Decizia penală nr. 1963/2011, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.1963/R/2011
Ședința publică din data de 5 decembrie 2011
I. constituită din :
PREȘEDINTE : ANA C., judecător
JUDECĂTORI : M. Ș.
L. M.
GREFIER : M. B.
M. public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C.- reprezentat prin procuror V. T.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către părțile civile T. M., T. A. E. și R. L. M. împotriva sentinței penale nr.968 din 24 august 2011 a Judecătoriei C. N., pronunțată în dosarul nr. (...), privind pe inculpatul B. A. P. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev.de art.1878 al.1 și 2 C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. A. P. asistat de apărător desemnat din oficiu av.O. Tudor din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar și av.Rauca D. A. N. în substituirea apărătorului părților civile T. M., T. A. E. și R. L. M. - av.Hedeșiu D. N., toți avocații din cadrul Baroului C., cu delegațiile la dosar, lipsă fiind părțile civile T. M., T. A. E. și R. L. M., S. C. de U. C., partea responsabilă civilmente S. T. și asigurătorul SC A. Ț. A. SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursurilor.
Apărătorul părților civile T. M., T. A. E. și R. L. M. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea în parte a sentinței cu privire la soluționarea laturii civile și la admiterea pretențiilor părților civile așa cum au fost formulate prin constituirea de parte civilă.
A. că sumele acordate sunt derizorii raportat la prejudiciul moral suferit de părțile civile. A prezentat în motivele de recurs în detaliu că în cazuri similare instanțele au acordat pentru victima de aproximativ 70 ani, despăgubiri morale de câte 80.000 euro. Solicită admiterea și pretențiilor părților civile cu privire la obligarea inculpatului la plata sumei de 8.000 lei reprezentând costurile unui monument funerar. De asemenea, arată că instanța de fond a decis că suferința fiicei este mai profundă decât a fiului, sens în care a acordat despăgubiri morale în mod disproporționat.
În susținerea recursului depune și practică judiciară.
Apărătorul inculpatului B. A. P., solicită respingerea recursului declarat de către părțile civile. A. că instanța de judecată corect a admis pentru R. M. suma de 16.014 lei ca și cheltuieli de înmormântare dar suma de 8.000 lei pentru ridicarea unui monument funerar nu este dovedită în nici un fel. Raportat la cuantumul daunelor morale pentru R. L. M., instanța, având în vedere toate aspectele legate de gradul de rudenie, de șocul psihic și vârsta victimei, a acordat acesteia suma de 15.000 lei reprezentând daune morale, această sumă fiind corect dozată.
Pe același considerent, apreciază că celelalte despăgubiri morale în cuantum de 20.000 lei pentru soția victimei și 10.000 lei pentru fiul victimei sunt corecte.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, pretențiile părților civile apreciind că sunt nejustificate.
Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.
Reprezentantul M.ui P., solicită respingerea recursului, apreciind căinstanța a avut în vedere elemente de natură a justifica cuantumul prejudiciilor morale rezultate în sumele acordate cu acest titlu. Consideră că respingerea pretențiilor legate de monumentul funerar corespunde principiului legat de responsabilitate delictuală în cauză.
În consecință, solicită menținerea soluției atacate.
Inculpatul B. A. P., având ultimul cuvânt solicită respingerearecursului și menținerea hotărârii instanței de fond.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr.968 din 24 august 2011 a Judecătoriei C. N., pronunțată în dosarul nr. (...), în baza art. 178 al. 1 și 2 din C. pen. cu aplicarea art. 3. C.p.p. a fost condamnat inculpatul B. A. P., fiul lui P. si V., născut la data de 26 ianuarie 1980 în C.-N., jud. C., cetățean român, electrician auto la S. F. T. S., necăsătorit, fără copii minori, fără antecedente penale, CNP 1., domiciliat în C.-N., str. D., nr. 10, ap. 5, jud C., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În baza art. 71 al. 2 din C.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al.
