Decizia penală nr. 40/2011, Curtea de Apel Cluj

R.

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

DECIZIA PENALĂ NR.40/A/2011

Ședința publică din 9 martie 2011

Instanța compusă din: PREȘEDINTE: L. M., judecător

JUDECĂTORI: M. R.

GREFIER: M. V.-G.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C., reprezentat prin P. A. C.

S-a luat spre examinare apelul declarat de persoana vătămată B. D. M., împotriva sentinței penale nr. 141 din 29 decembrie 2010 a T.ui B. N.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpata Z. A., av. Urs L. M. din cadrul Baroului de avocați C., cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpata Z. A. și persoana vătămată B. D. M.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea pune în discuție inadmisibilitatea apelului declarat.

Reprezentantul M.ui P. solicită în temeiul art. 379 pct. 1 lit. a teza a II- a Cod pr.pen. respingerea ca inadmisibil a apelului formulat de persoana vătămată B. D. M., având în vedere că aceasta nu are calitate procesuală în prezenta cauză față de obiectul cauzei și cele stabilite prin actul de sesizare.

Solicită obligarea persoanei vătămate B. D. M. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Apărătorul inculpatei Z. A., av. Urs L. M. solicită respingerea ca inadmisibil a apelului formulat de persoana vătămată B. D. M., având în vedere că aceasta nu are calitate procesuală în prezenta cauză. Totodată, arată că actul procurorului nu a fost atacat prin plângere.

CURTEA

Prin sentința penală nr.141 din 29 decembrie 2010 pronunțată de

Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr.(...), în temeiul disp.art. 345 al. 2

Cod procedură penală a fost condamnată inculpata Z. A., fiica lui N. și M., născută la data de (...) în comuna S. de C., jud. B. N., cu ultimul domiciliu în B., str. N. T., nr. 27, ap.4, CNP.2. :

- pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1,2,3,5 Cod penal, cu aplic.art. 41 alin. 2 Cod penal la pedeapsa de 10( zece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a - c Cod penal pentru o perioadă de 4 ani;

- pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1,

2 și 3 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal la pedeapsa de 3 ( trei) ani închisoare.

Potrivit art. 33 lit. a Cod penal, s-a constatat că infracțiunile comise de inculpată sunt în concurs real și în temeiul disp.art. 34 alin.1 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate sus menționate, în consecință, aplică pedeapsa cea mai grea, de 10 ( zece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a-c Cod penal pentru o perioadă de 4 ani .

S-a făcut aplic. art. 71 rap.la art. 64 lit. a-c Cod penal, referitoare la pedepsele accesorii.

În temeiul disp.art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală rap. la art. 10 lit.g Cod procedură penală și art. 122 al. 1 lit. d și al. 2 Cod penal, a fost încetat procesul penal cu privire la infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2

Cod penal, săvârșite de inculpata Z. A. în dauna S. P. S. B. și SC";W. B.SA ( fostă, actualmente B. C. „I. S. R.";SA)( 2 fapte), deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale.

În temeiul disp.art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală rap.la art. 10 lit. g Cod procedură penală, a fost încetat procesul penal cu privire la infracțiunea de complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 26

Cod penal rap.la art. 215 al. 1, 2,3,5 Cod penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cod penal, ambele cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal, săvârșite de inculpata M. O. A., fiica lui I. și F., născută la data de 25 februarie 1969 în Lechința, jud. B. N., cetățean român, studii medii, contabilă la S., căsătorită, 1 copil minor, domiciliată în B., str. T. T., nr. 2, jud. B. N., CNP.2., fără antecedente penale, deoarece a intervenit decesul inculpatei în cursul judecății (la 14 august

2010).

În temeiul disp.art. 348 Cod procedură penală s-a dispus anularea actelor false.

În temeiul art. 14,346 Cod procedură penală, art. 998 Cod civil, a fost obligată în solidar, inculpata Z. A. și M. C. D. (moștenitoarea inculpatei M. O. A.) la plata prejudiciului în sumă de 1. lei RON în favoarea părții vătămate S. P. B. și la plata sumei de 21395,71 lei RON în favoarea părții vătămate B. C. I. S. R. A. S. B. ( fosta SC";W. B.SA).

Conform art. 7 și 21 din Legea nr. 26/90 s-a dispus comunicarea hotărârii de condamnare, la rămânerea ei definitivă, la O. registrului

Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud.

S-a acordat apărătorului din oficiu pentru inculpata Z. A., av. J. N. onorariu în cuantum de 100 lei, ce s-a suportat din fondurile MJLC.

A fost obligată inculpata Z. A. la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de 2330 lei, cheltuieli ce includ și onorarul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin R. P. de la

Curtea de A. C. din 20 iunie 2008, întocmit în dosarul penal nr.280/P/2005 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei Z. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev.de art.215 alin.1,2,3,5 din Codul penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art. 290 Cod penal, ambele cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și cu aplic.art.33 lit.";a"; Cod penal, comise în dauna părții vătămate S. P. - S. B., înșelăciune prev.de art. 215 alin.1,2,3

Cod penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art. 290 din

Codul penal, ambele cu aplic.art. 41 alin.2 Cod penal și cu aplic.art.33 lit.";a";

Cod penal comise în dauna părții vătămate S. P. JMI B. S. S. B., (fostă S. B. S.) și a inculpatei M. O. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune, prev.de art.26 din Codul penal rap.la art.215 alin.1,2,3 și 5 din Cosul penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.și ped. de art. 290 din Codul penal, ambele cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.33 lit.";a";

Cod penal.

Prin același rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de B. M. și D. A., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art. 290 Cod penal și neînceperea urmăririi penale față de Z. A. cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prev.de art.215 alin.1,2,3 și 5 Cod penal cu aplic.art. 41 alin.2 cu privire la părțile vătămate B. I., B. M., M. M., M. O., T. G., T. D., G. O., G.

