Decizia penală nr. 1946/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.1946/R/2011

Ședința publică din 02 decembrie 2011

I. constituită din : PREȘEDINTE : C. I., judecător

JUDECĂTORI : I. C. M.

: V. C.

GREFIER : D. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. - reprezentat prin

PROCUROR - ANEM. CIREAP

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații M. I. și P. I. V. împotriva sentinței penale nr.1394 din 5 septembrie 2011, pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei G., inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

■- M. I., pentru săvârșirea infracțiunilor de : ";., faptă prevăzută și pedepsită de articolul 42 alineatul 1 litera a1, articolul 42 alineatul 2 litera a) din Legea nr. 4.; ";uz de armă letală fără drept"; faptă prevăzută și pedepsită de articolul 136 din legea nr. 2.; cu aplicarea articolului 33 litera a) din Codul penal;

■- P. I. V., pentru săvârșirea infracțiunilor de : ";. sau alte violențe";, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 180 alineatul 2 din Codul penal; ";nerespectarea regimului armelor și munițiilor"; faptă prevăzută și pedepsită de articolul 279 alineatul 1 din Codul penal; cu aplicarea articolului 33 litera a din Codul penal.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul M. I., asistat de apărătorul ales avocat M. V., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar și inculpatul P. I.-V., asistat de apărător ales, av.Cherecheș I., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind partea civilă A. J. a V. și P. S. C.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar, o cerere din partea apărătorului desemnat din oficiu al inculpatului P. I., av.Cătineanu I., prin care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial pentru studierea dosarului.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.

Apărătorul inculpatului P. I. solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10lit.b/1 C.pr.pen. rap.la art.18/1 C.pen. achitarea inculpatului de sub învinuirea comiteriiinfracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prev.de art.279 alin. 1 C.pen., apreciind că fapta nu prezintă gradul de pericolsocial al unei infracțiuni, având în vedere modul și mijloacele de comitere a faptei, scopul urmărit și persoana inculpatului. A., acesta a fost anunțat telefonic de vărul său cu privire la faptul că tatăl său a fost împușcat, motiv pentru care a pornit în căutarea celor vinovați, întâlnindu-i pe făptuitori pe drum și cerându-le explicații. Inculpatul M. se afla pe scaunul din dreapta față a autoturismului și când l-a văzut pe inculpatul P., a îndreptat arma de vânătoare spre el și l-a amenințat.

Prin urmare, inculpatul P. nu a făcut altceva decât să se apere și, instinctiv i-a smuls arma din mână, după care mașina a plecat în goană, iar el a rămas cu arma asupra lui. Fapta inculpatului nu a avut nicio urmare și nu a pus pe nimeni în pericol, acționând cu bună-credință. De asemenea, solicită să se aibă în vedere că inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală, este cunoscut ca fiind muncitor, neagresiv și un familist convins.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea care i se reține în sarcină se poate realiza numai cu intenție directă sau indirectă, însă în speță nu se poate reține intenția ca formă a vinovăției. Inculpatul nu a dorit altceva decâtr să evite amplificarea unui conflict și să-l dezarmeze pe cel care i-a împușcat tatăl.

Apărătorul inculpatului M. I. solicită admiterea recursului, casareasentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C.,pr.pen. achitarea inculpatului de sub învinuirea comiterii celor două infracțiuni care i se rețin în sarcină, condamnarea inculpatului P. I. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și admiterea acțiunii civile exercitate de partea vătămată M. I. Nu s-a avut în vedere de prima instanță că inculpatul deținea autorizație de vânătoare colectivă și permis de port armă valabil, însă din eroare, autorizația a fost completată cu numele de

O. I., fără a se verifica actele puse la dispoziție de inculpat. I. de braconaj se săvârșește cu intenție directă, ori inculpatul a organizat vânătoarea, știind că are autorizație valabilă. Singura vină este că nu a citit conținutul autorizației și a aflat că este completată pe un alt nume abia la postul de poliție din A. când a fost întrebat cine este O. I. Declarațiile inculpatului se coroborează cu celellate probe administrate în cauză.

Solicită tragerea la răspundere penală a inculpatului P. I. pentru infracțiunea de lovire și obligarea acestuia la plata daunelor materiale, morale a cheltuielilor judiciare în cuantum total de 3138 lei și 5000 euro. Din declarațiile martorilor rezultă că mașina în care se afla inculpatul a fost oprită pe calea ferată de P. I. care l-a deposedat de armă și l-a lovit puternic, provocându-i o serie de leziuni, fiind diagnosticat cu traumatism cranio-facial, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale.

