Decizia penală nr. 1927/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR. 1927/R/2011

Ședința publică din 29 noiembrie 2011

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : V. V. A.- judecător JUDECĂTORI : L. H.

: I. M.

G. : M. N.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin

PROCUROR - S. DOBRESCU

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații S. A. și P. A. G. împotriva sentinței penale nr.1909 din 14 septembrie 2011, pronunțată în dosar nr.(...) al J.ecătoriei B.-M., inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor după cum urmează:

■- inculpatul S. A., pentru comiterea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe, prevăzute de art. 321 alin. 1 Cod penal și art. 180 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal;

■- inculpatul P. A. G., pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpatul S. A. apărătorul ales avocat A. G. din cadrul Baroului de avocați M., cu delegația la dosar, precum și apărătorul desemnat din oficiu avocat A. B. S., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, inculpatul P. A. G. asistat de apărătorul desemnat din oficiu avocat L. A. G., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatul S. A. și partea vătămată T. A.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care,

Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului S. A. depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra onorariului parțial în cauză.

Întrucât inculpatul S. A. are apărător ales, se constată încetat de drept mandatul apărătorului desemnat din oficiu, prin prezentarea apărătorului ales în fața instanței de recurs.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Apărătorul ales al inculpatului S. A. solicită admiterea recursului, casareahotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea pedepsei închisorii aplicată inculpatului spre minimul special prevăzut de lege, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 3201 Cod procedură penală. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, solicită a se aplica dispozițiile art 861 Cod penal și următoarele cu suspendareaexecutării pedepsei sub supraveghere, considerând că scopul acesteia poate fi atins și fără executarea ei în regim de detenție.

Solicită a se mai avea în vedere faptul că inculpatul a recunoscut în întregime faptele, a fost de acord cu achitarea prejudiciului cauzat părții civile, astfel că se poate da o mai mare eficiență circumstanței prevăzută de art. 74 lit c Cod penal. Inculpatul face parte dintr-o familie organizată, iar scandalul pe care l-a provocat a fost determinat de faptul că era sub influența băuturilor alcoolice.

Apărătorul din oficiu al inculpatului P. A. G. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărârii prin care să se dispună reducerea pedepsei închisorii aplicată de instanța de fond sub minimul prevăzut de lege. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei solicită a se aplica dispozițiile art. 81 Cod penal și următoarele și a dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, considerând că scopul acesteia poate fi atins și fără executarea ei în regim de detenție.

Raportat la faptul că inculpatul este reabilitat de drept, a recunoscut în întregime fapta, împrejurarea că a avut doar o discuție mai aprinsă cu partea vătămată, fapta ce a determinat scandalul pentru care a fost judecat și condamnat, pot duce la concluzia că o pedeapsă îndreptată spre minimul general este suficientă pentru sancționarea și educarea sa. Se mai arată că are doar 24 ani, face parte dintr-o familie organizată, considerând că se poate acorda o a doua șansă, iar pedeapsa ce i se va aplica să fie suspendată condiționat executarea acesteia, dându-i astfel posibilitatea de a-și crea un viitor în societate.

Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursurilor declarate deinculpați ca nefondate, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. În continuare se arată de reprezentantul parchetului că, vinovăția inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor ce le-au fost reținute în sarcină a fost pusă în evidență prin administrarea următoarelor mijloace de probă: procesul verbal de sesizare, procesul verbal de cercetare la fața locului și fotografii judiciare, procesul-verbal de consemnare a plângerii, raportul de constatare medico-legală nr. 457/12 mai 2011 al S.ui Medico-Legal J.ețean M..

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpați instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal respectiv: starea de recidivă postexecutorie în cazul inculpatului S. A. și prezența antecedentelor penale în cazul inculpatului P. A., pericolul social concret al faptei ce a provocat o reacție de dezaprobare din partea publicului, atitudinea inculpaților în raport cu autoritățile judiciare, toate aceste aspecte determinând aplicarea unor pedepse orientate către minimul special prevăzut de lege.

Inculpatul P. A. G. având ultimul cuvând, arată că regretă fapta comisă

și solicită acordarea unei noi șanse pentru reabilitarea sa și posibilitatea de a-

și crea un viitor în societate.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 1909 din 14 septembrie 2011, pronunțată în dosar nr.(...) al J.ecătoriei B.-M., a fost condamnat inculpatul S. A. fiul lui S. și G., născut la data de (...) în B. M., CNP 1., cetățean român, 7 clase, fărăocupație, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, recidivist, domiciliat în B. M., str. P., nr. 65/19, jud. M., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută și pedepsită de art. 321 alin. 1 Cod penal, la pedeapsa închisorii de 1 an

- lovire sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. 2

Cod penal, la pedeapsa închisorii de 4 luni.