M. D., D. A., M. C. I., M. M., S. N., M. F., Rad E., L. M. A. și L. P.

În sarcina inculpatei Z. A. s-a reținut prin actul de sesizare al instanței că, în calitatea sa de reprezentant legal și de administrator al S. S. C. S., S. L. S. și S. C., în perioada 2001-2002, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin prezentarea de documente semnate de ea care conțineau date false referitoare la rezultatele economico-financiar-contabile ale celor 3 societăți comerciale și a unor facturi false, respectiv bilete la ordin fără acoperire, la achiziționarea unor credite și în timpul derulării contractelor de credit, a indus în eroare reprezentanții S. P. - S. B., cu scopul de a obține un folos material injust, după care a părăsit țara, pentru a se sustrage de la restituirea acestor împrumuturi, cauzând un prejudiciu băncii în cuantum de 4.330.872.090 lei ROL.

Totodată, s-a reținut și că în calitate de reprezentant legal și de administrator al S. S. C. S., , S. L. S. și S. C. S., în perioada 2001-2002, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin prezentarea de documente semnate de ea care conțineau date false referitoare la rezultatele economico-financiar-contabile ale celor trei societăți comerciale și a unor facturi false, respectiv bilete la ordin fără acoperire, a indus în eroare reprezentanții S. B.k"; S.-S. B. la achiziționarea unor credite și în timpul derulării contractelor de credit, cu scopul obținerii unui folos material injust, după care a părăsit țara, pentru a se sustrage de la restituirea acestor împrumuturi, cauzând băncii un prejudiciu de 594.248.717 lei ROL.

În sarcina inculpatei M. O. A. s-a reținut prin actul de sesizare că, în calitate de contabilă a S. S. C. S. B., S. L. S. B. și S. C. S. B., în perioada

2001-2002, la cererea inculpatei Z. A. a falsificat în mod repetat documentele referitoare la rezultalele economico-financiar-contabile ale societăților (bilanț, cont de profit și pierderi, balanțe de verificare) prin inserare de date necorespunzătoare adevărului și semnarea acestora, cu intenția de a acorda un ajutor material inculpatei Z. A. în indicerea în eroare

, în mod repetat, a reprezentanților S. P. și „W. B. S. cu ocazia acordării unor credite, producându-se un prejudiciu de 4.330.872.090 lei ROL în dauna S.

P. S. și de 594.248.712 lei ROL în dauna S. B. S.

Inculpata Z. A., deși legal citată, nu s-a prezentat nici pe parcursul urmăririi penale și nici în instanță, aceasta a părăsit țara la (...) imediat după comiterea ultimelor fapte și după ce a scos din bănci toate lichiditățile celor 3 societăți comerciale.

Inculpata M. O. a recunoscut sincer faptele pentru care a fost cercetată și ulterior trimisă în judecată, atât pe parcursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată (f.162-167; 171-176 vol.I dos.urm.penală și f.57-58 vol.I dos. instanță).

În baza întregii probațiuni administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, instanța reține în fapt următoarele:

În perioada 1994-2002, inculpata Z. A. a îndeplinit funcția de administrator al S. C. B. și în perioada 1993-2002 funcția de administrator la S. L. S. din B. Din anul 1999, inculpata era asociat unic și administrator la S. L. S. B.

În calitate de reprezentantă a S. S. Fom"; S. la (...) inculpata Z. A. a încheiat un contract de credit prin cont curent sub nr.2132/1998 (f.1-4 vol.III) cu S.";B. P. S., prin care împrumuta suma de 98.000.000 lei ROL, creditul urmând a fi folosit pentru achiziționare marfă (vol.II f-104).

Prin încheierea în perioada 1998-2002 a 43 de acte adiționale anexate la acest contract de împrumut, la cererea inculpatei, s-a mărit linia de credit la suma de 1 miliard lei ROL.

Pentru obținerea suplimentării liniei de credit inculpata a prezentat funcționarilor băncii S. P. S., date necorespunzătoare privitoare la situația financiară a societății, în timp ce bilanțul contabil, contul de profit și pierdere depuse la A. F. P. reflectau situația reală a societății S. S. C. S. B. și anume că aceasta avea pierderi și înregistra datorii. Astfel, la solicitarea băncii, inculpata a depus în fals bilanțul și contul de profit și pierderi încheiat la (...), cu privire la S. S. C. S., potrivit căruia această societate ar fi înregistrat la sfârșitul anului un profit de 511.253.000 lei ROL (f.143-149 vol.III), deși din exemplarul depus la A. F. P. rezulta că societatea înregistra o pierdere de 282.760.000 lei ROL (f.122-125 vol.IV).

În aceeași modalitate, inculpata a depus în fals actele de raportare contabilă pentru (...) din care reieșea că societatea înregistra un profit net de

596.401.000 lei ROL (f.176-179 vol.III), cu toate că documentele prezentate organelor de control fiscal pentru aceeași perioadă evidențiau pierderi de

153.599.000 lei ROL (f.273-352 vol.IV).

Documentele contabile pe care inculpata Z. A. le-a prezentat în fals au fost falsificate efectiv de inculpata M. O. A. (contabila societății) la solicitarea inculpatei Z. A., aceasta din urmă semnând actele false.

Inculpata M. O. A. a falsificat și balanțele de verificare conduse pe calculator și a imprimat extrase din balanțe care conțineau date false, pentru a nu exista neconcordanțe între bilanț, fond de profit și pierdere și restul documentelor contabile.

Garantarea acestor credite s-a făcut și prin garanții imobiliare asupra unor imobile aparținând unor persoane, care au fost de acord să gireze aceste datorii la solicitarea inculpatei Z. A. A. adițional încheiat la (...)

(ultimul din cele 43) a fost garantat de către T. G. V., T. D., M. M., G. O. și G.

M. D., B. M. și B. I.

Contractul de credit la care s-a făcut referire mai sus a fost garantat inițial prin instituirea unei ipoteci de gr.I, de soțul inculpatei, numitul Z. A. asupra unui apartament, pentru suma de 80.000.000 lei ROL (contract de garanție imobiliară nr.149/(...)) și instituirea unei ipoteci de gr.I de către M.

M. asupra apartamentului, proprietatea acesteia pentru suma de

66.000.000 lei ROL (contract de garanție imobiliară nr.148/(...)).

Potrivit actului adițional nr.1/(...) s-a suplimentat plafonul de creditare cu 20.000.000 lei ROL și s-a stabilit un termen de rambursare final la (...) . Garantarea suplimentării creditului s-a făcut cu autoturismul aparținând societății împrumutate.

Potrivit actului adițional nr.2/(...) s-a acordat un credit suplimentar de

30.000.000 lei și s-a stabilit un termen de rambursare la (...), garantarea suplimentării creditului s-a făcut de către M. O.