Cu privire la recursul declarat de inculpatul P. I., solicită respingerea acestuia ca nefondat.

Reprezentanta Parchetului solicită admiterea recursului declarat deinculpatul M. I. cu privire la condamnarea inculpatului P. I. pentru comiterea infracțiunii de lovire și respingerea recursurilor declarate de ambii inculpați cu privire la achitarea lor, în temeiul art.10 lit.d C.pr.pen. sau 10 lit.b/1 C.pr.pen. Referitor la inculpatul P. I., fapta comisă prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind corect reținută vinovăția acestuia. În ceea ce-l privește pe inculpatul M., se solicită achitarea în temeiul art.10 lit.d C.pr.pen., constatând că acestase afla într-o eroare, ce ar înlătura caracterul penal al faptei. Solicită a se avea în vedere că inculpatul avea obligația de a verifica autorizația de vânătoare ce i-a fost eliberată, ceea ce nu a făcut, astfel că în mod corect s-au reținut în sarcina sa infracțiunile de braconaj și uz de armă letală fără drept. Recursul inculpatului M. este fondat doar sub aspectul soluției de achitare față de inculpatul P. I. pentru lovire. C. primei instanțe că există un dubiu cu privire la vinovăția inculpatului P. este greșită, deoarece cu certitudine acesta a exercitat acte de violență asupra inculpatului M. C. unei loviri accidentale este în contradicție cu probele administrate în cauză. Pentru aceste considerente, solicită a se dispune condamnarea inculpatului P. la pedeapsa amenzii, contopirea celor două sancțiuni, cu consecința de a nu se adăuga amenda la pedeapsa închisorii și menținerea modalității de executare a pedepsei. Referitor la latura civilă, lasă soluționarea acesteia la aprecierea instanței, în măsura în care au fost dovedite.

Inculpatul P. I., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului său și respingerea recursului declarat de inculpatul M. A. că în momentul producerii incidentului era speriat, nu a avut intenția să ia arma și nu l-a lovit pe M.

Inculpatul M. I., având ultimul cuvânt, arată că nu se face vinovat de infracțiunile care i se rețin în sarcină. Solicită condamnarea inculpatului P. pentru infracțiunea de lovire și obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile, așa cum au fost indicate la instanța de fond.

C U R T E A

Deliberând reține că prin sentința penală nr.1394 din 05 septembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Gherla în dosarul nr.(...) s-a dispus

Condamnarea inculpatului M. I., la pedeapsa de : a) 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj, prevăzută de articolul 42 alineatul 1 litera a1 și alineatul 2 litera a) din

Legea numărul 4. republicată; b) 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă letală, fără drept, prevăzută de articolul 136 din Legea numărul 2..

Au fost contopite pedepsele de la punctul 1 în pedeapsa mai grea de 3 ani închisoare, fără spor; în final 3 ani închisoare.

S-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei precizate la punctul 2, pe durata termenului de încercare de 5 ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 864 din Codul penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub spraveghere a executării pedepsei.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul este obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere :a) să se prezinte la S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, ladatele fixate de acesta;b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacelelui de existență.

6. Datele prevăzute la punctul 5 literele b), c) și d) se comunică la S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

S-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, dreptul prevăzut de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal. Pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, suspendă și executarea pedepsei accesorii precizate.

A fost condamnat inculpatul P. I.-V., la pedeapsa de :

- 1 an 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de articolul

279 alineatul 1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 74 alineatul 1 litera a) din Codul penal.

S-a suspendat condiționat executarea pedepsei precizate la punctul 1, pe durata termenului de încercare de 3 ani 8 luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

S-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, dreptul prevăzut de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal.

Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii precizate.

În temeiul articolului 11 punctul punctul 2 litera a) și articolului

10 litera c) din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul P.

I.-V., trimis în judecată la plângerea prealabilă a părții vătămate M. I., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de articolul 180 alineatul 2 din Codul penal.

Cheltuielile judiciare efectuate de stat au rămas în sarcina statului.

A fost respinsă acțiunea civilă promovată de partea civilă M. I. împotriva inculpatului P. I.-V.

A fost respinsă cererea promovată de partea civilă M. I. împotriva inculpatlui P. I.-V. pentru plata cheltuielilor judicare.

S-a dispus confiscarea specială a armei de vânătoare marca

"Winchester", seria 4., de la inculpatul M. I.