Ambele infracțiuni cu aplicarea art. 33 lit. a, art. 37 lit. b Cod penal și art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.

În baza art. 34 lit. b Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsacea mai grea, respectiv 1 an închisoare.

A fost condamnat inculpatul P. A. G. fiul lui G. și M., născut la datade (...) în B. M., CNP 1., cetățean român, 7 clase, fără ocupație, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, cu antecedente penale, domiciliat în B. M., str. G., nr. 58, jud. M., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută și pedepsită de art. 321 alin. 1

Cod penal cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, la pedeapsaînchisorii de 8 luni.

S-a interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a

Cod penal pe perioada executării pedepselor conform art. 71 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 88 Cod penal s-a scăzut din durata pedepselor aplicate celor doi inculpați timpul reținerii și al arestării preventive începând cu data de

1 mai 2011 și până la data de 23 mai 2011.

În baza art. 14 Cod procedură penală și art. 998 cod civil a fost obligat inculpatul S. A. să plătească părții civile T. A. domiciliat în Comuna C. M., nr. 19, jud. M., cu reședința în B. M., str. G. C., nr. 17/17, suma de 2000 lei cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 193 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul S. A. să plătească părții civile T. A. suma de 338 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de către acesta din urmă.

În temeiul art. 191 alin. 1 și 2 Cod procedură penală a fost obligat:

- inculpatul S. A. să plătească suma de 900 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 600 lei reprezintă onorariul pentru avocat oficiu A. Niță Zamfir în faza de urmărire penală, iar suma de 100 lei reprezintă onorariul parțial pentru avocat oficiu în faza de judecată D. M.

- inculpatul P. A. G. să plătească suma de 900 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 600 lei reprezintă onorariul pentru avocat oficiu A.

Niță Zamfir în faza de urmărire penală, iar suma de 100 lei reprezintă onorariul parțial pentru avocat oficiu în faza de judecată - R. V.

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare nr.1652/P/2011 din (...) au fost trimiși în judecată inculpații:

- inculpatul S. A., pentru comiterea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe, prevăzute de art. 321 alin. 1 Cod penal și art. 180 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal;

- inculpatul P. A. G., pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal.

S-a reținut în conținutul actului de acuzare faptul că inculpații au provocat scandal într-un local, prilej cu care inculpatul S. A. a lovit pe partea vătămată T. A., fapte ce au determinat părăsirea localului de către persoanele aflate în incintă .

Inculpații au recunoscut săvârșirea infracțiunilor ce au format obiectul actului de inculpare și au solicitat judecarea lor în baza proceduriisimplificate de recunoaștere a vinovăției, prevăzută de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.

Examinând Rechizitoriul procurorului în raport cu probele administrate în cauză, J. a reținut în fapt următoarele:

La data de (...) în jurul orei 03:20, inculpații S. A. și P. A. G., fiind sub influența băuturilor alcoolice, s-au deplasat la R. „. aparținând S.C. Vamus

Impex S.R.L. B. M., situat pe str. Ș. nr.1/10 din Municipiul B. M. și s-au așezat la o masă. În restaurant, la ora respectivă, se aflau aproximativ 15-20 de persoane.

La un moment dat, în local au intrat partea vătămată T. A. și martorii

M. G. C. și V. D. C., care s-au așezat la o masă alăturată.

În jurul orei 03,45, pe fondul unor discuții contradictorii ivite între inculpați, pe de o parte și partea vătămată și martori, pe de altă parte, inculpatul P. A. G. s-a ridicat de la masă și s-a apropiat de masa la care se aflau partea vătămată T. A. și martorii M. G. C. și V. D. C., adresându-le cuvinte insultătoare pe un ton ridicat.

Inculpatul S. A. s-a ridicat la rândul său de la masă și i-a aplicat o lovitură cu pumnul în umăr martorului M. G. C., după care a ridicat un scaun și a încercat să îl lovească pe acesta. M. M. G. C. a reușit să se apere, ridicând scaunul pe care era așezat, moment în care partea vătămată T. A. l-a lovit pe inculpatul S. A. cu o sticlă de bere în zona capului.

În momentele următoare, inculpatul S. A. l-a lovit în mod repetat cu scaunul, atât în zona capului, cât și pe corp, pe partea vătămată T. A., care a fugit afară. În timp ce partea vătămată T. A. se îndrepta spre ieșirea din local, inculpatul S. A. a aruncat după acesta cu un scaun.