Potrivit actului adițional nr.4/(...) s-a păstrat plafonul liniei de credit până la (...) și prin actul adițional nr.5/(...) s-a prelungit termenul deacordare a creditului până la (...). S-a menținut ca și girantă M. O. și giranta M. M. a fost înlocuită cu giranții B. I. și B. M.

Prin actul adițional nr.6/(...) s-a majorat plafonul de creditare la

200.000.000 lei, s-a menținut termenul de rambursare și s-a adus o garanție imobiliară suplimentară.

Prin actul adițional nr.7/(...) s-a majorat plafonul de creditare la

20.000.000 lei, s-a menținut termenul de rambursare, ca și giranți figurând

Z. A. și M. O. A.

Potrivit actului adițional nr.8/(...) s-a prelungit termenul de rambursare a creditului până la (...).

Acest act adițional nu a fost semnat de giranți.

Potrivit actului adițional nr.9/(...) s-a procedat la suplimentarea plafonului de creditare la 245.000.000 lei, acesta fiind semnat de giranții Z. A., M. O., M. M., B. I. și B. M. A. adițional nr.(...) este identic în ce privește suma împrumutată, termenul de rambursare și numărul de giranți.

Potrivit actelor adiționale nr.11-20 s-a majorat succesiv plafonul de creditare până la 650.000.000 lei ROL și s-au prelungit termenele de rambursare până la (...).

Prin actul adițional nr.21/(...) s-au modificat garanțiile imobiliare, scoțându-se de sub ipotecă apartamentul proprietatea soților Z.

Prin actul adițional nr.22/(...) s-a prelungit termenul de rambursare al creditului și s-a adus ca și garanție imobiliară apartamentul soților T. D. și

T. G. (c.de garanție imobiliară nr.35/(...)).

Prin actul adițional nr.23/(...) s-a redus plafonul de credit până la

400.000.000 lei ROL și s-au redus garanțiile la valoarea de 584.000.000 lei.

Prin actele adiționale nr.24-30 se majorează plafonul de creditare până la 700.000.000 lei ROL și s-a prelungit termenul de rambursare la (...).Prin actul adițional nr.30 s-a ridicat ipoteca de pe apartamentul proprietatea girantei M. O.

Prin actele adiționale nr.31-39 s-a majorat plafonul de creditare la 1 miliard lei ROL și sunt introduși ca și giranți G. O. și G. D. M., iar ulterior s- a prelungit termenul de rambursare până la (...).

Pentru acoperirea creditului rămas nerambursat s-a procedat la executarea garanțiilor imobiliare - apartamentul soților T. a fost vândut la licitație în 2003 pentru suma de 110.000.000 lei ROL și apartamentul familiei G. a fost vândut la licitație în același an cu suma de 655.000.000 lei ROL. Giranta M. M. a achitat în mai multe tranșe, suma de 300.000.000 lei ROL, obținând radierea ipotecii instituite asupra imobilului cu care a garantat creditul.

Inculpata Z. A. în calitate de reprezentant al S. L. S. a încheiat un contract de credit prin cont curent de încasări și plăți la (...) pentru suma de

240.000.000 lei ROL cu S. P. S. (vol.5 f.2-6). În perioada 2001-2002, termenul de rambursare a creditului (stabilit pentru (...)) s-a prelungit prin 4 acte adiționale (vol.V f.11,14,19,24). Acest credit a fost garantat cu contractul de ipotecă nr.73/(...), constituit asupra apartamentului proprietatea numiților M. C. ș I. și M. M.

Deoarece acest credit nu a fost restituit, pentru a preîntâmpina executarea silită, numita M. M. a achitat suma de 288.750.000 lei ROL și a reușit radierea ipotecii instituite asupra apartamentului adus ca și garanție.

Pentru obținerea acestui credit inculpata Z. A. a prezentat reprezentanților băncii rezultate financiar-contabile falsificate, potrivit cărora, rezultă că la (...), societatea a realizat un profit de 54.187.000 lei șibilanțul falsificat al societății la (...), potrivit căruia profitul societății era de

534.194.000 lei ROL (f.85-87 vol.V).

Contrar acestor documente, potrivit documentelor depuse de S. ";. L. la A. F. P. rezultă că la (...) această societate înregistra un profit de

4.187.000 lei ROL, iar la (...) societatea nu înregistra profit, ci avea o pierdere de 202.589.000 lei ROL (vol.V f.187-190 și f. 319-321).

Documentele falsificate au fost întocmite de către inculpata M. O. A., la solicitarea inculpatei Z. A.

La data de (...), inculpata Z. A. a contractat un credit prin cont curent (linie de credit) sub nr. 2042/1997, pentru S. C. S. de la S. P. S. în valoare de 50.000.000 lei ROL, pentru achiziționare marfă, credit cu privire la care au fost încheiate un număr de 37 de acte adiționale în perioada 1997-2002, prin care s-a prelungit termenul de rambursare, s-a majorat plafonul de creditare și s-au înlocuit unii giranți, potrivit ultimului act adițional din (...), fiind convenit un plafon de creditare de 700.000.000 lei ROL, cu termen de rambursare la (...) (f.27-113 dos.de urm.penală vol.VI). Pentru garantarea acestui credit au fost aduse garanții imobiliare și mobiliare de către Ș.

(Berbecar) N., M. (Deac) F., Danci A. și inculpata Z. A., potrivit contractului de garanție imobiliară nr.160/(...) cu privire la apartamentul aparținând lui

D. A. (în valoare de 267.000.000 lei ROL), contractului de garanție imobiliară nr.92/(...) cu privire la apartamentul aparținând lui M. (Deac) F. (în valoare de 130.000.000 lei ROL), contractului de garanție imobiliară nr.89/(...) cu privire la imobilul casă și dependințe aparținând lui Ș. (Berbecar) N. (val. de

480.000.000 lei ROL) și contractului de garanție imobiliară nr.157/(...) cu privire la autoturismul D. 1300 aparținând lui Z. A. (evaluat la 95.000.000 lei ROL). Toate certificatele de garanție și actele adiționale au fost semnate de către giranți.

