Decizia penală nr. 2028/2011, Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr. (...)
DECIZIA PENALĂ NR.2028/R/2011
Ședința publică din data de 12 decembrie 2011
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE : ANA C., judecător
JUDECĂTORI : M. Ș.
L. M.
GREFIER : M. B.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : V. T.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către P. de pe lângă
Judecătoria Năsăud și inculpatul H. I. împotriva sentinței penale nr.125 din 23 iunie 2011 a Judecătoriei N., pronunțată în dosar nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. și ped. de art.184 al.2 și 4 C.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor
și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de
(...), încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr.125 din 23 iunie 2011 a Judecătoriei N., pronunțată în dosar nr.(...), a fost condamnat inculpatul H. I. fiul lui V. și L., născut la data de (...), în loc. M., jud. B. N., de cetățenie român, studii 10 clase, de ocupație mecanic la SC „. G. SRL A., căsătorit, un copil minor, stagiul militar satisfăcut CNP - 1., cu domiciliul în loc. M., nr. 224, jud. B. N., fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. „a"; și „c"; Cod penal, raportat la art. 76 lit. „e"; Cod penal, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 Cod penal, privind pedepsele accesorii, corelat cu pedeapsa complementară de-a interzice inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. „a"; teza a II-a (teza finală) Cod penal, pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 și 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 3 ani și 4 luni .
S-au aplicat dispozițiile art. 71, alin. 5 Cod penal, privind suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 și 84 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate.
S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă V. A. și în consecință a obligat pe inculpat să-i plătească părții civile suma de 1000 lei, cu titlu de despăgubiri civile (daune materiale); suma de 30.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile (daune morale);
Inculpatul a fost obligat să plătească către partea civilă S. C. J. DE U. C. - SECȚIA N. C.-N. suma de 2.150,43 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru perioada (...)-(...), conform FO nr. 39417, aferente internării părții vătămate V. A., precum și majorări de întârziere calculate conform Codului de procedură fiscală, începând din prima zi, ulterioară datei externării părții vătămate ((...)) și până la data plății efective a debitului.
A fost obligat inculpatul să plătească către partea civilă S. J. DE U. B. N., suma de 2.357 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru perioada (...)-(...) și respectiv (...)-(...), aferente internării părții vătămate V. A.
S-a constatat că în cauză are calitatea de asigurator S. A. R. A. SA - S.
A. T.
A fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 700 lei, cu titlu cheltuieli judiciare, iar părții civile V. A. suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de acordare rentă lunară în sumă de 500 lei (prestație periodică lunară), formulată de partea civilă V. A.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătoria a reținut că în dimineața zilei de (...), în jurul orelor 10.00, partea vătămată V. A. s-a deplasat cu bicicleta de la domiciliul său înspre orașul S.-Băi, circulând pe DN 17 D, prin centrul localității M.
De asemenea în jurul orelor 10.00 și inculpatul H. I., posesor al permisului de conducere categoria B, se afla la volanul autoturismului proprietate personală, marca Dacia, cu număr de înmatriculare (...), circulând pe DN 17 D, pe direcția de mers M. - S.-Băi, pe banda dreaptă.
Ajuns la KM 63+300 m, la intersecția DN 17 D cu o stradă laterală, situată lângă imobilul cu număr administrativ 1155, aparținând numitului C. V., inculpatul a efectuat o manevră de depășire a unor autoturisme parcate pe marginea carosabilului. În executarea acestei manevre, inculpatul l-a depășit pe partea vătămată V. A. care circula cu bicicleta în aceeași direcție de mers, după care a efectuat o manevră de virare dreapta pentru a pătrunde pe o stradă laterală.
În timpul manevrei de virare la dreapta, autoturismul condus de către inculpat l-a acroșat pe partea vătămată V. A. cu zona ușii și aripii spate dreapta a autoturismului, astfel încât biciclistul s-a dezechilibrat, a căzut și s- a lovit la cap, suferind un traumatism cranio-cerebral acut deschis.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind negativ, conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 620/2007 emis de S. B. N.
În urma accidentului partea vătămată a fost transportată la S. J. de U.
B. N., iar la data de (...) a fost internat la S. C. J. de U. C.-N. până în data de
(...), după care în perioada 25.10-(...), a fost internată din nou în S. J. de U. B.
Conform raportului de constatare medico-legală nr. 2444/II/B/196 din
(...) emis de S. J. de M. L. B. N., partea vătămată V. A. a suferit leziuni care au necesitat un număr de 85-90 zile de îngrijiri medicale, iar acestea s-au putut produce în urma unui accident rutier și pot data din (...).
