Decizia penală nr. 2011/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)
DECIZIA PENALĂ NR. 2011/R/2011
Ședința publică din 8 decembrie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. B.-judecător JUDECĂTORI : V. G.
D. P.
G. : M. N.
P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. :
D. SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de P. DE PE L. J. S.-M. împotriva sentinței penale nr.451 din 3 noiembrie 2011 al J.i S.-M. pronunțată în dosar nr.(...), privind pe inculpatul N. V. M. V., trimis în judecată pentru infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere faptă prev. deart.86 al. 1 din OUG nr.195/2002 republicată și uz de fals prev. de art.291 Cod penal cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpat avocat V.
M., din cadrul Baroului de avocați M., cu delegația la dosar, în substituirea apărătorului ales avocat I. B., din cadrul Baroului de avocați M., cu delegația la dosar, precum și apărătorul desemnat din oficiu avocat M. M., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care,
Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra onorariului parțial în cauză.
Întrucât inculpatul are apărător ales, se constată încetat de drept mandatul apărătorului desemnat din oficiu, prin prezentarea apărătorului ales în fața instanței de recurs.
Apărătorul ales al inculpatului depune la dosar un memoriu cuprinzând concluziile cu privire la recursul formulat în cauză de parchet.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată de reprezentantul parchetului că,instanța de fond a reținut în esență faptul că este nelegal sesizată întrucât actele procesuale și procedurale din dosarul nr. 434/P/2011 al P. de pe lângă
J. S.-M. au fost realizate în faza actelor premergătoare, iar după începerea urmăririi penale organul de cercetare penală nu a mai administrat vreo probă în dovedirea vinovăției sau nevinovăției inculpatului, procedând doar la audierea acestuia, solicitarea fișei de cazier judiciare și prezentarea materialului de urmărire penală.
Prin încheierea de ședință din data de 25 august 2011 s-a reținut de J. apreciază că este legal investită prin actul de sesizare…, ceea ce conduce la concluzia că verificarea regularității sesizării instanței în conformitate cu dispozițiile art. 300 din C. de procedură penală s-a făcut la acel termen de judecată. Ca atare constatarea nelegalității sesizării la termenul de judecată din data de 3 noiembrie 2011 contravine dispozițiilor procedurale anterior amintite care impun obligația instanței de a verifica regularitatea sesizării din oficiu la prima zi de înfățișare, pe cale de consecință după această verificare din oficiu nemaiputându-se reveni printr-o constatare antagonică. Raportat la faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, probatoriul administrat în faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale în cauză și în faza de urmărire penală în susținerea rechizitoriului întocmit în dosarul nr.
434/P/2011 al P. de pe lângă J. S.-M., este în principal reprezentat de înscrisuri, acestea putând servi ca mijloace de probă în condițiile art. 89 și următoarele din C. de procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art. 90 din C. de procedură penală procesul-verbal de constatare din data de 7 martie 2011, constituie mijloc de probă. Prin argumentele prezentate în cuprinsul hotărârii recurate, se sugerează că organul de urmărire penală ar fi trebuit să revină la autoritățile ce au emis adresele din dosar, după începerea urmăriri penale pentru o simplă reconfirmare a împrejurărilor inițial atestate.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului declarat de parchet ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Hotărârea instanței de fond este criticată prin prisma încheierii de ședință din data de 25 august 2011 potrivit căreia verificându-se legalitateainvestirii instanței prin actul de sesizare instanța a apreciat că este legal investită și în consecință ulterior aceasta nu mai putea să invoce neregularitatea investirii întrucât deja s-ar fi pronunțat. Se apreciază de apărătorul inculpatului că această critică este formală, întrucât în speță s-a discutat investirea instanței exclusiv prin prisma competenței teritoriale și nicidecum prin prisma competenței materiale.
Din interpretarea alin.2 al art. 300 Cod procedură penală rezultă în mod cert că în cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare. La termenul din 25 august 2011 s-a amânat judecarea cauzei tocmai ca urmare a sesizării unor neregularități procedurale de natură a pune la îndoială respectarea cu strictețe a prevederilor legale în materie. Instanța de fond a procedat în mod legal daxă se iau în vedere prevederile legale mai sus invocate.