La fel ca și în situația anterioară, inculpata a reușit să obțină majorarea plafonului de credit și amânarea scadenței acestuia prin prezentarea de documente contabile din care reieșea o altă situație privind pierderile și profiturile societății decât cea reală, cu ajutorul nemijlocit al inculpatei M. O. A., contabila societății.

Astfel, deși din formularele de raportare contabilă depuse de A. F. P. la (...) (f.142-144 vol.VI) rezultă că societatea creditată a înregistrat o pierdere de 109.934.000 lei ROL, potrivit documentelor depuse la bancă pentru obținerea majorării plafonului de creditare rezultă un profit de 65.148.000 lei ROL (f.129-132 vol.VI). Totodată, potrivit documentelor depuse la A. F. P. la (...) rezultă o pierdere înregistrată de S. C. de 393.202.000 lei ROL (f.275-

276 vol.VI), câtă vreme, din documentele falsificate depuse în bancă rezultă un profit de 398.477.000 lei ROL (f.141-147 vol.VI).

Și în această situație, documentele depuse în bancă au fost falsificate de inculpata M. O. A. la solicitarea inculpatei Z. A.

La 22 și 23 aprilie 2003, numitul D. A. a restituit suma de

300.000.000 lei ROL și a obținut radierea ipotecii instituite cu privire la apartamentul proprietatea acestuia.

De asemenea, numita Ș. (fostă Berbecar, actualmente I.) N. a achitat în perioada februarie 2004-aprilie2004 suma de 384.000.000 lei ROL și a obținut radierea ipotecii instituite cu privire la imobilul casă proprietatea acesteia.

Totodată, numita M. (Deac) F. a plătit în perioada noiembrie 2002- iunie 2003 suma de 310.500.000 lei ROL și a obținut radierea ipotecii instituite cu privire la apartamentul ce-i aparține.

La (...), inculpata Z. A. a încheiat în numele S. S. C. contractul de credit pentru facilitare de cont sub nr.2777 pentru suma de 700.000.000 lei ROL, cu scadență la (...) (f.105-109 vol.III). Garantarea acestuia s-a făcut cu biletul la ordin nr.1/(...) emis pentru suma de 912.000.000 lei ROL (f.127 vol.III) și cu contractul de cesiune de creanță nr.217/(...) (f.110-121vol.III), prin care se cedau creanțele aferente facturilor fiscale neîncasate din seria BN ACA48 nr.0754021/(...) (beneficiar S.";Floramex"; S. Rodna) nr.

9754022/(...) (beneficiar S.";Electric Grup"; S.Pitești), nr.0754023/(...)

(beneficiar S.";Cozla"; Piatra Neamț), nr.9754025/(...) (beneficiar S.";Sarux I. S. Slatina), nr. 0754026 / (...) (beneficiar S.";Toninvest Trading"; S.B.ești) nr

.0754 /(...) (beneficiar S.";Antalori C. Craiova), nr.0754/(...) (beneficiar

S.";RATT"; S.Timișoara), nr.0754031(1(...) (beneficiar S.";Zinrom Shopping"; S.B.ești ).

Facturile sus menționate nu au fost încasate niciodată fiind false. Potrivit verificărilor efectuate de organele de urmărire penală (f.237-

296 vol.III) rezultă că S.";Floramex"; S.Rodna, S.";Electric Grup"; S.Pitești,

S.";Cozla"; S. Piatra Neamț, S.";Sarux I. S. Slatina, S.";Antalori C. S.Craiova nu există, S.";Toninvest Trading"; S. B.ești, nu avea activitate la data invocată,

((...)), iar S.";RATT"; S.Timișoara și S.";Zinrom Shopping"; S.B.ești deși sunt firme care există, reprezentanții acestora au arătat că nu au avut niciodată relații comerciale cu S. S. C. S. B.

La (...), inculpata Z. A. , în calitate de reprezentantă a S. L. S. a obținut prin contractul nr.2771/(...) un contract pentru facilitate de cont în sumă de

900.000.000 lei ROL, cu termen de rambursare la (...) (f.33-34 vol.V) de la S.

P..

Garantarea rambursării creditului s-a făcut cu biletul la ordin nr.40/(...) emis pentru suma de 1.165.500.000 lei ROL (f.40 vol.V) și prin contractul de cesiune de creanță nr.207/(...) (f.42-43 vol.V) cu privire la facturile fiscale neîncasate seria BN ACA 48 nr.3437379/(...) (beneficiar S.";Transtec"; S. Tecuci), nr. 3437380/(...) (beneficiar S.";Gorea V."; S.Târgu- Mureș), nr.3437381/(...) (beneficiar S."; Prodcomprest"; S.Caransebeș), nr.(...)

(beneficiar S. ";Evimarket"; S. B.), nr.3437383/(...) (beneficiar S.";Regina

Intima"; S.Mediaș), nr.3437384/(...) (beneficiar S.";Agromec"; S. Bârlad); nr.3437385/(...) (beneficiar S.";Romaqua Group"; S.Hargita), nr.3437389/(...)

(beneficiar S.";Inter Afpres"; S.Dej), nr. 3437390 / (...) (beneficiar S.";Agrosen I. S.) și nr.3437391/(...) (beneficiar S. S. C. S.).

Aceste facturi nu au fost încasate niciodată pentru că sunt false (f.45-

54 vol.V).

Potrivit verificărilor efectuate de organele de urmărire penală

(f.240,255,258 vol.II), rezultă că S.";Gorea V."; S. Târgu-Mureș, S.";Prodcomprest"; S. Caransebeș, S.";Evimarket"; S. B., S.";Inter Afprest"; S.Dej, S.";Agrosem I. S. , nu există, iar S.";Transtec"; S.Tecuci, S."; Agromec"; S.Bârlad, S.";Romaqua Group"; S. Harghita, deși există, nu au avut relații comerciale cu S. L. S. și au un alt Cod fiscal decât cel trecut în facturi.

În ce privește relația S. L.S. cu S. S..C. S. (administrată tot de inculpata Z. A.) s-a constatat că marfa obiect al facturilor nu a fost livrată acestei societăți și plata nu a fost efectuată, fiind vorba despre o operațiune comercială fictivă.

În calitate de administrator al S. C., inculpata Z. A. a încheiat la (...) contractul de credit pentru facilitate de cont nr.2770 pentru suma de

800.000.000 lei ROL cu termen de rambursare la 2(...) (f.1-3 vol.VI).

