Decizia penală nr. 196/2011, Curtea de Apel Cluj

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.196/A/2011

Ședința publică din 4 noiembrie 2011

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : V. V. A., judecător

JUDECĂTOR : I. M. GREFIER : L. S.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de

C. O. și T. - S. T. C. - reprezentat prin P. - D. D.

S-au luat spre examinare apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. și inculpatul H. M. A., împotriva sentinței penale nr. 138/D/2011 pronunțată în dosar nr. (...) al T. C., inculpatul fiind trimis în judecată prin R. P. de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev.de art.2 alin.2 din L. nr.143/2000 cu aplic.de art.41 alin.2 C.penal și deținere de droguri de mare risc pentru consumul propriu, fără drept, prev.de art. 4 alin.2 din L. nr.143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C.penal, totul cu aplic.art.33 lit.a C.penal.

La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11 octombrie 2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 138/D/2011 pronunțată în dosar nr. (...) al T. C., în baza art. 334 Cod Procedură Penală s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către apărătorul inculpatului H. M. A., în sensul că la încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, va aplica și art. 16 din L. 143/2000 și respinge cererea de schimbare a încadrării juridice pusă în discuție din oficiu de instanță.

A fost condamnat inculpatul : H. M. A., fiul lui M. M. și R., născut la data de (...) în Kairouan - Tunisia, cu reședința în C.-N., str. Tășnad nr. 7, bl. P4, ap. 36, jud. C., fără forme legale în C.-N., C. T. nr. 162-168, bl. C3, et. 4, ap.

80, jud. C., fără antecedente penale, posesor al pașaportului Z 8., emis la (...) de către autoritățile tunisiene, posesor al permisului de ședere temporară

ROU 0017490 eliberat la data de (...), C., CNP 7.;

În baza art.2 al. 2 din L. nr.143/2000, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal, art. 16 din L. 143/2000, ca urmare a schimbării încadrării juridice, cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a și art. 76 lit. b și al. 3 Cod Penal, la pedeapsa de:

- 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, înlăturând pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

În baza art. 4 al. 2 din L. nr.143/2000, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal, art. 16 din L. 143/2000, ca urmare a schimbării încadrării juridice, cu aplicarea art.74 al. 1 lit. a și art. 76 al. 1 lit. d Cod Penal, la pedeapsa de:

- 11 (unsprezece) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu.

În baza art.33 lit. a Cod Penal s-a constatat că infracțiunile săvârșite de inculpat sunt concurente, iar în baza art.34 lit. b Cod Penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, și anume aceea de 3 ani închisoare sporită cu 2 luni, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de:

- 3 (trei) ani și 2 (două) luni închisoare în regim de detenție .

În baza art. 71 al. 1 și 2 Cod Penal s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II - a Cod Penal.

În baza art.88 Cod Penal s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de (...) și până la zi.

În baza art. 350 al.1 Cod Procedură Penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului H. M. A.

În temeiul art. 17 al. 1 din L. nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul H. M. A. a cantității de 50 comprimate care conțin ca și substanță activă amfetamină și cofeină, cantitatea de 70 comprimate care conțin substanțe active amfetamină și cafeină, cantitatea de 32 comprimate ce conțin ca substanță activă CPP clorfenilpiperazină și cofeină, cantitatea de 12 grame pulbere care conține amfetamină și cofeină și cantitatea de 4 grame de CPP clorfenilpiperazină și cofeină.

În baza art. 17 al. 2 din L. nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială de la inculpat, în favoarea statului, a sumei de 300 lei dobândită prin valorificarea drogurilor de mare risc.

În temeiul art. 117 al. 1 și 3 Cod Penal s-a dispus expulzarea inculpatului din România.

În temeiul art. 191 al. 1 Cod Procedură Penală a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de

2.500 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C., înregistrat la T. C. sub nr. (...), a fost trimis în judecată inculpatul H. M. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 2 al. 2 din L. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și deținere de droguri de mare risc, pentru consumul propriu, fără drept, prev. și ped. art. 4 al. 2 din L. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

Alături de inculpat, prin același act de sesizare au fost trimiși în judecată

și inculpații C. A.-M. - pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. și ped. de art. 2 al. 2 din L. 143/2000 cu aplic art. 41 al.2 C., deținere de droguri de mare risc, pentru consumul propriu, fără drept, prev. și ped. de art. 4 al.2 din L. 143/2000 cu aplic art. 41 al.2 C. și participație improprie la introducerea în țară de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 31 alin. 2 C. rap. la art. 3 alin. 2 din L. nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2

C., totul cu aplic art. 33 lit. a C., D. A.-A., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. și ped. de art. 2 al.2 din L. 143/2000, cu aplic art. 41 al.2 C. și deținere de droguri de mare risc, pentru consumul propriu, fără drept, prev. și ped. de art. 4 al.2 din L. 143/2000 cu aplic art. 41al.2 C., totul cu aplic. art. 33 lit. a C., V. G.-VLAD, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. și ped. de art. 2 al.2 din L.

143/2000 cu aplic art. 41 al.2 C. și deținere de droguri de mare risc, pentru consumul propriu, fără drept, prev. și ped. de art. 4 al.2 din L. 143/2000 cu aplic art. 41 al.2 C., totul cu aplic. art. 33 lit.a C., BOTHAZĂ D.-M., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. și ped. de art. 2 al.2 din L. 143/2000 cu aplic. art. 41 al.2 C. și deținere de droguri de mare risc, pentru consumul propriu, fără drept, prev. și ped. de art. 4 al.2 din L.

143/2000 cu aplic art. 41 al.2 C., totul cu aplic. art. 33 lit.a C. și T. A.-N., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc prev. și ped. de art. 2 al.2 din L. 143/2000 cu aplic. art. 41 al.2 C. și deținere de droguri de mare risc, pentru consumul propriu, fără drept, prev. și ped. de art. 4 al.2 din L. 143/2000 cu aplic. art. 41 al.2 C., totul cu aplic. art. 33 lit.a C.

Inculpații mai sus arătați au solicitat judecarea lor în procedura prevăzută de art.3201 Cod procedură penală, la termenul de judecată din 10 februarie 2011, sens în care față de aceștia s-a pronunțat sentința penală nr.

64/2011 a T. C., iar în raport de inculpatul H. M. A. s-a disjuns cauza formându-se un nou număr de dosar, respectiv (...).

Prin actul de sesizare al instanței, în privința inculpatului H. M. A. s-a reținut, în esență, că, în cursul anului 2010, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale a pus în vânzare sau a oferit singur „. de baie";

(4metilmetcatinonă - mefedronă - care face parte din Tabelul Anexă nr. 1 al Legii nr. 143/2000) și amfetamină, colaboratorului sub acoperire „. R., respectiv în baza aceleiași rezoluții infracționale a pus în vânzar e sau a oferit singur „. de baie"; (4metilmetcatinonă - mefedronă - care face parte din Tabelul Anexă nr. 1 al Legii nr. 143/2000) unor consumatori, respectiv numiților: M. P., M. B. (minoră), I. D. O., O. A. și I. E..

În cursul anului 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut și a consumat în mod repetat „. de baie"; - (4metilmetcatinonă - mefedronă - care face parte din Tabelul Anexa nr. 1 al Legii nr. 143/2000); amfetamină (care face parte din Tabelul Anexă nr. 1 al Legii nr. 143/2000) și clorfenilpiperazină (care face parte din Tabelul Anexă nr. 2 al Legii nr.

143/2000), singur sau împreună cu alte persoane.