Examinarea atentă a întregii documentații a dosarului conduce neechivoc la concluzia că cercetarea penală în cauză s-a făcut superficial, dovedirea faptelor și a vinovăției nefiind de natură a atrage răspunderea penală a inculpatului. De regulă, infracțiunile de fals sunt lesne de probat prin eventuale expertize grafologice cu atât mai mult cu cât existau documente scrise iar această probă trebuie coroborată cu date certe privind autenticitatea permisului de conducere.
În dovedirea celor susținute, a depus la dosar copie după pașaport din care rezultă că în luna august 2010 inculpatul se afla în Ucraina unde a frecventat cursurile pentru conducători auto și talonul cu seria AAA nr. 2. care atestă absolvirea cursurilor de conducători auto pentru categoriile A,B,C în orașul K. la 19 octombrie 2010.
C U R T E A :
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului constată că Judecătoria Sighetu Marmației prin sentința penală nr.451 din 3 noiembrie 2011, în baza art. 332 alin. 2
C.p.p a restituit cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în dos. nr. 434/P/2011 al P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației privind pe inculpatul N. M. V., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată și uz de fals prev. de art. 291 C., cu aplicarea art. 33 lit.a C. pen.
Prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. de dosar (...), s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului N. M. V., pentru infrațiunile de mai sus.
În actul de sesizare s-a reținut faptul în data de (...), în jurul orei 15.30, în Piața 1 Decembrie 1918 din S. M., inculpatul a fost oprit în trafic, în timp ce conducea autoturismul marca VW cu număr de înmatriculare (...), prezentând permisul de conducere seria AAB2., pentru categoriile ABC, emis la data de
(...), de autoritățile ucrainiene.
S-a stabilit că învinuitul nu figurează în evidențele de la domiciliu ca posesor de permis de conducere pentru nici o categorie. Permisul de conducere emis de autoritățile ucrainiene este fals, inculpatul afirmând că l-a obținut în Ucraina în luna octombrie 2010, unde a susținut probe teoretice și practice și a dat suma de 600 E. unei persoane pe care nu o cunoaște.
La termenul de judecată din data de (...), avocatul inculpatului a învederat faptul că în temeiul art. 207, 208 lit. d C. p.p nu s-a făcut nici o cercetare penală de poliția rutieră ci de către poliția de frontieră, organ neabilitat în cercetarea infracțiunilor la legea circulației.
În memoriul înregistrat la data de (...), inculpatul prin avocatul său a solicitat restituirea cauzei la procuror în temeiul art. 332 alin.2 C.p.p.
În motivarea cererii sale a invocat excepția necompetenței materiale a celor care au constatat infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, împrejurările în care a fost stabilită fapta, respectiv prin proces-verbal de constatare încheiat de către agenți ai poliției de frontieră. S-a arătat că fiind vorba de o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice aceasta trebuia constatată de către polițisti rutieri din cadrul Poliției R., potrivit Regulamentului de aplicare a C. rutier (HG nr. 1391/2006), Poliția de frontieră având competență în această materie exclusiv în punctele de trecere a frontierei.
De asemenea, Poliția de F. a efectuat o seamă de acte premergătoare, iar după declinarea competenței în favoarea Poliției, aceasta s-a limitat doar la audierea în calitate de învinuit a lui N. M.-V., fără să mai audieze oficial, pe formular, martorii asistenți.
Reprezentantul P. a solicitat prin notele scrise depuse la dosar, respingerea solicitării de restituire a cauzei la procuror.
În motivare s-a arătat că agenții din cadrul IJPF M. au constatat săvârșirea infracțiunii, încheind proces-verbal în acest sens, după care au audiat făptuitorul și martorii asistenți.
Ulterior însă, a fost declinată competența în favoarea Poliției
Municipiului S. M..