M. V. D. C. a fugit din local imediat după declanșarea conflictului, iar martorul M. G. C. a fugit profitând de momentul în care loviturile inculpatului

S. A. s-au îndreptat asupra părții vătămate T. A.

Persoanele aflate în local au fost alarmate de scandalul produs de inculpați și fiind speriate au părăsit incinta, astfel că la sosirea organelor de poliție la fața locului s-a aflat doar personalul de serviciu.

Potrivit C.ului Medico-Legal nr.319/(...) al S.ui Medico-Legal J.ețean

M., partea vătămată T. A. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp contondent dur cu muchii ascuțite; leziunile au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare; leziunile pot data din

30.04./(...) ( fila 15 dosar penal).

Potrivit Raportului de constatare medico-legală nr. 457/(...) al S.ui

Medico-Legal J.ețean M., inculpatul S. A. a suferit leziuni traumatice care s- au putut produce prin lovire cu un corp dur cu muchii dure; leziunile au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare; leziunile pot data din (...) ( fila 18-19 dosar de urmărire penală).

R. „. este prevăzut cu camere de supraveghere, care au surprins desfășurarea scandalului provocat de inculpați, imaginile înregistrate fiind ridicate și copiate pe CD-ul atașat la dosarul cauzei ( fila 6,7 dosar urmărire penală).

Partea vătămată T. A. s-a constituit parte civilă solicitând suma de 38 lei cu titlu de daune materiale și suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale.

În drept:

1.Faptele inculpatului S. A., astfel cum au fost probate și recunoscute, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de:

- ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută și pedepsită de art. 321 alin. 1 Cod penal;

- lovire sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. 2

Cod penal.

Ambele infracțiuni cu aplicarea art. 33 lit. a, art. 37 lit. b Cod penal și art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.

2. Fapta inculpatului P. A. G., astfel cum a fost probată și recunoscută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută și pedepsită de art. 321 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.

Vinovăția inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor ce le-au fost reținute în sarcină a fost pusă în evidență prin administrarea următoarelor mijloace de probă: proces verbal de sesizare, proces-verbal de cercetare la fața locului și fotografii judiciare, proces verbal privind ridicarea înregistrărilor video efectuate de camerele de supraveghere și CD, proces verbal de consemnare a plângerii, Raport de constatare medico-legală nr.457/(...) al S.ui Medico-Legal J.ețean M., privind leziunile suferite de inculpatul S. A., C. medico-legal nr.319/(...) al S.ui Medico-Legal J.ețean M. privind pe partea vătămată T. A., declarațiile părții vătămate, declarația persoanei vătămate, declarațiile martorilor A. A. I., B. E. T., M. G. C. și V. D. C., precum și propriile declarații ale inculpaților.

Starea de recidivă postexecutorie prevăzută de art.37 lit.b Cod penal a fost reținută în sarcina inculpatului S. A. în raport cu condamnarea de 9 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prin S. Penală nr.

61/(...) a J.ecătoriei B. M., din a cărei executare inculpatul a fost liberat condiționat la data de (...) cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 77 zile închisoare.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpați instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal respectiv: starea de recidivă postexecutorie în cazul inculpatului S. A. și prezența antecedentelor penale în cazul inculpatului P. A. G., pericolul social concret al faptei ce a provocat o reacție de dezaprobare din partea publicului, atitudinea inculpaților în raport cu autoritățile judiciare, toate aceste aspecte determinând aplicarea unor pedepse orientate către minimul special prevăzut de lege.

Pentru individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța a luat în considerare faptul că ambii inculpați, cu trecut infracțional, au comis o infracțiune flagrantă, cu violență, pe timp de noapte, în loc public, având un pericol social ridicat prin prisma circumstanțelor care o particularizează

,respectiv îndrăzneala și determinarea de care au dat dovadă inculpații.

În plus de aceasta, inculpatul S. A. a persistat în activitatea infracțională prin săvârșirea din nou a unei infracțiuni cu violență în public, după ce anterior a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de ultraj asupra unui polițist.

Pe perioada executării pedepsei inculpaților li s-a interzis dreptul de a fi aleși în autoritățile publice sau în funcții elective publice, prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal, faptele acestora fiind incompatibile cu respectul și încrederea pe care cetățenii le datorează autorităților publice.

