Decizia penală nr. 1918/2011, Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 1918/R/2011

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2011

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : L. M., judecător

JUDECĂTORI : ANA C.

: M. Ș.

G. : M. V.-G.

M. public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror V. T.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul B. V. M., deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 411 din 12 octombrie 2011 a J.ecătoriei S. M., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 al.1 și 2 lit. b și c, al. 21 lit. a Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. V. M., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. I. M. din cadrul Baroului de avocați C., cu delegație avocațială la dosar, lipsă fiind partea civilă B. Ș.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, inculpatul, întrebat fiind de către instanță, arată că-și menține recursul formulat în cauză și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Totodată, depune la dosar un memoriu și precizează că a formulat recurs în cauză întrucât consideră că pedeapsa aplicată de prima instanță este prea mare.

Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului B. V. M., av. I. M. solicită admiterea recursuluiformulat de inculpat, casarea sentinței penale din 12 octombrie 2011 a

J.ecătoriei S. M. și, rejudecând cauza să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate de prima instanță și schimbarea modalității de executare, respectiv să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 861 Cod penal.

Apreciază că instanța de fond nu a făcut o corectă individualizarea a pedepsei raportat la gradul de pericol social al faptei comise, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, vârsta inculpatului (19 ani), mediul social din care acesta provine.

Scopul pedepsei prev. de art. 52 Cod penal poate fi atins și prin aplicarea unei pedepsei într-un cuantum mai redus decât cel aplicat de prima instanță, cu suspendarea sub supraveghere.

Mai arată că, inculpatul a fost privat de libertate 8 luni, perioadă în care a conștientizat urmările faptei comise.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei solicită înlăturarea dispoziției de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor civile în cuantum de 250 lei în favoarea părții civile balea Ș., întrucât nu au fost dovedite. Cu onorar din

F.M.J.

Reprezentanta M.ui P. solicită în art. 38515 pct. 1 lit.b Cod pr.pen. respingerea ca nefondat a recursului cu consecința menținerii sentinței penale nr. 411/2011 a J.ecătoriei S. M. ca legală și temeinică și obligarea inculpatului B. V. M. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Apreciază că soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică sub aspectul procedurii individualizării judiciare a pedepsei conform tuturor criteriilor de individualizare prev. de art. 72 Cod penal.

Consideră că prima instanță a dat eficiență substanțială circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit.a Cod penal și nu se impune acordarea unei mai mari eficiențe acestor circumstanțe.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, apreciază că despăgubirile civile au fost dovedite și în moc corect a fost obligat inculpatul la plata acestora.

În concluzie, apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului reflectă circumstanțelor reale și personale ale dosarului cauzei, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 411 din data de 12 octombrie 2011 a J.ecătoriei S. M., pronunțată în dosarul nr. (...), în temeiul art. 345 al. (2) C.pr.penală, s-a dispus condamnarea inculpaților:

B. V. M., fiul lui V. și I., născut la data de (...) în S. M., județul Maramureș, cetățean român, are 7 clase, necăsătorit, nu posedă antecedente penale, posesor al C.I. seria MM nr.8., eliberată de P. M. S. M., CNP 1., domiciliat în S. M., str. I., bl.7, ap.20, jud. Maramureș, deținut în Penitenciarul Gherla pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art.211 al.1 și 2 lit.b și c, al.21 lit.a C. cu aplicarea art.74 a și 76 b C. la pedeapsa de 4 ani închisoare cu aplicarea art.71 raportat la art.64 lit.a și b din Codul penal.

În baza art.88 din Codul penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul arestării preventive, de la (...) la zi, iar în baza art.350 al.1

C.pr.penală s-a menținut starea de arest a inculpatului.