S-a dispus restituirea către domnul C. O.-D., a următoarelor bunuri: a) arma de vânătoare cu alice, marca "Beretta" seria AA 3.; b) patru bucăți cartușe tip „Breneker" neutilizate; c) un cartuș marca „Bornaghi" neutilizat; d) 14 bucăți cartușe marca „Cheditte".

A fost obligat inculpatul M. I., să achite părții civile A. județeană a vânătorilor și pescarilor sportivi C., despăgubiri civile în sumă de 110 lei.

Au fost obligați inculpați să achite fiecare, câte 600 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că inculpatul M. I. a semnat autorizația de vânătoare iar ulterior a completat și semnat procesul-verbal pentru instruire (parte a aceluiași document) menționându-l și pe învinuitul C. O.-D., deși acesta nu figura în autorizație, iar numele organizatorului era greșit. A. împrejurare dovedește că inculpatul era conștient de faptul că aorganizat o acțiune de braconaj și și-a asumat consecințele acestui fapt. Eliberarea acestei autorizații este dubioasă iar inculpatul avea obligația legală de a verifica corectitudinea completării autorizației. Având în vedere împrejurările arătate, instanța de fond a apreciat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Referitor la inculpatul P. I.-V., instanța de fond a reținut că, așa cum au declarat toate persoanele implicate în evenimente, acest inculpat a deposedat prin violență pe inculpatul M. I. de arma de vânătoare pe care acest inculpat o avea în posesie. Asupra modalității concrete de deposedare, opiniile ambilor inculpați exprimate în fața instanței de fond converg (filele 29 și 70), în sensul că inculpatul M. I. se afla pe locul din dreapta-față și inculpatul P. I.-V. a deschis ușa din stânga-spate a mașinii iar ambele arme se aflau pe bancheta din spate. Inculpatul M. a încercat să-l împiedice pe inculpatul P. să ia o armă dar acesta a smuls arma și a reținut-o la el.

Referitor la infracțiunea de lovire, săvârșită de inculpatul P. I.-V., instanța de fond a reținut că, plângerea penală pentru această infracțiune a fost formulată împotriva unor autori necunoscuți (fila 19 din dosarul de urmărire penală). Ulterior, partea vătămată M. I., în declarația dată la poliție (filele 42-46) a arătat că unul dintre tineri a deschis ușa stânga-spate și a introdus mâna în mașină, cu intenția de a sustrage ceva iar M. a pus mâna pe cele două arme, care se aflau pe bancheta din spate. Tânărul a prins o armă iar M. o ținea, astfel că arma a ajuns într-o poziție aproape verticală. În acest timp inculpatul M. a observat că un alt tânăr a deschis ușa din față din dreptul său și, când M. s-a întors, i-a aplicat o lovitură puternică cu pumnul în nas, în urma cărei și-a pierdut cunoștința.

La finalul declarației, partea vătămată M. arată că nu este adevărat că rana de la nas i-ar fi fost cauzată de lovirea de stâlpul ușii, ci aceasta i-a fost provocată de P. I.-V. În timpul judecății, persoana vătămată a declarat că în timp ce se mișca mașina, C. O. D. a fost lovit în față cu pumnul de către unul din tinerii care anterior erau în mașina Dacia, iar unul din ei a deschis ușa stânga-spate și a introdus mâna în mașină.

De asemenea a precizat că cele 2 arme ale noastre erau pe bancheta din spate. Acel tânăr care a deschis ușa a încercat să ia una din arme și eu m-am întors și am apăsat cu mâna pe cele 2 arme. Acel tânăr a prins una din arme și a încercat să o ia dar eu am tras puternic de aceea armă și i-am luat-o din mână. În acest timp arma a ajuns într-o poziție aproape oblică dar între timp am auzit că s-a deschis ușa din față din dreptul meu dar atunci când m-am întors să văd ce se întâmplă, tânărul care a deschis ușa m-a lovit puternic cu pumnul, pe care probabil avea un obiect metalic, și în acel moment am amețit, dar mi- am dat seama că C. O. D. a pornit mașina și am mers în continuare pe drum iar după vreun Km după ce mi-am revenit am întrebat unde suntem …

Afirmațiile persoanei vătămate M. sunt contradictorii. S-a dovedit că inculpatul P. i-a luat arma lui M., fiind în partea stânga-spate a mașinii. În același timp (sau imediat după aceea), un tânăr a deschis ușa dreapta-față a mașinii și l-a lovit pe M. E. imposibil ca, imediat ce a luat arma, inculpatul P. să meargă prin fața mașinii la ușa din dreapta și (cu arma în mână) să deschidă ușa și să-l lovească pe M.