Inculpatul, audiat în faza de urmărire penală și în cea de judecată (f.76-

79, 156-159 și respectiv 206-208) a susținut că într-adevăr a consumat droguri de mare risc, în perioada arătată prin actul de sesizare, dar că nu a traficat asemenea substanțe, dosarul fiind „. deoarece a colaborat cu organele DIICOT, care cunoșteau că el a intrat în virtutea calității sale de colaborator în posesia unei cantități însemnate de droguri de mare risc, și în acest sens au acționat împotriva sa, ignorând datele pe care inculpatul le-a furnizat cu privire la proveniența acelor droguri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul H. M. A., poreclit „A.";, este cetățean tunisian, care a venit în

România la studii în urmă cu 6 ani de zile, și era în cursul anului 2010 student la S., anul V. Inculpatul H. M. A. face parte, așa cum a rezultat din probele de la dosar, dintr-un cerc de persoane din municipiul C.-N. care se ocupă cu consumul de droguri de mare risc, respectiv mefedronă, amfetamină și clorfenilpiperazină. Inculpatul este consumator de acest tip de substanțe, respectiv mefedronă, amfetamină și clorfenilpiperazină.

Așa cum rezultă din declarațiile inculpatului aflate la filele mai sus menționate, inculpatul H. M. A. s-a aprovizionat cu droguri de mare risc, respectiv mefedronă, de la D. A.-A. și de la V. G.-V.

În cele ce urmează, a fost prezentată activitatea inculpatului așa cum rezultă aceasta din actul de acuzare, și confirmată ori infirmată de probele administrate în cauză.

I. 1. Fapta inculpatului H. M. A. raportat la colaboratorul sub acoperire ,,Oun R.:

Prin ordonanța procurorului din data de (...) (f. 6-8 din vol. I din dosarul de urmărire penală) s-a dispus autorizarea folosirii investigatorului acoperit din cadrul BCCO C., sub nume de cod „. V., precum și a colaboratorului sub acoperire „. R., pe o perioadă de 60 de zile. În baza autorizării procurorului investigatorul sub acoperire prin intermediul colaboratorului puteau desfășura activități de procurare a cantității de 2.000 grame mefedronă și

2.000 pastile ecstasy de la numiții H. M. A. și alte persoane aflate în legătura sa infracțională.

În baza acestei autorizații, la data de 18 august 2010, investigatorul sub acoperire „. V. a predat lucrătorului de poliție din cadrul BCCO o substanță de culoare albă pe care a obținut-o prin intermediul colaboratorului „. R., de la inculpatul H. M. A. cu suma de 150 lei (vol.I, f. 13). În baza rezoluției motivate din data de 19 august 2010, s-a întocmit de către L. de A. și P. al D. R. de constatare tehnico-științifică nr. 9. din (...) care, la capitolul „. specifică că „proba înaintată în cauza privindu-l pe numitul H. M. A. este constituită din 0,4 grame substanță care conține 4- metilmetcatinonă (mefedronă), substanță care face parte din Tabelul Anexă nr. 1 din L. nr. 143/2000"; (f. 16-17, vol.I).

În baza aceleiași autorizații, la data de 27 august 2010, investigatorul sub acoperire „. V. a predat lucrătorului de poliție din cadrul BCCO trei comprimate rotunde de culoare mov având inscripționate pe una dintre fețe logo-ul „?";, iar pe cealaltă o linie mediană, pe care le -a obținut de la inculpatul H. M. A. contra sumei de 150 lei (vol.I, f. 31). În baza rezoluției motivate din data de 30 august 2010, s-a întocmit de către L. de A. și P. al D. R. de constatare tehnico-științifică nr. 9. din (...) care, la capitolul „. specifica că „proba înaintată în cauza privindu-l pe numitul H. M. A. este constituită din 3 comprimate care conțin ca și substanțe active amfetamine și cafeină. Amfetaminele fac parte din Tabelul Anexă nr. 1 din L. nr. 143/2000"; (f. 34-35, vol.I).

Audiat în fața instanței de judecată inculpatul a contestat actul material reținut ca fiind săvârșit la data de (...) susținând că la momentul respectiv se afla la o petrecere la mare unde au participat aproximativ 15.000 de persoane, astfel încât nu avea cum să comită acest act material, în condițiile în care în dimineața zilei de 17 august 2010 a plecat la mare. A mai contestat comiterea acestui act material și prin faptul că prețul la care ar fi avut loc pretinsa tranzacție este unul extrem de mare raportat la prețul concret al pieței.

Inculpatul a contestat și actul material reținut în sarcina sa ca fiind comis la data de 27 august 2010, ținând seama tot de faptul că, colaboratorul sub acoperire pretinde că tranzacția a avut loc contra sumei de 150 lei, sumă ce reprezintă un preț extrem de ridicat în condițiile în care o pastilă de amfetamină circula pe piață cu prețul de 15 lei.

La termenul de judecată din (...), instanța a procedat la audierea investigatorului sub acoperire cu nume de cod „. V., care a confirmat actul de sesizare cu privire la datele la care au avut loc tranzacțiile, cantitățile de droguri achiziționate și prețul acestora. De asemenea, a mai arătat că prima tranzacție s-a desfășurat pe litoralul M. N. iar cea de-a doua a avut loc în Municipiul C.-N.

Prin urmare, instanța nu a putut lua în considerare apărarea inculpatului potrivit căreia la prima tranzacție nu se afla în C. ci pe litoralul M.

N., având în vedere că din cele declarate de către investigatorul sub acoperire, cumpărarea autorizată s-ar fi desfășurat chiar în acest loc. Pe de altă parte, având în vedere prețul „practicat"; de către ceilalți inculpați cercetați inițial în aceeași cauză, pentru un pliculeț de mefedronă, a cărui greutate era de obicei de 0,25 gr., prețul la care s-a desfășurat tranzacție dintre inculpat și colaboratorul autorizat cu nume de cod „. R., nu apare ca vădit disproporționat.

Pentru cele trei pastile de amfetamină, instanța nu are la îndemână date comparative, însă reținând, așa cum vom arăta mai jos, că inculpatul nu era străin de deținerea unor astfel de pastile, în scopul traficării lor în modalitățile alternative sancționate de L. nr.143/2000, se va reține și acest act material în sarcina inculpatului.

O altă problemă ridicată în cauză, de către apărarea inculpatului, este aceea a legalității activității desfășurate de către investigatorul sub acoperire, deoarece declarațiile acestuia nu trebuie să fundamenteze într-un mod exclusiv și determinant stabilirea vinovăției inculpatului, iar pe de altă parte, activitatea lui nu trebuie să aibă un caracter provocator. A., conform jurisprudenței CEDO (cazul Ludi c/Elveției), trebuie să existe unele rațiuni pentru care acuzatul să fie bănuit că ar fi un traficant de droguri (cazier, deschiderea unei anchete preliminare, găsirea unor droguri asupra sa sau la domiciliul său, procurarea de droguri direct sau prin intermediari, cercetarea activității infracționale a acestuia sau instigarea la comiterea unei astfel de infracțiuni). În contextul concret al cauzei de față, se ridică problema de a ști dacă probele au fost corect obținute sau cu încălcarea prevederilor art. 64 alin. 2 și art. 68 C. (ca urmare a provocării din partea agenților infiltrați - a colaboratorului sub acoperire). Ori este necesară, în cauză, verificarea împrejurării dacă inculpatul, în condițiile în care anterior nu a mai săvârșit astfel de fapte, nu ar fi comis niciodată infracțiunea dacă agenții provocatori nu ar fi intervenit și acționat din proprie inițiativă (cauza Teixeira de C. c/ P.).

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că, în

special în lupta împotriva traficului de stupefiante, este esențial să nu se creeze o „intenție criminal ă"; din partea polițiș tilor, ci aceștia să f olosească „intenția criminală deja existentă"; iar în curs ul procedurii in culpatul să fi avut posibilitatea să îi interogheze pe polițiști. U. metodelor specifice de investigație este admisă în cea mai mare parte a țărilor membre ale Consiliului Europei,

mai ales în cazul infracțiunilor de crimă organizată, însă investigatori su b acoperire,ca și colaboratorii lor nu au voie să facă pași concreți pentru luarea hotărârii infracționale de către cel vizat.

