Decizia penală nr. 2014/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMA.A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. (...)/a2
DECIZIA PENALĂ NR. 2014/R/2011
Ședința publică din 8 decembrie 2011
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : M. B.-judecător JUDECĂTORI : V. G.
D. P. GREFIER : M. N.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D. DE I. A I. DE C. O. ȘI T. S. T. C., reprezentat prin
PROCUROR - D. D.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul C. E. împotriva sentinței penale f.n. din 17 noiembrie 2011 a T.ui C., pronunțată în dosar nr.(...), cauza având ca obiect menținerea măsurii arestului preventiv, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. și ped de art. 13 alin.1, alin 2 și alin 3, raportat la art. 12 alin.1 lit a din Legea nr. 678/2001.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu avocat B. B., din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar.
P. de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care,
Întrebat fiind de instanță, inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Apărătorul desemnat din oficiu depune la dosar referatul privind plata onorariilor din fondul M.ui Justiției, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra acestuia.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită în principal, admiterea recursului,casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, pronunțarea unei noi hotărârii prin care să se dispună revocarea măsurii arestului preventiv, cu consecința punerii inculpatului în stare de libertate. În subsidiar, solicită luarea unei alte măsuri, respectiv măsura obligării inculpatului de a nu părăsi țara sau localitatea.
Măsura arestului preventiv nu se mai impune în prezent motivat de faptul că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu mai subzistă în prezent, iar altele noi nu au apărut. Se mai arată că, inculpatul s-a căsătorit cu partea vătămată. Din probele administrate până în prezent nu rezultă indicii temeinice că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei reținută în sarcina sa, iar lăsarea sa în stare de libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la gravitatea concretă a faptei.
Cu onorariu avocațial din fondul M.ui Justiției.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului formulat de inculpat ca nefondat, cu consecința menținerii încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. În continuare se arată de reprezentantul parchetului că, prima condiție a art. 148 lit f Cod procedură penală este îndeplinită, întrucâtinfracțiunea de trafic de minori se sancționează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare. Referitor la condiția pericolului concret pentru ordinea publică și aceasta este întrunită și rezultă din probele de la dosar. T. avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a recurentului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că liber fiind, ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunii, precum și de persoana și conduita inculpatului, care în mod constant a negat comiterea faptei.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său, presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale. De aceea, în situația de față, se impune o reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului vizat de ordinea publică și crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Inculpatul C. E. având ultimul cuvânt, solicită revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa în stare de libertate.
C U R T E A :
Asupra recursului penal de față
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Cluj, prin încheierea penală din (...), în baza art. 3002 C. raportat la art. 1. C., a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul C. E. la data de 15 aprilie 2011 de către aceeași instanță. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele: Prin rechizitoriul M.ui P., D. de I. a I. de C. O. și T. - S. T. C. au fost trimiși în judecată inculpații C. E., arestat preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. și ped. de art. 13 alin. 1, 2 și 3, raportat la art. 12 al. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001; C. D. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. și ped. de art. 13 alin. 1, 2 și 3, raportat la art. 12 al. