Decizia penală nr. 347/2011, Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR. 347/R/2011

Ședința publică din 14 martie 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE : V. C.-președinte secție

JUDECĂTORI: A. D. L.

G. : M. N.

I. C. M.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin PROCUROR - V. T.

S-a luat spre exammare recursul declarat de către inculpatul R. T., împotriva sentinței penale nr. 118 din 19 februarie 2011 a J. B.-M., pronunțată în dosar nr.(...) inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu faptă prevăzută de art. 192 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, furt, prev și ped de art. 208 alin 1

Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit b Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul în stare de arest asistat de apărătorul avocat M. O., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar în substituirea apărătorului desemnat din oficiu avocat M. C. I., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Apărătorul inculpatului depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.

Întrebat fiind de către instanță, inculpatul învederează faptul că el nu a declarat recurs ci a înaintat o plângere.

Curtea, din oficiu invocă excepția tardivității recursului formulat de către inculpat.

Apărătorul inculpatului, față de excepția invocată de către instanță, solicită calificarea cererii formulată de inculpat ca fiind un recurs, iar în temeiul art. 364 raportat la art 3853 Cod procedură penală solicită repunerea în termenul legal de recurs.

În continuare arată apărătorul inculpatului că la data de 15 februarie

2011 a rămas definitivă hotărârea prin nerecurare, iar recursul a fost expediat prin poștă la data de 12 februarie 2011, acesta înregistrându-se la data de 16 februarie 2011.

Reprezentantul parchetului cu privire la excepția invocată de către instanță, cea a tardivității înregistrării recursului în cauză, arată că recursul declarat de către inculpat nu este tardiv, data trimiterii recursului prin poștă fiind la 12 februarie 2011.

În concluzie, solicită admiterea recursului formulat de către inculpat, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâriprin care să se dispună condamnarea inculpatului în conformitate cu prevederile artr.3201 C., cu consecința refacerii concursului real de infracțiuni și anularea mandatului de executare.

Inculpatul R. T., având ultimul cuvânt arată că sunt multe erori în hotărârea atacată.

CURTEA

Prin sentința penală nr.118 din (...) pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr.(...), în baza art. 192 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod de procedură penală, a fost condamnat inculpatul R. T., porecla „Bodo";, fiul lui natural și F., născut la data de (...), în Cehu Silvaniei, jud. Sălaj, cetățenie română, studii 8 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, recidivist, domiciliat în Ulmeni, sat Ț., nr. 198, jud. Maramureș, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, CNP: 1., la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod de procedură penală, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 33 lit. a Cod penal, 36 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 34 lit. b

Cod penal, au fost contopite pedepsele componente aplicate prin S. penală nr.

378/(...) a J. B. M. cu pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre în pedeapsa de

4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal.

În baza art. 350 Cod de procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpate prin Î. Penală nr. 1706/(...).

În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la (...) la zi.

S-a constatat că prejudiciul cauzat părții vătămate P. M. domiciliată în B. M., str. C., nr. 13, jud. Maramureș, a fost acoperit prin restituirea bunurilor.

În baza art. 109 alin. 4 Cod de procedură penală, s-a dispus restituirea către inculpat a legăturii cu chei ridicată de la acesta și înregistrată la poziția nr. 5. din Registrul de C. D. al J. B. M.

În baza art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de 300 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în cursul urmăririi penale și la propunerea de arestare preventiv către av. W. G. și 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în cursul judecății către av. Goron A., care au fost avansate din fondurile M.ui Justiției.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că în data de (...), inculpatul R. T. s-a deplasat pe str. C. nr. 13 din municipiul B. M., a pătruns pe poarta închisă dar neasigurată în curtea imobilului aparținând părții vătămate P. M., iar din bucătăria de vară a sustras suma de 160 de lei care se afla într-un portmoneu, după care a părăsit încăperea. În curtea locuinței. Inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată pe care a întrebat-o despre o persoană pe nume H. P.-i-se suspectă prezența inculpatului, partea vătămată a intrat în bucătărie unde a observat lipsa banilor din poșetă, alertând vecinii care l-au reținut pe inculpat până la sosirea organelor de poliție. S. de bani sustrasă de inculpat a fost restituită părții vătămate care nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În drept, faptele inculpatului R. T. care, în data de (...), în jurul orei 12.00a pătruns fără drept în locuința părții vătămate P. M. de unde a sustras sumade 160 de lei în scopul însușirii pe nedrept, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 cod penal și furt prev. de art. 208 alin. 1 cod penal.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere împrejurările săvârșirii faptelor (pe timp de zi, după ce inculpatul a pătruns fără drept în locuința părții vătămate), dar și circumstanțele personale ale inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor, a colaborat cu organele judiciare, însă care, potrivit fișei de cazier a suferit numeroase condamnări pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat și violare de domiciliu, ceea ce de denotă perseverență infracțională, în săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului (fila 40 din dosarul de urmărire penală), instanța reține că inculpatul a fost liberat condiționat în data de (...) cu un rest neexecutat de 420 zile dintr-o pedeapsă de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată prin S. Penală nr. 536/(...) a J. Gherla, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, faptele ce fac obiectul prezentei cauze fiind săvârșite după împlinirea restului de executat și înainte de împlinirea termenului de reabilitare, constatându-se incidența dispozițiilor art. 37 lit. b Cod Penal privind recidiva postexecutorie.

Pentru aceste considerente, instanța, în baza art. 192 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod de procedură penală, a condamnat pe inculpatul R. T., la pedeapsa închisorii de 1 an pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod de procedură penală, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 33 lit. a Cod penal, rap. la art. 34 lit. b Cod penal, a contopit pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre în pedeapsa de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penalavând în vedere împrejurarea că exercițiul unei funcții publice precum și al unei funcții care implică exercițiul autorității de stat sunt incompatibile cu o condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni.