Dat fiind faptul că în speță a fost stabilită răspunderea civilă delictuală în sarcina inculpatului S. A. pentru fapta de lovire cauzatoare de prejudicii, acesta a fost ținut la plata unor despăgubiri morale corespunzătoare către partea civilă T. A., ce a fost îndestulată în conformitate cu principiul reparării integrale a pagubei și ținând seama de numărul de îngrijiri medicale acordate în vederea vindecării leziunilor .

Fiind în culpă procesuală inculpații au fost obligați să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în procesul penal.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambii inculpați, solicitând casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea pedepsei închisorii aplicate spre minimul special prevăzut de lege, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 3201

Cod procedură penală. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, solicită a se aplica dispozițiile art 861 Cod penal și următoarele cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, considerând că scopul acesteia poate fi atins și fără executarea ei în regim de detenție.

Analizând sentința atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea reține următoarele:

Prima instanță ,în urma verificării materialului probator administrat în cauză a stabilit o stare de fapt corectă,corespunzătoare adevărului,din care a reieșit vinovăția inculpaților recurenți în săvârșirea infracțiunii de - ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută și pedepsită de art. 321 alin. 1 Cod penal,în sarcina inculpatului S. A. reținându-se și infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. 2 Cod penal.

La dozarea și individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpați instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art.72 C. și anume atât persoana inculpaților cât și gradul de pericol social al infcațiunilor comise.

Dacă în ceea ce-l privește pe inculpatul S. A. pedeapsa a fost corect individualizată ,neimpunându-se reducerea acesteia și nici modificarea modalității de executare ,raportat la starea de recidivă postexecutorie în care acesta a comis faptele ,la faptul că el a fost cel care a și lovit partea vătămată, în plus ,persistând în activitatea sa infracțională prin săvârșirea din nou a unei infracțiuni cu violență în public, după ce anterior a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni de ultraj asupra unui polițist,situația inculpatului

P. A. este diferită,acesta,deși având antecedente penale,a intervenit reabilitarea de drept ,astfel că acea condamnare nu mai are efecte și a avut o atitudine sinceră în fața instanței.

Prin urmare,fiind îndeplinite toate condițiile prev. de art.86/1 C. în cazul acestuia ,și apreciind că reeducarea sa va fi posibilă și fără privare de libertate,Curtea va menține cuantumul pedepsei aplicate însă va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate ,considerând că obligațiile prev. de art.86/3 C. vor fi în măsură să realizeze scopul preventiv și reeducativ al pedepsei.

În consecință,Curtea va admite recursul declarat de inculpatul P. A. și va casa sentința cu privire la modalitatea de individualizare a pedepsei și rejudecând în aceste limite va dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 8 luni închisoare aplicată acestuia pe durata termenului de încercare de 2 ani și 8 luni.

Va dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună măsuri de supraveghere enumerate în dispozitivul prezentei decizii.

Va atrage atenția inculpatului P. A. G., asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 864 Cod penal .

Pentru motivele arătate mai sus ,va respinge recursul declarat de inculpatul S. A. împotriva aceleiași sentințe penale.

Va stabili suma de 450 lei onorarii pentru apărătorii din oficiu ce se va avansa din fondul M.ui Justiției în favoarea Baroului de avocați C.

Va obliga pe inculpatul S. A. să plătească 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei reprezentând onorariu avocațial iar restul cheltuielilor judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de inculpatul P. A. G. împotriva sentinței penale 1909/14 septembrie 2011 a J.ecătoriei B.-M. pe care o casează cu privire la modalitatea de individualizare a pedepsei.

Rejudecând în aceste limite:

Dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 8 luni închisoare aplicată recurentului P. A. prin sentința penală recurată pe durata termenului de încercare de 2 ani și 8 luni.

Dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) Să se prezinte la S. de probațiune din cadrul tribunalului locului de domiciliu ori de câte ori este chemat și potrivit programului de supraveghere stabilit de acesta. b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă d) Să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

Atrage atenția inculpatului P. A. G., asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 864 Cod penal .

Respinge recursul declarat de inculpatul S. A. împotriva aceleiași sentințe penale.

Stabilește suma de 450 lei onorarii pentru apărătorii din oficiu ce se va avansa din fondul M.ui Justiției în favoarea Baroului de avocați C.

Obligă inculpatul S. A. să plătească 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei reprezentând onorariu avocațial iar restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului.

Decizia este definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, V. V. A. L. H. I. M.

G., M. N.

Red.I.M/Dact.S.M

4 ex./(...) J..fond: O. F.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1927/2011, Curtea de Apel Cluj