De asemenea la solicitarea expresă a părții vătămate s-a efectuat și un raport de expertiză medico-legală de către S. B. N. prin care s-a concluzionat că partea vătămată V. A. prezintă leziunile corporale traumatice produse în urma unui accident rutier, iar numărul total de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea acestor leziuni se cifrează la 85-90 zile, cu mențiunea că partea vătămată la data procedurii evenimentului rutiere avea capacitatea de muncă pierdută în totalitate, datorită vârstei înaintate (70 ani).
Pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice întocmită în faza de urmărire penală de expertul tehnic auto P. Tiberiu, în care se concluzionează că motivul producerii accidentului a fost neacordarea de prioritate victimei (biciclistului), de către conducătorul auto în persoana inculpatului H. I., care a încălcat prevederile art. 118 lit. „d"; din regulamentul OUG nr. 1. coroborat cu art. 57 (1) din același act normativ, că viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat a fost de aproximativ 20 km/h, că accidentul putea fi evitat de către victimă dacă era mai perspicace și mai prudent ca să frâneze brusc sau să vireze dreapta, pe lângă autoturism, astfel că și victima a încălcat recomandarea din art. 160/4 și art. 35 (1) (atenția în trafic) din același act normativ.
De asemenea în același raport de expertiză s-a concluzionat că vina în producerea accidentului revine inculpatului în proporție de aproximativ 95 % și respectiv în proporție de 5 % victimei.
Deoarece acest element al procentului de culpă în producerea accidentului a constituit o problemă disputată, contradictorie în speță s-au efectuat pentru elucidarea disensiunilor, noi expertize auto, una de către expertul J. Dan A. (f. 335-340) și respectiv alta de către expertul T. T. (f. 429-
437).
În acest context din primul nou raport de expertiză auto evidențiat și prin prisma obiectivelor fixate s-a reținut că stabilirea vitezei de circulație a autoturismului cu nr. de înmatriculare (...) condus de către inculpat nu poate fi stabilită, dar valoarea acestei viteze nu reprezintă o cauză determinantă sau favorizantă pentru producerea accidentului. Această cauză vizează practic prevederile art. 52 din OUG nr. 52/2005 cu modificările și completările ulterioare.
În acest sens, s-a relevat că accidentul s-a produs din cauza evaluării incorecte a posibilității efectuării virajului la dreapta, în condiții de siguranță față de ceilalți participanți la trafic, respectiv blocarea deplasării biciclistului după trecerea pe lângă acesta.
Astfel, s-a considerat că în speță nu se poate reține încălcarea unor reguli de circulație de către partea vătămată în calitate de biciclist, în momentul producerii accidentului și nici posibilitatea evitării acestuia de către partea vătămată.
Cauza producerii accidentului o reprezintă acțiunea conducătorului auto, respectiv manevra de schimbare a direcției de deplasare, astfel încât culpa producerii accidentului aparține inculpatului H. I.
Corelativ s-a opinat că în ipoteza în care conducătorul auto nu efectua manevra de viraj la dreapta și se deplasa pe drumul cu prioritate spre înainte, datele accidentului erau altele și ar fi existat posibilitatea punerii în discuție a variantei dezechilibrării biciclistului înainte de contactul cu acesta.
În cadrul expertizei auto efectuată de expert T. T. s-a concluzionat același aspect privind viteza de deplasare a autoturismului care nu prezintă relevanță în dinamica accidentului și reținută în momentul impactului ca fiind de 15-20 km/h.
Astfel s-a conchis că inculpatul H. I. a încălcat prevederile art. 118 lit.
„d"; din regulamentul OUG nr. 1. și respectiv prevederile art. 57 (1) din același act normativ și care vizează necesitatea efectuării manevrei de depășire și de virare la dreapta în condițiile semnalizării și asigurării că aceste manevre se pot efectua în circumstanțe de siguranță pentru vehiculul depășit și pentru ceilalți participanți la trafic.
În privința victimei accidentului s-a considerat că partea vătămată nu a încălcat nicio prevedere legală privind circulația pe drumurile publice care să aibă legătură de cauzalitate cu producerea acestuia.
În concret conducătorul autoturismului implicat în accident avea posibilitatea evitării producerii impactului prin respectarea regulilor de circulație, dar victima accidentului nu putea evita producerea acestuia în circumstanțele expuse și constatate de către expertul auto.