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, și prostituție prev. de art. 328 Cod P., cu aplicarea art. 33 lit. a Cod P. și CADAR HOREA O. pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prev. de art. 329 al. 1 Cod P., cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod P.. În privința inculpatului arestat C. E., s-a reținut, sub aspectul stării de fapt, că în cursul anului 2008 a racolat-o pe partea vătămată minoră G. M. M., în scopul exploatării prin practicarea prostituției, iar în perioada 2008-2011, cei doi devenind concubini, inculpatul a găzduit-o și transportat-o pe partea vătămată, în același scop, iar în cursul anului 2010 i-a solicitat surorii sale, inculpata C. D. să locuiască împreună cu ei, pentru a ascunde adevărata natură a relației dintre inculpat și partea vătămată. Prin Î. penală nr. 45/C/(...) a T.ui C. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C. E., pe o perioadă de 29 de zile, iar prin Î. penală nr. 51/C/(...) a T.ui C. a fost prelungită durata măsurii arestării preventive cu încă 30 de zile, până la data de (...). Tribunalul Cluj a fost sesizat cu soluționarea cauzei la data de 6 iunie 2011, fiind înregistrată sub nr. (...), în sistem aleatoriu cauza fiind repartizată pentru termenul din 30 iunie 2011. La data de (...) a fost verificată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului la primirea dosarului, în condițiile art. 3001 Cod P. P.ă. De asemenea, această măsură a fost verificată sub aspectul legalității și temeiniciei, în condițiile impuse de art. 3002 Cod P. P.ă la termenele de judecată din datele de (...), (...) și (...). Verificându-se, din nou, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, în conformitate cu prevederile art. 3002 rap. la art. 1. Cod P. P.ă, instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile premisă ale acestor texte de lege. Așa fiind, potrivit art. 3002 Cod P. P.ă, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea si temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 1. Cod P. P.ă. În conformitate cu acest text legal, în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Ori în cauza de față, s-a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului impun în continuare privarea de libertate a acestuia. Așa fiind, și cum s-a precizat și la termenele anterioare, în speță sunt suficiente indicii și probe care să conducă la bănuiala legitimă că inculpatul ar fi comis faptele pentru care a fost trimis în judecată. Astfel, fără a prejudicia fondul cauzei, în sensul celor de mai sus, nefiind momentul efectuării unei analize riguroase a probatoriului și nici a solidității dovezilor ce-l compun, trebuie să amintim declarațiile părții vătămate din faza de urmărire penală, ale celorlalți doi inculpați, ale martorilor Ț. M., G. I. C., V. I., S. N., V. E. O., C. A., Ț. M., M. A. D., K. S. G., T. M., declarațiile martorului cu identitate atribuită I. M., procese verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, procese verbale de investigații, procese verbale de recunoaștere după planșe foto, etc. Începând cu data de (...), instanța a declanșat cercetarea judecătorească, fiind ascultați inculpații C. E. și C. D. precum și partea vătămată G. M. M. De asemenea au fost reaudiați în condiții de contradictorialitate și nemijlocire martorii Ț. M., C. A., Ț. M., G. C. I., G. V., K. S. G. E. adevărat că partea vătămată a avut, față de declarațiile date în faza de urmărire penală, o cu totul altă poziție procesuală, între timp chiar căsătorindu-se cu inculpatul. N. poziție a părții vătămate a rămas singulară și în contextul audierii martorilor Ț. M., mama părții vătămate și G. C. I., fratele acesteia, acești doi martori fiind persoanele cărora partea vătămată se pare că le-ar fi vorbit despre presupusele abuzuri la care ar fi fost supusă, ori acești martori și-au păstrat în continuare poziția manifestată și în faza de urmărire penală, când au susținut acuzarea adusă inculpatului. Așa cum s-a arătat și anterior apărarea inculpatului a încercat să aducă o umbră de îndoială asupra sincerității celor doi martori, aspecte pe care instanța le va analiza în detaliu numai în momentul în care va pronunța o soluție pe fondul cauzei. Oricum, s-a apreciat că până în acest moment discutabilă este numai încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul este cercetat, nicidecum existența acesteia. Ori eventuala încadrare juridică a faptei nu reprezintă în sine un temei de revocare a arestului preventiv, în condițiile încare ar fi îndeplinite, cel puțin ipotetic, toate temeiurile de arestare inițial dispuse. În privința temeiului de arestare prev. de art. 148 lit. f Cod P. P.