Garantarea acestui credit s-a făcut cu biletul la ordin nr.4 din (...) pentru suma de 1.043.500.000 lei ROL (f.4 vol.VI) și prin încheiereacontractului de cesiune nr.205/(...), conform căruia S. C. S. ceda creanțele aferente facturilor fiscale neîncasate din seria BN ACA 48 nr.3993262 -

3993271, 3437434-3437435, în sumă de 1.135.811.178 lei ROL (f.11-12 și f.14-25 vol.VI).

Facturile fiscale sus-menționate sunt false deoarece presupușii debitori înscriși în acestea, Primăria cetate și C. Județean B.-N. nu au avut relații comerciale cu S. C. S., iar societățile S.";Gelox I. S., S.";Romexpert"; S., S. I., S. C., S. I. S., S. S. și S. D. S. nu există în realitate (potrivit adreselor O.R.C. f.265,267,269, 280, 285,287 vol.II dos. de urm.penală).

Inculpata Z. A. a obținut în anul 2001 un credit în valoare de 500 USD pentru persoană fizică , în baza contractului de credit nr.671/(...), pentru obținerea acestuia a semnat în fals în locul girantelor B. M., M. M. și Ș. N. care erau angajate ale societății pe care o administra, profitând de faptul că deține copii de pe actele de identitate ale acestora ( a se vedea raportul de constatare tehnico-științifică nr.75872/(...), potrivit căruia semnăturile giranților nu provin de la aceste persoane f.40-45 vol.II dos. de urm.penală).

La plecarea inculpatei Z. A. din țară, din creditul acordat mai era de restituit suma de 96 U.

Contractul de credit a fost investit cu formulă executorie,iar în noiembrie 2002 inculpata M. O. A. a achitat băncii suma restantă.

Toate actele materiale sus-menționate au cauzat un prejudiciu total de

4.330.872.090 lei ROL, părții vătămate-parte civilă S. P. B., prin neachitarea ratelor scadente și a dobânzilor aferente.

La data de (...), inculpata Z. A., în calitate de administrator al S. L. S. a contractat în baza contractului nr.3 de la acea dată, un credit cu un plafon maxim de 150.000.000 lei ROL, cu termen de rambursare la 30 de zile de la acordare cu S. B. S. (f.18-23 vol.II). Garantarea restituirii acestuia s-a făcut cu instituirea de gaj asupra fondului de comerț în valoare de 2.050.337.190 lei ROL și prin emiterea biletului la ordin în sumă de 300.000.000 lei ROL avalizat de inculpata M. O. A. (contract de gaj nr.371/(...)).

Prin actele adiționale încheiate ulterior (f.24-35 vol.VII) plafonul de credit a fost ridicat la suma de 300.000.000 lei ROL și s-a prelungit termenul de restituire în mai multe rânduri, prin ultimul act adițional solicitându-se un termen de rambursare la (...).

Garantarea restituirii acestui credit s-a făcut cu un bilet la ordin emis de inculpată la (...) pentru suma de 200.000.000 lei ROL avalizat de inculpata M. O. A.

Creditul a fost garantat și prin instituirea unei ipoteci asupra apartamentului proprietatea numiților L. M. și L. P. (potrivit contractului de garanție reală imobiliară din (...)).

Ultimul act adițional încheiat cu privire la acest contract nu a fost semnat de giranții L.

Ulterior, pentru restituirea împrumutului s-a inventariat și valorificat fondul de comerț fără a se acoperi în această modalitate întreaga datorie. La (...), L. M. A. a achitat suma de 336.235.000 lei ROL cu titlu de credit restant și dobânzi.

La data de (...) s-a încheiat între S. C. S. B. și S. B. S., contractul de credit prin cont curent de încasări nr.315 pentru acordarea unei linii de credit de 450.000.000 lei ROL pentru cumpărare marfă și desfășurarea de activități de prestări servicii, cu termen de rambursare la (...) (f.48-53 vol.VII).

Garantarea rambursării acestui credit s-a făcut prin contractul nr.1123/(...), constând în gajarea fondului de comerț în valoare de

2.250.629.890 lei ROL și prin biletul la ordin în valoare de 900.000.000 lei

ROL, avalizat de Z. A. și Z. A.

Biletele la ordin emise pentru garantarea creditelor acordate de S. B.

S., S. L. S. și S. C. S. nu au avut acoperire, acestea au fost folosite pentru inducerea în eroare a băncii creditoare în acordarea împrumuturilor.

Prejudiciul cauzat S. B. S. era în cuantum total de 594.248.717 lei

ROL la (...).

La (...) era recuperat integral creditul acordat de S. B. S. către S. L. S., iar din creditul acordat de către aceeași unitate bancară S. C.. S. nu era recuperată suma de 21.395,71 lei.

Potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul B. T.

(f.57-82 vol.II) s-a concluzionat că băncile creditoare au respectat normele de creditare în ce privește creditele acordate societăților a căror administrare aparținea inculpatei.

S-a stabilit totodată că situația financiară reală a celor trei societăți comerciale reflectată de documentele contabile depuse la A. F. P. diferă substanțial de cea care rezultă din documentele contabile depuse pentru acordarea creditelor la unitățile bancare respective (balanțe și bilanțuri contabile). Situația financiară prezentată băncilor pentru crearea unei aparențe de prosperitate economico-financiară a societăților prezenta indicatori îmbunătățiți cu privire la veniturile obținute (prin majorarea fictivă a acestora), la cheltuielile efectuate (prin reducerea fictivă a acestora), înregistrarea unor profituri fictive, diminuarea obligațiilor fiscale restante, înregistrări fictive de stocuri de marfă, înregistrări fictive de clienți și de restanțe privind plățile efectuate de unii clienți.

Destinația creditelor obținute de inculpați, în modalitatea evidențiată nu a fost respectată în marea majoritate a cazurilor. Sumele obținute au fost utilizate, potrivit expertizei contabile, pentru : ridicări de numerar înregistrate în contabilitate, ridicări de numerar neînregistrate în contabilitate, viramente în conturi personale urmate de ridicări de numerar, plăți către furnizori, plăți de rate credit, de dobânzi și comisioane bancare, plăți către firmele debitoare, viramente către furnizori, urmate de anularea facturilor și recuperarea sumelor virate.