În literatura de specialitate, română și străină, s-a pus problema de a ști ce înseamnă „provocare polițienească";? Curtea de casație belgiană a definit provocarea polițienească de o manieră precisă, văzând în ea un mijloc consistent fie de a da naștere rezoluției infracționale celui care urmează să execute infracțiunea, fie de a o întări. În orice caz, credem că putem vorbi de provocare în sensul menționat mai sus doar dacă sunt îndeplinite anumite condiții, și anume : să fie anterioară comiterii infracțiunii; să existe o legătură directă sau o legătură cauzală imediată între incitarea funcționarului de poliție (investigatorului), sau a colaboratorului ca și în cazul nostru, a cărui activitate este supervizată de investigatorul sub acoperire și infracțiunea comisă. În privința sarcinii probei, s-a subliniat că, în conformitate cu regulile generale referitoare la probe în materie penală, sarcina probei incumbă părții urmăritoare. Ca atare, din momentul în care apărarea invocă, în mod plauzibil, existența unei provocări polițienești, ministerului public îi revine sarcina de a dovedi că procedura a fost regulată. S-a remarcat că apărarea s-ar putea găsi în dificultatea de a stabili această verosimilitate a provocării, dacă ținem seamade existența unui dosar confidențial în mâinile procurorului, care conține informațiile asupra diferitelor faze de punere în aplicare a acestor metode de investigație (sub acoperire), la care apărarea nu are succes.

În speța de față, s-a apreciat că agenții statului nu au realizat activități provocatoare, în condițiile în care inculpatul era cunoscut ca un consumator

„asiduu";, frecventând lumea consumatorilor ca și a traficanților, cu care era în strânsă legătură, cel puțin pentru procurarea mărfii necesare pentru propriul consum.

Prin urmare credem că intervenția organelor de poliție care au acționat sub acoperire s-a realizat pe un teren preexistent de activitate ilicită de trafic de droguri.

2. Fapta inculpatului H. M. A. raportat la numitul M. P.

Din declarațiile martorului M. P. (vol.II f.235), date în faza de urmărire penală, ca și din declarațiile date de această persoană în calitate de învinuit în cauză, rezultă că a început să consume „. de baie"; începând cu luna ianuarie

2010. În cursul lunii septembrie 2010, în timp ce se afla în municipiul C.-N., martorul l-a cunoscut pe inculpatul H. M. A. În cursul acelei seri, acesta i-a solicitat inculpatului să-i vândă „. de baie";. Inculpatul a fost de acord și, ca atare, martorul a cumpărat de la acesta cantitatea de 5 grame „. de baie";. Pentru substanța achiziționată martorul urma să -i achite inculpatului suma de 1200 lei. U., martorul a consumat singur această substanță, achitându-i ulterior inculpatului, în rate, o parte din suma de 1.200 lei.

Referitor la această acuzație inculpatul a susținut în fața instanței că a cumpărat de la B. 30-45 plicuri a câte 0,25 gr. de „. S., și că din această cantitate i-a dat și martorului M. P. 4-5 gr., cu suma de 1.200 lei, înțelegându- se ca plata prețului să se facă în rate. D. circa 2 săptămâni de zile martorul i-a dat inculpatului 100 de euro.

În faza de urmărire penală martorul a recunoscut că a cumpărat de la inculpat „. de baie";, cantitatea de cca.5 gr. cu suma de 1.200 lei.

În fața instanței de judecată martorul a declarat (f.225) că într-adevăr a cumpărat de la inculpat cantitatea respectivă de substanță, cu prețul reținut prin actul de sesizare, precizând însă că substanța respectivă se denumea „. S..

Instanța nu a reținut acest act material în sarcina inculpatului, existând unele dubii cu privire la natura substanței tranzacționate de către inculpat, față de martorul M. P. A., din declarația martorului din faza de urmărire penală se reține că ar fi achiziționat de la inculpat „. de baie";, fără ca organele de urmărire penală să se preocupe mai departe pentru determinarea genului de substanță tranzacționată, astfel că, nu au solicitat martorului să furnizeze detalii legate de modul de prezentare a substanței , de gustul acesteia, ori de efectele obținute în urma consumului pentru a putea fi determinat dacă această „. de baie"; ar putea fi substanța incriminată de L. nr.143/2000, cunoscută sub denumirea generică de mefedronă.

Instanța consultând site-uri specializate în comercializarea de „. a constatat că și substanța denumită „. S. este cunoscută în rândul consumatorilor sub denumirea populară de „. de baie"; alături de variantele în care era comercializată mefedrona, respectiv „ S. G., „. P., „. C. precum și de alte substanțe comercializate legal și la momentul de față (a se vedea în acest sens http://www.olx.ro/q/kristal/c-210).

Prin urmare, în cauză, există un dubiu cu privire la natura substanțelor vândute de inculpat martorului, în sensul că din cercetări nu a rezultat cu precizie dacă între „.a de baie"; vândută de inculpat martorului și mefedronă, ca drog de mare risc, există identitate, motiv pentru care nu a fost reținut în sarcina inculpatului acest act material.

3. Fapta inculpatului H. M. A. raportat la martora M. B.

În rechizitoriu s-a reținut că martora M. B. a început să consume droguri

„. de baie"; mefedronă încă din cursul anului 2009, când această substanță era „legală";. D. ce a consumat prima dată „. de baie"; martora a continuat să consume în mod regulat, respectiv de aproximativ trei ori pe săptămână, încetând să mai consume „. de baie"; după reținerea și arestarea inculpatului

H. M. A. M. a declarat că îl cunoaște pe inculpatul H. M. A., din cursul lunii iunie 2010, când a participat la o petrecere într-un apartament închiriat de o persoană, Vădan O., petrecere la care a participat și inculpatul. La acea petrecere toți invitații au consumat „. de baie";, drogurile fiind aduse la comun. Cu ocazia acelei petreceri martora s-a împrietenit cu o persoană de sex feminin pe nume C. I., din B. M., schimbând cu aceasta numerele de telefon.

La sfârșitul lunii iulie 2010, C. I. a invitat-o pe martoră la mare cazându-se într-un hotel din M.. În ultimele 2 - 3 zile ale sejurului de 7 zile martora s-a întâlnit pe litoral și cu inculpatul H. M. A. care se afla cu prietena sa. În camera în care erau cazate martora și numita C. I. s-au organizat mai multe petreceri la care era prezent și inculpatul, precum și numiții O. A. și prietena lui, I. E., precum și alte persoane. În fiecare zi se consuma „. de baie";. Cu toate că martora M. B. a precizat faptul că nu cunoștea persoana care a adus acele droguri, din coroborarea declarației acesteia cu cele ale numiților O. A. și I. E. rezultă faptul că persoana care a oferit tuturor celor prezenți în acel loc „. de baie"; - mefedronă a fost inculpatul H. M. A.

De asemenea, s-a mai reținut în rechizitoriu că în cursul lunii octombrie

2010 martora s-a întâlnit în cubul Midi cu inculpatul H. M. A. și cu o prietenă de-a acestuia pe nume A. și împreună s-au deplasat la un apartament situat pe str. C. T., din municipiul C.-N., unde, de asemenea, toată lumea se servea de pe masă cu droguri.

În raport de această acuzație instanța reține că inculpatul a declarat că pe

M. B. a cunoscut-o la cheful unui prieten de-al inculpatului, la petrecerea respectivă participând mai multe persoane pe care nu le cunoștea, martora fiind una dintre cele 5 animatoare din T. aduse la chef. Cu acea ocazie martora l-a rugat pe inculpat să o ducă cu mașina acasă și pe drumul până la T. i-a relatat că are 17 ani. Inculpatul arată că nu i-a oferit nici un fel de substanță, cu ocazia primei întâlniri. U. s-au reîntâlnit la mare unde mai erau niște băieți pe care inculpatul îi știa și pe care i-a invitat în camera sa. Pe marginea mesei se aflau niște plicuri cu „. S. precum și plicuri goale din care se consumase substanță de acel fel.