I. de fond a aprecicat că nu poate reține afirmația făcută de inculpatul P. I.-V., în sensul că M. I. s-a lovit cu capul de scaun atunci când i-a smuls arma din mână. O asemenea situație, dacă s-ar fi întâmplat în realitate, nu era aptă de a produce leziunile relativ însemnate ale victimei, care au necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale.

În speță, după administrarea tuturor probelor, instanța de fond a constatat că, deși s-a dovedit existența unor leziuni provocate părții vătămate M. I. în zona feței, în preajma zilei de (...), nu s-a dovedit cu certitudine că inculpatul P. I.-V. ar fi autorul faptei de lovire.

Prin urmare, având în vedere principiul ,,in dubio pro reo’’ și în temeiul articolului 11 punctul punctul 2 litera a) și articolului 10 litera c) din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de lovire. I. de fond a apreciat că partea vătămată nu se face vinovată de introducerea cu rea credință a plângerii penale, astfel că, în temeiul articolului 192 alineatul 1 punctul 1 litera a) raportat la articolul 192 alineatul 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În drept, fapta inculpatului M. I., care în data de 23 decembrie

2009, a participat împreună cu inculpatul C. O.-D. la o vânătoare fără autorizație legală pe fondul de vânătoare nr. 18 F., în cursul căreia a ucis două rațe sălbatice în valoare de 110 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „.", prev. de art. 42 alin.l lit.a1" și alin.2 lit."a" din Legea nr. 4. republicată.

Fapta inculpatului M. I., care în data de 23 decembrie 2009, a folosit fără drept arma de vânătoare marca "Win chester", seria 4., întrunește elementele constitutive ale infracțunii de „uz de armă letală fără drept", prev. de art. 136 din Legea nr.2..

Deoarece inculpatul a săvârșit două infracțiuni înainte de a fi condamnat pentru vreuna dintre ele, în cauză sunt aplicabile și prevederile art.33 lit. a) din Codul penal, privind concursul real de infracțiuni.

Fapta inculpatului P. I.-V., care în data de 23 decembrie 2009 a purtat și a transportat fără drept, pe ruta J.-A., arma de vânătoare marca "Winchester", seria 4., întrunește elementele constitutive ale infracțunii de „. regimului armelor și munițiilor", prev. de art. 279 alin. l din Codul penal.

În temeiul art. 11 pct.l lit.b raportat la art.10 lit.e din Codul de procedură penală, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului C. O.-D., pentru săvârșirea săvârșirea infracțiunilor de

„.", prev. de art.42 alin.l lit."a"", art.42 alin.2 lit."a" din Legea nr.4. și

„uz de armă letală fără drept", prev. de art. 136 din Legea nr.2., cu aplicarea art.33 lit."a" din Codul penal, întrucât din probele administrate în cauză rezultă, că există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei: eroarea de fapt prevăzută de articolul 51 alineatul 1 din Codul penal, învinuitul C. O.-D. nu cunoștea faptul că organizatorul vânătorii nu posedă autorizație legală, situație în care și folosirea armei letale intră în sfera ilicitului penal. E. adevărat, că potrivit art. 25 din O. ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 353 din 4 iunie 2008

„responsabilitatea pentru modul în care se desfășoară acțiunile de vânătoare revine organizatorului și participanților la vânătore potrivit legii și prezentului regulament", dar printre obligațiile participanțilorla vânători colective, enumerate de art. 45 nu se regăsește verificarea autorizației de vânătoare. A. obligație revine organizatorului, potrivit art. 43 din Regulamentul aprobat prin O. ministrului nr. 353/2008.

La individualizarea pedepsei ce s-a stabilit fiecărui inculpat și pentru fiecare infracțiune, instanța de fond a avut în vedere următoarele criterii prevăzute de articolul 72 din Codul penal: a) gradul de pericol social al faptelor, care este relativ ridicat raportat la modul și împrejurările în care au fost săvârșite faptele; b) persoana inculpatului M. I., care nu a mai fost condamnat (fila 39 din dosarul de urmărire penală) și are o comportare bună în familie și societate (fila 38 din dosarul instanței), c) persoana inculpatului P. I.-V., care nu a mai fost condamnat (fila 75)

și are o comportare bună în familie, societate și la locul de muncă (filele

35, 99 și 100 din dosarul instanței); este o persoană amabilă, comunicativă, nu consumă alcool, dedicat meseriei și familiei, situație ce a fost reținută de instanță ca o circumstanță atenuantă, conform articolului 74 alineatul 1 litera a) din Codul penal, d) limitele speciale ale pedepsei pentru fiecare infracțiune iar cu privire la inculpatul P. I. V. au fost reținute și dispozițiile articolului

76 alineatul 1 litera d) din Codul penal.