2 din C.pen.
În baza art. 86^1 din C.pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatul B. A. P. și stabilește termenul de încercare de 4 ani.
În baza art. 71 al. 5 din C.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.
În baza 86^3 al. 1 din C.pen. s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la S. de P. de pe lângă Tribunalul Cluj;
- să anunțe în prealabil orice schimbare a domiciliului, reședinței sau locuinței și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență;
În baza 359 din C.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.
S-a constatat că pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare (...) proprietatea S. F. T. S., condus de către inculpat la data de 11 ianuarie 2010 a fost încheiată polița de asigurare RCA seria RO/07/R7/YD nr. 112469836 de către S. A. Ț. S. emisă la data de 1 septembrie 2009, valabilă începând cu data de 4 septembrie 2009 până la data de 3 martie 2010 iar asiguratorul va răspunde în condițiile și limitele legii și ale contractului de asigurare.
În condițiile art. 1000 al. 3 din C.civ. s-a constatat că S. F. T. S. are calitatea de parte responsabilă civilmente și va răspunde în solidar cu inculpatul pentru despăgubirile materiale și morale.
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 și art. 1000 al. 3 din C.civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă R. L. M., prin mandatar T. A.-E., și a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 7.114,63 lei reprezentând daune materiale, precum și la plata sumei de 15.000 lei, reprezentând daune morale.
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 și art. 1000 al. 3 din C.civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă T. M., prin mandatar T. A.-E., și a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 20.000 lei reprezentând daune morale.
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 și art. 1000 al. 3 din C.civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă T. A.-E. și a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale.
În temeiul art. 14 rap. la art. 346 din C.p.p rap. la art. 998-999 și 100 al. 3 din C.civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă S. C. J. de U. C. și a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1772,45 lei, reprezentând daune materiale.
În baza art. 191 al. 1 din C.p.p. a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate de către stat.
În temeiul art. 189 al. 1 din C.p.p. onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu, d-na D. I. O. de 100 lei s-a suportat din fondurile M.ui
Justiției.
Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a fost trimis în judecată inculpatul B. A. P. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 1 și 2 din C.pen..
S-a reținut fapta inculpatului B. A. P. că la data de 11 ianuarie 2010, deplasându-se cu autovehiculul marca Dacia Logan cu nr. (...) pe str. M. din C.-N., ca urmare a faptului că a observat târziu o persoană ce traversa strada regulamentar și căreia nu i-a acordat prioritate de trecere, din cauza vitezei de deplasare neadaptate la carosabilul umed și a zonei de incidență a indicatoarelor de circulație și a marcajelor specifice trecere pentru pietoni și limitare de viteză la 5 km/h, nu a putut evita impactul cu aceasta, rezultând astfel decesul victimei T. C. după ce s-a lovită cu putere de parbrizul autovehiculului și a fost proiectată pe carosabil.
La termenul de judecată din data de 10 mai 2011 inculpatul a solicitat instanței aplicarea disp. art. 3. din C.p.p. arătând că recunoaște săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată și își însușește probele administrate în cursul urmăririi penale.
I. a încuviințat cererea inculpatului de judecare a cauzei în temeiul procedurii prev. de art. 3. din C.p.p. întrucât inculpatul și-a recunoscut vinovăția așa cum a fost stabilită prin actul de sesizare a instanței.
Analizând înscrisurile din dosar instanța a reținut următoarele: Urmărirea penală a început împotriva inculpatului prin rezoluția din data de 6 iulie 2010, confirmată de către procuror la data de 7 iulie 2010.
Urmare a sesizării unui accident de circulație petrecut în dimineața zilei de 11 ianuarie 2010, s-a efectuat o cercetare la fața locului, respectiv pe str. M. din C.-N., și în prezența martorului asistent P. G. s-au reținut următoarele:
Drumul este prevăzut cu o bandă pe fiecare sens, iar în zona producerii accidentului existau indicatoare de informare T. pentru pietoni și aplicate pe suprafața carosabilă marcaje transversale pentru traversarea pietonilor și limitare de viteză la 5 km. Era timp de noapte, cer senin, vizibilitate bună, iar iluminatul public era în funcțiune.