Astfel victima accidentului nu putea să prevadă în timp util intenția conducătorului autoturismului de a vira spre dreapta pentru a putea evita producerea accidentului și nu are incidență principiul neatenției în trafic. Și această ultimă expertiză a concluzionat că practic culpa producerii accidentului revine în totalitate conducătorului autoturismului implicat în acesta.
S-a menționat că toate aceste concluzii tehnice se coroborează și cu probele testimoniale administrate pentru reținerea stării de facto expuse și a dinamicii accidentului, cu aserțiunea privind culpa exclusivă a conducătorului auto și contrar susținerilor inculpatului privind reținerea unei culpe comune, chiar și cu un procent redus (de circa 5 %) în sarcina părții vătămate.
Deoarece soluția adoptată de către instanță atât pentru latura civilă, cât si implicit pentru latura penală a cauzei este indisolubil legată de acest element de determinare a culpei si implicit a proporției invocate instanța a avut ca premisă în analiza sa tocmai acest aspect disputat în speță.
Concluzia instanței prin reținerea culpei exclusive a inculpatului în calitate de conducător auto se axează pe următoarele argumente:
- expertizele tehnice auto care evidențiază elementele tehnice și care au fost expuse anterior în detaliu;
- starea autoturismului conform procesului-verbal de cercetare la fața locului (f. 5-6);
- planșele fotografice ce reflectă aspectele constatate cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei și a accidentului rutier produs pe
DN 17 în centrul localității M. (f. 7-15);
- buletinul de analiză toxicologică care confirmă faptul că prin testare rezultatul alcoolemiei conducătorului auto a fost negativ.
S-a subliniat că toate aceste elemente se coroborează și cu declarațiile martorilor audiați în cauză care confirmă locul producerii accidentului, precum și poziționarea corpului părții vătămate ulterior impactului și consecința derivată din impact privind leziunile corporale traumatice suferite de partea vătămată și numărul mare de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare.
Deși inculpatul a susținut constant culpa comună, totuși din concluziile expertizelor auto efectuate și analizate se desprinde prioritar ipoteza de culpă singulară a conducătorului auto în producerea accidentului și respectiv exceptarea culpei părții vătămate, cu o singură opinie diferită exprimată în expertiza auto P. Tiberiu care conchide în reținerea unei culpe a părții vătămate într-un grad infim (5 %).
De altfel și probele testimoniale propuse de către inculpat au fost administrate în acest sens, dar nu pot fi reținute pe de o parte deoarece nu se axează pe o observație directă, ci pe supoziții sau deducții din discuțiile purtate la fața locului și interpretările date de către părți, privind posibilitatea biciclistului de evitare accident printr-o simplă frânare a bicicletei sau printr- un mic viraj efectuat în partea stângă, înspre centrul părții carosabile și pe de altă parte au o conotație pro cauza.
Raportat la starea de facto redată, instanța a apreciat că, fapta inculpatului prin care a pricinuit integrității corporale sau sănătății părțiivătămate V. A. o vătămare care a necesitat pentru vindecare leziuni, îngrijiri medicale de 85-90 zile, faptă săvârșită din culpă și ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal.
În temeiul acestui text legal coroborat cu art. 345 Cod procedură penale și reținând pentru cuantificarea pedepsei și dispozițiile art. 74 lit. „a"; și
„c"; Cod penal, raportat la art. 76 lit. „e"; Cod penal, a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.
De asemenea instanța a facut aplicarea dispozițiile art. 71 Cod penal, privind pedepsele accesorii, corelat cu pedeapsa complementară de-a interzice inculpatului dreptul prevăzut de dispozițiile art. 64 lit. „a"; teza a II-a (teza finală) Cod penal, pe durata executării pedepsei.
În baza dispozițiilor art. 81 și art. 82 Cod penal, apreciind că în speță scopul pedepsei aplicate poate fi atins și fără executarea efectivă în regim de penitenciar regăsindu-se și celelalte condiții de operare ale instituției suspendării condiționate (pedeapsa aplicată este de 1 an și 4 luni închisoare, inculpatul nu are antecedente penale), instanța a dispus în consecință stabilind un termen de încercare de 3 ani si 4 luni.
Instanța a atenționat inculpatul asupra dispozițiilor art. 83 și respectiv art. 84 Cod penal, ce vizează revocarea suspendării condiționate în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare de către inculpat și respectiv și în circumstanța neîndeplinirii obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare până la expirarea termenului de încercare.
