Decizia penală nr. 1951/2011, Curtea de Apel Cluj

ROMA.A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.1951/R/2011

Ședința publică din 02 decembrie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. I., judecător JUDECĂTORI: I. C. M.

V. C. GREFIER: D. S.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror:

ANEM. CIREAP

S-a luat spre examinare recursul declarat de condamnata P. I. împotriva sentinței penale nr.390 din 13 octombrie 2011 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr.(...), având ca obiect cererea de întrerupere a executării pedepsei.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petenta, aflată în stare de arest, asistată de apărător desemnat din oficiu, av.Borz B., în substituirea av.Giurgiu A., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea pune în discuție din oficiu, tardivitatea recursului formulat de petentă, față de împrejurarea că aceasta a primit dispozitivul hotărârii la 20 octombrie 2011 și a declarat recurs doar la 10 noiembrie 2011.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de condamnată ca tardiv, fiind formulat cu depășirea termenului prevăzut de lege.

Apărătorul condamnatei solicită respingerea excepției, apreciind că recursul a fost declarat în termen. Astfel, petentei i s-a spus să declare recurs după ce primește hotărârea motivată și nu când i s-a comunicat dispozitivul, apreciind că aceasta este o cauză temeinică de împiedicare. S. repunerea în termenul de recurs, cu onorariu avocațial din FMJ.

Petenta, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 390 din 13 octombrie 2011 a Tribunalului

C. în baza art.456 rap. la art.453 al.1 lit.c C.p.p., s-a respins cererea formulată de condamnata P. I., fiica lui G. și I., ns. la data de (...), deținută în prezent în PNT Gherla.

În baza art.192 al.2 C.p.p., condamnata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocațial din oficiu.

În baza art. 189 C.p.p.,s-a stabilit în favoarea Baroului de A. C. onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei cuvenit av. Mihai M., ce s- a avansat din F.M.J.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, condamnata P. I. a solicitat instanței admiterea acesteia și pe cale de consecință a se dispune amânarea executării pedepsei de 18 ani închisoare, ce i-a fost aplicată prin S.

561/(...) a Trib. Maramureș, arătând în motivare faptul că, are o fiică bolnavă de epilepsie, care necesită tratament special.

Analizând cererea formulată în raport cu motivele invocate, cu actele

și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale în materie, instanța a reținut următoarele:

Din mandatul de executare al pedepsei depus la dosar de către B. E. din cadrul PNT Gherla reiese faptul că, prin S. 561/(...) a Trib. Maramureș, def. prin D. 1385/(...) a I., petenta P. I. a fost condamnată la pedeapsa de 18 ani închisoare cu executare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de instigare la omor calificat (f.12-15).

La termenul din data de (...), s-a pus în discuția părților și s-a dispus efectuarea unei anchete sociale la domiciliul acesteia. (f.8).

Din cuprinsul anchetei sociale (f.17) reiese faptul că, petenta are două fiice, Stan I. și Stan M. care locuiesc împreună, într-o casă compusă din 2 camere și o bucătărie; condițiile de igienă sunt necorespunzătoare, fără apă curentă, pe care o transportă de la vecini.

Fiica Stan I. este bolnavă, încadrată într-un grad de handicap psihic accentuat, conf. certificatului 63198/(...); sus-numita are nevoie de îngrijiri la domiciliu pentru a i se distribui medicația prescrisă, având momente când este lipsită de discernământ.

Sora acesteia Stan M. este absolventă de liceu și nu are loc de muncă; pentru a se întreține, lucrează cu ziua prin comună, ocazional.

Venitul familiei se compune din indemnizația de handicap și mai sunt ajutate uneori de unchiul acestora.

Având în vedere considerentele reținute în ancheta socială, instanța a constatat că, motivele invocate de condamnată nu constituie împrejurări speciale de natură a avea consecințe grave asupra ei și familiei sale;

Astfel, îngrijirea fiicei bolnave a condamnatei, poate fi asigurată de sora acesteia și de unchiul lor, aceștia având și posibilitatea de a se adresa autorităților competente în materie, în vederea unei eventuale internări a sus-numitei într-o clinică de specialitate, dacă starea ei de sănătate, o impune.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnata P. I., recurs ce nu a fost motivat.

Curtea constată că recursul promovat în cauză de condamnata P. I. este tardiv pentru următoarele considerente:

Sentința penală nr.390 a Tribunalului C., prin care a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentă, a fost pronunțată la data de 13 octombrie 2011, aceasta având drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicarea dispozitivului.

Hotărârea i s-a comunicat petentei la data de 20 octombrie 2011, așa cum rezultă din dovada de primire (fila 19 dosar instanță).

În speță, condamnata P. I. a declarat recurs la 10 noiembrie 2011, deci cu depășirea termenului prevăzut de art.385/3 C., care s-a împlinit la

01 noiembrie 2011.

Așa fiind, în baza art.385/15 pct.1 lit.a C. Curtea va respinge ca tardiv recursul declarat de condamnata P. I. împotriva sentinței penale nr.390/(...) a Tribunalului C..

În baza art.189 C. se va stabili în favoarea Baroului de A. C. suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui

Justiției.

Conform art.192 alin.2 C. petenta va fi obligată să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de condamnata P. I., detinută în Penitenciarul Gherla, împotriva sentintei penale nr. 390 din 13 octombrie 2011 a Tribunalului C..

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 100 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe recurentă să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 2 decembrie 2011.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

C. I. I. C. M. V. C.

GREFIER D. S.

I.C.M./D.S. (...) - 4 ex. Jud.fond:I.N.B.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1951/2011, Curtea de Apel Cluj