A fost identificat autovehiculul cu nr. (...) care a fost condus de către inculpat, care era oprit după trecerea de pietoni și care prezenta avarii la bara din față dreapta, sticla far dreapta cu urme de dislocare, capota motor, parbriz fisurat, oglinda laterală dreapta ruptă.
M. P. G. a declarat că în acea dimineață se afla la chioșcul pe care îl deține pe str.M. la o distanță de aproximativ 10 metri de trecerea pentru pietoni. Era cu spatele la trecere și nu a auzit nici un zgomot specific unei izbituri, dar când s-a întors a văzut un taxi care a oprit în apropierea trecerii și apoi cum inculpatul s-a aplecat asupra unei persoane care era întinsă pe carosabil. M. M. G. a declarat că era pasager în mașina condusă de către inculpat, pe bancheta din față și nu era atent la drum întrucât vorbea la telefon. C. a simțit că a fost acționat violent sistemul de frânare a privit înainte și a văzut cum un pieton este lovit cu aripa față dreapta și apoi ridicat pe capotă. Inculpatul a coborât pentru a da primul ajutor victimei. M. a declarat că imediat înainte de impact a văzut victima cu coada ochiului când era în partea stângă pe trotuar, după care s-a pus în mișcare în zona trecerii pentru pietoni, dar nu a mai fost atent la ce se întâmplă. A apreciat viteza de rulare a autovehiculului aproximativ 40 de km/h.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că efectua serviciul de taximetrie având ca și pasager pe martorul M. G. pe bancheta din față. Pe strada M. era mai multe gropi iar inculpat a fost preocupat să le evite, cunoscând zona. La un moment dat a apărut un pieton din spatele unui autovehicul care circula din sensul opus, în timp ce inculpatul circula aproape de axul drumului. A observat târziu pietonul aflat în traversare și a încercat să evite impactul printr-un viraj spre stânga, însă nu a reușit. Totodată inculpatul a declarat că a văzut pietonul înainte de a ajunge în dreptul trecerii pentru pietoni la circa 5 metri față de trecere și după părerea sa pietonul nu era pe trecere dar este posibil să fi fost în apropierea trecerii. În prezența apărătorului ales, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.
S-a constatatm că urmele de frânare de 11,20 de metri debutează înaintea trecerii pentru pietoni, care are o lățime de 4,5 metri, și se opresc după trecere, autovehiculul condus de către inculpat fiind oprit în intersecție. Întrucât victima a fost proiectată pe capota mașinii și purtat pe captă în timp ce autovehiculul era în frânare. Din fotografia nr. 14 reținem că trecerea pentru pietoni este la câțiva metri de intersecție, iar dacă victima ar fi fost la 5 metri de intersecție nu ar fi putut fi pe trotuar așa cum a declarat martorul M.
Așadar, coroborând declarațiile martorilor cu procesul verbal de cercetare la fața locului și cu planșele fotografice, cel mai probabil victima se afla pe trotuar și a început deplasarea de la stânga spre dreapta raportat la direcția de deplasare a inculpatului. F. atent la ocolirea unor gropi inculpatul a observat târziu victima care era în traversare și deși a acționat sistemul de frânare nu a putut evita impactul.
Victima T. C. a fost transportată la o unitate sanitară, iar la data de 15 ianuarie 2010 a decedat. Prin raportul de constatare medico-legală nr.
401/III/31 ianuarie 2010 s-a concluzionat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat hemoragiei și contuziei meningo-cerebrale în cadrulunui traumatism cranio-cerebral care s-a produs prin lovire-proiectare, în cadrul unui accident rutier, reținându-se că între leziuni și deces există raport de cauzalitate.