În baza acestor elemente, instanța de fond a stabilit inculpatului

M. I., o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de braconaj și o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracțiunea de uz de armă, fără drept.

În temeiul articolului 33 litera a) și articolului 34 litera b) din

Codul penal, au fost contopite pedepsele de mai sus în pedeapsa mai grea de 3 ani închisoare, fără spor; în final 3 ani închisoare.

Deoarece inculpatul nu a mai fost condamnat, pedeapsa aplicată nu este mai mare de 3 ani închisoare iar inculpatul a avut o comportare relativ sinceră în cursul procesului penal, instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, astfel că, în temeiul articolului 861 și articolului 862 din Codul penal, a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata termenului de încercare de 5 ani.

În temeiul articolului 359 alineatul 1 din Codul de procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 864 din Codul penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul va fi obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de articolul 863 alineatul 1 din Codul penal.

În temeiul articolului 71 din Codul penal, văzând și hotărârea din

28 septembrie 2004 emisă de Curtea E. a D. O. în cauza Sabou și

Pârcălab împotriva României precum și decizia numărul 7. dată de Înalta

Curte de Casație și Justiție - S. U. într-un recurs în interesul legii, instanța de fond a apreciat în baza criteriilor prevăzute de articolul 71 alineatul 3 din Codul penal, că se justifică numai interzicerea dreptului prevăzut de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei, astfel că va proceda în consecință.

În temeiul articolului 71 alineatul 5 din Codul de procedură penală, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de articolul

64 din Codul penal.

În baza elementelor arătate mai sus, instanța de fond a stabilit inculpatului P. I.-V., o pedeapsă de 1 an 8 luni închisoare pentru infracțiunea de nerespectare a regumului armelor și munițiilor.

Deoarece inculpatul nu a mai fost condamnat, pedeapsa aplicată este mai mică de 3 ani închisoare iar inculpatul a avut o comportare sinceră în cursul procesului penal, instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, astfel că, în temeiul articolului 81 și articolului 82 din Codul penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 1 an 8 luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 3 ani 8 luni.

În temeiul articolului 359 alineatul 1 din Codul de procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul articolului 71 din Codul penal, văzând și hotărârea din

28 septembrie 2004 emisă de Curtea E. a D. O. în cauza Sabou și

Pârcălab împotriva României precum și decizia numărul 7. dată de Înalta

Curte de Casație și Justiție - S. U. într-un recurs în interesul legii, instanța de fond a apreciat în baza criteriilor prevăzute de articolul 71 alineatul 3 din Codul penal, că se justifică numai interzicerea dreptului prevăzut de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei, astfel că a procedat în consecință.

În temeiul articolului 71 alineatul 5 din Codul de procedură penală, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de articolul 64 din Codul penal.

Persoana vătămată A. județeană a vânătorilor și pescarilor sportivi C. s-a constituit parte civilă pentru suma de 110 lei (fila 150 din dosarul de urmărire penală). Prejudiciul nu a fost recuperat, astfel că în temeiul articolului 14 alineatul 3 litera b) din Codul de procedură penală și al articolelor 998 și 1003 din Codul civil, inculpatul M. I. a fost obligat, să achite părții civile, despăgubirile civile precizate mai sus.

Persoana vătămată M. I. a precizat că se va constitui parte civilă în fața instanței de judecată (fila 45 verso din dosarul de urmărire penală). La filele 24-25 din dosarul instanței, persoana vătămată M. I. a depus o constituire de parte civilă împotriva inculpatului P. I. V. solicitând: a. - suma de 410 lei reprezentând salariul neîncasat de acesta aferent lunii ianuarie 2010 b. - suma de 5.000 Euro in echivalent lei la data plații reprezentând daune morale; c. - cheltuieli de judecată constând în onorariul avocațial.