Expertiza contabilă efectuată a mai stabilit și că suma acordată prin contractul de credit nr.2770/2002 a fost virată către S.";Vest Chim „ S. în baza facturii nr. 3924742/1(...), emisă de această societate către beneficiara S. C. S. La cererea inculpatei Z. A. , la (...) această societate a restituit suma în contul S. S. C. S. ( și nu al S. C. S.) S.";Vest Chim"; S. a stornat factura fiscală, administratorul acestei firme declarând că inculpata a solicitat,imediat efectuării plății, restituirea sumei.

În mod identic a procedat inculpata și cu privire la creditul de facilitate de cont nr.2777/(...), în ce privește factura emisă de S. P. S.

La data de (...) S. S."; S. a virat către S. C. S. suma de 700.000.000 lei

ROL, iar aceasta a virat-o în contul personal al numitului Z. A. (soțul inculpatei), deschis la S. B. S., cu specificația restituirii unui împrumut acordat societății de către acesta. La (...) S. S."; S. a virat suma de

300.000.000 lei ROL în contul aceleiași persoane, Z. A. Acesta a ridicat sumele la 26 și 29 aprilie 2002.

La data de (...), S. S."; S. a virat în contul S. L. S. suma de 500.000.000 lei ROL, sumă care a fost ridicată apoi de către inculpata Z. A.

Inculpata M. O. A. a fost cea care a condus evidențele contabile ale celor trei societăți comerciale administrate de către inculpata Z. A. și lasolicitarea acesteia a întocmit în fals bilanțurile și balanțele de verificare, ultima dată cu ocazia încheierii contractului de credit nr.315/(...).

Potrivit declarației date de inculpata M. O. A. la urmărirea penală, la

(...), aceasta a întocmit documentele pentru anul 2002 după plecarea din țară a lui Z. A., în august 2002, la solicitarea funcționarilor S.";B. P. S., deoarece se încheiaseră acte adiționale fără anexarea documentelor contabile aferente.

Toate documentele contabile încheiate de inculpata M. O. A. au fost contrasemnate de către inculpata Z. A.

După (...), la S. S. C. S. a devenit administrator și asociat unic numitul D. A., iar la S. C. S. a devenit administrator și asociat unic numitul

Z. A., după această dată documentele acestor societăți au fost semnate de către noii administratori (inclusiv documentele false).

Potrivit declarației date de către D. A. acesta a semnat actele societății fără a avea cunoștință că sunt acte false, la solicitarea inculpatei Z. A.

Până la plecarea din țară a inculpatei Z. A. aceasta a coordonat activitatea celor trei societăți și după ce aparent, administratorii a două dintre acestea (menționate mai sus) au devenit persoanele arătate anterior.

Cu toate că, astfel cum a și recunoscut, numita B. M. a întocmit facturi false cu privire la creditele pentru facilități de cont ce au fost acordate, la data întocmirii documentelor aceasta nu a știut că datele completate după dictarea efectuată de inculpata Z. A. nu corespund realității, având reprezentarea că operațiunile comerciale consemnate sunt reale.

Reprezentanții ambelor bănci, părți civile, au precizat că, în lipsa documentelor contabile false, prezentate de inculpată cu ocazia încheierii contractelor de creditare și a actelor adiționale, potrivit cărora, situația economico-financiară a societăților administrate de inculpata Z. A. era una bună (prosperă), nu ar fi acordat împrumuturile solicitate.

Nu poate fi primită susținerea giranților cu privire la folosirea unor manopere dolosive de către Z. A. de natură a-i determina să încheie

(semneze) contractele de garanție pentru creditele acordate, deoarece aceștia au fost de acord ca să-și asume riscul restituirii creditelor acordate în cazul în care împrumutatul devenea insolvabil.

Din analiza actelor aflate la dosar rezultă că aceștia au semnat contractele de garanție imobiliară, împrejurările invocate de giranți cum că nu au cunoscut conținutul actelor semnate, le-au semnat în alb, nu le-au citit, etc, sunt irelevante.

De asemenea, este irelevant din punct de vedere al garantării creditelor, împrejurarea că, la (...), s-au schimbat administratorii a două din cele trei firme, deoarece giranții au garantat restituirea unor credite acordate societăților și nu administratorilor ca persoane fizice.

Potrivit rapoartelor de constatare tehnico-științifică grafologică întocmite în cauză s-a stabilit că actele adiționale ale contractelor de credit nr.258272001 (din (...) și (...)) au fost semnate de M. M. pentru M. C. I.

(nr.75782/(...), vol.II f.4-8), că semnăturile de pe contractul de garanție imobiliară din (...) și actele adiționale la contractul nr.3/(...) provin de la numiții L. P. V. și L. M. A. (nr.75845/(...) , vol.II f.12-18), că semnăturile de le actele adiționale ale contractului de credit nr.2123/1998 au fost probabil executate de G. O. (nr.75846/(...) f.29-36 vol.II) și că semnătura de pe biletul la ordin eliberat de S. L. S. la (...) aparține inculpatei M. O. A. (nr.75783/(...), vol.II f.21-27).

Faptele inculpatei Z. A. care, în calitate de reprezentant legal al celor trei societăți comerciale sus-menționate (sau după (...) administrator de fapt), în perioada 2001-2002, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, prin prezentarea unor documente semnate de ea care conțineau date false referitoare la rezultatele economico-financiar-contabile ale celor trei societăți comerciale, a unor facturi false, a unor bilete la ordin fără acoperire, la achiziționarea unor credite și în timpul derulării contractelor de creditare, a indus în eroare pe reprezentanții S. P. S. B., cu scopul de a obține un folos material injust, iar apoi a părăsit țara pentru a se sustrage de la restituirea împrumuturilor, cauzând un prejudiciu de 4.330.872.090 lei ROL, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune, prev.și ped. de art.215 alin.1,2,3,5 Cod penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.și ped. de art.290 Cod penal, ambele cu aplic.art.

41 alin.2 Cod penal și toate cu aplic.art.33 lit.";a"; Cod penal.