Instanța a reținut că în faza de urmărire penală martora a declarat că l-a cunoscut pe inculpatul H. la o petrecere privată organizată într-o locuință de pe str. B. Z. și că a aflat că inculpatul ar avea preocupări legate de circulație drogurilor de abia în vara anului 2010 când era la mare. Mai exact, la petrecerile care se organizau în camera de H. din M., printre care martora își amintește C. I. și inculpatul. La aceste petreceri se consuma o substanță albă, sub formă de pulbere, despre care C. I. spunea că este „."; și anume „. de baie";. M. relatează că și ea a consumat din această substanță albă sub formă de pulbere fără să plătească vreo sumă de bani, iar substanța era porționată în linii pe masa din cameră. Prin luna septembrie 2010 martora a participat la o petrecere la o P. din S. fiind invitată de către numitul P. I., acolo mai aflându- se inculpatul, O. A. și prietena lui B. precum și un băiat pe nume D. Și aici era deja porționată pe masa din living o substanță albă sub formă de pulbere, cu miros înțepător din care consuma toată lumea (f.104).

În faza de judecată martora a relatat că l-a cunoscut pe inculpat cu mai mult timp în urmă fără a putea preciza când anume. În vara anului 2010,aflându-se pe litoralul M. N., a vorbit la telefon cu O. A. și cu prietena acestuia I. E., precum și cu inculpatul, aflând că și ei se află la mare, în stațiunea M.. În acest sens s-a deplasat de la C. la M., la H. la care erau cazați într-o cameră de hotel a constatat că se afla inculpatul, A. și prietena lui, un băiat pe nume C. precum și alți băieși pe care nu și-i amintește pe nume. Pe masă a văzut că erau mai multe pliculețe goale de M. și „. S. iar pe o tavă erau formate niște liniuțe dintr-o substanță albă. M. relatează că nu știe cui aparținea substanța și nici camera de hotel respectivă. Nu știe dacă inculpatul a consumat din acea substanță ori care dintre persoanele prezente au consumat, însă arată că ea personal a consumat. M. relatează de asemenea că la sfârșitul verii a participat la o petrecere organizată la S., fiind invitată de către P. I.. La acea petrecere au mai participat inculpatul, O. A. și prietena lui, numiții D. și C. și alte persoane pe care martora nu le cunoștea. A. a văzut că erau porționate liniuțe de „. S. și că a consumat din acea substanță.

În continuarea declarației sale martora arată că în octombrie 2 010 s-a întâlnit cu inculpatul H. în C. M. din C. și împreună s-au deplasat într-un apartament situat pe C. T. și ajungând acolo a constatat că se consuma „. S.. Apartamentul aparținea unui băiat pe care martora îl cunoscuse în seara respectivă în C. M.

Din relatările martorei, atât din faza de urmărire penală cât și din cea de judecată, ca și ale inculpatului, precum și ale martorilor O. A. și I. E., pe care le vom detalia în cele ce urmează, nu rezultă, mai presus de orice dubiu că substanțele consumate în ocaziile mai sus amintite de martoră, ar fi mefedronă, și cu atât mai puțin rezultă că acele substanțe ar fi fost oferite ori puse la dispoziție, ori procurate de către inculpat.

Prin urmare, instanța nu a reținut în sarcina inculpatului nici acest act material.

4. Fapta inculpatului H. M. A. raportat la martorul I. D. O.

Prin rechizitoriu s-a reținut că martorul I. D. O. a început să consume droguri - „. de baie"; din cursul anului 2010. În ceea ce-1 privește pe inculpatul H. M. A. martorul1-a cunoscut pe acesta în iarna anului 2009, în clubul Refresh din municipiul C.-N. U., martorul I. D. O. s-a întâlnit cu inculpatul H. M. A. în repetate rânduri în cluburi din municipiul C.-N. și, de fiecare dată, când se așeza la masă cu acesta îi oferea martorului spre consum, cu titlu gratuit, „. de baie"; - „. G.. Ultima dată inculpatul H. M. A. i-a oferit martorului I. D. O. „. de baie"; în cursul lunii septembrie 2010, în timp ce se aflau ambii în clubul M. din municipiul C.-N.

Inculpatul relatează că pe martorul I. D. îl cunoaște ca făcând parte din anturajul de consumatori cu care a intrat în contact din decembrie 2009 și până la ilegalizarea acestor droguri. Din acea perioadă cei doi obișnuiau să consume împreună mefedronă. D. ilegalizarea acestei substanțe s-au întâlnit numai prin iunie 2010 în clubul Midy, inculpatul fiind sub influența mefedronei. La solicitarea martorului i-a dat niște liniuțe de mefedronă, inculpatul apreciind că este vorba de o cantitate infimă, în jur de 0,2 grame.

În faza de urmărire penală martorul I. D. O. (f.143) a declarat că a primit de la inculpat de mai multe ori „. de baie"; pentru care nu a plătit nimic, martorul adăugând că probabil inculpatul îi dădea substanța respectivă pentru a-și asigura un fel de protecție din partea martorului. Din discuțiile purtate de cei doi, martorul a aflat că o parte din sarea de baie deținută de inculpat provenea de la numitul P. I., persoană pe care martorul a văzut-o frecvent, în perioada premergătoare arestării inculpatului, în compania inculpatului.

În fața instanței de judecată martorul a relatat (f.278) că în iarna - primăvara anului 2010, inculpatul i-a oferit de mai multe ori „. de baie";, în varianta consumată și de către inculpat, respectiv „. G.. Cu toate că martorul susține că după incriminarea mefedronei ca drog de mare risc au apărut variante de „. G. ce conțineau ca substanță activă droguri legale, instanța apreciază că față de recunoașterea inculpatului și față de declarația martorului din faza de urmărire penală, varianta susținută în fața instanței este dată pro causa, în ideea de a-i oferi un suport necondiționat inculpatului.

5. Fapta inculpatului H. M. A. raportat la martorul O. A. L.

Prin rechizitoriu s-a susținut că cei doi se cunosc de la sfârșitul anului 2009 - începutul anului 2010, întâlnindu-se pentru prima dată în C. Midy din municipiul C.-N. În timp ce se afla în acest club împreună, inculpatul i-a oferit martorului, cu titlu gratuit, spre consum „. de baie"; - mefedronă. Tot în cursul anului 2010, în timp ce numitul O. A. L. se afla împreună cu prietena sa la o cabană - pensiune în localitatea S., județul C., s- a întâlnit din nou cu inculpatul H. M. A. care i-a oferit, de asemenea, spre consum, „. de baie";, însă de această dată susnumitul a refuzat.

S-a mai reținut că în cursul lunii august 2010, în timp ce susnumitul se afla pe litoral, împreună cu prietena sa, în stațiunea Costinești a fost invitat de inculpatul H. M. A. să participe la o petrecere organizată de către acesta în stațiunea M.. La acea petrecere din nou martorul a fost invitat de către inculpat să consume droguri care se aflau expuse pe mesele din camera hotelului.

În legătură cu acest act material inculpatul declară că pe martorul O.

A. L. l-a cunoscut în iarna lui 2009 într-un anturaj de consumatori de „. de baie";. Prin iulie 2010 participând la un chef la care inculpatul a fost chemat de D. A., desfășurat în discoteca Armaghedon, a avut unele discuții cu martorul, din care rezulta că acesta se ocupă cu comercializarea de mașini chiar arătându-i o mașină de vânzare. Cu acea ocazie cei doi au făcut schimb de nr. de telefon, astfel că, ulterior s-au mai întâlnit. Cu ocazia unei astfel de întâlniri au discutat, martorul mărturisind că și el este consumator de droguri. În acest context, inculpatul declară că este posibil ca martorului O. A. L. să-i fi oferit mefedronă, odată la mare și o dată în mașină, dar întrucât martorul avea legături destul de strânse cu D. A. A. și făcea parte din lumea interlopă din T., avea surse suficiente pentru a-și procura astfel de substanțe.

În faza de urmărire penală martorul a declarat (f.109-110), că după interzicerea mefedronei a participat la o petrecere la S. unde erau mai multe persoane printre care și inculpatul și că cu acea ocazia a constatat că se consuma o substanță sub formă de praf alb, porționat sub formă de liniuțe și fiind invitat de către inculpat și alte fete ce participau la petrecere, „să tragă";, a refuzat.

Martorul relatează că în luna august 2010, a plecat la mare cu mai mulți prieteni printre care și inculpatul. A. a întâlnit și alți cunoscuți și aceștia împreună cu inculpatul l-au chemat într-o cameră de la hotel „. la o petrecere. Pe masa din camera de hotel a văzut mai multe plicuri goale inscripționate „., „. S., și câteva liniuțe dintr-o substanță albă, fără să știe cine le-a adus.