Fapta inculpatului B. A. P. care, la data de 11 ianuarie 2010, deplasându-se cu autovehiculul marca Dacia Logan cu nr. (...) pe str. M. din C.-N., ca urmare a faptului că a observat-o târziu pe victima T. C. ce traversa strada regulamentar și căreia nu i-a acordat prioritate de trecere, din cauza vitezei de deplasare neadaptate la carosabilul umed și a zonei de incidență a indicatoarelor de circulație și a marcajelor specifice trecere pentru pietoni și limitare de viteză la 5 km/h, nu a putut evita impactul cu aceasta, rezultând astfel decesul victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 1 și 2 din C.pen.
La individualizarea pedepsei instanța a ținut seama de prev. art. 72 din C.pen., a luat în considerare limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită de către inculpat cu aplicarea art. 3. din C.p.p.; gradul culpei fără prevedere caracterizată prin neglijență, de vârsta inculpatului și de conduita sa imediat după accident când așa cum a declarat martorul P. G. a manifestat grijă față de victimă și un real regret.
În baza art. 178 al. 1 și 2 din C. pen. cu aplicarea art. 3. C.p.p. a condamnat pe inculpatul B. A. P. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Despre latura civilă s-a reținut că pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare (...) proprietatea S. F. T. S., condus de către inculpat la data de 11 ianuarie 2010 a fost încheiată polița de asigurare RCA seria RO/07/R7/YD nr. 112469836 de către S. A. Ț. S. emisă la data de 1 septembrie 2009, valabilă începând cu data de 4 septembrie 2009 până la data de 3 martie 2010 iar asiguratorul va răspunde în condițiile și limitele legii și ale contractului de asigurare.
Totodată în condițiile art. 1000 al. 3 din C.civ. s-a constatat că S. F. T.
S. are calitatea de parte responsabilă civilmente, întrucât inculpatul era angajat cu contract individual de muncă la această societate, și va răspunde în solidar cu inculpatul pentru despăgubirile materiale și morale
S-a reținut că fapta inculpatului săvârșită din culpă cu prevedere a produs un prejudiciu moral important celor trei părți civile, constând în pierderea subită unui membru apropiat al familiei, cât și un prejudiciu material constând în cheltuielile cu înmormântarea. Partea civilă R. M. a solicitat suma de 7114,60 lei reprezentând cheltuielile cu înmormântarea tatălui său, pretenții care au fost probate cu înscrisuri, precum și suma de
8000 lei reprezentând cheltuieli viitoare, respectiv ridicarea unui monument funerar. Întrucât aceste din urmă pretenții nu au fost probate instanța a admis în partea pretențiile reprezentând daunele materiale, respectiv pentru suma de 7114,63 lei.
La aprecierea cuantumului daunelor morale s-a ținut seama de afecțiunea celor trei păți civile față de victimă, de gradul de rudenie, de apropierea reală față de fiecare parte civilă, de șocul psihic suferit ca urmare decesului violent al victimei, precum și de vârsta victimei și de sprijinul moral adus fiecărei părți civile.
Împotriva sentinței sus menționate au declarat recurs în termenul legal părțile civile R. D., R. E. și C. M., solicitând casarea în parte a acesteia doar sub aspectul laturii civile și admiterea în întregime a pretențiilor formulate prin constituirea de parte civilă.
Părțile vătămate recurenta au apreciat ca fiind derizorii sumele acordate de instanța fondului raportat la prejudiciul moral suferit de părțilecivile, raportat la practica altor instanțe în materie. Acestea au solicitat ca inculpatul să fie obligat la plata sumei de 8.000 lei reprezentând costurile unui mormânt funerar, care încă nu a fost realizat.