În motivare, partea civilă M. I. a arătat:

În data de (...), a avut incidentul în urma căruiam am fost lovit de către inculpatul P. I. V. și a suferit o serie de leziuuni fiind diagnosticat cu Traumatism cranio facial, fractura oase proprii nazale cu deplasare, fractura septala obturarea fosei nazale stângi, epistaxis anterior nazaloprit spontan, plagă liniară dos nas, excoriatii piramidă nazală, echimoza pleoapa inferioară dreaptă - leziuni ce au fost stabilite prin certificatul medico legal nr. 9813/l/a/2012 din (...) emis de IML C.-N. L. provocate au necesitat pentru vindecare un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale. De asemenea a fost supus unei intervenții chirurgicale la clinica I. din C.-N.

Prejudiciile materiale Daunele materiale constau în salariul neincasat in cuantum de 410 lei aferent perioadei in care am fost in concediu medical.

Daunele morale .

Prin faptul că a fost supus unei intervenții chirurgicale, i -au fost cauzate importante prejudicii morale constând în grave suferințe psihice si fizice pe care le resimte și în prezent este deosebit de puternica a reprezentat un șoc pentru aceasta și intreaga familie acest că aceast incident a marcat-o pe partea civilă și în viata profesională, cu atât mai mult cu cât niciodată nu a fost implicat în nici o altercație, nu a jignit pe nimeni și a fost un exemplu pentru cei din jurul meu, de altfel a fost numit sef de grupă de vânătoare.Prejudiciile cauzate de către inculpatul P. I. V. sunt în întregime neacoperite astfel încât se impune repararea acestora de către acesta.

Având în vedere soluția dată pe latura penală și în virtutea principiului ,,accesorium sequitur principalem’’, se va respinge acțiunea civilă promovată de partea civilă M. I. împotriva inculpatului P. I.-V.

Referitor la cheltuielile judiciare efectuate de inculpatul P. I.-V. privind infracțiunea de lovire, instanța de fond a reținut că, acesta nu a solicitat cheltuieli judicare și nu a depus probe pentru a justifica aceste cheltuieli, astfel că în temeiul articolului 193 alineatul 5 din Codul de procedură penală, nu se vor acorda astfel de cheltuieli.

Referitor la cheltuielile judiciare efectuate de partea vătămată M. I. privind infracțiunea de lovire și solicitate în concluzii scrise (fila 117), instanța de fond a reținut că, inculpatul a fost achitat pentru această învinuire și acțiunea civilă urmează a fi respinsă, astfel că în temeiul articolului 193 alineatul 1 (interpretat ,,per a contrario’’) raportat la articolul 193 alineatul 6 din Codul de procedură penală dar și raportat la articolele 721 ăi 274 alineatul 1 din Codul de procedură civilă

(interpretat ,,per a contrario’’), se va respinge cererea părții civile.

În temeiul articolului 343 alineatul 3 și articolului 3481 din Codul de procedură penală precum și în temeiul articolului 46 din Legea nr. 4. și articolul 118 litera b) din Codul penal s-a impus confiscarea specială a armei de vânătoare marca "Winchester", seria 4. de la inculpatul M. I.

În temeiul articolului 245 alineatul l litera b), raportat la articolul

249 alineatul 2 din Codul de procedură penală, s-a dispus restituirea către C. O.-D., a următoarelor bunuri:

-arma de vânătoare cu alice, marca "Beretta" seria AA 3.;

-patru bucăți cartușe tip „Breneker" neutilizate;

-un cartuș marca „Bornaghi" neutilizat;

-14 bucăți cartușe marca „Chedi Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termenul legal inculpații P. I. și M. I.

În motivarea recursului inculpatului P. I. se arată că acesta a fost anunțat telefonic de vărul său cu privire la faptul că tatăl său a fost împușcat, motiv pentru care a pornit în căutarea celor vinovați,întâlnindu-i pe făptuitori pe drum și cerându-le explicații. Inculpatul M. se afla pe scaunul din dreapta față a autoturismului și când l-a văzut pe inculpatul P., a îndreptat arma de vânătoare spre el și l-a amenințat. Prin urmare, inculpatul P. nu a făcut altceva decât să se apere și, instinctiv i-a smuls arma din mână, după care mașina a plecat în goană, iar el a rămas cu arma asupra lui. Fapta inculpatului nu a avut nicio urmare și nu a pus pe nimeni în pericol, acționând cu bună-credință. De asemenea, se solicită să se aibă în vedere că inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală, este cunoscut ca fiind muncitor, neagresiv și un familist convins.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea care i se reține în sarcină se poate realiza numai cu intenție directă sau indirectă, însă în speță nu se poate reține intenția ca formă a vinovăției. Inculpatul nu a dorit altceva decât să evite amplificarea unui conflict și să-l dezarmeze pe cel care i-a împușcat tatăl.