În același sens este și declarația martorului dată în fața instanței de judecată (f.274).

Ținând seama de faptul că inculpatul a recunoscut că i-a oferit de cca. două ori martorului mefedronă, asociat cu faptul că martorul cunoștea că inculpatul consumă o astfel de substanță, el însuși fiind un consumatorocazional, instanța va reține acest act material în sarcina inculpatului în varianta oferirii actele materiale având loc cel mai probabil imediat după incriminarea mefedronei. În cadrul acestui act material instanța nu va reține însă că l-a petrecerile de la S. și de pe litoralul M. N. inculpatul a fost cel care a pus la dispoziția participanților substanțele consumate cu acea ocazie, pentru considerentele arătate și în cazul actului material reținut în raport de martora M. B.

5. Fapta inculpatului H. M. A. raportat la martora I. E.-M.

Prin rechizitoriu s-a reținut că în cursul lunii august 2010, în timp ce susnumita se afla pe litoral, împreună cu prietenul său, în stațiunea

Costinești au fost invitați de inculpatul H. M. A. să participe la o petrecere organizată de către acesta în stațiunea M.. La acea petrecere martora și prietenul său O. A. L. au fost invitați de către inculpatul H. M. A. să consume droguri care se aflau expuse pe mesele din camera hotelului. În acest sens, atât martora cât și prietenul său O. A. L. au consumat din mefedrona pusă la dispoziție de către inculpat.

În fața instanței de judecată inculpatul a declarat că martorei I. E., prietena lui O. i-a dat să consume din substanțele aflate pe masă atunci la mare, adică „. S. și „., susținând că aceste substanțe erau legale.

M. mai sus amintită a declarat în faza de judecată că știa că inculpatul este consumator de droguri și l-a văzut în mai multe ocazii consumând astfel de substanțe.

Cu privire la acuzația ce i se aduce inculpatului în raport de persoana sa, martora relatează că participând la petrecerile de la mare și de la o cabană din loc. S., unde l-a văzut consumând pe inculpat un praf alb cu cristale fine, atât ea cât și celelalte persoane prezente la acele petreceri, au consumat astfel de substanțe, fără ca inculpatul să aibă vreun rol activ în oferirea acestor substanțe, în sensul că toată lumea consuma fără să se știe de către cine au fost achiziționate acele substanțe.

De altfel și prin rechizitoriu, cu privire la actele materiale presupus consumate la mare, se folosește o expresie destul de echivocă, în sensul că inculpatul a pus la dispoziție persoanelor prezente aceste droguri.

Urmărirea penală ca și cercetarea judecătorească nu au putut stabili cu precizie de către cine a fost închiriată camera de hotel în care a avut loc acel consum de substanțe, ori din modalitatea în care rezultă starea de fapt din mijloacele de probă de la dosar, ar reieși că persoana care deținea camera a și pus la dispoziție participanților la petrecere acele substanțe.

Mai mult, în cauză există îndoieli cu privire la natura substanțelor consumate, dacă aceasta era într-adevăr mefedronă ori alt gen de substanțe neincriminate prin actele normative ce au modificat L. nr.143/2000, în cursul anului 2010, substanțe cunoscut populat sub denumirea de „ S. de baie";, dintre acestea făcând parte și substanța cunoscută sub denumirea comercială de „. S., așa cum rezultă din unele site-uri specializate în comerțul cu substanțe psiho- active, și care au fost verificate de către instanță.

6. Prin încheierea penală nr. 238/C/P/2010 pronunțată de

Tribunalul Cluj la data de 20 octombrie 2010 s-a autorizat efectuarea unei percheziții domiciliare și la adresa de domiciliu a inculpatului H. M. A., respectiv în C.-N., str. C. T., nr. 162-168, bloc C3, ap. 80, jud. C., în baza acestei încheieri fiind emisă Autorizația de percheziție nr. 1. octombrie 2010 .

Conform procesului verbal de percheziție întocmit la data de 21 octombrie 2010, în locuința inculpatului situată la adresa de mai sus, s-au identificat următoarele bunuri:

- în biroul de lângă geamul unei camere a apartamentului, respectiv însertarul

- din dulapul de haine situat în cameră de pe raftul din stânga sus s - au ridicat trei pungi din plastic cu sistem ziplock conținând următoarele: prima pungă de plastic conține un număr de 170 comprimate de culoare violetă, fiecare inscripționată pe una din fețe cu logo-ul „semnul întrebării";; a doua pungă de plastic conține un număr de 65 comprimate de culoare roz deschis, având inscripționate pe una din fețe logo-ul „semnul inimii";; a treia pungă din plastic conține o mențiune cu pixul și anume 100 - 30, iar în interior prezintă urme de substanță pulverulentă de culoare maronie- portocalie.

- în sertarul din noptiera situată în stânga patului din camera locuinței s-a găsit și ridicat o punguliță din plastic cu sistem ziplock care în interior conține urme de substanță de culoare albă; un cântar electronic de culoare argintie; într-o geantă de culoare neagră (situată în aceeași noptieră) s-a găsit și ridicat o pastilă comprimat de culoare violet, inscripționată cu logo-ul

„semnul întrebării"; și două bancnote din cupiură de 1 leu rulate și lipite cu bandă care prezintă urme de substanță pulverulentă albă.

Cele trei probe obținute cu ocazia percheziției domiciliare au fost prezentate L.ui de A. și P. al D. din cadrul BCCO C.. S-a întocmit astfel un înscris cu nr. 9. din (...), care conține un set de concluzii preliminare raportat la cele trei probe prezentate spre analiză.

S-a constatat astfel că:

- proba nr. 1 c este constituită din 65 comprimate care conțin ca substanțe active clorfenilpiperazină (CPP) și coferină. Clorfenilpiperazină face parte din Tabelul anexă nr. 1 din L. nr. 143/2000.

Probele nr. 1 a, nr. 1b, nr. 1 d, nr. 1 e, nr. 2, nr. 3 a și nr. 3 b au fost analizate în R. de constatare tehnico-științifică de urmare.

Având în vedere aceste aspecte s-a întocmit de către L. de A. și profil al D. din cadrul BCCO C. raportul de constatare tehnico-științifică nr. 9. din (...), prin care s-au analizat substanțele ridicate cu ocazia percheziției de la domiciliul inculpatului H. M. A. La capitolul concluzii s-a specificat: proba nr.

1: două punguțe în care s-au pus în evidență urme substanță care conține

4metilmetcatinonă (mefedronă); proba nr. 1b: 170 comprimate în care s-au pus în evidență ca substanțe active amfetamina și cofeină; proba nr. 1c: 65 comprimate care conțin ca substanță activă CPP (clorfenilpiperazină) și cofeină; proba nr. 3a: un comprimat care conține ca substanță activă amfetamină și cafeină; proba nr. 3 b: 2 bancnote pe care s-au pus în evidență urme substanță care conține 4metilmetcatinonă (mefedronă) și amfetamină.

Probele nr. 1d, 1e și 2 nu conțin substanțe stupefiante ori psihotrope aflate sub incidența Legii 143/2000.

CPP (clorfenilpiperazină) și 4metilmetcatinonă (mefedronă) fac parte din Tabelul Anexă nr. 1 din L. 143/2000. Amfetamina face parte din Tabelul

Anexă nr. 2 din L. nr. 143/2000.