Mai departe rezoluția cu propunere de începere a urmăririi penale, precum și actele din faza urmăririi penale au fost efectuate de către polițiști din cadrul Poliției Municipiului S. M.-Biroul Rutier. În aceste împrejurări nu se poate susține necompetența organului care a desfășurat urmărirea penală, astfel încât nu sunt întrunite condițiile art. 332 alin. 2 C.p.p.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
În data de (...), ora 15, 30 în Piața 1 Decembrie din S. M. a fost oprit în trafic de către agenți din cadrul SPF S. M. autoturismul marca Volskwagen, cu nr. de înmatriculare (...). Prin legitimarea conducătorului auto s-a stabilit că acesta se numește N. M. V., acesta prezentând actele mașinii și permisul de conducere cu seria AAB2..
Din verificarea bazei naționale de date a rezultat că acesta nu posedă permis de conducere eliberat de către autoritățile naționale, iar în urma informațiilor comunicate de către P. de C. P. din Ucraina permisul de conducere seria AAB2. este fals.
În acest sens a fost încheiat procesul-verbal de constatare, după care au fost audiați: făptuitorul, martora P. M.-V. și martorii asistenți M. V. și S. A.
-I. .
Prin referatul din data de (...) s-a declinat competența în favoarea
Poliției Municipiului S. M..
Potrivit art. 28 alin. 2 din OUG nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de F. R. ". ia cunostință de existența unei infracțiuni flagrante politistul de frontieră este obligat să intervină și în afara orelor de program, a atribuțiilor de serviciu și a competenței sale, pentru încheierea actelor prevăzute în C. de procedură penală";.
În conformitate cu alin. 3 al aceluiași articol ". situația impune să acționeze în afara competenței sale polițistul de frontieră procedează ca și acea autoritate în a cărei competență intră soluționarea cauzei. Despre acțiunea sa politistul de frontieră informează de îndată autoritatea competentă. Dacă autoritatea competentă nu poate să intervină în timp util, polițistul de frontieră îndeplinește toate actele și faptele prevăzute de lege în competența acelei autorități. Acțiunea acestuia încetează în momentul în care intervine autoritatea competentă.";
Raportat la prevederile acestui text legal nu se mai poate susține că agenții din cadrul poliției de frontieră nu aveau competența să constate săvârșirea infracțiunii ce se reține în sarcina inculpatului.
Prin urmare, în speță nu se poate vorbi despre nerespectarea dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei.
Cu toate acestea, instanța a constatat în cauză nelegala ei sesizare, motiv pentru care s-a dispus restituirea cauzei la procuror în temeiul art. 332 alin. 2 C.p.p.
Astfel, s-a reținut că urmărirea penală în cauză a început prin rezoluția din data de (...). Toate actele procesuale și procedurale din dosar (declarațiile martorilor, adrese, etc) au fost realizate în faza actelor premergătoare. După începerea urmăririi penale, organul de cercetare penală nu a mai administrat nici o probă pentru a dovedi vinovăția sau nevinovăția acestuia, ci a procedat doar la audierea acestuia, solicitarea fișei de cazier și prezentarea materialului de urmărire penală.
Faza actelor premergătoare vizează doar strângerea datelor necesare în vederea începerii urmăririi penale, urmărirea penală fiind cea care are drept scop, potrivit art. 200 C.p.p, strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderiiacestora, pentru a se constata dacă este cazul sau nu să se dispună trimiterea în judecată.
Prin urmare, administrarea întregului material probator în faza actelor premergătoare contravine tuturor regulilor de bază ale procesului penal și constituie o încălcare flagrantă a drepturilor procesuale ale făptuitorului care este astfel lipsit de garanțiile pe care legea i le oferă în cursul procesului penal, adică din momentul în care a fost începută urmărirea penală.
Potrivit art. 2 C. p.p, urmărirea penală este o fază obligatorie a procesului penal, în cadrul căreia învinuitul sau inculpatul își poate exercita corespunzător toate drepturile procesuale, astfel că lipsa ei duce la o sesizare nelegală a instanței.