De asemenea instanța a aplicat în speță dispozițiile art. 71, alin. 5 Cod penal, privind suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
La individualizarea pedepsei în modalitatea arătată, instanța s-a raportat la prevederile art. 72 Cod penal, ce vizează criteriile generale de individualizare ale pedepselor respectiv, gradul de pericol social concret al faptei comise, circumstanțele producerii acesteia, gradul exclusiv de culpă reținut în sarcina conducătorului auto pentru producerea evenimentului rutier, precum și aspectele care concură pentru caracterizarea inculpatului și reținerea împrejurărilor atenuante cu impact asupra limitei pedepsei aplicate.
De asemenea, s-a raportat și la elementele personale, ce vizează atitudinea de regret abordată în timpul procesului penal de către inculpat și tendința de conciliere axată însă și pe posibilitățile pecuniare restrânse.
Astfel, inculpatul a recunoscut implicit și prin declarațiile date fapta comisă în materialitatea sa și n-a conturat obiecțiuni față de încadrarea juridică și starea de fapt redată, cu singura obiecție ce vizează proporția culpei reținute în producerea accidentului.
De asemenea inculpatul a manifestat și disponibilitatea pentru achitarea parțială a despăgubirilor materiale si morale în favoarea părții vătămate și prin prisma pretențiilor formulate.
În baza art. 14, 15 și 346 Cod procedură penală, coroborat cu art. 998
Cod civil instanța a admis în parte acțiunea civilă a cauzei formulată de partea civilă V. A. și în consecință a dispus obligarea inculpatului să-i plătească părții civile suma de 1000 lei, cu titlu de despăgubiri civile (daune materiale); suma de 30.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile (daune morale).
În privința daunelor materiale reținute instanța a apreciat că acestea sunt dovedite parțial în raport de pretențiile inițiale deși s-a susținut teza unor cheltuieli medicale majore.
Nu s-au anexat acte justificative constând din bonuri fiscale, facturi, înscrisuri, cu o detaliere privind cuantumul aferent pentru fiecare tip de cheltuieli respectiv (cheltuieli cu alimente, cheltuieli de medicamente, cheltuieli cu transportul, taxe medicale sau alte cheltuieli privind însoțitorul bolnavului).
Deși în acest context martorii audiați au relevat că partea vătămată presta ocazional munci de reparații mecanice auto și chiar deținea acasă un atelier având abilitățile unui „mecanic priceput";, subliniem că nu s-a obținut o informație concretă privind zilele de muncă dintr-o lună, prestate în acest domeniu de către partea vătămată și nici câștigurile aferente, astfel încât să se poată cuantifica un venit suplimentar lunar, pe lângă suma obținută în calitatea sa de pensionar și care să poată fi reținut prin raportare la zilele de îngrijiri medico-legale acordate.
Mai mult, s-a relevat că aceste activități de reparații auto, partea vătămată le presta doar ocazional și cu precădere la solicitarea unor prieteni și cunoștințe și uneori plata se efectua printr-un troc (dobândire de alimente) sau prestarea unei activități agricole la schimb.
Concomitent instanța a apreciat că nu se impune acordarea unei prestații constând într-o rentă lunară în favoarea părții vătămate, sens în care și prin prisma concluziilor medico-legale reținute care vizează absența capacității de muncă a părții vătămate, pierdută în totalitate prin prisma vârstei (70 ani), s-a dispus respingerea acestei cereri, ca neîntemeiate.
În aprecierea cuantumului aferent instanța pentru acordarea daunelor morale s-a raportat la următoarele criterii: valoarea socială efectiv lezată prin fapta comisă de către inculpat (integritate corporală si sănătate), elementul de suferință fizică determinat prin accidentul survenit și chiar impactul psihologic al acestor suferințe asupra victimei cu o consecință directă și asupra membrilor familiei și a participării acestora pentru vindecarea și regenerarea morală și cu o perturbare a ritmului cotidian, atât pentru activitatea pe care o desfășura în genere partea vătămată V. A. și prin prisma stării de sănătate permisivă în raport de elementul vârstă, cu o degenerare a disponibilității de a mai desfășura activități și respectiv de a relaționa în mod firesc cu ceilalți prin integrarea într-o comunitate și de a participa implicit la o viață socială normală.
Deși cuantificarea daunelor morale reprezintă atributul instanței și poate fiind interpretat ca un element subiectiv, totuși soluția instanței se axează și prin orientarea existentă în jurisprudență, cât și în aprecierea suferințelor fizice și psihice de la caz la caz și în raport de circumstanțele efective și urmările generate.