Ca atare, se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10lit.b/1 C.pr.pen. rap.la art.18/1 C.pen. achitarea inculpatului de sub învinuirea comiterii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prev.de art.279 alin. 1 C.pen., adică fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În motivarea recursului inculpatului M. I. se arată că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală deoarece nu s-a avut în vedere de prima instanță că inculpatul deținea autorizație de vânătoare colectivă și permis de port armă valabil, însă din eroare, autorizația a fost completată cu numele de O. I., fără a se verifica actele puse la dispoziție de inculpat. I. de braconaj se săvârșește cu intenție directă, ori inculpatul a organizat vânătoarea, știind că are autorizație valabilă. Singura sa vină este că nu a citit conținutul autorizației și a aflat că este completată pe un alt nume abia la postul de poliție din A. când a fost întrebat cine este O. I. Declarațiile inculpatului se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

De asemenea se solicită tragerea la răspundere penală a inculpatului P. I. pentru infracțiunea de lovire și obligarea acestuia la plata daunelor materiale, morale a cheltuielilor judiciare în cuantum total de 3138 lei și 5000 euro. Din declarațiile martorilor rezultă că mașina în care se afla inculpatul a fost oprită pe calea ferată de P. I. care l-a deposedat de armă și l-a lovit puternic, provocându-i o serie de leziuni, fiind diagnosticat cu traumatism cranio-facial, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale, fiind supus și unei intervenții chirurgicale., astfel că i s-au cauzat grave prejudicii morale și constând în suferințe psihice și fizice.

Ca atare, se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d C.,pr.pen. achitarea inculpatului de sub învinuirea comiterii celor două infracțiuni care i se rețin în sarcină, condamnarea inculpatului P. I. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și admiterea acțiunii civile exercitate de partea vătămată M. I., precum și restituirea armei de vânătoare cu alice marca

,, Wincester; seria 4..

Examinând probele dosarului Curtea va constata că recursurile declarate în cauză sunt nefondate.

I. de fond ca urmare a administrării unor probe utile, pertinente și concludente, respectiv proces- verbal de sesizare din oficiu, autorizație de vânătoare colectivă, plângerea și declarațiile părții vătămate M. I.

,certificatul medico-legal, declarațiile inculpaților, copiile permiselor de armă, declarațiile martorilor,proces -. de percheziție asupra unui vehicul, planșe fotografice, copia certificatului de înmatriculare a unui vehicul, rapoartele de constatre medico-legale, probe materiale alice recuperate din cadavrul vânatului, atribuțiile de serviciu ale martorei H. L. , raport de constatare tehnico-științifică nbr.259921/(...), buletin de analiză nr.81894/(...)a Univ. de știițe A. și M. V., procese verbale de constatre și identificare, dovezi de ridicare ale unor buneri, proces -. de cecetare la fața locului, a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea . iar încadrările juridice ale faptelor de circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunilor de : braconaj, prev. și ped. de articolul 42 alineatul 1 litera a1, articolul 42 alineatul 2 litera a) din Legea nr. 4.; uz de armă letală fără drept faptă prevăzută și pedepsită de articolul 136 din legea nr. 2.; cu aplicarea articolului 33 litera a) din Codul penal pentru inculpatul M. I., precum și nerespectarea regimului armelor și munițiilor,prev. și ped. de articolul 279 alineatul 1 din Codul penal pentru inculpatul P. I.-V. .

A. la data de 23 decembrie 2009, a participat împreună cu numitul C. O.-D. la o vânătoare fără a deține autorizație legală pe fondul de vânătoare nr. 18 F., în cursul căreia a ucis două rațe sălbatice în valoare de 110 euro, iar la ceeași dată , același inculpat a folosit fără drept arma de vânătoare marca "Winchester", seria 4..

De asemenea inculpatul P. I.-V. în data de 23 decembrie 2009 a purtat și a transportat fără drept, pe ruta J.-A., arma de vânătoare marca "Winchester", seria 4..

E. superfluă susținerea inculpatului M. I. în sensul că nu s-a avut în vedere de prima instanță că acesta deținea autorizație de vânătoare colectivă și permis de port armă valabil, însă din eroare, autorizația a fost completată cu numele de O. I., fără a se verifica actele puse la dispoziție de inculpat.