Având în vedere că în cauză nu s-a efectuat față de inculpat urmărirea penală în sensul arătat și definit de legea procesual penală, instanța a admis cererea avocatului inculpatului de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.
Împotriva soluției instanței de fond a declarat recurs P. de pe lângă
Judecătoria Sighetu Marmației solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea sentinței judecătoriei în întregime și trimiterea dosarului aceleiași instanțe pentru continuarea judecății, soluția fiind nelegală întrucât în luna august 2011 la primul termen de judecată instanța de fond a constatat că este legal investită prin rechizitoriu, după care la 3 noiembrie 2011 a restituit cauza organelor de urmărire penală, solicitându-le refacerea întregii activități, apreciind că inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare, probațiunea fiind administrată în faza actelor premergătoare.
Curtea examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Inculpatul N. M. V. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației din 1 august 2011 cu învinuirea de a fi comis infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere prev.de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 și uz de fals prev.de art.291 C. cu aplicarea art.33 lit.a C.
Prin încheierea de ședință din data de (...) s-a reținut că J. „a apreciat că este legal investită prin actul de sesizare"; ceea ce a condus la concluzia că verificarea regularității sesizării instanței în conformitate cu dispozițiile art.300 din C.s-a făcut la acel termen de judecată.
Ca atare, constatarea nelegalității sesizării la termenul de judecată din
3 noiembrie 2011 contravine dispozițiilor procedurale anterior relevate care impun obligația magistratului de a verifica regularitatea sesizării din oficiu la prima zi de înfățișare, astfel că după această verificare nemaiputându-se reveni printr-o constatare antagonică.
Raportat la faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, probatoriul administrat în faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale în speță și în faza de urmărire penală, în dovedirea rechizitoriului întocmit în dosarul 434/P/2011 al P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, este în principal reprezentat de înscrisuri, acestea putând servi ca mijloace de probă în condițiile art.89 și următoarele C.
Astfel, comunicarea din adresa nr.1. din (...) a Serviciului P. Comunitar
Regim P. de C. și Î. V. M. prin care se atestă împrejurarea că inculpatul N. M. V. nu figurează în evidențe ca posesor de permis de conducere pentru nicio categorie, coroborat cu adresa nr.1868295 din (...) a IGPF de unde rezultă că inculpatului nu i-a fost eliberat de către autoritățile ucraniene permisul de conducere cu seria AAB 2. pe care l-a prezentat cu ocazia depistării sale în trafic, constituie ambele, mijloace de probă scrise în înțelesul art.89 C., iarprocesul verbal prin care s-a constatat efectuarea actelor premergătoare începerii urmăririi penale, constituie de asemenea mijloc de probă în conformitate cu disp.art.224 alin.3 C.
Potrivit art.90 C.procesul verbal de constatare a infracțiunii din 7 martie 2011, constituie de asemenea mijloc de probă.
De asemenea, în privința martorilor P. M., M. V. și S. A. propuși în acuzare prin rechizitoriu, urmează să se rețină că aceștia au calitatea de martori asistenți în conformtiate cu art.92 C., astfel încât audierea acestora în faza actelor premergătoare cât și ulterior începerii urmăririi penale, nu era necesară.
Practica judiciară și doctrina au statuat că „dacă în cursul urmăririi penale se comite vreo încălcare a dispozițiilor procedurale sancționabilă cu nulitatea relativă, iar inculpatul sau apărătorul său iau cunoștință de aceasta (prin încălcare înțelegându-se fie aplicarea greșită a legii de procedură, fie o neaplicare) - cazul în speță - nu există nulitate câtă vreme inculpatul sau avocatul său nu au adus la cunoștință organului de urmărire penală neregularitatea procedurală observată și nu au cerut la momentul respectiv, aplicarea legii în mod corect";.
Această neaplicare a dispozițiilor procesuale nu a fost invocată de apărătorul din oficiu al inculpatului N. în fața procurorului, acesta neavând avocat în faza de urmărire penală, iar cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a declarat textual „recunosc și regret faptele comise";.