În concret elementele obiective care constituie un suport pentru această apreciere a daunelor morale rezidă în numărul mare de îngrijiri medicale acordate (85-90 zile), zonele corporale lezate, care au antrenat starea de suferință fizică prin internarea în spital, imobilizarea la pat, durerile acute, cât și intervențiile medicale.
Mai mult, din actele medicale anexate si implicit raportul de expertiză medical s-a reținut și existența unor mici depresiuni și cicatrici postoperatorii la nivelul frunții, cu impact direct asupra psihicului persoanei vizate cu tendința de retragere și recluziune și evitare contact social.
Sunt elocvente prin prisma acestor aprecieri si depozițiile martorilor care fie l-au vizitat pe partea vătămată în timpul spitalizării, fie ulterior la domiciliu, fie au asigurat transportul în timpul deplasărilor la spital care deși conțin tente subiective permit reținerea concluziei privind starea fizică și psihică a părții vătămate.
Prin analiza cererilor formulate de către unitățile spitalicești, a calculului aferent redat pentru cheltuielile de spitalizare și implicit pentru penalitățile de întârziere aplicate - (modalitate de calcul prin corelare cu majorările de întârziere percepute pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat în concordanță cu dispozițiile Codului de procedură fiscală), instanța a apreciat că acestea sunt întemeiate și le-a admis conform pretențiilor formulate și așa cum au fost redate în dispozitiv.
În conformitate cu Decizia nr. I/28 martie 2005 a Înaltei Curți de C. și
Justiție, obligatorie, prin care s-a admis recursul în interesul legii și s-a statuat că în aplicarea dispozițiilor art. 54 alin. 4 și art. 57 din L. nr. 1. privind asigurările si reasigurările în R. cu modificările ulterioare - societatea de asigurare participă in procesul penal în calitate de asigurator de răspundere civilă, în speță a fost citată in această calitate S. de A. - R. A. A SA - S. A. T. și pentru efectuarea apărărilor atât în nume propriu, cât și prin subrogare în drepturile asiguratului și nu pentru a fi obligat la despăgubiri alături de asigurat.
Faptul că prin hotărâre instanța nu se pronunță asupra răspunderii asiguratorului nu înseamnă că o astfel de răspundere nu operează, ea fiind antrenată în baza și în condițiile contractului de asigurare - contract ce atestă existența asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule.
În considerentele acestei decizii prin analiza dispozițiilor legale în materie și a principiilor de drept s-a reținut că în ipoteza producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă (conform dispozițiilor art. 48 alin. 1 din L. nr.1.), coexistă răspunderea civilă delictuală bazată pe art. 998 din codul civil a celui care prin fapta sa a cauzat efectele păgubitoare cu răspunderea contractuală a asiguratorului încheiate în condițiile reglementate prin L. nr. 1..
În consecință instanța a constatat că în prezența speță are calitatea de asigurator S. de A. - R. A. SA - S. A. T.
Împotriva sentinței sus menționate au declarat recurs în termenul legal
P. de pe lângă Judecătoria Năsăud și inculpatul H. I.
M. public a criticat hotărârea atacată doar din prisma cuantumului pedepsei aplicate ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art.74 lit.a și c C. S-a apreciat ca fiind întemeiată reținerea circumstanțelor atenuante însă au fost încălcate dispozițiile imperative ale art.76 C. care impun ca atunci când sunt reținute astfel de circumstanțe pedeapsa să fie coborâtă sub minimul special, operațiune care însă nu a fost realizată de instanța fondului.
Inculpatul a solicitat reducerea cuantumului daunelor materiale și a daunelor morale acordate părții civile pe care le-a considerat atât nedovedite cât și nejustificate.
Analizând recursurile declarate din prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat până în acest moment și a disp.art.385/6 alin.3 C. Curtea constată următoarele:
Instanța fondului, în baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală și cu ocazia cercetării judecătorești, a stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea constând în aceea că, în data de 12 oct.2007, conducând pe drumurile publice autoturismul proprietate personală cu nr. (...) inculpatul a efectuat o manevră de depășire a unor autoturisme aflate pe marginea carosabilului, a depășit partea vătămată care mergea pe bicicletă și circula regulamentar în aceeași direcție de mers, după care a făcut o manevră de virare de dreapta tăind calea biciclistului care s-a lovit de autoturismulinculpatului, s-a dezechilibrat, a căzut la pământ și s-a lovit la cap suferind leziuni ce au necesitat 85-90 de zile de îngrijiri medicale în vederea vindecării conform raportului de constatare medico-legală nr.2444/II/B/196 din (...). În cauză au mai fost efectuate expertize tehnice auto, au fost audiați martori stabilindu-se că inculpatului îi revine culpa exclusivă pentru producerea acestui eveniment rutier, acesta încălcând prev. art.118 lit.d și art.57 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG 1.