În legătură cu aceste substanțe inculpatul a declarat că la petrecerea de la mare ce a avut loc cândva pe la mijlocului lunii august 2010 a venit un băiat pe nume P. I. care era din B. M. La sfârșitul lunii august acesta a venit din B. M., fiind însoțit de o fată, și s-au întâlnit pe o terasă din C. unde au povestit mai multe lucruri, spunându-i la un moment dat că peste două zile va veni din nou la C. și atunci îi va spune ceva. Când a revenit la C. i-a spus că deține aprox. 50 grame de mefedronă și peste 2000 pastile de ecstasy și că anterior a vândut astfel de droguri în B. M. I-a mai spus că are un prieten, polițist la antidrog în B. M., însă acela i-a comunicat că nu-1 mai poate acoperi, el relatându-i inculpatului că i-a dat mai mulți bani acelui polițist, ultima tranșăfiind de 2000 euro. În condițiile în care nu mai putea desfășura activității de trafic de droguri la B. M. s-a gândit să vină la C., deoarece acest oraș este o piața bună pentru droguri. Inculpatul l-a primit pe acest P. I., în locuința unde stătea cu prietena sa, până în momentul în care aceasta, adică martora M. O., a descoperit în casă ceva pastile, moment în care martora a refuzat să-1 mai găzduiască pe P. I., pentru a nu avea probleme din cauza lui. În perioada următoare P. I. a plecat în B. M. revenind înapoi în C., unde stătea mereu în preajma inculpatului. În acest context cei doi au participat la o petrecere la o cabană din S. unde au venit mai multe persoane printre care M. B., I. D., O. A. și I. E.. Cu acea ocazie inculpatul a constatat că P. avea asupra sa cca.

390 grame mefedronă și amfetamina pudră. El a oferit persoanelor prezente acolo din aceste substanțe.

La un moment dat P. i-a spus că mai are 1500 de pastile din cele precizate mai sus și că va pleca în Olanda să aducă marfă, inculpatul fiind de față când P. a vorbit la telefon cu cineva și a stabilit condițiile viitoarei tranzacții. U., împreună cu prietena sa, P. a plecat cu o mașină închiriată la A. unde a stat cca. 5 zile. Când a revenit i-a relatat inculpatului că a cumpărat 2 kg speed dar că urmează să plece la B. M. să ascundă marfa.

În acel moment inculpatul a făcut un denunț despre toate amănuntele pe care le cunoștea de la P. I.. În acea perioadă P. I. a fost în mai multe locuri din țară și la S. și la B. M. În contextul denunțului făcut, la un moment dat a venit la inculpat un polițist care i-a spus că lucrează la crimă organizată și este trimis de d.na procuror N., spunându-i totodată că dacă este vorba de o cantitate așa de importantă de marfă se va organiza un flagrant însă inculpatul trebuie să știe unde este ascunsă marfa. Inculpatul a mai declarat că ulterior s-a întâlnit cu acel polițist de cca. 3 ori și au avut vreo 5 convorbiri telefonice. În paralel inculpatul ieșea cu P. I. prin cluburi, pentru a-i câștiga complet încrederea, iar la un moment dat acesta i-a povestit că are ceva pastile la el dar că îi este frică să nu fie prins, deoarece simte că este ceva în neregulă, și că este posibil să fie urmărit. Atunci inculpatul a luat pastilele de la P. I. și le-a dus în apartamentul de pe C. T. În W.-end-ul ce a urmat acelui moment, inculpatul a consumat foarte multe droguri, respectiv mefedronă, dar între timp aflase și unde ascunsese P. I. marfa iar într-o dimineață când abia își revenise după consumul îndelungat de mefedronă s-a trezit cu poliția la ușă, acesta fiind momentul în care s-a realizat percheziția la care au fost descoperite substanțele cuprinse în raportul de constatare tehnico-științifică.

Inculpatul mai relatează că în seara precedentă percheziției a discutat la telefon cu un polițist care urma să îl sune pentru a-i relata toate cele aflate, însă nu a mai primit nici un telefon.

Din relatările inculpatului rezultă că acesta ar fi primit drogurile de la numitul P. I. în ideea colaborării cu organele de poliție, aspect ce nu este însă confirmat de către martorele M. O. și A. C.-R. M. M. O. a fost prietena inculpatului, cei doi despărțindu-se tocmai din cauza schimbărilor comportamentale ale inculpatului, determinate de anturajul de consumatori de droguri pe care îl frecventa și de consumul efectiv de astfel de substanțe. A. relatează (f.227) că știa de la inculpat că numitul P. I. i-a lăsat mai multe sute de pastile, pentur că nu vreoia să le educă cu el la B. M., simțindu-se urmărit. M. mai precizează că la vremea la care locuia împreună cu inculpatul, P. a mai dorit să plaseze astfel de pastile și în locuința celor doi, dar martora s-a opus categoric, lucru care nu s-a întâmplat și în cazul inculpatului. A. lucru este relatat și de către martora A. C. R., care, după despărțirea inculpatului de M. O. l-a găzduit pe acesta în apartamentul de pe C. T., în care s-a desfășurat percheziția amintită. Șisusnumita declară că inculpatul i-a povestit că numitul P. I. i-a lăsat niște pastile, pentru o perioadă destul de scurtă.

A. activitate a inculpatului se subsumează noțiunii de complicitate, sub forma unui ajutor material concret dat numitului P., ca în eventualitatea unui percheziții pastilele mai sus amintite să nu fie descoperite asupra sa, în contextul în care inculpatul a declarat că numitul P. I. se simțea în ultima vreme urmărit. De altfel, la scurt timp după aceste evenimente numitul P. I. a fost prins în flagrant în mun. S. unde încerca să tranzacționeze astfel de pastile.

Inculpatul, conștient de acțiunile desfășurate de numitul P. I., a fost de acord să păstreze pentru acesta drogurile despre care am vorbit mai înainte. Dacă inculpatul ar fi manifestat intenții de colaborare cu organele de urmărire penală în sensul prinderii numitului P. I., lucrurile s-ar fi putut desfășura de o astfel de manieră încât rezultatul să se și producă, iar inculpatul să nu fie implicat activ în deținerea unor substanțe incriminate ca droguri.

Acest act material de complicitate este absorbit însă în forma autoratului în care s-a consumat infracțiunea de trafic de droguri, având în vedere actele materiale reținute de instanță și redate în cele ce preced.

II. Activitatea inculpatului H. M. A. raportat la consumul de droguri de mare risc - mefedronă, clorfenilpiperazină și amfetamină:

Așa cum rezultă din chiar declarațiile inculpatului H. M. A. date atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, acesta a consumat „. de baie";

- mefedronă și amfetamină în tot cursul anului 2010, fără a se putea preciza cu exactitate datele actelor materiale de consum, deținând în acest sens pentru consum propriu, fără drept, în toată această perioadă droguri de mare risc, respectiv mefedronă - „. de baie";, clorfenilpiperazină și amfetamina. Activitatea sa de consumator de droguri de mare risc a fost întrerupă de intervenția organelor judiciare în cursul lunii octombrie 2010. Așa cum a precizat chiar inculpatul, drogurile de mare risc pe care acesta le consuma au fost procurate în parte de la D. A.-A. - mefedronă și de la numitul P. I. - amfetamina și clorfenilpiperazină.

În drept:

Fapta inculpatului H. M. A. care în cursul anului 2010, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale a pus în vânzare sau a oferit singur „. de baie"; (4metilmetcatinonă - mefedronă - care face parte din Tabelul Anexă nr. 1 al Legii nr. 143/2000) și amfetamină colaboratorului sub acoperire „. R., precum și altor persoane arătate în starea de fapt redată mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. și ped. de art. 2 al.2 din L. 143/2000, cu aplic. art. 41 al.2 C.p.

Fapta inculpatului H. M. A. care, în cursul anului 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a deținut și a consumat în mod repetat „. de baie"; -

(4metilmetcatinonă - mefedronă - care face parte din Tabelul Anexa nr. 1 al

Legii nr. 143/2000); amfetamină (care face parte din Tabelul Anexă nr. 1 al

Legii nr. 143/2000) și clorfenilpiperazină (care face parte din Tabelul Anexă nr.

2 al Legii nr. 143/2000) singur sau împreună cu alte persoane, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de droguri de mare risc fără drept pentru consum propriu prev. și ped. de art. 4 al.2 din L.

143/2000 cu aplic. art. 41 al.2 C.p.