ă, instanța a constatat că prima condiție este în mod evident îndeplinită câtă vreme faptele pentru care este cercetat inculpatul sunt sancționate cu pedeapsa închisorii având ca limită minimă 10 ani închisoare. Cea de a doua condiție a textului mai sus evocat, este de asemenea îndeplinită, ținând seama de condițiile în care faptele au fost comise, de faptul că inculpatul a desfășurat mult timp activitatea de traficare a părții vătămate, a întreprins manopere diverse pentru a nu-i permite acesteia să părăsească această lume promiscuă în care a închis-o, recurgând chiar la violență și amenințări, adresate nu numai părții vătămate ci tuturor membrilor familiei acesteia, astfel cum reiese din declarațiile martorilor Ț. M. și G. C. I. Aceste aspecte, de natură să reliefeze gradul de pericol social al faptelor pentru care inculpatul este trimis în judecată, nu pot fi disociate de pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea sa în libertate, perceput ca reacție colectivă a comunității din care provine victima, reacție ce ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase organele de stat nu acționează suficient de prompt, că legea nu este aplicată cu hotărâre. Pentru toate aceste considerente, instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpat, măsură pe care a menținut-o în continuare, apreciind că numai măsura arestării preventive ar garanta buna desfășurarea a anchetei penale. S-a apreciat că nu este oportună înlocuirea arestării cu una din măsurile prev. de art. 145 sau 1451 Cod P. P.ă, în condițiile în care inculpatul nu a realizat gravitatea faptelor pentru care este cercetat, ceea ce ar putea conduce la posibilitatea, nu foarte teoretică, ca inculpatul să reia același gen de activități și după punerea sa în libertate, cu atât mai mult cu cât partea vătămată practică și în prezent prostituția. De asemenea s-a considerat că durata arestului preventiv a inculpatului nu a depășit un termen rezonabil, ținând seama de complexitatea cauzei, conform criteriilor consacrate de Curtea E. a D. O., iar ancheta nu a stagnat din vina autorităților, de altfel chiar nu a cunoscut momente de stagnare, ci doar s-au constatat nule absolut niște acte procedurale, însă tot prin exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale de către inculpat. În temeiul art. 192 al.3 Cod P. P.ă cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpatul C. E. solicitând casarea acesteia și rejudecând, să se dispună revocarea arestului preventiv cu consecința punerii de îndată în libertate a acestuia, neexistând probe și indicii temeinice care să justifice privarea de libertate a inculpatului. Apărătorul inculpatului a apreciat că se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea vizată de art.145 C. Curtea examinând recursul promovat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări: Prin încheierea penală nr.45 din 15 aprilie 2011 a T.ui C., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C. E., pentru comiterea infracțiunilor de trafic de minori, prev.de art.13 alin.1,2 și 3 rap.la art.12 alin.2 lit.a din Legea 678/2001, constând în aceea că în anul 2008 a racolat-o pe victima minoră G. M. M., în scopul exploatării prin practicarea prostituției, iar în perioada 2008 - 2011, cei doi devenind concubini, recurentul a găzduit-o și transportat-o pe partea vătămată, în același scop, în diverse locații, iar în cursul anului 2010, i- a cerut inculpatei C. D. să locuiască împreună cu ei pentru a ascunde adevărata natură a relației dintre recurent și victimă. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Cluj la 06 iunie 2011, sub nr.(...) iar la primul termen de judecată din 09 iunie 2011, în camera de consiliu, instanța de fond a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive prin prisma disp.art.3001 C. Cu această ocazie, s-a constatat de către Tribunalul Cluj că luarea măsurii arestării preventive s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art.136 rap.la art.143 C.și că în privința recurentului este incident cazul de arestare prev.de art.148 lit. f C. Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis fapta, probele și indiciile temeinice rezultă din declarațiile părții vătămate G. M. M., coroborate cu declarațiile martorilor Ț. M., Ț. M., G. V. și G. C. I. În jurisprudența sa, C. a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei - Hot. din 10 nov.1969; riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice administrarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei, Hot.din 27 iunie 1968); să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei Hot.din 10 nov.1969); sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva Franței, Hot.din 26 iunie 1991 și Hendriks împotriva Olandei, Hot.din 5 iulie 2007). Pe de altă parte, C. a statuat că, potrivit art.5 paragraf 3, autoritățile trebuie să ia în considerare măsuri alternative arestării preventive, în măsura în care acuzatul le oferă garanții în ceea ce