Starea de fapt este amplu expusă de către instanța ierarhic inferioară, este necontestată de către inculpat și este însușită în totalitate de către instanța de control judiciar care nu va mai reveni în detaliu asupra ei.
S-a stabilit în mod legal și temeinic că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 alin.2 , 4 C.
Instanța de recurs constată că în mod justificat au fost reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, având în vedere că acesta este lipsit de antecedente penale și a avut o conduită sinceră pe parcursul procesului penal .
Cu toate că a reținut circumstanțe atenuante instanța i-a aplicat inculpatului o pedeapsă peste limitele legale. Astfel, potrivit art.76 C. în cazul în care există circumstanțe atenuante, pedeapsa se reduce în mod obligatoriu sub minimul special prevăzut de lege până la minimul general sau se aplică o amendă ce nu poate fi mai mică de 250 lei. Or, aplicând o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare instanța a încălcat aceste dispoziții imperative ale legii. Instanța de recurs va admite calea de atac promovată de parchet sub acest aspect și îl va condamna pe inculpatul H. I. la o pedeapsă de 5 luni închisoare a cărei executare o va suspenda condiționat în conf. cu prev. art.81 C.
Instanța de recurs apreciază că această pedeapsă este de natură să-și atingă scopul prevăzut de art.52 C. raportat la împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, urmările produse, persoana inculpatului care este la prima confruntare cu legea penală și atitudinea sinceră pe care acesta a avut-o pe parcursul întregului proces penal.
De asemenea, opinăm că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului.
Criticile aduse de inculpat hotărârii atacate sub aspectul laturii civile sunt nefondate deoarece daunele materiale au fost dovedite prin depozițiile testimoniale și prin practica curentă în societatea românească având în vedere că partea civilă a fost internată în spital, fiind vizitată de către rude și fiindu-i aduse alimente, iar cuantumul daunelor morale este în conformitate cu prejudiciul moral suferit de către partea civilă care înainte de producerea acestui incident era o persoană activă, iar după accident nu a mai putut desfășura activitățile obișnuite în gospodărie și în atelierul mecanic, că în prezent capacitatea sa de muncă a scăzut cu 65-75% și că are pierderi de memorie.
Un asemenea cuantum al daunelor morale este în conformitate cu practica curentă ale instanțelor din raza Curții de apel în această materie și se justifică raportat la numărul mare de zile de îngrijiri medicale de care a avut nevoie partea civilă pentru a se vindeca.
Pentru aceste motive va fi respins ca nefondat recursul declarat de către inculpat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
În conformitate cu prevederile art. 38515 pct.2 lit.d C. admite recursul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Năsăud împotriva sentinței penale nr.125 din 23 iunie 2011 a Judecătoriei N., pe care o casează în parte, doar sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului H. I. și rejudecând în aceste limite: 1. Condamnă pe inculpatul H. I., fiul lui V. și L. născut la (...) în M. jud. B.-N., cetățean român, studii 10 clase, mecanic la SC MIS G. SRL A., căsătorit, 1 copil minor, stagiul militar satisfăcut, CNP 1., domiciliat în M. nr.224 jud. B.- N., pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 alin.2 și 4 C. cu aplicarea art.74 lit.a și c, art.76 lit.e C. la pedeapsa de 5 luni închisoare. Dispune în baza art. 81, 82 C. suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate prin prezenta pe un termen de încercare de 2 ani și 5 luni și atrage atenția inculpatului asupra art.83 Cp. Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. 2. Respinge ca nefondat recursul declarat împotriva aceleiași instanța de către inculpatul H. I. În baza art.192 alin.2 și 3 C. obligă inculpatul recurent la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat cu prezentul recurs în sumă de 150 lei, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședința publică din 12 decembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER ANA C. M. Ș. L. M. M. B.plecată în CO Semnează: PRIM GREFIER M. T. Red.MȘ Dact.SzM/3ex. (...)
| ← Decizia penală nr. 40/2011, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 777/2011, Curtea de Apel Cluj → |
|---|