A. A. S., fiul lui A. M., născut la (...) în S. M. , jud. Maramureș, cu antecedente penale, posesor al C.I. seria MM nr. 4., CNP 1., domiciliat în S. M., str. I.,bl.25/36, jud. Maramureș, deținut în Penitenciarul Gherla pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 al.1 și 2 lit.,,b și c"; , al. 21 lit. ,,a"; C. cu aplicarea art. 74 „a"; și 76 „b"; C. la pedeapsa de 4 ani închisoare cu aplicarea art.71 raportat la art.64 lit.a și b din Codul penal.

În baza art.88 din Codul penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul arestării preventive, de la (...) la zi, iar în baza art. 350 al.1

C.pr.penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului.

Au fost obligați inculpații, în solidar, să plătească părții civile B. Ș., domiciliat în S. M., str. M., nr. 56, jud. Maramureș, suma de 250 lei .

În temeiul art.191 al.1 C. a fost obligat inculpatul B. V. M. să plătească statului suma de 470 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariu parțial pe seama av. B. D. E. și inculpatul A. A. S. să plătească statului suma de 570 lei din care suma de 200 lei reprezintă onorar parțial pe seama av. B. D., onorarii suportate din fondurile M.ui Justiției.

Prima instanță a reținut că prin rechizitoriul P. din data de 14 aprilie

2011, înregistrat la instanță în 15 aprilie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților B. V. M. și A. A. S., cercetați în stare de arest, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 al.1 și 2 lit.b și c, al. 21 lit.a C.

Se reține în actul de sesizare al instanței că în noaptea de 25/(...), cei doi inculpați au lovit și imobilizat pe partea vătămată B. Ș., cauzându-i leziunicorporale vindecabile în timp de 5-6 zile, sustrăgându-i banii și bunuri, totalizând un prejudiciu de aproximativ 614 lei,

Partea vătămată B. Ș., se constituie partea civilă cu suma de 250 lei reprezentând banii sustrași de către inculpați.

Din probele de la dosar, instanța a reținut următoarele:

La data de 25 martie 2011 partea vătămată B. Ș., s-a aflat împreună cu

H. M. I. la clubul ,,P. din S. M..

Cei doi au hotărât la un moment dat să plece acasă și ieșind din club, s- au deplasat până pe platoul C. ,,Curtea V., dar H. M. I., s-a reîntors în club, partea vătămată așteptându-l pe o porțiune betonată.

Cei doi inculpați fiind prezenți în club, au observat-o pe partea vătămată, făcând cinste, astfel că părăsind și ei clubul, l-au observat pe B. Ș. pe platoul C.

,,Curtea V..

Apropiindu-se de el i-au cerut banii, lovind-o concomitent cu pumnii peste cap. Partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut, cu fața în jos, împrejurări în care inculpatul A. A. S. a lovit-o cu genunchiul peste spate și a imobilizat-o, ținând-o de mâini în poziția respectivă, iar inculpatul B. V. M. i-a sustras din buzunare telefonul mobil ,,Nokia"; și suma de 250 lei. Apoi inculpații i-au luat părții vătămate pantofii sport marca ,,Nike";.

Inculpații au fost descoperiți și identificați doar a doua zi, când la locuința inculpatului A. A. S., au fost găsiți în cuva unei mașini de spălat, pantofii sport sustrași de la partea vătămată, iar la inculpatul B. V. M. a fost găsit telefonul marca ,,Nokia"; sustras în condițiile de mai sus.

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 73/(...) întocmit de C. medico-legal S. M., rezultă că partea vătămată B. Ș. a suferit ,,în regiunea pleoapelor superioară și interioară ochi stâng excoriații superficiale acoperite cu cruste brune pe fond echimotic și ușor tumefiat pe o suprafață totală de 5/5 cm";, leziuni care au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale timp de 5-6 zile, ele putând data din (...).