A., inculpatul M. I. care avea obligația legală de a verifica corectitudinea completării autorizației ,a semnat autorizația de vânătoare, iar ulterior a completat și semnat procesul-verbal pentru instruire -parte a aceluiași document- menționându-l și pe învinuitul C. O.-D., deși acesta nu figura în autorizație, iar numele organizatorului era greșit, aspecte ce converg concluziei că inculpatul era conștient de faptul că a organizat o acțiune de braconaj și și-a asumat consecințele acestui fapt, participând împreună cu numitul C. O.-D. la o vânătoare fără a deține autorizație legală pe fondul de vânătoare nr. 18 F., în cursul căreia a ucis două rațe sălbatice în valoare de 110 euro, iar la ceeași dată , același inculpat a folosit fără drept arma de vânătoare marca "Winchester", seria 4..

Ca atare o soluție de achitare a inculpatului M. I. în baza art. 10 lit. d) C. pentru infr. de braconaj și infr. de „uz de armă letală fără drept", prev. de art. 136 din Legea nr.2. în contextul celor expuse mai sus este exclusă.

În mod corect după administrarea tuturor probelor, în condiții de nemijlocire, contradictorialitate și oralitate prin prisma disp. art.289-290 C.,instanța de fond a constatat că, deși s-a dovedit existența unor leziuni provocate părții vătămate M. I. în zona feței, în apropierea zilei de (...), nu s-a dovedit cu certitudine că inculpatul P. I.- V. ar fi autorul faptei de lovire și în consecință având în vedere principiul

,,in dubio pro reo’’ și în temeiul articolului 11 punctul punctul 2 litera a)

și articolului 10 litera c) din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de lovire, astfel că nici sub acest aspect recursul inculpatului nu este fondat.

Nu este fondată nici susținerea inculpatului P. I. prin care să se dispună în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10lit.b/1 C.pr.pen. rap.la art.18/1 C.pen. achitarea sa de sub învinuirea comiterii infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prev.de art.279 alin. 1

C.pen., adică fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Potrivit art. 18 indice 1 C. nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Fapta inculpatul P. I.-V. care l-a deposedat prin violență pe inculpatul M. I. de arma de vânătoare marca "Winchester", seria 4. pe care acest inculpat o avea în posesie, iar ulterior inculpatul P. I.-V. a purtat și a transportat fără drept, pe ruta J.-A. această arma de vânătoare nu poate fi considerată prin modul în care a fost săvârșită și conținutul ei concret că este în mod vădit lipsită de importanță , o atare faptă prezintă chiar un accentuat pericol social și deci o soluție de achitare inculpatului P. I.-V. în baza art. 10 lit. b indice 1 C. nu se impune.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C., adică gradul de pericol social al faptelor modul concret de comitere a acestora . precum și persoana inculpaților care se află la prima confruntare cu legea penală , astfel că pedepsele aplicate au fost just dozate.

Reintegrarea socială a inculpaților poate fi realizată și fără privare de libertate ,așa cum în mod pertinent a apreciat și instanța de fond și fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 86 indice 1 c.p., respectiv 81 C. sub supraveghere a pedepsei pentru inculpatul M. I. și suspendarea condiționată a pedepsei pentru inculpatul P. I. -. sunt oportune.

Latura civilă a cauzei a fost soluționată în concordanță cu probele de la dosar , astfel că constatându-se vinovăția inculpatului

M. I. în mod corect a fost obligat la plata despăgubirilor civilă în favoarea părții civile A. județeană a vânătorilor și pescarilor sportivi C.

În contextul celor expuse mai sus Curtea în baza art. 385 indice

15 pct. 1 lit. b) C. va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatii P. I. si M. I., împotriva sentintei penale nr. 1394 din 5 septembrie 2011 a Judecătoriei G..

În baza art. 189 C. se va stabili în favoarea Baroului de A. C.- suma de câte 100 lei onorarii partiale pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

În baza art. 192 alin.2 C. va obliga pe fiecare inculpat să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare, din care câte 100 lei reprezentând onorar avocațial.

PENTRU ACE. M.IVE ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatii P. I. domiciliat in A., str. P. nr. 13, bl.A.1, ap.11 si M. I., domiciliat în C. N., str. T., nr. 24, ap.14, împotriva sentintei penale nr. 1394 din 5 septembrie 2011 a Judecătoriei G..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de câte 100 lei onorarii partiale pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui

Justiției.

Obligă pe fiecare inculpat să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare, din care câte 100 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 2 decembrie

2011 .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C. I. I. C. M. V. C.

GREFIER D. S.

Red.I.C.M./S.M.D.

3 ex./(...) Jud.fond.G. I.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1946/2011, Curtea de Apel Cluj