Nulitățile invocate de apărătorul inculpatului N. referitoare la nelegala sesizare a instanței constând în nerespectarea art.224 alin.1 și 3 C. și ca atare încălcarea dreptului la apărare vizează o nulitate relativă, pentru că nu este expres prevăzută între cazurile enumerate limitativ de legiuitor în dispozițiile art.197 alin.2 C.
Ca atare, nulitatea invocată pentru prima dată în fața judecătoriei, fiind relativă, se acoperă prin administrarea de către prima instanță atât a probelor în acuzare, cât și a celor în apărare, solicitate de inculpat, nefiind justificată restituirea cauzei la procuror.
Față de prevederile din art.197 alin.2 C., potrivit cărora dispozițiile relative la competența după materie sunt prevăzute sub sancțiunea nulității care nu poate fi înlăturată în nici un mod, putând fi invocată în orice stadiu al procesului și chiar luându-se în considerare din oficiu, se impune a se constata că atât urmărirea penală cât și judecata, nu au avut loc cu vreo încălcare a legii, iar actele de procedură efectuate sunt valide din punct de vedere material.
Astfel, potrivit art.332 C.când se constată, înainte de terminarea cercetării judecătorești, că în cauza supusă judecății s-au efectuat acte de cercetare penală de către un alt organ decât cel competent, instanța se desesizează și restituie cauza procurorului; cauza nu se restituie atunci când constatarea are loc după începerea dezbaterilor. Ori, în acest caz dezbaterile în cauză au început la data de 25 august 2011 când la primul termen de judecată cu procedura completă, instanța fondului a constatat că-i legal investită prin rechizitoriu conform art.300 C.
Ca atare, în această situație, ne aflăm într-un caz în care legiuitorul derogă de la trăsăturile nulității absolute cu care este sancționată încălcarea normelor referitoare la competența materială, în sensul că nulitatea nu poate fi invocată decât până la începerea dezbaterilor în fața primei instanțe. Bineînțeles, această nulitate absolută poate fi ridicată și în căile de atac, ea constituind de altfel și motiv de recurs, însă numai în condițiile în care afost invocată la prima instanță înainte de terminarea cercetării judecătorești, iar instanța a respins cererea de restituirea cauzei la parchet.
Curtea va retine in speta incidența disp.D. 126 din 26 aprilie 2001 a C. C. care statueaza in al. 3 al. art. 224 din C. de procedura penala că „ procesul verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă. Rezultă, prin urmare, că in aceasta faza, cu exceptia procesului verbal mentionat, nu pot fi efectuate acte de procedura care sa constituie mijloace de probă in sensul prevederilor art. 64 din C. de procedura penala si care sa vizeze o anumita persoană banuită ca fiind autorul infractiunii";.
La fila 1 din dosarul de urmărire penală este depus procesul verbal prin care s-a constatat efectuarea actelor premergătoare, act care constituie mijloc de probă valid, care consemnează depunerea în probațiunea vinovăției inculpatului a mai multor înscrisuri. (proces verbal de constatarea infracțiunii flagrante, dovada de ridicare a permisului de conducere fals, comunicarea organelor de poliție din Ucraina a caracterului fals al permisului, adresa Serviciului de P. M. din care reiese că inculpatul nu posedă permis de conducere.
Prin Legea 356/2006 s-au abrogat dispozițiile art.333 C.în concordanță cu principiile directoare ale Convenției E.pene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care pune accentul pe activitatea de probațiune efectuată de un tribunal independent și imparțial, chemat să verifice învinuirea prin probele care se administrează în fața sa, în condiții de oralitate, contradictorialitate și publicitate. În acest mod, instanței de judecată îi revine sarcina, să lămurească sub toate aspectele cauza, prin administrare de probe.
Sintetizând, în prezenta cauză, J. la 25 august 2011 a apreciat că este legal investită cu soluționarea cauzei, astfel că la 3 noiembrie 2011 nu mai putea reveni asupra art.300 C. și să dispună restituirea cauzei la P.