Starea de fapt este dovedită în dosarul cauzei cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de consemnare a plângerii penale, (f.5 dosar urmărire penală); declarația părții vătămate, (f.6,7-9 dosar urmărire penală); raportul de constatare medico-legală, (f.11,12 dosar urmărire penală); procesul verbal de găsire a pantofilor sport, (f.14 dosar urmărire penală); procesul verbal de identificare a telefonului mobil, (f.19 dosar urmărire penală); înscrisuri referitoare la evaluarea și restituirea bunurilor, (f.24-29 dosar urmărire penală); planșa cu fotografii judiciare, (14-18,20,23 dosar urmărire penală); declarația martorului H. M. I., (f.55,56-57 dosar urmărire penală și 121 dosar instanță ); declarațiile inculpaților B. V. M., (f.30,32-33,34 dosar urmărire penală și 50 dosar instanță), A. A. S., (f.40-41, 43-44,45-46 dosar urmărire penală și 49 dosar instanță); procesele verbale de prezentare a materialului de urmărire penală seria B nr. 0655458/(...), (f.71 dosar urmărire penală) și seria B nr.

0655459/(...) (f.73 dosar urmărire penală).

În drept faptele inculpaților B. V. M. și A. A. S., constituie infracțiunea de tâlhărie prev. de art.211 al. 1 și 2 lit.b și c, al. 21 lit.a C.

Starea de fapt expusă în rechizitoriu, este dovedită și în faza cercetării judecătorești cu declarația părții vătămate B. Ș., a martorilor audiați în cauză, coroborat cu declarațiile inculpaților chiar dacă aceștia recunosc parțial, faptele întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcină. Deși inculpații invocă o altă stare de fapt, aceasta nu a fost dovedită în cauză.

Ținând seama de disp. art.72 și 52 C., raportat la pericolul social al faptelor, la persoana inculpaților B. V. M., care are vârsta de 19 ani, nu posedăantecedente penale și A. A. S. care are vârsta de 23 ani, nu posedă antecedente, instanța urmează să îi condamne potrivit dispozitivului sentinței.

Față de cele expuse, instanța a aplicat inculpaților pedeapsa închisorii,

ținând cont și de împrejurările care pot constitui circumstanțe atenuante prev. de art.74 a și 76 b C., pedeapsă care să corespundă scopului acesteia, definit prin art.52 din Codul penal, prin observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art.72 din Codul penal.

Sub acest aspect, instanța a reținut pericolul social concret al infracțiunii, reflectat în limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum și persoana inculpaților, care nu au antecedente penale, însă nu au recunoscut în totalitate săvârșirea faptelor.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptei săvârșită, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpaților duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzută de art.64 lit.a și lit.b din Codul penal, respectiv dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora va fi interzis pe perioada executării pedepsei.

În baza art.88 din Codul penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpaților timpul arestării preventive, de la (...) la zi.

În baza art. 350 al.1 Cod de procedură penală, instanța a menținut starea de arest a inculpaților.

Cu privire la latura civilă a cauzei s-a constatat că partea vătămată B. Ș. s-a constituit parte civilă cu suma de 250 lei, cu precizarea că telefonul mobil și pantofii sport i-au fost restituiți (f.26-29).

Din probele administrate, respectiv declarația martorului H. M. rezultă că partea civilă a scos de la bancomat suma de 350 lei din care a cheltuit 100 lei în club. A doua zi, B. Ș. i-a spus martorului că i-au fost sustrași și banii.

Pentru aceste considerente, instanța a obligat inculpații în solidar să plătească părții civile suma de 250 lei.

S-a făcut aplicarea art.191 al.1 C.pr.penală.

Împotriva acestei sentințe, inculpatul B. V. M. a declarat recurs, solicitândadmiterea acestuia, casarea sentinței și, rejudecând cauza să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate de prima instanță și schimbarea modalității de executare, respectiv să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 861 Cod penal.

S-a apreciat că instanța de fond nu a făcut o corectă individualizarea a pedepsei raportat la gradul de pericol social al faptei comise, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, vârsta inculpatului (19 ani), mediul social din care acesta provine.

Scopul pedepsei prev. de art. 52 Cod penal poate fi atins și prin aplicarea unei pedepsei într-un cuantum mai redus decât cel aplicat de prima instanță, cu suspendarea sub supraveghere.