În baza art. 350 Cod de procedură penală, a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpate prin Î. Penală nr. 1706/(...).

În baza art. 88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la (...) la zi.

S-a constatat că prejudiciul cauzat părții vătămate P. M. a fost acoperit prin restituirea bunurilor.

În baza art. 109 alin. 4 Cod de procedură penală, s-a dispus restituirea către inculpat a legăturii cu chei ridicată de la acesta și înregistrată la poziția nr. 5. din Registrul de C. D. al J. B. M., întrucât acestea nu au fost folosite la săvârșirea faptelor, iar deținerea nu este interzisă de dispozițiile legale.

În baza art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de 300 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în cursul urmăririi penale și la propunerea de arestare preventiv către av. W. G. și 200 de lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în cursul judecății către av. Goron A., care au fost avansate din fondurile M.ui Justiției.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal inculpatul R. T. prin care solicită admiterea recursului , casarea hotărârii atacate și în urma rejudecării cauzei să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate având în vedere că a recunoscut comiterea faptelor și a solicitat aplicarea dispozițiilorart.3201 C. reglementate prin L. nr.202/2010, iar pe de altă parte arată că a fost condamnat pentru alte infracțiuni decât cele pentru care a fost trimis în judecată fără a se proceda la schimbarea încadrării juridice a faptelor.

Examinând probele dosarului Curtea va constatat că recursul declarat în cauză este fondat.

Astfel la data de (...) așa cum rezultă din practicaua încheierii aferente acestei date instanța de fond i-a adus la cunoștința inculpatului noile prevederi ale Legii nr.202/2010 referitoare la art.3201 C. conform cărora dacă inculpatul recunoaște săvârșirea faptelor reținute prin actul de sesizare al instanței și dacă solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală i se pot reduce limitele de pedeapsă cu o treime, iar inculpatul R. T. a menționat că dorește să beneficieze de aceste prevederi sens în care a fost audiat conform procesului verbal încheiat în acest sens la fila 24.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R. T. pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. și ped de art.192 alin.1 C. cu aplicarea art.37 lit.b C., și a infracțiunii de furt prev și ped. de art.208 alin.1 cu aplicarea art.37 lit.b C.

În considerentele sentinței penale atacate având în vedere recunoașterea vinovăției inculpatului a fost reținută starea de fapt din rechizitoriu precum și încadrarea juridică a faptelor tot așa cum au fost menționate în rechizitoriu însă din dispozitivul hotărârii precum și a minutei penale din data de 19 ianuarie

2011 rezultă că inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de violare de domiciliu prev. și ped. de art.192 alin.1 C. cu aplicarea art.37 lit.b C. și art.3201 alin.7 C. la pedeapsa de 1 an închisoare și pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art.208 alin.1, art.209 alin.2 lit.b C. cu aplicarea art.37 lit.b și art.3201 alin.7 C. la pedeapsa de 4 ani închisoare, deși încadrarea juridică pentru această din urmă faptă reținută în sarcina inculpatului și pentru care a fost trimis în judecată era cea de furt prev. și ped. de art.208 C., în concluzie acesta a fost condamnat pentru o infracțiune de furt calificat și nu pentru infracțiunea de furt calificat în formă simplă pentru care a fost trimis în judecată

, instanța de fond nu a procedat la vreo schimbare de încadrare juridică astfel că există contrarietate între dispozitiv și considerentele hotărârii fiind incident cazul de casare prev. de art.3859 pct.9 C.

Încadrarea juridică a faptei este relevantă și sub aspectul individualizării pedepsei astfel că în speță pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1 C. limitele de pedeapsă se situează între 1 și 12 ani închisoare iar pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art.209 alin.2 lit.b C. pedeapsa se situează între 4 și 18 ani închisoare astfel că raportat la aplicarea disp. art.3201 C. și reducerea cu o treime a pedepselor vor avea cuantumuri diferite.

În contextul celor expuse mai sus, Curtea în baza art. 385/15 pct. 2 lit. c C.pr.pen. va admite recursul declarat de inculpatul R. T. împotriva sentinței penale nr. 118/(...) a J. B.-M. pe care o va casa în întregime și va trimite cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării, ocazie cu care instanța de fond îl va reaudia pe inculpat dacă își menține poziția procesuală raportat la disp. art.3201

C. și va stabili încadrările juridice corespunzătoare ale faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și va proceda în conformitate cu dispozițiile procedurale care sunt incidente în cauză.

Se va menține starea de arest a inculpatului în conformitate cu disp. art.350 C. având în vedere că de la data luării măsurii arestării acestuia și până în prezent nu s-au schimbat temeiurile arestării preventive și nici nu au intervenit temeiuri noi care să justifice punerea acestuia în libertate.

În baza art.189 C. se va stabili în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, care se va avansa din FMJ.

Potrivit art.192 alin.2 C. cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

În baza art. 385/15 pct. 2 lit. c C.pr.pen. admite recursul declarat de inculpatul R. T., fiul lui N. și F., născut la data de 21 februarie 1969, deținut în

Penitenciarul Gherla împotriva sentinței penale nr. 118/(...) a J. B.-M. pe care o casează în întregime și trimite cauza aceleiași instanțe în vederea rejudecării.

Menține starea de arest a inculpatului.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, care se avansează din FMJ.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

V. C. A. D. L. I. C. M.

G. M. N.

Red.I.C.M./S.M.D.

3 ex./(...) J..fond.C. R.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 347/2011, Curtea de Apel Cluj