Faptele aceleiași inculpate care , în calitate de reprezentant legal al societăților S. S. C. S., S. L. S. și S. Comaniro";S. (sau după (...) administrator de fapt), în perioada 2001-2002, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, prin prezentarea unor documente semnate de ea, care conțineau date false referitoare la rezultatele economico-financiar- contabile ale celor trei societăți comerciale, a unor facturi false și a unor bilete la ordin fără acoperire, la achiziționarea unor credite și în timpul derulării contractelor de credite, a indus în eroare reprezentanții S. B. S.- S. B., cu scopul de a obține un folos material injust, iar apoi a părăsit țara pentru a se sustrage de la restituirea împrumuturilor, cauzând un prejudiciu de 594.248.712 lei ROL, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune, prev. și ped. de art.215 alin.1,2,3 Cod penal și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.și ped. de art. 290 Cod penal ambele cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și toate cu aplic.art.33 lit.";a"; Cod penal.

Din punct de vedere al laturii subiective, inculpat Z. A. a săvârșit faptele sus-menționate cu intenție directă, aspect care rezultă cu certitudine din modalitatea și împrejurările în care a comis faptele, folosindu-se de activitatea desfășurată în cadrul celor trei societăți, de inculpata M. O. A., contabila acesteia, pe care a determinat-o cu bună-știință să întocmească documente false cu privire la activitatea financiar-economică a societăților, în scopul inducerii în eroare , în mod repetat, a reprezentanților băncilor creditoare și al acordării unor credite (împrumuturi), nerestituite ulterior, inculpata părăsind țara în scopul de a se sustrage de la plata împrumuturilor.

Din coroborarea întregii probațiuni administrate, rezultă că inculpata nu a manifestat sinceritate în relațiile cu părțile vătămate-părți civile, ascunzându-le cu știință situația financiară reală a societăților pe care le administra, cu toate că a realizat că, procedând în acest fel, nu va putea recupera împrumuturile acordate (credite și dobânzi).

Apreciindu-se că vinovăția inculpatei Z. A. este pe deplin stabilită în cauză, în temeiul dispozițiilor art.345 alin. 2 Cod procedură penală s-a dispus condamnarea acesteia pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev.de art.215 alin.1,2,3,5 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a - c Cod penal pentru o perioadă de 4 ani și pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal la pedeapsa de 3 ( trei) ani închisoare.

S-a constatat că infracțiunile comise de inculpată au fost săvârșite în forma concursului real, prev.de art. 33 lit.";a"; Cod penal și în temeiul art. 34 alin.1 lit.";b"; Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate acesteia în pedeapsa cea mai grea, de 10 (zece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 lit.";a-c"; Cod penal pentru o perioadă de 4 ani.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 rap.la art. 64 lit.";a-c"; Cod penal referitoare la pedepsele accesorii.

În stabilirea pedepselor complementare și respectiv a celor accesorii aplicate inculpatei, în conținutul prevăzut de art.64 lit.";a,b,c"; Cod penal (cel din urmă vizând interzicerea dreptului de a ocupa funții de administrator în societățile comerciale și funcții ce presupun activități și atribuții specifice celei de administrator al societăților comerciale) s-a avut în vedere natura și gravitatea infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea acesteia, reflectată în consecințele acestora (prejudiciile cauzate părților civile).

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatei s-au avut în vedere criteriile prev.de art. 72 Cod penal cu referire la limitele speciale ale pedepselor, pericolul social concret al faptelor săvârșite, împrejurarea că acestea au fost săvârșite în formă continuată, în dauna a două părți vătămate, prejudiciul cauzat (în cuantum de 4.330.872.090 lei ROL în dauna S. P. S.-S. B. și de 594.248.712 lei ROL în dauna S. B. S. (actuala BC

„I. S. R."; S.-S. B.), precum și persoana inculpatei care, deși nu are antecedente penale, s-a sustras de la urmărirea penală , părăsind țara după comiterea ultimelor acte materiale și după ce a scos din conturile celor 3 societăți comerciale toate lichiditățile pe care acestea le aveau, astfel că, recuperarea, în parte a prejudiciilor cauzate unităților bancare s-a făcut din garanțiile aduse cu ocazia acordării creditelor.

În ce privește infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art. 290 Cod penal cu aplic.art. 41 alin.2 Cod penal, săvârșite de inculpata Z. A. în dauna celor două unități bancare, cu toate că probațiunea administrată în cauză a făcut cu prisosință dovada săvârșirii acestora, raportat la data săvârșirii infracțiunilor (a ultimului act material de executare - (...)), la prevederile art.122 alin.1 lit.";d"; și alin.2 Cod penal și data soluționării cauzei, se constată că a intervenit prescripția răspunderii penale, astfel că, în temeiul art.11 pct.2 lit.";b"; Cod procedură penală rap.la art. 10 lit.";g"; Cod procedură penală s-a încetat procesul penal cu privire la aceste infracțiuni.

Faptele reținute în sarcina inculpatei M. O. A., care în calitate de contabilă a societăților comerciale administrate de inculpata Z. A., în perioada 2001-2001, la solicitarea acestei inculpate, a falsificat în mod repetat documentele contabile ale societăților cu privire la rezultatele financiar-economice ale acestora, prin inserarea de date necorespunzătoare adevărului și semnarea acestora, în scopul inducerii în eroare a reprezentanților celor două unități bancare cu ocazia achiziționării unor credite, fapte ce au condus la un prejudiciu de 4.330.872.090 lei ROL în dauna S. P. S. și 594.248.717 lei ROL în dauna S. B. S. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune prev și ped. de art. 215 alin.1,2,3,5 Cod penal și de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.290 din Codul penal, ambele cu aplic.art. 41 alin.2 Cod penal și art.33 lit.";a"; Cod penal.

Probațiunea administrată în cauză a făcut dovada săvârșirii acestor infracțiuni de către inculpata M. O. A., ea acționând sub aspectul laturii subiective cel puțin cu intenție indirectă și recunoscându-și de altfel,constant vinovăția, prin declarațiile date în cursul urmăririi penale și în fața instanței.

Deoarece în cursul cercetării judecătorești, la 14 august 2010 a intervenit decesul acestei inculpate (potrivit certificatului de deces depus la dosar f.246 vol.I dos.de fond), în temeiul dispozițiilor art. 11 pct.2 lit.";b"; Cod procedură penală rap.la art. 10 lit.";g"; Cod procedură penală s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracțiunile ce i s-au reținut în sarcină, sus-menționate.