Analizând recursul declarat din prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a disp.art.385/6 alin.3 C.p.p., Curtea constată că acesta este fondat în parte pentru următoarele considerente:
În mod legal și temeinic instanța fondului constatând că în faza de urmărire penală au fost administrate, în condiții de legalitate, suficiente probe apte să dovedească fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului și având în vedere și poziția procesuală exprimată de inculpat care a solicitat a fi judecat în baza procedurii simplificate recunoscând în întregime fapta reținută în sarcina sa, a făcut aplicarea disp. art.320/1 C.p.p.
Având în vedere că starea de fapt este necontestată și este amplu expusă de către instanța de fond, fiind însușită în totalitate de către instanța de recurs nu vom mai reveni asupra acesteia.
De asemenea constatăm că încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina inculpatului, aceea de ucidere din culpă prev. de art.178 alin.1 și2
C.p. este legală și temeinică, iar pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare a fost just individualizată.
I. fondului a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului B. A. P. pe un termen de încercare de 4 ani, fixându-i măsurile de supraveghere prev. de art.86/3 alin.1 C.p. Opinăm și noi că această modalitate de individualizare a executării pedepsei este de natură să contribuie la reeducarea inculpatului și la prevenirea comiterii de noi infracțiuni.
Sub aspectul laturii civile a cauzei vom constata că părțile vătămate T.
M., T. A. E. și R. L. M. soția și respectiv copii victimei s-au constituit părți civile în prezenta cauză, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de
200.000 lei pentru T. M.- soția victimei, și câte 100.000 lei pentru copii acestuia cu titlu de daune morale, iar ca daune materiale plata către partea civilă R. L. M. a sumei de 15.114,63 lei reprezentând cheltuieli cu înmormântarea în cuantum de 7114,63 lei dovedite cu chitanțe și facturi și cheltuieli în curs de efectuare reprezentând costul unui mormânt funerar de
8000 lei.
I. fondului a reținut în mod corect că suma de 7114,63 lei a fost dovedită prin scriptele depuse la dosar de către părțile civile și ca atare a dispus obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata acesteia. Constatăm și noi că pentru suma de 8000 lei solicitată ca daune materiale la acest moment nu există nicio justificare legală, ori conform C. de procedură civilă și a C. civil cine face o solicitare în fața instanței trebuie să o și dovedească.
Singura critică care poate fia dusă hotărârii atacate vizează cuantumul relativ redus al daunelor morale acordate părților civile. I. de control judiciar apreciază că prejudiciul cauzat acestor părți civile prin decesul prematur și violent al victimei T. C. nu poate fi reparat prin acordarea unor daune morale într-un cuantum atât de scăzut. Vom avea în vedere și practica constantă a Curții de apel în această materie care a acordat daune mult mai consistente decât cele acordate de instanța de fond. Curtea apreciază că o sumă de câte 50.000 lei pentru fiecare dintre părțile civile este mai potrivită pentru a repara prejudiciul moral suferit ca urmare a dispariției soțului și respectiv tatălui lor.
Pentru aceste considerente vom admite recursul declarat de către părțile civile sub acest aspect conform dispozitivului, constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE M.IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
În baza art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală admite recursurile declarate de către părțile civile T. M., T. A. E. și R. M., cu domiciliul procesual ales în C.-N., strada Ion V. nr.14, împotriva sentinței penale nr.968 din 24 august 2011 a Judecătoriei C.-N., pe care o casează în parte, doar sub aspectul soluționării laturii civile și, rejudecând în aceste limite: Majorează cuantumul daunelor morale, obligând inculpatul B. A. P., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC F. T. SRL C.-N. să plătească în favoarea părților civile T. M., T. A. E. și R. M. suma de câte 50.000 lei pentru fiecare, cu titlu de daune morale. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu ce se va avansa din FMJ pentru av. Tudor O.. Cheltuielile judiciare avansate de stat cu prezentul recurs rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din 5 decembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER ANA C. M. Ș. L. M. M. B. Red.M.S./Sz.M. 3 ex./(...)
← Decizia penală nr. 1569/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 784/2011, Curtea de Apel Cluj → |
---|