Având în vedere denunțul pe care inculpatul H. M. A. l-a făcut în faza de urmărire penală (f.169) cu privire la numitul P. I., persoană care ulterior a și fost arestată, s-a apreciat că în cauză sunt aplicabile prev. art.16 din L. nr.143/2000, deoarece inculpatul a denunțat alte persoane care au legătură cu drogurile, facilitând prin activitatea sa tragerea la răspundere penală a acestei persoane, dovada clară și concretă este faptul că numitul P. I. a fostarestat la ceva timp după denunțul efectuat de către inculpatul, iar în prezent a și fost condamnat în primă instanță de către Tribunalul Sibiu.

Ținând seama de aceasta instanța, în baza art. 334 Cod procedură penală, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, prin reținerea art.16 din L. nr.143/2000, cu consecința reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă stabile de legiuitor pentru faptele pentru care inculpatul a fost tras la răspundere penală.

La dozarea și individualizarea pedepselor aplicabile instanța a ținut seama de limitele de pedeapsă din legea specială reduse cu ½ respectiv închisoare de la 5 la 10 ani și interzicerea unor drepturi și respectiv închisoare de la 1 la 2 ani și 6 luni. A avut în vedere împrejurările în care faptele s-au consumat, pe fondul unui consum intens de substanțe interzise care îl adusese pe inculpat într-o stare de dependență fiziologică și psihologică. În condițiile în care inculpatul se afla într-o stare aproape permanentă de obnubilare, acesta era indiferent în raport de faptul că putea atrage noi persoane în capcana consumului constant de droguri. Așa cum am arătat, în condițiile în care inculpatul consuma zilnic, în special mefedronă, oferea asemenea substanțe aproape oricăror persoane cu care venea în contact, autoexplicându-și în mod variat aceste gesturi, fie ca pe un factor ce intensifică starea de bine, respectiv disponibilitățile de „., fie pentru a-și asigura un fel de protecție din partea consumatorilor, așa cum este cazul martorului I. D.

Instanța a constatat că ajutorul dat numitului P. I., în numele căruia a deținut cantități însemnate de droguri de mare risc este extrem de semnificativ, iar la cuantificarea pedepsei instanța va lua în considerare faptul că în raport de acest act material inculpatul a încercat să inducă în eroare organele judiciare inoculând ideea că ar fi acceptat să primească acele droguri pentru a le preda organelor de poliție, apărare ce este contrazisă prin declarațiile martorilor M. O. și A. C. R., de unde reiese în mod evident că inculpatul a acceptat să dețină acele droguri pentru a-l ajuta pe numitul P. I., în ideea în care acesta se simțea urmărit, să nu fie găsite asupra sa drogurile.

Instanța a luat în considerare și faptul că inculpatul s-a bucurat până la momentul comiterii faptelor sale de o reputație bună în societate, fiind student în an terminat la F. de stomatologie, cunoscut cu preocupări scolastice și de perfecționare continuă a cunoștințelor deținute. Era cunoscut ca o persoană respectuoasă și respectată, apropiat de familia sa ca și de tradițiile etnice. Aceste caracteristice ale inculpatului se subsumează circumstanței atenuante prev. de art.74 alin.1 lit.a Cod penal, circumstanțe ce va dobândi eficiențele dictate de prev. art.76 lit.b și art.76 lit.d Cod penal.

Instanța nu a putut însă ignora atitudinea nesinceră manifestată de inculpat, perioada îndelungată de timp în care acesta a consumat intens droguri de mare risc, ajungând într-o situație de dependență evidentă, în care nu a găsit resurse interne de a se depărta de anturajul ce-l atrăgea spre asemenea tentații ca și de gesturile stereotipe ce-l conduceau spre același rezultat.

De altfel, activitatea inculpatului de trafic de droguri este posibil să fie chiar mai intensă, în condițiile în care numitul P. I. fiind rearestat la o dată relativ recentă a declarat că drogurile cu care a fost prins în flagrant în mun. S. aparțineau inculpatului H. M. A.

Sintetizând toate datele concrete de mai sus ce constituie criterii de individualizare a sancțiunilor aplicabile instanța apreciază că o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și de 11 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguride mare risc fără drept pentru consum propriu, sunt sancțiuni apte să realizeze funcțiile de exemplaritate, aflictivitate dar și de reeducare, necesare pentru ca inculpatul să realizeze activitățile profund antisociale în care s-a implicat și să constituie premisa reintegrării acestuia în ordinea de drept instaurată prin respectarea tuturor normelor sociale.

Având în vedere că faptele au fost comise de inculpatul înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, instanța, în baza art. 33 lit.a Cod penal a constatat existența concursului real de fapte iar în baza art. 34 lit.b Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, și anume aceea de 3 ani închisoare pe care o va spori cu 2 luni urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare în regim de detenție.

Instanța a apreciat că este necesară aplicarea unui spor ținând seama în principal de infracțiunea de deținere de droguri de mare risc fără drept pentru consum propriu, care l-a dus pe inculpat într-o stare de dependență psihologică în cadrul căreia tot sistemul său de valori a devenit inoperant.

În baza art. 71 al. 1 și 2 Cod Penal s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II - a Cod Penal.

Inculpatul H. Mahomed A. a fost reținut pentru un termen de 24 de ore începând cu data de 21 octombrie 2010, prin ordonanța nr.37/(...) (f.99-100 din vol.II de urmărire penală). U. prin încheierea penală nr.119/C/P/(...) a T. C. - Secția Penală (f.250 vol.II) s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru

29 de zile, măsura urmând să expire la (...). Prin încheierea penală nr.134 din

16 noiembrie 2010 a T. C. măsura arestării preventive a inculpatului a fost prelungită cu 30 de zile. D. sesizarea instanței arestarea inculpatului a fost menținută în condițiile legii.

Ținând seama de datele de mai sus, în baza art.88 Cod Penal instanța a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de (...) și până la zi.

În baza art. 350 al.1 Cod Procedură Penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului H. M. A., având în vedere gravitatea faptelor comisie de inculpat și atitudinea acestuia de minimalizare și chiar înlăturare a răspunderii penale.

În temeiul art. 17 al. 1 din L. nr. 143/2000, instanța a dispu s confiscarea specială de la inculpatul H. M. A. a cantității de 50 comprimate care conțin ca și substanță activă amfetamină și cofeină, cantitatea de 70 comprimate care conțin substanțe active amfetamină și cafeină, cantitatea de

32 comprimate ce conțin ca substanță activă CPP clorfenilpiperazină și cofeină, cantitatea de 12 grame pulbere care conține amfetamină și cofeină și cantitatea de 4 grame de CPP clorfenilpiperazină și cofeină.

În baza art. 17 al. 2 din L. nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială de la inculpat, în favoarea statului, a sumei de 300 lei dobândită prin valorificarea drogurilor de mare risc, în raport de colaboratorul sub acoperire cu nume de cod „. R..

În temeiul art. 117 al. 1 și 3 Cod Penal instanța s-a dispus expulzarea inculpatului din România, având în vedere că acesta este cetățean străin care a venit în România în ideea realizării unor studii superioare, însă ca urmare a activităților infracționale desfășurate de inculpat acesta a ignorat scopul șederii sale pe teritoriul S. R.

În temeiul art. 191 al. 1 Cod Procedură Penală a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de

2.500 lei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DIICOT S. T. C., precum și inculpatul H. M. A. .

P. în apelul formulat a solicitat desființarea sentinței penale atacate și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună, condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu înlăturarea art.16 din L. 143/2000 și a circumstanțelor atenuante prev.de art.74 lit.a C.penal cu consecința reindividualizării judiciare a pedepselor aplicate având în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile deduse judecății. Motivele pentru care a criticat sentința de fond sunt cele descrise în memoriul depus la dosar astfel că solicită a se ține seama de ele. În memoriu se face referire de ce nu sunt aplicabile disp.art.16 din L. 143/2000 întrucât la data formulării denunțului persoana arătată era deja cercetată în două dosare, deci nu se poate spune că a contribuit la identificarea și tragerea la răspundere a acesteia. Apreciază că reținerea circumstanțelor atenuante nu se justifică.

