță dată decât dacă anumite indicii concrete relevă o veritabilă cerință de interes public care prevalează, în ciuda prezumției de nevinovăție, asupra regulii de respectare a libertății individuale stabilite la art.5 din Convenție.

În cazul de față, raportat la evoluția cauzei, la pasivitatea de care a dat dovadă instanța de fond în demararea cercetării judecătorești și în solicitarea de informații despre situația personală și socială a inculpaților arestați, curtea conchide că detenția preventivă a inculpaților recurenți a atins o durată rezonabilă, iar a menține această stare de detenție în continuare semnifică încălcarea articolului 5 paragraf 3 din Convenția Europeană privind apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, încălcare grefată pe lipsa de diligență a instanței de fond în derularea procedurii de judecată.

Ca urmare, pentru considerentele prezentate, curtea în baza art.38515 pct.2 lit.d C.pr.penală curtea va admite recursurile declarate de către inculpații C. G., fiul lui G. și I., născut la data de (...), M. C. N., fiul lui N. și F., născut la data de (...) și L. A. N., fiul lui N. și M., născut la data de (...) - toți aflați în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 14 martie 2011 a T.ui C. privind verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv, pe care o va casa în întregime.

Rejudecând cauza în baza art.3002, art.160b, art.139 alin.1, art.145

C.pr.penală, se va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților recurenți, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, cu excepția cazurilor de solicitare din partea organelor judiciare, după cum urmează: C. G. - municipiul C.-N. M. C. N. - municipiul B. M. L. A. N. - municipiul O.

Instanța va impune tuturor inculpaților să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori sunt chemați; să se prezinte la P. localității de domiciliu ori de câte ori sunt chemați; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; să nu intre în legătură între ei și nici cu ceilalți inculpați din dosar, cu părțile civile și nici cu martorii din cauză menționați în rechizitoriu filele 100-104.

Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților C. G., M. C.

N. și L. A. N., dacă nu sunt arestați în altă cauză.

Se va atrage atenția inculpaților că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau a obligațiilor de mai sus, se poate lua față de ei măsura arestării preventive.

În baza art.189 C.,se vor stabili sumele de câte 25 lei ca onorarii parțiale pentru apărătorii din oficiu ai inculpaților, sume ce se vor avansa din F.M.J.

În baza art.192 alin.3 C.pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. În baza art.38515 pct.2 lit.d C.pr.penală admite recursurile declarate de către inculpații C. G., fiul lui G. și I., născut la data de (...), M. C. N., fiul lui N. și F., născut la data de (...) și L. A. N., fiul lui N. și M., născut la data de (...) - toți aflați în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 14 martie 2011 a T.ui C. privind verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv, pe care o casează în întregime.

Rejudecând cauza în baza art.3002, art.160b, art.139 alin.1, art.145

C.pr.penală, dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpațilorrecurenți, cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, cu excepția cazurilor de solicitare din partea organelor judiciare, după cum urmează:

C. G. - municipiul C.-N.

M. C. N. - municipiul B. M. L. A. N. - municipiul O.

Impune tuturor inculpaților să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori sunt chemați. b) să se prezinte la P. localității de domiciliu ori de câte ori sunt chemați. c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței. d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme. e) să nu intre în legătură între ei și nici cu ceilalți inculpați din dosar, cu părțile civile și nici cu martorii din cauză menționați în rechizitoriu filele 100-104.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților C. G., M. C. N. și

L. A. N., dacă nu sunt arestați în altă cauză.

Atrage atenția inculpaților că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau a obligațiilor de mai sus, se poate lua față de ei măsura arestării preventive.

În baza art.189 C., stabilește sumele de câte 25 lei ca onorarii parțiale pentru apărătorii din oficiu ai inculpaților, sume ce se vor avansa din F.M.J.

În baza art.192 alin.3 C.pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Decizia este definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 martie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER L. M. ANA C., M. R. M. B.

Red.L.M./C.A.N.

3 ex./(...) Jud.fond:L.F.

← Decizia penală nr. 57/2011, Curtea de Apel Cluj  Decizia penală nr. 189/2011, Curtea de Apel Cluj →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 418/2011, Curtea de Apel Cluj