În temeiul dispozițiilor art.348 Cod procedură penală instanța a dispus anularea următoarelor acte false, folosite de inculpată în comiterea infracțiunilor ce i s-au reținut în sarcină, aflate în dosarul de urmărire penală vol.II f. 140-353, formulare de bilanțuri contabile, balanțe de verificare, contul de profit și pierdere, situații financiare anuale simplificate, formulare de raportare contabilă ale S. S.";S. la (...), la (...) și la (...), facturile false emise de inculpată, seria BN ACA48 nr.0754021/ (...); 0754022/

/(...);0754023/(...);0754026/(...);0754027/(...);0754030/(...);0754031/1(...); în dosarul de urmărire penală vol.V filele 56-100: balanțe și bilanțuri contabile depuse la S. P. de S. L. S. la (...), rezultate financiare falsificate ale S. L. S. din (...), facturile fiscale seria BN ACA nr.3437379/(...); nr.

3437380/ (...); nr.3437381/(...); nr.3437382/(...); nr. 3437383/ (...); nr.3437384/(...); nr.3437385/(...); nr. 3437389/ (...); nr. 3437390/(...); nr.3437391/(...) (f.45-54 vol.I); în dosarul de urmărire penală vol.VI facturile false emise de inculpată seria BN ACA 48 nr.3993262/(...); nr.3993263/(...), nr.3993264/(...); nr. 3993265/ 1(...); nr.3993266/(...); nr.3993267/1(...); nr.

3993268/ (...); nr.3993269/(...); nr.3993270/1(...); nr. 3993271/ (...); nr.3437434/(...); nr.3437435/(...) (f.14-24), rezultatele financiare falsificate ale S. C. la (...) (f.129-132), bilanțul falsificat al S. C. S. la (...) (f.141-147); bilanțul falsificat al S. C. S. la data de (...) (f.165-171);, bilanțul falsificat al S. C. S. la data de (...) (f.195-197); cont de profit al S. C. S. la (...) (f.249-250); rezultat financiar falsificat al S. C. S. la (...) (f.273-274).

În latura civilă a cauzei, partea vătămată S. P. S. s-a constituit parte civilă cu suma de 147.268 lei RON ( f.27 vol.I dos. de urm.penală), restul prejudiciului fiind recuperat în cursul urmăririi penale, în modalitatea deja arătată anterior.

Totodată, partea civilă S. B. S. actuala S.paolo I. B. R. s-a constituit parte civilă cu suma de 21.395,71 lei RON (f.27 vol.I) , restul prejudiciului fiind recuperat în modalitatea arătată mai sus.

În proces a fost citată, în baza actelor depuse la dosar (f.288,289 vol.II dos. de fond) și în temeiul art.21 din Codul de procedură penală, moștenitoarea inculpatei M. O. A., numita M. C. D., persoană ce a acceptat moștenirea după defuncta sa mamă sub beneficiu de inventar.

În temeiul art. 14,346 Cod procedură penală rap.la art.998 cod civil s- a dispus obligarea , în solidar, a inculpatei Z. A. și a moștenitoarei inculpatei M. O. A., la plata prejudiciului rămas neacoperit în cuantum de 147.268 lei în favoarea părții vătămate S. P. S. B. și la plata sumei de 21.395,71 lei în favoarea părții vătămate S. S. R. - S. B. (fosta S. B. S.).

În temeiul dispozițiilor art. 7 și 21 din Legea nr.26/1990 s-a dispus comunicarea hotărârii de condamnare, la rămânerea ei definitivă , O.ui

Registrului Comerțului de pe lângă T. B.-N.

În temeiul art.191 Cod procedură penală, raportat la soluția dată în cauză, s-a dispus obligarea inculpatei Z. A. la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de 2.330 lei, cheltuieli ce includ și pe cele de la urmărirea penală (2.000 lei) și onorariul pentru apărătorul din oficiu pentruinculpată, în cuantum de 100 lei și care a fost suportat din fondurile MJLC, în temeiul art.189 Cod procedură penală.

Î. acestei hotărâri a declarat la data de (...), apel, persoana vătămată B.

D. M., criticând-o ca nefiind temeinică și legală solicitând desființarea hotărârii și pronunțarea uneia noi.

Potrivit art.362 C.p.p. persoanele care pot face apel următoarele persoane: a) procurorul, in ce priveste latura penala si latura civila. A. procurorului in ce priveste latura civila este inadmisibil in lipsa apelului formulat de partea civila, cu exceptia cazurilor in care actiunea civila se exercita din oficiu; b) inculpatul, in ce priveste latura penala si latura civila. I. sentintei de achitare sau de incetare a procesului penal, inculpatul poate declara apel si in ce priveste temeiurile achitarii sau incetarii procesului penal; c) partea vatamata, in ce priveste latura penala; d) partea civila si partea responsabila civilmente, in ce priveste latura penala si latura civila; e) martorul, expertul, interpretul si aparatorul, in ce priveste cheltuielile judiciare cuvenite acestora; f) orice persoana ale carei interese legitime au fost vatamate printr-o masura sau printr-un act al instantei.

În speță, nu ne aflăm în niciunul dintre cazurile expres prevăzute de textul de lege arătat mai sus, B. D. M. având calitatea de persoană vătămat. R. la soluția dispusă prin rechizitoriu ( de neîncepere a urmării penale a inculpatei Z. A. față de fapta reclamată de această persoană vătămată, f.563 dosar urmărire penală), avea posibilitatea să promoveze o plângere în condițiile art.278 ind.1 C.p.p. și nicidecum apel față de hotărârea care nu îi este opozabilă.

Așa fiind, în baza art.379 pct.1 lit.a C.p.p. va respinge ca inadmisibil apelul declarat.

Va stabili în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Va obliga persoana vătămată să plătească în favoarea statului suma de

200 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca inadmisibil apelul declarat de persoana vătămată B. D. M., domiciliată în B., str. C.R. Vivu, nr. 15, sc.C, ap.30, împotriva sentinței penale nr. 141 din 29 decembrie 2010 a T.ui B. N.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C.-N. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă persoana vătămată să plătească în favoarea statului suma de

200 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 9 martie 2011.

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

GREFIER

L. M.

M. R.

M. V.-G.

Red.M.R./S.M.D.

3 ex./(...) Jud.fond. B. D.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 40/2011, Curtea de Apel Cluj