Inculpatul în apelul formulat a solicitat desființarea sentinței penale atacate și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri ,iar în subsidiar reindividualizarea pedepsei conform art.72 C.penal rap.la art.74 lit.a și c C.penal cu aplicarea art.76 C.penal având ca modalitate de executare suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art.81 C.penal sau,în secundar cu aplicarea art.86/6 C.penal. În motivare a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut cele două acte de trafic sub forma vânzării colaboratorului sub acoperire, existând dubii serioase în ceea ce privește realizarea acestor tranzacții pe de o parte, dar totodată procesele verbale prin care s-a consemnat respectivele vânzări sunt lovite de nulitate absolută, fiind încheiate cu încălcarea prevederilor legale,la dosar neexistând probe că este consumator de amfetamină sau că ar fi vândut la alte persoane.

De asemenea,consideră că pedeapsa de 3 ani și 2 luni este mult prea mare raportat la faptul că este în țară de peste 6 ani, nu a avut probleme cu legea penală, este student la F. de M. din Oradea, a reușit să demonstreze că activitatea avută a fost datorată conjuncturii, a intrat într-o legătură cu anumite persoane care i-au facilitat procurarea de substanțe care i-au creat o stare de dependență iar acest lucru a dus la sancționarea lui. Analizând sentința atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea reține următoarele:

Prima instanță,în urma analizării materialului probator administrat în cauză, a stabilit o stare de fapt corectă,corespunzătoare adevărului,din care a reieșit vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 al. 2 din L. nr.143/2000, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal,respectiv trafic de droguri de mare risc, și art. 4 al. 2 din L. nr.143/2000, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod Penal, respectiv infracțiunea de deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu.

În ceea ce privește vinovăția inculpatului pentru infracțiunea de trafic de droguri comisă în luna august 2010,instanța de apel în completarea probațiunii a procedat la audierea martorului sub acoperire,respectiv a colaboratorului Oun Robert (f.238) care a relatat instanței despre două cumpărări de droguri,respectiv sare de baie și pastile extassy de la inculpat, petrecute în vara anului 2010,prima pe litoral și a doua la C.,la interval de aproximativ o săptămână între ele,declarația acestuia coroborându-se cu declarația investigatorului sub acoperire Costică Voicu care a fost audiat de instanța de fond (f.272) și cu procesele verbale încheiate cu ocazia predării drogurilor și rapoartele de constatare tehnico-științifică (f.264-270).

De altfel, argumentele aduse de către prima instanță în sprijinul soluției de condamnare a inculpatului sunt pertinente și convingătoare, Curtea însușindu-și-le în totalitate.

Potrivit jurisprudenței CEDO, instanțele de control judiciar nu sunt obligate să reia în motivarea hotărârii argumentele învederate de prima instanță și să dezvolte din nou în motivarea soluției întregul material probator, dacă aceste argumente sunt pertinente și complete

De asmenea,în mod corect prima instanță a reținut în încadrarea juridică

și dispozițiile art.16 din L.143/200,raportat la împrejurarea că inculpatul a denunțat alte persoane care au legătură cu drogurile,respectiv a numitului P. I. ,facilitând prin activitatea sa tragerea la răspundere penală a acestei persoane,(a se vedea în acest sens și declarația martorului B. P. A. f.134) , dovada clară și concretă fiind faptul că numitul P. I. a fost arestat după denunțul efectuat de către inculpat. T. de lege oferă un beneficiu inculpaților în condițiile în care aceștia furnizează informații suficiente pentru identificarea unei persoane care a săvârșit infracțiuni de același gen,ori în speță inculpatul a furnizat aceste informații înainte de a se lua vreo măsură în dosar ( a se vedea în acest sens declarația inculpatului dată în faza urmăririi penale la data de 22 octombrie 2011 imediat după arestarea sa -f.78-79 în care face referiri la P. I. precum și denunțul din (...)-f.169) . D. ce denunțul a ajuns la DIICOT, numitul P. a fost arestat de către DIICOT S. la data de 28 octombrie

2011 ( a se vedea Încheierea penală nr.56/(...) a Curții de A. A. I. -.-168). Ori,conform textului de lege este suficient ca inculpatul să prezinte informații suficiente pentru identificarea altor persoane angrenate în câmpul infracțional,ceea ce inculpatul a și făcut,astfel că instanța va respinge sub acest aspect apelul P..

Raportat la pedeapsa aplicată inculpatului,Curtea apreciază că prima instanță având în vedere criteriile generale prev. de art.72 C. a individualizat în mod judicios pedepsele aplicate pentru fiecare infracțiune în parte,reținând în mod just și circumstanța atenuantă prev. de art.74 lit.c C., astfel că nu se impune majorarea acestora ,însă sporul aplicat nu se justifică ,raportat la persoana inculpatului,care se află la prima confruntare cu legea penală,a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesui penal,a colaborat cu organele de anchetă,este o persoană tânără,student la F. de medicină (a se vedea actele depuse la dosar f.230-231),cu mari șanse de reeducare,care regretă sincer implicarea sa în activitatea infracțională,așa cum rezultă din referatul de evaluare psiho-socială întocmit în cauză(f.125) astfel că instanța de apel îl va înlătura.

Totodată,fiind îndeplinite condițiile prev. de art.81 C. apreciind că pentru toate motivele arătate mai sus,reeducarea inculpatului va fi posibilă și fără privarea sa de libertate,perioada arestului preventiv de 1 an de zile ducând la conștientizarea pe deplin a repercusiunilor atrase de implicarea sa în fapte penale, fiind suficientă pentru realizarea scopului preventiv și coercitiv al pedepsei, Curtea va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei ,apreciind în acest sens că măsurile de supraveghere la care va fi obligat inculpatul sunt suficiente pentru verificarea în permanență pe perioada termenului de încercare a activității acestuia,pentru ca acesta să evite implicarea ulterioară în evenimente similare,să nu fie tentat din nou să comită fapte de acest gen.

În concluzie,Curtea va respinge apelul P. și va admite apelul declarat de inculpatul H. M. A. împotriva Sentinței penale nr. 138/30 martie 2011 a T. C.,pe care o va desființa ,așa cum s-a arătat mai sus sub aspectul sporului aplicat și a modalității de executare a pedepsei,și rejudecând va înlătura sporulde 2 luni închisoare aplicat de prima instanță,inculpatul urmând astfel a executa pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

În baza art.86/1 C. va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art.86/2

C.,acela de 2 ani plus pedeapsa aplicată,respectiv 5 ani,pe durata termenului de încercare inculpatul trebuind să se supună măsurilor de supraveghere enumerate în dispozitivul prezentei decizii.

Va face aplicarea art.71 al.5 C.

Va atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art.86/4 C.

Va deduce din pedeapsă durata arestului preventiv începând cu data de

(...) și până la data de 17 septembrie 2011.

Va menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite apelul declarat de inculpatul H. M. A. împotriva Sentinței penale nr. 138/30 martie 2011 a T. C.,pe care o desființează sub aspectul sporului aplicat și a modalității de executare.

Rejudecând cauza sub aceste aspecte,înlătură sporul de 2 luni închisoare aplicat de prima instanță,inculpatul urmând astfel a executa pedeapsa rezultantă de :

- 3 (trei) ani închisoare

În baza art.86/1 C. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art.86/2 C.,acela de 2 ani plus pedeapsa aplicată,respectiv 5 ani .

Pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte trimestrial la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Cluj;

- să anunțe, în prealabil,orice schimbare de domiciliu,reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile,precum și întoarcerea ;

- sa comunice și să justifice schimbarea locului de muncă

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

Face aplicarea art.71 al.5 C.

Atrage atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art.86/4 C.

Deduce din pedeapsă durata arestului preventiv începând cu data de (...)

și până la data de 17 septembrie 2011.

Respinge apelul declarat de P. de pe lângă Î. Curte de C. și Justiție

DIICOT S. T. C. formulat împotriva aceleiași sentințe.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Cheltuielile judiciare ramân în sarcina statului. Cu recurs în 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 4 noiembrie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, V. V. A. I. M.

GREFIER, L. S.

Dact.I.M./Dact.S.M

3 ex./(...) Jud.fond. L.-A. C.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 196/2011, Curtea de Apel Cluj