privește prezentarea sa la proces. Plecând de la jurisprudența C., instanțele interne au definit de-a lungul timpului criterii și elemente care trebuie avute în vedere în analiza existenței „.ului pentru ordinea publică";, printre care reacția publică declanșată din cauza faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum și profilul personal al acestuia. Totodată, instanțele naționale au mai stabilit că pericolul pentru ordinea publică la care se face referire nu este prezumat, ci trebuie dovedit, în special dacă este vorba de riscul ca inculpatul să comită o nouă infracțiune sau de reacția publică declanșată de faptele comise. Rezonanța în opinia publică, o anumită stare de nesiguranță generată de faptele comise sau aspectele referitoare la persoana acuzatului au fost evidențiate ca elemente constitutive ale pericolului pentru ordinea publică, noțiune care nu trebuie confundată cu cea de „. social al faptelor"; comise. Din analiza normelor procesuale interne în vigoare rezultă, potrivit art.136 C., că în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detenție pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: reținerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi țara sau arestarea preventivă. Cu privire la această din urmă măsură preventivă, se reține că luarea măsurii arestării inculpatului presupune îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.143 C. -respectiv să existe probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și impune, totodată, existența vreunuia dintre cazurile prevăzute la art.148 alin.1 lit.a-f C. rap.la art.148 alin.2 C. În cauza dedusă judecății, prin încheierile penale nr.45 și 51 din 15 aprilie și 10 mai 2011 a T.ui C. a fost admisă propunerea de arestare preventivă formulată de DIICOT -. T. C., iar în temeiul art.149/1 alin.1 C. raportat la art.143 alin.1 C. și art.148 alin.1 lit.f C., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C. E. pe o perioadă de 29 de zile, măsură care ulterior a fost prelungită de către aceeași instanță, și la (...) a fost verificată legalitatea și temeinicia arestării preventive de către Tribunalul Cluj în ședința camerei de consiliu, menținându-se prevenția acestuia. Potrivit art.143 alin.1 C., - text care prevede condiția generală a măsurii arestării preventive, dar și a reținerii - „măsura reținerii poate fi luată de procuror ori de organul de cercetare penală față de învinuit sau inculpat, numai după ascultarea acestuia în prezența apărătorului, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală."; Pentru a dispune arestarea unei persoane, organul judiciar este obligat să ofere un set minim de fapte și informații care să convingă un observator obiectiv (judecător) cu privire la existența indiciilor temeinice că s-a săvârșit o infracțiune. Acest aspect nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații încă din momentul arestării (cauzele Brogan și Murray c/a Regatului Unit). În prezenta cauză, probele administrate până în acest moment procesual creează cu suficientă putere rezonabilitatea comiterii de către inculpat a infracțiunii pentru care este cercetat. Se cunoaște că, proclamând dreptul la libertate, scopul textelor din Codul de procedură penală român cât și cel al art.5 din C. E. a D. O. este asigurarea că nici o persoană nu va fi lipsită de libertatea sa în mod arbitrar. (cauza Amuur c/a Franței). Protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească însă eforturile autorităților judiciare în administrarea probelor, desfășurarea procesului în bune condiții. Instanța europeană a afirmat adeseori în jurisprudența sa că orice privare de libertate trebuie să fie făcută în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legislația națională, dar în același timp, trebuie să respecte scopul esențial al art.5: protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale (C.Bârsan, C. E. a D. O.. Comentariu pe articole, vol.I Drepturi și Libertăți, București 2005). Principiile de securitate juridică și de protecție împotriva arbitrariului impun fondarea fiecărei privațiuni de libertate pe o bază legală specifică și pe o suspiciune rezonabilă. Solicitarea parchetului de a se menține împotriva inculpatului măsura arestării preventive, este justificată prin prisma art.148 lit.f C. C. E. a D. O. prevede, la art.5, posibilitatea arestării sau reținerii persoanei în vederea aducerii ei în fața autorității competente „atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune";. În spiritul Convenției, prezumția de nevinovăție nu exclude arestarea preventivă. De aceea, nu se poate susține că dispozițiile legale ar fi contrare prevederilor