Inculpatul a fost privat de libertate 8 luni, perioadă în care a conștientizat urmările faptei comise.

În latura civilă a cauzei s-a solicitat înlăturarea dispoziției de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor civile în cuantum de 250 lei în favoarea părții civile B. Ș., întrucât nu au fost dovedite.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosarulcauzei, conform prevederilor art.38514 Cod procedură penală, curtea constată cărecursul nu este fondat și îl va respinge pentru considerentele care vor fi expuseîn continuare.

Astfel, instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, pronunțând o hotărâre temeinică și legală, susținută de probele administrate în cauză.

A rezultat din ansamblul probator că în noaptea de 25/(...), împreună cu inculpatul A. A. S., au lovit și imobilizat pe partea vătămată B. Ș., cauzându-i leziuni corporale vindecabile în 5-6 zile,timp în care i-au sustras bani și bunuri totalizând un prejudiciu de 614 lei.

Analiza obiectivă a probelor administrate relevă justețea soluției pronunțate de instanța de fond sub aspectul existenței faptei și a vinovăției inculpatului B. V. M. în comiterea acesteia, vinovăție de altfel recunoscută de inculpat, punând în evidență și caracterul adecvat al pedepsei aplicate atât ca și cuantum cât și ca modalitate de executare.

Prima instanță a efectuat o corectă individualizare a pedepsei, în măsură să reflecte gradul de pericol social concret al faptei comise și de natură a realiza scopul pedepsei astfel cum este acesta reglementat de art.52 C.

La individualizarea judiciară a pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social al faptei, care este unul ridicat, persoana inculpatului B. V. M., care are vârsta de 19 ani, nu posedă antecedente penale.

În mod corect instanța de fond a reținut că infracțiunea comisă de inculpat prezintă un grad de pericol social ridicat, dedus atât din pedeapsa prevăzuta de legiuitor pentru sancționarea acesteia (închisoarea de la 7 la 20 de ani), cât și din împrejurările concrete de săvârșire a faptei fiind vorba de sustragerea de bani și bunuri, comisă prin exercitarea de violențe împotriva părții vătămate B. Ș., în vârstă de 24 de ani, pe timp de noapte, împreună cu o altă persoană, inculpatul dând dovadă de curaj infracțional.

Instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului recurent și circumstanța prevăzută de art.74 lit.a Cod penal, coborând pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, în condițiile în care fapta comisă este sancționată cu închisoarea de la 7 la 20 de ani.

Având în vedere gravitatea faptei comise de inculpat nu este oportună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, deoarece ar fi afectat justul echilibru dintre gravitatea faptei și pedeapsa aplicată.

În ceea ce privește solicitarea de înlăturare a dispoziției de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor civile în cuantum de 250 lei în favoarea părții civile B. Ș., întrucât nu au fost dovedite, curtea constată că aceasta nu este fondată.

Astfel, din probele administrate, respectiv declarația martorului H. M., a rezultat că partea civilă a scos de la bancomat suma de 350 lei din care a cheltuit 100 lei în club, iar diferența de 250 lei pe care o mai avea asupra sa a fost sustrasă de inculpați.

Pentru considerentele prezentate, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, curtea va respinge în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală ca nefondat recursul declarat de către inculpatul B. V. M., fiul lui V. și I., născ.la (...), deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 411 din 12 octombrie 2011 a J.ecătoriei S. M..

Potrivit articolului 88 Cod penal se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul detenției preventive, începând cu data de (...) și până în prezent.

În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili în favoarea Baroului

C. suma de 300 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. V. M., fiul lui V. și I., născ.la (...), deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 411 din 12 octombrie 2011 a J.ecătoriei S. M..

Potrivit articolului 88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul detenției preventive, începând cu data de (...) și până în prezent.

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 300 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de

500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 28 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

G.

L. M. ANA C.

M. Ș.

M. V.-G.

Red.L.M. Dact.H.C./4 ex./(...) J..fond: M.L. A..

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1918/2011, Curtea de Apel Cluj