În al doilea rând, în cauză există legal încheiat prin prisma D. C. C. 1. procesul verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, care constituie mijloc de probă. Celelalte înscrisuri depuse în dovedirea vinovăției inculpatului constituie mijloace de probă valide conform art.89 C., iar procesul verbal de constatare a infracțiunii constituie de asemenea mijloc de probă conform art.90 C.
În al treilea rând, neregularitatea procedurală observată de către apărătorul inculpatului trebuia invocată în fața organului de urmărire penală și să i se solicite aplicarea legii în mod corect. Nu există nulitate câtă vreme inculpatul sau avocatul său nu au adus la cunoștință organului de urmărire penală, nelegalitățile sesizate.
Pe de altă parte, nulitățile invocate în fața instanței de fond fiind relative, ele se acoperă prin administrarea de către J. a tuturor probelor în acuzare cât și a celor în apărare cerute de inculpat, nefiind legală, pentru acest motiv restituirea cauzei la P., C. de procedură penală neindicând în prevederile art.197 C. un asemenea caz de returnare a dosarului la procuror.
Egalitatea procesuală între părțile din procesul penal, se realizează în condițiile susținerii unor poziții contrare, ceea ce reprezintă contradictorialitatea specifică judecății penale, prin susținerea învinuirii de către procuror sau de către persoana vătămată și inculpat, asistat sau reprezentat de avocat, care își exercită dreptul său la apărare- fie singur, fie împreună cu partea responsabilă civilmente.
Reglementarea principială a judecății pe baza contradictorialității este de esența procesului penal echitabil, cu respectarea și asigurarea egalității de arme între acuzare și apărare (părți vătămate și inculpat).
Importanța deosebită a dreptului la apărare a tuturor părților în procesul penal, în viziunea C. E.pene, rezidă în reglementarea sa detaliată în cadrul principiului procesului echitabil. Curtea E.peană subliniază că nu trebuie confundată „prezența personală a acuzatului în instanță, cu posibilitatea pe care i-o recunoaște art 6 paragraf 3 lit c de a se apăra singur. Astfel, chiar dacă nu este expres menționat în art.6 dreptul tuturor părților de a lua parte personal la dezbaterile din cauză, acesta decurge din scopul și din obiectul ansamblului acestui text: dreptul tuturor participanților la un proces echitabil";.
Curtea E.peană, arată de asemenea, că prezența acuzatului la ședința de judecată are o importanță esențială pentru o bună soluționare a cauzei, în sensul că instanța trebuie să examineze nu numai personalitatea acuzatului și starea sa de spirit la momentul comiterii infracțiunii pentru care este trimis în judecată, ci și mobilurile activității sale infracționale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanțial în soluția ce urmează a fi pronunțată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezența acuzatului cât și a celorlalte părți vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanță, alături de apărătorii lor";. (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie
1993).
Pentru motivele ce preced, se va admite ca fondat recursul procurorului, în baza art.385/15 pct.2 lit.c C. se va casa în întregime sentința judecătoriei și se va trimite dosarul aceleiași instanțe pentru continuarea judecății, ocazie cu care se va lua declarația inculpatului ținând cont de disp.art.70 și 323 C. și art.320/1 alin.7 C. și se vor administra nemijlocit în fața magistratului fondului toate probele indicate în rechizitoriul P., cât și cele în apărare invocate de inculpat, cu respectarea principiului egalității de arme.
Se va stabili onorariu partial la 100 lei ce se achita Baroului de A. C. din
FMJ, conform art.189 C.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, conform art.192 alin.3 C.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației împotriva sentintei penale nr. 451 din 3 noiembrie 2011 a J.i S. M. pe care o casează în întregime si dispune trimiterea dosarului pentru continuarea judecății aceleiași instanțe.
Stabilește onorariu partial la 100 lei ce se achita Baroului de A. C. din
FMJ.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 8 decembrie 2011 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | G. |
M. B. V. G. D. P. | M. N. |
3 ex. - (...)jud.fond.I. C.
| ← Decizia penală nr. 466/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1738/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