constituționale și dispozițiilor corespunzătoare privitoare la prezumția de nevinovăție, cuprinse în pactele și convențiile internaționale privitoare la drepturile omului. Art.23 din Constituția României, republicată, prevede că libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile, iar reținerea sau arestarea unei persoane este permisă numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege. Raportând dispozițiile legale la C. pentru Apărarea D. O. și a Libertăților Fundamentale, constatăm că acestea transpun întocmai în dreptul intern prevederile art.5 paragraf 1 lit.c din Convenție, potrivit cărora o persoană poate fi lipsită de libertatea sa dacă a fost arestată sau reținută, în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a o împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia. Nu în ultimul rând potrivit art.149/1 C. pentru a se putea dispune arestarea preventivă a inculpatului trebuie să fie întrunite condițiile prevăzute de art.143 C. și să existe în mod corespunzător vreunul din cazurile reglementate de art.148 C., iar arestarea să fie în interesul urmăririi penale. Referitor la existența în cauză a probelor și indiciilor temeinice care să dovedească presupunerea rezonabilă că inculpatului recurent ar fi comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată sunt: procesele-verbale de investigații, procesele-verbale de recunoaștere după planșe foto, procesele- verbale de predare a convorbirilor telefonice interceptate, declarațiile martorului cu identitatea atribuită I. M. care se coroborează cu declarațiile victimei din faza de urmărire penală și cu ale martorilor T. M., S. G., M. A. D., S. N. Examinând îndeplinirea, în concret, a condițiilor prevăzute de art.143 C., pentru luarea măsurii arestării preventive se constată că în mod întemeiat prima instanță a concluzionat în sens afirmativ. Curtea reține că în această fază a recursului, instanța nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă și nici de a verifica apărări care țin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanța sesizată cu luarea unei măsuri preventive. Potrivit disp.art.3002, 1. rap.la art.300/1 alin.3 C., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă sau, potrivit alin.2 al aceluiași articol, dacă constată că temeiurile care au determinat arestarea au încetat, sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea măsurii arestării preventive. În cauza de față, nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate și în consecință, ceea ce curtea trebuie să analizeze, sunt temeiurile care au determinat arestarea preventivă și dacă acestea impun sau nu, în continuare, privarea de libertate. În privința indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, acestea au fost analizate în mod definitiv la momentul luării măsurii arestului preventiv și nu s-au modificat până la sesizarea instanței prin rechizitoriu și nici până la soluționarea prezentului recurs. În lumina dispozițiilor art.148 lit.f C., este justă și aprecierea primei instanțe privind pericolul concret pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar determina pentru ordinea publică, sub acest aspect avându-se în vedere natura și gravitatea sporită a faptei de care este acuzat - reflectată în regimulsancționator sever aplicabil acestuia -, modalitatea presupusă de comitere a faptelor respective, numărul victimelor vizate de infracțiunea de trafic de minori, caracterul organizat al grupării infracționale care se ocupa cu astfel de acțiuni, ramificațiile și amploarea acestei activități infracționale, puternica rezonanță negativă pe care astfel de fapte o au în rândul opiniei publice, elemente care în mod obiectiv și rezonabil, justifică reacții ferme și credibile din partea organelor judiciare. Prima instanță a dat o interpretare corectă și a făcut o aplicare justă a dispozițiilor art.136 alin.1 și 8 C., întrucât circumstanțele personale favorabile invocate de inculpat nu pot constitui, prin ele însăși, temei al reconsiderării privării de libertate, acestea trebuind evaluate în contextul gravității sporite a faptelor de care este acuzat și a scopului urmărit prin măsura preventivă dispusă, respectiv asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să modifice temeiurile ce au determinat arestarea inițială a recurentului, Curtea a constatat că potrivit art.139 alin.1 C. tribunalul a respins în mod legal cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Așa cum rezultă din încheierea atacată, Tribunalul Cluj a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat în mod justificat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a recurentului, respectiv infracțiunea dedusă judecății este presupusă a fi gravă, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând probe certe că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Condiția existenței pericolului concret pentru ordinea publică, este îndeplinită, având în vedere infracțiunea pentru care inculpatul recurent a fost cercetat și dedus judecății. Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemență ale instanței, nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legilor. Tot în privința pericolului concret pentru ordinea publică, trebuie precizat că în dreptul național sunt prevăzute pedepse de peste 10 ani închisoare pentru infracțiunea de care este acuzat inculpatul, deci, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, faptele de natura celor reținute în sarcina recuretului, sunt considerate că suscită o tulburare a societății, așa încât, sub acest aspect, justifică o detenție preventivă (cauza Letellier contra Franței din 26 iunie 1991). Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferență, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază, atât în raport cu datele referitoare la faptă, adică natura și gravitatea infracțiunii comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acesteia, datele referitoare la persoana inculpatului, antecedentele penale ale sale. Numai criteriul referitor la pericolul concret sau generic al infracțiunilor săvârșite de inculpați nu poate constitui temei pentru luarea sau menținerea măsurii arestării preventive. O parte a doctrinei naționale a susținut că pentru infracțiuni deosebit de grave, cum sunt și cele de trafic de minori, probele referitoare la existența acestora și identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective. Prin urmare, există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării preventive. Art.5 paragraf 1 lit c din Convenție și implicit practica C. au dezvoltat noțiunea autonomă de „ motive plauzibile"; ( cauza Fox, Campbell și Hartley contra Regatului Unit, hotărârea din 30 august 1990). Această noțiune depinde de circumstanțele particulare ale fiecărui caz. Faptele pe care se bazează aceste motive plauzibile trebuie să fie nu doar autentice, ci și să convingă un observator independent că acea persoană este posibil să fi comis acea infracțiune, motive puse în evidență de circumstanțele particulare ale speței de față. Curtea de A. efectuând un examen propriu al cauzei, va analiza garanțiile oferite de C. împotriva privării arbitrare de libertate a inculpatului, de către autorități, prin prisma menținerii temeiurilor de arestare vizate de art.148 lit.f C., în prezenta speță. Referitor la tulburarea ordinii publice, prin prisma cauzelor Dinler contra T.iei din 31 mai 2005, Dumont-Maliverg contra Franței din 31 mai 2005, C. recunoaște că prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru un anume timp. Acest factor nu este pertinent și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea deținutului ar tulbura liniștea publică. În plus, detenția nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică continuă să fie efectiv amenințată; menținerea în detenție preventivă nu poate fi dispusă numai în anticiparea unei pedepse privative de libertate. A., conform jurisprudenței Curții, riscul de tulburare a ordinii publice nu trebuie să fie apreciat în mod abstract, motivarea instanței cu privire la prelungire trebuind să se refere la toate temeiurile ce impun detenția provizorie. Curtea apreciază că trecerea unui interval de timp de 8 luni de la arestarea preventivă a inculpatului, nu a diminuat forța de convingere a justificării detenției preventive numai pe baza unor asemenea considerații, câtă vreme probațiunea testimonială nu a fost epuizată, cercetarea judecătorească nu este finalizată. Pe de altă parte, gravitatea infracțiunii - existența unei bănuieli puternice de participare la săvârșirea unor infracțiuni grave, Curtea apreciază că legitimează și singură o detenție provizorie (cauza Naus c.Poloniei din 16 sept.2008). Pericolul ca acuzatul să se sustragă de la procesul penal. Un asemenea pericol nu se poate aprecia numai pe baza gravității pedepsei pe care o riscă persoana respectivă (cauza Kalay c.T.iei-22 sept.2005; Kankowski c.Poloniei - 4 oct.2005; Karagoz c.T.iei - 20 oct.2005; Muller c.Franței - 17 martie 1997). Alte circumstanțe, cum ar fi caracterul celui interesat, moralitatea, domiciliul, profesia, resursele, legăturile familiale, legăturile de orice natură cu țara în care sunt urmăriți, pot să confirme existența pericolului de sustragere de la proces, sau să-l facă să pară atât de redus, încât să nu justifice detenția provizorie. De asemenea, ar putea fi avut în vedere faptul că, înaintea arestării cel în cauză se sustrăsese urmăririi penale și arestării (cauza Kozik c.Poloniei - 18 iulie 2006). Deși recurentul nu poseadă antecedente penale, față de împrejurarea că nu este căsătorit, nu a fost angrenat într-o activitate utilă societății din care să-și câștige existența zilnică, există riscul ca liber fiind, să se sustragăcercetării judecătorești și unei eventuale sancțiuni, dacă se va dovedi vinovăția acestuia. Pericolul de influențare a procesului . C. acceptă în unele cauze faptul că autoritățile apreciază că trebuie să păstreze un suspect în detenție, cel puțin la începutul anchetei, pentru a-l împiedica să o perturbe, în special dacă este vorba despre o cauză complexă care necesită cercetări delicate și multiple. După o perioadă, imperativele anchetei nu mai sunt suficiente, chiar într-o asemenea cauză, pentru a justifica detenția în mod normal, pericolele respective se diminuează cu timpul, pe măsură ce sunt efectuate investigațiile necesare, sunt luate depozițiile persoanelor implicate și realizate toate verificările cerute de circumstanțele cauzei. (cauza W.c.Elveției - 25 ianuarie 1993). Riscul presiunilor asupra martorilor sau al obstrucționării anchetei în alte moduri nelegale nu justifică întreaga perioadă de detenție (cauza Krawczak c.Poloniei - 4 oct.2005). Așa cum s-a mai învederat, în prezent cercetarea judecătorească este în curs de derulare, condiții în care până la finalizarea probațiunii testimoniale, inculpatul poate obstrucționa derularea acesteia. Negarea culpabilității de către reclamanți Orice acuzat are dreptul la tăcere și de a contesta faptele care îi sunt reproșate și nu se poate fundamenta menținerea în detenție numai pe faptul că inculpatul neagă orice vinovăție sau refuză să răspundă întrebărilor care le sunt puse, acesta fiind prezumat nevinovat de-a lungul procesului (cauza Gerard Bernard c.Franței - 26 sept.2006). Autoritățile judecătorești nu ar putea să susțină că, negând faptele, inculpații ar fi impus practic menținerea lor în detenție (Dumont-Maliverg c.Franței - 31 mai 2005). După cum se cunoaște, inculpatul din prezenta cauză, în mod constant și-a afirmat nevinovăția, astfel că Tribunalul Cluj respectându-i dreptul la apărare, a încuviințat toate probele solicitate de acesta pentru aflarea adevărului obiectiv. Pericolul de repetare al faptelor Gravitatea unei inculpări poate să conducă autoritățile judiciare să plaseze și să lase suspectul în detenție provizorie pentru a împiedica tentativele de a comite noi infracțiuni. Mai este nevoie, în plus față de alte condiții, ca circumstanțele cauzei și mai ales antecedentele și personalitatea celui acuzat să facă plauzibil pericolul și adecvată măsura (cauza Clooth c.Belgiei - 12 nov.1991). Actele dosarului reliefează un asemenea pericol, inculpatul recurent, față de lipsa locului de muncă, neposedând o familie organizată, putând recurge din nou la comiterea de infracțiuni pentru a-și asigura existența materială. Judecătorul fondului prin analiza elementelor și a subzistenței temeiurilor arestării preventive, care s-a arătat că impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, implicit s-a pronunțat asupra ineficienței unor alte măsuri preventive, respectiv cele vizate de art.145 și 1. C. Curtea E. a D. O. în cauza Allenet de R. contra Franței din 10 februarie 1995 în paragraful 47 a stabilit că durata rezonabilă a procedurii se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, după următoarele criterii: complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru cel interesat a obiectului procedurii. De asemenea, în jurisprudența instanței de contencios european s- a stabilit că perioada detenției în timpul procedurilor în apel sau în casație, nu poate fi examinată prin prisma art.5 par.3, ci potrivit art.6 par.1, care are în vedere durata unui proces, în ansamblul său. Dispozițiile art.21 alin.3 din Constituția României, precum și art.10 din Legea 304/2004 prevăd că toate persoanele au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. În codul de procedură penală nu există nicio dispoziție cu privire la dreptul persoanei la un proces penal desfășurat într-un termen rezonabil, spre deosebire de materia arestării preventive, unde este reglementată instituția termenului rezonabil al arestării. Astfel, în ceea ce privește măsura arestării preventive a învinuitului sau a inculpatului, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, în primă instanță, în apel sau în recurs, codul de procedură penală, cu modificările succesive începând cu anul 2003, reglementează prin dispoziții concrete, previzibile și accesibile luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea măsurii arestării preventive, conținând numeroase garanții procesuale, printre care și cele referitoare la durata măsurii cu distincțiile specifice fazelor procesuale. Curtea învederează că „potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a D. O. (cauza Slezevicius contra Lituaniei și Tudorache contra României), caracterul rezonabil al procedurilor în materie penală se apreciază în funcție de complexitatea cauzei, atitudinea inculpatului și comportamentul autorităților";. Raportând criteriile mai sus-menționate la contextul concret al cauzei, se constată că procesul vizează 3 inculpați (audiați toți până în prezent), părți vătămate, audieri de martori, a căror ascultare nu a fost epuizată până în prezent, cercetarea judecătorească fiind în curs de derulare. Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a inculpatului de 8 luni este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din C. E. a D. O., aceasta nefiind excesivă. E. de remarcat că în această perioadă a demarat cercetarea judecătorească de către o primă instanță, dosarul aflându-se în etapa administrării probelor, astfel că autoritățile naționale au arătat o diligență specială în conducerea procedurilor (cauzele Crăciun contra României 2008, Petrov contra Bulgariei-2008, Petroulea contra Greciei - 2008). În acest dosar, este dovedit în afara oricărui dubiu că durata urmăririi penale și a cercetării judecătorești, nu a încălcat prevederile art.6 paragraf 1, și nici durata arestării preventive de 8 luni a recurentului, nu a depășit termenul rezonabil prevăzut de art.5 paragraf 3 așa cum s-a învederat și în cauza Stogmuller contra Austriei. Nimic nu împiedică instanța de fond sau chiar pe cea de recurs, ca după administrarea în întregime a probelor testimoniale, dacă se va impune efectuarea și a celor științifice, pentru a nu se prelungi durata rezonabilă a arestării, să dispună înlocuirea privării de libertate cu o altă măsură, mai puțin restrictivă de drepturi, în privința recurenților. Durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 C., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză. Astfel, în mod corect a fost apreciată în verificarea condițiilor prevăzute în art.1. rap.la art.300/2 C. cu referire la art.350 C. neîncălcarea termenului rezonabil al măsurii arestării preventive prin prisma art.6 par.1 din C. E. a D. O., care nu a condus la schimbarea temeiului legal avut în vedere inițial la luarea măsurii arestării, respectiv cea de-a doua condiție a art.148 alin.1 lit.f C., privind pericolul pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, ceea ce a atrasca temei inaplicabilitatea art.139 alin.1 C., în sensul neînlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. În sinteză, ținând cont de gravitatea presupuselor fapte comise de recurent, modalitatea de realizare a infracțiunilor justifică concluzia că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că ele subzistă și fac necesară în continuare privarea de libertate, iar perioada de 8 luni de când se află în stare de arest preventiv nu încalcă termenul rezonabil consacrat de dispozițiile art.5 parag.1 lit.a din C. E. a D. O., acest termen fiind analizat în raport de circumstanțele specifice cauzei. A., se impune menținerea stării de arest a inculpatului, iar pe de altă parte nu este judicioasă luarea față de acesta a unor alte măsuri restrictive de libertate, prev de art 145, sau 1451 Cod procedură penală, la acest moment procesual, pentru motivele pe larg expuse în considerentele hotărârii. Așa fiind, se va respinge ca nefondat recursul promovat în temeiul art.38515 pct.1 lit.b C. Se va stabili în baza art. 189 C., 100 lei onorar apărător oficiu către Baroul de A. C., din FMJ. Văzând disp. art. 192 alin. 2 C. inc.va plăti statului 500 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial. PENTRU ACE. MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de incupatul C. E., detinut in Penitenciarul Gherla,împotriva încheierii penale f.nr. din 17 noiembrie 2011 a T.ui C.. Stabilește în favoarea Baroului de A. C.- suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției. Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorar avocațial. Decizia este definitivă. Dată și pronunțată în ședința publică din data de 8 decembrie 2011 . PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER M. B. V. G. - D. P. M. N. P.D./C.C. (...) - 4 ex. Jud.fond:C. L.
| ← Decizia penală nr. 902/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 148/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
